Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii Ziar de Cluj : EXCLUSIV Haleală pe sponci…

Ziar de Cluj : EXCLUSIV Haleală pe sponci…

80
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

EXCLUSIV Haleală pe sponci pentru participanții la Olimpiada Internațională de Matematică. Organizatorii NEAGĂ incidentul. AUDIO Inspectorul General Cluj, Valentin Cuibus, îi smulge telefonul din mână subalternei în timpul conversației cu reporterul NCN

Un incident legat de organizarea unuia dintre cele mai prestigioase evenimente găzduite de Cluj-Napoca în ultimii ani riscă să compromită munca a sute de profesori și voluntari. În cel mai pur stil românesc, organizatorii neagă tot.

În aceste zile, orașul Cluj-Napoca este gazda Olimpiadei Internaționale de Matematică, unul dintre cele mai prestigioase concursuri de profil. În ciuda eforturilor depuse de organizatori și a muncii admirabile a voluntarilor, sursele “Ziar de Cluj” ne-au adus la cunoștință o problemă legată de hotelurile unde li se asigură masa olimpicilor internaționali. Mai exact, două dintre hotelurile participante, Belvedere și Victoria, nu ar fi asigurat suficientă mâncare participanților în prima zi de concurs, luni 9 iulie. Mai mult, aceleași surse ne-au confirmat că Hotel Belvedere ar fi dat-o în bară și cu mâncarea halal pentru delegația Iranului. Mâncare ce, evident, n-a fost halal (adică nu a fost gătită conform cutumelor specifice religiei islamice), așa că bieții copii iranieni au ronțăit salate și crutoane după cea mai grea probă a evenimentului.

Contactați de “Ziar de Cluj”, hotelierii neagă cu vehemență incidentul, dar se dau de gol și recunosc că au fost probleme cu organizarea în prima zi a Olimpiadei. “Nouă nu ni s-a semnalat nimic la recepție și nu știu să fi existat vreo problemă legată de mâncare”, ne-a declarat Daniel Șaitiș, șef recepție la Hotel Victoria. Însă acesta recunoaște că organizarea lasă de dorit. “Au fost ceva probleme în prima zi, la cazare. Copiii au venit pe rând, târziu, nu au respectat programul de cazare și n-am putut să-i așteptăm cu masa pusă pe toți. Dar, din câte știu eu, nimeni n-a rămas nemâncat”.

La Belvedere, directorul de operațiuni Lucian Maniu n-a văzut, nu știe nimic. “Nu au fost probleme de genul ăsta la noi. Nu știu cine v-a semnalat, dar eu vă spun că nu au fost probleme”.

Însă cel care a negat vehment lipsa mâncării în cele două hoteluri este chiar Valentin Cuibus, Inspectorul Școlar General pe Cluj. Acesta a dat vina pe delegația iraniană, care, vezi Doamne!, nu ar fi specificat “în aplicație” că doresc mâncare halal pe durata evenimentului. “N-am avut nicio sesizare de la nimeni și nu a fost niciun fel de problemă cu mâncarea. A fost o discuție, dar ei (delegația Iranului – n.r.) n-au cerut în aplicație mâncare halal. A fost greșeala lor”, a declarat Cuibus pentru publicația noastră.

Am încercat să obținem și o a doua părere din partea Inspectoratului Cluj și am contactat-o pe Amalia Gurzău, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului și de relația cu presa. Coincidența a făcut ca doamna Gurzău să fie în biroul inspectorului în momentul în care am contactat-o. Deranjat că am îndrăznit “să-i verificăm spusele”, Valentin Cubus i-a smuls pur și simplu telefonul din mână Amaliei Gurzău și a intervenit brusc în discuție, reproșându-ne că, deși suntem parteneri media, “nu ne-a prea văzut pe la eveniment” și că va avea “ o discuție în acest sens cu patronul ziarului”.

AUDIO Momentul în care Valentin Cuibus, Inspector General Cluj îi smulge telefonul din mână subalternei sale și intervine abrupt în discuție:


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here