Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii NecenZuratmm.ro : “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea VII. Comentariul Autorului. Lumpenterorismul. Terorismul...

NecenZuratmm.ro : “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea VII. Comentariul Autorului. Lumpenterorismul. Terorismul modern, contemporan

338
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


„De cincizeci de ani, pe scena Europei Occidentale are loc un spectacol regizat cu calculată perversitate şi urmărit cu un voayerism sinucigaş, de o clasă politică atinsă de scleroza sfârşitului. Imigraţia musulmană, Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică, au fost şi sunt principalii actori ai unui delirant şi masochist „ménage à  trois”, ale cărui creaţii monstruoase sunt Zonele Interzise.„(Vasile Zarnescu, necenzuratmm.ro, dupa  „No-Go-Zones: Fact of Fiction?”, Soeren Kern, jurnalist-politolog german, pro-sionist, la saptamanalul Institutului Gatestone,  cu studii la Georgetown University-Washington D. C. si Hebrew University-Jerusalem, specialist in politici europene, respectiv, in securitatea europeana si americana)

 

„Calul troian a fost episodul final al războiului Troiei. Neputând reintra anonim în Europa, după ce au luptat în rândurile Statului Islamic, războinicii „greci” – musulmani – au fost deghizaţi în refugiaţi şi ascunşi în uriaşii „cai de lemn” care navighează pe Marea Mediterană. Ajunşi pe ţărmurile italiene, au fost primiţi ca un cadou al zeilor: ei oferă o nouă ocazie europenilor, de a-şi corecta crimele abominabile comise în perioada colonială, deschizându-şi larg braţele în faţa defavorizaţilor. Acest şiretlic va provoca căderea Europei.” (Bogdan Calehari, wordpress.com, dupa „Qui sont les 450 migrants du cargo arraisonné en Italie?”, Jean-Patrick Grumberg, jurnalist evreu la Dreuz.info, desfasurandu-si activitatea la Paris, Los Angeleles si Tel Aviv)

 

Amandoua articole citate mai sus au un profund caracter demagogic si rasial la adresa islamului.

La adresa Musulmanului (de rand), care ca orice Crestin sau Evreu (de rand), in aceasta lume trecatoare si muritoare, are dreptul la autodeterminare, la migratie, pentru a putea beneficia de un trai mai bun,  decent, respectiv, de recunoasterea  valorilor sale morale,  socioale si profesionale. 

Atat timp cat vom considera Islamul lui Mahomet (Muhammad, Mohammed), un dusman de moarte al Crestinismului lui Hristos (Iisus), respectiv, al Iudaismului lui Moise (Moussa), niciodata nu vom avea pace pe Pamant.

Ar fi mult mai rezonabil ca in loc sa-i insultam pe  Mahamet, pe Iisus  sau pe  Moise,  sa ne gandim la Mesia (Messia), personaj legendar comun celor trei religii, ultimul urmas legitim si demn pe tronul lui David (HaMelekh), dupa cum stim, un rege drept si intelept, un mare razboinic, un mare artist (muzician si poet), ceea ce ne-ar putea face mai toleranti, cu mai mult respect pentru religiile noastre, pentru credinta fiecaruia dintre noi, fie in Allah, fi  in  Dumnezeu, in numele Tatatalui, si-al Fiului,  si-al Sfantului Duh!

In contextul mondializarii agresive actuale, fara limite, o batalie pe viata si pe moarte, la care asistam neputinciosi, cu sau fara voia noastra, intelepciunea si reconciliera religiilor noastre  este primul pas catre supravietuire, ceea ce, in calitatea mea de pagan, fara frica lui Dumnezeu,  ma face sa ma gandesc la Mircea Eliade: „Drumul spre înţelepciune sau spre libertate,  este un drum spre centrul fiinţei tale (…)  si nu sunt pierduite decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata (…)”

 

COMENTARIUL AUTORULUI

 

(A se vedea pentru detalii si articolele precedente ale autorului „”Allah(o)u Akbar” partile I-VI: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46685-allah-o-u-akbar-partea-i.htmlhttp://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46750-allah-o-u-akbar-partea-ii.htmlhttp://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46878-allah-o-u-akbar-partea-iii-atacurile-teroriste-de-la-nisa-si-copenhaga.htmlhttp://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46989-allah-o-u-akbar-partea-iv-valul-de-atentate-teroriste-din-1995-si-consecintele-atentatelor-din-2015.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47350-allah-o-u-akbar-partea-v-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-din-franta-si-uniunea-europeana-in-ultimul-deceniu.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47965-allah-o-u-akbar-partea-vi-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-de-la-oslo-si-tunis-lumpenteroristul.html;  „Adio Charlie”:  http://necenzuratmm.ro/editorial/46378-adio-charlie.html; „Charlie’s Problem”:  http://necenzuratmm.ro/editorial/47043-charlie-s-problem.html; „Conjectura lui Grumberg”: http://necenzuratmm.ro/editorial/47831-conjectura-lui-grumberg.html)

Inca din 1986-1987 (cand Franta a cunoscut un val de atentate fara precedent), pentru a lupta cu eficacitate contra terorismului, Ministerul Justitiei a „instaurat” o jurisdictie specializata compusa din 9 Magistrati si 8 Judecatori de Instructie care pot sesiza direct, diferite servicii ale Politiei responsabile cu combaterea (reprimarea) acestuia, precum si a crimei organizate (marii criminalitati): PJ-Politia Judiciara, BAC-Brigada Anticriminalitate, BRI-Brigada de Cautare si Interventie, BRB-Brigada de Reprimare a Bandidtismului, RAID si GIPN-unitati de lupta, de elita a Politiei Nationale, GIGN-unitate de lupta de elita a Jandarmeriei Nationale (a se vedea pentru detalii si: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46989-allah-o-u-akbar-partea-iv-valul-de-atentate-teroriste-din-1995-si-consecintele-atentatelor-din-2015.html),  etc., respectiv DGSIDirectia Generala a Securitatii Interne (fosta DCRIDirectia Centrala de Informatii Interne, creata dupa restructurarea serviciului RG-Informatii Generale. A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Edvige si Cristina noile fisiere ale Directiei Centrale de Informatii Interne”: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42042-edvige-cristina-noile-fisiere-al-directiei-centrale-de-informatii-interene-francez-dcri.html).

Imi aduc aminte de aceasta reforma (radicala) pentru ca in aceasta perioada (1986-1988) am frecventat des Consultatul Francez (legat de stabilirea mea definitiva in Franta) iar acesta era in alerta maxima datorita valului de atentate teroriste care a avut loc in 1986 (dezlantuit inca din 1985, de catre teroristii de prima generatie, dupa un alt val de atentate separatiste corsicane intre 1981-1986), printre care cele mai semnificative ar fi: pe 23 februarie 1985, explozia unei bombe in Magazinul Marks & Spencer din bulevardul Haussmann (Paris) soldata cu un mort si 14 raniti; pe 7 decembrie 1985,doua explozii la  Galeriile Lafayette si la parterul Magazinului Printemps Haussmann, soldate cu 43 raniti, revendicate de catre organizatia terorista Hesbollah ( حزب الله izbu-llāh„Partidul Domnului”, o miscare politica siita libaneza cu ramura armata Al-Muqawama al-Islamiyya/Rezistenta Islamica, fondata in 1982 in Liban, dupa invazia acestei tari de catre Israel); pe 3 februarie 1986, explozia unei bombe in galeria comerciala din Hotelul Claridge de pe Champs-Élysées, in care moare o persoana, iar pe 4 februarie, explozia unei bombe la „Megalopolul” de anticariate (carti de ocazie) Jibert Jeune (Place Saint Michel, cartierul Latin, Paris) raneste alte 5 persoane, pentru ca pe 5 februarie, o explozie a unei alte bombe, tot la Paris, in magazinul Fnac-Sport du Forum des Halles, sa raneasca alte 22 de persoane; pe 20 martie, explozia unei bombe cu ciclonita (C3H6N6O6 de tip C4), utilizata si in atentatele „11M” (din 11 martie 2004 la Gara Atocha- Madrid, in care 191 de persoane sunt ucise si 1.858 sunt ranite) in Galeria comerciala Point Show pe Camps Elysée, face 29 de raniti si 2 victime, printre care si Nabil Dagher (militant comunist libanez membru FARL-Fractiunea Armata Revolutionara Libinaeza,  الفصائل المسلحة الثورية اللبنانية, Jabhat al-Musalha al-Thawri al-Lubnaniyya, fondata in 1979 pentru combaterea prezentei franceze, americane si evreiesti in Liban si crearea Statului Palestinian, de catre Georges Ibrahim Abdallah, n.1951, militant comunist libanez considerat leader al FARL-anihilata in 1986, arestat la Lyon pe 24 octombrie 1984 si condamnat pe 10 iulie 1986 la 4 ani de inchisoare pentru detinere de documente false de identitate si arme de foc fara autorizatie, respectiv, pe 28 februarie 1987, pentru acte de terorism si complicitate la asasinat, mentinut inca in detentie si astazi in ciuda a 9 solicitari de eliberare conditionata sub control judiciar intre 1999-2014, ultima fiindu-i refuzata in apel pe 26 februarie 2015, in ciuda faptului ca el este liberabil, conform CPPF inca din 1999); pe 9 iulie, explozia unei bombe la etajul 4 a BRB (Brigada de Represiune al Banditismului) la Paris face o victima, un politist, atentatul fiind revendicat de catre organizatia terorista anarho-comunista si anti-frachista Action Direct(e) (fondata in 1979, cu 180 de membri si activa timp de un deceniu, pana in 1987, responsabila de asasinarea a 12 persoane si ranirea a altor 29, a se vedea pentru detalii si articolul autorului „Action Directe”: http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/action-directe-thomas-csinta.html);  pe 8 septembrie, explozia unei alte bombe artizanale in Biroul Postal al Primariei generale de la Paris, face o victima si 21 de raniti; pe 12 septembrie, explozia unei alte bombe la Cofetaria-Barul Magazinului Casino al centrului comercial „Les Quatre Temps” (La Défense, cartierul de afaceri al Parisului, cel mare la nivel european), raneste 54 de persoane, dintre care 17 grav si foarte grav; pe 14 septembrie, explozia unei bombe la Pub Renault tot pe Camps Elysée, descoperita de catre Jean-Claude Blanger, administratul unitatii, ucide doi politisti, Bernard Gautier si Jean-Louis Breteau, chemati in urgenta pentru dezamorsarea ei, pentru ca pe 15 septempbrie o alta bomba sa explodeaze la Prefecura  Paris, (Ile de Cité de pe Sena, sectoarele 3 si 4), facand o victima si 45 de raniti.

In sfarsit, pe 17 septembrie, are loc un ultim atac terorist deosebit de sangeros, cand o bomba explodeaza tot la Paris (in sectorul 6), in fata unui magazin „Tati” (de pe strada Rennes), langa sediul general al Jurnalului  „Le Point”, ucigand 7 persoane si ranind alte 55.

Acest atentat revendicat de catre CSPPA (Comitetrul de Solidaritate cu Prizonierii Politici Arabi si al Orientului Apropiat, un pseudonim a gruparii teroriste Hesbollah) este cel mai ucigas dintr-o serie de 13 atentate care a debutat pe 23 februarie 1985 (la Magazinul Marks & Spencer din bulevardul Haussmann), facand 13 morti si cca 310 de raniti, motiv pentru care Robert Pandraud, Ministrul delegat al Securitatii si Charles Pasqua, Ministrul de Interne (in cel de-al 2-lea Guvernamant Jacques Chirac, 20 martie 1986-10 mai 1988, sub presedintia lui François Mitterrand, 1981-1995), prin intermediul a 200.000 de afise lipite in tot Parisul ofereau o recompensa de 1 Milion de FFr (cca 150.000€, PP-Partitate/Ppivot, peste ½ M€ PPA-Partitate/Putere de Cumparare, astazi!) tuturor celor care pot da informatii legate de atentat (in care erau suspectati Robert si Maurice Ibrahim Abdallah, fratii lui Georges Ibrahim Abdallah, iar eliberarea caruia era solicitata alaturi de marxistul armenian, Varoudjan Garbidjan si islamistul libanez Anis Naccache (n.1948, condamnat la inchisoare pe viata pe 10 mai 1982 pentru tentativa de asasinat pe 18 iulie 1980 in Franta contra lui Shapour Bakhtiar Prim-Ministru al Padișah-ului (titlu purtat, în trecut, de catre conducatorul absolut al unei tari), monarh din Iran.

Mentionam aici si faptul ca in atentatul avortat (ratat) al lui Bakhtiar la Neuilly sur Seine (Regiunea pariziana), un functionar de politie, Jean-Michel Jame a decedat, precum si un civil in imobilul vecin, confundat cu Naccache si ucis din gresala, iar un al doilea politist Bernard Vigna, atunci in varsta de 22 de ani a fost grav ranit (cu o rafala de gloante in spate), ramanand paralizat pe viata, suferind de paraplegie (inalta) pana la moartea sa in 2008.

In ceea ce il priveste pe Georges Ibrahim Abdallah, eliberarea acestuia este sustinuta (si astazi!) de catre o serie persoane publice si organizatii politice, printre care alaturi de Presedintele Republicii putem mentiona si pe: Yves Bonnet (n.1935), inalt functionar si Om politic, fost Director al DST (Directia de Supraveghere al Teritoriului-serviciu de informatii al Ministerului de Interne in cadrul DGPN-Directiei Generale a Politiei Nationale, insarcinata cu contraspionajul si antiterorismul in Franta);  Noël Jean Mamère (n.1948), jurnalist si Om politic ecologist; André Chassaigne (n.1950), Om politic membru PC (Partidul Comunist); Patrick Braouezec (n.1950), Om politic (Partidul Comunist Francez, pana in 2010, iar ulterior, Frontul de Stanga); Nathalie Goulet (n.1958), Om politic de religie mozaica membru al Uniunii Democratilor si Independentilor-Uniune Centrista (UDI-UC); Liga Franceza pentru Apararea Drepturilor Omului si al Cetateanului (LFDDHC); Asociatia Franta-Palestina Solidaritate (AFPS); Uniunea Evreilor Francezi pentru Pace (UEFP); Partidul de Stanga (PStg); Partidul Comunist Francez (PCF); Noul Partid Anticapitalist (NPAC); Lupta Muncitoreasca (LO); Confederatia Nationala a Munci (CNT, sindicat de tip anarho-revolutionar); Alternative Libertaire (organizatie anarhista); Organizatia Comunista Marxist-Leninista (filiera Proletara).

Pe 19 mai, respectiv, pe 19 iunie 2012, primarii comunisti André Delcourt (Calonne Ricouart), respectiv, Christian Champiré (Grenay) din Departamentul Pas de Calais (Regiunea administrativa Nord-Pas de Calais, nordul Frantei), il numesc pe Georges Ibrahim Abdallah, cetean de onoare al localitatilor pe care „gestioneaza”, iar pe 13 decembrie 2013, acelasi demers facut de catre Marc Everbecq primarul comunist al orasului Bagnolet (Departamentul Seine Saint Denis, Regiunea pariziana) este anulat pe 4 iulie 2014 de catre Tribunalul Administrativ Montreuil.

In ceea ce il priveste pe presupusul sef al comando-ului care ar fi comis atentatul, Fouad ben ali Saleh (n.1958, parizian, din parinti tunisieni, responsabil si pentru comiterea altor atentate teroriste din perioada 1985-1986), este arestat pe 21 martie 1987 (de catre Alain Marsaud, n.1949, pe atunci, magistrat, sef al Serviciului Central de Lupta Antiterorista la Parchetul de la Paris, astazi, Om politic) in apartamentul sau rezidential din strada Voûte (cartierul Bel Air, Paris, sectorul 12) in urma unui denunt si este condamnat la inchisoare pe viata (cu o perioada de siguranta de 18 ani de recluziune criminala) in 1992, impreuna cu doi coacuzati Hassan Aroua (38 de ani) si Omar Agnaou (30 de ani) condamnati la aceasi pedeapsa (insa fara perioada de siguranta).

Inainte de arestarea lui, Saleh, ar fi spus politistilor (intr-o declaratie inregistrata): ”Fortareata Islamului este Iran. Tara voastra (Franta) ajuta Irakul (in razboiul 1980-1988 dintre Iran si Irak), deci combate Iranul si ne este un dusman. (…)”, iar ulterior, intr-o declaratie publicata in Le Monde si Libération, acesta mentiona (pe 30-31 ianuarie, respectiv, pe 5 si 11 februarie) 1990: „In numele Domnului atotputernic, distrugator al Occidentului, sa fie blestemati toti cetatenii Israelului si adeptii lui Hristos (…). Pe mine nu ma cheama Fouad ben Ali Saleh, pe mine ma cheama moartea Occidentului (…). Evreii si Crestinii fii de porci, n-au dreptul sa vorbeasca cand un musulman se exprima (…), acesti crestini canibali care mananca Dumnezeul (Domnul) lor in cadrul unui ritul masonic al Liturghiei Ortodoxe (Bizantine)…(…). Trebuie dus un Razboi Sfant pentru purificarea Pamantului si salvarea lui din mainile crestinilor-iudaici (…). Sida este o opera de referinta a esteticii crestinismului-iudaic (…). Occidentul nu mai are dreptul sa existe! Crimele pe care le-ati comis de-a lungul secolelor justifica distrugerea voastra absoluta, totala (…). Terorismul este discursul moralizator, este Razboiul Sfant! Dumnezeul (Domnul) ordona posesia de arme pentru aparare. Cum au facut Afganii, Vietnamezii si Algerienii? Eu predic (sustin) Razboiul Sfant contra Occidentului care ameninta musulmanii (…). Evreii vor sa faca din planeta un lagar de concentrare cu crestinii ca paznici si calai (…). Perestroika, iata terorismul, este un complot contra Islamului (…). Occidentul va fi sanctionat fara mila, pana la exterminarea ultimului european de pe Planeta, crestin-iudaic, greco-roman alb si occidental (…). Este Razboiul Sfant.. Occidentul este terminat. Datorita Occidentului 14 milioane de copii au murit in acest an (…). Hesbollah vă va strivi (distruge). Faceti-va doliul si pregatiti-va cosciugul, crestini, voi dusmanii Domnului. Eu sunt aici pentru nefericirea voastra. (…). Musulmani, atacati centralele nucleare, uzinele chimice. (…). Islamul are tot timpul la dispozitie. Din Iran, fratii nostri vor duce batalii la Paris, Londra si Washington.”

In 2008, dupa 21 de ani de recluziune criminala (intr-o izolare totala), el era incarcerat inca, avand in vedere faprtul ca, Curtea de Apel Paris s-a opus, pe 28 iunie 2007, eliberarii sale conditionate (posibila teoretic dupa 18 ani) si expulzarii lui catre (in) Tunisia, in ciuda faptului ca acesta era aparat de catre Isabelle Coutant-Peyre (n.1952, asociata cu celebrul avocat Jacques Vérges, 1925-2013, supranumit „avocat al terorii”, sau „avocat al cauzelor pierdute”), care se casatoreste religios (confrm ritualului musulman) cu unul dintre cei mai „prolifici” teroristi ai tuturor timpurilor Ilich Ramírez Sánchez (Carlos, Sacalul sau “Cheikh Hissene” in cadrul serviciilor secrete sudaneze, n.1949 in Venezuela), arestat pe 15 august 1974 si condamnat la inchisoare pe viata intr-un dosar pe 27 decembrie 1997 (si tot la inchisoare pe viata, cu 18 ani de perioada de siguranta, in altul, pe 15 decembrie 2011, confirmat in apel pe 26 iunie 2013), incarcerat astazi la Inchisoarea de Maxima Siguranta de la Poissy (Regiunea pariziana).

Mentionam aici faptul ca desi numele lui Ilich Ramírez Sánchez fiul unui avocat comunist bogat venezuelean, José Altagracia Ramírez-Navas si a Elbei Maria Sánchez (devenit in 1973 leaderul FPLP/OE-Frontul Popular de Eliberare al Palestinei/Operatiuni Externe sub pseudonimul Carlos) apare intr-un numar impresionant de atentate teroriste comise in Europa, intre 1973 si pana la rapirea acestuia din Sudan (de catre membri DST francez condus de catre Philippe Parant, cu sprijinul autoritatilor sudaneze) cu un avion militar francez al bazei militare aeriene 107 Villacoublay (din regiunea pariziana) pe 14 august 1994 (si incarcerarea lui pe 15 august la celebra inchisoare pariziana La Santé), el nu este judecat decat in doua dosare de terorism care au fost instrumentate de carte renumitul Judecator de Instructie antiterorist, Jean-Louis Bruguière (n.1943), in care a fost aparat de catre celebrii avocati Jacques Vergès, Mourad Oussedik (1926-2005), penalist franco-algerian, apartinand unei familii notabile si foarte instraite, Aïn El Hammam, care a facut avere in timpul colonizarii otomane, respectiv, Martine Tigrane.

In primul dosar, cel din 27 iunie 1975, pentru uciderea a doi inspectori de politie de la DST (Directia de Supraveghere al Teriroriului), Raymond Dous si Jean Donatini, respectiv, pentru uciderea unui civil, Michel Moukharbal (informatorul politistilor) in timpul fuziadei (schimb intens de focuri), pe strada Toullier nr.9 la Paris si ranirea grava a unui al 3-lea politist de la DST, intr-o prima faza, prin contumacie (in lipsa), pe 1 iunie 1992, iar ulterior, pe 27 decembrie 1997.

In cel de-al doilea dosar, reprezentand valul de atentate cu bomba in perioada 1982-1983 (pentru obtinerea eliberarii concubinei sale Magdalena Cecilina Kopp, n.1948, cetateana germana, fotografa, fosta terorista de extrema stanga membra fondatoare a Celulei Revolutionare arestata si condamnata la  ani de inchisoare si a lui Bruno Bréguet-„Luca”, un terorist elvetian, asociatul lui la FPLP, n.1950, disparut fara urma pe 12 noiembrie 1995 dupa plecara sa cu un feribot din Italia in Grecia) in: trenul Capitole care asigura legatura dintre Paris (Gara Austerliz) si Toulouse (Gara Matabiau)  pe 29 martie 1982, soldat cu 5 morti si 77 raniti; in fata sediului ziarului Al-Watan al-Arabi  din strada Marbeuf (Paris, sectorul 8) pe 22 aprilie 1982, soldat cu un mort si 63 de raniti si in TGV (Trenul de mare viteza) in proximitatea localitatii Tain-l’Hermitage (regiunea urbana Lyon) si la gara Saint Charles la Marsilia, pe 31 decembrie 1983, soldat cu 5 morti si 50 de raniti, in care este condamnat pe 15 decembrie 2011, confirmat si in apel pe 26 iunie 2013), la inchisoare pe viata, cu 18 ani de recluziune criminala ca perioada de siguranta.

