UNIREA , DOAR PROVOCARE, EXERCIȚIU MEDIATIC, SAU CHIAR DEZIDERAT,

0
55
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Sondajul nostru

Cu mult timp în urmă, ca abonat al ziarului de Iaşi, am citit un editorial semnat de redactorul şef Tony Hriţac, prin care părea că s-ar fi putut stimula o colaborarea strânsă şi de durată (propriu-zis, o conciliere), între protagoniştii celor mai înalte funcţii de conducere locale, respectiv Cristian Adomniţei, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi Gheorghe Nichita, primarul Municipiului Iaşi, aflaţi la acea vreme în conflict public deschis.

Am apreciat atunci şi chiar credeam că dorita concordie va fi stimulată de conţinutul articolului şi va face epocă în beneficiul mult păgubitului IAŞI.

Dar îmbulzelile politicianiste ulterioare au sufocat nobleţea acelor idei de aparentă unire ca şi alte mari iniţiative de ordin cultural, abandonate, care ar fi ridicat prestigiul oraşului Iaşi. Şi acum ca şi atunci, când alţi protagonişti, pe aceleaşi posturi de care depind multe, nu se mai îmţeleg, ar fi bine să se înţeleagă că aşa se compromite o filă demnă de istorie. Atunci ambii au eşuat datorită aroganţei şi orgoliilor şi istoria urbei nu a mai scris pagini pozitive. Iată că, şi astăzi, dezolant, ca la indigo, actualii protagonişti ai posturilor, repetă dure învrăjbiri, mergând păgubos pe drumul duşmăniei.

Faptul că protagoniştii nu mai sunt din partide diferite, se pare că astăzi nu mai contează. Atunci au dezamăgit pierzând încrederea celor care le-au dat votul ….

Numai că noi credem că, datorită trecutului său istoric, Iaşul, încă insuficient cunoscut de mulţi locuitorii ai săi, ar trebui să-şi revină. Cu prea multă seninătate, unii, cu aroganţă, afişează epatant şi triumfalist că sunt din Iaşi şi doar atât. Iar în rest … Dumnezeu cu mila! Astăzi trebuie să strângem rândurile, că, slavă Domnului, este cazul să mai gândim şi altfel!

Mai credeam , cu câţiva ani în urmă şi credem şi acum, că oraşul ar putea fi de invidiat prin stăruinţa noastră a tururor şi ar creşte enorm prin unirea inteligenţei valorilor şi a capacităţilor artistice şi muzicale, existente din belşug în oraşul istoric.

În momentul de faţă este de notorietate faptul că, suma valorilor individuale pe metrul pătrat a trăitorilor pe aceste meleaguri, autohtoni sau naturalizaţi ieşeni, a fost mereu mai mare în Iaşi decât în alte părţi ale ţării. Motiv pentru care a fost socotit ca un punct de atracţie pentru mulţi, care au preferat emblema istorică, succesului economic. Puţini ştiu că atât pictorul Sabin Balaşa, cât şi dirijorul Ion Baciu, fostul director al Filarmonicii, hălăduind prin mai multe locuri din ţară, au preferat să-şi aleagă locul de odihnă veşnică în cimitirul Eternitatea din Iaşi, oraşul în care fiecare şi-a desăvârşit, în domeniul său, o parte importantă a vieţii lor. Cine vizitează holul Universităţii „Al.I.Cuza” poate înţelege.

Cu astfel de realităţi, odinioară, oamenii săi au făcut ca oraşul să trăiască în perioade diferite străluciri notabile, chiar dacă uneori, pentru scurt timp, au apărut şi întreruperi.

Şi iată că ora exactă a ideii de unire pe care o dă an de an, acea undă binefăcătoare apărută mai întâi la Iaşi şi înfăptuită ulterior la Bucureşti, izvorâtă din dăruirea perseverenţilor unionişti, Unirea cea mică poate iradia permanent şi persista … !

Consecvenţa tradiţiilor istorice, dar şi respectul pentru valoarea celor trecuţi în lumea umbrelor, ne îndeamnă să propunem lansarea proiectului de solidarizare a intelectualităţii ieşene, cu rezonanţe naţionale, care să ne unească spiritual, sub exemplul şi aura celui mai reprezentativ maestru al artei muzicale româneşti, GEORGE ENESCU!

Oare nu vom reuşi dacă ne vom dărui fiecare, oriunde ne aflăm, asemenea violonistului, pianistului, dirijorului, profesorului şi compozitorului, George Enescu, care a insuflat curaj slujutorilor cauzei şi a dat un necesar şi mare impuls purtătorilor de idealuri muzicale?

Credem că poate fi aceasta o realitate şi nu o iluzie, spre mândria tuturor.

Astăzi mai mult ca oricând la Centenar se simte nevoia de a ne reaminti că, la Iaşi, Enescu a rostit , cu toată încrederea, cuvinte care pot fi considerate un crez testamentar:

TREBUIE SĂ LUCRĂM CA SĂ RĂSPÂNDIM ŞI SĂ DEZVOLTĂM CÂT MAI MULT MUZICA ÎN TOATE PĂTURILE POPULAŢIEI. TREBUIE SĂ I SE ACORDE O IMPORTANŢĂ MAI MARE CA PÂNĂ ÎN PREZENT”.

