NecenZuratmm.ro : “Legio Patria Nostra” ! - Arhiva articole

0
110
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Pentru prima oara cand am auzit de “Paco”,  legionarul  (Francesco Benitez), era in iarna anului 1998 ( in zilele de 5 si 6 februarie)  la Centrul de Arest (preventiv) Aiton (Alpii franco-elvetieni), in timpul pauzei unui curs de matematici superioare pregatitoare pentru obtinerea unei diplome de invatamant superior de scurta durata (pe atunci DEUG-Diploma de Studii Universitare Generale, nivel Bac+2 ani).
Erau discutii contradictorii (cel putin aparent),  purtate  dintre un alt legionar “Yoko”  (Jozef Michalek),  incarcerat preventiv (in detentie provizorie) intr-un dosar de crima pasionala, in calitate de comanditar si un  “fioros” corsican nationalist G. B. (numele caruia nu pot dezvalui), aflat tot in detentie provizorie si cercetat in 5 dosare penale de bracaje (jaf armat) de furgoane blindate.

(A se vedea si articolul autorului conscarat acestei problematici : “Jaful secolului fara violenta”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/43135-jaful-secolului-fara-violenta-si-fara-precedent-in-istoria-marilor-jafuri-banesti.html)

Acesta din urma i-ar fi reprosat  legionarului Yoko (in repetate randuri), ca n-ar fi procedat “corect” si ca ar fi trebuit sa faca apel la serviciile lui Paco, pentru ca adevarul sa nu fi fost descoperit niciodata.

Cu alte cuvinte, Paco ar fi putut rezolva “problama” lui sentimentala, fara niciun fel de urmari sau consecinte.

Din pacate insa, mediul carceral, desi este un mediu fascinant, in care majoritatea detinutilor si, in special cei condamnati la pedepse lungi de inchisoare isi (re)gasec vocatia, este si un mediu pervers care geme de tot felul de pericole, care iti pun viata in pericol, daca esti prea curios si pui intrebari care nu tin de natura cursului pe care il predai !

Este si motivul pentru care, pe atunci, nu mi-am permis sa-mi pun niciun fel de intrebari si nici altora, cu toate ca istoria amoroasa a lui Yoko, cu finalul sau dramatic, a devenit celebra intre timp si mijloacele mas-media nu incetau sa o faca cunoscuta lumii pe acesta.

In acest context, cel putin la inceput, parea ca o relatie de incredere s-ar fi instaurat intre mine, Michalek si G. B., ceea ce m-a ajutat si deterimant sa fac eforturi (cat se poate de discret) pentru a intelege (neoficial), in cadrul unori cursuri de matematici superioare, psihosociologia unei crime diabolice, pasionale (pregatite minutios, cu diferite moduri operatoare) respectiv, comiterea unori jafuri armate bine organizate (cu arme de razboi, probabil pentru sponsorizarea atentatelor teroriste ale separatistilor din Corsica) in care cei din jur, aflati la locul evenimentelor, intamplator, erau intr-o stare de gratie ! (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului : “In umbra vietii” : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii.html)

 

PREAMBUL

            In jurul orei 06h00, pe 5 aprilie 1997 la Epagny (Annecy, Capitala Departamentului Haute Savoie, Regiunea administrativa Rhônes-Alpes, frontaliera cu Cantonul Geneva-Elvetia), Alfred (Freddy) Cavanna, in varsta de 59 de ani, patron (si administrator) al unui club dansant  (discoteca) de noapte, cunoscut sub numele : “Chez Amédée” (La Amédée), este executat, in casa acestuia, miseleste, cu patru gloante (22LR), trase asupra lui cu o carabina (pusca de vanatoare).

            Freddy (un tip inteligent si de caracter, stimata si respectata in regiune) se intorcea acasa, dupa inchiderea clubului sau pe care il gestiona (“Chez Amédée”) de peste doua decenii, ca de fiecare data, cu o suma importanta de bani asupra lui.

Conform declaratiei sotiei acestuia, Monique Cavanna (cunoscuta sub numele de “La Mite”-Un fluture foarte senzual de noapte, in varsta 48 de ani, o diva, sex-simbol, roscata),  inainte sa fi fost asasinat sotul ei, acesta ar fi avut o neintelegere (mai mult, o altercatie) cu un grup de romi (“Gens de voyage”) din regiune (care, intr-adevar aveau cateva tabere, in special pe malul Lacului Annecy) si n-ar fi fost exclus ca acestia sa fi vrut sa se razbuna pe victima, adica, pe sotul ei Freddy. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei problematici de exceptie in Franta: “Nesedentarii lui Ion Iliescu” : http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42086-nesedentarii-lui-ion-iliescu-rromii-nostri.html; “Eu(ro)satra. Algebra eu(ro)milor “: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42085-eu-ro-satra-algebra-eu-ro-milor.html).

Cu alte cuvinte, Monique Cavanna, in depozitia sa la sediul Brigazii de Jandarmerie din Annecy, era ferm “convinsa” ca este vorba de o crima crapuloasa (avand ca mobil jaful), cu atat mai mult cu cat Freddy, a mai avut parte de asemenea “evenimente” nu tocmai fericite, din care ar fi scapat cu viata, la limita.

Ultimul avand loc cu trei saptamani in urma cand in jurul orei 04h00 (dimineata), Freddy se intorcea de la club  impreuna cu sotia sa Monique si fiica  lor, Vélia, iar un tragator a tras asupra lor (fara sa nimereasca “tinta” miscatoare, foarte probabil el!), dupa care a disparut fara urma.

Esential este, ca niciunul dintre ei nu ar fi sesizat pericolul.

In sfarsit, anuntati si mobilizati, anchetatorii gasesc la locul crimei (asasinatului) pistolul lui Freddy (pentru care acesta poseda un permis de port-arma), respectiv, trei cartuse diferite.

Expertiza medico-legala este ferma: victima a fost impuscata cu doua cartuse in abdomen si unul in spate.

Freddy si Monique se cunosteau din 1973, iar un an mai tarziu, pe cand ea avea 25 de ani, se casatoresc.

In anul urmator se naste fiica lor Vélia.

In ciuda unei diferente de varste considerabile (11 ani), cuplul parea “fuzional” si “pasional”.

Cei din regiune vorbeau de un cuplu fericit si realizat pe plan material.

Insa, anchetatorii elimina repede din cercul lor de suspecti pe romi (ca de altfel si alte piste care ar fi fost de natura crapuloasa), pentru ca ei descopera faptul ca Monique avea un amant robust (muscuatura dezvoltata), impunator “beau gosse” (mascul frumos), pe Jozef (Josèphe, Josef) Michalek (Yoko) de origine cehoslovaca, in varsta de 28 de ani, fost manechin, iar ulterior angajat ca soldat in “Legiunea Straina”[1],pe care ea l-ar fi cunoscut in 1995 (din informatiile mele directe !) si in 1996, conform anchetatorilor.

Ceea ce, ea  va si recunoaste fara niciun fel de pudoare si regret, in depozitia sa, in fata jandarmilor, indicand  si hotelul in care se intilnea regulat cu acesta, dand chiar si detalii (cu cele mai mici amanunte !) depre viata lor amoroasa.