Din contra, merita sa subliniem aici faptul ca Judecatorul de Instructie Gilles Boulouque (1951-1990), cel care a instrumentat dosarele atentatelor teroriste din 1986 (inclusiv, cea din Strada Rennes), se sinucide pe 13 decembrie 1990 (cu arama lui de serviciu), la domiciliul sau din strada Caulaincourt (Paris, sectorul 18) pentru ca ar fi fost acuzat de „violarea secretului de instructie” in acestea.

Legatura dintre moartea acestuia si Fouad ali Saleh, ar fi fost, diplomatul iranian Wahid Gordji (n.1960 la Teheran, implicat in „razboiul ambasadelor” dintre Franta si Iran, la sfarsitul anului 1987), oficial, traducator-interpret la Ambasada Iranului la Paris, dar neoficial al 2-lea ca importanta in cadrul institutiei, responsabil cu infiintarea de retele islamiste dar si al serviciilor de informatii iraniene in Franta.

Fouad ali Saleh si-ar fi recrutat complicii sai in colaborare cu Gordji de la Moscheea  „Mouvement Foi et Pratique” din strada Jean-Pierre Timbaud (Paris, sectorul 11).

In cadul atentatelor din 1985-1986, nedispunand de imunitate diplomatica (oficial), acesta este inculpat in acest dosar (pe 2 iunie 1987) de catre Gilles Boulouque pentru ca îl freceventa pe Foaud ali Saleh, dar si pe un alt islamist fundamentalist Mohamed Mouhajer, in contact cu primul.

Prevenit din timp de catre un diplomat francez (Didier Destremau), acesta se refugiaza in Ambsada Iraniana, dar pe 13 iulie, Jacques Chirac (fost Presedinte al Republicii 1995-2007, pe atunci Prim-Ministru) previne autoritatile iraniene ca Gordji nu poate parasi teritoriul francez fara sa fie audiat de catre Boulouque si functionarii de la DST (Directia de Supraveghere al Teritoriului-serviciu de informatii al Ministerului de Interne in cadrul DGPN-Directiei Generale a Politiei Nationale, insarcinata cu contraspionajul si antiterorismul in Franta), motiv pentru care, pe 14 iulie, diplomatii francezi de la Ambasada Frantei la Teheran sunt luati ostatici de catre Hesbollah, ceea ce declanseaza, incepand din 17 iulie o criza profunda in domeniul relatiilor diplomatice dintre cele doua state („razboiul ambasadelor”).

Charles Pasqua (n.1927, pe atunci Ministru de Interne, 20 martie 1986-10 mai 1988) care negocia eliberarea ostatilor francezi retinuti in Liban de catre Hesbollah, propune in schimbul acestora pe Gordji.

Pe 28 noiembrie 2007, dupa eliberarea a doi dintre ei (Roger Auque si Jean-Louis Normandien), Gordji este audiat de catre Gilles Boulouque, care nu retine contra acestuia nicio invinuire (acuzatie), ceea ce permite in cursul zilei urmatoare expulzarea lui catre (in) Iran, devenit subiectul unor polemici internationale.

In ceea ce il priveste pe Anis Naccache, acesta profita de vizita Ministrului Afacerilor Externe (francez) Roland Dumas la Teheran in februarie 1989 si solicita Teheranului „sa-isi reaminteasca Frantei respectarea angajamentului acesteia” legat de eliberarea ostaticilor detinuti in Franta.

Astfel, acesta declansand o grava a foamei (la propunerea celebrului sau avocat Jacques Vérges) pentru a iesi in evidenta, este gratiat cu alti 4 detinuti pe 27 iulie 1990 de catre François Mitterrand, iar pe 30 iulie expulzat in Iran.

De atunci acesta este consilier in strategie la Teheran si Beirut.

In sfarsit, dupa valul de atentate comise in Franta in aceasta prima jumatate a anului (atentatele de la Paris intre 7-9 ianuarie si 3 februarie de la Nisa 2015), Manuel Walls a anuntat alocarea unui buget suplimentar de 735M€ pentru investii in combaterea terorismului din care in personal (cca 425M€), iar restul in echipamente.

In privinta arestului, acesta era de 24h00, in cazul unui suspect „ordinar”, care putea fi prelungit o singura data si in cazuri exceptionale pana la 96h00.

In cazul terorismului, el a fost prelungit (extins) la 6 zile, iar prezenta avocatului nu „mai” este necesara imediat dupa arestarea suspectului.

La proces, Juriul Popular (Curtea cu Jurati) este „special”, si este compus(a) din Magistrati (9 in prima instanta si 12 in apel), comparativ cu un proces obisnuit (in procedura criminala), la care Juratii sunt alesi de pe listele electorale prin tragere la sorti (in sensul art. 421-1 din Codul Penal Francez), iar prescrierea infractiunilor (in caz de terorism) a fost extinsa la 10-30 pentru crime si la 3-20 de ani pentru delicte.

Aceasta schimbare se datoreaza, in principiu, faptului ca unul dintre membri fondatori si principali a gruparii teroriste Action Directe, Régis Schleicher (n.1957, arestat si incarcerat timp de peste 25 de ani, din 1983, la celebra inchisoare Clairvaux pentru uciderea a doi politisti intr-o fuziada-schimb intens de focuri pe Soseaua Trudaine, la Paris, pe 31 mai 1983 si eliberat conditionat pe 26 mai 2010), i-a amenintat pe membrii Juriului (compus numai din Jurati „amatori”, alesi de pe listele electorale) in timpul celor doua procese ale sale la care a fost condamnat la inchisoare pe viata. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Detinut de profesie”: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42690-detinut-de-profesie.html)

In acest context, daca magistratii, politistii si oamenii politici, europeni, considera ca legislatia antiterorista franceza este una dintre cele mai performante dar si severe din lume, iar intre diverse retele teroriste din Europa ar exista conexiuni mai mult sau mai putin vizibile, autoritatile britanice, sunt convinse ca retelele djihadiste locale din Marea Britanie, nu ar avea nicio legatura cu cele din partea continentala din restul Europei, in care vastele operatiuni lansate de catre politistii antiteroristi (coordonate de catre Europol) in mediile djadiste din Franta, Belgia, respectiv, Germania ar fi condus la arestarea a 76 de fundamentalisti (in prima jumatate a anului), suspectati ca ar fi capabili de comiterea unor acte teroriste.

Dupa atentatele teroriste de la Paris, Seful Politiei Metropolitane (londoneze) Bernard Hogan-Howe, a precizat in cadrul unei circulare „interne”, ca desi la Londra un asemenea atentat n-ar fi exclus, cel putin din punct de vedere teoretic, probabilistic vorbind, practic, el este, „improbabil”, mentionand si faptul ca de la inceputul verii, servicile antiteroriste engleze ar fi anihilat deja 5 comploturi teroriste, care ar fi fost pe cale de a fi comise.

Conform altor documente semnate de catre Andrew Parker  (n.1962) seful actual (din 2013) al serviciului de informatii MI5 (Military Intelligence, Section 5, fondat in 1909, cu 3.961 de salariati, avandu-l ca Director General pana in 22 aprilie 2013 pe Jonathan Evans-n.1958, Diplomat a Universitatii Bristol, fost Director General Adjunct intre 2005-2007), in cursul anului 2014, cca 327 de persoane ar fi fost arestate pentru acte de terorism pe teritoriul britanic (adica o crestere de 32% in raport cu 2013), iar in ultimul an si jumatate cca 20 de comploturi teroriste pregatite de catre djihadisti reveniti din Siria ar fi fost anihilitate de catre serviciile britanice de lupta antiterosista (in cadrul dispozitivelor Patriot Act., Terrorism Act., etc. disponibile in sistemul anglo-saxon de supraveghere al teritoriului), dintre care ultimele 3 in cursul lunii trecute.

Din contra, legat de  atacurile teroriste de la Paris (din 7-9 ianuarie 2015), este interesanata si pozitia lui Eric Denécé, directorul CF2R (Centrul Francez de Cercetare al Informatiilor), care este convins ca acestea ar fi fost asteptate si puteau fi chiar prevenite (iar fratii Saïd si Chérif Kouachi n-ar fi facut decat sa execute un fel de „fatwa” fara sa fi ales ei „tinta”!), pentru ca intr-unul din numerele magazinului „Inspire” publicata de catre Al Qaeda in 2013, ar fi avut loc descrierea cu detalii a asasinatelor jurnalistilor de la Charlie Hebdo.

Conform acestuia, „nebunii” dupa Allah care combat (lupta) in cadrul diferitelor structuri ale organizatiilor teroriste-criminale Al Qaeda sau Satul Islamic ar putea fi impartiti in 4 mari categorii: 1) delincventi sau criminali recrutati in inchisoare de catre imamii fundamentalisti (radicali) in cadrul slujbelor religioase (legale in mediul carceral francez); 2) exaltati si „deranjati” (din punct de vedere psihic) care viseaza la un razboi (de actiune) si care cauta sa-si afime (exprime) virilitatea cu orice pret, intr-un fel sau altul, ca sclavi al testosteronului; 3) frustrati, care nu reusesc sa se integreze in societatea civila prin munca, studii, socializare, casatorie, etc.; imaturi (intarziati mintali), fara repere, cu o mare fragilitate psihologica, care sunt usor de manipulat prin intermediul propagandei.

Insa, dupa parerea lui Denécé, toti djihadistii (indiferent de grupa din care fac parte) ar prezenta o patologie psihiatrica si caractere obsesional-compulsive, respectiv, depresive dar si o imcapacitate (mai mult sau mai putin vizibila) de a se adapta in societate, respectiv, de socializare, majoritatea dintre ei s-ar fi confruntat in trecut si cu grave probleme familiale, cu somajul de lunga durata sau cu alcoolul si consumul de droguri.

Pentru a fi si mai convingator, Denécé, mentioneaza, in afara de exemplul fratilor Kouachi (atacul terorist de la Charlie Hebdo pe 7 ianuarie 2015) si pe cel al celor doi „soferi-nebuni”, „deranjati” si psihic (mentalmente) de la Dijon si Nantes, in preajma Craciunului anului trecut. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Allah(o)u Akbar”. Partea II. Investigatii aprofundate asupra atacurile teroriste de la Paris intre 7-9 ianuarie 2015”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46750-allah-o-u-akbar-partea-ii.html)

Este vorba de Nasser Edin, un individ (in varsta de 40 de ani, cu 157 de internari in spital psihiatric), care pe 21 decembrie 2014, forteaza vehiculul, intentionat, in 4 locuri ale orasului Dijon (in jurul Pietii Wilson si strazii Chabot-Charny, intr-un interval de numai 20 de minute), in trecatorii de pe strada  (zone pietonale din centrul orasului), „in numele copiilor palestinieni”, ranind 13 peroane (dintre care 2 grav si 2 lejer, care nu au necesitat ingrijiri medicale), spitalizati in regim de urgenta la CHU-Spitalul Universitar Dijon.

In ziua urmatoare, pe 22 decembrie 2014, in jurul orei 19h00, Sébastien Sarron, un alcoolic, maniaco-depresiv (in varsta de 37 de ani), originar din Berneuil-Saintes (Departamentul Charente Maritimes, Regiunea Poitou-Charentes, vestul Frantei), la bordul unei camionete albe Peugeot Expert, isi lanseaza vehiculul sau (cu o viteza de cca 70-80km/h) intr-o cabana (care comercializa vin fiert), instalata in Place Royale (una dintre zonele pietonale cele mai aglomerate), la Nantes (Capitala Departamentului Loire Atlantique si Regiunii administrative Pays de la Loire, vestul Frantei), ranind 10 persoane  (dintre care 5 grav), conform Procurorului Republicii de Nantes, Brigitte Lamy, spitalizati in regim de urgenta la CHU-Spitalul Universitar din Nantes. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Atacurile teroriste din Franta si UE din ultimul deceniu”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47350-allah-o-u-akbar-partea-v-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-din-franta-si-uniunea-europeana-in-ultimul-deceniu.html).

In clasificarea acestuia mai sus mentionata sunt inclusi si Mohamed Merah, respectiv, Mehdi Nemouche si Bertrand Nzohabonayo.

Primul, Moha(m)med Merah, la Toulouse (si in regiuna sa urbana),  pe 22 martie 2012, a ucis in zilelele de 11, 15 si 19 martie,  7 persoane, printre care trei militari (parsustisti) si 4 evrei, ranind foarte grav, un al patrulea militar, devenit ulterior tetraplegic (paralizat complet de la gat in jos).

Este vorba de Sergentul-sef Imad Ibn-Ziaten (de origine marocana si confesiune musulmana, divortat, fara copii), in varsta de 30 ani, apartinand RTP (Regimentul 1 de Parasutism) din Francazal (aria metropolitana toulouseana), pe care “il alege” ca victima, pe 11 martie, in urma unui anunt de pe internet pe site-ul “Le Bon Coin” (mentionandu-si prenumele !) sub pretextul ca si-ar vinde motocicleta.

De Caporalul Abel Chennouf (de origine algeriana-kabyla si confesiune crestina-catolica, cu sotia sa insarcinata, in varsta de 25 de ani (familia caruia l-a angajat ca avocat pe celebrul penalist Gilbert Collard, candidat la alegerile legislative din departamentul Gard, in sudul Frantei, pe listele Frontului National-Partid de extrema dreapta), precum si pe Soldatul-parasutist (Clasa 1) Mohamed Legouad (de confesiune musulmana, necasatorit), in varsta de 23 de ani, pe care îi executa pe 15 martie.

Un al patrulea  soldat-parasutist (Clasa 1), Loic Liber (guadeloupean-colectivitate teritoriala franceza in Caraibe, in varsta de 28 de ani, necasatorit), tot din RGP 17, cu aceasi ocazie, fiind ranit grav la coloana vertebrala (inclusiv, la maduva spinarii), s-a zbatut timp de zece zile intre viata si moarte.

Spitalizat la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar) Toulouse, pe 26 martie a iesit din coma, insa datorata unei leziuni a maduvei spinarii la nivelul vertebrelor cevicale-vertebre C), astazi este tetraplegic (imobilizat la pat, 24/24h).

Pe 19 martie, in dimineata zilei de luni, la putin timp dupa 08h00, dupa inceperea programului, Mohammed Merah intra in curtea scolii Ozar Hatorah (Scoala generala – Liceu) la Toulouse si trage intr-un grup de persoane (care se grabea sa ajunga in sala de rugacinui), ucigand un Rabin (profesor) si trei elevi (copii), ranind in plus si o alta eleva (adolescenta, in varsta de 17 ani).

Este vorba Jonatan Sandler, in varsta de 30 de ani, cu cei doi copi ai sai : Gabriel, in varsta de 4 ani si Arieh, in varsta de 5 ani, respectiv, pe Myriam Monsonego, in varsta de 7 ani, fata Directorului scolii.

Un eveniment fara precedent !

In ceea ce il priveste pe cel de-al doilea, Mehdi Nemmouche, acesta in varsta de 29 de ani, originar din Rubaix (regiunea urbana Lille, nordul Frantei, frontiera franco-belgiana), ar fi deschis focul cu o arma de razboi (pusca de asalt, Kalasnikov AKM), ucigand patru persoane, sambata, pe 24 mai 2014, in jurul orei 15 h 27, la Muzeul  Evreiesc din Bruxelles (Belgia), aflat pe strada Minimes nr.21.

Trei turisti sunt ucisi pe loc: Emanuel si Miriam Riva, in varsta de 54, respectiv, 53 ani, evrei originari din Israel si o frantuzoaica Dominique Sabrier (benevola in Belgia), in varsta de 66 de ani.

Cea de-a patra victima, Alexandre Strens, un tanar belgian in varsta de 25 de ani, ranit grav, va muri mai tarziu, pe 6 iunie in Spitalul Saint Pierre, dupa o coma profunda. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ”Allah(o)u Akbar. Terorismul, modern, conteporan”:  http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46685-allah-o-u-akbar-partea-i.html).

 Bertrand Nzohabonayo (1994-2014, naturalizat francez, originar din Burundi, tara cu o populatie majoritara de confesiune crestina), un tanar cu conformatie atletica (crescut de mama lui, dupa divortul parintilor), pe 20 decembrie 2014, in jurul orei 14h00, inarmat cu un cutit (pliabil) patrunde in Comisariatul de Politie din Joué-lès-Tours  (regiunea urbana Tours, Capitala Departamentului Indre et Loire, Regiunea Centre-Val de Loire), unde raneste, prin surprindere,  3 politisti (unul la fata si la ureche, cel de la informatii si alti 2, in interior,  grav, cu plagi deschise),  dupa ce striga ca un „adevarat” mu(d)jahidin „Allah(o)u Akbar” (Domnul/Dumnezeul este cel mai mare), inainte de a fi ucis fara somatie (cu doua gloante)  de catre un  agent de secuitate (stagiar), coleg cu politistii raniti, care ar fi utilizat armamentul (administrativ) din dotare. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Atacurile teroriste din Franta si UE din ultimul deceniu”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47350-allah-o-u-akbar-partea-v-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-din-franta-si-uniunea-europeana-in-ultimul-deceniu.html).

Printre „clientii” lui Eric Denécé se numara siMaxime Hauchard, respectiv, Mickaël Dos Santos, doi francezi convertiti la Islam si radicalizati recent, dar si alti doi, ceva mai vechi (cu doua decenii in urma), Christophe Caze, respectiv, Lionel Dumont, membri al gangului (bandei) de la Rubaix (regiunea urbana Lille, nordul Frantei).

Primul dintre ei, Maxime Hauchard, un tanar djihadist francez (normand) in varsta de 23 de ani (n.17 martie 1992) care a plecat si „s-a stibilit”, ulterior, in Siria, in august 2013 (Abu Abdallah Al Faransi, dupa convertira sa la Islam la varsta de numai 17 ani), este identificat pe 17 noiembrie 2014 de catre serviciile secrete franceze, in postura de „calau” in  slujba Razboiului Sfant al Statului Islamic, pe o inregistrare video difuzata de catre acesta (Daech/Daesh) pe 16 noiembrie legata de decapitarea lui Peter Edward Kassig (1988-2014, fost soldat american si angajat in voluntariatul umanitar, convertit la Islam cu numele de Abdul Rahman si rapit pe 1 octombrie 2013),precum si a altor 18 ostatici (ofiteri ai Armatei Siriene).

Maxime Hauchard, crestin, originar din Bosc-Roger-en-Roumois (regiunea urbana Rouen, Departamentul Eure, Normandia, coroana bazinului parizian), necunoscut autoritatilor politienesti, care, inainte sa fi plecat in Siria (la Raqqa/Racca) via Turcia (pentru a „lucra” in contul unor organizatii umanitare!), in cursul anului 2012 ar fi beneficiat de o „educatie” religioasa in Mauritania (la Nouakchott, unde ar fi „predat franceza”!) si ca majoritatea djihadistilor (peste 55%: „ireprosabili”, „cumsecade”, „respectuosi”, „petrecareti”, etc.),  este convins ca murind ca martir pentru Allah „ar fi cea mai nobila recompensa”!

„Purtator” de barba si djellaba, dintr-o familie de mici functionari din Elbeuf (mama salariata la Casa de Asigurari de Sanatate si tata agent de intretinere), acesta frecventa din cand in cand Moscheea Elbeuf, fara ca acesta sa fie considerat un loc de „radicalizare”, fara ca Maxime sa fi fost considerat un „rebel”!

Conform unor documente DGSI (Directia Generala a Securitatii Interne), astazi, cca 1.132 de francezi ar fi implicati in actiuni djihadiste (cca 1/5 dintre ei recrutati via internet!), dintre care 473 ar fi  combatanti in Irak si Siria (376 in Siria, dupa parerea lui Berenard Cazeneuve, Ministrul de Interne), iar 45 ar fi murit deja pe „campul de lupta” (119 de la inceputul „ostilitatilor” coalitiei internationale contra Irakului si Siriei, dintre care 11 in atentate-sinucigase de tip kamikaze).

Ceea ce ar insemna o crestere de 111% fata de 1 ianuarie 2014!

Din contra, cca 217 dintre ei s-ar fi intors in Franta dupa un sejur in zona de conflici siriano-irakiana, unde ar fi beneficat de o pregatire de lupta in cadrul Statului Islamic (Daech/Daesh).

Printe ei s-ar afla si Sébastien-Younès V-Z („Momo”, 30 de ani, originar din Lure/Vesoul, Departamentul Haute Saône, Regiunea administrativa Franche Comté, estul Frantei), radicalizat, plecat in Siria (la Raqqa/Racca, impreuna cu sotia si fiica sa in varsta de 2 ani) in toamna anului trecut (noiembrie) pentru a combate in cadrul Satatului Islamic, corespondentul lui Yassin Salhi (35 de ani, originar dinPontarlier, Departamentul Doubs),care, recent, pe 26 iunie, i-ar fi adresat acestuia un selfie (printr-o aplicatie WhatsApp prin intermediul unui numar de telefon din Canada), cu capul angajatorului sau Hervé Cornara (54 de ani, administratorul societatii de transport Colicom din Chassieu)  in mana, dupa decapitarea acestuia si inainte de a incerca sa explozede 160 de butelii de gaz intr-o uzina din Saint- Quentin-Fallavier (Departamentul Isère, Regiunea urbana Lyon, estul Frantei).

Nici DGSI si nici autoritatile politienesti nu cunosc inca foarte multe detalii despre acest individ, care era in contact in ziua de vineri, 26 iunie 2015, cu Salhi, in momentul comiterii atacului terorist de catre acesta (in jurul orei 09h30) in intreprinderea Seveso (Air Products, grup anerican de gaz industrial) in care avea acces prin intermediul unei camionete utilitare a societatii de transport din Chassieu administrata de catre Hervé Cornara, pe care lucra ca sofer si livra diferite produse.