Genialul compatriot, având mereu în suflet preocuparea PENTRU emanciparea tuturor semenilor după Unirea cea mare, a mai adăugat speranţei şi esenţa crezului: „ ACUM CU ALIPIREA NOILOR TERITORII, TREBUIE SĂ CĂUTĂM SĂ NE UNIM ŞI PRIN MUZICĂ! ”

Noi, cei puţini deocamdată, încercăm să reluăm răspândirea acelui crez …

Lansarea proiectului muzical CENTENARUL ENESCIANEI este deocamdată fără succes, deoarece datorită învrăjbirilor publice am întârziat cu multe, dar năzuim ca, împreună cu mulţi din cei ce au suflete curate şi ne pot sprijini, să cinstim constant memoria marelui muzician.

Plurivalentul Enescu, a luptat eroic şi voluntar în timpul Primului Război Mondial, realizând multe şi adevărate fapte umanitare pe plan spiritual, necunoscute astăzi.

A trudit neobosit şi cu real succes pentru calmarea, prin muzică , a accesului de panică colectivă, ce se instalase în Iaşul mulţimilor speriate de aflarea veştilor rele, aduse de răniţii de pe frontul care se apropia zi de zi tot mai ameninţător.

De aceea în noiembrie 2013 partenerii noştri uniţi (ai Asociaţiei Prietenii Operei „Ion Goia”) prin deplină unitate de gândire, asumându-şi postura de reprezentanţi ai intelectualităţii ieşene, au publicat în ziarul ADEVĂRUL Manifestul pentru Enescu, apoi în „Jurnalul Bucureştiului”, l-au republicat intregral pe internet şi l-au popularizat în diferite ocazii oficiale.

Cu prilejul unor întâlniri oficiale, cum ar fi în ajunul deschiderii Festivalului Enescu, la conferinţele de presă , în prezenţa corespondenţilor străini s-a încercat cu timide intervenţii, recuperarea şi resuscitarea promisiunilor repetate şi nerealizate nici până azi, mereu uitate, cum ar fi: demararea începerii construirii unei noi săli care să, înlocuiască bătrâna Sală a Palatului, criticată pentru acustica ei necorespunzătoare, cu toate încercările nereuşite de a o modifica.

Constant răsună, din doi în doi ani, aplauzele sincere şi frenetice ale spectatorilor din ce în ce mai numeroşi, care îşi asigură de biletele la Festival din primele zile ale anului. Românii au înţeles cât de binefăcătoare, curativă spiritual este prezenţa la aceste minunate spectacole. Păcat că un număr insuficient de iubitori ai muzicii se pot bucura de ele, mulţi rămânând pe scările intrării. Dar oricât de răsunătoare vor fi aplauzele ca şi apelurile noastre, nu vor putea niciodată să înlocuiască nici ecourile sumbre ale trecutului prea încărcat politic, nici deficienţa acustică intens criticată a sălii şi se pare că nu vor risipi nici indiferenţa constantă a autorităţilor.

Este evident că nu se va mai putea asculta niciodată în sala respectivă cu respiraţie tăiată, fineţea şi rafinamentul capodoperelor MUZICII SIMFONICE care stimulează şi asigură până şi plantelor şi animalelor trăiri liniştitoare, după cum constată cercetătorii.

De aceea cu consecvenţă repetăm susţinut şi pe unde se poate, unele din propunerile Asociaţiei Prietenii Operei „Ion Goia”- Iaşi, aflată în parteneriat cu „Universitatea AL.I.Cuza” şi cu Asociaţia „Universul Prieteniei”. Încercăm să cultivăm o tradiţională recunoştinţă înaintaşilor care ne-au dăruit ATENEUL ROMÂN, cu speranţa stimulării unor strădanii asemănătoare şi decidenţilor generaţiei actuale.

Evocând la Iaşi ISTORICA UNIRE reamintim şi strădania neobosită a geniului compatriot pentru înfiinţarea Filarmonii „Moldova”, ca şi pentru onorarea strălucitului nume dat Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, acordat abia după repetate apeluri. Proverbiala sa modestie, l-a făcut să ceară anterior să fie scos numele său, acordat iniţial primei orchestre în 1917, care i-a purtat un timp numele şi care a susţinut la Iaşi 20 de concerte.

Recunoştinţă postumă i se cuvine măcar la un CENTENAR.

Întreaga obşte ieşeană şi naţională, cu un optimism reţinut, aşteaptă cu o răbdare care se poate prelungi chiar şi până la ediţiile viitoare a XXIV-a (2019) sau a XXV-a (2021) a Festivalului Naţional „George Enescu”, clădirea numită în semn de recunoştinţă „COMPLEXUL CULTURAL ENESCU”.

Înarmându-ne cu voinţă, răbdare, înţelepciune în unirea obştii şi a autorităţilor, cu donaţii colective din partea celor mai prosperi cetăţeni, s-ar putea construi o nouă sală încăpătoare spre mândria generaţiei actuale.

