Un eşec monumental: documentarul Odessa, de Florin Iepan

0
187
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Motto:

Omul se mai împiedică de adevăr, dar, cel mai adesea, el se ridică şi merge mai departe”

 

Un studiu interesant de memorie socială şi propagandă mediatică

Am participat, când eram în facultate, la un curs de memorie socială de câteva zile, continuat în cadrul proiectului coordonat internaţional (Ungaria-România-Rep. Moldova) cu o cercetare asupra modului în care românii percepeau Revoluţia de la 1989. Eu am contribuit foarte puţin (am aplicat chestionare), dar îmi place să cred că am rămas cu ceva, nu doar prin prisma faptului că astfel mi-am cunoscut unul din mentorii din timpul facultăţii, dl. prof. conf. univ. dr. psih. Ticu Constantin, care avea să-mi devină profesor coordonator de licenţă. Am învăţat că studiul percepţiei memoriei sociale nu se poate face independent de analiza discursului mediatic, care controlează şi modifică chiar şi amintirile pe care unii (cred că) le au cu privire la ce s-a întâmplat. Nu m-am interesat ce s-a întâmplat mai departe cu proiectul, dar asta e ceea ce am reţinut eu, ca o concluzie personală din această experienţă, lucru care urma să-mi fie confirmat din câte am studiat (tot în facultate) despre cum funcţionează memoria.

Astfel, încercarea de a investiga sociologic şi/sau psihologic conceptul de memorie colectivă, fără să abordezi pârghiile mediatice şi de manipulare prin propagandă care au stat la baza amintirilor este ca şi cum ai încerca să dopul de la o sticlă de vin cu unghiera: în cele din urmă s-ar putea să reuşeşti, dar dopul va fi complet fărâmat în proces.

Tinu Pârvulescu scrie un articol foarte interesant, care dincolo de faptul că e părtinitor şi îi cântă în strună lui Iepan, subliniază cu o privire profundă şi sinceră un efect de tip „unde dai şi unde crapă”. Vă invit să îl citiţi aici în întregime.

Spre final, totul pare însă sortit eșecului. Nu va obține mai mult decât condescendență de la cei puternici și politicoasă neatenție din partea presei. Dar, ca în filme, în actul trei, situația se răstoarnă și, chiar dacă nu obține scuza, Iepan are șansa să își pledeze cauza prin ziare și, cel mai important, pe ecranele TV. Odessa redevine pentru scurt timp știre. […] În zilele ce urmează, televiziunile românești preiau subietul Odessa, dar nu în sine, ci pentru că vor să își atace concurența. Media exploatează cauza nobilă a lui Iepan, pentru a se instala în una din atitudinile sale favorite: revolta. Un moment atât de trist din istoria țării este tratat de televiziunea cupricina cu atâta indiferență! Peste noapte (dar și pentru scurt timp), Odessa devine cel mai întunecat moment din istoria României moderne, un subiect pe care e musai să îl discuți în talk-show.”.

Tinu Pârvulescu explică în încheierea acestui articol artificiul prin care funcţionează campania ţesută de autor în jurul importanţeipropriului subiect: dacă obiectivul propus ar fi atins, iar filmul ar fi terminat, atunci după acceptarea trecutului, totul ar fi mai uşor de dat uitării. Deci filmul lui Iepan poate că nu vrea să medieze, nici să conducă la o acceptare a unui adevăr istoric, ci doar să stârneascăz zâzanie, căci altceva mai productiv nu poate face.

Deturnez demonstraţia lui Tinu Pârvulescu către regizorul devenit actor. În răscolirea istoriei şi în tergiversarea lamentării sale argumentată şi aici, Florin Iepan se înscrie în prototipul românului care joacă teatru de dragul triunghiului dramatic victimă-acuzator-salvator, în care, lipsit de „parteneri de joacă” trece singur prin toate rolurile, nereuşind decât să cadă victimă a propriului proiect, care îl pune în faţă cu un adevăr pe care el (şi nu poporul român pe care îl acuză vehement de fascism) nu este în stare să îl accepte. În cele din urmă, această frenezie, dacă Florin Iepan îşi ia rolul în serios şi a uitat că e doar un rol, se îndreaptă în mod literal către Inima întunericului, din care doar începutul e aşa cum l-a descris George Hickenlooper în documentarul său Heart of Darkness(1991).

Odessa afis

Criticii români au respins documentarul lui Iepan

Gloria Sauciuc, redactor-şef la Cinemagia, comentează elegant în acest excelent articol pe care vă invit să îl citiţi în întregime, cu comentariile aferente pe marginea proiecţiei de la Centrul Ceh din Bucureşti:

Aşadar, documentarul merge pas cu pas pe urmele lui Iepan, care îşi descrie propriul periplu în căutarea preşedintelui care să facă un monument la Odessa (în memoria victimelor masacrului), a televiziunii care să dea informaţii despre documentar ori a regizorului care să devină interesat de acest proiect [n.r. Păi Iepan ce face, nu regizează?] Documentarul bate foarte mult moneda pe epopeea acestui Don Quijote contemporan – regizorul Florin Iepan, periplul său părând că va rămâne – în urma montajului final – firul narativ principal. A doua problematică discutată este a masacrului propriu-zis. Aici Iepan lansează o serie de cifre şi date pentru care nu are acoperire, conform unor participanţi la sesiunea Q&A de după proiecţie„

Într-o cronica Lamentaţia lui Iepan.” Venera Dimulescu, de la LiterNet scrie:

“Dacă i se poate reproşa vreodată lui Florin Iepan egocentrismul meseriei, atunci acesta este momentul. Scena din taxi alături de martorul Holocaustului, în care regizorul îi numeşte pe simpatizanţii monarhiei “fraieri”, constituie un exemplu. Miza este atât de ridicată încât regizorul preia rolul artistic al operei sale şi încearcă să-şi facă singur dreptate. De data aceasta, el este cel care vrea să demonstreze, şi nu munca lui.

Ştefan Alexandrescu,

ocazional, critic de film

discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here