Dupa decapitarea acestuia din urma (abandonandu-i corpul langa vehicul), i-a agatat capul de grilajul exterior a intreprinderii incadrat cu steaguri islamiste si a incercat sa provoace explozia unor butelii de acetona depozitate in proximitate.

Din fericire, datorita interventiei rapide a pompierilor, omul este arestat si predat jandarmilor, carora in timpul arestului sau la Lyon (sambata, pe 27 iunie, in jurul orei 11h40), a inceput sa faca dezvaluiri afirmand ca „a actionat singur si ar fi vrut sa se sinucida” (datorita conflictelor sale cu angajatorul sau si sotia sa),  dorind sa-si mediatizeze gestul disimulat intr-un atatc terorist islamist.

Din contra, anchetatorii de la SDAT (Subdirectia antiterorista al Politiei Judiciare) de pe langa Parchetul antiterorist de la Paris, precum si cei de la DGSI (Directia Generala de Informatii Interne)  caruia a fost prezentat ulterior, contrazice aceasta versiune a acuzatului (care locuia cu sotia si cei trei copii ai sai de cca o jumatate de an la Saint-Priest, in regiunea urbana lyoneza din  Besançon.

Conform Procurorului republicii François Molins, acesta atrage pentru prima oara atentia asupra sa in 2004 si inca din perioada 2006-2008 ar fi fost suspectat de catre serviciile de informatii franceze ca ar fi in contact cu o miscare salafista, iar intre 2011-2014, acesta s-ar fi si „manifestat”, insa autoritatile responsabile cu supravegherea acestuia nu au considerat ca este cazul sa-l puna sub urmarie.

Cert, nu exista nicio dovada a faptului ca Salhi ar fi fost in Siria, cel putin oficial (desi sora lui, respectiv, sotia sa, amandoua practicante fara insa a fi adepte al unui Islam radical, sustineau contrariul in timpul arestului, afirmand ca ar fi fost in 2009 aproape tot anul!), acesta este reperat totusi de catre serviciile de informatii de doua ori in voiaj la Mecca si de mai multe ori in Maroc.

In ceea ce il priveste pe inculpat, acesta refuza acuzatiile afirmand ca el nu are nimic de a face cu islamul radical, deci actul sau, sub nicio forma, nu poate fi interpretat ca un act religios (de natura confesionala) si cu atat mai putin ca unul terorist, fiind vorba numai de o „simpla” razbunare contra sefului sau cu care a avut in repetate randuri neintelegeri „grave”, mai ales datorita unor serioase probleme familiale care îi puneau in pericol casnicia, motiv pentru care ar fi fost intr-o stare de depresie profunda.

In privinta lui Sébastien-Younès, misteriosul destinatar al mesajului lui Salhi (via un numar de mobil din Canada), acesta ar fi un tehnician cu inalta calificare in logistica (absolvent al IUT-Institutul Universitar Tehnologic din Besançon, invatamant universitar de scurta durata, de tip Bac+2 ani universitari) si s-ar fi radicalizat intre 2005-2006, adoptand prenumele musulman Younès (marcat si pe cardul sau de identitate), precum si numele mamei, de origine magrebina.

Cel putin aparent, cei doi, Younès si Salhi, apartinand aceleasi miscari islamiste, provenind din aceasi zona geografica (regiunea Besançon-Vesoul), s-ar fi radicalizat in aceasi perioada, in contact cu un oarecare Frédéric Jean Salvi (Grand Ali, 36 de ani) cautat de catre autoritatile indoneziene inca din 2010, ca suspect in proiectul legat de atentatul de la Djakarta, cu militantii organizatiei teroriste Al Qaeda.

Arestat in 2000, condamnat si incarcerat pentru trafic de droguri la facultatea de Sport a Universitatii Besancon unde era student, el este eliberat din inchisoare in 2001 (unde se converteste la Islam si se radicalizeaza), iar in perioada 2003-2004 revine (acasa) la Pontarlier (Departamentul Dubs), unde acesta intra in contact cu ceilalti doi, Salhi si  Sébastien-Younès, pentru ca din 2008 sa se stabileasca in Marea Britanie.

Un alt francez, convertit la Islam care apare (tangential) in dosarul atacului terorist comis de catre Yassin Salhi pe 26 iunie 2015, este Pierre Choulet, decedat la varsta de 19 ani intr-un atac terorist tip kamikaze in Irak.

Originar din localitatea Port-sur-Saône (Departamentul Haute-Saône), deci in regiunea urbana Vesoul, acesta a fost si el student la facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii Besançon (cartierul Bouloire) ca si Salvi, unde a locuit un timp si Sébastien-Younès.

Aici mentionam si faptul ca pe inregistrarea video care pune in evidenta prezenta la locul executiei (decapitarii) a lui  Peter Edward Kassig pe francezul Maxime Hauchard, apare pe langa acesta si britanicul Jalman al-Britani (cunoscut sub pseudonimul „Jihadi John”), nascut pe 17 august 1988 la Al Jahara in Kuweit sub numele de Muhammad Jassim Abdulkarim Olayan al-Dhafiri si stabilit la Londra cu parintii sai in 1994, iar ulterior, naturalizat britanic cu numele de Mohammed Emwazi.

In 2009, dupa terminarea studiilor superioare in domeniul IT, la Londra (Westminster University), acesta s-ar fi asociat la organizatia jihadist-terorista Al-Shabaab din Somalia.

Nu inainte insa, ca in timpul studiilor, Emwazi, sa fi comis o serie de delicte mai mult sau mai putin grave (pentru sponsorizarea actiunilor sale jihadiste), in cadrul unor grupari infractionale (care comiteau jafuri utilizand socurile electrice), la Londra si in regiunea urbana londoneza, in care Choukri Ellekhlifi (cunoscut autoritatilor politienesti britanice), apare printre leaderi.

In sfarsit, Mohammed Emwazi, se pare ca ar fi fost identificat de catre MI5 (Serviciul britanic de informatii), recent in acest an (2015) cu ajutorul mamei acestuia Ghaneya Emwazi (in varsta de 47 de ani) si, conform informatiilor obtinute de la acesta, „Jihadi John” (al carui pseudonim ar proveni de la aparteneta sa la celulele teroruste „Beatles”, compus din trei membri: John, Paul si Ringo, respectiv, „John Lennon”), ar fi responsabil de executia jurnalistilor americani James Foley (18 octombrie 1973-19 august 2014, rapit pe 22 noiembrie 2012, primul ostatic executat in Siria, la Racca, dupa interventia Coalitiei Internationale in Irak si Siria), respectiv, Steven Joel Sotloff (11 martie 1983-2 septembrie 2014, de origine israelita, al doilea ostatic executat la Racca, dupa interventia Coalitiei Internationale), precum si a jurnalistului japonez Kenji Gotō (22 septembrie 1967-31 ianuarie 2015), respectiv, al consultantului in gestiune de securitate Haruna Yukawa (1968-2015), pentru eliberarea carora djihadistii Statului Islamic reclamau cca 177 M€, valoarea ajutorului umanitar promis de catre Prim-ministrul japonez Shinzo Abe, cu ocazia turneului sau in Orientul Mijlociu, la mijlocul lunii ianuarie 2015.

Deasemenea, serviciile secrete cred ca acesta ar fi implicat si in asasinarea britanicilor angajati in voluntariatul umanitar David Cawthorne Haines(9 mai 1970-13 septembrie 2014, caputurat de catre Statul Islamic in martie 2013, cel de-al 3-lea ostatic executat dupa interventia Coalitiei internationale in Irak si Siria), respectiv, Alan Henning (1967-2014), fost sofer de taxi, capturat de catre Statul Islamic in Siria, in decembrie 2013 si executat (decapitat) pe 3 octombrie 2014.

Mentionam aici si faptul ca in afara de cei mentionati mai sus, exista si alte victime, executate de catre organizatiile teroriste (d)jihadiste, printre care si francezul Hervé Pierre Gourdel (12 septembrie 1959-23 septembrie 2014), fotograf si ghid specializat in escaladarea muntilor inalti, decapitat de catre „Soldatii din Califat”, un grup (d)jihadist algerian, scindat din AQMI(Al Qaïda din Magrebul Islamic- القاعدة في بلاد المغرب الإسلامي), organizatie islamista terorista, fondata pe 25 ianuarie 2007, sub numele de Grupul Salafist pentru Predicatie si Lupta  ( الجماعة السلفية للدعوة والقتال, al-jamaa`atu l-salafiyyatu li l-da`wati wa l-qitaal), apartinand GIA(Grupul Islamic Armat, activ in Algeria intre 1992-1999), respectiv, americanii Nicholas Evan Berg (2 aprilie 1978-7 mai 2004), om de afaceri in radiotelecomunicatii, rapit si decapitat in 2004, in Irak, de catre Abou Moussab al-Zarqaoui (Ahmad Fadil Nazzal al-Khalayleh, 1966-2006, sef terorist arab al organizatiei criminale Al Qaeda in Irak, ucis in intr-un raid american pe 7 iunie, aproape de Bakouba, la cca 50 de km de Bagdad) si Daniel Pearl (1963-2002), jurnalist, rapit si executat pe 1 februarie 2002 la Karachi (Pakistan) de catre Ahmed Omar Saïd Cheikh (Cheikh OmarCheikh Saïd-أحمد عمر سيد شيخ, n.1973), un britanic, membru al organizatiilor teroriste Al Qaeda si Harkat ul Mujahideen, arestat pe 12 februarie 2002 la Lahore si condamnat la moarte, actualmente, inca incarcerat).

In sfarsit, cel de-a doilea francez convertit la Islam, „angajat” in Razboiul Sfant,  alaturi de Maxim Hauchard (in „calitate” de „calau”) in carul organizatiei teroriste Statul Islamic din Siria  (si care apare si in inregistrari video), este Mickaël Dos Santos (in varsta de 23 de ani, originar din Champigny-sur-Marne, Departamentul Val de Marne, Regiunea pariziana, cunoscut sub pseudonimul de luptator  Abou Othman, convertit la Islam si „inrolat” in Statul Islamic in august 2013, in ciuda ateismulului sau!), descoperit de catre DGSI in 2013 (cu ajutorul bunicii acestuia, Maria Dos Santos, originara din Lisabona, astazi in varsta de 72 de ani, care s-a stabilit in Franta la varsta de 25 de ani pentru a face „menaj”).

Acesta facea apel la „fratii” sai din Franta (pe retelele de socializare), in limba franceza, cu fata descoperita, dupa „stabilirea” lui in Siria, pentru ca cestia „sa ucida orice civil”, ca riposta la interventia Armatei franceze contra Statului Islamic in Irak.

Din parinti de origine portugheza (Ana, menajera si Arthur, zidar) de confesiune crestina (catolici practicanti!), crescut la Saint-Maur-des-Fossés (si pana la varsta de 17 ani pasionat de muzica si fotbal,  Mickaël se stabileste la varsta de 5 ani cu mama lui (si fratele sau mai mic, astazi in varsta de 21 de ani) la Champigny, unde in 2009 va fi naturalizat (ca cetatean francez), dupa obtinerea la Liceul profesional Samuel-de-Champlain din  Chennevières-sur-Marne, a diplomei de BEP (Brevet de Studii Profesionale-Calificare profesionala) de zugrav, cand incepe sa se si intereseze „de aproape”, de Coran, pentru ca ulterior, sa se converteasca la Islam si sa se radicalizeze.

Alti doi francezi convertiti la Islam si radicalizati ulteior, pe care îi citeza Eric Denécé sunt ceva mai vechi (pe la mijlocul anilor 90), Christophe Caze, respectiv, Lionel Dumont, membri al gangului (bandei) din Roubaix, apartinand, dupa parerea mea, generatiei a adoua de teroristi (bandelor de raufacatori).

Banda criminala franceza, apropiata de Al Qaeda, banda din Roubaix este activa in Franta, in perioada ianuarie-Martie 1996 (formata din 14 membri) si este responsabila de mai multe bracaje (jafuri armate), tentative de asasinat si o crima de sange (omucidere), avandu-l ca sef pe Christophe Caze.

Printre cei „stabili” si „activi”, alaturi de Caze, putem mentiona pe Lionel Dumont, Hocine Bendaoui, Mouloud Bouguelane, Omar Zemmiri, Seddik Benbahlouli, Saad Elahiar, Nuri Altinkaynak, Rachid Souimdi si Amar Djouina.

Majoritatea dintre ei au combatut (luptat) in Bosnia in timpul razboiului civil din Iugoslavia (1994-1995), in cadrul militiilor care aparau cauza muslmana si mai multi dintre ei ar fi fost instruiti de catre Abdelkader Mokhatri (Abou El-Maali), un algerian care este suspectat de coordonarea mai multor celule teroriste in Europa.

Reveniti la Roubaix dupa acordul de la Dayton (14 decembrie 1995), acestia s-au organizat intr-o banda criminala, cunoscuta sub numele „Le gang de Roubaix”, specializata in jafuri armate, pentru sponsorizarea „Razboiului Sfant” dus de catre islamistii fundamentalisti (radicali), condusi de catre Fateh Kamel, implicat in preparerea de atentate teroriste la Paris in anii 1990 (si condamnat la 8 ani de detentie pentru utilizare de pasapoarte fale in legatura cu o intreprindere/organizatie terorista in 2001), leader al unui grup islamist canadian, alaturi de algerianul Ahmed Ressam (n.1967, „the Millenium Bomber”),  recunoscut vinovat pentru comiterea atentatului cu bomba la Aeroportul International de la Los Angeles (California, SUA), in noaptea anului nou 2000, fiind condamnat in SUA la o recluziune criminala de 22 de ani, pe care o executa in prezent.

Pe 29 martie 1996 (in jurul orei 06h15), RAID[1], unitate de interventie de elita a Politiei Nationale Franceze, intr-un asalt (care a durat aproximativ o ora, cu un intens schimb de focuri cu arme de razboi in care s-au tras cca 1.100 de cartuse) asupra unui apartament din strada Alexis-Henrii Carette nr.59 (cartierul Alma, nu departe de Moscheea Arhimede), la Roubaix din regiuna urbana Lille, in care „petreceau” 5 membri al gang-ului (bandei), 4 mor carbonizati (Rachid Souimdi, in varsta de 33 de ani, Saad Alaihair/Saïd El Laihar, in varsta de 27 de ani, Amar Djouina si Nuri Altinkaynak) in incendiul declansat cu grenade de catre si politisti (si riposta islamo-gangsterilor), cu intentia de a-i aresta, iar cel de al 5-lea, Omar Zemmiri (singurul supravietuitor, locatarul apartamentului), reuseste sa fuga.

Alti 3 membri al gang-ului gangster-islamist, leaderii, Caze (pe atunci, in varsta de 27 de ani), Dumont (pe atunci in varsta de 25 de ani), care nu se aflau la adresa de mai sus, impreuna cu Zemmiri, ajung in Belgia prin postul de frontiera La Marlière-Tourcoing (la bordul unui Peugeot 305 break, ticsit cu arme si echipat cu scanner pentru interceptarea frecventei Politiei), insa doi dintre ei: Caze si Zemmiri, sunt interpelati de catre jandarmii belgieni din Courtrai (pe autostrada Lille-Gand), Caze fiind ucis pe loc si Zemmiri arestat (ranit), dupa ce reuseste sa fuga si sa se ascunda la o ferma (a unui medic) unde, acesta, sechestreaza sotia si menajera acestuia, in podul grajdului.

Dupa arestarea lui (ranit in piept), in masina lui politistii belgieni descopera stupefiati: o racheta antitanc, doua rachte antipersoanale, un lot de granade si pusti de asalt, un pistol mitraliera.

Din contra, Dumont, reuseste sa dispara (cu Mouloud Bouguelane si Seddik Benbahlouli) si sa ajunga in Bosnia, unde ar fi luptat alaturi de mujahidinii in Balkani.

Arestat in Germania in 2003 si extradat in Franta, la procesul sau din 2005, (condamnat, in sfarsit, in apel, la 25 de ani de recluziune criminala), acesta afirma ca niciodata nu s-ar fi considerat djihadist si nici nu s-ar fi identificat cu teroristii islamisti.

Investigatiile ulteriore ale SRPJ Lille (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ne permit sa cunoastem cat de cat, derularea evenimentelor si adevarul istoric.

In noaptea premergatoare asaltului, membri gang-ului au garat o masina-capcana (umplut cu 3 butelii de gaz de 13 kg fiecare) in fata Comisariatului Central din Lille, pe care aveau de gand sa o explodeze.

In legatura cu acest atentat, Omar Zemmiri (singurul inculpat in dosar aflat in arest preventiv), aparat de catre renumitul avocat-penalist francez, Eric Dupont-Moretti, afirma ca „nu stia absolut nimic”.

In ceea ce priveste tentativa sa de a ucide un politist belgian in timpul interpelarii acestuia, Zemmiri afirma ca era vorba de legitima aparare, pentru ca politistii aveau de gand sa-l lichideze, desi nu ar fi fost cazul, pentru ca s-ar fi predat de buna voie.

Cum Belgia nu dispunea pe atunci inca de o legislatie antiterorista, ea a devenit tara de refugiu pentru o serie de organizatii clasate, ulterior, fundamentaliste sau teroriste, printre care: FIS(Frontul Salvarii Islamice-الجبهة الإسلامية للإنقاذ, al-Jabhah al-Islāmiyah lil-Inqādh, fondat in 1989, formatiune politica fondata de catre Abbassi Madani, Ali Belhadj, Hachemi Sahnouni, Said Makhlofi, Abdelkader Hachani si Benazouz Zebda, lichidata in 1992, care lupta pentru crearea Statului Islamic), GIA (Grupul Islamist Armat-الجماعة الإسلامية المسلحة, al-Jama’ah al-Islamiyah al-Musallaha, organizatie armata terorista, fondata in 1992, de catre Abdelhak Layada cunoscut ca Abou Adlane, n.1959, avand ca scop rasturnarea guvernului algerian si instaurarea Statului Islamic, lichidata in 1999, fiind responsabil de uciderea a 1.117 persoane si ranirea a 1.172), PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan-Partiya Karkerên Kurdistan, fondat in 1978 de catre Abdullah Öcalan cunoscut ca Apo, n.1949, organizatie armata terorista de tip gherila cu cca 5.000 de membri, avand ca ideologie marxsism-leninismul intre 1978-2005 si confederalismul democratic dupa 2005, activa in Turcia, Iran, Siria si Irak) precum si placa turnanta a traficului de arme venite din Europa de Est cu destinatia Magreb (in special Algeria, dar si Tunisia, Maroc, respectiv, Libia).

Printre consecintele directe ale absentei unui dispozitiv antiterorist corespunzator pentru combaterea terorismului, in Belgia, pe 5 septembrie 1995 reteaua (celula) terorista (formata din 12 membri extremisti-teroristi) apropiata de GIA, condusa de catre Ahmed Zaoui (in varsta de 54 de ani, astazi), care se declara membru FIS exilat in Europa (considerat de fapt seful GIA in Europa) desi este lichidata, acesta din urma este achitat, de catre Curtea  prezidata de Claire de Gryze, impreuna cu ceilalti coacuzati (Ahmed Boudriah, Rachid Abdellali, Anouar Haddam, Rabah Kébir, Tarek Maarousi, etc.), desi in urma perchezitiilor efectuate in anturajul acestora au fost descoperite: material documentar care instiga la radicalizare, pasapoarte false, stockuri importante de arme si munitie.

Pe 11 decembrie 1995, pe autostrada de Bastrogne, un grup de raufacatori („teroristi”) inarmati cu pusti mitraliere, lanseaza o grenada (de lupta) contra politistilor care urmaresc vehiculul acestora, care reusesc sa dispara fara urma.

In cadul unei anchete minutioase, in cursul lunii aprilie 1996, Ali el Majda (marocan) si bosniacii  Jasmin Mulashusic si Nasret Jusuvovic, in contact cu GIA sunt arestati.

In urma unei perchezitii la domiciliile acestora din Luxemburg, sunt descoperite arme de razboi si peste 40.000 de cartuse.

                In sfarsit,  nefiind cunoscuti de catre autoritatile politienesti si judiciare, anchetatorii de la SRPJ Lille si RG (Informatii Generale, astazi DGSI-Directia Generala a Informatiilor Interne) au dificultati in „descifrarea” comportamentului criminal al gang-ului de Roubaix, care era foarte diferit de cel al unui grup de raufacatori „clasici”.

Insa, acestia descopera ca in afara de cei doi francezi, Cristophe Caze, convertit la Islam, care si-a abandonat studiile de medicina in anul V si a combatut in Iugoslavia alaturi de bosniaci si Lionel Dumont, al 9-lea copil dintr-o familie respectabila de muncitori, amandoi angajati in actiuni umanitare in Bosnia, ceilalti 4 membri al gang-ului, descoperiti carbonizati dupa asaltul politistilor de la RAID pe 29 martie 1996, ar fi efectuat, „calatorii in scop turistic” in Arabia Saudita in 1995, unde s-ar fi intalnit cu alti extremisti rusi si iugoslavi.

                In urma perchezitiilor, anchetatorii descopera o serie de informatii care pun in evidenta, organizarea si radicalismul gang-ului: coodonatele Castelului Bouteloin, celebra scoala islamica de la Nièvre, al Centrului Islamic din Birmingham, adresa biroului de informatii al Mujahidinilor (combatantilor) afgani in Belgia, un articl aparut in Le Parisien din 29 decembrie 1994, in care este publicat numarul de ucisi in razboiul de independenta din Algeria (1954-1962) de catre Armata franceza, publicatii ale lui Al Ribat si Al Tabsirat (apropiati FIS-ului) care instigau la radicalism, la extremism, un imens arsenal de lupta (arme de razboi de tip pusti de asalt Kalasnikov, pistoale mitraliere, grenade, strockuri uriase de cartuse de tot felul) provenit din Europa de Est (in special, din Bosnia si Cheia), introdus in Belgia de catre traficantii de arme.

                Francezi s-ar fi cunoscut cu ceilalti membri de origine musulmana (magrebini si turci)  al grupului (care desfasura o activitate criminala la frontierea dintre marele banditism si terorismul islamic) la Moscheea Arhimede din Roubaix.