In plus, va sustine si faptul ca Freddy  ar fi fost la curent cu relatia ei extraconjugala si ca ar fi aprobat-o, de buna voie, din dragoste pentru ea !

Dar inainte ca ei sa ajunga la Yoko, cu 15 zile inainte de asasinarea lui Freddy, descopera ca Sacha, fostul sau DJ ar fi fost concediat in niste conditii nu tocmai “reglo” (conform unori marturii), ceea ce putea contitui (cel putin aparent) un mobil : o eventuala razbunare.

Luat prin surprindere de catre jandarmi, acestia îi perchezitioneaza apartamentul, iar pe bluzonul pe care-l purta anchetatorii gasesc praf de pusca.

Lucrurile insa, se vor lamuri rapid : Sacha era membru al unui Club de Tragere (autorizat), pe care il frecventa regulat, iar in ceea ce il priveste pe Freddy, cu acesta era in relatii bune, probat cu o inregistrare video, inainte de demisia si plecarea lui de la Club, care ar fi avut loc cu acordul partilor, pe cale amiabila.

In ceea ce il priveste pe Michalek, acesta are un alibi fara falie, pe prietenul sau Tony, cu care in noaptea crimei a colindat cluburile din oras, pana la ora 05h30 : La Coupole, l’Abbaye, etc., ceea ce ulterior, este confirmat si de catre gestionarii cluburilor, respectiv, de catre persoanele prezente in localuri.

In sfarsit, inca la ora 06h15, adica cu putin timp, dupa asasinarea lui Freddy,  acesta se afla  intr-un bar cu Tony, in centrul orasului Annecy.

Dupa verificari minutioase, jandarmii ajung la concluzia ca, din punct de vedere matematic, Michalek, nu putea fi prezent la fata locului in momentul asasinatului.

Motiv, pentru care nu-l pot inculpa.

Dezamagiti si obligati sa-l elibereze pe ex-legionar, (ca si pe Sacha), anchetatorii il pun pe acesta sub urmarire si vor analiza meticlos convorbirile lui telefonice.

Ei descopera ca acesta a fost sunat dintr-o cabina telefonica de la Gara Part-Dieu din Lyon (Capitala Departamentului Rhône si a Regiunii administrative Rhônes-Alpes, estul Frantei)  numai cu doua ore inainte de comiterea crimei si ca acel corespondent a sunat-o si pe D-na Thévenin de la Rouen (Capitala Departamentului Seine Maritimes si a Regiunii administrative Haute Normandie, pe nord-vestul coroanei regiunii pariziene), numele careia figura in agenda telefonica a lui Michalek.

Astfel, anchetatorii descopera faptul ca baiatul D-nei Thévenin, Arnaud Thévenin (in varsta de 26 de ani, tragator de elita in cadrul 4RE (al 4-lea Regiment Strain [1], unitatea de Parasutism), a fiost coleg de Legiune cu Michalek,  si ca acesta ar fi facut stagii de Comando in Guyana franceza (Departament si regiune francez(a), nemetropolitan, cu statut de Colectivitate teritoriala peste mari –DOM,  situat in nordul Americii de Sud),  la Kourou, sediul 3REI-Al 3-lea Regiment Strain de Infanterie.

Interpelat la Castelnaudary (Departamentul Aude, regiunea administrativa Languedoc-Roussillon, sudul Frantei), sediul 4RE (al 4-lea Regiment Strain), in depozitia sa, acesta va face dezvaluri complete  in privinta complotului pentru asasinarea lui Freddy, avand la baza planuri concepute cu o jumatate de ani in urma, acasa la Michalek.

Acesta descrie cu detalii si modul in care, la inceput s-au gandit sa-l elimine pe Freddy, cu veninul extras din broaste, apartinand familiei “dendrobate”, care traieste in regiunile cu clima umeda (tropicala) din padurile amozoniene (inclusiv, in Guyana franceza) introducandu-l in pasta de dinti a lui Freddy.

Arnaud  Thévenin ar fi invatat acest mod operator de otravire de la indienii care traiesc in regiunea Regina (Capitala Provinciei Saskatchewan, centrul Canadei) si avea informatii ca la Paris ar exista un magazin de animale exotice, unde s-ar vinde si aceste tipuri de broaste.

Veninul  lor ar fi nedetectabil in cazul unei autopsii.

Modul operator insa n-a functionat, pentru ca otrava nu a fost suficient de toxica.

Ca regula generala, aceste broaste, in captivitate isi modifica toxicitatea lor datorita alimentatiei diferite si devin ineficace.

Fara sa se descurajeze, dupa esecul otravirii, cei doi pun la punct “sinuciderea” lui Freddy.

Cu alte cuvinte, un asasinat deghizat in siuncidere.

Cu atat mai mult ca in ultimii doi ani Freddy sufera pentru relatiile extraconjugale ale lui Monique si in repate randuri il apuca disperarea.

In acest mod operator, legionarii au vrut sa-i administreze o super doza de Rohypnol (“drogul violului”), fara gust, fara miros si fara culoare, care poate fi usor adaugat intr-o bautura alcolizata (bere, vin, whisky, etc.), iar in momentul in care Freddy era inconstient, cu propria-i mana i-ar fi tras un glonte in cap, pentru ca moartea acestuia sa para o siuncidere.

Nu se stie de ce, insa acest mod operator, nu a fost niciodata pus in practica.

O alta idee, ar fi fost sa-l impinga pe scari pe Freddy (“accidental”), ceea ce, desigur,  ar fi putut prezenta un pericol de moarte (dar nu sigur !), avand in vedere structura si forma acestora, insa necesita un “ajutor” din partea unui complice, in plus, numai in caz de accident, planul ar fi fost desconspirat si faptasii identificat.

Deci, s-a renuntat la ea.

In sfarsit, apparent, cum planurile lui  Arnaud  Thévenin, n-ar fi fost exploatate (conform depozitiei acestuia !), el nu putea fi inculpat sub nicio forma, insa printre corespondentii sai telefonici fideli,  jandarmii il gasesc pe  Ben Mohamed, un alt fost coleg legionar, care interpelat, recunoaste, fara niciun fel de ezitare, ca a fost contactat pentru a-l ucide (asasina) pe Freddy Cavanna pentru suma de 100.000 FFr (cca 15.000 Euro), cu un avans de ¼ din aceasta suma, adica 25.000 FFr (cca 3.800 de Euro).

Dupa si-a incasat banii, Ben si-a cumparat o carabina intr-adevar, insa, din pacate pentru cei doi legionari si din fericire pentru Freddy, acesta  nu a executat comanda.

Cu alte cuvinte, a disparut fara sa-l execute pe Freddy !

Anchetatorii il iau din nou in vizorul lor pe Arnaud  Thévenin, care este obligat sa recunoasca ca desi la inceput a refuzat pentru 30.000 FFr, el a acceptat, sa execute comanda pentru 100.000 FFr, fara, nici macar, sa-l cunoasca pe Cavanna.

