Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete „Scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)

„Scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)

422
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 118
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    118
    Shares

 

Thomas CSINTA,  redactor, corespondent Franta (Paris)

Corespondență din Franța

Succesor notabil al marilor branduri – legendare ale crimei organizate franceze, dotat cu un IQ (mult) peste medie și o cu o serie de trăsături (caracteristici) psihosociale remarcabile, nu rareori contradictorii, Rédoine Faid, a scris o pagină (remarcabilă) în istoria marii criminalitati (franceze), reușind să uimească lumea. Nu numai pe cei din mediul carceral, poliția sau justiția, dar și societatea civilă franceză.

Atât cu cartea sa autobiografică (publicată în 2010), cu inteligența și gentilețea sa, cât și prin curajul său, prin actele sale infracționale criminale (supradimensionate) și poate, nu în ultimul rând, cu evadările sale rocambolești („hors norme”) și spectaculoase (în 2013 și 2018), fără vărsare de sânge (care au necesitat planuri minuțios concepute și executate), specific profesioniștilor, pentru cei care a fi în afara legii („hors la loi”), este un viciu, o condiție sine qua non pentru realizarea în viata, nu atât pe plan material, cât mai ales pe plan spiritual.

PREAMBUL

Condamnat la 25 de ani de recluziune criminala pentru ultima oara (în Apel) de Curtea cu Jurati Paris, pe 14 aprilie 2018, Rédoine Faid („l’Ecrivain”/Scriitorul”), figura emblematica a mediului infractional criminal francez si a „aristocratiei” marelui banditism (ca „braqueur de banques et fourgons blindés”/jefuitor de banci si de furgoane blindate transportatoare de fonduri în cash), ca urmare a contopirilor mai multor pedepse acumulate, era liberabil, teoretic, în 2035.

Dar pentru ca, pe de o parte, timpul nu iarta, iar pe de alta parte, pentru ca acesta costa bani, Faid Rédoine, adept (mare amator) al filmelor americane cu raufacatori si gangsteri (care l-au inspirat profund în „cariera” sa criminala), evadeaza spectaculos pe 1 iulie 2018 cu ajutorul unui elicopter Alouette (si a „4-5 complici”, dupa oficiali!) din Centrul Penitenciar Réau (departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziana) – o „închisoare moderna si securizata (…) perfect adaptata detinutilor de tip DPS („Détenu Particulièrement Signalé”/Detinut supravegheat cu prioritate–cum era si cazul „evadatului”), conform Ministrului Justitiei, Nicole Belloubet, unde acesta era încarcerat si îsi executa pedepsa sa privata de libertate.

Din contra, Emmanuel Baudin, secretar general al sindicatului FO (Forces Ouvrères), unul dintre cele mai mari si cele mai vechi alaturi de CFDT (Confederatia Franceza a Muncitorilor) si CGT (Confederatia Generala a Muncitorilor), considera ca Rédoine Faid „n-ar fi fost încarcerat într-un penitenciar corespunzator (…) si ca locul lui ar fi fost într-o închisoare de maxima siguranta (Maison Centrale) de tipul celor Condé-sur-Sarthe (departamenul Orne, regiunea administrativa Normandia sau Vendin-le-Viei (departamenul Pas de Calais, regiunea administrativa Hauts de France).

În sfârsit, este vorba de cea de-a 2-a evadare reusita (si numai putin spectaculoasa) a lui Rédoine Faid dupa cea din Penitenciarul Lille–Sequedin (departamentul Nord, regiunea administrativa Hauts de France) pe 13 aprilie 2013.Considerat „un individ periculos” si „un criminal, care a ucis deja” conform afirmatiilor lui Philippe Veroni, seful SDLCODF (Sous-direction de la lutte contre la criminalité organisée et la délinquance financière/Subdirectia luptei contra crimei organizate si a delincventei financiare, creata în 2009 de catre Politia si Jandarmeria Nationala în cadrul Directiei Centrale a Politiei Judiciare), astazi, el este fugarul cel mai cautat în Franta (de cca 2.900 de „oameni ai legii”), „inamicul public n°1” (cum a fost numit si predecesorul sau, legendarul criminal Jacques Mesrine, dupa evadarea sa pe 8 mai 1978 din cartierul de maxima siguranta al celebrei închisori pariziene „La Santé”, în compania unui alt criminal legendar – François Besse), iar cca 100 de functionari de politie specializati în crima organizata ar fi pe urmele lui si ai celor care îi sunt apropiati.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Originara din Algeria (Kabylie), familia lui Rédoine Faid (numeroasa, cu 12 copii, dintre care mai cunoscuti sunt, sub o forma sau alta, Fayçal – complice al lui Rédoine în actiunile sale criminale, Rachid – sustinator al acestuia, Brahim si Abdeslam necunoscuti înca autoritatilor politienesti si judiciare pentru fapte criminale) se stabileste în 1969, în cartierul popular Guynemer de HLM (locuinte sociale) din Creil (departamentul Oise, regiunea administrativa Hauts-de-France: Nord-Pas-de-Calais-Picardie) pe atunci, cu o rata deosebit de ridicata a somajului (cca ¼).

Însa, debutul lui Faid în „materie” de bracaje (jafuri) are loc în cartierul Plateau din Creil (la începutul anilor 1990), în compania a 2 raufacatori evrei (fosti membri ai mafiei israeliene), de la care va învata si limba ebraica si care vor face cu el „echipa, mult timp”. Conform unor informatii (fiabile) din mediul carceral, la sfârsitul anilor 1990, Faid ar fi avut si intentia sa se converteasca la religia iudaism si sa se stabileasca în Israel, pentru a putea sa se sustraga justitiei franceze.

Înainte însa de a se lansa în jafuri armate si atacuri de furgoane blindate, Faid (care prefera extremele, dorind sa devina fie jandarm, fie gangster–tâlhar la drumul mare) îsi petrecea timpul cartierul Plateau, în sala de cinematograf sau uitându-se („en privé”) la casete video VHS înregistrate cu filme de actiune, având întodeauna acelasi subiect (aceasi tematica): bracajele (jafurile armate) sau atacurile de furgoane blindate (care transportau sume importante de bani în cash–atunci, de ordinul milioanelor de franci francezi).Este vorba, în special de Scarface (film epic american lansat în 1983, dedicat lui Howard Hawks și Ben Hecht – scenariștii peliculei din 1932, regizat de Brian De Palma, scris de Oliver Stone și din a cărui distribuție face parte Al Pacino în rolul lui Tony Montana) si Heat (thriller american lansat în 1995, scris și regizat de Michael Mann, din a cărui distribuție fac parte Al Pacino, Robert De Niro și Val Kilmer) sau Sleepers (thriller american – inspirat din fapte reale, lansat în 1996, realizat de catre par Barry Levinson dupa romanul lui Lorenzo Carcaterra aparut în 1995, având în rolurile principale pe: Robert De Niro, Brad Pitt, Jason Patric, Kevin Bacon, Dustin Hoffman) sau de Thief (Solitarul–american neo-noir crime film written, realizat de catre Michael Mann, lansat în 1981, dupa un scenariu al realizatorului, o adaptare al romanului The Home Invaders de Frank Hohimer, avându-l în rolurile principale pe James Caan, Tuesday Weld, Robert Prosky, James Belushi si Willie Nelson), pe care le-ar fi vizionat de zeci de ori!

AFP PHOTO FRANCOIS LO PRESTI

Avându-l „consilier tehnic, un fel de mentor, pe profesorul Michael Kenneth Mann (n.1943–celebrul regizor și producător de film american)” si dorind sa-si „faca un nume în sectorul marelui banditisme crimei organizate” (le grand banditisme), Faid îi venereaza pe Mesrine, Ardouin, Payet, dar si pe unii membri ai organizatiei criminale French Connexion (Francis Le belge, Jacky Mat, etc., a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX – Partea I (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle – 1ère Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea II (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–2ème Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea III (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–3ème Partie), ale caror actiuni criminale îl fascineaza.

Acest lucru (conform declaratiei lui) îi va permite sa eveadeze pe 13 aprilie 2013 (din închisoarea Lille-Sequedin), cu 7 luni înainte de lansarea filmului Testul suprem (Escape Plan/”Evasion” în Franta), un film de actiune american lansat pe 13 noiembrie 2013 (în Franta), regizat de catre Mikael Håfström, avându-l ca protagonisti în rolurile principale pe Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone.

Supranumit pe atunci „Doc” (dupa Doc McCoy–detinut, interpretat de catre Steve McQueen în The Getaway/Guet-apens, film politist american realizat de catre Sam Peckinpah, lansat în 1972–o adaptare a romanului lui Jim Thompson, publicat în 1958), Faid sustine ca „viciul este profesia lui”.

Începând sa fure din magazin înca de la vârsta de 6 ani (cu „ câtiva prieteni de cartier”), cutii (iar ulterior chiar si carucioare) cu dulciuri (bomboane si ciocolata), Faid va comite primul bracaj (jaf) la 18 ani (în 1990, dupa ce mama sa moare de cancer de sân) la banca Crédit du Nord, când este înca elev în ultimul an la Liceul Jean-Rostand din Chantilly (departamentul Oise, regiunea administrativa Hauts de France). Daca pâna la 12 ani el „ezita între a deveni jandarm sau gangster”, ulterior, s-ar fi convins ca „profesia” („meseria”) pe care o prefera este cea din urma. Manipulator înnascut, „mec sympa, instruit, intelligent” (tip simpatic, instruit, inteligent) care vorbeste curent 4 limbi (franceza, arabe, ebraica si engleza), supranumit în mediul carceral si „le cerveau” (creierul) datorita capacitatii sale deosebite de elaborare, un „Prédateur social, qui utilise ses qualités – charme, charisme, intelligence, courage, réactivité…” (predicator social – care se foloseste de calitatile lui – carisma, inteligenta, curaj, reactivitate..) pentru a-i controla pe ceilalti si pentru a obtine de la ei ceea ce îsi doreste, în cartea sa Faid afirma ca „studiile sale n-ar fi servit decât pentru alibii aunci când în 1990 a jefuit banca Crédit du Nord”. Este tot pentru prima oara când este interpelat si plasat în GAV (Garde à Vue) – arest la sediul Politiei.

Si într-adevar, alibiul furnizat de catre colegii sai de clasa n-au permis autoritatilor franceze sa-l inculpe pentru acest jaf, ca de altfel, nici în alte cazuri, pâna în 1995, când pe 20 decembrie va comite jaful armat la filiala BNP (Banque Nationale de Paris) la Creil, considerat de specialisti, debutul sau (adevarat) în marea criminalitate (le grand banditisme).

Banii câstigati în jafuri sunt „usor” cheltuiti, cu aceasi placere cu care au fost comise si jafurile, în special, în zona Barbés (cartierul Goutte-d’Or, al 71-lea cartier administrativ al Parisului, situat în sectorul 18 – la est de Montmartre, care înainte de 1860 facea parte din localitatea limitrofa, La Chapelle) sau servesc, în egala masura, pentru finantarea unor calatorii, în acele locuri, în care personajele remarcabile ale unor filme l-au marcat (de exemplu, calatoria la Las Vegas, unde Faid s-a instalat în apartamentul în care au fost facute fimarile din Rain Man – cca 3.500$US/noapte, drama americana realizata în 1988, în regia lui Barry Levinson după scenariul lui Barry Morrow și Ronald Bass).

Filmul (distins cu 8 peremii Oscar, pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun actor – Dustin Hoffman, pentru regie, scenariu, imagine, montaj, decoruri, coloana sonora) prezintă povestea unui yuppie egoist, Charlie Babbitt, care descoperă că tatăl său înstrăinat a murit și și-a lăsat moștenire întreaga avere de milioane de dolari celuilalt fiu al său, Raymond, un savant autist de a cărei existență Charlie nu avea cunoștință.

În 1996, unul dintre complicii lui Faid îl denunta pe acesta, motiv pentru care, precaut cum era, se hotaraste sa paraseasca Franta. Ca urmare, pleaca în Algeria (via Belgia), pentru a-i face pe anchetatori sa creada ca va ramâne în aceasta tara (a carei cetatenie o avea dupa parintii sai). Dar peste câteva zile, Faid revine în Franta, cu acte false, via Marea Britanie (Londra). Vorba lui Faid: „Eu sunt în cavala (fuga), deci n-am nimic de pierdut”!

Caid multirecidivist, „genereux, poli et bien élevé” (generos, politicos si bine crescut”), un fel de Doctor Jekyll si Mr Hyde (conform prietenei sale pe care a cunoscut-o în scoala generala), Faid Rédoine, devenit între timp, gangster (bandit), specializat în jafuri armate si atacul furgoanelor blindate[1] (Brink’s, Loomis, Ardial, etc., utilizate în transportul fondurilor în cash), îl putem considera astazi, ca pe unul dintre precursorii crimei organizate din cartierele defavorizate ale marilor metropole franceze si împreuna cu Antonio Ferrara („El Niño”/Copilul – Le Roi de la belle”/Regele evadarii, n.1973, originar din Cassino, regiunea urbana a Romei), succesorii remarcabili ai brandurilor legendare apartinând marii criminalitati „traditionale” franco-italiene [Spaggiari, Mesrine, Besse, Wiloquet, Ardouin, Michel Vaujour, Pascal Payet, etc., a se vedea pentru detalii si articolele autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si ale marii Criminalitati franceze., respectiv, În umbra vietii (Partea IIIb). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si ale marii Criminalitati franceze.].

Arestat pentru prima data de catre BRB (Biroul de Reprimare al Banditismului, apartinând DCPJ[2]Directia Centrala a Politiei Judiciare) pe 28 decembrie 1998 la Paris, dupa cca 3 ani de cavala (fuga de autoritatile judiciare franceze) ca suspect (împreuna cu un frate de-al sau Fayçal) în comiterea mai multor jafuri în 11 societati informatice din Aulnay-sous-Bois (departamentul Seine–Saint Denis/Métropole du Grand Paris), el este identificat „formal”, într-unul dintre ele, la Evry (departamentul Essonne/Grand Paris Sud, în 1996), dar si în alte jafuri (spectaculoase), în special, în cel de la BNP (Banque Nationale de Paris) din Creil (cu luare de ostatici, în 1995) si în atacul unui furgon blindat la Villepinte (departamentul Seine–Saint Denis/Métropole du Grand Paris, în 1997).

În acest ultim jaf armat al unui furgon blindat al societatii de transport (fonduri în cash) Ardial comis pe 3 iulie 1997 la Villepinte (în care acesta este percutat de catre un Renalut Safrane), cei 6 banditi cagulati (mascati), printre care si Faid (care si-a realizat visul de a „urca pe un furgon blindat transportator de fonduri în cash”, pentru prima data), vor sustrage cca 2,8 Mil FFr (cca 410.000€, dintr-un total de 8Mil FFr, depozitati în saci, în furgon).

Judecat în cursul lunii mai 2002 de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) al departamentului Seine Saint–Denis (Métropole du Grand Paris), la Bobigny, nu numai pentru jaful armat, dar si pentru tentativa de ucidere a 4 politisti în cadrul fuziadei (schimb intens de focuri) care s-a declansat între raufacatori si cei din urma, în timpul procesului, ar fi existat si marturii conform carora Faid ar fi fost asociat „în afaceri” cu cluburi de noapte din Marbella (Spania), ceea ce el, evident, l-ar fi negat. Practic, dupa acest bracaj (jaf armat) s-ar fi hotarât sa se converteasca la religia mozaica.

În ceea ce priveste hold-up-ul de la BNP pe 20 decembrie 1995, Faid si complicii sai înarmati (4 dintre ei deghizati în oameni politici si unul în Mos Craciun) vor sechestra (lua ostatec) pe directorul bancii, Jean-Michel Hazard (cu familia sa), iar pe acesta din urma îl vor obliga, în dimineata zilei urmatoare, sa deschida seiful, de unde vor sustrage ceva mai putin de 30.000€. Exact ca în filmul Point Break (fim de actiune american, lansat în 1991, realizat de catre Kathryn Bigelow, dupa un scenariu de W. Peter Iliff, având în rolurile principale Patrick Swayze, Keanu Reeves, Gary Busey, Lori Petty, John C. McGinley si James LeGros). Ca urmare, pentru infractiunile criminale comise (jafurile armate), Rédoine Faid, este condamnat în 1999 (respectiv, în anii urmatori) în 6 dosare diferite, totalizând 37 de ani de recluziune criminala, care în urma unor contopiri de pedepse se vor reduce, în total, la 19 ani privati de libertate (teoretic), dintre care, acesta va executa, practic, 10 ani si jumatate (28 decembrie 1998 – 30 martie 2009).

Dintre acestea cea mai grava, este cea de 18 ani de recluziune criminala, pronuntata în 1999 (la Paris) de catre Juriul Popular Paris, urmata de cea de 12 ani (pedeapsa la care a fost condamnata si „adjunctul” sau Jean-Claude Bissel), pronuntata în Apel (pe 5 februarie 2003, la Amiens) de catre Juriul Popular al departamentului Somme. La acest ultim proces, cei 2, erau suspecti si de alte infractiuni criminale în departamentul Oise (regiunea administrativa Hauts de France), printre care si într-un alt jaf ratat la magazinele de bijuterii ale lui Platroz din Chantilly si Creil (în februarie 1997), respectiv, în sechestrarea (luarea de ostatec al) bacanului Jamel Nouasri din Liancourt (în martie 1997).

Mentionez aici faptul ca dosarul judecat la Beauvais în Prima instanta (între 24 septembrie–17 octombrie 2001) de catre Juriul Popular Oise era complex (exceptional), în care cei 7 inculpati (Rédoine Faid si Jean-Claude Bisel/Nanou” – considerati considerati ca leaderi ai grupul infractional, Belkacem Manseur, Daouda Diakité, Christophe Laché, Rachid Atmani si Karim Christ – recrutati din cartierul Rouher din Creil) riscau între 20-30 de ani de recluziune criminala, pentru o serie de infractiuni criminale (jafuri armate si luare de ostatici) comise în perioada 1995–1997, în departamentul Oise (la Creil, Chantilly si Liancourt). Un al 8-lea inculpat Amar Adoui a reusit sa fuga în Algeria, în ciuda faptului ca în numele lui un mandat de arestare a fost delivrat înca din 1998.Avocatul general (reprezentând Ministerul Public), Marie-Lucie Divialle, a solicitat Curtii urmatoarele sanctiuni penale: 15 ani de recluziune criminala pentru Rédoine Faid si 12 ani pentru Jean-Claude Bisel, 8 ani de detentie, respectiv, 7 ani pentru Belkacem Manseur, respectiv, Karim Christ si 6 ani pentru Daouda Diakité si Christophe Laché si 6 luni pentru Rachid Atmani, al carui rol ar fi fost minor.

