Acasă Istorie Dezvaluiri G4Media.ro : Un condamnat definitiv pentru corupție…

G4Media.ro : Un condamnat definitiv pentru corupție…

268
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un condamnat definitiv pentru corupție este în prezent director adjunct la Autoritatea Rutieră. Alin Țucmeanu: Când va veni hotărârea de la instanță îmi dau demisia fără probleme

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății în guvernarea Ponta, Alin Țucmeanu, condamnat definitiv pentru complicitate la dare de mită în aprilie, este în continuare director general adjunct la Autoritatea Rutieră Română. Contactat de G4Media.ro, Țucmeanu susține că va demisiona din funcție în momentul în care va primi hotărârea motivată de la instanța care l-a condamnat definitiv la începutul lunii aprilie.

”În momentul în care îmi va veni hotărârea o să-mi dau demisia fără nici un fel de probleme. Am obținut acest post prin concurs în urmă cu trei ani. Nici nu mă gândesc să nu fac acest lucru. Voi respecta legea. O să-mi duc pedeapsa”, a declarat Țucmeanu pentru G4Media.ro.

Țucmeanu a fost numit secretar de stat în aprilie 2014 în guvernarea Ponta. A fost reținut de procurorii DNA în noiembrie 2015.

Întrebată dacă va lua măsuri după sențința definitivă prin care directorul adjunct al ARR a fost condamnat pentru complicitate la dare de mită, conducerea ARR susține că ”va pune în aplicare cu celeritate hotărârile sau deciziile instanțelor de judecată”, dar că până în prezent ARR nu a primit hotărârea instanței.

În răspunsul pentru G4Media.ro, directorul general, Aurelia Surulescu, mai precizează că Autoritatea Rutieră Română nu a fost parte în proces.

 

ARR este o instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Întrebat de ce ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, nu a luat măsuri în acest caz, un purtător de cuvânt din minister a transmis G4Media.ro că ministrul nu are nici o autoritate în acest caz și că doar conducerea ARR are atribuții legale în ce privește eliberarea din funcție a directorului general adjunct, Alin Țucmeanu.

Medic de profesie, Țucmeanu a fost angajat pe un post de economist la Autoritatea Rutieră Română. Așa a ajuns director general adjunct la Departamentul pentru Siguranța Infrastructurii Rutiere. Înrebat de G4Media.ro ce legătură are specializarea sa de medic cu siguranța rutieră, Țucmeanu susține că este și economist, fiind licențiat în finanțe-bănci.

Întrebat de ce nu a demisionat după pronunțarea sentinței definitive, Țucmeanu a spus din nou că va demisiona după ce va primi hotărârea definitivă. Acesta a amintit că a fost achitat în primă instanță, susține în continuare că nu a avut ”nici o implicație în acest caz” și că se gândește dacă va uza de căile extraordinare de atac pentru a contesta sentința de condamnare.

Potrivit deciziei instanţei citată de Agerpres, Ţucmeanu va sta 4 ani sub supraveghere, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze 100 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau al Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare.

Iniţial, instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – îl achitase pe Ţucmeanu pentru complicitate la dare de mită.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Cristinel Spiridon Vodislav a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada august – noiembrie 2015, Cristinel Spiridon Vodislav, în calitate de reprezentant de fapt al SC Romepro Industries SRL, a promis suma totală de 60.000 euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat anterior între această unitate sanitară şi firma respectivă.

În aceeaşi perioadă, Cristinel Spiridon Vodislav a beneficiat de sprijinul secretarului de stat Alin Ţucmeanu, care l-a recomandat persoanelor respective, asigurându-le totodată de „seriozitatea” omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here