In varsta de 26 de ani cand isi abandoneaza studiile sale de medicina, Christophe Caze, se angajeaza in actiuni umanitare din Bosnia, pentru ca ulterior (probabil impresioonat de ceea ce se intampla acolo!), sa se converteasca la Islam, iar mai tarziu, sa se “specializeze” cu fanatism, in crima organizata (marele banditism).

Interesant si contradictoriu pare faptul ca premea cand activa in domeniul umanitar la Zenica, acesta ar fi jucat fotbal cu capetele prizonierilor serbi, pe care chiar el –ar fi ucisi dupa ce i-ar fi torturat!

Acest “detaliu” cred ca a (ar fi) fost considerat de catre djihadisti o “proba solida” pentru „admiterea” lui in organizatiile extremiste, teroriste.

S-ar parea, ca acesta l-ar fi avut ca sef religios pe Mustafa Kamel Mustafa (Abou Hamza al-Masri, „Sarpele de la Tamisa”  sau „Hook” –ciung, datorita carligelor pe care le poarta la maini, n.1958) un fost imam britanic de origine egipteana (la Moscheea Finsbury Park la Londra), militant in favoarea islamului integrist, respectiv, al (d)jihadului si leader al grupului „Supporters of Sharia”, arestat in Marea Britanie in 2004 si extradat catre SUA, pe 5 octombrie 2012 pentru legaturile sale directe cu organizatia terorista Al Qaeda.

Ca director al Jurnalui Al Asnar al GIA (fondat in Marea Britanie in 1993), suspectat ca ar  fi sprijinit logistic si financiar rapirea unui om de stiinta neo-zeelandez in Yemen care ar fi provocat moartea a 6 persoane, precum si a unui kidnapping (de „masa”), de 16 turisti (printre care si 2 americani), tot in Yemen, in 1998, acesta a fost inculpat cu 11 capete de acuzare (printre care rapire si sechestrare de persoane, complicitate la asasinate, terorism, etc.) si condamnat pe 9 ianuarie 2015 de catre Tribunalul din New York, la recluziune criminala (inchisoare) pe viata.

Cristophe Caze ca si Lionel Dumont le-ar fi intalnit pe Abou Hamza la Zenica, in Bosnia, care i-ar fi „alimentat” pe cei doi de la Londra cu o serie de carti si documente despre islam.

Din contra, cei doi ar fi importat cantitati mari de arme, ilegal, in Franta, care ar fi pus la dispozitia organizatiilor islamiste, extremiste.

In sfarsit, la procesul Gang-ului de Roubaix, din 2-19 octombrie 2001, in fata Juriului Popular Nord, dupa rechizitoriul avocatului general al acuzarii (reprezentand Ministerul Public) Luc Frémiot, Hocine Bendaoui (pe atunci in varsta de 24 de ani), Mouloud Bouguelane (pe atunci in varsta de 31 de ani) si Omar Zemmiri (pe atunci in varsta de 35 de ani) sunt condamnati pe 19 octombrie (in urma unei deliberari al Juriului care a durat 6 ore), la 18, 20, respectiv, 28 de ani de recluziune criminala (redusa in apel, 7-24 aprilie 2007 de catre Juriul Popular Paris la 15 ani de recluziune criminala).

Seddik Benbahlouli, absent la proces, este condamnat prin contumacie si el la 20 de ani de recluziune criminala.

El este „liber” si astazi.

Intre timp toti au fost eliberati Bendaoui, in 2011, iar Zemmiri, in 2013.

In ceea ce il priveste pe Lionel Dumont, acesta arestat in Bosnia in 1997, condamnat la 20 de ani de recluziune pentru o serie de jafuri armate si incarcerat la inchisoarea din Zenica (Sarajevo), evadeaza in mai 1999 (cu cateva zile, inainte de extradarea sa catre Franta), de unde ajunge in Indonezia, Japonia si ulterior in Germania, unde este arestat de catre Politia Antiterorista.

Extradat in Franta, el este condamnat, in prima instanta, in 2005 de carte Juriul Popular (Curte cu Jurati) Douai, la 30 de ani de recluziune criminala cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa (maxima inexecutare), insa in apel, 7-24 aprilie 2007, de catre Juriul Popular Paris, pedeapsa îi este redusa la 25 de ani de inchisoare cu executare.

Mult timp incarcerat la Inchisoarea Sequedin (Lille), de unde inceraca sa evadeze in 2012, acesta a fost transferat ulterior, la inchisoarea de maxima siguranta Annoeullin, dupa un scurt „sejur” la celebra inchisoare pariziana „La Santé”.

In afara de dosarul „Gang-ului de Roubaix”, el este cercetat si in alte doua dosare: unul legat de cavala sa (fuga de autoritatile judiciare in perioada 1996-2003, de catre Polul Antiterorist de pe langa Parchetul de la Paris) si altul legat de tentativa sa de evadare de la inchisoarea Sequedin (de catre Parchetul de la Lille).

In cel de-al doilea dosar, conform avocatului sau François Rabier, Dumont, n-ar fi trecut la fapte, decat ca ar fi detaliat proiectul sau intr-o scrisoare adresata unui „destinatar” aflat in exterior (libertate).

El este liberabil in 2022.

Bouguelane, condamnat la acelasi pedeapsa ca si Dumont in Bosnia (20 de ani de recluziune criminala, pentru jafuri armate), insa nereusind sa evadeze, el va fi extradat catre Franta, unde va fi condamnat de catre Juriul Popular Douai in 2005, tot la 20 de recluziune, pentru legatura sa cu o organizatie terorista.

El este liberabil in 2027.

Dupa parerea mea, aici am mai putea adauga si faptul ca anchetatorii implicati in dosarul „Gang-ului de Roubaix”, s-au inselat si au apreciat destul de prost (din punct juridic), atat activitatea criminala a gang-ului cat si implicarea membrilor sai infractiunile teroriste, care lor le-au fost reprosate.

O dovada a acestui fapt este si diferenta dintre reducerea pedepselor, mai mult decat semnificativ, in apel.

Revenind acum la Eric Denécé, directorul CF2R (Centrul Francez de Cercetare al Informatiilor), respectiv, la „modelul” acestuia de clasificare al teroristului, contemporan, intr-o masura mai mare sau mai mica, acest model converge „in sens tare” catre modelul „Lumpenteroristului” (cel de a 3-a generatie)de care am amintit in articolul meu precedent (Allah(o)u Akbar”. Partea VI: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47965-allah-o-u-akbar-partea-vi-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-de-la-oslo-si-tunis-lumpenteroristul.html), cu atat mai mult cu cat, acest model suporta si el grade de compartie in genul, mai mult sau mai putin „lumpen”!

Pentru ca marginalizarea socio-profesionala, problemele psihologice si instabilitatea psihica,  respectiv, emotionala ale teroristului modern, contemporan (tanar anti-sistem, pentru care Djihadul inlocuieste mitul Revolutiei!) sunt si ele de diferite „grade” si „tipuri”.

In ceea ce priveste atacul terorist comis la Paris, la sediul saptamanalului Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie 2015, pentru acesta poate ca termenul de „conspiratie” este mult prea pretentios.

In orice caz, modul in care s-a derulat (desfasurat) actiunea fratilor Kouachi, precum si greselile amatoricesti comise de catre acestia (necunoasterea exacta al adresei sediului saptamanalului Charlie Hebdo, precum si distribuirea birourilor in interiorul cladirii, necunoasterea echipei redactionale, nici marcar al lui Charb, lipsa patrulei de Politie in proximitatea sediului in momentul atacului, „ratacirea” cardului de identitate a lui Saïd Kouachi in vehiculul la bordul caruia au fugit in ciuda faptului ca erau mascati, deci nu aveau intentia sa fie identificati, executia lor de catre jandarmii de la GIGN[2]-grup de interventie de elita a Jandarmeriei Nationale, in contextul in care fugarii erau baricadati si izolati la imprimeria din Dammartin-en-Goële, etc.), converge tot „in sens tare” catre idee ca atacul acestora a fost de fapt, o crima organizata, pusa la cale de catre serviciile secrete franco-americane, „cu acordul” autoritatilor politice, iar cei doi, n-au facut decat in calitatea lor de pion-manipulati, o comanda, care le-a fost dezvaluita in ultimul moment pentru ca secretul sa fie bine pastrat.

Pe de o parte, clasa politica franceza (dar si cea „externa”) era „terorizata” de catre caricaturistii (antipatici, „stangisti” in sensul lui Lenin) de la Charlie Hebdo, care pe langa faptul ca era in dizgratie, nu mai avea nici fonduri pentru „supravietuire” si solicita bani de la Ministerul Culturii, iar pe de alta parte, Franta, cu arsenalul sau militar impresionant (inclusiv port-avioanele nucleare) si sofisticat nu era „suficient” de prezent in lupta contra Statului Islamic din Irak si Siria, in care SUA erau profund angajate.

Exact, ca si in cazul atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 in „inima” financiar-economica a SUA, cand acestea aveau nevoie de un pretext pentru invazia Irak-ului (iar autoritatile nu au impiedicat atentatele teroriste, puse la cale de catre serviciile secrete), atacul terorist contra lui Charlie Hebdo, trebuia sa aiba ca efect lovitura de gratie in „inima” umorului si satirei franceze (dar si europene), pe de o parte, iar pe de alta parte, „convingerea” autoritatilor franceze sa se angaje profund in batalia contra terorismului international lansat de catre administratiile americane dupa evenimentele din 11 septembrie 2001.

Asa cum am aratat in articolele mele anterioare, ambele scopuri au fost atinse.

In ceea ce il priveste, pe Charlie Hebdo, acesta desi s-a imbogatit peste noapte ca o consecinta indirecta a manipularii politice internationale (deci nu mai are nevoie de ajutor financiar de la Ministerul Culturii), pe de o parte, datorita „averii” acumulate, se confrunta astazi cu mari probleme legate de gestionarea acestuia (din cauza redistribuirii actiunilor societatii, in care Charb, fostul director al publicatiei era majoritar si actiunile revin urmasilor acestuia), iar pe de alta parte, pentru ca cei ramasi in viata („supravituitorii”) nu se ridica la nivelul celor asasinati, din pacate, ceea ce face ca saptamanalul a pierdut mult din valoarea artistica, dar si satirica, respectiv, umoristica a acestuia. (A se vedea pentru detalii si editorialele autorului consacrate atacului terorist contra saptamanalului Charlie Hebdo, precum si gestionarii problemelor de natura financiara cu care acesta, astazi, se confrunta” „Adio Charlie”:  http://necenzuratmm.ro/editorial/46378-adio-charlie.html; „Charlie’s Problem”:  http://necenzuratmm.ro/editorial/47043-charlie-s-problem.html).

In ceea ce priveste angajamentul militar al Statului Francez in razboiul contra Statului Islamic, Hollande, s-a lasat conins.

Ca dovada, luni, pe 23 februarie 2015, Franta isi angajeaza port-avionul sau Charles de Gaulle (cu propulsie nucleara, R91)  al Marinei Militare,  in operatiunile coalitiei internationale in SIIL (Statul Islamic in Irak si Siria), in interesul natiunii, pentru combaterea amenintarii (d)jihadiste (care incepe sa devina, din ce in ce mai mult, preocupanta pe teritoriul national!), contribuind astfel cu 3.500 de militari si 36 de avioane de vanatoare la misiunile acesteia, in cadrul operatiunii Chammal, adica, cu un efectiv  identic ca si in Africa, in cadrul operatiunii Barkhane (lansata pe 1 august 2014 in Sahel- ساحل sael, partea central-nordica a Africii, cca 3 mil. km2/cca 4.000km lungime, de la Oceanul Atlantic, la Marea Rosie, fasia cuprinsa intre domeniul saharian, la nord si domeniul sudanian la sud: sudul Algeriei, Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Ciad, centrul Sudanului-Darfour/Kordofan, Republica Capul Verde, Djibouti, Etiopia, Erireea si Somalia), in care armata franceza lupta contra gruparilor djihadist-salafiste.

Operatiunea nimita Barkhane, este o continuare a operatiunilor Serval (al Armatei Franceze in Mali, ianuarie 2013-iulie 2014), respectiv, Epervier (in Ciad, 1986-iulie 2014).

Conform Ministrului Apararii francez, Jean-Yves Le Drian, Franta „va demonstra  o fermitate totala” in actiunile sale militare, pentru ca „aceasta amenintare, terorismul djihadist aduce prejudicii intereselor noastre, cetatenilor nostri si valorilor noastre democratice”. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Allaho(u) Akbar. Partea IV”:http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46989-allah-o-u-akbar-partea-iv-valul-de-atentate-teroriste-din-1995-si-consecintele-atentatelor-din-2015.html).

Comandat pe 3 februarie 1986, lansat pe 7 mai 1994, Charles de Gaulle (R91), port-avion cu propulsie nucleara, este inarmat (echipat) pe 28 septembrie 2000 si pus in functiune pe 18 mai 2001.

Avand la bord un echipaj format din 2.000 de oameni, cu o lungime de 261,5m si cu o greutate maxima (incarcat) de 42.500 de tone, respectiv, o  viteza (de croaziera) de 50km/h, acesta dezvolta o putere de 83.000 CP (61.000 KW), fiind propulsat de 2 reactoare nucleare (cu apa presurizata K15, 2 grupe turboreductoare de 61SW, 2 elice, fiecare cu 4 palete fixe) si echipat cu 4 lansatoare de rachete Sylver (MBDA Aster 15), 2 Sadral, 8 Mistral, 8 tunuri Giat 20F2 (20mm), 4 mitraliere de 12,7 mm, respectiv, cu 32 de aeronave (12 Rafale Marine F3, 12 Dassault Super-Étendard-avioane de atac si vanatoare, 2 E-2C Hawkeye, 1 AS532 Cougar RESCO, 2 EC725 Caracal RESCO, 2 AS365F Dauphin Pedro-SAR, 1 Alouette III SAR jour).

O singura observatie importanta.

Ca si in cazul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, cand autoritatile americane, nu se asteptau la prabusirea turnurilor din Word Trade Center din New York (dupa inflamarea lor), deci nici la numarul impresionant de victime (aproape 3.000) pe care acestea in caderea lor vor genera, nici autoritatile franceze nu se asteptau ca macelul comis la Charlie Hebdo sa fie atat de dezastruos si sa soldeze cu 12 victime, printre care 8 jurnalisti de renume.

In sfarsit, revenind acum la membri Gang-lui de Roubaix de origine magrebina,  acestia se incadreaza si ei, fara exceptie, in categoria de lumpenteroristi.

Desi aparent, mu(d)jahidini fantatici, ei n-au fost decat niste tineri debusolati din a doua generatie de imigranti,, din parinti neintegrati cu probleme socio-profesionale, crescuti prin case de copii, familii adoptive, etc., a caror integrare in societatea franeza, mai mult sau mai putin a esuat.

Originar din Kabylie (Kabilia-regiune istorica si etnolingvistica din nordul Algeriei, la est de Alger, locuita de catre berberi), tatal lui Mouloud Bouguelane (originar din Valenciennes, regiunea metropolitana Lille), era un alcoolic, deosebit de violent (ranindu-si in repetate randuri ficele sale cu cutitul), fiind expulzat din Franta, dupa care acesta este plasat in custodia serviciilor sociale DDASS (Directria Departamentala a Afacerilor Sanitare si Sociale) si sufera profund de lipsa de afectiune, de respect, devenind instabil din punct de vedere psihologic si usor influentabil.

Infiat (dar „fara sentimente”) de catre o familie de profesori din Avesnes-sur-Helpe la varsta de 11 ani (cand era analfabet), la 18 ani acesta reuseste sa obtina totusi o diploma de Bacalaureat stiinfic (cel mai greu si prestios Bac in Franta), dupa care se inscrie la facultatea de Stiinte de la Universitatea din Lille (Villeneuve-d’Asque), unde se intalneste cu Lionel Dumont, de care se ataseaza profund, ca si de Cristophe Caze de altfel, cu care se angajeaza, din convingere (dar mai mult din supunere!), atat in razboiul din Bosnia, cat si in crima organizata (marele banditism), ulterior, in cadrul Gang-ului de Roubaix.

Din pacate, acesta isi abandoneaza studiile inca din primul an si pleaca sub acoperire (a unui ONG cu activitati umanitare) in Croatia, cu Bimian Zefferini, de unde ajunge in Bosnia.

Acesta din urma, îi va ajuta si pe membri gang-ului care vor scapa cu viata dupa asaltul RAID-ului din 29 martie 1996 si se vor refugia in Bosnia, insa in 1997, cu ocazia unui jaf, in urma unui intens schimb de focuri (fuziada) cu fortele de ordine, acesta este ucis, impreuna cu un politist.

Conform unor investigatii ulterioare, pare ca Bouguelane ar fi fost un fals-nebun dupa Allah, usor dezechilibrat psihic, un fel de mitoman care incerca sa-si justifice violenta prin refugiul in „bratele” unor imami care il instigau la razbunare, la necesitatea instaurarii Sariei in lume, un fals adept al Islamului, usor de manipulat si de recrutat in cartierele defavorizate ale ZUS (Zone Urbane Sensibile) sau in mediul carceral, in slujba acestuia.

Dintr-o familie modesta (tatal muncitor in industria textila, dar ambitios si muncitor), Hocine Bendaoui, spre deosebire de ceilalti doi frati ai sai (amandoi cu studii superioare medicale, unul medic, altul asistent medical), este exmatriculat din scoala generala (pentru indisciplina, rebeliune) si se refugiaza la Moscheea Arhimede din Roubaix, unde omorandu-si timpul cu ping-pongul (intr-o extrema marginalizare sociala, fara niciun fel de rost in viata la numai 17 ani) îi cunoaste pe Saad, Zemmiri, Dumont si Seddik (cu care fraternizeaza imediat, in special datorita varstei sale fragede), iar cu primul dintre ei (de care era cel mai atasat) pleaca in pelerinaj la Mecca (Arabia Saudita) in 1995, iar ulterior in Bosnia, pentru a lupta pentru cauza musulmana.

Dupa terminarea razboiului in Iugoslavia, acesta se angajeaza cu „convingere” si „devotament” in marea criminalitate, care, avea impresia ca îi va aduce satisfactii personale.

In sfarsit, in ceea ce il priveste pe Zemmiri, cel mai in varsta dintre membri gang-ului, tatal a 3 copii, acesta a sustinut intotdeauna ca el n-ar fi avut nimic de-a face cu cauza islamica si nici n-ar fi facut altceva decat sa-i puna apartamentul sau (unde a avut loc asaltul RAID-ului pe 29 martie 1996) la dispozitia membrilor acestuia, prieteni vechi de „razboi” din Bosnia, in timp ce sotia sa cu copii era in vacanta in Algeria, la parintii ei.

Acest lucru insa nu are nimic de a face cu realitate.

Din contra, poate ca acesta a fost mai mult raufacator decat terorist, „un simplu delincvent, un tip ordinar despre care niciodata n-ar fi trebuit vorbit”, conform avocatului sau, reputatul penalist, Eric Dupont-Moretti.

Insa, inainte ca acesta sa fie judecat la Roubaix in 2001 pentru apartenenta sa la Gang-ul de Roubaix, pe 3 ianuarie 1997, el este judecat la Tournai (in Belgia) in fata unei Curti Corectionale (si nu Criminale!) prezidate de catre Louis Carbolley, legat de fuziada de pe autostrada Lille-Gand (in care Cristophe Caze isi pierde viata) si de sechestarea sotiei si menajarei unui medic la ferma acestuia, ulterior, nu departe Tournai.

Asa cum mentiona Dupont-Moretti, clientul sau nu era „nici integrist, nici harki (…), ci „un brav tip”, fara cazier judiciar, un „musulman linistit”, tatal a 3 copii, care „nu stia ca prietenii sai ar fi cautati de catre Politie” si nici „n-ar fi avut intentia sa ucida cu arma in grajdul medicului, dar „s-ar fi pierdut cu firea”, confirmat si de catre cele doua femei luate ostatici.

La intrebarea Procurorului Regelui, Arnaud Bouvier: „De ce Zemmiri, nu s-a predat autoritatilor politienesti la locul fuziadei (schimbului intens de ficuri intre politisti si raufacatori) pe autostrada Lille-Gand sau ulterior?”, Dupont-Moretii, il asigura pe acesta ca: „Clintului sai i-a fost frica ca ar putea fi ucis”.

La terminarea procesului sau, acesta este condamnat la 10 ani de detentie criminala (pedeapsa maxima) pentru tentativa de omucidere si kidnapping (luare de ostatici) si 3 ani pentru port ilegal de arma, respectiv, import de echipament de rzboi pe teritoriul belgian, sanctiuni penale care in legislatia belgiana in vigoare pot fi contopite.

Membri grupului de Roubaix („vechii luptatori din Bosnia”) se vor regasi, dupa terminarea razboiului, in decembrie 1995 la Moscheea Al Daawa de Roubaix, unde vor elabora proiectul lor legat de marele bandistism, in care se angajeaza incepand cu anul nou, 1996, dar in care cauza islamica va juca doar un rol secundar.

                Dupa parerea mea, dezbaterile care au avut loc in timpul procesului intre 2-19 octombrie 2001, nu au reusit sa faca lumina in acest dosar si nici nu prea ar fi fost definite responsabilitatile membrilor grupului, nici in ceea ce priveste activitatile criminale de drept comun si nici in cele de tip terorist, motiv pentru care, nici n-au fost retinute contra inculpatilor decat 3 atacuri armate, o tentative de omucidere si o tentativa de atentat, in perioada 8 februarie-28 martie 1996.

Este vorba de atacul armat comis asupra supermarekutului Lidl de la Faches-Thumesnil (de unde sunt sustrasi 3.000€), respectiv, cel comis asupra magazinului hard-discount Aldi de la Croix, ambele in Departamentul Nord (in regiunea metropolitana Lille), pe 8 februarie 1996,

Vanati de catre politistii de la SRPJ Lille, vehiculul lor (un Reanault 25) condus de catre Lionel Dumont, loveste un alt vehicul marca Ford Sierra, motiv pentru care, acestia sechestreaza Mercedesul  lui Hamoud Feddal, un tanar sef de intreprindere in varsta de 28 de ani pe care il executa cu un glont in cap.