Dupa cca 09h20 de deliberare, pe 19 octombrie, în jurul orei 22h40, Jurtiul anunta verdictul sub supraveghere politieneasca: Rédoine Faid (presupus seful bandei) condamnat la 20 de ani de recluziune criminala iar Jean-Claude Bisel, la 12 ani de recluziune criminala, în timp ce Belkacem Manseur si Karim Christ, vor fi sanctionati cu 8 si 7 ani de detentie criminala. Daouda Diakité si Christophe Laché, au fost condamnati la 5 ani de închisoare (dintre care 3 cu suspendare), iar Rachid Atmani, la 18 luni, dintre care 12 cu suspendare.

Evident, actul criminal considerat cel mai grav de catre jurati a fost jaful de la sucursala BNP Creil (din cartierul Rouher) în 1995, în care cei 5 raufacatori (înarmati) purtând masti (si care se numesc între ei: Dl. Albastru, Dl. Portocaliu, etc., ca în drama americana Reservoir Dogs/Profesioniștii crimei realizat în 1992 de câtre Quentin Tarantino, având în distributie pe: Harvey Keitel, Tim Roth, Michael Madsen, Chris Penn si Steve Buscemi) reprezentând 4 personaje publice politice (François Mitterrand–fost presedinte/1981-1995; fosti prim-ministri Michel Rocard/1988-1991 si Edouard Balladur/1993-1995, fostul presedinte al Adunarii Nationale Henri Emmanuelli/1992–1993) si unul pe Mos Craciun au luat cu asalt locuinta directorului bancii Jean–Michel Hazard (în cartierul Moulin) în noaptea de 20-21 decembrie si îl sechestreaza pe acesta din urma, îmreuna cu sotia sa si cei 4 copii.

În dimineata zilei urmatoare, îl vor conduce pe acesta la banca (încatusat) si îl vor obliga sa deschida seiful care continea 195.000 FFr (cca 30.000€), pe care raufacatori îi vor „confisca”. Au urmat apoi, pe 18 februarie 1997, jafurile armate ratate de la bijuteriile din Chantilly si Creil, gestionate de catre Yves Platroz si sotia sa. În jurul orei 20h00, în timp ce Rédoine Faid si Jean-Claude Bisel, vor lega si sechestra pe Patricia Brett la domiciliul conjugal, ceilalti membri ai grupului infractional, vor face acelasi lucru cu Yves Platroz în garajul sau (din Chantilly), de la care reusesc sa obtina cheile unitatilor comerciale. Din pacate pentru ei, Patricia Brett reuseste sa se eliberze si sa anunte jandarmii, ceea ce de altfel va reusi si Yves Platroz, putin mai târziu, care va proceda la fel. Vânati de catre acestia din urma, rapitorii vor reusi totusi, pâna la urma, sa dispara la bordul vehiculelor lor, pe care le vor abandona ulterior.În sfârsit, pe 13 martie 1997 Djamel Nouasri, gestionarul unei bacanii (tip supermarket) Champrix, este rapit îmreuna cu sotia sa, varul lui si un angajat, la Liancourt, de 4 indivizi cagulati si inarmati, care vor lua cu asalt magazinul, aproape de ora închiderii acestuia.

Obiectivul lor era extorcarea bacanului, care conform informatiilor pe care le aveau, ar fi dispus de sume importante de bani si de cantitati mari de canabis si de diferite droguri. Cei 4 vor fi (cond)dusi în padurea Plessis-Pommeraye (între Creil si Senlis), în proximitatea bazei aeriene, unde vor fi torturati în timpul noptii, pâna în dimineata zilei urmatoare, când Nouasri va plati recompensa solicitata de catre rapitori, 40.000FFr (cca 6.000€).  Banda ar fi fost anihilata ca urmare a unui denunt, care ar fi permis interpelarea la Creil, a lui Nanou (Jean–Claude Bisel).

În sfârsit, liberat conditionat sub control judiciar pe 30 martie 2009 (dupa efectuarea ½ din pedeapsa), Faid (care se casatoreste în 2010, cu Sarah – o tânara de religie mozaica, cu care pleaca un timp si în Israel), în ciuda faptului ca a promis în fata camerelor de luat vederi ca „rupe definitiv cu trecutul sau de infractor”, va fi din nou interpelat pe 28 iunie 2011 (dupa cca 1 an de cavala) pe terasa unui fast-food la Villeneuve d’Ascq (Lille Métropole–prefectura departamentului Nord si a regiunii administrative Hauts de France) si încarcerat în detentie provizorie la Maison d’Arrêt Lille–Sequedin (Centru de arest preventiv) ca suspect într-o alta serie de jafuri armate comise dupa punerea sa în libertate, însa pe 13 aprilie 2013, acesta reuseste sa evadeze (tot) spectaculos, în mai putin de jumatate de ora (cu ajutorul unei arme ascunse în lenjeria de pat distribuita si a unor materiale explozive, cu care va sari în aer 5 porti blindate înainte de a fi recuperat în exterior de catre un complice care îl astepta în vehicul), luând ca ostatici 4 gardieni, pe care îi va elibera ulterior (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Thomas CSINTA: In umbra vietii (Partea II). Evadari spectaculoase cu explozivi si arme de foc!)Dupa o scurta cavala (de cca 46 de zile), purtând barba si ochelari, el este arestat pe 29 mai de catre politistii de la RAID [Căutare-Asistenţă-Intervenţie–Descurajare, unitate de interventie de elita a Politiei Nationale Franceze, a se vedea pentru detalii: Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii–muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european. (Partea II–Comentariul & Nota Autorului)] pentru ultima oara într-un hotel B&B (Bed & Breakfeast) din Pontault-Combault (departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziana, nu departe de Complexul aeroportuar Paris – Charles de Gaulle), unde ajunge pe 25 mai în compania lui R.T (un alt raufacator în vârsta de 29 de nai), cunoscut serviciilor de politie si a platit în avans (în cash) 4 nopti de sedere. El va fi încarcerat în detentie provizorie, în QI (Cartierul de Izolare) la Maison d’Arrêt Fleury-Mérogis (departamentul Essonne, regiunea urbana pariziana).

În timpul cavalei sale reuseste sa induca în eroare autoritatile politienesti franceze carora le face sa creada ca s-ar fi refugit undeva în strainatate (în Filipine, în Algeria, în Maroc, în Belgia sau Olanda) sau chiar în sudul Frantei (în regiunea Bordeaux), însa, în tot acest timp, el ar fi locuit la hotel, în Pontault-Combault, din regiunea pariziana. Visând sa ajunga în Israel (pentru a se sustrage justitiei franceze), îsi comanda acte false, urmând ca tranzactia sa aiba loc în vehiculul lui. Cum însa „vânzatorul” de documente (Hassan Bourouas, un mic traficant de stupefiante în vârsta de 28 de ani, „care accepta sa lucreze pentru cei care au probleme cu justitia”) fiind „indic” (turnator al Politiei), acesta îsi „uita” telefonul sau mobil sub scaunul lui (în vehiculul lui Faid), care, ca urmare, va fi geolocalizat si interpelat în jurul oreo 03h00, în camera sa de hotel. 

Pentru expertii – psihiatri, Faid, nu este nici antisocial si nici psihopat, dar pur si simplu, este dominat de „cautarea senzatiilor tari” (…), „iar pe o scara de 40, acesta se gaseste undeva in zona limita între 20-27, de la care, individul poate fi considerat psihopat”. Ca urmare, pe 14 martie 2017, el este (din nou) condamnat de catre Juriul Popular al departamentului Nord (Douai) la 10 ani de detentie criminala pentru evadarea (sa) din Penitenciarul Lille–Secuedin (în timp ce Avocatul general Éric Bedos solicita contra lui între 12-14 ani de recluziune criminala), iar pe 19 octombrie 2017 (tot din nou), la 18 ani de recluziune criminala pentru atacul armat pe 17 martie 2011, al unui alt furgon blindat al societatii de transport Loomis (pe soseaua nationala RNn°17 a departamentului Pas-de-Calais în proximitatea orasului Arras (regiunea administrativa Hauts de France), ocazie cu care el si cei 5 complici ai sai vor reusi sa sustraga (din nou) cca 2, 1 Mil€.

Înainte de comiterea atacului în jurul orei 15h00, pentru a încetini furgonul blindat, comandoul instaleaza un „santier în lucru” pe DN17 în departamentul Pas de Calais (care leaga orasele Arras – pfrectura departamentului si Lens – subprefectura departamentului), pe care îl blocheaza din fata cu o autobasculanta (al carui sofer a fost sechestrat), iar din spate îl ataca cu explozibil si cu armament de razboi.

Dupa explozia usii din furgonului apartinând societatii Loomis, membri comandoului navalesc în interior si imobilizeaza însotitorii de fonduri, care, luati prin surprindere, sunt dezorientati si în ciuda faptului ca sunt înarmati n-au timp sa reactioneze ca sa-si apere „încarcatura”, ceea ce, într-un fel, evita o eventuala varsare de sânge.

Autorii acestui jaf armat (comis „cu o extrema violenta”, „complex” si „foarte bine organizat” conform directorului anchetei direc Jean-Yves Boulard) sunt însa descoperiti (identificati) mai târziu (si nu la locul faptei), dupa ce pe 9 mai, în urma unui denunt „anonim” (si foarte precis), un indic al politiei îi identifica pe Rédoine Faïd („l’Ecrivain”, „Le Doc”, „Le chauve”, „Le Cerveau”,Gentelman” în vârsta de 39 de ani, aflat în libertate conditionata sub control judiciar din 30 martie 2009, apreciat în detentie ca „foarte bun jucator de fotbal, politocos si foarte corect”) si Fabrice Hornec („Gitan de Paris”/Tiganul parizian, în vârsta de 43 de ani dintre care 18 petrecuti în închisoare, varul lui Jean-Claude, Marc si Mario, figuri remarcabile ale crimei organizate franceze) – 2 spargatori multirecidivisti prfesionisti (din regiunea pariziana), înregistrati în fisierele marelui banditism francez (a crimei organizate franceze), ca fosti membri ai comandoului, iar pe Said Agouni (în vârsta de 40 de ani, originar din departamentul Nord) ca responsabil cu logistica operatiunii.

În acest moment Fabrice Hornec (membru al unei familii influente de romi din din Montreuil – departamentul Seine-Saint Denis/Métropole du Grand Paris) este încarcerat deja într-un alt dosar de bracaj (jaf armat – jaf cu mâna armata, a unui furgon transportând cca 30kg de aur poe Autostrada A1 între Paris si Anvers, dupa ce din octombrie 2010 se afla în libertate conditionata), iar Rédoine Faid este în cavala (fuga de autortitati).

Dar pe baza unui alt denunt, politistii pun sub urmarie pe Redoine Faïd si Said Agouni, care dupa un filaj de anvergura sunt interpelati pe 28 iunie 2011, împreuna cu Abdelkarim Benali, într-un snack (în centrul comercial V2) la Villeneuve d’Ascq (Lille Métropole–prefecura departamentului Nord si a regiunii administrative Hauts de France: Picardie – Nord – Pas de Calais).

În urma unei perchezitii efectuate de catre anchetatorii de la PJ (Politia Judiciara) în locuinta lui Benali, stockuri importante de munitie si armament – pusti (semi)automate Kalasnikov si un revolver marca Manurhin (furat de la unul dintre însotitotii de fonduri) sunt gasite în subsolul casei acestuia. Între timp, alti 2 indivizi în relatie cu Agouni, Ahmed Yekken (care ar fi „facut rost de 6 veste-antiglont de marimi diferite din Belgia”) si Fahri Berisa sunt identificati de catre politistii de la JP, iar la începutul lunii iulie, toti vor fi inculpati în dosarul bracajului furgonului blindat de pe DN17 pe 17 martie 2011 (pentru „recidiva în materie de jaf armat în banda organizata si violenta în reuniune, respectiv, sechestrare de persoane si distrugerea bunurilor unei terte persoane”).

În timpul anchetei, cei 2 spargatori de banci (si furgoane blindate) afirma ca nu se cunosc si nici n-au absolut nimic de-a face cu jaful armat. În plus, niciunul dintre ei nu l-ar cunoaste nici pe cel de-al 3-lea, Said Agouni. Cu toate ca în momentul arestarii, Rédoine este în posesia a unei sume importante de cash: 20 de bancnote de 100€ care proveneau de la Banca Nationala Franceza de la Arras (si care nu puteau fi retrase din banci de la ATM-uri).

Procesul celor 6 se va deschide pe 9 octombrie 2017 în fata Juriului Popular (Curtii cu Jurati prezidata de catre Anne Cochaud-Doutreuwe) al departamentului Nord la Douai (suprefectura), iar toti inculpatii în dosar vor pleda: nevinovati! Pe 10 octombrie, într-un rechizitoriu care a durat cca 02h00, Luc Frémiot Avocatul general (reprezentând Ministerul public) solicita contra principalilor inculpati urmatoarele sanctiuni penale: 20 de ani de rcluziune criminala contra lui Faid, 15 ani de recluziune criminala contra lui Said (care s-a prezentat în libertate conditionata in fata instantei), iar contra lui Hornec, acesta nu a retinut niciun cap de acuzare (spre marea surpriza a celor prezenti în sala), mentionând ca „contra dvs nu voi putea solicita nicio sanctiune penala, pentru ca sunt incapabil sa va demonstrez vonovatia, în fata acestei Curti”. Contra celorlalti 3 inculpati (Abdelkarim Benali, Ahmed Yekken et Fahri Berisa) care n-au participat direct la bracaj dar au fost complici ai hotilor în dosar), pedepse cuprinse între 3-7 ani au fost solicitate de catre Ministerul public, în ciuda faptului ca în prima zi a procesului, acestia erau considerati nevinovati.

Pe 19 octombrie, Faid (care repeta în repetate rânduri ca ”Le crime ne paie pas”/Crima nu se plateste, aparat de catre Yasmina Belmokhtar) este condamnat la 18 ani de recluziune criminala, Agouni la 15 ani de recluziune criminala, iar Hornec (aparat de catre Jean-Yves Lienard, liberat conditionat sub control judiciar în octombrie 2010 si condamnat în Apel, în 2015, la 19 ani de recreluziune criminala pentru bracajul unui vehicul transportând pe 25 ianuarie 2011, între Paris si Anvers, pe Autostrada A1, aur, în greutate de cca 30kg, în valoare totala de cca 800.000€) a fost achitat. Atunci, Hornec cu cei 3 complici ai sai au atacat furgonul (în care se afla soferul si un angajat al firmei) la bordul unui Audi A6 echipat cu girofar de politie. Ceilalti 3 vor fi condamnati si ei la 7, 3 si 2 ani de închisoare.

În sfârsit, într-un al 3-lea dosar, pe 13 aprilie 2016, Rédoine Faid (aparat de catre Rajae Izem si celebrul avocat penalist Christian Saint-Palais) va avea fi pentru a 3-a oara condamnat la 18 ani de recluziune criminala (tot la Douai de catre Juriul Popular Nord), pentru organizarea unui jaf armat avortat (esuat) în jurul orei 09h15, pe 20 mai 2010, la Villiers-sur-Marne (departamentul Val de Marne/Métropole du Grand Paris) în care în timpul unei fuziade (schimbului de focuri) pe Autostrada A4 cu politistii de la BAC (Brigada Anticriminalitate–serviciu al Politiei Nationale Franceze creat în 1994, apartinând DCSP – Directiei Centrale a Securitatii Publice, creata în 1968) este ranit la umar, iar un functionar de politie municipala (Aurélie Fouque–în vârsta de 26 de ani, mama unui copil), îsi pierde viata. În acest dosar, Maryvonne Caillibotte, Avocat general al acuzarii (reprezentând Ministerul Public), solicita contra lui Faid între 22-30 de ani de recluziune criminala, în timp ce acesta afirma ca este nevinovat de la „A la Z, 100%”. Însa, sentinta nu ramâne definitiva, pentru ca noul avocat al lui Faid Rédoine Joseph Cohen-Sabban (asistat de catre Raphael Chiche) va face recurs, iar pe 14 aprilie 2018, Curtea de Apel (cu Jurati) Paris va majora contra acestuia sanctiunea penala pronuntata în Prima instanta, la 25 de ani de recluziune criminala.

În acest dosar, alaturi de Rédoine Faid, vor fi rejudecati si alti 7 presupusi complici de-ai lui.

Daouda Baba, recunoscut vinovat pentru uciderea lui Aurélie Fouquet (ADN-ul lui fiind identificat pe arma crimei), condamnat la 20 de ani de recluziune criminala. Tot el este cel care ar fi incendiat si furgonul.

Malek Khider, condamnat la 15 ani de recluziune criminala pentru la asociere de raufacatori în banda organizata, ca de altfel si Rabia Hideur, achitat de uciderei politistei municipale, dar recunoscut vinovat, ca si Baba, de asociere de raufacatori în banda organizata, condamnat la 10 ani de detentie criminala, ADN-ul lui fiind identificat pe patul unei pusti Kalasnikov.

 Olivier Garnier, condamnat la 6 ani de închisoare pentru participare la asociere de raufacatori în banda organizata, acesta fiind cel care ar fi jucat un rol important în logistica fabricarii explozibilelor utilizate în atacu furgonului.

William Mosheh, condamnat tot la 5 ani de închisoare pentru participare la asociere de raufacatori în banda organizata, ADN-ul lui fiind identificat pe o pusca de asalt Kalasnikov.

