Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura ziarulargesul.ro : Ce promite Primăria Piteşti că va face în această vară

ziarulargesul.ro : Ce promite Primăria Piteşti că va face în această vară

36
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

De când pieţele Găvana şi Trivale au fost dezafectate, lumea a început să bârfească. „Aici se face un hipermarket!”, ziceau unii. „Ba se construieşte un bloc, că e la modă!”, spuneau alţii.

Dar de Piaţa Primăriei în care au început să se spargă pavelele se mai preocupă cineva? Cu celelalte proiecte ce se întâmplă? Sunt doar câteva întrebări la care erau aşteptate răspunsuri.

Aşa se face că primarul Cornel Ionică, însoţit de viceprimarul Sorin Apostoliceanu şi de mai mulţi angajaţi din primărie a invitat ieri ziariştii, pe şantiere, să vadă cu ochii lor stadiul diverselor investiţii…

„Fabrica” de campioni

Prima oprire a fost la Bazinul Olimpic, „fabrica” de campioni a Piteştiului. De la Larisa Lăcustă şi până la Robert Glinţă, toţi marii campioni ai Piteştiului aici au început performanţa.

Sute de copii şi adolescenţi încearcă să le calce pe urme, aşa că Bazinul este tot timpul plin.

Iar acum acesta va intra într-un amplu proces de modernizare.

Deja s-au achiziţionat instalaţii de aer condiţionat, s-a făcut un vestiar special pentru copii, apa este verificată din oră în oră, iar Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului aşteaptă din moment în moment undă verde pentru un proiect cu fonduri europene de 5 milioane euro.

Cu aceşti bani se vor schimba geamurile şi tâmplăria, culoarele de înot şi block-starturile, vor fi montate noi filtre şi dezumidificatoare, se vor face reparaţii la acoperiş şi va fi reabilitată termic clădirea.

În plus, vor fi amplasate şi panouri fotovoltaice pentru încălzirea apei din bazine.

O piaţă, doi constructori

Următorul popas – piaţa agroalimentară din Găvana. Comercianţii au fost mutaţi într-un cort care ţine loc de piaţă, până când vor fi gata lucrările la piaţa veche care nu va mai fi deloc… veche: se lucrează la structura de rezistenţă, condiţiile de comercializare vor fi civilizate, iar acoperişul şi terasa vor fi refăcute.

Două firme lucrează simultan la piaţă: una la ziduri, una la acoperiş. 5,1 milioane lei costă investiţia suportată de la bugetul local.

„Termenul de finalizare este luna august a anului în curs”, a dat asigurări primarul Cornel Ionică.

Sală de sport la „Cantacuzino”

La doi paşi de piaţă este Liceul „Ion Cantacuzino”, adică fostul „Sanitar”. Aici va fi construită o sală de sport mai mult

Aşa va arăta sala de sport de la "Ion Cantacuzino"

Aşa va arăta sala de sport de la „Ion Cantacuzino”

decât necesară, spun edilii. 1,8 milioane lei costă construcţia. Cam costă conformarea pentru securitate la incendiu la Piaţa Smârdan, o altă lucrare în curs de derulare!

Lângă liceu va fi şi o parcare gratuită pentru comercianţii din piaţa Găvana. Alte săli de sport vor fi construite la Şcoala „Ion Pillat”, la Şcoala „Nicolae Iorga” şi la Şcoala „Tudor Arghezi”.

La prima dintre aceste şcoli investiţia este aproape gata, celelalte sunt la stadiul de proiectare.

Asalt…

Cum şi-a făcut apariţia în zona pieţei, primarul a şi fost înconjurat de cetăţeni. „Vrem şi noi locuri de parcare la bloc…”; „să faceţi mai multe locuri de joacă în zona Exerciţiu-Banat, că nu am unde să îmi duc nepoţeii în timpul liber (n.r. – Primăria a alocat în acest an 3 milioane lei pentru noi locuri de joacă”; „ce faceţi cu grădiniţele de la parterul blocurilor?”; „mulţumim că reabilitaţi piaţa!” etc. Fiecare a dorit să schimbe o vorbă cu primarul, să îi spună păsul şi să obţină un răspuns. Cornel Ionică a discutat cu fiecare, împreună cu viceprimarul Sorin Apostoliceanu.