Iar propunerea i-ar fi fost facuta de catre Yoko in 1996 cu ocazia unei vizite la acesta, la Rouen.

Astfel, pentru un avans de 20.000 FFr, pe 15 martie 1997, este el cel care rateaza “tinta” (si dispare), cand Freddy, La Mitte si Vélia se intorc acasa da la Club, in jurul orei 04h00, pentru ca in momentul in care era pe punctul de a trage (din exterior, dintr-o cabana din apropiere), in fata lui Freddy, a aparut, neprevazut Vélia, foarte atasat sufleteste de tatal ei, Freddy.

Asa cum am mai mentionat, se pare  ca niciunul dintre cei prezenti la fata locului n-ar fi observat acest foc de arma!

In dimineata zilei urmatoare, acesta il contacteaza pe Jozef Michalek si îi spune ca renunta la asasinarea lui Freddy.

Yoko insa nu se lasa si face presiuni asupra fostului sau coleg  pentru ca sa-si respecte contractul !

Plasandu-se, de aceasta data, in interiorul casei, cand Freddy soseste acasa,  pe 5 aprilie 1997, in jurul orei 06h00, Arnaud  Thévenin (care a fost convins de catre Michalek ca viitoarea victima este un ticalos ordinar si merita lichidat!), trage primul glont (cu carabina sa cu luneta), din fata (de la cca 1,70 cm), in abdomenul Lui Freddy, dupa care, alte doua in spatele acestuia, dupa ce a cazut cu fata la podea.

Chiar daca al patrulea glont, nu l-ar fi nimerit, aparent, cele trei, erau suficiente ca Freddy sa moara, practic, instantaneu.

In ceea ce il priveste pe Monique, ea s-a desconspirat, la reconstituire.

Conform documentelor din dosarul lui Yoko, exista elemente suficiente care converg catre complicitatea ei la asasinat, in calitate de comanditar, cu Jozef Michalek, desi ea a negat acest lucru atat in perioada instrumentarii dosarului, cat si ulterior, in detentie :

  1. In noaptea crimei, Monique si fiica ei Vélia, s-au instalat in dormitoarele de la etaj, pe cand in mod normal, ele petreceau noaptea, in cele de la parter.
  2. Conform declaratiei vecinilor, focurile de arma (in ciuda faptului ca arma era echipata cu amortizor), s-au auzit la ora 06h04-06h05, iar Monique a contactat Jandarmeria numai la ora 06h28, pentru ca Freddy nu cumva sa fie inca in viata, la sosirea jandarmilor-anchetatori.

Ar fi fost posibil ca Monique si Vélia sa nu fi auzit focurile de arma ?

Chiar daca asasinul a folosit o arma cu amortizor (“care are un volum sonor asemanator cu o portiera de masina trantita”), pare putin probabil, pentru ca au auzit vecinii !

N-ar fi exclus ca Vélia sa fi avut un somn mai profund (datorita administrarii ei de catre Monique, a unui somnifer), dar ea, Monique-La Mitte, ar fi dormit si ea chiar atat de profund incat i-au fost necesare peste 20 de minute sa-si dea seama ca Freddy a fost ucis ?

  1. Atunci cand legionarul, pe 15 martie (si-a ratat “tinta”, tot cu o arma cu amortizor !), numai ea, Monique, putea sa depuna intr-un plic cei 20.000 FFr (ca avans) in cabana din care asasinul a tras.

Pentru ca Yoko, nu s-a deplasat niciodata in vecinatea vilei acesteia (din motive de securitate), iar Vélia, fiica ei, nu a fost la curent cu planul ei diabolic.

  1. Inainte de asasinat, Arnaud  Thévenin nu a “vizitat” Vila Cavanna, deci nu cunostea locul si totusi el a putut intra cu usurinta in imobil mai devreme (fara sa fie remarcat de catre Monique si Vélia !) pentru a se “acomoda” cu interiorul acestuia.

Este oare posibil, ca nici ea si nici fiica ei Vélia, sa nu fi observat intrusul din interiorul imobilului, care ar fi  trebuit sa intre prin efractie ?

Sau Vélia dormea, pentru ca  La Mitte, i-ar fi administrat un somnifer, in timp ce legionarul ar fi intrat nu prin efractie, cu zgomot, dar cu cheia in posesia careia a ajuns prin Yoko  ?!

  1. Dupa doua ore de la comiterea asasinatului, legionarul a sunat-0 pe Monique, petru soldarea contractului (30.000 FFr=4.500 Euro, ceea ce a ramas din 1/2 din suma ramasa, adica 50.000 FFr,  dupa recuperarea celor 20.000 FFr in cabana).

Cum Jozef-Yoko si ea, Monique-La Mitte, erau supravegheati, singura persoana care ar fi putut livra restul de bani legionarului a fost Vélia, care in ciuda faptului ca isi adora tatal, dupa numai o saptamana de la moartea tatalui sau, pe 13 aprilie s-a deplasat la Rouen pentru a plati asasinul acestuia, cu scopul de a-si proteja mama, pe care Arnaud  Thévenin ar fi denuntat-o daca banii nu ajungeau la mama lui.

Aceste  ultimele doua  elemente o implica chiar si pe Vélia in complicitatea de asasinat al tatalui sau, Freddy Cavanna!

  1. Rohypnolul introdus in pasta de dinti pentru a-l ucide pe Freddy, nu putea sa ajunga decat prin intermediul lui Monique, in sala lor de baie.

Indiferent daca acesta a fost sau nu introdus in pasta de catre Monique.

Sau, era pregatita (preparata) deja de catre Michalek.

In ciuda observatiilor pertinente (acablante)  ale Judecatorului de Instructie, Monique Cavanna, neaga orice amestec (complicitate) in asasinarea lui Freddy.

Inclusiv, in tentativa esuata sau cele abandonate.

La Mitte, ar fi fost procurat pentru ea, Rohypnolul, pentru a putea dormi cu mai multa usurinta si a face fata, tot cu mai multa usurinta, vietii de noapte.

In sfarsit, ea si-a sustinut nevinovatia si afirma jurand ca  “nu a nu l-a ucis pe Freddy” !

Ceea ce, desigur, este adevarat.

Dar este ea, La Mitte si Yoko, Jozef Michalek, cei care au complotat contra lui planificandu-i asasinarea, deci amandoi sunt comanditari.

Dupa o instructie care a durat doi ani si jumatate (si pe care am avut posibilitatea sa o urmaresc, atat, din interior, in Centrul de Detentie, unde cu Michalek faceam cursuri de matematica si stiinte pe toata perioada  semestrului 2, pana in vara anului 1998, cat si in exterior, ulterior !), pe 20  noiembrie 1999, la Tribunalul de Inalta Instanta Anncey, inculpatii vor compare in fata Juriului Popular Haute Savoie (Curte cu Jurati compus din 3 magistrati-judecatori si 6 jurati alesi de pe listele electorale) care va decide de soarta lor !

La proces (la care am asistat) Vélia si Michalek sunt devotati lui Monique, iar pe aceasta din urma, Yoko o disculpa, in intregime, asumandu-si singur raspunderea  comanditarii.