Olivier Tracoulat, recunoscut vinovat (principal) în uciderea lui Aurélie Fouquet, a fost condamnat la pedeapsa maxima în executare, adica, la 30 de ani de recluziune criminala. Presupus mort (ucis în fuziada), corpul acestuia (sau mormântul lui) nu a fost niciodata identificat (gasit).

Din contra, Jean-Claude Bisel, pentru ca a marturist ca l-ar fi îngrijit pe Olivier Tracoulat (dupa ce ar fi fost ranit mortal) a fost condamnat numai la 1 an de închsoare. Atât în cazul lui, cât si în cazul lui Olivier Tracoulat, Parchetul a facut Apel, considerând ca sanctiunile penale n-au fost corespunzatoare.

Alti posibili complici, apropiati lui Faid, Kelan V, Marco C, Alain B, Philippe L., n-au putut fi niciodata identificati, deci nici inculpati.

În ceea ce îl priveste pe Fayçal Faid, fratele lui Rédoine Faid, refugiat în Algeria pe 21 mai 2010, va fi arestat si el pe le 5 juin 2012 în Provincia M’sila, ca urmare a unui mandat de arestare international delivrat de Interpol.

Achitat în Prima instanta pentru uciderea lui Aurélie Fouque, pe 11 iulie 2016, în Apel, Fayçal, va fi condamnat de catre justitia algeriana si el pentru ucidera politistei la 20 de ani de recluziune criminala, ca si Daouda Baba, în Franta. (conform declaratiei lui Ahmed Bencharef, avocat al Curtii din M’sila – capitala provinciei cu acelasi nume, la sud de Alger).

Între timp, convertit în „om de afaceri” si „scriitor” (dupa liberarea sa conditionata în 2009 si interpelarea lui din nou în 2011), Rédoine Faid publica (îmreuna cu scriitorul si jurnalistul criminolog francez Jérôme Pierrat/n.1971, un specialist în materie de crima orgaznizata) o carte, devenita un „ghid” de referinta în materie de jafuri armate, cu titlul „Braqueur: Des cités au grand banditisme” (Editura La manufacture des livres, ISBN: 978-2-35887-015-3, Editura Broché, 20 octombrie 2010), pe care o promoveaza în cadrul celebrului „Grand Journal” de la Canal+ (creat în 1984, unul dintre cele mai prestigioase canale de televiziune generaliste franceze) la care este invitat, respectiv, pe reputatul canal de stiri LCI (creat în 1994, apartinând grupului TF1 –cel mai mare si cel mai important canal de televiziune generalist european, creat în 1987), ocazie cu care atrage atentia publicului (societatii civile) asupra faptului ca „el ar fi rupt definitiv cu activitatea (sa) criminala”.

Din pacate, „dependent de jafuri”, cum sunt altii de droguri („C’est pathologique, tu es une sorte de malade, mais tu ne le sais pas.”/Este patologic, tu esti într-un fel bolnav, dar nu-ti dai seama), vorba lui: „n-a fost sa fie asa”! Cu alte cuvinte, cel putin aparent, „s-ar fi înselat”.

Pentru ca pe 1 iulie 2018, Faid Rédoine (în vârsta de 46 de ani), reuseste cea de-a 2-a evadare spectaculoasa din „cariera sa” de gangster (dupa prima sa evadare reusita, pe 13 aprilie 2013, de la închisoarea Lille–Sequedin), fara raniti, fara ostatici, în numai de 1/4 h00, din Centrul Penitenciar Réau (departamentul Seine et Marne–regiunea pariziana) la bordul unui elicopter de culoare bej (cu turbina cu gaz) Alouette 2 (SNCASE SE.3130, conceput si construit între 1957-1970 de catre Societatea Nationala de Constructii Aeronautice Sud–Aviation, iar ulterior de catre Aerospatiale, creat în 1970, integrat în 2000 în EADS – European Aeronautic Defence and Space company, în cadrul Airbus Helicopters department) cu ajutorul unui comando format din 3 indivizi cagulati (mascati) îmbracati în echipament negru, purtând casti si banderole de politisti, înarmati cu pusti automate de asalt Kalasnikov (RPK-74M/ RPK-201/RPKM et RPK-203).

Evenimentul are loc în jurul orei 11h30, când Faid se afla în sectorul UVF (Unité de Vie Familiale), la „Parloir” (vorbitor, de la verbul „parler″= a vorbi, spatiu rezervat vizitelor regulate), într-unul dintre cele 30-40 de cabine (boxe) de care dispune UVF, în compania lui Brahim, unul dintre fratii sai. Cu alte cuvinte, scenariul seamana cu cel din evadarea pe 13 aprilie 2013 din penitenciarul Lille – Sequedin. Si atunci Faid (apreciat în penitenciar ca un individ cu o „inteligenta remarcabila, peste medie”) era la Parloir, primind vizita unui frate de-al sau (ceva mai devreme, în jurul orei 08h30).Elicopetrul este sechestrat la Fontenay-Trésigny/Lognes (departamentul Seine et Marne) de catre comando împreuna cu pilotul (instructor) aflat la bordul acestuia si dirijat catre Centrul Penitenciar Réau (CPSF – Centre Pénitentiaire Sud Francilien, deschis din octombrie 2011, care dispune de cca 230 de supraveghetori si în care sunt încarcerati cca 673 de persoane pentru o capacitate de 826 de locuri), unde acesta este fortat la 11h15 sa ramâna în aer (aproape de sol) deasupra „curtii de onoare” a penitenciarului (aflata în proximitatea Vorbitorul/Parloir-ului), singurul loc care nu dispune de „plasa de sârma antiaeriana” pentru ca „detinutii n-o frecventeaza niciodata” (conform secretarului sindicatului FO-Forces Ouvrieèrs, al Centrului penitenciar de la Réau, Martial Delabroye).

Doi dintre membri comandoului (echipati si cu fierastrau circular) vor arunca grenade cu gaze lacrimogene în jurul lor (obligându-i pe gardieni – neînarmati, sa se regugieze în cladire) si vor decupa poarta (usa) cu flexul care (con)duce la Parloir (pe un culoar de interventie rezervata gardienilor), de unde îl vor recupera (extrage) pe Faid („locatar” în izolare, al celulei n°207 de 9m2, în QMC – Qartier Maison Centrale unde sunt încarcerati cca 3% dintre detinuti – DPS, considerati foarte periculosi, de unde avea vizibilitate catre Autostrada A5), în timp ce, cel de-al 3-lea, cu arma îndreptata spre capul pilotului îi supraveghea (si îi acopera) pe ceilalti 2. Gardienii (care nu sunt înarmati, decât cei de la foisoarele de paza) urmaresc evenimentul neputinciosi, stupefiati.

Elicopterul este descoperit la Gonesse (departamentul Val-d’Oise, regiunea pariziana, la cca 60 de km de închisoare) pe jumatate distrus (incendiat), iar pilotul pus în libertate de catre rapitori, dar aflat în stare de soc, a fost spitalizat în regim de urgenta la Gonesse. Fugarii vor pleca de la Gonesse la bordul unui vehicul Renault Mégane negru (unde un al 4-lea membru al comandoului îi astepta pe cei 3, împreuna cu Faid Rédoine), si care, ulterior (tot pe 1 iulie) este gasit în parkingul (parcarea subterana) Centrului commercial O’Parinor din Aulnay-sous-bois (Seine-Saint-Denis). Pe 2 iulie, un al 2-lea vehicul, un Renault Kangoo alb, este gasit abandonat (incediat si complet carbonizat) la Fay-Saint-Quentin (la cca 30 km de Creil si 40km de padurea Verneuil-en-Halatte), unde fugarii vor schimba vehiculul.

În timpul cautarilor (în care 140 de probe materiale sunt identificate), în cadrul anchetei, pe 10 iulie, un (ruc)sac de sport (turistic) umplut cu 2 arme (învelite în hârtie de aluminiu, mai multe cagule si îmbracaminte, veste-antiglont si un flex de taiat metal (apartinând comandoului), ascuns în padurea Verneuil-en-Halatte (un masiv forestier de 4.000ha în circumscriptia Creil, departamentul Oise), este descoperit de catre anchetatori, care aparent parea sa fi fost abandonat de catre comando, dar foarte probabil, acesta ar fi fost ascuns pentru a putea fi utilizat, ulterior. Este vorba oare de o simpla coincidenta?

©PHOTOPQR/LE PARISIEN/OLIVIER ARANDEL/PARIS/LE 22/11/10
LIVRE: REDOINE FAID “BRAQUEUR, DES CITES AU GRAND BANDITISME”

Tot în aceasta padure, legendarul criminal Jacques Mesrine, în timpul cavalei sale (în 1979), ar fi întins o capcana jurnalistului de la Minute Jacques Tillier (n.1947, fost functionar al DST – Directia pentru Supravegherea Teritoriului, remarcat prin reportajele sale din Canbodgia si Vietnam, devenit ulterior redactor sef la Journal de l’île de La Réunion si director al poôle Champagne-Ardennes-Picardie al grupului Hersant), care avea de gând sa-l intervieveze. Abandonat pe drumul judetean D565, Jacques Tillier este gasit gol, torturat, plin de sânge.

Conform DCPJ (Directia Centrala a Politiei Judiciare), acesta ar putea servi pentru viitoarele bracaje care sa „finanteze” cavala (fuga) lui Faid, dar exploatarea acestora de catre PS (Politia Stiintifica, care regrupeaza activitatile serviciilor de politie si de jandarmerie în cadrul a 3 institutii dependente de Ministerul de Interne: SCPTS – Serviciul Central al Politiei Tehnice si Stiintifice, INPS – Institutul National al Politiei Stiintifice si IRCGN – Institutul de Cercetare Criminala a Jandarmeriei Nationale) ar putea furniza o serie de informatii despre membrii comandoului, care ar putea scurta libertatea fugarului. Brahim (în vârsta de 58 de ani), fratele lui Faid este imediat interpelat dupa eveniment, dar din lipsa de probe materiale este pus în libertate. Exact cum s-a întâmplat si în dupa evadarea lui Rédioane Faid pe 13 aprilie 2013, când la vorbitor era fratele sau Rachid. Si atunci fratele „vizitator” (care venea la el de maniera regulata) interpelat, dupa evadare, pe 14 aprile, în jurul orei 18h30, este deja pus în libertate, pentru ca ancheta ar fi relevat faptul ca, acesta din urma, nu ar fi avut nicio legatura cu evadarea. Si totusi, din informatiile pe care le detin (din mediul carceral), ora de vizita a lui Brahim a fost schimbata (care ar fi fost prevazuta pentru dupa-masa), la cerea lui Rédoine Faid, chiar în ajunul vizitei, de catre un gardian (supraveghetor). Acesta ar fi pretextat aceasta modificare pentru a putea asista la meciul de fotbal în cadrul Cupei Mondiale 2018, între Spania si Rusia, programata la ora 16h00. Rédoine ar fi dat aceasi explicatie si fratelui sau Brahim (conform anchetatorilor). Plasat în GV (Garde à Vue), dupa cum stim el a fost pus în libertate înainte de termenum maxim de arest de 48h00. Ca si ceilalti frati ai lui Faid, Abdeslam si Rachid (60 de ani), acesta, cel putin aparent, nu ar avea nimic de-a face cu crima organizata si nici n-ar fi fost la curent cu planul (în derulare) pentru evadarea fratelui sau Rédoine.

Pe 24 iulie, un vehicul Renault Laguna este reperat în parcarea centrului comercial Auchan din Sarcelles (departamentul Seine–Saint Denis/Métropole du grand Paris), care dupa analaizele ADN facute ar confirma ca Rédoine Faid si unul dintre fratii sai (probabil Rachid, având în vedere implicare acestuia în sustinerea „morala” a lui Rédoine) ar fi utilizat acest vehicul dupa evadarea primului din penitenciar. S-ar parea ca cei 2 ar fi fost recunoscuti si pe imaginile furnizate de catre camerele video de supraveghere ale supermarketului. Interventia jandarmilor, în tentativa lor de a-i interpela la ora 16h30, la o statie de benzina catre localitatea Piscop (departamentul Val d’Oise, regiunea pariziana), cerând-i sa se legitimeze, îl va face pe sofer sa demareze în forta. Urmarit de catre jandarmi, cei 2 reusesc sa scape si sa dispara din nou, dupa ce vor abandona si acest vehicul, cu placute false de inmatriculare (si în care „ar fi persistat un miros de explozibil”).

Testele ADN practicate în habitaclul si în portbagajul acestuia ar fi furnizat mai multe informatii Politiei stiintifice, deci implicit si anchetatorilor, printre care, evident, identitatea celor 2 frati, Rachid si Rédoine Said, dar si faptul ca vehiculul ar fi transportat explozibil. Totusi, cautarea lui Faid si supravegherea apropiatilor sai, a început sa-si demonstreze eficacitatea, pentru ca pe 23 iulie, un „asociat” de-al lui Faid, Olivier Garnier (în vârsta de 38 de ani), condamnat si el la 6 ani de detentie (în apel) în dosarul jafului armat esuat pe 20 mai 2010, în care politista municipala Aurélie Fouquet si-a pierdut viata, este arestat într-un control de rutina de catre politistii de la BAC (Brigada Anticriminalitate) pentru ca ar fi „trecut pe coloarea rosie a semaforului” la Villers-Saint-Paul (regiunea urbana Senlis, departamentul Oise). Dupa proces (la care s-a prezentat „liber” – în libertate conditionata sub control judiciar), acesta ar fi disparut si practic era în cavala (refuzând sa se predea autoritatilor penitenciare pentru executarea pedepsei). Acesta a fost arestat si încarcerat la Centrul penitenciar Liancourt (departamentul Oise).

În sfârsit, 3 persoane, care ar putea fi implicati (sub o forma sau alta) în evadarea lui Faid sunt în atentia anchetorilor sub comanda unui judecator de instructie, care a deschis o informatie judiciara contra X pentru „evadare, rapire si sechestrare în banda organizata”.  Se pare ca evadarea lui Faid a fost bine conceputa si organizata, iar acesta ar fi beneficiat de mai multe cercuri de complicitate. Anchetatorii cred ca Faid ar fi beneficiat de mai multe cercuri de complicitate logistice.

În afara de cei 3 care erau la bordul elicopterului (si care l-au deturnat) si soferul vehicului Renault Kangoo alb care i-a asteptat la Gonesse, alti complici ar fi putut contribui pregatirea si supravegherea ascunzatorii lui Faid (în timpul cavalei). De altfel conform declaratiei pilotului, mai multi indivizi n-ar fi urcat în elicopter, printre care si unul în vârsta de cca 50 ani si altul de cca 20 de ani, care l-ar fi contact inainte de evadare pentru cursuri de pilotaj.

Dupa parerea mea, nu putem neglija nici o eventuala complicitate din interior, din partea unui gardian, care ar fi putut furniza informatii detaliate despre curtea de onoare, despre culoarul rezervat personalului care duce catre UVF din curtea de onoare, accesul prin acesta la cabina (boxa) de Parloir în care avea randez-vous Faid cu Brahim, despre poarta (usa) care trebuia sparta, timpul necesar unei operation de evadare, eventual, etc. Ar fi existat însa si o drona care a survolat penitenciarul pentru obtinerea de informatii „fiabile” legate de curtea de onoare si accesul la UVF prin poarta de interventie a personalului, dar si de timpul si modul de „reactie” al personalului penitenciar.

În sfârsit, desi sindicatul FO al închisorii ar fi facut mai multe sesizari pentru securizarea zonei „cour d’honneur” (curtii de onoare), directia acesteia nu le-a luat în consideratie, cum de altfel nici faptul ca pe lânga cei 230 de gradieni – functionari (salariati permanenti) institutia ar mai avea nevoie de cca 60 de noi angajati pentru ca situatia sa fie „în realitate” sub control.

Merita sa mentionez aici si faptul ca, celalat gangster (specializat si el în jafuri armate, respectiv, în evadari rocambolesti), de origine italiana Antonio Ferrara (El Nino, Succo), devenit celebru dupa evadarea sa spectaculoasa din Închisoarea de maxima siguranta (Maison Centrale) de Fresnes (în martie 2003), în momentul evadarii lui Faid, se afla într-o cabina vecina, probabil, printr-o simpla coincidenta. Daca cei 2 ar fi fost în relatii „bune”, poate ca ar fi putut evada împreuna! Arestat pe 13 iulie 2002, dupa 4 ani de cavala (fuga), pe 12 martie 2003, Ferrara este încarcerat la Centril Penitenciar Fresnes, în QMC (Cartierul Maison Centrale). În jurul orei 04h15, un comando compus din 10 oameni îmbracati în bluzoane fosforescente purtând casti si banderole de politisti, cagulati, echipati cu armament de razboi (revolvere, pusti automate de asalt, pusti Kalasnikov AK-47, lansatoare de grenade, explozibili) foarte bine organizati si coordonati, vor ataca centrul penitenciar în zona cartierului disciplinar (aproape de poarta de acces din spate a penitenciarului), unde va ajunge (intentionat), refuzând un control corporal dupa o vizita la Parloir.

În timpul noptii, în timp ce unii dintre complicii sai vor incendia o serie de vehicule din împrejurimi pentru a deturna atentia pompierilor si politistilor din zona, ceilalti 10 (organizati într-un comando) vor ataca penitenciarul prin poarta din spate, care vor arunca în aer 2 porti blindate succesive, furnizând astfel lui Ferara explozibilul necesar pentru a exploda grilajul celului sale. Dupa evadare, Ferrara se va refugia în sudul Frantei, dar în lunile care vor urma 14 dintre complicii sai vor fi interpelati si incarcerati, printre care si banditul corsican Dominique Battini (n.1963, specializat în jafuri armate, membru al gruparii infractionale criminale din Corsica, „Brise de Mer”).

În ceea ce îl priveste pe Ferrara, el este reperat (în ciuda faptului ca si-a schimbat complet aparenta fizica) în seara de 10 iulie 2003 în barul parizian Le Peanut’s Café (aflat pe strada Bercy n°102) din sectorul 12, în compania a 2 mari figuri ale marelui banditism, Malek Bouabbas si Hamid Hakkar (care era în cavala înca din 1998, dupa evadarea lui din Închisoare Villepinte).