In acest atac este retinuta culpabilitatea lui Bendaoui si Zemmiri, dar si tentativa de ucidere asupra celor 3 politisti care îi urmareau.

In schimb, nu este retinuta contra lor, culpabilitatea in privinta uciderii lui Feddal.

Din contra, este retinuta culpabilitatea tuturor celor 3 in jaful armat comis la Leers in parkingul Magazinului Auchan, asupra furgonului blindatBrink’s pe 25 martie 1996 (Departamentul Nord), precum si tentativa de ucidere al celui care insotea transportul, grav ranit in fuziada (schimb intens de focuri).

In privinta, tentativei de atentat contra Comisariatului Central de Politie de la Lille, nu este retinuta decat culpabilitatea lui Zemmiri.

In sfarsit, Bendaoui, executa in timpul condamnarii sale in dosarul Gang-ului de Roubaix, o detentie de 5 ani pentru asociere de raufacatori in relatie cu o organizatie terorista.

Este vorba de condamnarea lui pe 6 mai 2001 de catre Tribunalul corectional Paris pentru apartenenta sa la reteaua terorista a lui Fateh Kamel.

Contrar celor doi complici ai sai, acesta a putut profita de contopirea pedepselor sale.

Lmpenteroristul (cel de a 3-a generatie), teroristul, modern, contemporan, al tanarului „anti-sistem”, pentru care Djihadul inlocuieste mitul Revolutiei (chiar daca nu este vorba de Europa, ci de Magreb, marcat puternic de cultura si civilizatia franceza), il regasim si in persoana tanarului tunisian  Seifeddine Rezgui (Abou Yahya Al Kairaouani, Abou Yihya Al-Kairouni) in varsta de 23 de ani, care, echipat cu o granda si un Kalasnikov, recent pe 26 iunie 2015, in statiunea balneara Port El Kantaoui din Hammam Sousse (nord-vestul regiunii urbane Sousse, oras port deschis in Golful Hammamet din Marea Mediterana) deschide focul asupra turistilor aflati pe plaja hotelului Imperial Marhaba (Societatea Hoteliera si Turistica Balneara Marhaba, fondata pe 7 ianuarie 1964 specializata in talasoterapie, clasat ˝bordel˝ de catre Statul Islamic) apartinand lantului de hoteluri spaniol RIU Hotels & Resorts (fondat de catre familia Riu in 1953 la Mallorca compus din 102 hoteluri in 17 tarii), facand 39 de victime si ranind alte 39 de persoane (˝infideli˝ pentru Statul Islamic), inainte de a fi ucis de catre membrii garzii nationale de securitate.

Atentatul este revendicat in noaptea de 26-27 iunie 2015 de catre Statul Islamic, fara ca sa exista vreo dovada materiala fiabila in privinta legaturii dintre terorist si acesta organizatie tererista criminala!

Teroristul, surazator, relaxat, ajunge pe plaja venind din mare cu un zodiac-nautic (barca cu motor) naintr-o tinuta lejera de turist, in jurul pranzului, avand arma disimulata intr-un parasol (umbrela utilizata de catre turisti pentru a crea umbra pe o arie mai intinsa).

Dupa deschiderea focului (aparent la intamplare !) si uciderea mai multor turisti pe plaja (cca doua duzini), teroristul Abou Yahya Al Kairaouani, apartinand unei grupari salafiste, arunca o grenada in piscina din fata hotelului, obligandu-i pe acestia sa se adopteasca in interiorul acestuia, unde va trage din nou asupra lor, tot la intamplare, evitand insa turistii tunisieni, carora le spune: „nu am venit pentru voi”!

Bilantul acestui atac terorist este mai mult decat dramatic si este considerat cel mai sangeros din intreaga istorie a Tunisiei.

Printre victime, majoritatea sunt britanici (30 de morti, 26 de raniti), restul, irlandezi (3 morti); germani (2 morti si un ranit); belgieni (1 mort si 2 raniti); rusi (1 mort si un ranit).

Un portughez si teroristul, sunt ucisi si ei, iar un ukrainian, este ranit grav.

In ceea ce il priveste pe lumpenteroristul Abou Yahya Al Kairaouani, legat de acesta, detin niste informatii, cred, destul de fiabile, pentru ca, cunosc aceasta zona (am frecventat-o cu multi ani in urma) si mi-am facut si cunostinte prin regiune.

Originar din Gaâfour (un orasel in nord-estul Tunisiei, la cca 120-125 km sud-est de Capitala Tunis, apartinand Guvernoratului Silina, unul dintre cele mai slab dezvoltate din punct de vedere social-economic), Seifeddine Rezgui (n.1990) creste intr-o familie de oameni nevoiasi (in cartierul sarac Hay Ezzouhour) cu rezultate scolare, totusi, bune si este apreciat de catre profesorii sai, ca de altfel si de catre colegii lui de scoala, respectiv, pritenii sai apropiati.

Dupa obtinerea unui bacalaureat stiintific (cel mai prestigios in invatamantul tunisian ca si in cel francez de altfel), el esta admis in 2011 la ISSATKR (Institutul Superior de Stiinte Aplicate si de Tehnologie, infiintat in virtutea decretului nr.1971 din 14 iulie 2005) din cadrul Universitatii Kairouan, echivalentul grupului de scoli franceze de inalte studii ingineresti INSA (Institutului National de Stiinte Aplicate-Lyon-Toulouse-Strasbourg-Rennes-Rouen), fara insa prestigiul acestuia, unde in acest an universitar (2015-2016) era inscris in Master 1 Pro (anul 1 de Master Profesional) in filiera  ˝Pilotage & Réseaux Industriels˝.

Important centru islamic al Africii de Nord pana in secolul XI, Capitala Guvernoratului cu acelasi nume, Kairouan (celebru datorita marii Moschei pe care o gazduieste, construit intre secolele VII-IX, protejat ca monument istoric conform unui decret datat din 13 martie 1912, intrat in patrimoniul Unesco din 1988), al 4-lea oras sfant al Islamului si primul din Magreb (aflat la cca 50 km de Sousse), i-a deschis lui Rezgui, cu totul alte orizonturi, deci alte perspective decat regiunea sa natala, saraca, in care a crescut.

Cel putin in timpul primilor ani de studii (2011-2013), comportamentul acestuia este absolut normal, ceea ce îi permite sa ramana un anonim: are rezultate bune la invatatura si activitati extra scolare (fan al RMCF-Clubul de Fotbal Real Madrid, al CAT-Clubul African din Tunis, de Brrackdance, etc.), caracteristice tinerilor de varsta lui.

Comportamentul acestuia se schimba brusc odata cu inceperea anului universitar 2013-2014, cand incepe sa frecventeze mediul islamist-salafist din Kairouan (primul oras sfant din Mageb) asociata cu miscarea (d)jihadista tunisiana, cand relatiile devin destul de incordate dintre Guvern, condus pe atunci de catre Partidul islamist Ennahda ( حركة النهضة‎ arakat an-Nahah, Miscarea Rezistentei, fondata pe 6 iunie 1981 ca Miscarea Tendintei Islamice, devenita a Rezistentei din 1989 avand ca ideologie islamismul politic si liberalismul economic) si miscarea salafista Ansar Al Charia ( أنصار الشريعة, Partizanii Sariei, o grupare islamista salafista, cu cateva mii de membri, fiind clasata de catre ONU, din 23 septembrie 2014 ca o organizatie terorista criminal, apropiata gruparii Al Qaeda), responsabila de asasinarea pe 6 februarie 2013 a lui Chokri Belaïd (1964-2013), om politic si avocat tunisian, pe atunici Secretar General si Purtator de cuvant al Miscarii Patriotilor Democrati (حزب الوطنيين الديمقراطيين الموحد, partid politic de stanga, fondat pe 12 martie 2011, avand ca ideologie Marxism-Leninismul si panarabismul-unificarea popopoarelor arabe, fuzionat ulterior cu Partidul Muncii Patriotice si Democratice), respectiv, pe 25 iulie 2013, a lui Mohamed Brahmi (1955-2013), om politic tunisian, fost coordonator al Miscarii Poporului (حركة الشعب, partid politic de stanga, fondat pe 8 martie 2011 avand ca ideologie, socialismul, nationalismul arab si islamismul).

Incepand cu anul 2014, Rezgui, incepe sa faca publice ideile sale islamiste fundamentaliste pe pagina sa de Facebook si incepe sa incite pe cei din anturajul sau la ˝Razboiul Sfant˝.

Conform unor investigatii facute de catre Hedi Yahmed, jurnalist tunisian, s-ar parea ca Seifeddine Rezgui ar fi fost in contact cu Yassine Laabidi, unul dintre cei doi teroristi ucisi care au comis atacul sangerors de la Muzeul din Bardo pe 18 martie 2015, in care 22 de peroane au fost ucise si alte 45 ranite.

Jurnalistii tunisieni cred (in absenta unor probe materiale fiabile) ca Rezgui ar fi participat la o pregatire de lupta in taberele salafiste libiene, unde ar fi putut ajunge pe cai ilegale (clandestine), avand in vedere faptul ca pasaportul sau nu indica nicio iesire de pe teritoriul tiunisian.

In ceea ce priveste pistolul mitraliera Kalasnikov utilizat de catre Rezgui in atacul sau, ar exista banuieli ca acesta ar proveni din traficul de arme libian care a luat proportii odata cu instaurarea haosului in aceasta tara, administrata in prezent de catre un Guvern provizoriu, dupa inlaturarea de la putere si uciderea lui  Mouammar Kadhafi (1942-20112), pe 20 octombrie 2011 (aflat in fruntea tarii timp de 42 de ani!), in urma unor miscari populare foarte violente, cu numerosi morti si raniti (care au generat Revolutia libiana).

Yahmed este convins ca Rezgui ar face partea din cea de a doua generatie de teroristi tunisieni post-Revolutie (2011) mult mai imprevizibila si mult mai agresiva, anti-occidentala si anti-americana, care comite atacuri sangeroase in zonele urbane si numai contra srtainilor, fata de prima generatie, mai mult „clasica”, care lupta din muntii Chaambi si Semmama (Guvernoratul Kasserine), inclusiv contra fortelor de ordine si securitate tunisiene (de langa frontiera cu Algeria) cu sprijinul gruparii teroriste Okba Ibn-Nafaa, o „filiala” a organizatiei islamiste criminale AQMI (Al Qaeda din Magrebul Islamic).

Cert, cazul lui Rezgui este aparte, pentru ca cel putin la prima vedere, acesta nu pare sa fi fost un lumpenterorist, cel putin „clasic” (in sensul in care l-am definit pe acesta mai sus!), avand in vedere faptul ca era un „invatat” in raport cu majoritatea dintre acestia, insa, are puncte comune cu Gang-ul de la Rubaix, printre care erau si studenti,  si in special cu seful acestuia Cristophe Caze, care era student, tot in anul V, la Facultatea Medicina.

In ciuda aparentelor unei „reusite” profesionale, Rezgui, avea probleme, psihologice si o oarecare instabilitate psihica, ceea ce faceau din el un tanar anti-sistem, pentru care Djihadul inlocuieste mitul Revolutiei, ceea ce ar fi permis sefilor sai sa-l manipuleze in comiterea atacului terorist.

Investigatiile efectuate in anturajul acestuia ne autorizeaza sa tragem cateva concluzii generale in privinta lumpenteroristului.

In primul rand, asa cum l-am definit, lumpenteroristul nu este nici un analfabet si niciun incult, pentru ca un individ, care nu dispune, totusi, de un sistem de gandire bine structurat si nu are cunostinte aprofundate despre Islam nu poate fi manipulat pentru comiterea unor atentate teroriste si cu atat mai putin, pentru comiterea unui atentat de tip kamikaze sau a unui atentat tip sinucigas-indirect, in care cel in cauza stie ca va fi ucis.

Faptul ca acesta urmeaza niste studii, nu inseamna neaparat ca nu ar fi „in esec scolar” sau „socio-profesional”.

Dupa cum stim, in ultimul timp, invatamantul superior s-a democratizat prin intermediul dispozitivului „low-study” (similar dispozitivului low-cost din transportul aerian), ceea ce permite cu usurinta unor tineri fara veritabile abilitati intelectuale si vocatie pentru studii superioare sa urmeze cursuri universitare in insitutii fara valoare pe piata muncii, pseudo-universitati de tip SRL (cum este si cazul niversitatilor romanesti private, care produc pe banda rulanta semianalfabeti), practic, la indemana oricarui absolvent de liceu (chiar si fara diploma de bacalaureat).

In Franta, distributia studentilor in functie de durata invatamantului superior, urmeaza un fel de lege Normala a lui Gauss-Laplace (Clopotul lui Gaus).

Cu alte cuvinte, invatamantul universitar de scurta durata (BTS-Brevet de tehnician Superior, DUT-Diploma Universitara de Tehnologie, cu un nivel de pregatire Bac+2 ani de studii sau Licenta Profesionala, Bac+3 ani de studii) foarte solicitata pe piata muncii (cadru mediu) si cel ultraelitist al Scolilor Superioare de Inalte Studii (Les Grandes Ecoles, Bac+5/6 ani de studii cu grad de Master sau Magistère) stiintifico-ingineresti, economico-comerciale, militare, juridice, sociale, administrative, veterinare, agricole, medicale, etc., care asigura pe piata muncii posturi de conducere si de inalta responsabilitate (cadru superior), incadreaza intatamantul universitar general de lunga durata (Bac+5 ani de studii cu gradele de Licenta-Master), cca 60-65% dintre studenti din invatamantul superior.

In raport cu primele doua (invatamantul universitar de scurta durata si cel ultraelitist de Grandes Ecoles), care sunt foarte selective (datorita solicitariilor lor pe piata muncii!), accesibile numai pe baza de concurs de admitere (scris-cu o durata de 02h00-04h00 si oral-cu o durata de 01h00-02h00 la displine fundamentele, respectiv, cultura generala si limbi straine), sistemul universitar de lunga durata este accesibil, pur si simplu prin „inscriere”, iar admiterea are loc in limita unor locuri disponibile (in functie de rezultatele de la Bac, din anii de studii, de proiectul profesional al candidatului, de activitatile lui extrascolare, etc.).

Incepand din 2011, dupa incheierea procesului de autonomie universitara in Franta (2009-2011), universitatile inceraca si ele sa se adapteze la sistemul ultraelitist al scolilor de inalte studii (un sistem de invatamant unic in lume, atat ca organizare cat si ca performanta), iar din acest punct de vedere ele ar fi (strict, dupa parerea mea personala!): de rangul 1 (elitiste-exigente, care in plus fata de cele mentionate mai sus, solictia o desfasurare integrala si detaliata ale buletinelor de note-foilor matricole, ale aprecierii profesorilor, un CV detaliat cu o scrisoare de motivatie, scrisori de recomandare, invitand candidatul si la un interviu-cu o durata de 01h00/01h30, in cadrul caruia il si examineaza, pe scurt, la disciplinele fundamentale, cultura generala si la proiectul sau profesional); rangul 2 (obisnuite-modeste, care fata de cele de rangul 1, nu convoaca candidatul la interviu si nici nu solicita recomandari, dar examineaza cu mare atentie dosarul acestuia folosind un criteriu de punctaj in functie de notele obtinute la bac, la disciplinele studiate in liceu, etc.), respectiv, de rangul 3 (codoase-supravietuitoare, in care accesul este asigurat fara CV si scrisoare de motivatie, fara interviu, fara buletine scolare, etc, diploma de bac fiind suficienta daca corespunde profilului ales).

Avand in vedere faptul ca invatamantul universitar de scurta durata si cel ultraelitist de Gandes Ecoles nu pot acoperii nevoile de cadre necesare economiei nationale (franceze), conform unei  „reguli de aur” R(1/2; 1/3; 1/4) sansele absolventilor universitatilor pentru ocuparea unui loc de munca corespunzator studiilor lor ar respecta urmatoarea lege (considerente strict personale!): pentru universitatile de rangul 1, absolventul trebuie sa fie in prima jumatate al clasamentului pe unversitate, in prima treime, in cele de rangul 2 si in primul sfert in cele de rangul 3, acest lucru intr-un context in care in invatamantul universitar general de lunga durata (Licenta-Master), rata (medie) de promovare (nationala) este extrem de scazuta: cca 27,2% in Licenta si 46% in Master! (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei problematici: „Sistemul elitist francez de inalte studii Grandes Ecoles, un sistem educativ de mare complexitate si prestigiu, unic in lume”:  http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/43996-sistemul-elitist-francez-de-inalte-studii-grandes-ecoles-un-sistem-educativ-de-mare-complexitate-si-prestigiu-unic-in-lume.html; „Autonomia universitara franceza”:  http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/07/autonomie-universitaire-liste-des.html:  „Drama studentilor Da(e)lf-isti in universitatile franceze”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/45882-drama-studentilor-da-e-lf-isti-in-universitatile-franceze.html).

In contextul celor prezentate mai sus, nici Caze, fostul sef al gruparii Gang de Roubaix si nici Rezgui, nu mai sunt asa de enigmatici cum considera presa tunisiana (si internationala), respeciv, autoritatile judiciare si rudele acestuia (in special, mama, Radhia Manai, 49 de ani)  iar din punctul meu de vedere, amandoi erau intr-un profund esec scolar si socio-profesional, specific lumpenteroristilor.

In ceea ce il priveste pe Cristophe Caze, avand in vedere, preocuparile sale „extrascolare” (convertirea la Islam, frecventarea musulmanilor fundamentalisti-djihadisti, etc.) si selectivitiatea, respectiv, complexitatea studiilor medicale in Franta (Bac+11 ani de studii medicale si chiar Bac+12 ani, pe vremea lui Caze), cu doua mari concursuri nationale deosebit de grele, cu rate generale de promovare extrem de scazute (in jur de 11-12%), Caze nu avea nicio sansa sa devina medic, vreodata.

Pe vremea lui Caze, in Franta, in cadrul studiilor medicale (probabil, cele mai dificile si lungi din lume), dupa primii 2 ani pregatitori PCEM1 si PCEM2 (Primul si al Doilea an Comun de Studii Medicale, numai un singur an, PACES, dupa reforma instaurata prin legea din 7 iulie 2009 si intrata in vigpoare cu anul universitar 2010-2011) avea loc o selectie nationala deosebit de severa la care reuseau mai putin de 11-13%, in medie,  in „etapa” urmatoare, iar dupa cel de-al 6-lea an, un alt examen foarte dificil care permitea accesul la specializare (cam acelasi procent pe universitati), numit astazi ECN-Examenul de Clasament National (A se vedea si articolul autorului: „Studii medicale in Franta”: http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2014/01/etudes-de-medecine-en-france.html).

Deci, angajamentul sau in studiile medicale (un proiect profesional de lunga durata, foarte complex si foarte selectiv), era unul soldat, practic, cu esec, ceea ce implica si esecul sau pe plan socio-profesional.

In schimb, convertirea la islam si posibilitatea de a combate in randul (d)jihadistilor, pentru o cauza „nobila”, i-au deschis orizonturi noi tanarului anti-sistem, dornic de afirmare, dornic de a se face cunoscut in lume.

In ceea ce il priveste pe Rezgui, acesta isi finanta cu mari dificultati niste studii tehnice (ingineresti) pentru care nu avea nicio vocatie si nici o pasiune deosebita.

Originar dintr-o regiune saraca a Tunisiei, inteligent si motivat sa invete pentru a-si croi un viitor, posesor al unui bac stiintific, acesta, era firesc sa se indrepte catre o profesiune tehnica.

Din pacate  ISSATKR (Institutul Superior de Stiinte Aplicate si de Tehnologie), sub nicio forma nu-i asigura lui Rezgui un viitor, nici pe piata competentei si nici pe piata muncii, de ceea ce acesta era pe deplin constient.

Din contra, ca angajat part-time in regiunea Kantaoui (unde a comis si atacul terorist), la Gaâfour sau Kairouan, in diferite job-uri marunte in sectorul restauratiei si turismului (domeniu in care nu avea nici studii si nici competente, deci nici posibilitatea de a face cariera !) pentru a-si finanta studiile sale ingineresti, de care nu era atras, Rezgui era in contact permanent cu turistii straini (occidentali) instariti care, dupa mentalitatea (d)djihadistilor, ar profita de tara lor si îsi bat joc de localnicii sarantoci si amarati, umilindu-i de fiecare data cand se iveste ocazia, ceea ce ar o insulta la adresa Islamului, la adresa musulmanului, la adresa Profetului, la adresa lui Allah.

Chiar daca tourismul in economia tunisiana este o componenta foarte importanta a PIB-ului (cca 7,5% din PIB) si aproape ½ milioane de  locuri de munca depind, direct sau indirect de acest sector de activitate (cca 15% din populatia activa), iar distrugerea acestuia dauneaza grav poporului.

Chiar daca, in urma atacului terorist de la Muzeul National din Bardo pe 18 martie 2015, in care 22 de persoane sunt ucise si alte 45 ranite, turismul tunisian ar fi pierdut deja 1/3 din clientela occidentala, cca 6 milioane pe an. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului : Allah(o)u Akbar”. Partea VI: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47965-allah-o-u-akbar-partea-vi-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-de-la-oslo-si-tunis-lumpenteroristul.html).

In plus, Rezgui (care ˝credea in Dumnezeu si nu in rahatul de Daech !˝, conformm tatalui sau Hakim Rezgui), era un solitar, un introvertit, cu o instabilitate psihica si emotionala importanta, un complexat atat datorita trecutului sau (de copil, respectiv, tanar  sarac, dintr-o regiune saraca) cat si datorita absentei unui viitor la care aspira (deci, legarea de glie, in lipsa unui loc de munca de intelectual), un individ la care ura pentru occidentalii bogati (si in special britanici, care combat Statul Islamic cu fermitate, alaturi de fortele armate ale SUA, in cadrul coalitiei multinationale) era profunda si era cultivata prin manipulare de-a lungul anilor sai de studii.

Continuarea studiilor (eventual) in Franta (vislui lui Rezgui la inceput, ca de altfel a majoritatii tinerilor tunisieni), avand in vedere rata mare de esec in privinta integrarii socio-profesionale ai celor proveniti din Magreb, nu i-ar fi oferit sanse mari de intelectual in aceasta tara, iar supravietuirea lui, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, l-ar fi apropiat de organizatiile extremiste, salafiste, ˝specializate˝ fie in infractiuni (in special, trafic de droguri), fie in acte de terorism.

