Ziar de Cluj : Despre mult prea cinstitul înjumătățitor de adevăr Alin Păunel Tișe și despre cum soția și frățiorul cam fac ilegalități.

0
77
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Ziar de Cluj a sesizat și Inspecția Teritorială de Stat în Construcții

Sondajul nostru

Ziar de Cluj nu are reclamă de la “blocul lui Tișe” (sunt, însă, publicații care au). Pentru că niciodată nu am fi putut accepta să fim cumpărați – să ne fie cumpărată tăcerea – de către nimeni, cu atât mai mult cu banii de publicitate ai acestei familii ipocrite, ce pretinde că respectă legile, dar, în fapt, încalcă o autorizatie de construcție, construind, așa cum DOAR ziarul nostru a demonstrat și publicat, un al 13-le etaj peste “turnul” menit să aibă doar 12 caturi. Și în timp ce noi scriem și municipalitatea zice că amendează, se construiește și al 14-lea etaj. Alin Păunel Tise, ipochimen politic ce amenință isteric și ipocrit ori de câte ori primește de la presă un ton critic, a fost rușinat de însuși organul de control al Primăriei Cluj-Napoca, condus de nășicul Emil Boc care a constatat, ca și cum am fi avut nevoie de niște funcționari trimiși în teren ca să legitimeze o evidență, că familia Tișe s-a ușurat în betoniera Legii, diluând-o. Dacă a zis-o Ziar de Cluj pe aia cu al 13-lea etaj, era campanie negativă de presă, spunea Tise. Acum că oamenii Primăriei au constatat-o, cum se mai numește, domnule Alin Păunel Tișe? TUPEU?! Cum comentați, domnule presedinte, că soția dumneavoastră pare că s-a dedat la ilegalități (până la proba contrarie)? Dar că frățiorul, un interpus amărât – aflat și el pe acolo cu 5 la sută din firmă, a administrat această ilegalitate (până la proba contrarie)? Ați știu de aceste ilegalități? Ați consimțit tacit la ele când ajungeați acasă de la muncă? Sau nu ați fost făcut părtaș la ele? Vedeți, domnule președinte, cât de frumos ajungem să dezbatem semnificațiile cugetării proletare “gura bate curu’?

Ca urmare a faptului că și Primăria municipiului Cluj-Napoca a confirmat starea de fapt că pe strada Ploiești nr. 9 – 11 s-a construit ilegal un al 13-lea etaj la blocul a cărei investiție a pornit pe un teren aflat în proprietatea comună a lui Alin Păunel Tișe și a soției acesteia, acesta, la solicitarea noastră de a fi bărbat și de a lămuri public situația, afirmă, tot pe pagina lui de Facebook, ipocrit și dându-se victimă a unor eventuale tentative de șantaj, că (textul asta cu liniute parca e scris de un angajat la Brantner):

“Pentru opinia publica:

1. Alin Tise nu este proprietar al terenului si al proiectului Ploiesti, nr.11. Nu a fost niciodata.

2. Alin Tise nu este proprietar al terenului si al proiectului Ploiesti, nr.9. A fost proprietar al terenului si al proiectului de la nr.9 inainte de a fi preluat proiectul de mai multe societăți private. Societățile implicate in acest proiect Ploiesti, nr.9 sunt convins ca respecta in totalitate legislația in vigoare.

3. Cele doua proiecte sunt vecine, cu proprietari diferiți si autorizații diferite.

4. Le recomand firmelor afectate si prejudiciate in afacerile lor, care nu au legătura cu Alin Tise sa nu plătească nici un ban catre nimeni pentru a fi lăsați in pace. Le recomand, asa cum am facut si eu, sa faca sesizări inclusiv penale la organele abilitate”.

Pentru faza cu așa-zisele sesizări penale și îndemnurile către alții care, chipurile, ar fi asaltați să dea bani pentru a fi lăsați în pace (probabil așa a fost el educat și așa s-a obișnuit ca politician: să-și cumpere liniștea și laudele prin mass media pe banii publici la care a avut acces), îl sfătuim pe Alin Păunel Tișe să-și vadă de propria ipocrizie și lipsă de respect față de opinia publică pe care o invocă. Pana una alta, presa locala e plina de reclamele la “turnul” Tișe, iar organele de media respective nu prea publică nimic despre ilegalitățile construcției.

