Acasă Informatii Informatii Politie/Procuratura Vocea Valcii : CIOBANII din VÂLCEA, daţi pe mâna DNA

Vocea Valcii : CIOBANII din VÂLCEA, daţi pe mâna DNA

365
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

 Scris de 
CIOBANII din VÂLCEA, daţi pe mâna DNA

foto Vocea Valcii

În cursul lunii iunie, Poliţia Vâlcea a descins la Vaideeni, luând pe sus 15 ciobani, pe care i-a dus la audieri într-un dosar de deturnare a unor licitaţii. În final, oamenii legii au decis să pună sub acuzare şapte dintre inculpaţi, iar pe un altul să-l propună pentru mandat de arestare preventivă.

Acum, însă, surse judiciare ne-au mărturisit, că la aproape o lună de la percheziţii, poliţiştii au găsit noi piste în acest dosar, urmând ca ciobanii din Vaideeni şi, posibil, un funcţionar public din cadrul Primăriei Vaideeni să fie daţi pe mâna procurorilor DNA, pentru săvârşirea unor infracţiuni compatibile cu faptele de corupţie.

Povestea infracţională a ciobanilor din Vaideeni datează încă de anul trecut. Ca să fim bine înţeleşi, trebuie să precizăm că odată la patru ani, Primăria Vaideeni scoate munţii la licitaţie, iar ciobani din întreaga ţară se înscriu pentru a avea acces la păşunile de pe versanţi.

Majoritatea oierilor şi-au deschis exploataţii, adică societăţi comerciale, pentru a putea a lua subvenţii de la APIA Vâlcea. În aceste condiţii, pe lângă animal, ei au nevoie şi de păşuni. De aceea, la licitaţiile pentru munţi e înghesuială mare, iar de multe ori preţurile cresc enorm.

Ei bine, unul dintre inculpaţii în acest caz, cel care a fost propus pentru arestare preventivă şi mai apoi plasat sub control judiciar, este Grigore Mohanu, care a încasat subvenţii de la APIA pe o perioadă de 5 ani, dar a avut păşunea închiriată doar pe 4 ani. Aşadar, el mai avea nevoie de doar un singur an de închiriere pentru acel teren pentru a nu fi nevoit să dea toţi banii europeni înapoi şi, de aceea, s-a înscris la licitaţie.

Cum au deturnat ciobanii licitaţia…

Numai că, anchetatorii au descoperit că există o practică printre ciobani. Pentru a nu-i ridica preţul la licitaţie, ceilalţi oieri înscrişi cer şpagă sume exorbitante de bani, în schimbul promisiunii că nu vor licita.

Anul trecut, Grigore Mohanu a refuzat să se alinieze obiceiurilor din Vaideeni şi, astfel, ciobanii i-au crescut preţul la licitaţie de la 120 de lei/ha la suma enormă de 2.000 lei/ha. Ca o paranteză, pe surse am aflat că la licitaţia de anul trecut a participat până şi fostul şef al Direcţiei Silvice Vâlcea, liberalul Adam Jinaru, care, spun gurile rele, nu ar fi străin de astfel de practici ale ciobanilor, dar, ciudat sau nu, anul acesta s-a retras din timp de la licitaţie.

Revenind însă la „oile” noastre, la licitaţia de anul acesta de la Primăria Vaideeni a intrat pe fir şi Poliţia Vâlcea, care a aflat că, în cele din urmă, Grigore Mohanu a cedat presiunilor şi a plătit nu mai puţin de 700 de milioane lei vechi, pentru a putea avea acces la păşunile din munţi, la un preţ accesibil. Banii au ajuns la ceilalţi şapte inculpaţi din dosar, care după ce şi-au luat „caşcavalul” nu au mai licitat pe bucata de păşune pe care o voia Mohanu.

Prejudiciu imens adus Primăriei Vaideeni

Deturnând licitaţiile, oierii au adus un prejudiciu imens Primăriei Vaideeni. Înţelegerile dintre ei au golit visteria administraţiei publice cu circa 2 miliarde de lei vechi, pentru că, anul acesta, după ce s-au pus de acord şi şi-au dat bani să nu liciteze unul împotriva celuilalt, ciobanii au reuşit să închirieze păşunile cu sume cuprinse între 120 – 150 lei/ha, în condiţiile în care dacă era o licitaţie corectă, Primăria Vaideeni încasa mult mai mulţi bani.

De ce DNA?

De ce DNA? Păi e simplu! Pentru a beneficia de fonduri europene de la APIA, pentru întreţinerea păşunilor, creşterea animalelor şi păşunat, ciobanii au nevoie să câştige păşunile din munţi. Dar, ei au câştigat păşunile prin licitaţii ilegale şi, în aceste condiţii, au beneficiat şi de fonduri europene obţinute într-un mod la fel de ilegal.

De aceea, surse judiciare ne-au mărturisit că dosarul ar putea ajunge în scurt timp pe masa procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Piteşti, iar în cauză ar mai fi implicat şi un funcţionar public din cadrul Primăriei Vaideeni.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here