Fac aceasta mentiune, pentru ca acest element nu a fost exploatat de catre nicio sursa pana in prezent si dupa parerea mea, acest esec socio-profesional, in contextul unor probleme psihice ne neglijabile, a contribuit substantial la radicalizarea lui Rezgui, care era, ca individ, ideal, pentru a fi manipulat (prin ˝drogare si spalarea a creierului !˝, conform mamei sale, Radhia Manai) in actiuni teroriste criminale

Si inca un element care merita exploatat.

Este vorba de faptul ca Tunisia ca stat, este cel mai mare furnizor de personal uman pentru (d)jihad (Al Qaeda, Statul Islamic si filialele lor, etc.) pe cap de locuitor, iar Kairouan (˝capitala religioasa˝ a Tunisiei), ocupa locurile fruntase din Tunisia, din acest punct de vedere.

Astfel, pe 9 iunie 2015, cu ocazia, arestarii a doi suspecti in dosarul lui Sid-Ahmed Ghlam (“Djillali”, student algerian la SupInfo-Scoala Superioara de Inalte Studii de Informatica, islamist-radical, n.1991, originar din Tiaret, regiunea Oran), anchetat pentru asainarea lui Aurélie Châtelain si planuirea unui atentat la Villejuif (regiunea urbana paiziana extra-muros) pe 19 aprilie 2015, Bernard Cazeneuve, Ministrul de Interne francez, preciza intr-un comunicat de presa (care nu concorda neaparat cu alte declaratii sau alte documente!) ca in am asista la o crestere sensibila in Franta a numarului de personae implicate in filierele (d)jihadiste in legatura cu Irak si Siria.

Conform acestuia, astazi, cca 1.750 de persoane ar fi implicate sub o forma sau alta in filierele djhadiste (un alt document Europol, indica 1.136), mult mai mare decat cu un an si jumatate in urma (ianuarie 2014) cand numarul acestora ar fi fost 555 sau cu doi ani in urma, cca 100 de persoane.

Aceasta cifra mentionata de catre Cazeneuve, dupa parerea mea, nu corespunde realitatii.

In sensul ca in ea, sunt contabilizate o serie de personae care char daca sunt francezi de origine musulmana (sau francezi convertiti la Islam) si ar migra in afara teritoriului national, nu inseamna neaparat ca ar fi implicate in actiuni jihadiste!

Ultimele date communicate (official) de catre Ministerul de Interne ar mentiona prezenta a numai 475 de personae in Irak si Siria, 320 ar fi in transit catre Siria, iar 278, ar fi parasit deja zona de de control (influenta) al Statului Islamic, in timp ce 521 ar avea “intentia” de a parasi teritoriul national pentru a ajunge in Irak si Siria.

In schimb, Cazeneuve, a mentionat si faptul ca cca 113 combatanti francezi (sau musulmani, rezidenti francezi) ar fi fost ucis deja in actiunile intreprinse de catre Statul Islamic.

Declaratiile lui Cazeneuve, sunt sustinute si de catre documente ale ONU, care semnaleaza faptul ca daca in luna septembrie anul trecut (2014), cca 15.000 de straini, erau prezenti sau in transit catre Irak si Siria, recent, conform ultimului raport al Comitetului de Sanctiuni Contra Al Qaeda (care colaboreaza cu 27 de servicii secrete din lume), numarul acestora ar fi de cca 25.000 (din cca 107 state ale lumii, adica ceva mai putin decat jumatatea statelor lumii, printre care Franta, Federatia Rusa, Tunisia si Maroc cu peste 1.000 de combatanti).

In ciuda Rezolutiei din 24 septembrie 2014 al Consiliului (permanent) de Securitate ONU (SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia si China) care impiedica finantarea recrutarea si deplasarea djihadistilor.

Daca raportam insa numarul de jihadisti la numarul de locuitori, tarile care furnizeaza cei mai multi jihadisti Statului Islamic, sunt tot tari musulmane (sau cu majoritate musulmana), dupa cum urmeaza (raportat la 1 milion de locuitori): Tunisia (300), Iordania (230), Liban (160), Kosovo (125), Kazakstan (90), Bosnia (85), Turkmenistan (65), Arabia Saudita (60), Albania (50), Maroc (45), urmate de catre 3 tari europene: Belgia (40), Danemarka (27) si Franta (26), pentru ca in ulterior, in clasament sa apara o oarecare alternantaTadjikistan (25), Kuweit si Georgia (23), Suedia (20), Austria Uzbekistan si Kirgistan (18),  Olanda, Finlanda si Turcia (15), Rusia si Norvegia (13) si in sfarsit, Marea britanie (10).

In sfarsit, in urma autopsiei efectuate asupra cadavrului lui Rezgui, s-ar parea ca acesta ar fi fost drogat cu fenetilina (inventata de catre Evonik Industries AG in 1961), o amfetamina, utilizata de catre Statul Islamic sub numele de captagon (C18H23N5O2).

 Acest drog popular in mai multe tari arabe (ale celor 3 mari zone geografice: Magrebul, Orientul Mijlociu  si Tarile Golfului Persic, printre care Maroc, Libia, Irak, Kuweit, Iordania, Liban, etc., Qatar, care pe 24 iunie 2009 a capturat peste 4 milioane de capsule, pentru o valoare de aproape 31 M$US sau Arabia Saudita, unde annual sunt confiscate cca 55 de milioane de capsule).

Acest drog, al carui principal producator pana in 2011 a fost Libia, iar ulterior (din cauza haosului social-politic dupa moartea lui Mouammar Kadhafi), a devenit Siria (unde era utilizat de catre trupele antiguvernamentale in timpul razboiului civil), inca din 1986, se afla ca substanta psihotropa pe lista OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii).

Pe 2 iulie, Guvernul Tunisian, prin intermediul lui Kamel Jendoubi, Ministrul insarcinat cu Societatea Civila, a anuntat arestarea a opt personae (printre care si o femeie), dintre 12 suspectati, membri a unei retele (cellule) teroriste, care ar fi pus la la cale si gestionat atacul terorist de la Sousse (cel mai sangeros atac din instoria ei, care a socat profund intreaga opinie publica tunisiana), dupa ce Ministrul de Interne, Najem Gharsalli, a procedat la cateva arestari deja cu cateva zile in urma (in cadrul unei anchete antiteroriste la care au participat si 10 anchetatori britanici) si a securizat plajele tunisiene cu inca 1.377 agenti de secuitate suplimentari.

In cadrul anchetei antiteroriste mixte, tunisiene si britanice, doi djihadisti ar fi fost arestati care ar fi facut dezvaluiri complete relativ la atacurile teroriste care urmau a fi comise pe teritoriul national tunisian in magazine cu alcool, baruri, aeroporturi, Insula Djerba, etc., precum si contra Fortelor de Securitate, iar conform acestora, Sabeur Khachnaoui si Yassine Abidi, cei doi teroristi ucisi in atacul de la Muzeul National din Bardo s-ar fi format in aceleasi tabere de lupta Libiene ca si Rezgui, atentatorul de la Sousse, din Sabratha (vestul Libiei), in decembrie 2014, alocate organizatiei teroriste Ansar Al-Charia (filiala libiana al Stastului Islamic), dirijata mult timp de catre tunisianul djihadist, Ahmed Rouissi (ucis in martie la Syrte, cartierul general al Statului Islamic in centrul litoralului libian, controlata de catre Coalitia „Fajr Libya (Aube de la Libye)” cu sediul la Tripoli si cu care Guvernul tunisian nu are relatii) intr-un conflict armat cu o brigada de securitate al orasului Misrata situata mai in vestul tarii), implicat in asasinarea personalitatilor politice de stanga, Chokri Belaïd, in februarie si Mohamed Brahmi in iulie, 2013.

Compus din diferite brigade de miltie originare din Misrata, Souk al Jumaa (cartier conservator in Tripoli) si din alte thuwars (luptatori al Revolutiei din 2011), Coalitia Fajr Libya a atacat pe 13 iulie Aeroportul International din Tripoli aflat sub controlul gruparii armate din Zintan (fost sediu al Revolutiei, la cca 170 km sud-vest de capitala).

Merita sa subliniem aici si faptul ca in parallel cu atacurile terroriste al lui Abou Yahya Al Kairaouani (Abu Yahya al-Qayrawani, Rezgui) de la Sousse, respectiv, al lui Yassin Salhi in uzina Seveso (Air Products, grup anerican de gaz industrial)  din Saint-Quentin-Fallavier (Departamentul Isère, Regiunea urbana Lyon, estul Frantei) din 26 iunie 2015, la solicitarile Statului Islamic in preajma Ramadanului (considerat de catre djhadisti luna Djihadului) au fost comise si alte atacuri teroriste deosebit de sangeroase: la Kobané (Aïn al-Arab, Cantonul Rojava), oras in nordul Siriei (cu o populatie kurda importanta), frontalier cu Turcia, unde, intre 25-27 iunie, un comando al Statului Islamic (cca 100 de oameni, inpartiti in doua grupe si deghizati in uniforme YPG-Unitate de protectie a Poporului, respectiv, ale Armatei Siriene Libere), ucide la intamplare intre 223-262 de civili si raneste cel putin 273.

Atacul debuteaza cu 3 atentate sinucigase, la un interval de cateva ore intre ele, in proximitatea postului de frontiera Mürşitpınar (in jurul orelor 05h00, 12h30 si 13h00), iar mai tarziu, cu un atac terorist in satul Barekh Boutane (regiuna Sarrin, la sud de Kobané), unde djihadistii iau 70 de ostatici cu care se baricadeaza in cladiri publice din centrul orasului.

Incercuiti de catre militarii de la YPG, pe 27 iunie in urma unei fuziade (schimb intens de focuri) intre teroristi si militari, unii dintre ostatci si jihadisti mor, iar altii reusesc sa scape cu viata si sa paraseasca zona de conflict.

Tot pe 26 iunie are loc si atentatul terorist-sinucigas (tip kamikaze) al lui Abou Souleiman al-Muwahed, cu un vehicul-kamikaze contra Moscheii siite din Kuweit, primul de genul acesta in aceasta tara, in care mor 27 de persoane si alte 228 sunt ranite si care este revendicat tot de catre Statul Islamic (care a mai comis asemenea atacuri si in Arabia Saudita si Yemen in acest an), respectiv, batalia de la Lego, in cadrul razboiulului civil din Somalia cand organizatia terorista islamista, somaliana Al-Shabbaab ( الشباب, „tinerete”, creata in 2006, avand cca 5.000 membri si ca obiectiv instaurarea Sariei in regiune) cu o ideologie salafist-djihadista, membra a Uniunii Tribunalelor Islamice (UTI- Midowga Maxkamadaha Islaamiga, o alianta intre 15 tribunale islamice somaliene, o fractiune terorista mai dura), legata de Al Qaeda, ataca baza militarilor din Burundi la Lego in Somalia (activa in cadrul misiunii Uniunii Africane din Somalia) prin intermediul unui vehicul-kamikaze (umplut cu explozibil), care explodeaza in fata acesteia.

Bilantul este dramatic: intre 50-70 de soldati ucisi si alti 20 disparuti, iar 40 de civili somalieni sunt masacrati fara mila.

Atentat-sinucigas (kamikaze), revendicat de catre Al Qaida, a mai fost comis cu peste un deceniu in urma si in Tunisia (in Insula Djerba), pe 11 aprile 2002, de catre Nizar Naouar (franco-tunisian in varsta de 25 de ani), care a intrat cu o un vehicul (camion) cisterna de gaz natural umplut cu explozibil, in Sinagoga de la Ghirba, facand 19 morti si 30 de raniti. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului : Allah(o)u Akbar”. Partea VI: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47965-allah-o-u-akbar-partea-vi-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-de-la-oslo-si-tunis-lumpenteroristul.html).

 

In sfarsit, Statul Islamic a revendicat (inca pe 16 iunie) deja si un alt atac (pe 15 iunie, comis de catre „2 soldati al Califatului” pe o motocicleta, unul ucis si celalalt luat prizonier), contra unei baze a Garzii Nationale trunisiene (de jandarmi), la Sidi Ali Ben Aoun, in regiunea Sidi Bouzid (centrul-est al Tunisiei), in care 3 militari sunt ucisi si 12 sunt raniti (3 soldati al Fortelor de Ordine, un soldat si 8 civili, dintre care 1 grav).

Ministrul de interne a declarat intr-un comunicat de presa, ca atacul nu ar fi fost comis de catre membri Statului Islamic, gruparea ultra-radicala sunita, ci de catre Phalange Okba Ibn Nafaa, o organizatie terorisa care este apropiata de Al Qaida.

Aceasta regiune este una in care conflictele armate dintre Fortele de Securitate si jihadisti sunt destul de volente.

Pe 18 februarie, alti 4 membri al Garzii Nationale au fost ucisi in Guvermoratul Kasserine, iar, recent, pe 17 iulie, 14 militari au pierit in Muntele Chaabi, in urma unui atac al Statului Islamic cu lansatoare de rachete si pusti mitraliere, iar in cursul serii, un alt jandarm a fost ucis in regiunea Jendouba, la frontiera algeriana.

Din informatiile pe care le detinem, dupa Revolutia tunisiana din 2011 (si alungarea de la putere al dicatorului Zine El-Abidine Ben Ali), cca 70 de militari si politisti ar fi pierit in cadrul confruntarilor violente cu jihadistii, cu precadere in zonele frontaliere cu Algeria.

In ceea ce priveste cresterea islamismului in Franta, inca din luna februarie 2015, deputatul PS (Partidul Socialist) de Essonne (Regiunea pariziana) Malek Boutih (fost Presedinte al Asociatiei SOS Rasism) a remis un raport (de 68 de pagini) Prm-Ministrului Manuel Walls, intitulat “Generatie radicala”, in care acesta explica cauzele care ar contribui la acest fenomen, materializat prin radicalizarea religioasa si cresterea numarului de candidati francezi (cetateni sau rezidenti) pentru Jihad in ultimul timp, dar in special, incepand cu acest deceniu.

Conform acestuia, o importanta majoritate a tineretului de astazi este profund dezamagita de modelul de societate (francez) in care traieste, avand in vedere faptul ca cca 65% dintre jihadistii de ultima generatie au mai putin de 25 de ani.

Si intr-adevar, dupa parerea mea, aceasta dezamagire (frustrare) a lor, care se accentueaza de-a lungul timpului, este legata in primul rand de integrarea lor nereusita (esuata) in societate, ceea ce are ca efect motivatia lor reala, conform unor legi nescrise ale Coranului, pentru Razboiul Sfant (element central al manipularii mentorilor jihadisti!), care spera sa aduca acea recunoastere spirituala si sociala, la care aspira.

Logic, ca musulman, este mult mai usor sa te integrezi intr-o societate islamica (din punct de vedere socio-profesional) in care te nasti si traiesti o vreme decat in societatile occidentale (capitaliste), care sunt guvernate pe piata de competente conform unor legi specifice economiei de piata, respectiv, a unor libertati democratice, inexistente (cel putin practic) in cele musulmane.

Exista diferente semnificative de cultura, de studii (pregatire profesionala), de democratie, iar asimilarea acestora necesita o “tranzitie” de faza mentala, care poate dura, mai mult sau mai putin timp, in functie de nivelul de instruire, de capacitatea intelectuala si de adaptare a individului.

Si numai ulterior apare motivatia cu componenta sa ex-coloniala, cum afirma Grumberg in articolul sau „Qui sont les 450 migrants du cargo arraisonné en Italie?”,, ca element central al razbunarii, comfirmat si in practica atacurilor teroriste prezentate incepand cu acest deceniu.

Desi, dupa parerea mea, este mult mai dominanta (decat componenta coloniala) ar fi politica expansionista si invazionista (de “cucerire” si de “cotropire”) a SUA si a aliatilor sai in razboiul antiterrorist declansat dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, soldata cu sute de mii de morti in zonelele musulmane de conflict (numai in ultimele 1.685 bombardari in Siria ar fi fost eliminate 3.276 de combatanti, 58 de tancuri, 187 de vehicule armate-blindate si cateva sute de instalatii militare-centre de lupta, de antrenament si depozite de logistica).

Niciun musulman bine integrat in societatea franceza (indiferent de nivel), in particular si in cea occidentala, in general, care a prins radacini nationale solide, care dispune un loc bun de munca (corect remunerat in functie de pregatirea sa profesionala), echilibrat psihic si emotional, care este respectat de catre membri sai si admirat pentru contributia sa la prosperitatea materiala si spirituala a natiunii, nu se orienteaza catre Djihad si nici nu-si doreste sa devina martir al lui Allah, intr-un Razboi Sfant, care nu-l reprezinta si nu este specific (cel putin explicit!) nici Coranului, cartea sfanta a Islamului (din care, foarte recent, la Universitatea Birmigham din Marea Britanie, in colaborarea cu Universitatea Oxford, ar fi fost identificate, folosind datarea cu ajutorul Carbonului 14-datare cu radiocarbon, cu o aproximatie de 95%, fragmente vechi de peste 1370 de ani, redactate intre 568-645 in era noastra, pe piele de oaie in stilul hijazi, cea mai veche caligrafie araba).

Din contra, aparitia organizatiei armate teroriste Statul Islamic (الدولة الإسلامية, ad-dawla al-islāmiyya, de idelogie salafist-jihadista, anti-siita, panislamica si anti-occidentala), care a proclamat pe 29 iunie 2014 insaturarea unui Califat pe teritoriile tarilor Irak si Siria, avand la baza originea in Al-Qaïda in Irak (Al-Qaïda in Mesopotamia, dirijata de catre iordanianul Abou Moussab al-Zarqaoui intre 2004-2006, pana la moartea sa, iar ulterior intre 2006-2010, de catre egipteanul Abou Hamza al-Mouhajer pana la desul sa, insa declarat, oficial, lichidat in 2007), bransa irakiana a Al-Qaïda (fondat in 1987, de catre palestinianul Abdallah Youssouf Moustafa Azzam,„imamul jihadului”si dicipolul sau Oussama Ben Laden),are ca efect intrarea galaxiei djihadiste intr-o alta era, datorita rivalitatii dintre acesta (condus de catre “Califul Ibrahim”,  Abou Bakr Al-Baghdadi) cu organizatia terorista “mama” (condusa de catre  Ayman Al-Zawahiri, “Emirul” djihadistilor partizani al acesteia si seful “Comandamentului general” al miscarii fondate de catre Oussama Ben Laden), care va solda cu cateva confruntari sangeroase.

Astfel, Statul Islamic si terioriul sau (fata de Al Qaeda) a devenit deosebit de “atractiv” pentru djhadistii hotarati sa combata in cadrul Razboiului Sfant (in special datorita teritoriului sau “national” de care dispune, de “legislastia” lui pro-terorista, oficializarea pe tereitoriul acestuia a crimei organizate, etc.), iar de la instaurarea acestuia, cca 14.750 de islamisti straini au aderat la structurile si retele sale locale sau regionale.

Acesta atrage din pacate nu numai islamisti radicalizati straini, dar chiar si “sefi” razboinici (ca Abou Omar Al-Sishani /Tarkhan Tayumurazovich Batirashvili, n.1986, din tata georgian-crestin si mama cecena-musulmana, djihadist georgian, seful bransei militare al Statului Islamic), rebeli sirieni transfugi al altor grupari teroriste, o duzina de comandanti din zona afgano-pakistaneza, etc.

In cadrul acestuia, dupa parerea mea exista exista trei nivele de responsabilitate:

1. Cei care indoctrineaza lumpenislamistii (“mentorii jihadului”), in principiu imami radicalizati, predicatori, cu mare putere de convingere si manipulare, respectiv, responsabili a unor miscari teroriste straine, care au ca sursa de inspiratie textele Salafismului, precum si cele ale Fratilor Musulmani (“Asociatia Fratiei Musulmane”, jamiat al-Ikhwan al-muslimin, organizatie panislamista, clasata terorista, fondata la Ismaïlia, Capitala Guvernoratului cu acelasi nume, in nord-estul Egiptului, in 1928 de catre Hassan el-Benna, 1906-1949), care dupa Revolutia din Egipt (25 ianuarie-11 februarie 2011) ajung la putere in cadrul unor alegeri legislative libere sub comanda lui Mohamed Morsi, primul presedinte al Egiptului ales in mod democratic (30 iunie 2012), destituit in urma unor ample miscari populare (lovitura de stat a Armatei) pe 3 iulie 2013;

2. Cei care intretin fenomenul si sustin direct sau indirect (ideologic, financiar si logistic) acesta, in special Qatar si Arabia Saudita (monarhii extremiste, hipocrite si sclavagiste, care interzic libertatile politice si religioase, drepturile femeii si ale strainilor, dreptul la munca, etc., sponsori al Djihadului si terorismului in lume), dar si Turcia (unde regimul politic devine din ce in ce mai mult personal si autoritar, adica dictatorial), avand in vedere faptul ca Presedintele Recep Tayyip Erdoğan (din 28 august 2014, Prim-Ministru, 2003-2014, fondator al Partidului AKP-Partidul Justitiei si a Dezvoltarii) este membru al Fratiei Musulmane, iar o parte din teritoriul acestuia (frontalier cu Siria) apartine Califatului Statului Slamic, in ciuda faptului ca ea este o tara membra NATO si candidata la admiterea in UE.