În urma unei interventii spectaculoase al OCRB (Oficiul Central pentru Reprimarea Banditismului) si al BRB (Biroul de Reprimare al Banditismului), la care vor participa 40 de politisti, Ferrara, aflat în posesia unor documente false de identitate este interpelat, practic, fara sa-si dea seama si sa poata reactiona.

Merita sa mentionez aici si faptul ca în urma mai multor condamnari (pentu bracaje), în 2004, Faid este încarcerat la Închisoarea de Maxima Siguranta (Maison Centrale) de Saint Maur (data în folosinta relativ recent, în 1975, cu 260 de locuri aflata sub directia interregionala Centre–Est Dijon) din departamentul Indre (regiunea administrativa Centre–Val de Loire). În aceasta faza a detentiei sale, Faid era liberabil în 2027.

Pe 7 aprilie el este extras din celula sa si adus în fata Tribunalului Corectional din Senlis (departamentul Oise, regiunea administrativa Hauts de France), pentru a fi judecat în legatura infractiunile sale comise în timpul arestarii sale în Elvetia în luna septembrie, dupa ce revine din Israel, unde a stat un timp în perioada primei sale cavale (1995 – 1998) si ar fi învatat sa manipuleze si explozibili (explozivi).

Fiind în posesia unor documente false de identitate si cautat de catre politisti în Franta (functionarii de la BRB – Biroul de Reprimare al Banditismului si SRPJ – Serviciul Regional al Politiei Judiciare Lille, respectiv, Sectia de Cautare a Jandarmeriei de la Amiens), Faid prefera sa plece în strainatate, în special în Israel, fie via Germania, fie via Elvetia (unde politistii de frontiera erau „destul de indulgenti” si aeroporturile sunt „mult mai accesibile”).

Interpelat însa în tren si încatusat de catre politistii elvetieni (neprevazut – ca urmare a unor greve în transportul public) care nu sunt la curent cu „notorietatea” sa de „profesionist al bracajelor (jafurilor armate) si al cavalelor (sustragere de raspundere penala în fata autoritatilor judiciare)”, Faid reuseste sa fuga, dar se raneste grav la calcâie (în urma unei caderi de la înaltime) si este ajuns din urma de catre acestia.

Internat pentru îngrijiri medicale în spitalul cantonal din Basel (unde va fi supravegheat numai de catre un singur gardian), Faid reuseste sa-i subtilizeze pistolul si sa fuga din spital, pentru ca în exteriorul acestuia sa ia un ostatec (cu masina sa) si sa fuga la Lausanne.

Dupa cum stim, aceasta cavala a lui (cea de –a 2-a), nu va dura decât 3 luni, pentru ca pe 28 decembrie 1998, el este interpelat, în timp ce în cartierul Operei, el îsi achizitiona un bilet de avion pentru Tel Aviv (pe numele de Philippe Mazaud). În aceasta perioada a detentiei sale la Saint Maur, Faid ar fi avut o activitate „lucrativa” intensa.Pe de o parte, din celula sa îsi dirija (cu ajutorul unui telefon mobil introdus de maniera clandestina în penitenciar si reîncarcat regulat de fiecare data de catre fratele sau Rachid) o afacere profitabila, legata de un trafic de vehicule furate înmatriculate în departamentul Seine–Saint Denis, gratie unor unor taloane de masini furate în Belgia, iar pe de alta parte, îsi pregatea evadarea.

Denuntat de catre un „indic” Faid este pus sub ascultare telefonica si în ciuda codurilor utilizate, dupa decriptarea lor, îmreuna cu complicii sai (printre care, un frate, 2 veri si 2 nepoti Rachid, Ayoub, „Bouyeb”– Tayeb si „Juju”/Yacine, Lyazid), dar si alti infracrtori („Blondin du 93”/Hady Méziane, „Jean Gabin”/José Perrichon cunoscuti autoritatilor politienesti (responsabili cu procurarea armelor de foc si a materialului explozibil, necesare pentru organizarea evadarii) toti vor fi judecati în cursul lunii iunie 2005. Ca urmare, Rachid, va fi si el condamnat la 30 de luni de închisoare dintre care ½ cu suspendare.

În timpul încarcerarii sale, Faid întâlneste, în afara de Ferrara si alti „jefuitori al cartierelor”, printre care si figuri remarcabile ale mediului criminal magrebin, sau membri bandei de crima organizata „Dream Team”. Tot în timpul detentiei saleremarcabil al epocii îl întâlneste si pe jefuitorul multirecidivist Christophe Khider (n.1971 cu parintii Ammar Khider si Claude Charles-Catherine), încarcerat din 1995 tot pentru jafuri armate, respectiv, crima de sânge si condamnat la 30 de ani de recluziune criminala pentru jefuirea si uciderea omului de afaceri William Masiha.

Khider, avea la activ deja o luare de ostatici în 2001 si o tentativa de evadare cu elicopterul în 2007 (cu ajutorul fratelui sau Cyril), dintr-o alta celebra închisoare a regiunii pariziene, Centrul Penitenciar Fresnes construit între 1895-1898 (cu un cvartier de Detentie Provizorie/Maison d’Arrêt si un cartier de maxima siguranta/Maison Centrale, devenit ulterior si un patrimoniu cultural, de unde a evadat si Antonio Ferrara pe 12 martie 2003) care împreuna cu Centrele de Detentie Provizorie/Maison d’Arrêt Fleury Mérogis si La Santé sunt principalele 3 închisori importante din regiunea pariziana (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Evadarea – Politia Capitalei).

Faid, tot aici îl cunoaste si pe teroristul islamist celebru Boualem Bensaïd (n.1977, condamnat (de catre Curtea cu Jurati Speciala Paris – formata din 7 judecatori ca jurati) pe 30 octombrie 2002 pentru rolul jucat în atacurile teroriste de la Paris din vara anului 1995, dar în special, implicare sa în atacul terorist perpetrat la statia de Metrou RER Saint Michel (pe linia B), pe 25 iulie 1995, la închisoare pe viata cu 22 de ani de perioada de siguranta (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015). Cu un an mai devreme (pe 17 noiembrie 2001), Bensaïd este condamnat la 30 de ani de recluziune criminala cu 20 de ani de perioada de siguranta (maxima în executare, în Franta), pentru o tentativa de atentat asupra unui TGV (tren de mare viteza) pe ruta Paris – Lyon. Din contra, în procesul fuziadei (schimb intens de focuri) din Bron (Lyon Métropole) cu fortele de ordine pe 15 iulie 1995, Bensaïd, a fost achitat. În ceea ce îl priveste pe Faid, el se autodescrie ca „dependent din punct de vedere patologic de adrenalina”, adica, „într-un fel de bolnav”, care, dupa un „scurt repaus” (relaxare) simte nevoia sa jefuiasca, sa-si riste viata, pentru a simti ca îsi traieste viata cu adevarat. În total, între 28 decembrie 1998 – 30 martie 2009, 28 iunie 2011 – 13 aprilie 2013 si 29 mai 2013 – 1 iulie 2018, Rédoine Faid a fost încarcerat timp de 17 ani si 2 luni.

COMENTARIUL AUTORULUI

Dupa parerea mea (care am avut ocazia sa vorbesc cu Faid la telefon si sa-l cunosc prin intermediul unui fost detinut în penitenciarul din Lille–Sequedin, François – Xavier Dupire, un infractor de drept comun cu deosebite calitati umane, caruia i-am fost profesor si de a carei (re)insertiune sociala m-am ocupat personal la sfârsitul anilor 1990), cred ca Ministrul Justitiei, Nicole Belloubet, are dreptate atunci când spune ca Penitenciarul Réau este „(…) perfect adaptat detinutilor de tip DPS („Détenu Particulièrement Signalé”/Detinut supravegheat cu prioritate–cum era si cazul „evadatului”). Pentru ca, contrar parerii generale a sindicatelor penitenciare, eu sunt convins ca nu lipsa plasei metalice deasupra curtii de onoare, era „veriga slaba” în acest rocambolesc dosar de evadare (practic, imprevizibila). Niciodata (cel putin practic) curtea de onoare nu a fost frecventata de catre detinuti, deci, ar fi fost greu de banuit (imaginat) ca o evadare prin intermediul ei poate fi realizata (sau pusa în practica), decupând cu un flex (fierestrau de taiat metale) poarta de acces din curte în UVF a închisorii, unde detinutii se întretineau cu apropiatii lor (famillie, rude, prieteni, etc.).

Eu am convingerea ferma ca evadarea lui Faid a fost facilitata, nu atât de catre complicii sai din „exterior” (care, desigur, împreuna cu el, au pus la punct un plan de evadare fara falie), cât, mai ales, de catre cei din „interior”! Cu alte cuvinte, indiferent ceea ce sustin sindicatele de gardieni (de închisoare) sau Ministerul Justitiei, Faid ar fi fost informat de „veriga slaba” a penitenciarului Réau de catre un indic (gardian) cumparat, din „interior”. Din informatiile pe care le detin, este Faid cel care ar fi descoperit „falia”’ în securitatea penitenciarului, dar acesta ar fi avut complicitatea unui gardian, care l-ar fi asigurat (dupa o verificare minutioasa) ca penetrarea prin poarta de serviciu este fezabila în cazul aterizarii unui elicopter, în curtea de onoare, ceea de altfel, era si ea posibila. Restul au fost niste detalii, care supravegheate cu „simt de raspundere” nu aveau cum sa esueze (adica, sa nu functioneze).

În principiu (ca regula generala) schimbarea unui RDV (randez-vous/întrevedere la vorbitor) în cadrul UVF (unitate de viata familiala), nu poate fi facuta de catre un „simplu” supraveghetor, de pe o zi pe alta, mai ales sub pretextul ca detinutul (Faid) ar fi vrut sa asiste la o partida          (Spania–Rusia) în cadrul Campionatului Mondial de fotbal.

În primul rând, pentru ca meciurile erau de mult programate (deci în momentul fixarii RDV), Faid ar fi putut refuza ora (de dupa masa) pentru RDV, daca ar fi vrut, într-adevar, sa asiste la meci. În al 2-lea rând, pentru ca modificarea ar fi încurcat programarile altora, ceea ce ar fi generat discutii, contestatii, nemultumiri, etc. Este foarte probabil si faptul ca modificarea ar fi fost impusa de catre instructorul de zbor, care n-ar fi avut chef sa faca ore în dupa masa de duminica (sau ar fi intervenit ceva în viata sa privata, ceea ce ar fi facut imposibila desfasurarea unei activitati la ora 16h00, care a fost stabilita anterior).

Important este faptul ca Faid si complicii sai s-au „miscat” rapid si în ciuda devansarii orei au fost capabili sa realizeze „filmul” evadarii al celui din urma (inspirat din cea de a 7-a arta) la ora 11h30. Pentru ca Închisoarea Réau (le centre pénitentiaire sud-francilien), aflat în departamentul Seine et Marne (Grand Paris Sud – Seine), dat în folosinta în 2011, este un centru penitenciar mare care detine 3 tipuri de cartiere importante, cu aproape 700 de detinuti.

Unul de „maxima siguranta” (Maison Centrale), apartinând DISP (Directiei Interregionale de Serviciu Penitenciar) Paris, cu 28 de locuri (pentru detinuti condamnati la pedepse lungi de închisoare, inclusiv, închisoare pe viata), un cartier pentru detinuti condamnati la pedepse mai scurte (Centre de Détention) cu 448 de locuri pentru barbati si 89 de locuri pentru femei, respectiv, un al 3-lea cartier – CNE (centru national de evaluare, observatie), cu 231 de locuri.

Pe 1 ianuarie 2018, în acest centru penitenciar, situatia administrativa era urmatoarea: în centrul de detentie pentru femei (cu 81 de celule), cu o capacitate operationala de 89 de locuri, erau încarcerate 67 de persoane (densitate carcerala de 75,28%), iar în ceentrul de detentie pentru barbati (cu 402 celule), cu o capacitate operationala de 448 de locuri, erau încarcerati 405 detinuti (densitate carcerala 90,4%). În cartierul de Maison Centrale (cu 27 de celule) si o capacitate operationala de 28 de locuri, erau încarcerati 24 de detinuti condamnati la pedepse lungi de închisoare (densitate carcerala 85,71%). În sfârsit, în CNE (cu 217 celule) si 231 de locuri, 189 de detinuti erau încarcerati pentru evaluare (densitate carcerala 81,81%). Dupa cum rezulta din raportul controlorului general al închisorilor (locurilor private de libertate) din 2013, UFV Réau este compus (nu numai din vorbitoare) dar si din 5 apartamente (de cca 80 – 100 m2) fiecare, care permit detinutilor (condamnati la pedepse lungi de închisoare din cartierul QCM – Maison Centrale) sa mentina o legatura strânsa cu familia, în special cu sotiile si copii lor. O mare majoritate a detinutilor din QCM, beneficiaza de vizite cuprinse între 0600-72h00, în apartamentele A1 si A3. În concluzie, cel care a facut modificarea, fie ca era o persoana „importanta” în penitenciar, fie a fost „sprijinit” (logistic) de catre o asemenea persoana, oarecum, complice cu detinutul Rédoine Faid. Ceea ce implica faptul ca vinovatii (complicii) acestuia din urma ar trebui cautati nu atât în exteriorul, cât în interiorul penitenciarului. Odata identificati, acestia ar putea conduce anchetatorii la „sursa”!

În sfârsit, nu sunt de acord nici cu Philippe Veroni, seful SDLCODF (Subdirectia luptei contra crimei organizate si a delincventei financiare din cadrul Politiei Judiciare), atunci când acesta afirma ca Rédoine Faid ar fi „periculos, pentru ca este un criminal care a ucis deja”.

Pentru simplul fapt, ca Faid nu a fost niciodata condamnat pentru crima de sânge.

Cu alte cuvinte, el n-a ucis niciodata pe nimeni, chiar daca, justitia l-a „calificat” ca leader, în organizarea pe 20 mai 2010 al atacului furgonului blindat de la Villiers sur Marne, în care functionarul de politie municipala Aurélie Fouque si a pierdut viata, motiv pentru care, a fost sanctionat cu o pedeapsa de 25 de ani de recluziune criminala.

Eu consider ca acesta are mult „în comun”, cu un alt raufacator celebru (specializat si el bracaje), care nu a comis nici el, niciodata, crime de sânge, ceea ce nu a împiedicat justitia franceza sa-l tina încarcerat câteva decenii.

Este vorba de Mahmoud-Philippe El Shennawy („Le fauve”/n.1954) liberat ca urmare a unei gratii prezidentiale partiale acordate de catre Presedintele Frantei François Hollande pe 24 ianuarie 2014, dupa ce timp de mai multe decenii a trait în 26 de penitenciare diferite (din care a evadat de 2 ori, ca de altfel si Rédoine Faid, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Detinut de profesie!).

Considerat „un individ periculos” si „un criminal, care a ucis deja” conform afirmatiilor lui Philippe Veroni, astazi, Faid este fugarul cel mai cautat în Franta (de cca 2.900 de „oameni ai legii”), „inamicul public n°1” (cum a fost numit si predecesorul sau, legendarul criminal Jacques Mesrine, dupa evadarea sa pe 8 mai 1978 din cartierul de maxima siguranta al celebrei închisori pariziene „La Santé”, în compania unui alt criminal legendar – François Besse), iar cca 100 de functionari de politie specializati în crima organizata ar fi pe urmele lui si ai celor care îi sunt apropiati. În sfârsit, desi Faid si Ferrara se cunosteau (si faceau parte din aceasi categorie „socio – profesionala”), acesta din urma, n-ar fi fost la curent cu planul primului.

În primul rând, pentru ca Rédoine Faid, foarte probabil, n-ar fi îndraznit sa-sicompromita planul sau de evadare, destainuindu-l lui Antonio Ferrara. În al doilea rând, n-ar fi fost exclus nici faptul ca elicopterul Alouette sa nu fi putut zbura (având în vedere constructia si vechimea ei), în siguranta, cu 5 persoane: pilotul, faid, cei 3 complici si Ferrara. De altfel, când evenimentul (evadarea) lui Faid are loc, la început, personalul penitenciar credea ca este vorba de o „actiune” a lui Ferrara, care, imediat, s-a si justificat : „Nu, nu sunt eu în cauza (…) nu am nimic de a face cu acest eveniment

În ceea ce priveste, prima evadare a lui Faid, pe 13 aprilie 2013, din Închisoarea (Maison d’Arrêt) Lille-Sequedin, as vrea sa subliniez o serie de circumstante, destul de diferite fata de cele în care a avut loc evadarea pe 1 iulie 2018 din Centrul Penitenciar (Maison Centrale) Réau. Aflat în cadrul DISP (Directia Inrerregionala a Serviciului Penitennciar) Lille Métropole, MA Lille-Sequedin (deschis din 2005, cu 638 de locuri) în primavara anului 2013, detinea un loc „fruntas″ în materie de carente ale securizarii celor încarcerati, ceea ce nu era cazul, acum, în vara acestui an, în Penitenciarul din Réau, aflat în subordina DISP Paris.

Si în general, un Maison d’Arrêt (centru de detentie provizorie – în care cel încarcerat este doar „prevenit”, adica, presupus nevinovat) este mai putin securizat decât un Maison Centrale (înschisoare de maxima siguranta rezervat celor condamnati definitiv, nu rareori periculosi, la pedepse lungi de închisoare sau la închisoare pe viata).

În aceasta inchisoare (oarecum suprapoulata în raport cu cea de la Réau: cca 800 de detinuti pentru 637 de locuri, cu 220 de gardieni, conform sindicatului l’UFAP-UNSA) din informatiile pe care le detin niciodata, în cei 7 ani de existenta (pâna pe 24 septembrie 2012), când gardienii declanseaza o greva generala (în ciuda faptului ca le-ar fi fost interzis).

Motivul ar fi fost existenta unui numar foarte mare de telefoane mobile în celulele detinutilor, care pun în pericol securitatea lor, securitatea închisorii si nu în ultimul rând, pot contribui într-o mai mare sau mica masura la revolte, evadari, la traficul de stupefiante, etc.