Acest lucru insa nu a influentat, deloc, Juriul Popular.

In ciuda faptului ca Michalek a fost aparat de catre Anne Delzant, o avocata de succes pe plan local (in regiune), care a pledat pentru crima pasionala (caracterizat printr-o serie de circumstante atenuante !), dupa numai 6 zile de la debutul procesului, pe 26 noiembrie 1999, Juriul Popular a anuntat verdictul sau : Jozef Michalek si Arnaud  Thévenin au fost condamnati la cate 15 ani de recluziune criminala, iar Monique Cavanna la 10 ani de detentie criminala, fara perioada de siguranta. (A se vedea si articolul autorului : “Deznodamant la frontiera de est. Masacru in stil Al Capone”:  http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/43174-deznodamant-la-frontiera-de-est-masacru-in-stil-al-capone.html)

In ceea ce o priveste pe Vélia, aceasta a fost condamnata la 3 ani de inchisoare cu suspendare, iar Ben Mohamed  la doi ani, dar numai pentru escrocherie.

Acest lucru insemna conform CPPF (Codul de Procedura Penal Francez), ca Michalek si Thévenin, erau (e)liberabili conditionat sub control judiciar  dupa executarea a ½ din pedepasa, adica 7,5 ani, iar Monique, dupa 5 ani.

Avand insa in vedere faptul ca cei doi legionari au efectuat deja 2 ani si jumatate in detentie provizorie (pana la proces), practic, toti trei erau conditionabili dupa 5 ani, adica incepand din 2004.

In concluzie, de un deceniu toti trei sunt liberi.

Din informatiile pe care le detin, Jozef Michalek s-ar fi intors in Slovenia, devenind sculptor si expune in diferite saloane de profil in intrega lume, Arnaud Thévenin ar fi ramas in regiune, s-ar fi casatorit si ar avea un copil.

In ceea ce o priveste pe Monique, ea ar fi fost o detinuta model, iar dupa ispasirea pedepsei, ea s-ar fi mutat in sudul Frantei, unde si astazi ar fi ceea ce era si inainte : La Mitte, fara niciun fel de remuscari, fara niciun fel de regrete sau reprosuri.

Iubirea dintre ea si Michalek, n-ar fi rezistat detentiei (de fapt din ceea ce stiam eu de la el, ea s-ar fi stins imediat dupa incarcerarea lor !), iar cei doi, Yoko si La Mitte nu s-ar mai fi revazut niciodata si nici n-ar mai fi vorbit, iar aceast din urma, nici macar cu propria-i fiica, Vélia.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Cu un an in urma, mai exact pe 14 iulie 2013 (de ziua Republicii Franceze), dispar in conditii misterioase sotia Marie-Josée (in varsta de 53 de ani) si fiica Allison (in varsta de 19 ani) al  Adjutantului Sef  Legionar Paco  (Francisco Benitez), in varsta de 51 de ani, considerat un Don Juan de catre cei care il cunosteau si clasat de catre psihocriminologi ca “dominator extrem”, cu sange rece, dar si un seducator de femei consacrat (si de succes),  care pe 5 august 2013, la ora 06h00 se siuncide (prin spanzurare cu cearceaful din dodare), aruncandu-se in exterior pe fatada principala a cazarrmii  Joffre din Peripgnan (Capitala Departamentului Pyrénées-Orientales, Regiunea administrativa Languedoc-Roussilolon, sudul Frantei), unde era afectat si isi desfasura activitatea, ca recrutor (responsabil cu recrutarea) in Legiunea Straina[1], de peste 27 de ani.

Imbracat in tinuta de gala (uniforma de protocol, cu toate decoratiile expuse la vedere) acesta s-a aruncat, cu capul invelit partial intr-un fular negru (cu cearceaful legat de gat), pe fereastra toaletei aflata la etajul unu (in curtea interioara a cazarmii), pentru ca odata cu desteptarea, gestul sau disperat sa fie cunoscut de catre toti colegii sai.

Anchetatorii de la PJ (Politia Judiciara) Perpignan il banuiau pe Paco, ca acesta ar fi un serial-killer, fiind el cel care si-ar fi ucis atat sotia, respectiv, fiica, cat si pe Simone de Oliveira Alves o senzuala brazilianca indragostita de el (in varsta de 39 de ani), pe 29 noiembrie  2004, barmanita intr-un bistro militar la Nimes (Capitala Departamentului Gard, Regiunea administrativa Languedoc-Roussillon), care traia cu cei patru copii ai sai.

Esta data la care ex- legionarii Michalek si Thévenin sunt eliberati conditionat sub control judiciar.

Simone, pe atunci era  “oficial” amanta lui Paco, reparizat la 2REI (Al 2-lea Regiment Strain de Infanterie) la garnizoana Nimes, cu domiciliul la Saint Giles (regiuna urbana Nimes, la cca 15 km de oras).

In aceasta perioada, Paco, ducea o viata dubla: pe de-o parte la Nimes, in apartamentul lui Simone (care îi reprosa mereu ca nu o paraseste pe Marie-Josée!), al carei amant oficial era si la Saint Giles cu familia lui: sotia sa, Marie-Josée (pe atunci in varsta de 43 de ani) si fiica sa, Allison (pe atunci in varsta de 10 ani).

In dosarul disparitiei lui Simone (care conform declaratiilor apropiatilor acesteia ar fi fost insarcinata!), la inceputul lunii decembrie 2004, Paco este convocat la PJ Nimes, in fata carora a declarat ca in urma unei dispute violente ea l-ar fi parasit fara explicatii si fara sa-i lase coordonatele ei.

In ciuda insistentelor lui Mario, cumnatul lui Simone, militar si el, in relatii aparent bune cu Paco, in ianuarie 2005, urmarirea penala contra acestuia din urma, inceteaza.

Cu cateva luni mai tarziu, Paco este afectat in Insula Mayotte (Departament-Regiune nemetropolitan francez-DROM-Colectivitate teritoriala in Oceanul Indian, in arhipelagul Comore), la 3REI (Al 3-lea Regiment Strain de Infanterie), unde acesta se si casatoreste cu Marie-Josée, regularizandu-si situatia sa matriomoniala, dupa o viata in cuplu, de peste un deceniu.

In aceasta regiune (sudul Frantei, unde Legiunea Straina detine o serie de baze importante), exista si alte disparitii neelucidate.

Corine Lazzari, infirmiera in varsta de 29 de ani, dispare fara urma, iar masina ei este identificata (fara carburant) pe 2 martie 1992, la Labarthe-Inard (Departamentul Haute-Garonne, Regiunea administrativa  Midi-Pyrénées).

Aceasta a plecat de la domciliul parintilor sai din regiune, de la Cuguron (in proximitatea Montréjeau) catre domiciliul ei la Calmont, unde locuia cu o prietena.

Martine Escadeillas, in varsta de 30 de ani, dispare de la domiciliul ei din Ramonville (Departamentul Haute-Garonne, Regiunea administrativa  Midi-Pyrénées),  in decembrie 1986.

Tot ceea ce se stia, era ca ea frecventa un bar la Toulouse Santa Fe.

