Uniunea Europeană: priorităţi şi provocări după şase decenii de existenţă

    0
    102
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Vineri, 24 martie 2017, ora 10:00
    Bucureşti, Strada Vasile Lascăr, nr. 31, etaj 1, sala Nicolae Titulescu

    Biroul de Informare al Parlamentului European în România vă invită vineri, 24 martie 2017 – ora 10.00, la dezbaterea „Uniunea Europeană: priorităţi şi provocări după şase decenii de existenţă”, care are loc la sediul din Strada Vasile Lascăr, nr. 31, etajul 1, sala Nicolae Titulescu. Acest eveniment îşi propune să aducă în dezbatere tema unor posibile reforme ale structurii instituționale actuale a Uniunii Europene, în contextul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma şi al pachetului de rezoluţii aprobat recent în plenul Parlamentului European.

    Dezbaterea, organizată în parteneriat cu Institutul European din România şi Centrul de Informare Europe Direct București, va fi structurată în două secţiuni separate, care vor aborda pe de-o parte Politicile și strategiile instituționale, iar pe de altă parte, Provocările la adresa României în noul context european, alături de deputaţi în Parlamentul European, reprezentanţi ai Comisiei Europene în România şi ai autorităţilor naţionale şi de reputaţi analişti şi experţi în domeniul afacerilor europene.

    Discuţiile vor fi moderate de Dan Cărbunaru, jurnalist Calea Europeană. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute principalele elemente aduse de cele trei rapoarte aprobate în plenul Parlamentului European în data de 16 februarie 2017, rapoarte ce abordează aspecte diferite ale provocărilor cărora Uniunea Europeană trebuie să le facă faţă în actualul context: Reforma Tratatelor, Profitând la maxim de Tratatul de la Lisabona, Consolidarea zonei euro. Totodată, va fi adusă în discuţie şi propunerea prezentată de Comisia Europeană privind viitorul Europei, propunere care va fi ulterior dezbătută şi în cadrul summit-ului de la Roma din 25 martie 2017.

    Vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa până joi, 23 martie – ora 15:00, la adresa [email protected] (reply la acest mesaj).

    AGENDA

    09:30 – 10:00 Înregistrarea participanților și cafea de bun venit

    Politici și strategii instituționale

    10:00 – 10:05 Cuvânt de bun venit: Bogdan Bârla, Biroul de Informare al Parlamentului European în România
    10:05 – 10:20 Cristian Dan Preda, Deputat în Parlamentul European, Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) (PPE)
    10.20 – 10:35 Victor Boştinaru, Deputat în Parlamentul European, Vicepreşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D)
    10:35 – 10:50 Angela Cristea, Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
    10:50 – 11:05 Ana Birchall, Ministru delegat pentru afaceri europene, Ministerul Afacerilor Externe
    11:05 – 11:20 Gabriela Crețu, Senator, Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Senatul României
    11:20 – 12:00 Dezbatere. Intervenții participanți
    12:00 – 12.15 Pauză de cafea

    Provocările la adresa României în noul context european

    12:15 – 12:25 Daniel Dăianu, Membru al Academiei Române, Membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României
    12:25 – 12:35 Vasile Pușcaș, Prof.univ.dr., Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
    12:35 – 12:45 Alina Bârgăoanu, Prof.univ.dr., Școala Națională de Studii Politice și Administrative
    12:45 – 12:55 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Prof.univ.dr., Director DRIIE, Școala Națională de Studii Politice și Administrative
    13:05 – 13:15 Gabriela Pascariu, Prof.univ.dr., Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
    13:15 – 13:25 Liviu Mureșan, Președinte Fundația EURISC
    13:25 – 13:35 Gabriela Drăgan, Prof.univ.dr., Director General, Institutul European din România
    13:35 – 14:00 Dezbatere. Intervenții participanți
    14:00 – 15:00 Prânz; oportunități pentru discuții informale

    Bogdan BÂRLA

    Press officer – Biroul de Informare al Parlamentului European în România
    [email protected]
    +40 21 405 0880
    +40 741 138 767


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here