vrancea24.ro : Mare sărbătoare, mâine, la Negrilești

0
13
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Comuna Negrilești va îmbrăca, mâine, haine de sărbătoare. Pe lângă marea sărbătoare creștină a Sfinților Împărați Constantin și Elena, localnicii au propria tradiție, păstrată de sute de ani: boteitul oilor. Ciobanii pleacă la stânele de la munte cu toate oile din sat, după ce au negociat cu proprietarii animalelor. Toată suflarea satului se adună la biserica din centru, acolo unde oile și ciobanii vor fi sfințiți cu agheasmă, pentru a fi protejați de vitregiile vremii și de animalele sălbatice. Ciobanii vor reveni cu oile în sat la toamnă, de Sfântul Dumitru. Tot mâine se va inaugura, în mod oficial, sediul nou al Primăriei Negrilești. Apoi, sărbătoarea va continua cu un spectacol folcloric, ce va avea loc la Căminul Cultural.
”Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, Primăria Negrileşti şi Consiliul Local Negrileşti, organizează în comuna Negrileşti, luni, 21 mai 2018, sărbătoarea pastorală tradiţională Boteitul Oilor, ediţia a XVI-a. Manifestarea va începe la ora 10.30 şi se va derula pe toată durata zilei.
Spectacolul folcloric se va desfăşura la Căminul Cultural Negrileşti, ora 13.00. Vor evolua: formaţia de dansuri bărbăteşti Brâul de la Jitia din comuna Jitia, Ansamblul Folcloric Chipăruşul din comuna Nereju, Grupul de Buciumaşi din comuna Spulber, Grupul de Cimpoieri din comuna Nistoreşti, Fluieraşii din Paltin, Grupul vocal de copii din comuna Negrileşti și interpreta de muzică populară, Maria Murgoci, cu Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei. Invitaţi la sărbătoarea pastorală, din partea Primăriei Negrileşti, vor fi interpreţii de muzică populară: Dana Dăncilă, Marius Zgăianu şi Ileana Lăceanu.” (comunicat Centrul Cultural Vrancea)
Comuna Negrilești este și astăzi în centrul atenției, cel puțin la nivel cultural. După-amiază va avea loc sfințirea și dezvelirea bustului poetului Dumitru Pricop, în curtea casei sale memoriale. Bustul a fost realizat de sculptorul vrâncean Gabriel Tăicuțu, la inițiativa profesorului Costică Neagu.

Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share
Sondajul nostru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here