Hélène Loubradou, o tanara mama in varsta de 27 de ani, dupa un tratament legat de sindromul ei depresiv la Clinica  Aufréry (Toulouse), dispare fara urma pe 16 august 1989.

Monique Réjembeau, in varsta de 24 de ani, dispare pe 4 ianuarie 1980 la Toulouse,  pe soseaua catre Narbonne.

Dupa o saptamana de la disparitia ei, vehiculul ei (gol) este identificat la Toulouse, pe aleea Jules Guesde.

In sfarsit, revenind acum la disparitiilerecente ale lui  Marie-Josée si Allison, exista cateva indicii care l-ar putea inculpa pe Paco.

Urme de ADN, apartinand lui Allison, sunt identificate pe congelatorul familial al acestuia, pe care l-a transportat la cazarma la inceputul lunii septembrie (cu scopul de a-l curata, conform anchetatorilor).

In urma disparitiei sotiei acestuia si a fiicei sale, facute cunoscute de catre mas-media, copii lui Simone de Oliveira Alvès, recunosc in Paco, amantul mamei lor.

Cronologic: pana pe 14 iulie 2013, telefonul lui Allison emite semnal la Canet-En-Roussillon, pana la ora 17h17, iar pe 15 iulie, celularul lui Marie-Josée este inca activ in sectorul cazarrmii Legiunii Straine.

Din contra, seara, Allison nu se mai prezinta in fata Comitetului pentru alegerea Miss Roussillon, ceea ce isi dorea atat de mult si avea toate sansele sa castige.

Ea era cu atat mai motivata cu cat, in luna iunie a reziliat contractul de ucenicie (pe cale amiabila) cu o firma gestionata de catre D-na Cathy din cartier (si care o aprecia in mod deosebit),  pentru obtinerea de un BEP (Brevet de Studii Profesionale) in coafura, avand in vedere faptul ca, castigarea titlului de Miss Roussillon, i-ar fi schimbat, radical, viata si viitorul.

Pe 17 iulie, o prietena a ei semnaleaza disparitia ei, pe care o considera nefondata si anormala.

Pe 25 iulie, Paco, insotit de catre fiica sa adoptiva Lydia (fata cea mare a lui Marie-Josée), semnaleaza la insistentele acesteia, dispariatia mamei sale.

Pe 30 iulie, Comisariatul Central de Politie din Perpignan, lanseaza un apel la martori, cu fotografiile celor doua femei disparute.

Pe 1 august, Paco-Francisco Benitez este auditionat la Comisariat de catre anchetatorii Securitatii Publice, insa dupa perchezitionarea domiciliul acestuia, neputandu-l inculpa, acesta este lasat in liberate, fara contol judiciar.

Dar,  pe 2 august, totusi, o informatie judiciara este deschisa legata de cauza disparitiei lui Allison si Marie-Josée.

In depozitia (declaratia) sa, Paco, afirma ca sotia si fiica sa, l-ar fi parasit si s-ar fi instalat (mutat) definitiv, la Toulouse.

Pe 5 august, dupa ce in cursul noptii, Paco a comunicat intens cu Maria-Theresa (ultima lui prietena!) de la Consulatul francez din Barcelona (Spania), respectiv, redactand scrisori si mesaje catre prieteni, in dimineata zilei, in jurul orei 06h00, acesta se siuncide in sala de dusuri a cazarmii, luandu-l cu el in mormant, intregul mister.

Nu fara sa mentioneze intr-o scrisoare si intr-o inregistrare video, ca el este nevinovat si nu mai suporta sa fie acuzat pe nedrept.

Dupa ce pe 26 august, functionarii de la PJ descopera urme de natura criminala de ADN ale lui Allison in congelatorul familial, iar disparitiile celor doua femei sunt recalificate in asasinate.

In sfarsit, ceea ce stim astazi, in momentul redactarii acestui material, este ca pe 14 iulie 2013, in jurul orei 13h30, Allison a parasit platoul de Miss Roussillon, la bordul unui Laguna Estate break, negru, cu geamuri fumrii, avandu-l pe Paco la volan.

Doua zile mai tarziu Alexandre Durand-Gomez, prietenul lui Allison, care s-a deplasat la domciliul acesteia (apartamentul din str. Jean Richepin, nr. 28, cartierul Moyen-Vernet) la Perpignan, pentru a cere lamuriri de la Paco in privinta disparitiei ei, acesta confirma versiunea declarata politistilor de la PJ, adica faptul, ca ele ar fi plecat (s-ar fi mutat), definitiv, la Toulouse.

Din contra, cunoastem faptul ca incepand din 19 si pana in 29 iulie, Paco, frecventa zilnic, clubul Baobab, din statiunea Port-Leucate.

“Ca regula generala, el prefera sa frecventeze (in compania amantelor sale) plajele traditionale din Perpigan (Canet sau Saint Cyprien) si prefera anonimatul statiunii Port-Leucate, putin frecventat de catre localnici”, conform avocatului lui Eric Barbet, frate lui Marie-Josée.

Cei de la Port-Leucate (unde cu 25 de ani in urma a cunscut-o si pe Marie -Josée), o recunosc pe Maria-Theresa, ca persoana care il insotea pe Paco, la plaja si cu care acesta vorbea (se  intelegea) in limba spaniola (fiind si el de origine spaniola) :”Parea ca sunt foarte indragostiti unul de celalat, pupandu-se tot timpul, in ciuda relatiei lor timide”. (…) “Era (n.r. Paco) un client fidel si bun, Rezerva din timp si era insotit de catre femei frumoase. El nu crea niciun fel de probleme.”

Dupa ce Maria-Theresa s-a intors in Spania, Lydia (fiica cea mare a  lui Marie -Josée) si fiica adoptiva a lui Paco (foarte atasata de acesta), mama a doua fetite (in varsta de 16 si 9 ani), era ea cea care il incuraja, pentru ca ar fi considerat abandonul acestuia, nedrept!

Putem considera ca incepand cu 31 iulie, dupa publicarea fotografiilor celor doua disparute, Francisco Benitez, ar fi renuntat la viata lui de Don Juan.

Insarcinat cu dosarul disparitiilor, Anne Haye, Judecatorul de Instructie la TGI Perpignan, nu neglijeaza niciun element si nu exclude niciun fel de scenariu legat de acesta, cu toate ca ancheta pare destul de complexa si dificila.

Din informatiile pe care le detinem din surse fiabile, s-ar parea ca in momentul disparitiei lui Marie –Josée, aceasta era fara loc de munca si in proces de divort cu Paco, in schimb, acesta din urma ar fi avut o “viata afectiva foarte dezvoltata”, conform declaratiei avocatilor Pierre Gwenael si Etienne Nicolau, reprezentand pe Edwige Barbet, sora lui  Marie Josée, care s-a constituit in parte civila, alaturi de fratele ei, Eric Barbet.

Avocatul familiei Marie Josée si Allison (Lydia si Roxane, cele doua fete ale lui  Marie-Josée), Philippe Capsié, a ridicat si el o problema importanta (si interesanta in acelasi timp!): ar trebui lamurit faptul, daca  in cazul celor doua femei decedate, este vorba de un accident sau de asasinat.