S-ar putea contura oriunde un asemenea edificiu, poate chiar şi la Iaşi, unde de doi ani aşteaptă un cont deschis la CEC cu nominalizare „PENTRU ENESCIANA”. Prevăzători, asigurăm siguranţa depunerilor întrucât noi am propus şi instituţionalizarea juridică prin instanţă a unui colectiv care să blocheze cheltuirea oricărei sume înaintea punerii primei pietre de temelie a Complexului, într-un loc inteligent stabilit, în deplină transparenţă. O motivaţie puternică pentru aceasta ar fi şi faptul că excelente concerte ale Filarmonicii pribegesc astăzi prin săli inadecvate, iar Opera se află mereu în conflict cu primul Teatru Naţional din România, pentru insuficienţa spaţiului. Păcat!!!…

Cine ştie poate vom avea şansa la Iaşi ca orchestrele invitate le ediţia a XXV-a jubiliară a Festivalului Enescu din 2021, să poată gusta din ospitalitatea moldovenească şi naţională, dacă firi înţelepte, locale şi naţionale, întrun nou gest social nesperat de UNIRE ISTORICĂ ar încerca să implice prezenţa obştii, chiar şi cu modeste donaţii.

Noi chiar de pe acum propunem obştii ieşeane a se hotărî să-şi consolideze unirea istorică a forţelor civice, deşi vârsta nu ne mai garantează o PLEDOARIE PRO DOMO!

Până atunci sperăm măcar repatrierea lui Enescu. Asta numai dacă diplomaţia naţională şi-ar găsi timp să convingă din nou autorităţile franceze, cu care se hotărâse o înţelegere reparatorie în timpul guvernului Mitterand, care permitea aprobarea repatrierii. Înţelegere apoi uitată!

Oricum, ca ieşeni, sperăm să reuşim aceasta în anul CENTENARULUI ENESCIANEI şi vom încerca să ne folosim de promisiunea Preşedintelui MACRON al Franţei, de a împlini un nou gest de prietenie păstrată peste timp, prin plantarea celui de al doilea copac istoric, asemănător falnicului stejar care face umbră bustului eroicului ostaş şi prieten centenar al românilor, GENERALUL BERTHELOT.

În 2021 ar putea înregistra, cu siguranţă, şi opera OEDIPE un strălucit succes şi la Iaşi, în clădirea nouă.

Fiind acesta (o nouă clădire ) al doilea vis propus după repatrierea lui Enescu de regretatul neîntrecut cercetător , Viorel Cosma.

Urmaşii noştri, mai dornici şi mai cultivaţi, s-ar putea bucura la o astfel de premieră ieşeană, după exemplul anterior, când David Ohanezian cu dirijorul Constantin Silvestri şi regizorul Jan Rânzescu au lucrat un an la premiera bucureşteană a operei de succes memorabil.

Aşa au reuşit românii odinioară, pentru prima dată, să ofere lumii întregi dimensiunea reală a creaţiei enesciene. Vom obţine şi o nouă apreciere parisiană (după Poema Română). Premizele s-au întrezărit deocamdată prin şansa oferită cu generozitate şi încredere de generoasa conducere a RAIFFEISEN BANK, fiind o constantă susţinătoare de 20 de ani a Festivalului Enescu.

Organizatorii CENTENARULUI ENESCIANEI DE LA IAŞI intenţionează să ducă OMAGIILE RECUNOŞTINŢEI ROMÂNILOR în centrele culturale, care au contribuit la devenirea profesională a lui George Enescu. Dorim, ca urmaşi ieşeni, să transmitem prinosul postum de recunoştinţă marilor capitale ale lumii, Viena şi Paris pentru propulsarea compatriotului nostru între marii interpreţi şi creatori ai lumii. Suntem mândri de înscrierea numelui ţării noastre şi a valoroaselor compoziţii româneşti în circuitul repertoriului universal, prin Enescu cel greu de egalat ca violonist, pianist, profesor, dirijor şi creator de faimă mondială.

De aceea cu profundă recunoştinţă şi îndreptăţită speranţă, mulţumim conducerii Raiffeisen Bank care ne-a solicitat propuneri estimative de sponsorizare pentru a fi prezenţi pe urmele devenirii sale, mai întîi la Viena acolo unde strălucita familie de adevăraţi ctitori ai Filarmonicii vieneze, HELMESBERGER HELMUTH (tatăl) şi JOSEPH (fiul), i-au devenit adevăraţi părinţi adoptivi, când au întrezărit potenţialul celui supranumit micul Mozart.

OMAGIILE RECUNOŞTINŢEI la CENTENARUL ENESCIANA le vom trensmite post mortem familiei de muzicieni şi aniversatei orchestre din Viena la 175 de ani.

Aşa consolidăm prin Enescu şi un schimb cultural Iaşi – Viena, Austria – România!

Mihai ZABORILĂ,

regizor artistic

Preşedinte al Asociaţiei Prietenii Operei ION GOIA şi veteran de război.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here