În ceea ce priveste obiectivul, acesta ar fi fost depistarea tuturor materialelor interzise care ar fi fost introduse în mod fraudulos (prin UVF – Unitatea de Viata Familiala-Parloir/Vorbitor sau prin „parasutare” din exterior, peste gardul închisorii, în special a telefoanelor mobile, a armelor albe sau chiar de foc, a drogurilor, a medicamentelor interzise, etc.

Din pacate, ei nu includeau si coruptia din sistem (contributia „matonilor″ – gardienilor corupti), care desigur ar putea fi un al treilea vector responsabil de introducerea obiectelor interzise si într-un mod eficace, ceea ce sustin toti detinutii (fara exceptii) dupa liberarea lor din MC (mediul carceral).

De altfel, Închisoarea (Maison d’Arrêt) Lille–Sequedin (noua, în plin centru urban), urma sa înlocuiasca Înschisoarea (Centrul Penitenciar) Lille-Loos (Centru Penitenciar în subordinea DISP Lille Métropole cu, 797 locuri/Centrul de Detentie – pentru condamnati cu 359 locuri si Centrul de Detentie provizorie – pentru preveniti cu 438 locuri) cea mai veche inchisoare din regiune, suprapopulata si vetuzta (instalata din 1146 în cladirea Manastirii Nôtre Dame de Loos, o institutie religioasa crestina, reconstruita si reamenajata in 1906), fondata de catre Thierry d’Alsace (1099-1168) si sotia sa  Sibylle d’Anjou, contesa de Flandra (Belgia), aflata la numai câtiva km departare de aceasta (închisa si demolata în iunie 2011).

March 15, 2017. / AFP / PHILIPPE HUGUEN

Dar închisoarea Sequedin, avea si un alt obiectiv (principal) de atins: sa devina o închisoare model! Din pacate, acest lucru nu s-a întamplat pâna în prezent, iar înca (la ora asta) Sequedin este un adevarat „Mall″ al produselor ilicite, de contrabanda (interzise în MC – mediul carceral).

În primul rând ale celor „clasice″ (telefoane mobile, droguri, tigari, bauturi  alocolice,  etc.), iar în al 2-lea rând, chiar si ale celor de „exceptie″/speciale (arme albe, arme de foc si explozivi).

Din informatiile pe care detin din surse sigure, în 2012, în „ajunul anului” în care Faid evadeaza (2013), în închisoarea Sequedin ar fi fost confiscate peste 25.000 de obiecte ilicite, o crestera semnificativa in raport cu anii precedenti (peste 24.000 în 2010 si între 20-21.000 în 2009).

Din aceasta închisoare (în care exista si o rata ridicata a sinuciderilor), Rédoine Faid (ultimul dintre figurile emblematice ale marelui bandism francez) evadeaza în mod miraculos si spectaculos în posesia a 3 obiecte strict intezise în MC: un telefon mobil, o mare cantitate de explozibil (suficient ca sa poata arunca în aer 5 porti blindate) si, în sfârsit, o arma de foc (un revolver), fara sa fie nevoie sa-i invidieze pe „eroii″ legendari ai evadarilor spectaculoase din MCF (mediul carceral francez):  Spaggiari, Mesrine, François Besse, Jean-Charles Willoquet, Michel Vaujour, Pascal Payet („As al evadarilor″),  El-Shennawy, toti autori de lucrari autobiografice remarcabile sau Antonio Ferrara („El Nino”, ″Le Roi de la belle″), care în momentul evadarii lui Faid pe 1 iulie 2018 de la Penitenciarul Réau, era vecin de cabina la Vorbitor cu acesta din urma (în cadrul UVF).

Simultan, „opera” criminala a lui Faid este „demna” si de cea a marilor gangsteri-criminali, fosti membri activi ai „French Connexion″: Paul Carbone, François Spirito, Gaëtan (Tany) Zampa, Gilbert Hoareau („Gilbert le Libanais”, apropiat a lui Zampa, asasinat în 1983), Jacques Imbert (Jacy le Mat-„nebunul”), Jean Toci (asasinat in mai 1997 la Istres), Fratii Guérini (Antoine, Barthélémy-„Mémé”, François, Pascal, Pierre, Lucien) si Paul Mondolini, fiul lui Barthélémy), Gilbert Ciaramaglia, Daniel Danty si familiile: Francisci, Orsini si Lotti; Dominique (Nick) Venturi (decorat cu „Crucea Razboiului” pentru rolul sau in Rezistenta franceza, fratele lui Jean Venturi, reprezentantul celebrului pastis „Ricard” în America de Nord), Francis Vanverberghe („Francis le Belge”, repertoriat in fisierul central al marelui banditism francez înca din 1968, de la vârsta de 22 de ani), Christian Betta, Gérard Vigier, Joseph Lomini („Toreadorul”), Ansan Bistoni („Aga Khan”), Antoine Rinieri (arestat în posesia a 247.000$US în SUA si închis 6 luni, apoi extradat in Franta), Jean-Baptiste Croce, Joseph Cesari („chimistul”), Robert Di Russo, Jean-Claude Bonello, Daniel Lamberti, Jean-Claude Kella, Salvatore Greco sau mafiotii italo-americani deosebit de influenti: Lucky Luciano si Meyer Lansky, Vincent Papa, Anthony Loria Sr., Virgil Alessi, Richard Berdin (traficant francez arestat la New York in flagrant delict în momentul „receptionarii” unui vehicul cu 90 de kg de heroina pura, dar care va beneficia de programul de protectie al martorilor, dupa ce denunta o retea de 40 de traficanti de droguri, a se vedea pentru detalii si articolele autorului Pierre Michel et le French Connexion; Affaire Mesrine; Affaire Spaggiari et “Le casse du siécle” sans violence!; Affaire Ferrara.

În sfârsit, evadarea lui Faid pe 13 aprilie 2013, este considerata de catre Administratia penitenciara ca facând parte din topul celor mai spectaculoase 10 evadari în MCF. Întrebarea care si-au pus-o cei responsabili cu supravegherea detinutilor, este cum de a fost posibil ca Faid sa ajunga în posesia, ultimelor 2 obiecte ilicite (explozibilul si arma de foc), considerate de exceptie (speciale) în mediul carceral.

Dupa numai 3 zile însa, anchetatorii vor descoperii telefonul mobil al acestuia si cantitati importante de plastic (care ar fi intrat în compozitia explozivului utilizatpentru aruncarea în aer a portilor blindate), în toaletele închisorii, rezervate personalului Administratiei penitenciare! Cum au ajuns acestea acolo? Prin intermediul detinutilor responsabili cu întretinerea toaletelor sau ai unor gardieni corupti, care într-un fel sau altul, ar fi fost implicati în evadarea lui Faid?

Perchezitia generala efectuata (prin surprindere, solicitata înca din 2012 de sindicatele de supraveghetori) în celule ale celor 792 de detinuti de catre cei cca 300 de functionari ai Ministerului de Interne si a Ministerului Justitiei în dimineata zilei de 18 aprilie (la 5 zile dupa evadarea lui Faid), pune în evidenta infractionalitatea excesiva în aceasta închisoare, în care au fost confiscate cu aceasta ocazie câteva zeci de telefoane mobile si stickuri USB, câteva cutite de bucatarie si de vânatoare, respectiv, arme albe „indigene” sau „importate” din exterior, cantitati importante de droguri (iarba, cocaina, hasis), alcool, console de jocuri, etc.

Conform unei regului generale, celula unui detinut DPS (supravegheat cu prioritate) ar trebui controlata cel putin o data pe luna, iar la fiecare 3 luni (trimestru), acesta ar trebui mutat într-o alta celula sau într-un alt penitenciar. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodata înainte de evadarea lui Faid. Este foarte probabil ca daca regulamentul ar fi fost respectat, Faid n-ar fi putut evada.

Din contra, Etienne Dobremetz, care atunci era Secretarul adjunct al Sindicatului UFAP-UNSA (Nord), afirma ca celula lui Faid ar fi fost controlata lunar (mai putin în luna martie) si urma sza fie perchezitionata din nou, în luna apirile (probabil dupa evadarea sa).

În acest caz, constatam ca avem de-a face cu un fenomen de coruptie în randul gardienilor, pentru ca cei care l-au controlat nu si-au facut treaba cum trebuie, probabil pentru ca au fost „platiti” bine sa faca o perchezitie de forma si sa taca! Altfel, cum ar fi fost posibil ca Faid, sâmbata pe 13 aprilie, la ora 08h30 când urma sa se întalneasca în cadrul UVF la Parloir (Vorbitor) cu fratele sau (Rachid, fost administrator al unei societati de lucrarii publice, astazi în vârsta de 60 de ani), sa fie „echipat” cu exploziv si arma de foc, ceea ce sa-i permita sa ia cu el 5 ostatici si sa arunce în aer 5 usi blindate care stateau în calea libertatii sale, în cadrul unei operatiuni spectaculoase care nu dureaza decât cca 25 de minute ? Ajuns la Parloir, el trage un foc de avertisment (în aer) dupa care îndreapta teava pistolului catre un supraveghetor aflat în proximitatea lui. Luându-l ostatec cu înca alti 4 gardieni, Faid se îndreapta cu ei catre iesirea din institutia penitenciara, iar în drum spre poarta (unde îl elibereaza pe primul sau ostatec), arunca în aer cele 4 usi interioare metalice (blindate) ale închisorii, pâna când ajunge la poarta de iesire.

Dupa ce o arunca în aer cu explozibil, însotit de catre cei 4 ostatici ramasi, iese cu acestia si escaladeaza (împreuna cu ei) o colina pentru a ajunge la un pod din apropierea închisorii, unde îl asteaptau complicii cu un vehicul cu care dispare fara urma catre est, pe Austostrada A25, nu înainte însa sa se îmbrace în uniforma unuia dintre ei si sa elibereze alti 3 dintre cei 4 ostatici ramasi.

Totul a durat suficient de putin timp pentru ca ERIS (Echipele Regionale de Interventie si Securitate) Lille create în 2003 de catre Ministrul Justitiei de atunci Dominique Perben (n.1945,în functie între 2002–2005) însarcinate sa intervina în gestionarea tensiunilor din centrele private de libertate franceze sa ni aiba aceasta posibilitate în timp util. Dupa scurt timp, la Ronchin (în partea nordica a regiunii urbane a Metropolei Lille) ei schimba vehiculul cu un altul (dupa ce îl incendiaza pe primul), il elibereaza pe gardianul ramas cu ei (cel de-al 4-lea) si dispar în natura, pe DN41. Confuzia si haosul sunt atât de mari dupa evadarea spectaculoasa si „fara complicatii” a lui Faid, încât, reprezentantii Administratiei penitenciare si Frédéric Fèvre, Procurorul Republicii de Lille, se contrazic în derularea evenimentului.

Etienne Dobremetz (de la Sindicatul Penitenciar UFAP-UNSA), care susqtine ca este vorba de o evadare „metodica” si „organizata de mult timp”, vorbeste de 5 porti explodate în interior si conform acestuia eliberarea ostaticilor ar fi avut loc într-o alta iordine: unul la iesirea din închisoare, unul la pod, înainte ca Faid sa urce în primul vehicul, pentru ca ceilalti 2 ramasi sa fie eliberati dupa schimbarea vehicului (si incendierea primului la nivelul DN41.

În ceea ce îl priveste pe Procuror, acesta anunta sechestrarea a 5 gardieni dintre care 4 ar fi fost eliberati înainte de urcarea lui Faid în primul vehicul, iar ultimul, dupa incendierea primului vehicul si urcarea acestuia în cel de-al 2-lea. Tot el afirma ca explozibilul ar fi fost introdus în penitenciar de catre o sora a lui Faid (defapt este vorba de sotia sa) în batiste mici, admise la Vorbitor, în dimineata zilei de 13 aprilie, înainte de vizita lui Rachid. Ori, acesta din urma a venit la ora 08h30 si ar fi fost la prima ora, iar cum durata unui parloir este de 45 de minute (o singura data pe saptamâna pentru un „condamnat” si de 3 ori, pentru un „prevenit”), este imposibil ca sora lui Faid sa fi putut veni înainte de fratele acestuia. Mai putin, daca gardienii ar fi încalcat regulamentul, ceea ce de altfel n-ar fi exclus, în cazul în care au fost corupti. La fel de imposibila pare sa fie si introducerea unei cantitati importante de explozibil (necesara pentru aruncarea în aer a 5 porti blindate) în niste batiste, fara acordul gardienilor-supraveghetori. Din contra, ea putea fi „parasutata” (peste gard) cu acordul lor! Desigur, adevarul îl stie cel mai bine Faid.

Însa, prima carte a acestuia nu este numai realitate, dar mai mult, un carcalete (amalgam) de realitate, în fuziune si nu rareori „la rece”, cu multa fictiune inspirata si imaginata din acele filme pe care le-a vizionat de zeci de ori si care l-au marcat în cariera sa de raufacator specializat în bracaje (jaf armat), iar mai nou si în cea de evadari. În concluzie, foarte probabil, daca ar mai scrie o carte, aceasta ar avea la baza acelasi stil de carcalete de realitate si fictiune, mai putin daca noul coautor ar renunta la acesta si ar impune un stil personal.

În ceea ce ma priveste, eu sunt convins ca nu atât uriasul arsenal politienesc pus pe urmele lui de catre Ministerul de Interne, respectiv, mandatul international de arestare delivrat contra lui (valabil în 190 de tari) au facilitat arestarea lui pe 29 mai (cu 46 de zile mai târziu) cât denuntarea lui de catre Hassan Bourouas (un mic traficant de droguri, indic al politiei).

Dupa cum stim, Rachid, fratele lui Faid, cu care acesta urma sa intalneasca la Vorbitor luni pe 13 aprilie, desi a fost arestat, imediat, la ora 18h30, el este pus în libertate de catre PJ (Politia Judiciara), pentru ca acesta nu ar fi avut niciun fel de contact (înca) cu evadatul în ziua respectiva. Desi ar fi existat ipoteze conform carora, acesta, care ar fi pus la cale evadarea lui Faid (cu complicii sai), ar fi introdus în inchisoare (prin Parloir) materialele necesare organizarii evadarii, în lenjeria intima introdusa legal (telefonul mobil, explozivul si arma de foc), profitând de art.57 din Lega 2009 a Penitenciarelor, care interzice perchezitionarea zonelor intime ale vizitatorului la „Parloir″ (cu rare exceptii, cand exista suspiciuni, conform spuselor lui Samuel Gautier de la OIP (Observatorul International al Inchisorilor). În realitate însa, conform unor surse sigure, aceste materiale au fost introduse cu complicitatea unor gardieni corupti de catre Faid (si banda sa de crima organizata, atât în interiorul închisorii cât si în exteriorul acesteia).

Interesant este faptul ca la procesul sau din martie 2017, timp de 6 zile (9 – 14 martie), înainte ca Avocatul general Eric Bedos sa solicite o pedeapsa exemplara contra lui Faid (între 12 – 14 ani), acesta, fara a fi un specialist în evadari (în schimb, un specialist în cavala) si fara a încerca sa diminueze faptele, se exprima: „Eu nu sunt ucigas, nici asasin si nici nebun, ….dar nici înger”! Dupa condamnarea lui la 10 ani de detentie criminala pe 14 martie 2018, pe 6 aprilie, Faid face recurs contra sentintei judecatoresti.

În sfârsit, imediat si dupa cea de a 2-a evadare al acestuia, Ministrul Justitiei Nicole Belloubet anunta noi masuri pentru securizarea mediuluio carceral, asa cum s-a întâmplart si dupa prima sa evadare pe 13 aprilie. Este vorba de „reorganizarea Administratiei penitenciare” care ar fi fost „insuficient de reactiva pentru a putea împiedica evadarea lui Faid”. Cea mai importanta masura care urmeaza a fi luata este clasarea centrelor private de libertate în functie de securizarea lor si afectarea a 15 agenti „pentru supravegherea detinutilor DPS susceptibili sa evadeze”, în acelea „în care exista un risc ridicat de evadare”. În ceea ce îl priveste pe Rachid, s-ar parea ca acesta îl sprijina în continuare pe Rédoine, pentru ca ar exista probe materiale onform carora, ar fi încercat sa-l jute pe acesta din urma, sa evadeze din nou, în primavara anului trecut (2017), din Centrul Penitenciar Fresnes.

Se pare ca acesta ar fi fost însarcinat sa ia legatura cu Jacques Mariani (în vârsta de 52 de ani, figura emblematica a babditismului corsican mostenitor al bandei criminala Brise de Mer/La Méditerranée–un grup infractional de crima organizata din Corsica de Nord creat în perioada 1979–1980, specializat în spalare de bani, hoteluri, restaurante si cluburi de noapte, racket–taxe de protectie, prostitutie – proxenetism, extorcare de fonduri si evaziune fiscala, jocuri de noroic si jafuri armate, respectiv, asasinate, activ în Franta, Rusia, Africa si America Latina), condamnat la 5 ani de închisoare pe 3 iulie 2018 de catre Curtea de Apel Aix en Provence (Métrople de Aix-Marseille) pentru „influentarea si intimidarea martorului” în procesul lui Ange-Toussaint Federici (condamnat la 28 de ani de recluziune criminala în Prima instanta, în 2012), rejudecat în Apel pentru un triplu asasinat comis la Marsilia (Farid Berrhama, împreuna cu doi oameni ai sai) în Barul des Marronniers, în 2006, pe fondul unui razboi între clanuri rivale (cu clanul Berrhama). În prima instanta, pe 11 ianuarie 2018, Curtea Corectionala de la Marsilia l-a condamnat la aceasi pedeapsa.

