Voci dumnezeiești pe scena Palatului Național al Copiilor.

0
17
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

Cele mai bune 10 coruri din țară se vor întrece, duminică, la Festivalul de Muzică Religioasă

Buna Vestire

Aflat la cea de-a 6-a ediție, Festivalul de Muzică Religioasă “Buna Vestire” va aduce pe scena Palatului Național al Copiilor, 10 dintre cele mai renumite și premiate coruri și corale, de copii și de adulți, din toată țara.

Duminică, 25 martie a.c.,începând cu ora 15:00, corurile de copii “Meloritm”, condus de prof. dr. Elena Nicolai, “Carmina”, dirijor Ștefania Istrate, corul Școlii Gimnaziale de Arte nr. 2, dirijor prof. Maria Ciurea, corul “Credo” al Liceului Teoretic Adventist Ștefan Demetrescu, condus de prof. Mihai Bejinariu, “Solemnis” cu dirijor Victor Stoica, “Cavadin”, dirijor Emanuel Pecingina, corul “Ison” al Seminarului Teologic Ortodox, condus de dirijor arhid. prof. Nifon Constantin, precum și Coralele “Appassionato”, dirijor Florin Badea, “Euterpe”, dirijor Georgeta Aldea și “Armonia”, dirijor lector univ. dr. Iulian Dumitru vor susține recitaluri cu unele dintre cele mai emoționante cântări religioase. Alături de copii va fi prezent și dirijorul Voicu Enăchescu, președintele Asociației Naționale Corale din România.

Devenit deja o tradiție, Festivalul de Muzică Religioasă “Buna Vestire”, organizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 4, își propune și de această dată să ofere iubitorilor de muzică corală și nu numai, un moment dedicat, în așteptarea Sarbătorilor Pascale.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here