Iar limbricismele retorice la care apelează Alin Păunel Tișe nu explică deloc ce anume se întâmplă cu cele așa-zise două proiecte, așa-zis diferite, de la nr. 9 și nr. 11 de pe strada Ploiești – și cum de, în teren, se înalță falnic un imobil autorizat pentru S+P+12E, dar, în realitate, s-a ajuns la 14 E (chiar dacă controlul de la municipiu i-a prins pe investitori și i-a amendat numai la 13 E).

Tise bloc nu a mancat, dar gura nevestei pute a actionar principal

De ce este individul care ocupă un scaun public atât de convins, dar fără să-i nominalizeze pe proprietarii de la nr. 9 că aceștia “respecta in totalitate legislația in vigoare”. Pentru că este vorba despre soția și fratele lui.

Da, da, ca să vezi surpriză: ipocritul domn Alin Păunel Tișe nu mai este asociat, în schimb, în Central Business Plaza, firma care, la O ZI DUPĂ CE AM FĂCUT SESIZAREA LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, A PRIMIT “modificarea soluţiei constructive – imobil cu funcţiuni mixte S+P+12E, nr.1100 din 14.07.2016, cu următoarele modificări propuse: recompartimentări interioare, realocări funcţionale, modificare înălţime niveluri, creare supantă, spaţiu tehnic, refaţadizare şi modificări ale poziţiei golurilor, majorare numar locuri de parcare”, îi găsim asociați pe fratele și pe soția  ipocritului președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe:

TIȘE BOGDAN MATEI, asociat, capital social total: 10 RON, integral vărsat, total părți sociale: 1 a câte 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 5%, cota de participare la pierderi: 5%.

TIȘE CAMELIA VERONICA, asociat, capital social total: 190 RON, integral vărsat, total părți sociale: 19 a câte 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 95%, cota de participare la pierderi: 95%;

Tișe Bogdan – administrator. (Sursa: listafirme.ro)

Protejat dinspre Primăria lui Nașu’ Boc

Zău, domnule Alin Tișe, ne împăunăm cu sinceritatea noastră absolută și facem publice acuzații despre presupuse și voalate șantaje în timp ce binevoitorii angajați de partid din Primăria Cluj-Napoca eliberează o nouă autorizație de construcție LA O ZI DUPĂ CE AM FĂCUT NOI SESIZARE SCRISĂ?

Ca să nu fie discuții, pe parcursul documentării materialului despre investiția de pe strada Ploiești nr. 9-11, am solicitat, pe cale oficială, Primăriei Cluj-Napoca, să ne informeze dacă, în ceea ce privește respectivul imobil care se construiește cu autorizația de construire nr. 1436 din 15.12.2014 (construire imobil cu funcțiuni mixte, amenajări exterioare, S+P+12E), au fost cerute și eliberate autorizații suplimentare față de proiectul inițial, dacă s-a modificat regimul de înălțime și dacă s-a modificat și aprobat amplasamentul, permițându-se intrarea pe trotuar a frontului stradal.

Răspunsul Primăriei a fost că „pentru imobilul la care faceți referire, nu s-au solicitat și, prin urmare, nu s-au emis alte autorizații suplimentare celei inițiale”. Da, de acord, nu am intrat în chichițe și am nominalizat numărul 11, nu 9-11, fapt pentru care suntem în stadiul discuțiilor cu privire la care este diferența dintre cele două numere unde se ridică un singur bloc, nu două.

Că poate una dintre firme face fațade, lucrări tehnice exterioare și jumătate de bloc la numărul 9, iar cealaltă face cealaltă jumătate de bloc la numărul 11, nu știm. Știm, în schimb, că cel de-al 13-lea etaj este peste întreaga construcție. Sau, te pomenești că firma de la număru 9 construiește numai 12 etaje, conform autorizației, cealaltă, de la numărul 11, încălcând legea și construind ilegal, restul de etaje.

