Acasă Stiinta & Tehnica Ecologie Ziarul de Bacau – Criza deșeurilor, după 75 de zile :

Ziarul de Bacau – Criza deșeurilor, după 75 de zile :

39
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1.000 tone de gunoaie neridicate în Moinești și Dărmănești

Municipiul Moinești, orașul Dărmănești și comuna Secuieni nu vor intra oficial în stare de alertă, pentru că nu primesc acordul de la Ministerul Afacerilor Interne. La rândul său, acesta a solicitat opinia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), care, joi, 11 decembrie 2018, a votat majoritar contra.


Conform legislației, declararea stării de alertă într-o singură localitate are nevoie de acordul prefectului, însă, dacă sunt mai multe solicitări, este obligatoriu acordul MAI. CJSU a decis prin vot să nu ceară acest acord. Ca să fie aprobată hotârârea prin care să se ceară acordul MAI, ar fi trebuit să voteze DA două treimi dintre membrii comitetului. Votul a fost 16 „contra”, 3 „pentru” și 2 „abțineri”, deci propunerea a fost respinsă.

În absența stării de alertă, primăriile celor 3 localități nu au voie nici să strângă gunoiul prin forțe proprii. Conform datelor de anul trecut, se estimează că în această perioadă în cele trei localități au rămas neridicate peste 1.000 de tone de deșeuri.

Criza însă se apropie de sfârșit cel puțin la Moinești, pentru care Sorin Brașoveanu, președintele ADIS, a solicitat de la Romprest SA reluarea activității, lucru care s-ar putea petrece pe 15 ianuarie 2018. Măsura a fost facilitată de faptul că, pe 5 ianuarie 2018, Consiliul Local Moinești a majorat taxa de salubritate la 9,97 de lei (de la 7,5 lei la bloc și 6 lei la casă), fiind acum aliniată la cerințele din contractul referitor la Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din tot județul.

Moineștiul nu a recunoscut datoria și continuă procesele, dar a pierdut deja unul dintre litigiile cu ADIS, prin care solicita anularea notificărilor de plată. În oraș, primarul Valentin Vieru (ALDE) continuă să acuze administrația la nivel de județ (PSD), prin publicitate la un post local de televiziune și fluturași distribuiți populației (vezi facsimil).

Facsimil fluturaș

Conflictul administrațiilor ALDE cu ADIS și Romprest va reizbucni în viitorul apropiat, pentru că toate deșeurile adunate de la 1 noiembrie 2017 (data de la care Romprest a sistat colectarea, pentru neplată) în Moinești, Dărmănești și Secuieni vor trebui duse în cele din urmă la groapa de gunoi din Bacău, însă pe cheltuiala administrațiilor locale, indiferent dacă-și achită sau nu facturile restante.

Colectarea gunoiului la Dărmănești nu va începe până când aleșii locali nu vor vota alinierea taxei de salubritate la nivelul la care s-a angajat când s-a obținut finanțarea pentru proiectul referitor la deșeuri. Între timp, Consiliul Director al ADIS a transmis către UAT-uri un proiect de hotărâre de excludere a Dărmăneștiului, iar procedura este în derulare.

O nouă criză ar putea să înceapă

La finalul lunii ianuarie 2018, se va semna contractul cu Eco Sud SA, pentru administrarea gropii 2 de gunoi a Bacăului și a tuturor instalațiilor de deșeuri din județ, aflate acum la primăriile Bacău, Moinești și Consiliul Județean. Dacă instalațiile nu sunt în stare bună, există riscul ca Eco Sud să nu le preia, așa cum a făcut după ce a câștigat contractul pentru administrarea Celulei 1.

În acest caz, efectul ar fi că localitățile din ADIS vor trebui să găsească o soluție de avarie pentru depozitarea deșeurilor din întreg județul, peste 10.000 de tone lunar, având în vedere că în câteva luni groapa veche a Bacăului se umple și trebuie închisă definitiv


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here