1999 – 2012 NATO, Serbia, Balcani si Rusia

    326
    1
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    • 5
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      5
      Shares

     

    de Federico dal Cortivo

     

    Yves Bataille, geopolitician franco-sarb si activist national-european, militant impotriva ocupatiei atlantice a Europei, analizeaza strategiile actuale de dominatie atlantica in Europa dupa atacul de la Belgrad din 1999.

    Yves Bataille, au trecut aproape 13 ani de la sfarsitul agresiunii militare NATO/OTAN (bratul inarmat al anglo-americanilor in lume, mijloc de impunere si implementare a Democratiei 2.0) impotriva Republicii Serbia. In 24 martie 1999 a fost ordonata declansarea bombardamentelor, un moment tragic deoarece era pentru prima data de la sfarsitul razboiului mondial cand un conflict belic se ivea din nou in inima Europei, de data aceasta ascuns sub fatada umanitara a Puterilor Occidentale. Ne spuneti care au fost cauzele agresiunii unui stat suveran de catre cea mai puternica alianta militara de astazi?

    Da, era pentru prima oara de la al doilea razboi mondial cand o tara europeana era bombardata de catre o armata de coalitie. Desigur ca motivatiile acestui atac erau false. Dupa ce a sprijinit fortele separatiste din Krajina si din Bosnia Occidentul a intervenit cu scuza de a evita o „catastrofa umanitara” in Kosovo . Cele 78 de zile de bombardamente au fost urmarea agresiunii declansate in 1991. La inceput tarile NATO/OTAN au strans in menghina Jugoslavia si dupa aceea i-au smuls inima sa, Serbia.
    Adevaratele motive ale atacului sunt numeroase. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice si reunificarea Germaniei era necesara eliminarea modelului original iugoslav, care avea doua caracteristici: autonomie si neutralitate. Iugoslavia se afla intre Est si Vest. Astazi in calitate de „Est” nu mai exista pentru ca a fost invadata de catre „Vest”. Anglo-saxonii au vrut sa introduca aici piata lor libera. Si democratia lor de … . NATO a dorit sa extinda ulterior controlul sau asupra teritoriului lasat liber de catre Uniunea Sovietica in tarile fostului Pact de la Varsovia. Co-fondator al Miscarii Tarilor Nealineate, Iugoslavia trebuia nu numai sa dispara, dar sa si serveasca drept experiment pentru razboaiele urmatoare (Aviz amatorilor).

    In 1990 un raport al CIA prevedea prabusirea Federatiei. In noiembrie din acelasi an Congresul Statelor Unite a abolit creditele Iugoslaviei pana cand nu s-ar fi instituit alegeri separate in fiecare republica. Acest lucru a accelerat conflictele social-economice si etnice care incepusera sa se nasca. In 1986 Memorandumul Academiei Sarbe de Stiinta si de Arta (SANU) semnala aceste probleme si tragea atentia asupra dificultatilor sarbilor de a trai in interiorul Federatiei. Prezentat in mod fals de catre presa internationala ca fiind un manifest al nationalismului sarb, manifestul a fost folosit ca scuza pentru a inventa existenta unui plan sarb de „cucerire a Iugoslaviei”. In realitate occidentalii doreau sa cucereasca Iugoslavia. In opinia centrelor financiare de la Washington, Londra, Bruxelles si Berlin, presedintele sarb Slobodan Milošević era un „dictator” care se opunea reformei FMI si Bancii Mondiale, impiedicand asa-zisa piata libera. Discursul sau de la Gazimestan pe scena bataliei din Kosovo Polje din 1989 in fata unui milion de persoane a fost prezentat de catre occidentali ca un punct de plecare spre Marea Serbie, un pericol pentru celelalte republici. Rotatia la putere instaurata la Belgrad dupa moartea maresalului Tito era de folos sustinatorilor celorlalte republici care vedeau in Serbia un pericol. Adevarul e ca sarbii au o memorie vie si o capacitate militara recunoscuta, ceea ce constituie un mare pericol pentru „Drang nach Osten” – Marsul spre Est aal doamnei Merkel.