Anchetatorii de la SRPJ Montpellier din cate am inteles, considera ca Francisco Benitez nu ar fi fost schzofrenic, deci pare putin probabil ca „acesta sa fi taiat in bucati cadavrele si sa le fi ingropat asa, decat sa fi pus alaturi de ele niste flori”.

Alt amanunt interesant: Maria-Theresa, care lucra in cadrul serviciului de paza la  Consulatului francez din Barcelona (ultima cucerire a lui Paco), povestea pe Facebook ca l-ar fi cunoscut pe legionar (posesor si el a doua conturi diferite, corespunzand celor doua vieti paralele pe care le ducea!) in cursul lunii aprilie 2013 si cu acesta n-ar fi intretinut dacat o simpla „relatie de prietenie” si ca ea nu ar fi fost, alaturi de el, niciodata la Port-Leucate!

Din contra, ea recunoaste in depozitia sa ca ar fi dormit in patul conjugal al familiei Benitez, pe 19 iulie 2013, la numai 5 zile dupa disparitia subita a lui  Marie-Josée Allison, dar Paco, ar fi spus si ei, ca familia lui l-ar fi parasit si ca, s-ar fi mutat definitiv, la Toulouse.

In ciuda faptului ca in cadrul perchezitiei din 26 august, la domicilul lor familial au fost gasite pasapoartele lor!

Si atunci, cine este femeia care seamana cu Maria-Theresa si il insotea pe Paco la Port-Leucate?

Intre timp, anchetatorii descopera si o alta posibila legatura a lui Paco, cu sfarsitul tragic al unei femei in 1999, in Departamentul Ariège (regiunea administrativa Midi-Pyrénées, sudul Frantei).

Este vorba de Sandra Martin, o frumoasa si senzuala femeie de origine braziliana (si fosta posibila prietena cu Simone de Oliveira Alvez), in varsta de 21 de ani, mama a doi copii, disparuta pe 8 ianuarie 1999, dupa ce in urma unei dispute cu sotul ei, Patrice, paraseste domiciliul conjugal (in jurul orei 22, pe 7 ianuarie), „pentru a se caza la un hotel”!

Ea este gasita pe 2 martie inecata la Tarascon-sur-Ariège in raul Ariège (barajul Mercus-Garrabet), in proximitatea lacului Mercus, iar corpul ei este incinerat dupa doua zile de catre familia ei (fara acordul lui Patrice!), care era rem convinsa ca victima descoperita in rau, nu era Sandra.

Intre timp, o analiza ADN practicata pe cadrul ei, a confirmat identitatea victimei, care datorita degradarii avansate (parcurgand cca 5 km in rau), nu a putut fi recunoscuta cu certitudine de catre membri familiei acesteia.

Intr-adevar, conform procesul verabal, al Procurorului Republicii de Fox, Antoine Leroy, cadavrul era cu certitudine a lui Sandra Martin, dar cauza decesului ar fi fost inecul (poate sinucidere, fiind dperesiva si vroisa sa se intoarca in Brazilia si nicidecum un asasinat!), asa cum rezulta si din dosarul medico-legal al acesteia.

Din informatiile mele, ca urmare, in acest dosar, pe 17 mars 2007, Judecatorul de Instructie Élise Yamani ar fi declarat un “non-lieu” (incetarea urmaririi penale), in favoarea sotului victimei, Patrice Martin, care in 2000 a fost inculpat pentru asasinat.

Ulterior, acesta ar fi facut apel la un cabinet de detectivi privati, care ar fi confirmat faptul ca Paco si sotia sa se cunosteau, avand in vedere faptul ca aceasta o frecventa pe Simone, iar in 1999, legionarul era in post la 4RE (Al 4-le Regiment Strain) de la Castelnaudary (Departamentul Aude), foarte aproape de Tarascon-sur-Ariège.

Mentionam aici si faptul, ca intre timp, anul trecut (dupa disparitia lui Marie-Josée si Allison Benitez), in cursul lunilor august-septembrie, din partea PJ Perpignan, respectiv, al SRPJ Montpellier, un intreg arsenal politienesc si militar (cu caini specializati in cautarea ramasitelor omenesti, scafandri echipati cu utilaje de ultima generatie de gestiune si de explorare ale mediilor acvatice, etc.) a fost mobilizat (atat pe uscat, in regiunea Perpignan, cat si in apa, pe Laguna de Leucate pana in Golful Lion din Marea Mediterana) pentru descoperirea cadavrelor lui Marie Josée si Allison Benitez, dar fara niciun rezultat!

Pe 14 august, dupa o luna de la disparitia acestora, Yacine, un apropiat a lui Allison, ar fi dezvaluit juranalistilor  Cotidianului La Dépêche du Midi, ca ar fi primit o serie de apleluri anonime, dupa disparitia celor doua femei si ca ar fi incetat pe 5 august, cand Paco s-a sinucis.

Este sau nu o coincidenta?

Alt amanunt important, pe care il cunoastem, este ca Paco, intre 14-21 iulie, ar fi parcurs cca 5.000 de km (conform indicatorului kilometrajului masinii),  in ciuda faptului ca amanta lui locuia la Gérone, la mai putin de 100 de km de el (Perpignan).

Unde s-ar fi putut deplasa acesta si cu ce scop?

Din pacate, analizele GPS si ale calculatoarelor sale nu au condus la niciun rezultat.

Din contra, stim si faptul ca Paco si-a schimbat masina (o masina alba, de dimensiuni mici cu un Laguna Estate break), dupa disparitia sotiei si a fiicei sale, ceea ce ar explica faptul ca expertiza noii sale masini (sesizata de catre SRJP Montpellier chiar in parking-ul Legiunii Straine, in spatele Palatului Regilor din Maiorca ), nu a condus, nici ea, la niciun rezultat!

In sfarsit, exista si un martor ocular (pe care nu-l putem cita pentru pastrarea secretului de instructie), care l-ar fi vazut pe Paco spalundu-si cearceafurile patate cu sange in sala masinilor de splat, in incinta unitatii militare.

In urma acestei sesizari, anchetatorii de la Politia Stiintifica si Tehnica ar fi identificat niste urme de ADN apartinand lui Allison, dar fiabilitatea lor ar fi fost indoielnica.

Amintim aici ca in privinta congelatorului familial, in care deasemenea au fost identificate urme de ADN a lui Allison, colegul lui Paco, care s-a prezentat la Politie de buna voie, a declarat acestora ca cel din urma l-ar fi rugatat sa-i  transporte congelatorul la unitate, pentru ca vroia sa se debarseze de el (considerandu-l inutil acasa, cum a ramas singur).

In incheiere, intr-adevar, in timpul scolii, Allison a mai efectuat cateva stagii scurte si la Toulouse in centre mai imoprtante de coafura (printre care si l’Oréal), dar „fuga” celor doua femei, fara niciun fel de explicatii, in special, rudelor si apropiatilor lor, parea mai mult decat dubios.

Cu atat mai mult cu cat ele nu si-au lasat pasapoartele la domiciliul familial!