Încarcerat în celebra închisoare Baumettes din Marsilia, Mariani a fost condamnat în 2008 la 15 ani de recluziune pentru asasinat, iar în 2013 la 4 ani de închisoare pentru racket si extorcare de fonduri în bada organizata, iar numele lui apare din nou si în dosarul dublului asasinat (al lui Antoine Quilichini si Jean-Luc Codaccioni) perpetrat de catre un comando pe 5 decembrie 2017, pe Aeroportul din Poretta, ancheat de catre JIRS (Juisdictia Interregionala Specializata) Marsilia. În acest dosar, în care aparent, Mariani n-ar fi implicat (cel putin direct, la prima vedere), sunt inculpate 7 persoane pentru asasinat, tentativa de asasinat si asociere de raufacatori în vederea comiterii de crime: Christophe si Richard Guazzelli (fiul lui Francis Guazzelli, asasinat în 2009), Christophe Andreani, Ange-Marie Michelosi (fiul lui Ange-Marie Michelosi Sr., figura a marelui banditism din Corsica de Sud, asasinat în 2008), Hafid Bekouche si Joseph Menconi, împreuna cu un gardian de la închisoarea Borgo. În schimbul organizarii evadarii lui din închisoarea Fresnes de catre oamenii lui Mariani, Faid urma sa „faca curatenie printre dusmanii lui Mariani”. Ca intermediar era Rachid, fratele lui Rédoine Faid.

Liberat în februarie 2017, cu putin timp înainte de „semnarea” contractului, Mariani este interpelat din nou pe 18 decembrie la locuinta sa din La Baule si încarcerat, iar Faid este transferat la Închisoarea Réau. Deci operatiunea esueaza. În concluzie, n-ar fi exclus ca unul dintre membri comandoului care a venit dupa Faid sa fi fost chiar Rachid (ceea ce n-ar fi usor de demonsrat de catre anchetatori, pentru ca acesta din urma ar fi luat toate masurile necesare), cu atât mai mult cu cât acesta ar fi fost identificat pe imaginile video înregistrate în centrul Comercial Auchan, la Sarcelles. Din surse fiabile, stim ca desi cei 2, Faid si Ferrara se cunosteau pentru ca erau încarcerati în acelasi cartier QMC (cu 28 de locuri), cei 2 n-au lucrat niciodata împreuna, cel putin, oficial. Din contra, Faid ar fi frecventat alte 2 persoane cunoscute marelui public.

Pe Youssouf Fofana (n.1980, apartinând unei familii numeroase cu 7 copii, originara din Coasta de Fildes–Africa de Vest, devenit seful organizatiei criminale antisemite „Le gang des barbares”/banda barbarilor, specializata în rapire si sechestrare de persoane, „liberabile”prin rascumparare–având cca 25-26 membri), condamnat pe 11 iulie 2009 de catre Juriul Popular Paris (pentru minori) la închisoarea pe viata (cu 22 de ani de perioada de siguranta) pentru rapirea, sechestrarea, torturarea (abominabila, cu barbarie/violenta si cruzime inimaginabila), împreuna cu banda sa criminala, al tânarului evreu marocan (de origine) Ilan Halimi (11 octombrie 1982–13 februarie 2006, vânzator de telefonie mobila într-un magazin aflat pe Bulevardul Voltaire în sectorul 11–Paris), care în urma ranilor sale incompatibile cu viata decedat în chinuri groaznice. Acesta este descoperit, mai mult mort decât viu pe 13 februarie 2006, de-a lungul caii ferate RER C (Métroul parizian-Réseau Express Régional parizian, linia C) în proximuteatea localitatii Sainte-Geneviève-Des-Bois (departamentul Essonne – regiunea pariziana), care va deceda în drum spre spital. În urma autopsiei (conform documentelor de arhiva ale Spitalului Evry – ndepartamentul Essonne), „cca 80-85% din corpul lui Ilan ar fi prezentat arsuri de diferite grade si multiple hematoame si contuzii”, dar si o „plaga pe fata facut cu un cutter si alte 2, facute cu o arma alba, pe gât”.

Conform acelorasi documente, niciuna dintre rani provocate n-ar fi fost mortale si contrar afirmatiilor vehiculate de presa, Ilan n-ar fi fost nici violat si nici mutilat. Concluzia a fost clara: el ar fi decedat datorita torturii inimaginabile caruia a fost supus în timpul sechestrarii sale într-un apartament la Bagneux (departamentul Hauts de Seine/Métropole du Grand Paris), între 20 ianuarie (când a fost rapit de catre banda de barbari a lui Fofana, cu masina sa, un Renault Twingo si care solicita pentru rascumpararea lui de la parintii acestuia o suma cuprins între 450.000 – 500.000€) si 13 februarie 2006 (când corpul lui este descoperit la Sainte-Geneviève-Des-Bois). La slabirea corpului în timpul sechestrarii, au contribuit desigur, atât frigul (din apartament) cât si înfometarea excesiva (sadica) a victimei.

Condamnatii la închisoiare în acest proces (care s-a desfasurat în perioada 29 aprilie–11 iulie 2009) au fost (membri cei mai importanti ai bandei): Jean-Christophe (G/”Zigo”, minor atunci, este cel care l-ar fi torturat pe Ilan–condamnat la 15 ani de recluziune criminala pe 11 iulie 2009); Samir Aït Abdelmalek (”Smiler”, mâna drepta al lui Fofana, pe care îl cunostea de peste un deceniu, tatal a 3 copii, condamnat de mai multe ori pentru trafic de droguri si furt de masini, cel care ar fi furnizat apartamentul din Bagneux–Métropole du Grand Paris în care Ilan a fost torturat, respectiv, acidul cu care acesta a fost stropit, remunerat cu 1.500€ – condamnat la 15 ani de recluziune criminala în Prima instanta si la 18 ani, în Apel în 2010); Jean-Christophe Soumbou („Marc”, „Crim”, „Craps”, fost codetinut cu Fofana în Închisoarea Nanterre–Maison d’Arrêt/Métropole du Grand Paris–construit între 1989–1991, cu 600 de locuri, „specializat” în kidnapping, este cel care a furnizat vehiculul cu cei 2 rapitori ai lui Ilan, numele carora nu i-a dezvaluit în timpul anchetei si nici la proces–condamnat la 18 ani de recluziune criminala; Nabil Moustafa („Bilna”, livrator de pizza si fotbalist, este cel care l-a pazit pe Ilan în timpul sechestrarii sale nsi ar fi intervenit de câteva ori si în torturarea acestuia, între noaptea de 10-12 ianuarie când a fost rapit si pâna la moartea acestuia pe 13 februarie–condamnat la 13 ani de recluziune criminala); Cédric Birot Saint-Yves („Babas”, prieten cu Nabil, care l-a si recrutat, fost si el paznicul lui Ilan în timpul celei de-a 2-a parti a sechestrarii sale, care ar fi intervenit si în torturarea acestuia–condamnat la 11 ani de recluziune criminala, iar pe 5 ianuarie 2009 de catre Tribunalul Corectional Créteil, la 5 luni de închisoare pentru utilizarea unui telefon mobil în interiorul închisorii Fresnes, introdus de catre sora sa);  Fabrice Polygone (student în BTS/scoala postliceala, fost si el paznic al lui Ilan pe toata perioada sechestrarii si care i-ar fi taiat parul acestuia–condamnat, tot la 11 ani de recluziune criminala); Yahia Touré Kaba (”Yaks”, analfabet, fost paznic al lui Ilan în timpul sechestrarii sale, responsabil si el cu tunsul victimei, cel care l-ar fi adus în grup pe Babas – condamnat si el, tot la 11 ani de recluziune criminala); Christophe Martin-Vallet („Moko”, obsedat de informatica– condamnat la 10 ani de detentie criminala), este cel care ar fi sugerat raprea si sechestrarea lui Ilan prin seducerea acestuia de catre ispita Sorour Arbabzadeh („Emma”, „Yalda”, de origine iraniana refugiata politic în Franta împreuna cu mama ei la vârsta de 11 ani/în 1989, dupa moartea tatalui sau într-un accident rutier, pe care a condus-o la locul de întâlnire cu victima pentru a-l seduce pe Ilan, contra une sume promise între 3.000-5.000€–condamnata si ea la 9 ani de detentie criminala); Jérôme Ribeiro („Coup de Tête”, apartinând unei familii numeroase cu 6 copii, muncitor necalificat, fara activitate lucrativa din a 2-a parte a lunii decembrie 2005, este cel care ar fi incendiat vehiculul, un Renaul Twingo gri, dupa kidnapping, fost si el paznicul lui Ilan, numai pentru bani si nu din motive antisemite, dar ar fi parasit grupul la sfârsitul lunii ianuarie 2006–condamnat si el la 10 ani de detentie criminala); Tiffenn Gouret (fosta preietena a lui Jean-Christophe G. si prietena cu Emma, este ea care a furnizat ispitele lui Fofana, inclusiv, pe Emma, pentru a-l seduce pe Ilan – condamnata si ea, tot la 9 ani de detentie criminala, ca de altfel si Emma); Gilles Serrurier (în vârsta de 39 de ani când are loc evenimentul, crescut în familii de plasament, tatal a 2 copii, este cel care era gardianul imobilului în care Ilan a fost sechestrat si ar fi furnizat lui Samir cheile uscatoriei în a avut loc totura–condamnat si el la 9 ani de detentie criminala); Alexandra Sissilia (violata de catre Youssouf Fofana, cea care ar fi servit ca ispita lui Christophe Martin si Jérôme Ribeiro, înainte de Emma si ar fi participat la o si la o alta tentativa de rapire, a lui Michel D, pe 6 ianuarie 2006, de când ar fi întrerupt „colaborarea” cu grup–condamnata la 8 ani de închisoare); Francis Oussivo N’Gazi (vecin în imobil cu Fofana, acesta, ar fost si el gardianul lui Ilan si în plus, si-ar fi pus la dispozitia bandei apartamentul–pentru „sedinte si dezbateri” legate de kidnapping-uri si organizarea lor, fara sa mai mentionam si faptul ca ar fi fost si el „furnizor” de ispite, sefului–condamnat la 7 ani de inchisoare); Guiri Oussivo N’Gazi (prieten intima de–al lui de Jérôme, fost si el paznic „intermitent” al lui Ilan – condamnat la 6 ani de închisoare); Sabrina Fontaine (implicata si ea în dosar ca ispita, ca de altfel si întrun alt dosar de tentativa de kidnapping în octombrie 2005 – condamnata la 3 ani inchisoare); Jérémy Pastisson (care ar fi participat la mai multe tentative de kidnapping, dintre care unul, pe 5 ianuarie 2006, în care evreul Mickael Douïeb, este încatusat si batut în masina sa, care de altfel ar fi servit si pentru rapirea lui Ilan–3 ani de închisoare); Audrey Lorleach („Léa”, „Natacha”, pe atunci tânara studenta la scoala superioara de infirmiere si prietena „clandestina” a lui Jérôme Ribeiro, care ar fi sevit si ea, ca ispita, în 2 tentative de rapiri esuate, cu scopul de a „câstiga” bani   – condamnata la 2 ane închisoare, dintre care 16 luni cu suspendare pentru ca era la curent cu rapirea lui Ilan, dar nu a anuntat autoritatile, ceea ce a facut de altfel prietena ei, Murielle Izouard (care a convins-o sa-l denunte pe Jérôme – motiv pentru care a fost achitata la proces); Alcino Ribeiro (tatal lui Jérôme Ribeiro, un zidar în vârsta de 52 de ani atunci, care ca de altfel si mama vitrega a lui Jérôme, Christine G. – gardiana de imobil, au tacut desi ar fi fost la curent cu rapirea lui Ilan – condamnati la 8 luni, respectiv, la 6 luni de închisoare), conform declaratiei lui Leila Appolinaire (prietena „regulata” a lui Jérôme Ribeiro, pe care parintii acestuia din urma ar fi pus-o la curent cu „evenimentul” –achitata în procesul din Prima instanta pe 11 iuile 2009 si condamnata la 6 luni de închisoare cu suspendare, în Apel, în 2010).

Alte persoane „periferice” acestui dosar sunt: Isabelle Mensah (confidenta lui Emma, atunci în vârsta de 18 ani si colega de scoala cu Tiffen, aceasta era la curent cu rapirea lui Ilan, fara sa-l fi denuntat pe Jérôme–condamnata la 18 luni în Prima instanta pe 11 iulie 2009 si la 6 luni de închisoare cu suspendare în Apel, în 2010) si Alhassane D., respectiv, Kamel F., care au fost achitati la procesul în apel (în 2010), dupa ce, în Prima instata, pe 11 iulie 2009 au condamnati, fiecare, la 5 ani de închisoare cu suspenfare!            

Încarcerat astazi, într-unul dintre cele mai severe închisori franceze de maxima siguranta (Maison Centrale) Condé-sur-Sarthe (Centrul penitenciarr din Alençon-Condé-sur-Sarthe – Directia Interregionala al Servicilui Penitenciar Rennes – Regiunea administrativa Grand Quest, cu 195 de celule – 203 locuri si cu o densitate carcerala de numai 52,2%       în Maison Centrale), Youssouf Fofana, a fost arestat în noaptea de 22–23 februarie 2006 la Abidjan (Coasta de Fildes, nationalitatea carei tari o avea dupa tatal sau) de catre autoritatile politienesti, unde s-a refugiat dupa moartea lui Ilan, pentru ca Parchetul de pe lânga TGI (Tribunalul de Înalta Instata) Paris a deschis un dosar de cercetare penala, în care el si banda lui (Le gang des barbares) urma sa fie inculpati de catre judecatorii de instructie Corinne Goetzmann si Baudoin Thouvenot, însarcinati cu instrumentarea dosarului, pentru rapire si sechestrare de persoane, viol, barbarie, respectiv, omor calificat cu premeditare (asasinat) cu circumstanta agravante.

El a fost încarcerat la MACA (Maison d’arrêt et de correction d’Abidjan/Centrul de Detentie Provizorie si Corectia Abidjan), construit în decniul opt al secolului trecut, aflat între fost parc national Banco si cartierul periferic Yopougon (în care, cca 5.690 de detinuti sunt încarcerati pe 1.520 de locuri prevazute).

Extradat în Franta pe 4 martie, Youssouf Fofana, care începând de la vârsta de 16 a acumulat 13 delicte înscrise în Anexa 1 al cazierului sau judiciar (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Rolul Cazierului Judiciar in reinsertiunea sociala a fostilor detinuti (Thomas CSINTA, Revista Politia Capitalei-Noiembrie 2016)], iar între 200–2005 a fost condamnat de 5 ori pentru furt, violenta voluntara, 2 bracaje (jafuri) si aresiune a unui politist, a trecut prin cele mai „prestigioase” penitenciare ale DISP Paris si Lille, printre care mentionez: Villepinte, Amiens, Compiègne, Moulins-Yzeure, Clairveaux, Lille-Sequedin – unde a avut ocazia sa-l cunoasca pe Rédoine Faid (si dupa unele surse ar fi facut proselitism islamic, ceea ce nu mi-a fost confirmat de catre cei pe care i-am contactat si care l-au cunoscut pe Fofana în mrdiul carceral).

Dupa parerea mea, care am urmarit acest proces de (foarte) aproape, mobilul n-ar fi fost atât antisemit cât crapulos (sordid) având ca obiectiv pur financiar, extorcare de bani prin modul operator kidnapping. Membrii bandei barbarilor, prost informati, aveau impresia ca Ilan (care nu câstiga decât 1.267€/luna) „s-ar trage” din „parinti bogati” (tatal, Didier Halimi, fiind administrator a 2 buticuri de îmbracaminte, iar sotia sa Ruth, secretara). Rapitorii cand descopera adevarul, adica faptul ca familia lui Ilan Halimi nu dispune de recompensa necesara, acestia vor alege la întâmplare un rabin (din cartea de tefon/anuarul telefonic) pe care îl vor constrânge sa faca „cheta” în comunitatea evreiasca pentru a-i aduna banii. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Affaire Fofana, In umbra vietii (Partea V) – Sanctiuni contra coruptiei in mediul carceral francez.)

Celalalt detinut pe care l-a frecventat Rédoine Faid în mediul carceral a fos Ayoub El-Khazzani, cel care ar fi tentat un atac terorist pe 21 august 2015 contra TGV (Trenul de Mare Viteza) Thalys (consortiu de întreprinderi feroviare de transport pasageri între Franta, Belgia, Olanda si Germania, apartinând societatii de transport pasageri franco–belgiene Thalys International – cu capital 60% SNCF si 40% SNCB, creata în 1995). Este vorba de trenul n°9364 care cicula pe ruta Paris – Amsterdam pe linia de mare viteza LGV Nord Europe (proprietar SNCF–Societatea Nationala a Cailor Ferate Franceze, 333 km lungime, dat în folosinta în 1993, prin care Franta este legata pe cale ferata de Belgia si Olanda, respectiv, de Marea Britanie, sub Canalul Mânecii), fiind folosita si de catre TGV (dat în folosinta pe 21 septembrie 1981, viteza record mondial absolut pe sine: 574,8km/h–3 aprilie 2007 LGV Est Européenne, data în folosinta în 2007), Eurostar (întreprindere feroviara franco – britanica care exploateaza TGV din 1994), Izy (consortiun franco–belgian care leaga Franta de Belgia, creat în 2016, apartinând grupului Thalys International), Ouigo (societate feroviara lansata de catre SNCF pe 2 aprilie 2013 care exploateaza TGV la costruri reduse – low cost între gaeile: Marne-la-Vallée – Chessy, Paris-Montparnasse-Vaugirard, Massy TGV, Aéroport Charles-de-Gaulle TGV, Lyon-Saint-Exupéry TGV, Marseille-Saint-Charles, Montpellier-Saint-Roch ou Montpellier-Sud-de-France, Tourcoing, Rennes, Nantes, Bordeaux-Saint-Jean, Paris-Est, Metz, Nancy, Strasbourg et Colmar) si TER GV (Transport Regional Expres de Mare viteza pe LGV Nord Europe, dat în folosinta în 2000 în fosta regiune administrativa din nordul Frantei Nord–Pas de Calais, astazi facând parte din regiunea Hauts de France, rezultata din fuziunea acesteia din urma cu fosta regiunea administraiva Picardie).

