Acasă Colţul specialistului Sanatate Ziarul de Buzau : CELE TREI CENTRE MEDICALE DE PERMANENȚĂ…

Ziarul de Buzau : CELE TREI CENTRE MEDICALE DE PERMANENȚĂ…

104
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

CELE TREI CENTRE MEDICALE DE PERMANENȚĂ DIN JUDEȚ VOR FI DESFIINȚATE

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat astăzi că vor fi desfiinţate centrele medicale de permanenţă pe motiv că au ”eficienţă zero”, deoarece au crescut cu 35% numărul prezentărilor la unităţile de primiri urgenţe din spitale. “Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ cu 35%. Ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la număr de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţilor de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă – eficienţă zero. Şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre, pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare. Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare, mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni până acum. Dar în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebuie să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia asta. Vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să le vedeţi. Dar sunt cifre care ar trebui să ne dea multora de gândit“, a declarat ministrul Sorina Pintea.

În județul Buzău funcționează trei centre de permanență:

1. CENTRUL DE PERMANENŢĂ BERCA

Funcţionează de la data de 10 septembrie 2013.
Personalul este format din 5 medici şi 5 asistente medicale.

Asigură asistenţa medicală primară pentru 5 localităţi cu o populaţie de 14.531 locuitori:

  • comuna Berca – 9060 locuitori
  • comuna Scorţoasa –  3032 de locuitori
  • comuna Căneşti –  895 locuitori
  • comuna Chilii – 626 de locuitori
  • comuna Odăile – 918 de locuitori

2. CENTRUL DE PERMANENŢĂ VERNEŞTI

Funcţionează de la data de 1 decembrie 2011.
Personalul este format din 7 medici şi 7 asistente medicale.

Deserveşte 2 localităţi cu o populaţie de 14.100 locuitori

  • comuna Verneşti – cu 8600 de locuitori
  • comuna Tisău – cu 5500 de locuitori

3. CENTRUL DE PERMANENŢĂ VINTILĂ VODĂ

Îşi desfăşoară activitatea de la data de 6 februarie 2012.
Personalul este format din 7 medici şi 7 asistente medicale.

Deserveşte 6 localităţi cu o populaţie de 18863 locuitori:

  • comuna Vintilă Vodă – cu 3170 de locuitori
  • comuna Lopătari – cu 4113 de locuitori
  • comuna Săruleşti – cu 1372 de locuitori
  • comuna Mânzăleşti – cu 2784 de locuitori
  • comuna Bisoca – cu 2739 de locuitori
  • comuna Beceni – cu 4685 de locuitori.

Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here