Nu se face „mol”

Am ajuns şi la Piaţa Trivale. „Ce se face aici, domnule primar, mol, hipermarchet?” – a întrebat o locatară curioasă. A fost lămurită că va fi reabilitată piaţa veche, investiţia costând 3,26 milioane lei, tot de la bugetul local.

Şi aici lucrează două firme şi tot în august vor fi gata lucrările. „Suntem în grafic!”, dă asigurări un inginer constructor.

Şi aici vor fi condiţii optime pentru comercianţi, iar strada din faţa pieţei va fi lărgită cu trei metri. Doi comercianţi s-au încăpăţânat şi nu părăsesc perimetrul pieţei vechi, spunând că sunt „proprietari”.

Primăria şi cei doi se judecă, iar în tot acest timp constructorii îi ocolesc cu grijă…

Agrement şi… aveţi grijă!

Pe drum, primarul ne-a spus că în următoarea şedinţă a Consiliului Local se va hotărî ca de luna viitoare să poată fi ridicate maşinile abandonate pe domeniul public, dar şi că veştile de la Compania Naţională pentru Investiţii privind construcţia sălii polivalente şi modernizarea stadionului „Nicolae Dobrin” din Trivale sunt cât se poate de bune.

Facem o oprire şi la baza de agrement din Trivale. „Lumea vine buluc în weekend aici, dar şi la celelalte baze din oraş.

Facem precizarea că aici ultima intrare la ştrand este la ora 19, iar pentru terenurile de tenis, de fotbal şi de joacă nu se percep taxe, intrarea este liberă.

Facem apel însă la cetăţeni să păstreze cu grijă toate aceste lucruri. Din păcate, ne confruntăm cu vandalizări pe domeniul public şi nu e normal acest lucru”, spune primarul.

Bandă în plus pe Craiovei

O altă lucrare importantă este pe strada Craiovei. „Mâine (n.r. – azi) predăm amplasamentul către constructor, iar într-o săptămână încep lucrările.

Va fi creată a patra bandă de virare către strada Fraţii Goleşti, la coborârea de pe Calea Craiovei. Investiţia se ridică la 700.000 lei. Am început deja lucrările pe strada Dârzului, iar pentru bulevardul Eroilor încercăm să obţinem fonduri de la Guvern.

Avem mai multe străzi care vor intra la reabilitare, iar în curând vor începe şi lucrările la reţelele de apă şi canal pentru care s-au obţinut peste 60 milioane euro din fonduri nerambursabile”, ne-a declarat primarul.

Mondialul – în Piaţa Primăriei

Pe de altă parte, în acest an va intra în reparaţii şi Piaţa Primăriei pentru care s-a alocat suma de 100.000 lei. Şi pentru că tot a venit vorba despre Piaţa Primăriei, mâine va fi montat aici un ecran uriaş pe care oamenii vor putea urmări meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.

Tot pe acest ecran vor putea fi vizionate diverse evenimente de interes local, cum ar fi unele concerte din piaţă.

Modificare la parcări

Sute de locuri de parcare de la blocuri au fost date spre închiriere locatarilor, dar au apărut nemulţumiri, deoarece sistemul nu poate fi aplicat peste tot.

În plus, blocarea locurilor rezervate cu dispozitive speciale face ca multe parcaje să stea goale. Prin urmare, autorităţile vor să schimbe „placa”.

Astfel, locurile vor putea fi rezervate într-un interval determinat de timp din zi, nu tot timpul. În acest fel, şoferii care vor parca pe locurile rezervate nu vor mai fi amendaţi cum se întâmplă acum, a anunţat conducerea Primăriei.

Hotelul Primăriei

În fine, aşa cum v-am informat, căminul din curtea Liceului Economic – Inspectoratul Şcolar – este în curs de transformare în hotel pentru Primărie.

Aici ar urma să fie cazaţi elevi şi sportivi care participă la competiţii din Piteşti. Primarul a anunţat ieri că investiţia va fi gata încă din acest an. Vor rezulta 96 de camere, inclusiv 16 apartamente, dintre care două pentru persoanele cu handicap. Valoarea lucrărilor este de 5,3 milioane lei, bani de la bugetul local.

Aşadar, multe şantiere deschise în Piteşti. Ar putea fi mai multe, dar procedurile de achiziţie publică sunt încetinite de contestaţii ale unor firme, spre nemulţumirea autorităţilor locale care speră ca noua legislaţie să „fluidizeze” investiţiile publice.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here