Tentativa are loc în fosta regiune administrativa Nord–Pas de Claais (actualmente Hauts de France), în proximitatea localitatii Oignies, regiunea urbana Lens (departamentul Pas de Calais), pe 21 august 2015, în jurul orei 17h45, când marocanul Ayoub El Khazzani (în vârsta de 26 de ani, apropiat islamismului radical si gruparii teroriste Statul Islamic) echipat cu un Kalasnikov AKM (de calibrul 7.62de origine est – germana, cu 9 încarcatoaren, fiecare cu câte 30 de cartuse), un pistol automat Luger M80-9mm parabellum, un cutit cu lama retractabila (de tip cutter) si un bidon de 5L de benzina, reuseste sa raneasca 3 persoane, înazinte sa fie imobilizat.

Acesta urca în tren în statia Bruxelles-Midi (pe ruta Bruxelles – Paris), dar reparat de catre un francez în vârsta de 28 de ani (care a si încearcat sa-l dezarmeze), teroristul îi scapa si începe sa traga focuri de arma, ranindu-l astfel în partea superioara a spatelui pe Mark Moogalian (un pasager franco–belgian, în vârsta de 51 de ani, profesor de engleza la Universitatea Panthéon–Sorbonne, romancier, muzician si sculptor, originar din Statul Virginia, aflat în compania sotiei sale Isabelle Risacher-Moogalia) care a venit în ajutorul francezului.

Imediat dupa eveniment, Ayoub El Khazzani se refugiaza în vagonul n°12, unde încerca sa deschida focul, dar datorita defaiantei „tehnice” a armei sale nu reuseste, iar atunci, alti doi pasageri americani, Alek Skarlatos (n.1992, din Roseburg – Oregon, militar în rezerva a Garzii Nationale Americane, în serviciu între 2012 – 2017) si Spencer Stone (n.1992, din Sacramento – California, fost militar în cadrul Serviciului de Ambulanta al US Air Force, în serviciu între 2012 – 2016) se vor arunca asupra acestuia. Ajutati de catre si de catre un britanic Chris Norman si un student american Anthony Sadler (prieten de copilarie cu Skarlatos), El Khazzani, va fi imobilizat si neutralizat. În timpul confruntarii, Stone, este si el ranit cu cutter, la mâini si la gât.

În jurul orei 18h30, Ayoub El Khazzani (care în 2014 era rezident în Spania, iar în 2015 în Belgia) va fi interpelat de catre politistii franczi în gara Arras (departamentul Pas de Calais). Înregistrat (ca islamist radicalizat) în Fisierul S al persoanelor suspecte de a pune în pericol siguranta nationala (al DGSI–Directia Generala a Informatiilor Interne, structurat în functie de pericolul pe care prezinta individul, în 16 subfisiere S1-S16), înca din luna februarie 2014, El Khazzani, ar fi fost localizat deja pe Aeroportul International Berlin-Schönefeld (Branderburg) pe 10 mai 2015, de unde pleca la Istanbul (Turcia, pentru a ajunge, în final, în Siria), înainte de a reveni în Franta, prin Tirana (Albania), pe 4 iunie. Conform unor documente oficiale, acesta ar fi frecventat, începând din 2010, Moscheea din Algeciras (Provincia Cádiz, regiunea Andaluzia, unde locuia atunci), de când ar data si radicalizarea lui.

Din contra, conform declaratiilor sale în timpul arestului sau (timp de 96h00 – maximum si numai în caz de terorism) la sediul Prefcturii de Politie (în urma sesizarii Parchetului Antiterorist de pe lânga TGI – Tribunalul de Înalta Instanta Paris), El Khazzani sustine ca scopul atacului sau n-ar fi fost terorist dar crapulos, adica sa jefuiasca pasagerii, ceea ce ar fi fost contrazis de catre cei care l-au imobilizat. Ceea ce concorda cu „trecutul” sau în Spania, unde autoritatile politienesti l-ar fi si semnalat ca islamist radicalizat, dupa ce, mai mult ani ar fi rezidat în Belgia la Molenbeek-Saint-Jean (Bruxelles Capitale), unul dintre cele mai importante focare ale islamismului radical din Europa [a se vedea pentru detalii si articole autorului: Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european! (Partea I – Preambul & Aprofundarea Dosarului); Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european! (Partea II – Comentariul Autorului & Nota Autorului)].

Ancheta ar mai pus în evidenta faptul ca el ar fi tentat de mai multe ori sa ajunga în Siria, însa fara succes, motiv pentru care urma sa fie contactat, pentru a fi „ajutat”, de catre un oarecare „Hamza”, identificat ulterior ca Bilal Chatra (un algerian, în vârsta de 20 de ani), interpelat în Germania în iule 2016, iar la întoarcere din Siria, în vara anului 2015, acesta ar fi calatorit, împreuna cu jihadistul belgo – marocan Abdelhamid Abaaoud (Abou Omar Soussi, أبو عمر السوسي, Abou Omar al-Baljīkī, Abou Omar le Belge, أبو عمر البلجيكي/1987 – 2015), unul dintre comanditarii operationali ai atacurilor teroriste perpetrate pe 13 noiembrie 2015 la Paris, ucis (împreuna cu versioara sa Hasna Aït Boulahcen si un jihadist apropiat Chakib Akrouh) în cadrul operatiunii politienesti din Saint Denis (Métropole du Grand Paris), de catre politistii de la RAID (unitate de interventie de elita a Politiei Nationale Franceze) si de la BRI[3] (Brigada de Cautare si Interventie) în noaptea de 17-18 noiembrie (probabil în jurul orei 04h15), în timpul asediului apartamentului, din strada Marcel Carné (Auberviliiers), în care se ascundeau teroristii ramasi în viata. Cei 2 (El Khazzani si Abaaoud) ar fi ajuns la Budepesta (Ungaria) pe 1 august, unde vor „integra” grupurile de refugiati sosisti în Europa. Pe 4 august, Abaaoud, pleaca din Ungaria catre Franta (via Austria), în timp ce El Khazzani, va pleca în ziua urmatoare, cu trenul.

În sfârsit, în noaptea de 25-26 august, Ayoub El Khazzani, este inculpat „de tentativa de asasinat, asociere de raufacatori si detinere de arme în relatie cu o întreprindere terorista” si este plasat în detentie provizorie în Centrul de Detentie Provizorie (Maison d’Arrêt) Bois-d’Arcy (dat în folosinta în 198 aprtinând DISP Paris (dispunând de 501 locuri, dar si de un SMPR/Serviciu Medico-Psihologic Regional), unde a fost încarcerat si Rédoine Faid.

Contrar celor declarate în GAV (Garde à Vue – Arestul preventiv la sediul Politiei), magistratului instructor (judecator de instructie), care îi instrumenteaza dosarul, El Khazzani (aparat de catre Sarah Mauger-Poliak) recunoaste intentia de a comite un atac terorist, dar mentioneaza ca „n-a fost în stare”, cum de altfel, n-a fost nici de acord ca sa poata o centura exploziva, conform indivartiilor lui Abdelhamid Abaaoud, pentru ca „era contra masacrarii de oameni”.

Conform declaratiilor lui El Khazzani din dosarul de instructie, ar fi fost vizati cei 3 americani (Alek Skarlatos, Anthony Sadler si Spencer Stone) care ar fi fost reperati deja de catre el la biletarie (Distributoare automate de tichete de calatorie), dar el n-ar fi fost în stare sa deschida focul asupra acestora.

Tentativa de atentat este subiectul unui film american cu titlul „Le 15h17 pour Paris” (The 15:17 to Paris, The True Story of a Terrorist, a Train, and Three American Heroes), dupa un scenariu de catre Dorothy Blyskal, realizat de catre Clint Eastwood (lansat în februarie 2018), în care rolurile principale sunt jucate chiar de catre: Alek Skarlatos, Spencer Stone si Anthony Sadler. Ancheta în acest dosar este înca derulare.

Mentionez aici faptul ca din Penitenciarul Réau, o tentativa de evadare la fel de scpectaculoasa ca a lui Faid, a avut loc pe 10 martie 2013, când 2 detinuti au încercat sa forteze poarta de acces pe terenul de sport, tot cu explozibil („importat” tot din exterior), dar de tip PEP 500 (în general, produs în fosta Iogoslavie, pe care l-ar fi utilizat si Rédoine Faid în 2013 când a evedat di închisoarea Lille – Sequedin). O cantitate de numai câteva grame din acest explozibil este suficienta pentru distrugerea unei porti blindate, iar cca ½ kg poate distruge si o casa.

Este vorba de o figura emblematica al terorismului contemporan Smaïn Aït Ali Belkacem (Omar Allaoui, n.1968, algerian originar din Bilda, membru al GIA/Grupul Islamist Armlat–organizatie armata terorista de ideologie islamist–takfirista având ca obiectiv înlocuirea guvernului Algerian cu unul islamist), unul dintre principalii responsabili ai valului de atacuri teroriste din vara anului 1995 la Paris (în care 8 persoane vor fi ucise si cca 200 ranite) si în special, al celor comise la statiile de metrou Saint Michel si Muzul Orsay (pe linia RER–Réseau Express Régional Linia B), respectiv, Abdelaziz Fahd (n.1985), condamnat pentru crime de drept comun (jaf armat, luare de ostatici), care s-ar fi radicalizat în închisoare (conform Administratiei Penitenciare).

Interpelat în noaptea de 2 noiembrie 1995, de catre politistii de la DGSI[4] (Directia Generala a Informatiilor Interne) în apartamentul sau din Villeneuve-d’Ascq (Lile Métropole), unde Ali Belkacem s-a stabilit dupa un lung „pelerinaj” în anii 1990 prin Europa (Spania, Olanda, Polonia), acestia gasesc la el acasa 4,8kg pudra granuloasa, 183 de cartuse si 3 pistoale, respectiv, o bomba artizanala, care conform declaratiei compatriotului sau mujahedinul Boualem Bensaïd (orginiar din Alger/n.1967, membru si el al GIA, arestat de catre RAID pe 1 noiembrie 1995) urma sa fie utilizata de catre cel Belkacem într-un atentat din piata Wazemmes din Lille (una dintre cele mai mari din Europa, aflata în proximitatea bisericii catolice din secolul al XIX Saint-Pierre Saint-Paul).

Curtea cu Jurati Speciala (compusa din 7 magistrati ca jurati) în cadrul unui proces care se va se va desfasura între 1-30 octombrie 2002, îl condamna pe Smaïn Aït Ali Belkacem pentru rolul jucat în atacurile teroriste diun vara anului 1995 (în special, ca artificier si plasator de bombe, dar si autor principal al atentatului de la statia de metrou Museul Orsay pe 17 octombrie 1995) la închisoare pe viata (fara perioada de siguranta, deci liberabil conditionat, teoretic, dupa 18 ani de recluziune criminala), confirmat si în apel pe 27 noiembrie 2003.

Pentru politisti, dupa moartea teroristului islamist algerian Khaled Kelkal (1971–1995, membru al GIA, principalul responsabil de valul de atentate din vara anului 1995 în Franta–ucis pe 29 septembrie 1995 la Vaugneray/Lyon Métropole de catre politistii de la EPIGN–Escadronul de Parasutisti de Interventie al Jandarmeriei Nationale, activ între 1971–2007, care a fost integrat în GSIGN–Grupul de Securitate si de Interventie al Jandarmeriei Nationala, integrat pe1 septembrie 2007 în GIGIN–Grupul de Interventia de Elita a Jandarmeriei Nationale) de sécurité et d’intervention de la Gendarmerie nationale), acesta ar fi fost si seful retelei teroriste nordiste si ar fi fost asistat de catre Mohamed Drici si Ali Benfattoum, arestati amândoi si condamnati pentru terorism.

Din contra, Boualem Bensaïd, gasit vinovat pentru atentatul de la statia de metrou St Michel, în acelasi proces, va fi condamnat tot la închisoare pe viata, dar cu o perioada de siguranta (maxima) de 22 de ani (înainte de care nu poate fi eliberat), confirmat în Apel ca si în cazul lui Belkacem. Sanctiunea penala pronuntata contra acestuia a fost mai severa, pentru ca Juriul l-a gasit implicat si în alte atentate comise, la cel din Place d’Italie (lânga statia de metrou Blanche, pe 6 octombrie 1995, în care cca 20 persoane vor fi ranite), dar si în atentatul de la statia de metrou St Michel pe 25 iulie 1995.

Ulterior însa, Bensaïd, a mai fost condamnat si pe 15 septembrie 1999 de catre cea de-a 14-a Camera Corectionala (Tribunalul Corectional) Paris la 10 ani de detentie criminala si interdictie definitiva de sejur în Franta pentru „asociere de raufacatori în legatura cu o întreprindere terorista” (ocazie cu care n-a ezitat sa riposteze în fata magistratilor: „Allahu Akbar. Veti fi martori în fata lui Dumnezeu”, dar si pe 17 noiembrie 2000, la 30 de ani de recluziune criminala (maxima în executare), cu 20 de ani ca perioada de siguranta, pentru tentativa de atentat terorist contra TGV Lyon – Paris la Cailloux-sur-Fontaines, pe 26 august 1995. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015, respectiv, Les attentats de 1995 (Paris-RER St. Michel)]

În ceea ce îl priveste pe Smaïn Aït Ali Belkacem (aparat de catre Philippe Van Der Meulen), dupa cca 22 de ani de detentie si acesta va apare din nou în fata celei de-a 16-a Camere Corectionale Paris, pe 24 aprilie 2017 pentru tentativa sa de evadre „clasica” (împreuna Abdelaziz Fahd, aparat de catre Xavier Nogueras), pe 10 martie 2013. La proces aflam ca pe 21 décembre 2012, conform unei informatii (probabil de la un indic), Fahd si un al 3-lea detinut Jihad Tayaa, ar fi pus la cale o evadare (împreuna), pentru a comite atacuri teroriste de Craciun (în 2012), dar aceasta informatie, nu parea sa fie fiabila (conform surselor mele) si nici n-a fost retinuta de catre Curte. În sfârsit pe 18 mai 2017, Smaïn Aït Ali Belkacem si Abdelaziz Fahd (organizatorul), sunt condamnati la 12 ani de recluziune criminala pentru tentativa lor de evadare cu explozibil pe 10 martie 2013.

Mentionez aici si faptul ca Smaïn Aït Ali Belkacem se afla deja la a 2-a condamnare pentru tentativa de evadare, pentru ca acesta a mai fost condamnat pe 30 decembrie 2013, tot la 12 ani de recluziune criminala, pentru o prima tentativa de evadare pe 18 mai 2010 de la o alta celebra închisoare de maxima siguranta (Maison centrale) de la Clairvaux din departamentul Aube (care a gazduit si ea figuri legendare ale crimei organizate franceze), la fel de spectaculoasa ca si cea a lui Faid, dar, fara succes.

Cu esuarea acestui plan de evadare 14 islamisti (care ar fi fost implicati) vor fi interpelati în departamentul Cantal (regiunea administrativa Rhône–Alpes–Auvergene ) din zona central-sudică a Franței, de catre politistii de la SDAT (Subdirectia Antiterorista) pe baza unei comisii rogatoare al Judecatorului de instructie Thierry Fragnoli, vicepresedinte al Polului Antiterorist de pe lânga TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) Paris.

Printre cei implicati în acest plan de evadare esuat, ar fi fost, în primul rând franco-algerianul Djamel Beghal (n.1965, originar din Bordj Bou Arreridj – Kabylie, membru activ al GIA, sosit în Franta în 1987, caruia în 2006 i se retrage cetatenia franceza pentru implicarea sa în mai multe acte de terorism), dar si alti 2 teroristi-islamisti deveniti cunoscuti marelui public, Chérif Kouachi (1982–2015) si Amedy Coulibaly (1982–2015, originar din Juvisy-sur-Orge, departamentul Essonne–regiunea urbana pariziana), cei care au perpetrat atacurile teroriste pe 7 si 9 ianuarie 2015 la Paris, la sediul saptamanalului satiric Chralie Hebdo, respectiv, la magazinul evreiesc Hyper Caher Center de la Porte de Vincennes. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: ADIO CHARLIE!, “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015] dar si alti mai putincunoscuti, Thamer Bouchnak si Mohamed el-Ayouni. Fouad Bassim (condamnat pentru jaf armat si tentativa de omor asupa unui politist), încarcerat în penitenciarul Clairvaux, era si el banuit pentru ca era în relatii stranse cu Belkacem.

În ceea ce îl priveste pe Beghal, acesta s-a casatorit în 1989, cu o tanara franceza Sylvie Guéguen (convertit la Islam) cu care va avea 4 copii si obtine cetatenia franceza. Începând din 1994, el va efectueaza o serie de calatorii prin Europa (în special în Belgia, Olanda, Spania, Germania) unde militeaza în favoarea islamismului radical. În noiembrie 2000 pleaca în Afganistan (împreuna cu sotia sa), unde, în diverse tabere de pregatire de lupta însuseste diferite tehnici de utilizare a materialelor explozibile.

Interpelat pe 28 iulie 2001 la Abou Dhabi (Emiratele Arabe Unite), în provenienta de la Islamabad (Pakistan), acesta va fi extradat în Franta pe 30 septembrie 2001, iar pe 15 martie 2005, el este condamnat (definitiv) de catre Tribunalul Corectional Paris la 10 ani de detentie criminala (îmreuna cu 5 complici) pentru „asociere de raufacator în legatura cu o întreprindere terorista” si suspect în calitate de complice într-o serie de atentate vteroriste, printre care si un atac-sinucigas esuat la Ambasada Americana de la Paris si Consulatul American de la Marsilia pe 20 septembrie 2001.

Încarcerat în Centrul de Detentie Fleury Mérogis, în 2005, acesta îl cunoaste pe Chérif Kouachi (încarcerat pentru participarea sa la o retea de recrutare de mujahedini francezi – „Filiera Buttes-Chaumont” pentru razboiul din Irak) si pe Amedy Coulibaly (încarcerat pentru diferite infractiuni de drept comun, printre care si jaf armat). Liberat în 2009 (neavând nationalitatea franceza) va fi plasat în resedinta supravegheata (si izolata) la Murat (departamentk Cantal) în asteptarea expulzarii sale în Algeria. În aceasta perioada cei 3, Beghal, Chérif Kouachi si Coulibaly, ar fi conceput planul de evadare al lui Ali Belkacem.