Dar si SUA, care in 2003 a declansat fenomenul Daech/Daesh, in urma invaziei ilegale al Irak-ului si rastunarea de la putere al dicatorului Saddam Hussein (Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti,1937-2006) sau Franta, care, pe de o parte, datorita opozitiei sale fata de regimul politic al lui Bachar El-Assad (alauist, o forma de siism, una dintre cele doua principale confesiuni musulmane, in al 3-lea mandat de Presedinte din 3 iunie 2014, in functie din 20 iunie 2000) alimenteaza djihadul din Siria cu lumpen-francezi, contra regimului sirian, iar pe de alta parte dezvolta, cel putin in ultimul timp (in timpul Administratiei Hollande), relatii diplomatice, comerciale si culturale de mare anvergura cu Arabia Saudita: pe 4 noiembrie 2012, vizita lui Hollande in Arabia Saudita; pe 21 si intre 26-27 ianuarie 2013, vizite oficiale in Arabia Saudita conduse de catre A. Montebourg, Ministrul Redresarii Productive,  J. Y. Drian, Ministrul Aparararii si Ministrul Delegat al Fostilor Combatanti in Arabia Saudita; pe 16 februarie 2013, vizita in Franta a lui Abdelaziz Bin Salman, Ministrul Petrolului, intre 14-15 martie 2013, vizita lui A. Montebourg in Arabia Saudita; intre 11-12 aprilie 2013, vizita in Franta a lui Tawfiq Al Rabiah, Ministrul Comertului; intre 28-29 mai 2013,  vizita in Franta al Printului Mohamed Ben Nayef , Ministru de Interne; pe 10 iunie 2013 vizita in Franta a lui Saoud al-Faysal, Ministrul Afacerilor Externe si a lui  Bandar Ben Sultan, Seful Consiliului National de Securitate;  pe 19 iunie 2013, Printul Mitaeb Ben Abdallah, Seful Garzii Nationale a fost primit in vizita de catre Hollande; intre 2-3 octombrie, vizita in Arabia Saudita a lui Helène Conway-Mouret, Ministrul Francezilor din Strainate;  intre 6-7 octombrie vizita in Arabia Saudita a lui J. Y. Le Drain; 5-7 noiembrie 3013 vizita in Franta al lui Abdullah al Rabeeah, Ministrul Sanatatii; intre 23-25 noiembrie 2013, vizita lui A. Montebourg in Arabia Saudita; intre 29-30 decembrie 2013, vizita oficiala in Arabia Saudita a lui François Hollande, cu echipa de ministri; intre 2-4 septembrie, vizita in Franta al Printului mostenitor Salman Ben Abdulaziz Al Saoud, etc.

Mai mult, Arabia Saudita, este primul partener commercial al Frantei in Golful Persic (cca 10Md€) si al doilea din Orientul Mijlociu, dupa Turcia (cca 13Md€), iar Franta este cel de-al 3-lea investitor in Arabia Saudita cu un stock estimat la cca 17Md€.

Programe de colaborari grandioase si diversificate functioneaza nu numai in sectorul industrial (in special aviatic si aeronautic), dar si in domeniul militar (in domeniul apararii si armamentului), precum si in domeniul Medical (sanatatii), al Invatamantului si a Culturii.

In plus, incepand din 18 iulie 2015, familia regala saudiana lanseaza si lucrari de amenajare pentru inchiderea (privatizarea) unei plaje publice-Mirandole (cca 1km de-a lungul litoralului, premiul de Excelenta in 2010, 2012, 2013 pentru gastronomie si vinurile sale reputate) din Vallauris-Golful Juan (regiunea urbana Cannes, Departamentul Aples-Maritimes, Coasta de Azur), in urma achizitionarii acestuia de la Statul Francez (via Prefectura Departamentala), intr- zona unde ea detine deja si o luxoasa rezidenta (de tip “hotel particulier”: gen de locuinta rezidentiala, intalnita si in Elvetia, respective, in Belgia, compusa dintr-o cladire mare cu foarte multe camere si dependinte, in care, in exclusivitate, traieste o famile, cu intregul sau personal administrative).

3.  Cei care sunt angajati in Razboiul Sfant, fie ca “lupi singuratici” radicalizati prin intermediul “mentorilor” (ca lumpenteroristi), fie ca membri al comandourilor  (grup de lumpenteroristi)   care executa misiunile teroriste (criminale) concepute si organizate de catre acestia si care sunt responsabili din punct de vedere penal (adica, insuficent de “deranjati” mintal pentru a fi “hors la loi”-in afara legii).

In sfarsit, pentru combaterea lumpenterorismului, nu sunt suficiente metodele de reprimare agresiva al acestuia (care se soldeaza cu executia vinovatilor si judecarea responsabililor), prin intermediul unitatilor de lupta elitiste specializate in antiterorism (RAID, GIGN, etc.), mult timp politica Guvernului francez, ci trebuie concepute si puse la punct (in practica) diferite dizpozitive de prevenire al lumpenterorismului.

Un pas important (istoric) in acest sens a fost facut recent de catre acesta prin crearea pe 20 februarie 2014, a unui plan de “deradicalizare” al tinerilor care doresc sa combata (lupte) in cadrul organizatiilor teroriste criminale (in special, Al Qaeda si Statul Islamic cu filierele sale) din Irak sau Siria (contra Coalitiei Multinationale), propus de catre antropolgul Dounia Bouzar (insarcinat cu studiul laicitatii la PJJ-Protectia Judiciara a Tineretului) in cadrul unei institutii CPDSI (Centrul de Prevenire al Derivelor Sectare legate de Islam).

Intr-o prima faza, este vorba de un plan de prevenire a radicalizarii (care in mai multe state occidentale functioneaza deja), prin infiintarea unui numar verde (0-800-005-696) la care oricine poate semnala un eventual (posibil) act de radicalizare avand ca finalitate un act de terorism.

Conform surselor noastre oficiale (completate cu cele neoficiale), aceasta platforma telefonica ar fi inregistrat cca 2.531 de apeluri (din partea unor persoane private sau juridice), la care s-ar adauga, alte 2.476 de nume transmise de catre prefecturile departamentale.

Cu alte cuvinte, ar exista in momentul de fata, cca 5.000 de indivizi pe teritoriul francez (dintre care cca 35-36% femei si cca 26-27% minori) susceptibili de radicalizare, posibili lumpenteroristi, intr-un context „favorabil” (impus) de catre organizatiile islamiste fundamentalist-extremiste.

In cea de a doua faza, cazurile considerate „preocupante” sunt incredintate serviciilor de politie si parchetelor antiteroriste, respectiv, serviciilor de informatii, iar celelalte, unor structuri asociative cum este cazul Casei (Centrului) de Prevenire si a Familiei, deschisa de catre Sonia Imloul in Departamentul Seine-Saint Denis (Regiunea urbana pariziana), in cazul in care Prefectura de Politie (PP) Paris va renuvla subventia acestuia (cu o suma cuprinsa intre 30-35.000€).

Pentru gestionarea cu eficacitate a situatiei, cca 2.500 de functionari (din diferite ministere) ar fi fost instruiti si alti 9.000 ar trebui formati in cursul acestui an si pana la sfarsitul anului viitor (in special in Mediul Carceral, unde rata radicalizarii este una dintre cele mai mari).

Aceste masuri insa, nu sunt nici ele suficiente.

Ca in alte tari (in special in Canada), Legislatia antiterorista (in Franta) trebuie extinsa la toate activitatile care ar putea avea legatura cu un act terorist, inclusiv, calatoriile cu „scop turistic” ale persoanelor susceptibile de radicalizare (la recomandarea institutiilor statului implicate in supravegherea lor), atat in Irak si Siria (pe teritoriile carora este instaurat Califatul Statului Islamic, deci „turistii” dispun atat de mentori-imami cat si de tabere de lupta si care sustin si intretin terorismul), respectiv, in Somalia (considerata tara cea mai corupta conform Indicatorului Fund for Peace, in care gruparea terorisata  Al-Shabbaab face legea), in Nigeria (unde organizatia criminala Boko Haram cuAnsaru, o insurectia djihatista, terorizeaza nu numai Nigeria, dar toata regiunea, Camerun, Ciad, Niger, etc.), in Turcia (suspectata de catre Departamentul de Stat al SUA, ca ar juca un rol dublu in politica terorista, cat si in tarile in care exista tabere de pregatire de lupta specializate in comiterea actelor teroriste (Libia, Afganistan si Pakistan, unde Talibanii si retelele teroriste Haqqani, Tehrik-e-Taliban-Pakistan, precum si grupuri asociate violentelor sectare ca Lashkar-e-Jhangvi sau la Al Qaeda ca Lashkar-e-Tayyiba si Jaish-e-Mohammed, sunt foarte influente si puternice, comitand pana in prezent cca 3.380 de atentate, facand cca 5.890 de victime) sau in cele care sponsorizeaza si sustin salafismul, jihadul si terorismul islamist (Arabia Saudita, Qatar, Iran, etc.).

In plus, ar trebui luate masuri severe (tot in cadul Legislatiei aniteroriste) contra vastului trafic de arme (si in special contra armelor de distrugere in masa) care alimenteaza organizatiile teroriste criminale si in care ar fi implicate chiar si o serie de state angajate profund (cu mijloace umane si materiale, respectiv, logistice) in lupta antiterorista internationala.

Atragem aici atentia asupra faptului, ca reteaua islamista armata independenta Haqqani (legata de Talibani si Mohammad Omar-Mollah Omar, cu cca 8-10.000 de combatanti si specializata in atentate-sinucigase), dirijata de catre Djalâlouddine Haqqani (om politic si sef militar afgan) si fiul sau Sirajuddin Haqqani (Seraj Haqqani, sef militar taliban), membri al triburilor pastun din Zadran, care opereaza in Afganistan contra fortele internationale si autoritatile afgane cu scopul rasturnarii puterii politice, prezenta si in regiunile tribale din Pakistan, cu precadere in  Waziristan ul de Nord, este una dintre cele mai importante (si bine organizate) grupuri armate care au contrbuit la gherila din cadrul razboiului antiterorist din Afganistan (7 octombrie 2001-31 decembrie 2014) al Aliantei de Nord (Frontul Unit Islamic pentru Salvarea Afganistanului), care pe 7 septembrie 2012 este listata de catre SUA, organizatie terorista.

In ceea priveste pe Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP-Teḥrīk-ī-Ṭālibān Pākistān, cu o ideologie deobandista-un sistem de gandire sunnit din orasul Deoband, fondat in 2007 de catre  Baitullah Mehsud, 1974-2009, fost sef de razboi pakistanez, cu cca 35.000 de combatanti), in conflict direct cu autoritatile pakistaneze, cel putin oficial, este principala miscare a talibanilor si este prezenta in special in regiunile tribale din Pakistan unde a revendicat majoritatea atentatelor teroriste, in care au murit cca 4.200 de oameni, majoritatea civili.

Specializata in atacuri teroriste cu vehicule-capcana, atentate-sinucigasie si atacuri armate, pe 1 septembrie 2010, Departamentul de Stat al SUA, trece aceasta organizatie pe Lista FTO (Foreign Terorist Organizations) alaturi de altele mai conoscute, pe care le-am si descris in ciclul meu de articole „Allah(o) Akbar” ca: Al Qaida, Al Qaida din Irak (AQI), Al Qaida din Magrebul Islamic (AQMI), Al Qida din Peninsula Arabica (AQMI), Al-Shabaab, Ansar al–Islam, Jasih-e-Mohammed, Grupul Islamist Armat (GIA), Ansar al-Charia, Hamas, Hezbollah, Haqqani, Tehrik-e-Taliban Pakistan, Lashkar-e-Jhangvi, Lashkar-e-Tayyiba, Euskadi ta Askatasuna (ETA), Armata Republicana Irlandeza (IRA), Fortele Armate Revolutionare Columbiene (FARC) sau altele mai putin cunoscute, dar nu neaparat mai putin active, ca: Abu Sayyaf (Al-Harakat al-Islamiyya), Al Jama’a al-Islamyyah al Muqatilah bi Libia, Asbat al-Ansar, al-Mourabitoune, Gamaa al-Islamiya din Egipt, Grupul Islamist al combatantilor marocani (GICM), Frontul de Elibarare al Palestinei (FEP) si Frontul Popular de Eliberare al Palesttinei (FPEP), Jihadul Islamic (JI), Jihadul Islamic Palestinian (JIP),  Harakat ul-Mujahidin (HUM), Mujahedin-e Khalq, Bayt al-Maqdis, etc.

Atat organizatia Lashkar-e-Jhangvi (cu cca 500 de membri, avand ca ideologie islamismul anti-siismul, specializata in atentate teroriste cu bomba si atentate sinucigase), un grup armat pakistanez sunnit fondat in 1994 de catre Riaz Basra (caruia sunt reprosate cca 350 victime intre 1996-2001), dupa numele intiatorului acestuia Maulana Haq Nawaz Jhanvi, fondatorul gruparii SSP (Sipah-e-Sahaba Pakistan, organizatia islamista armata pakistaneza infiintata in 1985 si prezenta in Pendjab-Jhang), considerata prea apropiata organizatiilor siite,  cat si Lashkar-e-Taiba (Lashkar-i-Tayyaba, Lashkar-e-Tayyaba, Lashkar-e-Tayyiba, Lashkar-i-Taiba, Lashkar Taiba, Lashkar-e-Toiba sau LeT) o organizatie armata islamista pakistaneza salafist-djihadista (fondata in 1981 de catre Hafiz Muhammad Saeed/Hafiz Saeed, cu cc 1.300 de membri), respectiv, Jaish-e-Mohammed (grup islamist armat pakistanez fondat in 2000 de catre Masood Azhar, activ in regiunea Casmirului)  sunt clasate de catre SUA, Canada si Australia, Marea Britanie si Rusia, respectiv, de catre Consiliul de Securitate al ONU, organizatii teroriste, apropiate de Al Qaeda si sanctionate de catre Comitetul creat prin Rezolutia 1267 din 15 octombrie 1999.

In virtutea legii imunitatii statelor, alaturi de Irak, inca din 2012, atat Siria cat si Iranul au fost trecute ca „entitati” teroriste, adica state care sustin terorismul.

In timp ce Siria este deja angajata intr-un conflict aramat in care si-au pierdut viata cca 200.000 de persoane (in special sirieni, dar si libanezi, libieni, etc.) si cca 5 milioane ar fi fost delocalizate, dintre care 3 milioane ar emigrat (fugit) in tarile vecine: Liban, Turcia, Iordania, Irak si Egipt (dupa declansarea Razboilui Civil din 15 martie 2011 ca urmare a contestarii Regimului politic al lui Bachar el Assad, in cadul „Primaverii Arabe”- ansamblu de contestatii si miscari populare de mare amploare in tarile lumii arabe incepand cu decembrie 2010: Yemen-Sana’a, 3 februarie;  Egipt-Cairo, 9 februarie Piata Tahir; Tunisia-Tunis, 14 februarie Sos. Habib Bourguiba; Siria-Derra, 15 martie, Damasc, 24 aprilie, Libia- El Beida, 22 iulie; Bahrein-Karrana, 8 iulie), Iranul, continua sa furnizeze sprijinul sau etatic, mai multor grupuri teroriste, printre care Hamas si Hezbollah, acesta din urma furnizand lui Al Assad luptatori contra fortelor de opozitie siriene (in special Jabhat al-Nusra sau Ahrar al-Sham afiliate la Al Qaida, care ar fi revendicat peste 650 de atentate teroriste, majoritatea cu vehicule-capcana, respectiv, sinucigase) si continua, pe de o parte, sa reprezinte o amenintare la stabilitatea politica din regiune, iar pe de alta parte, sa atraga „turisti” extremisti radicalizati (in special din Africa de Nord si Orientul Mijlociu, dar si din Europa Occidentala, America de Nord si Australia, cca 6.370 dupa sursele noastre) pentru a combate alaturi de acesta.

In plus, Guvernul Iranului, furnizeaza Regimului lui Al Assad, atat ajutor financiar (direct) cat si militar, prin delocalizarea in Siria a unor unitati speciale de antrenament militar si de consilieri al Brigazii gardienilor Revolutiei Islamice Al Qods.

In incheiere, cred ca pentru combaterea cu eficacite al terorismului modern, contemporan (lumpenterorismul), ar trebui luate si alte masuri preventive.

Nu este vorba de crearea unor (noi) masuri teoretice, ci de pragmatizarea celor deja existente atat pe planurile nationale (occidentale, unde se manifesta lumpenterorismul) cat si pe plan international.

In primul rand, ar trebui pus capat razboiului antiteroist in forma in care acesta a fost conceput, elaborat si organizat de catre SUA (asistata de Coalitia Internationala) dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 si care a debutat cu invazia Irak-ului in 2003, nejustificat!

Asa cum am putut remarca de peste un deceniu de activitate antiterorista, o democratie in stil occidental impusa lumii musulmane cu forta, nu serveste nimananui (si la nimic!), din contra, ea conduce la instabilitati geopolitice, la ura rasiala, la razboaie civile, la atentate si terorism, respectiv, la milioane de victime omenesti nevinovate, la migratii masive cu consecinte dramatice, etc.

In al doilea rand, trebuie pus accentul pe stabilizarea politica si economica a acelor zone geografice in care exista conflicte armate sangeroase si de durata, care obliga populatia araba sa migreze, sa se dezradacineze, pentru ca pierderea reperelor culturale si religioase, sociale si economice, respectiv, ale valorilor morale, condamna cei imigranti in statele adoptive la precaritate economica si marginalizare sociala (esec socio-profesional), ceea ce are ca efect, „generarea” tanarului anti-sistem, pentru care Djihadul inlocuieste mitul Revolutiei, mai eles in urma unei activitati infractionale (delictuale sau criminale) greu de evitat, iar ulterior, in timpul incarcerarii, radicalizarea lui in mediul carceral sau in caz contrar, in libertate, radicalizarea lui prin intermediul mentorilor-imami radicali, pe retelele de socializare sau in Moschee, respectiv, autoradicalizarea, materializandu-se, in sfarsit, prin viitorul lumpenterorist, victima al sisteului care l-a creat.

In al treilea rand, tarile adoptive trebuie sa ia masuri mult mai pragmatice si concrete folosind dispozitive socio-profesiopnale fiabile pentru integrarea strainilor (in special al celor de confesiune musulmana), care sa le permita recunoasterea lor de catre societatea civila, accesul lor la educatie si calificarile apreciate pe piata de competente, respectiv, pe piata muncii pentru evitarea marginalizarii lor.

Desigur, dispozitivul de „discriminare pozitiva” (instaurat in institutiile statului: Administratie, Justitie, Politie, Jandarmerie, Sanatate publica, Servicii, etc.) este o masura, care cel putin in aceasta faza al terorismului modern, contemporan si-a atins limitele, nemaicorespunzand realitatii obiective si nici nu permite extinderea sa in sistemul privat, pe care acesta, chiar in cazul unei „compensatii” din partea statului ar putea serios sa-l avarize si sa-l faca necompetitiv.

Pana atunci insa, desi ne este greu, sa incercam sa dederamatizam putin, terorismul international.

Conform unor documente oficiale comparative cu terorismul (in posesia carora ne aflam), se apare, ca in principiu, sansa de muri intr-un accident de avion (cauzat de un atac sau atentat terorist) este de numai 1/25 milioane, adica, practic nula, pe cand cea de a vi victima a unui accident aviatic „neterorist” ar fi de 1/9,2 milioane, ceea ce inseamna ca, practic, un poilot de avion  ucide mult mai multe persoane decat un terorist.

 Cel putin in SUA, sansa de a muri intr-un accident domestic este de cca 250 de ori mai mare decat intr-un atac terorist, prin inec este de 87 de ori mai mare si de 50 ori mai mare de a muri datorita consecintelor meteo nefavorabile.

 Chiar si sansele de a deceda in urma unei maltratari politiensti este de cca 8 ori mai mare, fara sa mai adaugam si faptul ca numarul celor ucisi pe sosele sau de catre stupefiante (toate tipurile de droguri la un loc) este mult mai mare decat al numarul persoanelor care sunt victime, direct sau indirect, terorismului.

Conform altor documente (Europol), dintre cele 2.056 de atacuri teroriste (comise sau avortate) in acest deceniu, 1.750 (adica 85%) n-ar fi fost de natura confesionala, ci de natura separatista.

In comparatie cu acestea, actele teroriste islamiste sau de extrema dreapta nu reprezinta decat 0,4%, respectiv, 0,3%.

Islamistii, sunt declasati de catre separatisti si ca numar de interpelari (finalizate cu hotarari judecatoresti), 758 contra 1.848, urmati de catre extrema-stanga (232) si extrema-dreapta (81), iar in Europa, cca 5% dintre atacuri teroriste ar fi islamiste, in schimb, cand mass-media vorbeste de terorism, in 80% dintre cazuri este vorba de terorismul islamist.

Din contra, terorismul islamist, este mult mai agresiv decat restul atacurilor de acest gen, acesta ar fi responsabil, in principiu, de cca 60% de totalul victimelor dar numai 0,2% dintre islamisti sunt banuiti ca ar (putea) fi teroristi.