Oricum, autorizația primită la numărul 9 în data de 14 iulie 2016, privind modificarea regimului de înălțime a etajelor, explică bălmăjelile feisbucistice ale lui Alin Tișe din postarea sa din data de 27 iulie când afirma că: “dincolo de orice dubiu, clădirea de la Ploiesti, nr.9 a fost autorizată la fel ca si clădirea de la Ploiesti, nr.13 -adica P+12 si aceeasi înălțime de la pământ ( adica același atic conform DTAC ). Chiar obliga cele doua cladiri sa fie egale ca inaltime din punct de vedere urbanistic ( adica alinierea la strada Ploiesti la Atic ) Societățile implicate sunt sigur ca respecta întocmai toate aceste date.”

Injumătățitorul de adevăr Alin Păunel Tișe

Ce nu explică respectiva postare este cum de, atunci, la data auto-căinării, Alin Păunel Tișe nu făcea nici o diferență dintre numărul 9 și numărul 11 de pe strada Ploiești, ci doar raporta discuția la “de ce are clădirea de la numărul 13 o înălțime mai mare” – poate pentru că respecta regimul de înălțime dintre etaje și nu se lăcomea să mai „dilueze” niște spațiu pentru birouri? Dar vom lămuri acest aspect când vom avea acces la proiectul original.

Abia după ce cei de la Primăria Cluj-Napoca au dat amenda și au constatat ilegalitatea și corectitudinea sesizării Ziar de Cluj, s-au despărțit apele și a apărut și numărul 11 în discuție. Până atunci “delatorilor ordinari” li se făceau comparații și raportări între numerele 9 și 13 de pe strada Ploiești. Cam bizar, nu? Cu atât mai bizar cu cât, cei care fac despărțirea numerelor, mai ceva ca Moise despărțirea Mării Roșii, sunt funcționarii Primăriei trimiși în teren (începem să bănuim) să facă să fie bine pentru familia lui Păunel, să nu fie rău pentru lege.

Și în materialul publicat ieri am arătat că înjumătățitorul de adevăr Alin Păunel Tișe, printr-un comunicat de presă, din data de 18 iulie, a susținut că, în cazul lucrărilor efectuate ilegal, fără autorizații, de către conducerea DGASPC, „un proces-verbal de constatare a infracțiunii nu poate fi contestat administrativ, iar demersurile demarate ulterior de către Direcție pentru a solicita certificatele și autorizațiile prevăzute de lege, recunosc implicit modul de lucru, anterior ilegal”.

Având în vedere și acest precedent, îl întrebăm pe ipocritul domn Alin Păunel Tișe dacă, în cazul blocului-turn de pe Ploiești 9-11, obținerea retroactivă a autorizației de construire cu modificarea soluției constructive nu reprezintă tot o recunoaștere implicită a modului de lucru, anterior ilegal?

Noi, oricum ne-am făcut datoria de “delatori ordinari” și de posibili “șantajiști” și am sesizat și Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții. Să aflăm și noi care este diferența dintre cele “două” investiții, să aflăm cum s-a eliberat autorizația din data de 14.07.2016 și ce anume acoperă aceasta. Ca să nu mai avem alte discuții ipocrite despre cine, ce, unde, când și de ce beneficiază de pe urma unor posibile ilegalități. Și ca nu cumva, Doamne ferește, “firmelor afectate si prejudiciate in afacerile lor, care nu au legătura cu Alin Tișe” (sic! – adică cele care au legătură cu ipocritul înjumătățitor de adevăr, să plătească?! V-am zis că individul pare obișnuit să-și plătească laudele și liniștea) să ajungă să “plătească” vreun “ban” către cineva “pentru a fi lăsați în pace”.

Să plătească conform legii dacă se dovedește vreun abuz, vreo încălcare a legii șamd. Oricum, deja, la așa-zisa investiție separată de la nr. 11 s-a constatat o ilegalitate.

Iar la cea de la nr. 9 trebuie să lămurim ce reprezintă noua autorizație, ce anume ascunde aceasta.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here