Vacanță de sănătate în stațiunile românești. Alege și tu una!

0
19
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

aquiahora-statiuni romanestiBursa și Forumul de Turism Balnear susținută 11 ani la rând de către OPTBR dă posibilitatea întâlnirii între manageri, operatori de turism, formatori de opinie, tour-operatori și autorități locale pentru a dezbate potențialul balnear excepțional pe care îl are România, nici pe departe exploatat la nivelul pe care îl merită.

Am realizat o trecere în revistă a hotelurilor care și-au expus ofertele cu acest prilej. Mi-a făcut plăcere să constat că există un număr continuu ascendent de hoteluri care folosesc bine factorii naturali de cură din regiunea geografică de care aparțin, în combinație cu o infrastructură modernizată. Unele dintre ele au reușit să realizeze pachete de tratament și wellness care fac interesantă opțiunea de a petrece o vacanță de sănătate în stațiunile românești.

Stațiuni și hoteluri cu oferte foarte bune de relaxare și tratament

Buziașul vine cu un program inovator de schimbare a stilului de viață, bazat pe factori naturali de cură, alimentație sănătoasă și tratament personalizat. Programul se numește ’’Trăiește sănătos’’ și se adresează tuturor celor care se confruntă cu stresul zilnic, factor determinant al bolilor moderne.

La Buziaș există  Hotelul Phoenix de 4 stele care are peste 90 de locuri de cazare. Serviciile medicale sunt diversificate: băi cu ape minerale carbogazoase, mofete, cure interne cu ape minerale, băi de plante, împachetări cu nămol. La complexul hotelier Parc,  clasificat la 3 stele, există programe de wellness pentru week-end, dar si programe precum: ’’O săptămână de refacere cu mic dejun’’, ’’O săptămână de refacere cu demipensiune’’, ’’O săptămână la Buziaș’, programe care includ condiții bune de cazare și tratament.

Grupele de afecțiuni cu maximă adresabilitate sunt: cardiopatia ischemică cronică, hipertensiunea arterială, obezitate, afecțiuni ale circulației venoase, diabet zaharat tip 2, poliartroze și spondilodiscartroze.

Se știe că Băile Govora este una dintre cele mai bogate stațiuni în ape iodurate și bromurate din Europa, ambele elemente fiind de origine organică. Govora ne-a atras atenția cu primul wellness cardiometabolic din România.  Aceasta este în contract cu Casa de asigurări de Sănătate, prin urmare clienții pot beneficia de investigații gratuite sau cu reducere, cu trimitere de la medicul de familie. Tot în Govora, turiștii pot beneficia de confortul de 4 stele al Hotelului Palacecare are modul respirator și unul reumatismal.

Călimănești Căciulata, indicată pacienților cu afecțiuni hepato-biliare, ale tubului digestiv, neurologice sau reumatice, aduce în atenția turiștilor români Cozia Aqua Park, care cuprinde 10 bazine interioare și exterioare, 5 tobogane, incintă încălzită, restaurant cu autoservire, etc.

La Vatra Dornei elevii pot petrece o vacanță de 5 zile cu doar 425 lei, în timp ce un sejur de 16 zile cu tratament costă în jur de 105 lei pe zi cazare, masă și tratament.

Tot la Vatra Dornei există Complexul hotelier Bradul Călimani de 3 stele,  care se adresează prin pachetele sale terapeutice persoanelor sănătoase și aparent sănătoase cu factori predispozanți spre îmbolnăvire, persoanelor cu fond nervos hiperactiv sau sedentare. Printre afecțiunile tratate se numără cele cardiace: infarctul miocardic sechelar, boli vasculare, boli ale arterelor periferice și ale venelor, dar și afecțiuni ale aparatului locomotor și respirator.

Hotelul Turist din stațiunea balneoclimaterică Pucioasa oferă oaspeților o vacanță balneară de 5 zile cu cazare, masă și tratament la 485 de lei.

La Băile Tușnad găsiți Hotelul O3Zone Spa care promite o oază de sănătate și răsfăț la poalele munților Harghita, într-o stațiune renumită pentru liniștea și aerul curat. Aici găsești tratamente pentru corp și ten, pachete de trei zile de relaxare, destresare și diverse terapii.

Hotelul Turist din Pucioasa poate deservi zilnic prin baza sa de tratament peste 700 de pacienți, realizând peste 2000 de proceduri pe zi.

Stațiunea Covasna cunoscută prin rezultatele sale deosebite în cazul bolilor cardiovasculare… citește continuarea pe site-ul de lifestyle Aqui Ahora, click aici


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here