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/07/allahou-akbar-partea-vii-comentariul.html

 

 

__________________

[1]RAID-ul (Cautare-Asistenta-Interventie-Disociere), este o unitate de lupta de elita, aflata sub comanda directa al Directorului General al PN franceze, avand mascota pantera, deviza „Interventie fara esec” si sediul central la Bièvre, Domeniul „Bel Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, reg. pariziana). Ea a fost creata in 1985 de catre Robert Broussard (fost Comisar Sef de Politie, devenit ulterior Prefect, care a initiat lichidarea in 1979 a lui Jacques Mesrine « inamicul n°1 al poprului francez) si Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Politiei Judiciare Ajaccio in 1983, Prefect al DOM francez Martinica din 18 iulie 2008, primul sef al RAID-ului, care a anihilat grupul terorist „Action Directe”  in 1897), pentru combaterea tuturor formelor de criminalite, precum si al marelui banditism, pe intreg teritoriul national. Printre misiunile sale (in special in zonele urbane de mare densitate), mentionam si protectia inaltilor functionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Presedintelui Republicii. Ea participa deasemenea la formarea politistilor francezi si straini in lupta antiterorista si anti-kidnapping, efectuand si investigatii, precum si testari de materiale specifice si sofisticate in profitul diferitelor servicii ale PN.  Asista, in cazul in care situatia o impune, serviciile de securitate publica si serviciile specializate in securizarea actiunilor de mare risc, in special, in escortarea detinutilor periculosi. In cazul amenintarii teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordoneaza actiunea de detasare centrala a interventiei tehnice (DCI), structura interministeriala. In anumite misiuni, desi RAID-ul, poate intervine pe intregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN-Grupul de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale (echivalentul RAID-ului in cadrul JN, care spre deosebire de acesta, desi are aceleasi tip de misiuni, intervine in special, in zonele periurbane, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), la Paris, in special. Daca RAID si GIGN au o misiune comuna, este seful RAID-ului (sau adjunctul sau) care este responsabil cu coordonarea interventiei. Pe 1 august 2009, RAID dispunea de un buget de 2.019.669 euro, precum si de doua fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achizitionare de material) si altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 functionari, din care trei membri (Comisari de Politie) al CCD (Corpul de Conceptie si Directie), 21 al CC (Corpul de Comanda), 119 al CEA (Corpul de Incadrare si Aplicatie) si 25 de persoane cu statut administrativ si tehnic (din care 1 psiholog si 6 medici), fiind compus dintr-o DAF-Diviziune Administrativa si Financiara ; 2 SO-Sectiuni Operationale (fiecare cu cate o specialitate); un GM-Grup Medical (compus din 6 medici anestezisti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti) ; GF-Grup de Pregatire ai noilor recruti RAID ; un SOTI-Serviciul Operational de Tratament al Informatiei si un GN-Grup de Negociatori. Seful RAID-ului si cei doi adjuncti ai sai sunt membri ai CCD al PN. Actualul sef este Amaury de Hautecloque, in functie din 2007. Sectiunea RAID I (« de interventie ») este formata din 80 de politisti si se afla sub comanda unui Maior (Subcomisar) de Politie. Aceasta sectiune care asigura totalitatea misiunilor pe teren este impartita in patru grupe pluridisciplinare specializate in toate tipurile de lupta intalnite in practica, in tirurile de mare precizie, in scufundari subacvatice si submarine, in parasutism, in explozive, in NRBC, etc. Aceasta sectiune este insarcinata, in particular, si cu interventii dificile si riscante (arestare de raufacatori periculosi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar si cu filatura si supraveghere in materie de terorism si mare banditism (crima organizata).  Sectiunea RAID II («srijin operational») aflata tot sub directia unui Subcomisar de Politie este formata din urmatoarele grupe : GTP-Grupa Tehnica si de Prospectie (specialisti de inalt nivel si armamentul lor sofisticat) ; GC-Grupul Cynofil (specializat in educatia animalelor si comportamentul lor, format din 8 dresori de caini, 3 caini de atac si 8 caini specializati in detectarea explozivelor) ; GL-Grupul Logistic ; GGCN-Grupul de Gestiune a Crizelor si de Negociere (format din 3 politisti criminologi si un psiholog) ; GA-Grupul de Armament ; GT-Standul de Tragere. Armamentul din dotarea RAID-ului este format din : revolver MR73 ; Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26 ; Beretta F-92; Heckler and Koch G36 ; Heckler & Koch MP-5k ; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection ; Remington M870 Police ; Bennelli Super 90 M3 ; Molot Vepr 12 ; Beretta M3P ; Franchi SPAS 15 ; Pusti de precizie PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; Pusti de precizie cu raza mare de actiune PGM Hécate II 50 BMG ; Heckler & Koch PSG-1 ; FN Minimi ; Heckler & Koch MG3 ; Heckler & Koch 69. RAID s-a remarcat printre altele in anihilarea grupului terorist “Action Directe” in 1987; in dosarul “Human Bomb” (Eric Scmitt) la Neuilly (Paris) in 1993; in mai multe interventii contra GIA la Roubaix (Gang de Roubaix-Lille) in 1996; in arestarea fugitivului Yvan Colonna in 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac in 1998; in arestarea unor membri-leaderi ai organizatiei teroriste ETA in 2009, respectiv, 2010, precum si in arestarea lui Jean-Pierre Treiber in 2009, considerat suspect in asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud. Interventiile spectaculoase ale RAID au dat insa nastere si la o serie de polemici in ceea ce priveste “impartialitatea”, precum si “corectitudinea” cu care ea executa misiunile cu care este insarcinat.

[2]GIGN-ul (Grupul de Interventie a Jandarmeriei Nationale) devine operational pe 1 martie 1974 ca urmare a luarii ca ostatici al echipei israeline la Jocurile Olimpice de la Munchen in 1972, cum JN creaza in 1973 ECRI (Echipa de Comando regional de Interventie) in cadrul EGM (Escadrilei Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea pariziana). In aprilie 1974, numai la o luna de la creara lui sunt infintate doua GIGN: GIGN1 la Maisons-Alfort din ECRI care opera pe teritoriile primului celui de-al doilea, al treilea, respectiv, al saselea regiuni militare si GIGN2 constituita in cadrul EGM care opera in a parta, a cincia, respectiv, a saptea regiuni militare. Cu cartierul general, din 1983, la Satory (Versailles, regiunea pariziana) si centrul de instructie la Frileuse (Beynes), GIGN este o unitate de elita a JN (Jandarmeria Nationala franceza), specializata in operatiunile de lupta anti-terorista in orice mediu (aer, mare, uscat), in cele de eliberare a ostaticilor, in cele de transfer de « persoane sensibile », in arestari cu risc ridicat, respectiv, in revoltele din unitatile penitenciare sau centre de detentie-retentie. El intervine in general in zonele periurbane, aeroporturi, aerogari, penitenciare, deviza lui fiind : « GIGN-ul, angajat pentru viata… ». Pentru integrarea acestui corp de elita a JN candidatul trebuie fie jandarm si sa aiba mai putin de 32 de ani. Incepand cu 1 septembrie 2007 are loc o profunda reorganizare a lui in trei forte operationale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitatea a Jandarmeriei Nationale) : Forta de Interventie (vechiul GIGN); Forta de Observatie-Cautare, vechiul grup de obserervatie-cautare al EPIGN (Escadrila de Parasutisti al Jandarmeriei Nationale) si Fortele de Securitate-Protectie (membrii sectiei de securitate si protectie a EPIGN si al GSPR- Grupul de Securitate al Presedentiei Republicii). GIGN dispunea de un efectiv de 420 de militari (407 in august 2009, 380 in 2008, pe cand JN apartinea Ministerului Apararii Nationale) si de un buget cca 2 milioane de euro (1,5 milioane de euro, efectiv, la care se adauga un drept de „cheltuieli de deplasare” de 0,5 milioane de euro). Ca misiuni principale ale GIGN mentionam: Piratair (deturnari de avioane), Piratmer (deturnari sau atacuri asupra navelor), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane-luare de ostatici de nationalitate franceza in afara teritoriului national). Printre alte atributii ale sale putem mentiona si: neutralizarea furibunzilor, precum si arestarea persoanelor considerate „periculoase” si inarmate. SSP (Serviciul de Securitate si Paza) asigura deasemenea protectia inaltilor functionari francezi sau straini, precum si ai diplomatilor in zonele cu risc ridicat de atac armat; Securitatea Ambasadelor si a reprezentantilor diplomatici francezi, in strainatate (Algeria, Coasta de Fildes, Haiti, Afrganistan, Pakistan, Irak, etc.); Extradarea cetatenilor francezi in strainatate; Gestioneaza crize de conflict armat in strainatate in care sunt implicati cetateni francezi, precum si alte evenimente nationale sau internationale in careinteresele Frantei sau francezilor sunt in cauza. In 2004, cu ocazia a treizeci de ani de existenta a lui, GIGN avea la activ aproape 1100 de misiuni, peste 1000 de criminali arestati sau ucisi si peste 600 de ostatici eliberati. Astazi, el a pierdut 17 militari in misiuni, dintre care 15 in cursul antrenamentelor. Mentionam aici ca antrenamentele GIGN sunt printre cele mai grele si cele mai dure luand in consideratie toate trupele de lupta (nationale si internationale) avand ca „obiect” de activitate combaterea criminalitatii (inclusiv Legiunea Straina, SWAT, etc.). El s-a remrcat in mod cu totul special in decembrie 1994, cand a intervenit pe Aeroportul International Marsilia-Marignane pentru eliberarea ostaticilor cursei Air France AF8969, luat ostatec de catre GIA (Grupul Islamist Armat). El a intrevenit in egala masura si in strainatate: in Djibuti, San Salvador, Arabia Saudita, Tara Basca spaniola, Nigeria, Insulele Comore, etc. Din 2007 el se afla sub comanda Generalului Denis Favier. Printre cele mai spectaculoase operatiuni la care a participat GIGN mentionam urmatoarele: 1) GIGN1 intrevine in mai 1974 cu ocazia unei rebeliuni la Centrul Penitenciar Fleury-Mérogis (regiunea pariziana). Interventia lui este determinanta pentru solutionarea crizei cu un minim de violenta; 2) GIGN intervine pe 3 februarie 1976 (in cooperare cu a 13-a DBLE-Semi-Brigada a Legiunii Straine, creata in 1940) intr-o operatiune de salvare la Loyada (Djibuti, pe atunci colonie franceza: Teritoriul francez al Afars si Issas) a treizeci de copii luati ostatici de catre teroristii FLCS (Frontul de Eliberare a Coastei Somaleze). Doi copii, sapte teroristi, si noua soldati somalieni sunt ucisi; 3) Intreventia in septembrie 1976 intr-o deturnare, de catre cinci teroristi croati anti-Tito, a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americana veche care facea parte din „Big Four”, alaturi de celelalte trei mari companii: American Airlines, United Airlines si Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines in aprilie 2001. Cursa asigura legatura regulata pe ruta New York-Chicago. GIGN reuseste pe calea negocierilor eliberarea a 49 de ostatici si predarea teroristilor; 4) Interventia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly-Vest (in cooperare cu BAG-Brigada Anti-Gang condus de catre Comisarul Robert Broussard) in deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa 429 (Paris-Lyon) de catre un furibund Jacques Robert, care tinea ostatici 49 de persoane, (printre care si Deputatul Lucien Neuwirth si fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste sapte ore. La asaltul GIGN, un pasager moare, alti patru sunt raniti, dintre care unul grav, iar Jacques Robert se preda, fiind ulterior, incarcerat; 5) Pregatirea unei tentative de eliberarea a functionarilor Ambasadei Frantei in San salvador, in mai 1979. Teroristii accepta sa se predea inainte de interventia armata a GIGN si sa elibereze ostaticii, insa acestia din urma, in schimb, îi elibereaza in Panama; 6) Intreventia in Arabia Saudita la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (cu mii de ostatici, care isi facveau rugaciunile in interior), intre 23 noiembrie-5 decembrie 1979, care este ocupata de catre 187 de teroristi (fundamentalisti islamici) saudieni si egipteni, studenti si studente la Universitatea islamica Médine pe 20 noiembrie, prima zi a anului 1400 al calendarului musulman. Seful teroristilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi, era un caporal al Garzii Nationale saudiene la pensie, apartinand unei influente familii sunnite din Najd, care solicita in schimbul eliberarii ostaticilor recunoasterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtan (cumnatul lui, aflat cu el in Moschee) ca Mahdi (aducatorul dreptatrii si justitiei pe Pamant). Interventia aramata a GIGN a facut numeroase victime atat in randul teroristilor cat si in randul celor sechestrati in Moschee; 7) Interventia cu ocazia luarii de ostatici la Hotelul Fesch (Corsica, Franta), de catre un comando corsican condus de catre Marcel Lorenzoni (militant nationalist) in februarie 1980. In urma negocierilor cu GIGN teroristii se vor preda; 8) Eliberarea ostaticilor, cu o interventie-surpriza, cu ocazia deturnarii unui avion la Touquet (Le Touquet-Paris-Plage, Pas de Calais) in mai 1981. Piratul care incerca sa oblige Papa sa dezvaluie cel de-al treilea secret al Fatimei (dezvaluit pe 26 iunie 2000) este neutralizat si arestat. Cele trei revelatii (care de fapt ar fi una in trei parti) ar fi fost adresata pe 13 iulie 1917 de catre Fecioara Maria (cu numele de Notre-Dame de Fátima) catre Lúcia dos Santos si versorii ei Jacinta si Francisco Marto in micul orasel Fátima din Portugalia; 9) Arestarea unui furibund (turbat) la Chelles (Seine et Marne, regiunea pariziana) in aprilie 1982. Acesta, terorizand orasul, a tras peste 2000 de cartuse, inainte de neutralizarea lui de catre oamenii GIGN; 10) „Irlandezii din Vincennes (Vincennes, regiunea pariziana)”. Pe 9 august 1982, catre orele 13H00 are loc o fuziada (schimb de focuri) pe strada Rosiers: un om arunca o grenada in interiorul restaurantului Goldenberg, iar mai tarziu, un comando format din cinci persoane deschide focul asupra celor de pe strada. Rezultatul: sase morti si douzeci si partru de raniti. Pentru a descoperii instigatoriia cestui atac armat, Presedintele Frantei, François Mitterrand, instaleaza la Palatul Élysée o celula anti-terorista cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispozitia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august catre orele 21H30 militarii GIGN condusi de catre Capitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al unui numit Michael Plunkett, banuit care ar face parte din organizatia separatista irlandeza IRA (Armate Republicana Irlandeza) si gasesc la acesta, in urma unei perchezitii « minutioase » urma de exploziv ! Irlandezul cu camarazii sai (care il frecventau) sunt arestati, inculpati si incarcerati. Dupa noua luni, la sfarsitul lunii mai 1983 sunt eliberati, probele fiind insuficiente pentru traducerea lor in fata justitiei. Aceasta interventie a GIGN a dat nastere la o serie de polemici. Se pare ca, chiar oamenii GIGN au adus explozivul cu ei, pentru ai putea inculpa pe Plunket si camarazii sai, cum « problema » trebuia « solutionata », in lipsa unor dovezi clare si certe ; 11) Arestarea lui Filipe Bidart, seful gruparii teroriste baste Iparretarrak, in februarie 1988 ; 12) Eliberarea ostaticilor detinuti in grota Ouvéa in Noua Caledonie (TOM-Teritoriu francez autonom, nemetropolitan, din Pacificul de Sud) in mai 1988. Operatiunea a fost clasata de « mare succes » in ciuda decesului a doi militari de la DGSE (Directia Generala a Securitatii Externe, un serviciu de informatii francez extern aflat sub autoritatea Ministrului Apararii, condus din 10 octombrie 2008 de catre Erard Corbin de Mangoux) si 19 separatisti Kanak (Canaques, poulatia din Noua Caledonie); 13) Membri ai GIGN, uneori sub comanda COS (Comandamentul Operatiunilor Speciale, aflat su comanda Sefului de Stat Major al Armatei) au participat la o serie operatiuni de mare succes in Bosnia-Hertegovina intre 1992-1995, in special in ceea ce priveste arestarea criminalilor de razboi; 14) Pe 26 decembrie 1994, eliberarea celor 164 de pasageri al zborului AF8969 (cursa regulata intre Paris-Alger) luati ostatici de catre 4 teroristi islamisti GIA (Grupul Islamist Armat, condus Abdul Abdallah Yahia alias “Emirul”, in varsta de 25 an, un apropiat a lui Djamel Zitouni, seful GIA) pe Aeroportul Marignane (Marsilia), avand in plan prabusierea avionului deasupra Turnului Eiffel. Avionul, un Airbus A300 cu 220 pasageri la bord, decoleaza de la Aeroportul Alger (Houari Boumedienne) pentru Paris pe 24 decembrie, insa aterizeaza la Aeroportul Marignane pentru alimentare cu carburant (la orele 03H30), unde este retinut la sol timp de doua zile de catre teroristi, pana pe 26 decembrie, cand GIGN (la orele 17H08) il va lua cu asalt (filmat integral de mai multe posturi de televiziune!) si ucide cei patru teroristi, eliberand toti pasagerii, nevatamatiTeroristii revendicau eliberarea a doi responsabili FIS (Frontul Islamic de Salvare), Abbassi Madani si Ali Belhadj incarcerati din 30 iunie 1991 in Algeria. Sechestrand avionul inca pe Aeroportul Houari Boumedienne, in urma refuzului revendicarii lor de catre autoritatile algeriene, ei executa la orele 14H00, primul pasager: un politist algerian care insotea avionul. In urma negocierilor, la Marignane sunt eliberati 63 de pasageri (femei si copii). Insa, la orele 21H30 in seara Craciunului, un angajat al Ambasadei Frantei la Alger, Yannick Beugnet este totusi executat, el fiind cea de a doua victima a acestui eveniment terorist fara precedent pana atunci. Aceasta interventie care a facut celebru GIGN in lumea intreaga, in 2010 este considerata de catre autoritati ca una dintre cele mai remarcabile reusite ale GIGN. In ciuda faptului ca in urma interventiei lor 13 pasageri si membri ai echipajului sunt raniti si noua membri ai GIGN lejer (printre care si capitanul Favier) si unul grav. In urma acestui eveniment, Air France a suspendat zborurile sale catre Algeria pana in 2003. Astazi zborul AF8969 nu mai exista, el fiind inlocuit cu cele AF3543 si AF7667; 15) In septembrie 1995, GIGN participa alaturi de EPIGN la prinderea lui Khaled Kelkal (islamist algerian, membru GIA, considerat ca principalul responsabil de atentatele comise in Franta in vara anului 1995) in padurea Vaugneray in apropiere de Malval (Lyon, Rhône), insa majoritatea fiind tranferati intr-o alta actiune „Azalée” in Comore, este EPIGN care localizeaza si il ucide pe Kelkal pe 29 septembrie (filmata de catre televiziunea locala Lyoneza). Si aceasta „executie” a dat nastere la o serie de polemici. Dupa parerea mea, care am urmarit de aproape acest eveniment, Khaled Kelkal, nu trebia ucis! Merita mentionat aici faptul ca, contrar politistilor (functionari al Ministerului de Interne), jandarmii (pe atunci functionari Al Ministerului Apararii) au fost autorizati sa faca uzaj de arma (cu foc) chiar daca nu erau intr-o situatie de „legitima aparare”, conform Decretului din 20 mai 1903!; 16) Participarea la „Operatiunea Azalée. Este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federala Islamica Comore, situata in Oceanul Idian, colonie franceza pana la obtinerea independentei pe 6 iulie 1975, ocupand Arhipelagul Comorelor, ale caror insule apartin Colectivitatii TOM franceze Mayotte. Operatiunea a avut ca scop si arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS in septembrie-octombrie 1995; 16) Intreventia pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Drôme) pe 23 iunie 1997, cand un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis ; 17) Interventia, in 2005, in colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat in decembrie 1947 purtand numele locotenentului Augustin Hubert ucis in batalia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (dupa numele omului politic si amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Nationale Maritima „Corse-Méditerranée”), deturnat e catre sindicalistii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984); 18) Arestarea pe 19 ianuarie 2007 a unui furibund (furios turbat), inarmat, baricadat la el acasa in Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). In timpul asaltului, catre orele 22H00, individul deschide focul si raneste mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad in corpul subofiterilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare in cadrul unei operatiuni armate ; 19) Pe 11 aprile 2008, participarea la Operatiunea « Thalathine ». Este vorba de interventia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croasiera de lux « Ponant » apartinand CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al treilea armator mondial de transport maritim in containere si primul francez, rezultata din fuziunea in 1996 dintre CMA (creat in 1978) si si CGM (creat in 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat in 1851 si MM-Messageries Maritimes in 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia (a se vedea pentru detalii si articolul pe aceasta problematica : „Infernul indian, un secret de stat. Sechestratii de pe vasul de croaziera Ponant”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/thomas-csinta-monitorul-org-pentru-ap_1867.html). La acestea se adauga numeroase arestari ai unor teroristi (in special in tara Basca de nord din sudul Frantei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, in limba basca), ai unor criminali periculosi, precum si o serie de interventii in mediul penitenciar contra rebeliunilor. Armamentul folosit de GIGN este foarte variat si de mare precizie, de ultima generatie. In general, in cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de baza” se compune din pistoale (trei-patru), un MP-5 si pusti calibrul 12 (una-doua), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, in functie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuse 357 Magnum de diverse lungimi al tevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compacta” (in principiu Glock 19 de 9mm Para echipata cu o lampa Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN si PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS « Stainless » cu cartuse 357 magnum si lungimea tevii intre 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (si P226) de 9 mm Para cu incarcatoare de 20 de cartuse; Beretta 92F ; FN Five-seveN Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampa-sare Insight Technology M6 fixata pe sina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum) ; Beretta 92G ; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. In misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu teva de 4″, Glock 19 si P228. Din contra, in misiunile „kaki” (in natura) sunt preferate Glocks 17 si P226. Printre pistoalele-mitraliera mentionam: HK MP5 in versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 si K-PDW (amundoua cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau inca tip  „mini-luneta” montata lateral. Pe Modelele MP-5A5 si MP 5K PDW exista montaje SureFire ”cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare rosie si L75 infrarosie, precum si a lampilor Nitrolon P. Le MP-5SD6 ; FN P90 Tactical cu laser integrat si 50 de cartuse tip FN5,7 x 28mm care pot traversa si vesta anti-glont. Pustile de lupta cele mai utilizate in misiuni sunt : Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA si o lampa cu laser ; Benelli M3T Super 90 de calibre 12 ; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Pustile de asalt : HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric si cu MSG-90 si cu o aruncatoare de granada HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire « cocking tube mount » 490 sau 491 pentru o lampa si laser in varianta diurna ; SIG-550 si 551 SWAT cu luneta Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight ; HK 33 EA2 echipata cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst avand patru pozitii si o luneta diurna Hensold 6 x 42 BL ; GIAT FAMAS F1 ; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN. Arme de precizie : MR-73 de 8 si 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom marind de 1,5 x, produse de catre Bushnell, precum si optice 4×32 ; S&W ; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.II 3-12 × 50 si Mil-Dot : AW de 308 (7,62 mm OTAN) ; AWS de 308 cu o teava echipata cu un amortizor de zgomot ; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu munitie de 7,62mm -12,7mm ; Barrett M82, Barrett M95 si McMillan, cu modelele Hécate II standard si Hécate II polimer cu o luneta Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor ne sau blindate usor. GIGN are in dotare cca 128 de astfel de arme, echipate si cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu mariri pana la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infrarosii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de tragatori de elita (compuse in general din doi militari, un observator si un tragator) dispun si de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotata cu o optica de 7 × 21 mm avand o precizie de un metru (abatere) pana la o distanta de 1100 m, de o mini statie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busola, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt : Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 in experimentare din 2003 (a se vedea si articolul autorului: “Pistoale Taser X26 cu camera video incorporate”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/03/pistoale-taser-x26-cu-camera-video.html). Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare de elicoptere armatei terestre si ale aerului pusa la dispozitia lui de catre 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Fortelor Speciale, instalata la Baza Aeriana 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziana).


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here