Zăpada

0
22
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

dr. Sofia Kiss Gelman

 

Expoziția fusese organizată într-o sală superbă a complexului cultural din localitate; tavanul se afla la o înălțime considerabilă, suficientă pentru o adecvată spațializare, pereții zugrăviți în culori pastel, împrumutau locului o alură de distincție deosebită, o eleganță ieșită din comun care transmitea o liniște interioară plăcută, potrivită scrutării unor imagini care urmau a fi vizionate. Așezate în felul în care vizitatorul avea să se simtă în largul său – asigurându-i-se intimitatea contemplării – fotografiile artistice înrămate erau înșiruite în fața doritorilor de frumos, cu distanțe suficient de mari între ele spre a crea iluzia unicatului atribuit fiecărui obiect expus și de a-i sublinia valoarea sui generis. Ea se opri în fața unei fotografii care înfățișa un parc înzăpezit; i se părea de-a dreptul o capodoperă prin felul în care imaginea sugera atmosfera iernii. Avea să petreacă nenumărabile minute în fața artei fotografului cu nume necunoscut pentru ea, senzația unui déjà vu o învăluia încet – încet determinând-o să rememoreze câte ceva din amintirile legate de superba imagine. Senzația frigului o pătrundea de parcă gerul ar fi fost aievea, tabloul parcului înzăpezit trezea amintirile unei ierni frumoase, când se înregistraseră minus 20 de grade nu neplăcute, fiindcă soarele strălucea și razele sale colorau albul neatins, intact, în mii de nuanțe. Aproape că se făcu auzit sunetul inconfundabil al pașilor pe zăpada înghețată, scrâșnetul unic, atât de caracteristic al atingerii suprafeței înțepenite a gheții… Tabloul privit emana o liniște interioară aproape ireală, senzația era ocrotitoare, sub imperiul imensului alb revărsat pretutindeni, parcul părea o insulă a liniștii în mijlocul lumii grăbite. Iarna se instalase parcă ireversibil în amintirile ei, iar ea privea mesajele tainice deslușibile în imaginea fotografică, mesaje tainice scrise pe suprafața zăpezii ce rezultaseră din presupusa atingere a crengilor copacilor legănați în adierea vântului blând. Din fotografia de pe perete, începură să se contureze portretele unor prieteni de mult uitați sau dispăruți de pe scena vieții, legături cordiale de odinioară se înfrumusețau sub generozitatea timpului îndepărtat și se transformau în nostalgii dureroase; amintirea trecutului îndepărtat – sinonim cu tinerețea ei – trezea reverberații plăcute, momente calme, vestitoare ale siguranței viitorului, sau asociații de nume cărora le păstra gratitudine… Își imagină că zăpada pe care o privea era aceea care acoperea parcul situat lângă râul orașului ei; din cauza frigului neobișnuit, nimeni nu circula pe aleile albe – își aduse aminte. Priveliștea contemplată se transformă într-o o feerie în plină zi, razele soarelui străluceau pe zăpada albă, scăpărătoare lumini colorau suprafața netedă în toate nuanțele curcubeului. Amintirea înfrumuseța întâmplările – până și cele anoste – dorul de timpul trecut se concretiză prin apariția diverselor figuri reale ale vieții ei, unele contribuiseră la formarea personalității sale. Portrete cunoscute se ridicau din albul nesfârșit al peisajului, se opreau puțin în imaginația ei apoi dispăreau ca într-o ceață ce părea să fi explicat volatilizarea grabnică a personajelor rememorate. Muzica, însoțitoarea fidelă a vieții ei, își făcu apariția brusc în gând, suprapunându-se imaginii albului infinit drept contrast sau mai curând ca un contrapunct ce avea să sublinieze prin culori sumbre reflecțiile unei realități concrete trăite cândva; imaginile plăcute situate pe albul zăpezii au învins momentele de restriște care încercau să pătrundă în șirul amintirilor, muzica a revenit din nou, de această dată cu sunete plăcute spre a evoca evenimente legate de succese. Nostalgia latentă, dorul sublimat într-o splendidă metaforă, „dulce pierdere de sine” – precum spunea Blaga, constatare amară a trecerii timpului și ireversibilitatea sa, i se formulă ca un gând, un gând ce irumpe din adâncul sufletului. Trăirea lăuntrică intensă care se împletea cu imaginea iernii privite, înlesnea – spre a crea un dualism omniprezent – întâlnirea dintre realitatea voit obliterată și magicul omătului alb privit și păstrat în amintire. Memoria o ducea la timpurile trecute, amănunte demult uitate își făcură apariția, imaginea zăpezii îi sugeră anii în care se vedea elevă apoi studentă și își puse întrebarea, de ce îi reveneau atât de persistent clipele unei istorii vechi pe fundalul contactului vizual cu albul unui opus de artă fotografică ? Singurul răspuns pe care îl găsi era dorul ! Dorul nestins de meleagurile copilăriei…


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here