Valea Chiliilor – Cetatuia Negru Voda

0
60
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Sunteti multumit de guvernarea PSD-ALDE:

View Results

Loading ... Loading ...

Zilele de foc se abat ca o urgie peste Bucuresti, parjolind tot in cale. Totul arde: aerul, asfaltul, soarele, pamantul. Locul fierbe. La propriu. Semn ca cineva este tare maniat pe locuitorii acestei urbe si nu numai pe ei. Si are si de ce …

***

Si brusc in mijlocul acestui dezlantuit cuptor al iadului apare o raza de racoare si speranta, materializata printr-un pelerinaj insolit catre unele din cele mai stinghere si inaccesibile locuri in care s-au nevoit inaintasii nostri in ale credintei stramosesti. Sansa mi-a fost oferita, din nou, de prietenii de la Avram Travel, gratie domnului teolog Costel Birleanu si mai tanarului sau coleg, istoricul Dragos Badici, un om cu adevarat deosebit si cu multa stiinta de carte. Omul potrivit la locul potrivit intr-o astfel de intreprindere intr-o zona in care trecutul si prezentul se imbina armonios.

Asa ca joi pe la vremea la care nici soarele nu catadicsise sa rasara, inca, daramite sa parjoleasca si arda ca de obicei tot, transformand Bucurestiul in cuptor, ne-am intalnit, unde altundeva decat la poalele Dealului Mitropoliei.

Si am pornit apoi, intins, la drum alaturi de niste oameni minunati, pelerni aflati si ei ca si mine in cautarea izvoarelor credintei noastre stramosesti.

***

Pe intinsul pamantului stapanit de romani diverse forme de relief vai, campii, dealuri si munti, ramase inca neatinse de la zidirea lui de catre Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute si mai ales a celei ascunse la vedere. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat apoi eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si nevoitorii nostri stiuti si nestiuti, legendari uneori, pe drumul desavarsirii, rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.

clip_image002„Coloana vertebrala” a Romaniei, Carpatii, cei vii si plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti aflate la poalele acestora au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret si nezidit de om, indreptat mereu cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-au deschis senini ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.

In Tara Campulung Muscelului, una din destinatiile noastre de azi, se afla o sihastrie misterioasa si unica in felul ei in Tara Romaneasca, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni (acum sat de romi cu tot ce reprezinta ei de la muzica la cerseala), de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda (un personaj istoric legendar, invaluit in mister, neatestat deocamdata, si care asteapta cuminte sa-si reintre in drepturi, asta desi este omniprezent nu doar in legendele localnicilor ci si in zidiri de tot felul).

imageVietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Valea stancoasa a paraului Cetatuia este plina de pesteri, unele naturale, iar altele scobite de sihastrii locului. In aceste pesteri s-au nevoit numerosi calugari sihastri, mai ales intre secolele XIV-XVIII, cand acestia au fost la fel de renumiti ca pustnicii din Muntii Buzaului.

imageUnul dintre acesti sihastri a fost descoperit in ultimele decenii, intr-o pestera suspendata in peretele abrupt al muntelui. Moastele acestui Cuvios, galbene precum ceara, frumos mirositoare si nemiscate de mana omului, erau asezate intr-o scobitura de piatra, in forma de mormant, iar deasupra, pe perete, era scris in piatra: „Ioanichie Schimonah +1638”. Acestea sunt singurele Moaste intregi ale unui Cuvios roman din secolul al XVII-lea, pastrate intacte pana in zilele noastre.

Schitul Cetatuia este amintit in vremea lui Mihai Viteazul, cel care, in anul 1595, dupa lupta de la Calugareni, a trecut prin aceste locuri. In primavara anului 1658, pentru o vreme, domnitorul Constantin Serban s-a refugiat in acest loc retras, din cauza tatarilor. In anul 1690, insotind oastea turco-tatara, spre Ardeal, Sfantul Constantin Brancoveanu se adaposteste si el in acest loc, biserica si chiliile fiind in buna stare la acea vreme. Pe atunci, schitul era metoc al Manastirii Negru Voda, din orasul Campulung Muscel.

In anul 1775, amintind de o carte de scutire de taxe mai veche, intocmita de Constantin Racovita, voievodul Alexandru Ipsilanti scuteste si el de taxe pe cei trei schimnici de la Cetatea Negru Voda.

clip_image004Traditia orala consemneaza faptul ca trei mari sihastri, care au pustnicit in acest loc, au facut un juramant pe care l-au lasat, ca regula, vietuitorilor din Manastirea Cetatuia. Despre acesta, gasim scris si in icoana Cuviosului Ioanichie cel Nou: „Si legamant va fi, de randuiala se va tine, nimic nu va lipsi”.

Descoperirea sfintelor moaste

Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei – 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli – tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.

Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.

imageDin randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.

Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.