Pe 18 mai, Djamel Beghal este aresstat si pus sub acuzare pentru „dirijarea unui grup teroriste”, fiind condamnat, din nou, la 10 ani de detentie criminala pe 20 decembrie 2013 si încarcerat la Centrul Penitenciar Rennes-Vezin-le-Coquet (situat în zona industriala Soseaua Lorient (Rennes Métropole). În 2014, Curtea de Apel va confirma pedeapsa pronuntata în Prima instanta.

Din informatiile pe care le detin de la Parchetul de la Paris (TGI), din 26 iulie 2013, Amedy Coulibaly si Chérif Kouach ar fi fost considerati ca „elevi” ai lui Djamel Beghal. Liberabil, teoretic, momentan (în vara anului 2018), înca din iunie 2017, acesta este favorabil unei expulzari în Algeria, la terminarea pedepsei. Repus în libertate pe 16 iulie 2018, acesta asteapa (în prezent) transferul sau în Algeria.

În ceea ce îl priveste pe Coulibaly, el arestat ca si Beghal, tot pe 18 mai 2010 si este plasat în detentie provizorie, dupa 96h00 de arest la sediul SDAT, banuit ca ar fi implicat în tentativa de evadare a lui Ali Belkacem, încarcerat atunci în penitenciarul (Maison Centrale) Clairvaux, având în vedere ca în timpul prechezitiei efectuate la domiciliul acestuia, politistii (de la SDAT) descopera 240 de cartuse de Kalasnikov de calibrul 7.62. Ca urmare, în acelasi proces (pe 20 decembroe 2013) ca si Beghal, Coulibaly este condamnat (numai) la 5 ani de închisoare, pentru ca rolul sau în planul de evadare al lui Belkacem ar fi fost semnificativ mai putin important. În timpul detentiei sale, aceste afiseaza semne serioase de (re)insertiune sociala facând cursuri de vânzator (calificat) si de „certified medical first responder” (persoana care acorda primul ajutor în situatiile de urgenta, fara a fi echipat cu material de salvare).

Dupa aproape 4 ani de detentie (din 22 mai 2010) si 1 an de reducere a pedepsei (gratie comportamentului sau exemplar, precum si efortului depus pentru reinsertiunea sa sociala), Amedy Coulibaly (care pe 8 ianuarie 2015, dupa atacul terorist al fratilor Kouachi Chérif si Said pe 7 ianuarie la saptamânalul satiric Charlie Hebdo cu sediul în sectorul parizian n°11–unde 12 persoane vor fi asasinate, va ucide cu sânge rece pe politista municipala Clarissa Jean-Philippe la Montrouge – Métropole du Grand Paris, iar pe 9 ianuarie va comite atacul terorist islamist la Hyper Cacher Center de la Porte de Vincennes–Paris), va fi pus în libertate conditionata sub control judiciar cu bratara electronica („sub sechestru electronic”), pe 4 martie 2014, pe care o va pastra pâna pe 15 mai 2014– data executarii integrale a pedepsei. [A se vedea pentru detalii si articolul autorulu: Stiinta si Tehnologia in slujba cetateanului (Thomas CSINTA-Revista Politia Capitalei)].

Coulibaly si prietena (companionul) lui Hayat Boumeddiene (n.1988, originara din Villiers-sur-Marne, departamentul Val-de-Marne–Métropole du Grand Paris) vo întreprinde un pêlerinaj la Mecca (Arabia Saudita) în octombrie 2014.

În ceea ce priveste punerea în libertate a lui Amedy Coulibaly au existat o serie de polemici, însa, din punct de vedere juridic, legea a fost respectata de catre Administratia Penitenciara. Pentru ca acesta a beneficiat în primul rând de 6 luni de reducere a pedepsei, prevazut, în cazul lui conform art.721, 721-1 si 729 din CCP – Codul Penal Francez (gratie comportamentului sau exemplar în detentie). Conform acestuia, o reducere de pedeapsa de 3 luni este acordata în primul an, iar în urmatorii ani, câte 2 luni pe an, unui „primar” (adica, o persoana aflata la prima sa condamnare cu executare în penitenciar).

În cazul recidivei, înainte de Legea lui Christiane Taubira (n.1952, Ministru al Justitiei între 2012–2016), din 15 august 2014 (intrata în vigoare începând din 1 ianuarie 2015), care „omogenizeaza” cele doua regimuri, condamnatul beneficia de 2 luni de reducere a pedepsei în primul ani, iar ulterior, câte o luna în fiecare an, cum era si în cazul lui Coulibaly (considerat recidivist).

În al 2-lea rând, dând dovada de reala vointa de reinsertiune sociala (urmând regulat cursuri în cadrul scolii), Coulibaly va dispune de înca 2 reduceri de pedeapsa: una de 6 luni (în detentie), care, ca si în cazul unui bun comportament este de 3 luni pe ani, pentru un „primar”, iar ulterior, tot 2 luni pe an. În caz de recidiva, reducerea de pedeapsa este tot de 2 luni în primul, iar ulterior, câte o luna, anual (ca si pentru bun comportament în detentie). Cealata reducere va fi de o luna în timpul libertatii conditionate sub control judiciar, ceea ce va devansa data extecutarii integrale a pedepsei, de la 15 iunie, la 15 mai. În concluzie, Colulibaly n-a beneficiat sub nicio forma de Legea Taubira, promulgata, de altfel, dupa executarea integrala a pedepsei de catre acesta.

NOTA AUTORULUI

În încheiere, între prima evadare dintr-o închisoare franceza cu elicopterul, pe 27 februarie 1981, din Inchisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury-Mérogis (Departamentul Essonne, Regiunea pariziana) a lui: Gérard Dupré si Daniel Beaumont, cu un elicopter inchiriat de catre Serge Coutel, si pilotat de catre Claude Fourcade, arestati cu complicii lor in perioada martie-iulie 1981 si condamnati in 1985 de catre Juriul Popular Essonne cu pedepse intre 5 si 13 ani de detentie, respectiv, recluziune criminala si ultima evadare a lui Pascal Payet pe 14 iulie octombrie 2007, au avut loc urmatoarele evadari cu elicopterul din MCF (Mediul Carceral Francez):

– pe 26 mai 1986, evadarea lui Michel Vaujour;

– pe 19 iulie 1987, din Inchisoarea Saint Roch (Nisa), evadarea lui Philippe Tuc, arestat pentru tentativa de jaf armat, cu ajutorul unei coarde aruncate din elicopter in Curtea de promenada de catre Philippe Delaire. Arestat in cursul zilei urmatoare, este condamnat in 1989 la 6 ani de detentie criminala ;

– pe 5 noiembrie 1990 evadarea din Inchisoarea Lannemezan (Departamentul Hautes Pyrénées) a lui Frederic Boulay, Gilbert Ghislain, Jose Dos Santos si Hamid Mazouz, cu ajutorul unui elicopter deturnat de catre prietena lui Boulay, primii trei fiind arestati in Spania, iar al patrulea in Algeria ;

– pe 25 iulie 1992 evadearea a cinci detinuti de la Inchisoarea Baumettes (Marsilia), cu un elicopter deturnat de catre complici din exterior.
Trei dintre ei vor fi arestati cateva ore mai traziu, iar alti doi in toamna anului 1992, fiind condamnati la pedepse intre 6-8 ani de detentie criminala ;

– pe 7 septembrie 1992, evadarea lui Claude Rivière din Inchisoarea Ploemur (Departamentul Morbihan) cu un elicopter deturnat de catre un complice din exterior. Arestat, acesta va fi condamnat in 1995 la 7 ani de detentie criminala ;

– pe 4 octombrie 1992, evadarea a trei detinuti (printre care si Michel Lepage, fost sef al Bandei ″Banlieue Sud″), cu un elicopter deturnat de catre un complice (pilot ostatec), in Padurea Arcy (Departamentul Yvelines). Cei patru sunt arestati intre decembrie 1992-februarie 1994, trei dintre ei fiind condamnati la pedepse intre 1-4 ani de inchisoare, iar Michel Lepage, la 2 ani in 1998 ;

– pe 26 iunie 1999, evadarea lui Jean-Louis Raphel (ucis), Ange Buresi (reuseste sa fuga), Thierry Derlan, Yann Gautier si Robert Allouache (raniti) din Inchisoarea Baumettes (Marsilia). La scurt timp, cei trei supravietuitori raniti sunt interpelati, iar Buresi mai tarziu, in 2000, la Paris. Ei sunt condamnati la pedepse intre 8-10 ani in 2002 de catre Juriul Popular Bouches du Rhône.

– pe 9 iunie 2000, evadarea lui Rachid Ben Chetouia, Jean-Charles Mendès da Silva si Christian Pyotte, de la Inchisoarea Moulins (Alcatrazul francez). Primi doi sunt condamnati in 2003 de catre Juriul Popular Loire la 15 ani de recluziune criminala (al doilea prin contumacie, fiind in cavala), iar cel de-al treilea la 8 ani de detentie criminala.

– pe 24 martie 2001, evadarea lui  Emile Fornassari, Jean-Félix Leca si Abdelhamid Karmous de la Inchisoarea Draguignan (Departamentul Var, Regiunea administrativa PACA). Primul a fost arestat in februarie 2004 pe Aeroportul Zurich (Elvetia) si condamnat la patru ani de inchisoare (dupa extradarea lui in Franta), de catre Tribunalul Corectional Draguignan, al doilea ar fi fost lichidat de catre eliberatorii sai pentru ca n-ar fi putut plati, iar in ceea ce il priveste pe al treila nu a fost niciodata prins, ca de-altfel nici fratele acestuia, Fathi, care ar fi organizat aceasta spectaculoasa evadare. Din informatii neoficiale, s-ar parea ca primul sa traiasca in Algeria iar ce de-al doilea in Tunisia.

– pe 25 iunie 2001, luni dimineata, evadarea lui Louis Carboni (44 de ani), un exponent de frunte al marii criminalitati corsicane, de la Inchisoarea Borgo (Departamentul Haute Corse, Insula Corsica, Franta Metropolitana) in aria urbana a Bastiei, cu ajutorul unori complici care au deturnat un elicopter al Securitatii Civile. Este arestat pe 12 ianuarie 2002 in Spania la Figueiras (Catalania) in timp ce prgatea jaful (armat) al unui furgon blindat. Dupa patru ani de cavala acesta executa o pedeapsa privata de libertate de 15 ani pentru asociere de raufacatori si trafic de stupefiante. El este extradat in Franta dupa 5 ani de detentie criminala in Spania si incarcerat la Inchisoarea Pontet (Departamentul Vaucluse), dupa care in 2008 este condamnat pentru evadrea lui in 2001, la 8 ani de detentie, majorat la 12 ani in apel cu 2/3 ca perioada de siguranta (solicitat de catre avocatul general al acuzarii Pierre-Yves Radiguet, in timp ce Presedintele Curtii cu Jurati Bernard Veber facea acestuia cunoscut ca el risca 20 de ani de recluziune criminala.

– pe 12 octombrie 2001, evadarea lui Frédéric Impocco (arestat pe 18 octombrie la Paris) si Pascal Payet, de la Inchisoarea Luynes.

– pe 14 aprilie 2003 evadarea lui Franck Perletto, Eric Alboreo si  Michel Valero cu ajutorul lui Pscal Payet, de la Inchisoarea Luynes, care va fi condamnat la 7 ani de detentie criminala, iar ceilalti trei, la 3 ani fiecare ;

– pe 10 decembrie 2005, evadarea lui Hubert Selles (arestat in ianuarie 2006 la Cergy Pontoise, Departamentul Val d’Oise), al corsicanului Jean-Claude Moretti (arestat pe 29 octombrie 2007, la Calpe, Spania) si Mohamed Bessame (arestat cateva zile mai tarziu in Spania langa Girona, Catalania) de la Inchisoarea Aiton (Departamentul Savoie, Regunea administrativa Rhône Alpes) cu ajutorul unui elicopter al carui pilot este luat ostatec, dar eliberat ulterior. Peste 300 de jandarmi au fost mobilizati pentru cautarea lor.

– pe 1 iulie 2007, evadarea lui Pascal Payet de la inchisoarea Grasse cu ajutorul complicilor. Arestat pe 21 septembrie 2007 in Spania, pe 8 aprilie 2011, este condamnat de catre Juriul Popular Bouches du Rhône la 5 ani de inchisoare, ceilalti trei complici ai sai, fiind condamnati la 9 ani (Alain Armato,), 7 ani (Farid Ouassou), respectiv, 6 ani (Abd-el-Moutaleb Medjadi).

            Lista a fost completata cu evadarea lui Juliano Verbard pe 27 aprilie 2009, din închisoarea Saint Denis (Insula Réunion – DOM – Departament pestre mari, colectivitate teritoriala franceza în partea sudica a Oceanului Indian) condamnat pentru viol si agresiuni sexuale si arestat câteva zile mai târziu, respectiv, cu cea a lui Rédoine Faid, luna trecuta, pe 1 iulie 2018.

________________________

 [1]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

[2]Ca regula generala, devalizarea furgoanelor blindate (Brink’s, Loomis, Ardial, etc.) care efectueaza transporturi de fonduri în cash (bancnote în „lichid”, în numerar), în principiu, de la unitati comerciale catre banci comerciale sau de la banci comerciale catre Banca Nationala (si filialele sale), în Franta anilor 1970-1990, era considerat de catre autoritatile politienesti si judiciare, un adevarat „sport national”, practicat cu precadere de catre toti raufacatorii care se „respectau” si se  considerau „profesionisti”, în adevaratul inteles al cuvantului! [(A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: “In umbra vietii” (Mediul Carceral Francez, Necenzurat), “Detinut de profesie”]. Evenimentul se desfasura (si înca se desfasoara si astazi, chiar daca ceva mai rar!) intotdeauna cu mare violenta, intr-un spatiu „4-dimensional” (cele trei coordonate spatiale si timpul !), in cadrul unei crime minutios organizate de catre raufacatori, in general, fara scrupule, specializati in jafuri armate, cu kidnapping (rapire si sechestrare de persoane), echipati cu armament militar de razboi  de ultima generatie, capabil sa distruga atat bilndatul cat si intregul „echipaj” aflat la „bordul” acestuia ! (de „artilerie grea”, a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: Delincventa Juvenila Franceza. Observatorul International al Delincventei).  In ciuda unor eforturi sustinute de catre autoritati, conform „regulii de aur” din teoria jafurilor armate, intr-o mare majoritate de cazuri, raufacatorii nu sunt niciodata identificati la locul crimei si numai rareori, ulterior (in general, fara probe materiale fiabile!), iar banii sustrasi, nu sunt niciodata recuperati. Printre cele mai celebre atacuri ale Societatii Brink’s (Sediul social la Richmond, Virginia, SUA, o institutie cu 54.000 de salariati in 50 de tari, fondata de catre Perry Brink in 1859), putem mentiona: pe 20 octombrie 1981 un atac al unui furgon blindat Brink’s la NY care transporta fonduri pentru o sucursala a Bancii Federale, de catre membri ai organizatiilor „Weather Underground” si „Black Liberation Army” (compusa in general din “Black Panthers), care se soldeaza cu un sesc. Atacul unui depozit al furgoanelor blindate Brink’s la Rochester (New York) in 1993 in care a fost jefuita suma de 7,4 milioane US$, al cincilea jaf ca paguba, in Statele Unite. Printre cei care au comis jaful armat era un preot catolic si un politist, amandoi membri ai IRA (Armata Republicana Irlandeza, organizatie clandestina independentista care lupta pentru unificarea Irladei de Nord cu Irlanda). Atacul depozitului de furgoane blindate la Kehlen (Luxemburg) pe 17 aprilie 2000 de catre o banda bine organizata formata din Abdellatif Bekhti si Abdelkader Belliraj. Numai primul a fost prins si arestat, fiind ulterior condamnat la 20 de ani de recluziune criminala la Luxemburg in ianuarie 2003. Valoarea jafului a fost estimat la suma de 15-17 milioane de euro. Peste doua luni, ajutat de catre complici, el reuseste sa evadeze. Ei sunt insa arestati si incarcerati dupa cinci ani de cavala in januarie, respectiv, in februarie 2008. Societatea suedeza Loomis, prezenta atat in Statele Unite cat si in Europa Occidentala, este un grup leader mondial in domeniul serviciilor de transporturi de fonduri, de bijuterii, precum si alte obiecte de valoare. Loomis France (Sediul Social in 20, rue Marcel Carné ZAC de Marcreux – 93300 Aubervilliers, aria metropolitana pariziana, Presedinte Christian Lerognon) implantata pe intregul teritoriu national are ca atributii transferurile „de numerar” intre partenerii sai (retele financiar-bancare, marea distributie, administratia de stat si unitati comerciale de proximitate) dar si intretinerea, precum si gestionarea automatelor bancare (bancomatelor). Cel mai important transportator de fonduri si de securitate, Prosegur (cca 2,3MdFFr cifra de afaceri/cca 310M€) va intra în capitalul întreprinderii se securitate franceza Ardial cu un procent de cca 34% în cursul lunii august 1996, ceea ce va majora capitalului acestuia cu cca 195 MFFr (30M€). Într-o a doua etapa, în 2000, Prosegur va majora participarea sa în capitalul Ardial pâna la 52,5%. Astfel, Ardial (a doua societate franceza de tranport fonduri în cash, cu cca 1Md FFr/150M€, cifra de afaceri în 1996), în momentul fuziunii cu Prosegur, dispune de cca 500 de camioane (furgoane) blindate si 3.300 de angajati.

[3]Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ [1] (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013 sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando – o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN[14] – Jandarmeria Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie) BRI – BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles), BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne), BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux – SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille –PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes –PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes – SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille – SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI Metz (DIPJ Strasbourg – SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans – PJ Dreux), BRI Creil (DIPJ Lille – PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului „Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

[4]DCRI/DGSI (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism). Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie) [Vezi pentru detalii: Edvige & Cristina, noile fisiere al Directiei Centrale de Informatii Interene Francez (DCRI)].

SURSA: „Scriitorul” care a uimit lumea!


Raspandeste cu incredere
  • 118
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    118
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here