O alta observatie importanta a uni vechin care putem lua in considerare, ar consta in faptul ca dupa disparitia sotiei si a fiicei sale, Paco, ar fi dus o viata absolut normala, ca si cum nimic nu s-ar fi intemplat.

Cum vecinii de la etajele inferioare erau in vacanta, acesta avea liberatate deplina de „circulatie” in cladire, pana la parter, in garaj (din interior, fara sa iasa din imobil), ceea ce i-ar fi permis, manipularea cadavrelor fara dificultate si fara sa atraga atentia vecinilor.

Persoana in cauza (pe care nu-l putem cita pentru pastrarea secretului de instructie), afirma in depozitia sa, ca el ar fi observat cum Paco facea „curatenie generala”, atat pe balcon cat si in apartament, respectiv, in garaj, inainte interventia autoritatilor politienesti si judiciare din 1 august.

 

COMENTARIUL AUTORULU

            Dupa cum putem constata, in cazul crimei pasionale al ex-legionarului Yoko (Jozef Michalek), lucrurile au fost clarificate de catre anchetatori si confirmate in timpul procesului, neexistand astfel, nicio zona de umbra reala in dosar, in ciuda faptului ca Monique Cavanna-la Mitte si-a negat intotdeauna implicarea ei in asasinat (fiind total disculpata si de catre Yoko), ceea ce am aratat ca nu este adevarat si Juratii au si tinut de altfel, cont de acest lucru!

In concluzie, vinovatii au fost pedepsiti cu sanctiunile penale prevazute de lege (cu circumstantele atenunate specifice crimei pasionale!), iar dosarul a fost clasat.

La urma urmei, intr-o majoritate de dosare criminale, vinovatii nu vor recunoaste niciodata crimele lor de sange.

Desi modelul inchizitorial al Justitiei franceze, „necesita” si „impune” acest lucru, nu este neaparat nevoie de recunoasterea faptei, in special in cazul crimelor de sange, pentru ca Juratii sa fie convinsi de vinovatia inculpatului si sa-l condamne pe acesta, fara niciun fel de remuscari, fara niciun fel de regrete. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta problematica: „O posibila reforma a Justitiei Franceze. O reforma fara forma si fara fond”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42600-o-posibila-reforma-a-justitiei-franceze-o-reforma-fara-forma-si-fara-fond.html).

In cazul Adjutantului Sef-legionar Paco (Francisco Benitez), desi exista, o serie de elemente in dosar care converg catre vinovatia acestuia, el este „sufocat” de zone de umbra, motiv pentru care culpabilitatea acestuia nu este deloc evidenta, cel putin pana in prezent!

In primul rand, nu au fost descoperite cadavrele, deci expertize medico-legale, pentru confirmarea sau infirmarea vinovatiei inculpatului, nu pot fi practicate pe acestea.

In al doilea rand, Paco s-a sinucis, deci intregul mister privind disparitia sotiei si a fiicei sale, l-a luat cu el in moramant, nexextind astfel posibilitatea marturisirii sau recunoasterii actului criminal, in sine, pe care l-ar fi premeditat cu meticulozitate.

In sfarsit, chiar si celelalte elemente din dosar sunt discutabile.

Nu s-a gasit nicio explicatie pentru cei 5.000 de km parcursi de catre Paco (cu noua sa masina Laguna Estate break) in perioada 14-21 iulie.

Faptul ca probe ADN apartinand lui Allison ar fi fost prelevate in congelatotul familal si ca Paco l-ar fi dus la unitate pentru a se debarsa de el, nu este o dovada a faptului ca el ar fi „transat-o” pe propria-i fata si iar ramasitele ei corporale le-ar fi depozitat in congelator.

Allison ar fi putut umbla in congelator cu un deget zgariat, sangerand (ccea se poate intampla des!), iar Paco, ramas singur (fiind abandonat de sotie si fiica), nu mai avea nevoie de congelator, acasa.

In schimb, el putea fi util in unitate.

Nici curatenia efectuata in apartamentul sau (respectiv, in garaj) dupa disparitia sotiei si a fiicei sale, nu-l incrimineaza in mod deosebit.

Omul, „abandonat” de catre familie, poate isi dorea sa rupa cu trecutul.

Din contra, modul in care acesta si-a pus capat zilelor, exact cu 22 de zile dupa disparitia familiei sale, respectiv, in ceea ce priveste scrisoarea si inregistrarea video lasate in urma lui, dau nastere la controverse.

Loland Coutenceau, psihiatru-criminolog, considera, ca infasurarea fetei intr-un fular negru, simboliza nevinovatia lui Paco : „Modul in care acesta s-a sinucis poate reprezenta imaginea unui inocent (nevinovat), care nu mai suporta acuzatia si desemnarea lui ca cupabil (vinovat). Insa, se intampla in rare cazuri ca asemenea indivizi sa se sinucida inainte de a ajunge  in vizorul justitiei”. (….). „Daca Benitez afirma ca s-a sinucis pentru ca se considera stigmatizat,  acesta era  convins ca sotia si fiica sa l-au  parasit defintiv, deci  era constient de faptul ca ca ele nu vor reapare niciodata in viata lui. Altfel, orice parinte ar fi asteptat intoarcerea lor”.

In ceea ce o priveste pe Ewdwige Barbet, sora lui Marie-Josée (ca de-altfel si restul familiei, care , totusi, l-au apreciat pe legionar, in special Lydia), considera ca: „ Paco avea ceva de ascuns si trebuia sa aiba ceva in comun si cu moartea lor (sora si nepoaa) pentru ca s-a sinucis.”

In ceea ce ma priveste, am incercat sa obtin cat se poate de multe informatii despre Paco, pentru a putea emite o parere personala in privinta culpabilitatii acestuia.

Cert, inainte sa fac conexiunea cu Yoko, conform  informatiilor obtinute (adevarat, nu foarte multe!), aveam tendinta sa cred in nevinovatia lui.

Pentru ca Paco, era un tip apreciat si respectat la locul sau de munca.

Era disciplinat, ferm, sever si autoritar.

Un legionar innascut.

Este si motivul pentru care s-a consacrat, in totalitate, Legiunii Straine.

Insa, asa cum acest lucru a fost bine specificat in dosrul lui: „ Paco avea o viata sentimentala foarte dezvoltata”!

Dar totusi, nu cred ca ar fi fost un Don Juan, in sensul in care lumea (din exteror) l-ar fi  perceput.

Intr-adevar, Paco, iubea femeile, era insa exclusiv si atasant.

Chiar daca ducea o viata dubla, tripla (in cuplu!), etc., el se implica sentimental in relatiile sale amoroase si nu-si considera, deloc, femeile sale, numai ca simple amante.

Intocmai, cred ca in relatiile sale conjugale, Paco era un romantic, un sentimental.

Un pasional si fuzional.

Este exact, ceea ce avea in comun si cu Yoko.

Caracteristic insa nu numai lor dar si unei majoritati importante de legionari francezi.

Pentru a intelege acest lucru, este suficient sa stim (pe scurt) cine sunt si cum sunt recutati legionarii francezi.