    Armata Populara Iugoslava (JNA), desi depasita in mare masura, era o forta in stare sa sustina o rezistenta nationala desfasurata conform „Doctrinei Apararii Populare”. Majoritatea soldatilor recruti erau sarbi, intrucat reprezentau majoritatea populatiei Federatiei. Armata iugoslava insa trebuia sa fie descrisa ca fiind o armata de cucerire, iar poporul sarb si conducatorii sai sa fie incriminati si demonizati toti impreuna.

    Toate tehnicile de propaganda ale mass-mediei au fost utilizate in aceasta directie, ridicand impotriva Serbiei grupurile etnice periferice ale Federatiei Iugoslave. Ustascia, Divizia Handschar Balli Kombetar au fost prezentate drept „victime”, dar in Krajina, Bosnia sau in Kosovo zeci de mii de morti si purificarea etnica a sutelor de mii de sarbi au demontat aceasta poveste. Razboiul in Iugoslavia a fost un razboi de distrugere a Serbiei si totodata un razboi impotriva Europei geopolitice.

    NATO/OTAN a justificat mereu interventia sa cu intentia de a opri masacrele etnice impotriva populatiei kosovare realizate de Fortele Armate ale Belgradului, o interferenta umanitara care s-a repetat recent cu Libia lui Gheddafi, cand in realitate Kosovo reprezinta in traditia sarba leaganul propriei istorii seculare. Se urmareste cu orice pret crearea unu Kosovo „independent” in baza (asa cum se sustine) acordului de la Rambouillet, conform Dreptului International si Curtii Natiunilor Unite, etc, etc. Care este opinia dvs? Haideti sa ne oprim asupra purificarii etnice in Kosovo.

    Denuntarea unui masacru s-a dovedit o reteta eficace. In cartea „War and Anti-War” („Razboi si Anti-razboi – supravietuirea in secolul XXI”) scrisa de Alvin si Heidi Toffler, se evidentiaza ca aceasta este o conditie indispensabila pentru declansarea oricarui conflict: permite obtinerea sprijinului opiniei publice si ofera o motivatie pentru expeditiile militare. Aceasta idee nu era noua, dar a devenit din ce in ce mai importanta odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicatie moderne.

    Razboiul impotriva sarbilor trebuie sa fie luat ca exemplu pentru ca a anticipat urmatoarele atacuri ale tarilor din NATO/OTAN impotriva unor tari independente si suverane. Iugoslavia a introdus modelul acestui masacru care a fost apoi preluat in Libia impotriva lui Ghaddafi si care astazi se aplica impotriva Siriei de catre aceeasi alianta anglo-americana.

    Atacurile de la Sarajevo, masacrul de la Srebrenica in Bosnia si la Racak, in Kosovo, au anticipat cu putin actiunile „comunitatii internationale” justificand astfel reuniunile dramatice ale ONU, sanctiunile, embargo-urile, bombardamentele si sesizarea Curtii Penale Internationale. Real sau perceput, atacul sau masacrul mediatizat este util declansarii mass mediei, trecand apoi la marturiile ad-hoc ale ONG-urilor si la mobilizarea „liderilor de opinie”.

    Studiind cronologia evenimentelor, chestiunea din Kosovo a fost pe agenda USA inca de la inceputul razboiului, dar a fost tinuta de rezerva. In 1992 Congresul Statelor Unite a adoptat o pozitie in favoarea minorantei albaneze si a anuntat interventia Washingtonului in regiunea autonoma. Dupa conflictul din Krajina si Bosnia ministrul de externe german Klaus Kinkel, atlantist, a anuntat public ca problema din Kosovo nu va ramane o afacere interna a Serbiei. Stim deja ca rezultatul a fost crearea unei miscari de mercenari recrutati in zona locala si in exterior, la fel ca si organizarea unei conferinte internationale cu obiectivul de a impune un diktat. Consilierul Special al separatistilor delegatiei albaneze la Rambouillet nu era altul decat Morton Abramowitz, cel care in cadrul Departamentului de Stat se ocupa de operatiile secrete in timpul razboiului din Afganisthan, furnizand la vremea sa faimoasele rachete Stinger mujahidinilor legati de Bin Laden. Acel razboi a fost denumit de Zbigniew Brzezinski un razboi de destramare a Uniunii Sovietice, iar voluntarii islamici care cred in Jihadul islamic sunt varful de lance al tuturor razboaielor americane cu sprijinul monarhiilor arabe.