Urmand marilor „sfinti zavorati”, care se zideau pe ei insisi in chilii sau pesteri, lasand doar o mica deschizatura pentru primirea putinei hrane sau a Sfintei Impartasanii, au aparut sihastrii „nebuni pentru Hristos”, numiti de localnici si „chilioti” – de la cuvantul „chilie”.

imageUn astfel de sfant „zavorat” sau „nebun pentru Hristos”, intru nevointele sale, a fost si Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de la Manastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme prea indelungata.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in fundul pesterii. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

In timpul rascolei din 1821, turcii au distrus schitul si chiliile. Mai tarziu, la cererea credinciosilor din satul vecin, in data de 19 iunie 1859, Mitropolia incuvinteaza ca acestia sa repare schitul de pe stanca. Dupa o vreme, acesta se va ruina din nou, ajungand chiar adapost pentru vite. Intre anii 1915-1916, schitul lui Negru Voda este renovat de catre preotul econom Gheorghe Moisescu, de la Biserica Domneasca din Campulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andritoiu, de la Pestera Stanisoara, din Arges, si de monahul Nicolae Bacioiu, de la Pestera Ialomicioara.

In manastire se afla doua biserici: biserica veche, aflata intr-o pestera naturala, si biserica noua, zidita din lemn, in stil maramuresan. Biserica rupestra este lunga de 12 metri, lata de 4 metri si inalta de peste 3 metri. Aceasta este impartita clasic, in Sfant Altar, naos si pronaos. La intrarea in pestera, a fost construit un pridvor, din lemn. In naos se intra printr-o usa sapata in peretele despartitor. Naosul este inzestrat cu toate cele necesare serviciului divin, iar clopotnita este din lemn, fiind construita deasupra bisericii din piatra.

clip_image006Pe peretele de miaza-noapte al pronaosului se afla o placa de marmura, cu urmatoarea inscriptie: „Acest sfant locas, cu numele Cetatuia, care de la Negru Voda isi are inceputul, a fost si in trecut schit de calugari si pe vremuri grele loc de scapare pentru voievozii tarii, insa, cu trecerea timpului, a cazut in ruine, ajungand chiar adapost vitelor. A fost restaurat si infrumusetat, cum se vede, cu cheltuiala si osardia robului lui Dumnezeu preotul econom Gheorghe Moisescu, paroh al bisericii Domneasca din Campulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andritoiu, de la pestera Stanisoara Arges, si fratele monah Nicolae Bacioiu, de la pestera Ialomicioara, in anul 1915-1916. S-a sfintit in 22 iulie 1923, spre vesnica pomenire.”

Biserica rupestra pastreaza trei straturi suprapuse de pictura, constatate de pictorul Teodorescu, in anul 1922. Cand acesta a inlaturat stratul de pictura facut in anul 1859, pe peretele de apus, deasupra usii de intrare in naos, pe partea stanga, au iesit la lumina chipurile ctitorilor locasului: Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod, jupanul Gheorghe Vineteanu si staretul Iosif. Stratul de pictura din anul 1859 nu arata decat chipul voievozilor, nu si pe cel al lui Gheorghe Vineteanu si al staretului Iosif, care a zugravit biserica, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cel de-al treilea strat de pictura se presupune ca dateaza din anul 1760, autorul fiind anonim.

In perioada cuprinsa intre Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului, in biserica din pestera, in Sfantul Altar, izvoraste apa dintr-un mic izvor. In spatele bisericii rupestre, intr-o pestera sapata in piatra, se afla „Pestera Mosului”, socotita a fi fost chilia staretului vechiului asezamant monahal. In partea de miaza-zi a pesterii se afla o cladire etajata, care adaposteste chiliile si celelalte incaperi trebuincioase vietii monahale, construita in secolul al XIX-lea.

Langa „Pesterea Mosului”, silueta daltuita a „Cavalerului Trac” sta de veghe la capatul cimitirului in care se afla cateva cruci, pe care nu stau scrise decat nume, fara sa se precizeze momentul trecerii la cele vesnice. Celebrul si misteriosul „Cavaler Trac” avea un cult raspandit din Carpati, pana la Marea Mediterana.

Pe marginea prapastioasa a peretelui estic al Cetatuii se afla asa-zisa „chilie a lui Negru Voda”. Potrivit legendei, aici isi depozita Negru Voda tezaurul, in timpul navalirilor tatarilor. Mai apoi, aici au locuit pustnici, care au cioplit icoane in peretii de piatra. Mai jos de biserica rupestra, cam la o suta de metri, se vede o Cruce mare, catarata pe o stanca inalta si ingusta.

Despre aceasta, se crede ca a fost asezata de insusi Negru Voda. La baza acestei Cruci se afla o piatra mare, numita „masa lui Mihai Viteazul”.

Iata cum, intr-un singur loc se aduna floarea istoriei romanesti, de la neinfricatii daci la maretul si curajosul voievod al primei unificari a tuturor romanilor sub un singur steag tricolor.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a hotarat: „De acum inainte si in veci, Sfantul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, cu zi de praznuire pe 26 iulie, sa fie numarat intre sfintii Bisericii si sa fie pomenit si cinstit cu cantari de lauda in ziua lui de praznuire. Poruncim de asemenea, in Duhul Sfant, ca viata, slujba si icoana lui sa fie primite cu evlavie de preotii, monahii si credinciosii Bisericii noastre.”

Ioanichie – Cuvios Schimonah este praznuit pe 26 iulie.

***


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here