    Inscenarea asa-zisului „masacru de la Racak” (15 ianuari 1999) unde au cules corpurile imprastiate ale membrilor UCK (armata bine platita de americani de teroristi albanezi) si apoi le-au schimbat imbracamintea lasand impresia unui masacru al saracilor tarani albanezi, a fost utilizata pentru declansarea bombardamentelor antepregatite ale NATO/OTAN. Cel care a supravegheat personal aceasta inscenare a fost seful „Observatorilor” Organizatiei pentru Siguranta si Cooperare in Europa (Osce), americanul William Walker de la Scoala Americilor (SoA) si care s-a implicat personal in echipele mortii din El Salvador. Au urmat aproape trei luni de bombardamente indiscriminate, intrarea fortelor NATO/OTAN in Kosovo si purificarea etnica a sarbilor. Catastrofa umanitara albaneza era doar o farsa.

    NATO/OTAN a condus atunci o campanie militara preponderent aeriana – operatia Allied Force – care a durat 77 zile si s-a terminat in 10 iunie 1999 ajungand la 38000 de misiuni in total fara nici o diferenta intre obiectivele militare si civile, o copie a ceea ce s-a vazut in Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cum a fost ingenunchiat poporul sarb?

    Diferenta dintre bombardamentele asupra Germaniei si cele din Kosovo a fost data de evolutia tehnologica. In operatiile actuale nu se mai fac bombardamente la sol ci „atacuri chirurgicale”. Bombele si rachetele au o precizie mai mare si o capacitate de distrugere mai ridicata. O racheta ajunge ca sa explodeze o cladire intreaga. Am cunoscut personal bombardamentele NATO/OTAN. Reactia populatiei sarbe a fost exemplara. Dupa un prim moment de nesiguranta, sarbii se purtau ca si cum nu s-ar intampla nimic. Adaposturile se foloseau din ce in ce mai putin, iar lumea a inceput sa cante si sa danseze sub ploaia de bombe. Armata si Militia au folosit o tactica care s-a dovedit foarte eficienta, au evacuat cazarmele si s-au impartit in mici unitati foarte mobile si de aceea bombardamentele au avut putine efecte. Chiar daca nu era foarte moderna, Apararea Antiaeriana (PVO) a constrans avioanele inamice sa nu zboare sub 5000 m. Radarele montate pe camioanele sovietice vechi, dupa ce identificau avioanele NATO si ajutau antia-eriana sa deschida focul, isi schimbau pozitia in trei minute ca sa evite rachetele antiradar (MARE PACAT CA NU AU AVUT LA DISPOZITIE S300!). Au fost putine victime, iar dupa acordurile militare  de la Kumanovo (9 iunie 1999) Armata Sarba din Kosovo s-a retras in ordine cu aproape tot materialul, fata de civilii care au platit un pret mult prea scump. Se vorbeste de cel putin 3500 morti si nu de 500, asa cum a sustinut Amnesty International. „Numai atatia?” se intreaba sustinatorii „razboiului umanitar” care, dupa ei, ar fi un razboi curat (?) care salveaza persoanele. Rachetele si bombele ghidate de laser sunt desigur foarte precise, dar nu functioneaza bine tot timpul si uneori sunt deviate de la traiectorie. In plus, nu se tine cont de mii de alte victime ale consecintelor bombardamentelor (zeci de mii de sarbi ucisi inainte si dupa bombardamentul fortelor NATO/OTAN in Krajina, Bosnia si in Kosovo).

    Trebuie amintit si faptul ca s-au folosit proiectile cu uraniu saracit, ca sa nu mai vorbim de poluarea cauzata de distrugerea (voluntara) a instalatiilor petrochimice, ale caror substante otravitoare s-au dispersat in atmosfera, exista o legatura precisa intre zonele bombardate si cancer.

    Specialisti de la Academia Militara de Medicina (Vma) mi-au semnalat ca s-au utilizat arme biologice in cinci localitati diferite, dar Ambasada SUA a cerut guvernului sarb sa distruga acest dosar. Pierderile NATO sunt greu de stabilit, chiar daca NATO a afirmat ca nu le-a suferit. Zeci de aparate de razboi (elicoptere, avioane, uav) au fost distruse, iar fortele speciale engleze si americane care sprijineau militiile din Kosovo – Liberation Army- au pierdut multi oameni. Operatiile aviatiei sarbe au distrus zeci de avioane americane la Tuzla (Bosnia) si Tirana (Albania).

    Intr-un eseu foarte lucid, „Justitia Invingatorilor”, Danilo Zolo analizeaza adevarata fata a interventiei umanitare. George Bush in persoane, intr-un discurs in Colorado, a pomenit despre liniile strategice ale unui program de pacificare a lumii numit „New World Order”. Ulterior acest program a fost perfectionat cu directiva „National Security Strategy of United States” si apoi dezvoltat in „Defence Planning Guidance”. NATO/OTAN trebuia sa se transforme dintr-un sistem de aparare integrat impotriva Pactului de la Varsovia in forta armata a noilor interventii, asa cum a fost prezentat la Summitul de la Roma din 1991 in „New strategic concept”. Domnule Batj, ce credeti despre acest lucru, considerand evenimentele care au loc in Siria in aceste zile?

    Eu sustin ca partidul este cel care controleaza pistolul, armata este doar un executant. Pentru a impune „noua ordine mondiala” a fost dezvoltata o doctrina. R2P, „Responsability to Protect”, este o initiativa a ONU (instituita in 2005 de SUA, se bazeaza pe ideea conform careia suveranitatea nu este un drept, ci o responsabilitate si se aplica pentru prevenirea genocidelor, crimelor impotriva umanitatii, crimelor de razboi si purificarilor etnice). In realitate este doar o masca pentru a transforma agresorul intr-un virtuos, un truc al ONU impus de anglo-saxoni si de structura globalista a lui Morton Abramowitz, fost ambasador al SUA in Turcia, fondatorul International Crisis Group (ICG).

    In acest mod expeditiile militare ale infanteriei coloniale ale unchiului Sam se pot prezenta drept agresiuni „umanitare”. R2P a fost fluturat impotriva Iugoslaviei in numele dreptatii sau datoriei de a interveni de catre Bernard Kauchner, primul reprezentant al ONU in calitate de forta de ocupatie. In plus, nu e o coincidenta faptul ca sotia sa, Christine Ockrent, era reprezentanta ICG in Franta, iar Martti Ahtisaari, ideator al separatiei Kosovului, apartinea si el acestei institutii. Toate personajele centrale ale dispozitivului „Human Rights Watch” (HRW) si ICG cum ar fi Gareth Evans (fost ministru de externe australian), Lee Hamilton (de la Fundatia Carnegie), James Traub (de la Council on Foreign Relations) fac parte din Global Centre for the Responsability to Protect. L-am putea numi clubul anglosaxon al anglosferei imperialiste care a impus R2P la ONU. Toate aceste persoane apara asa-zisul drept international, care este de fapt doar interpretarea lor a acestui drept, aplicat numai in anumite zone.

    Dupa trei luni de bombardamente, sarbii au acceptat rezolutia 1244 a ONU, care prevedea ca Kosovo sa ramana cu Serbia printr-o „autonomie larga”. Comunitatea internationala cu Morton Abramowitz a incalcat aceste acorduri prin acordarea independentei minoritatii shiptar (teroristi albanezi de fapt).

    Impins de o mentalitate mesianica, acest grup restrans provoaca razboaie si distruge state independente si suverane ca sa impuna ceea ce ei denumesc „guvernare globala”. In 1992 diplomatul american Strobe Talbott a rezumat astfel: „suveranitatea nationala s-a terminat, erodata bucata cu bucata printr-un mod mult mai eficient decat printr-un atac direct….nationalitatea va fi depasita si toate statele vor recunoaste o unica autoritate globala. Notiunea de „cetatean al lumii” va capata adevaratul sau inteles.” (…)


    Raspandeste cu incredere
    • 5
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      5
      Shares

    1 COMENTARIU

    1. America ,un popor de criminali,LACUSTE,ce au decimat si ucis BASTINASII INDIENI ,Anglia ,un popor de nespalati,paduchiosi,mari lorzi si contese,,au decimat SERBIA PT. BOGATIILE EI ,MAI ALES zona KOSOVO ,cu resurse inimaginabile ,asupra carora s-au napustit LACUSTELE SOCIETATII,GLOBALE.. FOMISTII.

    Lasă un răspuns la EU Renunțați la răspuns

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here