Daca, dupa al Doilea Rzboi Mondial, cca 85% dintre ei erau fosti nazisti, care  incercau sub o forma sau alta sa-si creeze identitati noi, pentru a fugii de raspundere, in timpul Razboiului Rece, majoritatea lor erau, adevarati mercenari, mai mult, abruti, fosti delincventi, condamnati, fara educatie si pregatire profesionala, cu sanse slabe de (re)insertiune sociala.

Legiunea Straina le-a oferit un nume (o noua identitate si onoare), un scop in viata (de a lupta, de a combate), o situatie materiala, etc.

Dar Legiunea este mai mult decat un Corp de Armata.

Legiunea este o Patrie, o Familie unita, familia legionarului, in care acesta traieste zi de zi si isi risca viata!

Legiunea te invata ceea ce este atasamentul, rolul si importanta lui in viata.

Motiv pentru care legionarul este atasat de Legiune, sine qua non, moral dar si sufleteste.

Viata lui capata un sens si el ajunge sa lupte din convingere!

Din acest mitiv, in exterior, legionarul cauta atasamentul fata de ceea ce iubeste si ceea ce apreciaza!

Insa, dupa caderea Zidului de la Berlin in septembrie 1989, este fostul tineret comunist (din estul-Europei), disperat si debusolat, cel care a „invadat” Legiunea Straina.

Si numai pentru bani, pentru un viitor sigur!

Un contract de cinci ani (minimum) si un salariu anual intre 35-38.000 de euro/an (daca legionarul lupta!), respectiv, cetatenie franceza, garantate.

Acest salariu, poate fi mult mai mic, de ordinul SMIC-ului (salariului minim pe economie: 1 445,38 euro), cazul in care legionarul „stationeaza” in cazarma, din diverse motive[1].

Astfel, noul legionar (generatie din care face parte si Yoko:1990-1995), in ciuda unei vieti extrem de dificile si pline de primejdii (in Legiune), care nu rareori îi pun viata in pericol, are o tipologie noua, care exclude (cel putin pentru moment, delincventa), dar nu mai exclude, nici inteligenta, nici instruirea si nici sensibilitatea umana, respectiv, „trasaturile omenesti”,  al candidatului.

Motiv pentru care selectia este dura: numai 1/10 candidati sunt admisi anual, in Legiunea Straina[1].

Iar Paco, era insarcinat, cu recrutarea candidatilor in Legiunea Straina!

Ceea ce este mult mai mult, decat ceva obisnuit.

Pentru ca recrutarea este proces complex, care necesita o serie de abilitati si un profesionalism deosebit, de exceptie, pe care Paco le avea.

In scimb, ex-legionarul Yoko, nu le avea.

Este si motivul pentru care dupa expirarea contractului de 5 ani, acesta a fost „lasat la vatra” (1995).

Pacao, era un legionar-profesionist din vechea generatie, un soldat adevarat, capabil sa execute din convingere, cu sange rece, misiuni sangeroase.

Iata de ce acesta, in mentaluitatea lui de legionar-profesionist, ar fi fost capabil sa-si ucida sotia, respectiv, fiica (dar si alte persoane, de asasinarea carora este banuit!), fara nicio remuscare, fara niciun regret, daca el considera ca acest lucru era necesar pentru supravietuirea lui.

Si fara ezitare, l-ar fi putut ucide si pe Freddy Cavanna, fara sa lase nici o urma, cum daca, ar fi el asasinul, nu a lasat nicio proba materiala certa in urma victimelor sale.

Cu alte cuvinte, ar fi comis cirme perfecte.

In schimb, Yoko cu complicii sai Thévenin si Mohamed, noua generatie de legionari-amatori („lasati la vatra” si ei), dupa ce au conceput planul lor diabolic (lipsit de profesionalism!),  de a asasina un om, au esuat de mai multe ori, pana cand, din pacate, in sfarsit, au reusit sa execute o misiune (cu o serie de valente amatoricesti!), nedemna de un legionar.

Dar si Yoko, era atasat de Monique, exact cum era si Paco de sotia, respectiv, de fiica sa, fara care, in ciuda generatiilor diferite, ei nu-si mai imaginau viata.

Iar intre cele doua rele: a trai fara ele sau a-i ucide, au ales amandoi, varianta a doua.

Si numai din cauza atasamentului lor, fata de ceea ce iubeau, ceea ce adorau.

Exact ceea ce „le-a invatat” Legiunea!

Dar asemenea situatii intalnim, peste tot, in viata de zi cu zi, in lumea intreaga.

De asasinate tip (gen) Yoko-Paco, geme lumea intreaga.

Exista sute de cazuri celebre, dar numarul lor real este de ordinul miilor.

Din punctul de vedere al psihologiei criminale, acesti indivizi sunt dezechilibrati psihic (mental), chiar daca ei sunt capabil de performanta si pot efectua in conditii optime profesii sau misiuni iesite din comun.

Ironia sortii face, ca desi incercam sa-l inteleg, fiind alaturi de el si il sprijineam din punct de vedere moral in detentie (cu precadere, in timpul pauzelor cursurilor mele, de la care nu lipsea niciodata, iar ulterior din exterior!), eram intr-o stransa relatie de prietenie cu M. J., o ruda foarte apropiata victimei, Freddy Cavanna.

In perioada derularii „evenimentului” amoros a lui Yoko (1995-1999), traiam inca in regiune frontaliera Annecy-Geneva, deci l-am putut urmari pe acesta atat din „exterior” (mas-media) cat si din „interior” (mediul carceral), inclusiv, pana la condamnarea lui.

Desi impresionant din punct de vdere fizic (conformatie atletica, 1,92 cm inaltime, corp de manechin), inteligenta, nu era punctul forte a lui Michalek.

Din contra, dupa aprecierile mele (de atunci) era mai mult decat mediocru, intelectualmente.

In schimb, avea ceva abilitati artistice, pe care se pare ca le-a dezvoltat in detentie, avand in vedere ca a adevenit, ulterior, sculptor. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici: „Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42767-rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-inchisoare.html)

Pentru a-si mentine moralul in stare, cel putin in „veghe”, in ficare dimineata efectua cca 10-15 ture de „curte de recreatie”, dupa care timpul isi petrecea la scoala, la Cursuri generale (matematica, franceza –  la care avea ceva dificultati inca, etc.) si la Biblioteca, aflata, pe atunci in gestiunea lui J.-C. S., condamnat la 15 ani de recluziune criminala pentru coruptie activa in sistemul fiscal francez, in calitate de sef al Administratiei fiscale regionale.

Majoritatea timpului (indiferent unde!) il petrecea in, asa cum am mentionat, in compania lui G. B., corsicanul nationalist raufacator (un fel de mentor al lui Yoko si care ma simpatiza la inceput!), incarcerat de 4 ani in detentie provizorie, fiind suspecatat in 5 dosare criminale de  jafuri armate (cu armament de razboi!) comise asupra unor furgoane blindate care transportau fonduri (cash) catre Banca Nationala a Frantei.

Intr-o zi, la inceputul lunii aprilie, venind la curs, imbracat lejer (de primavara), ex-legionarul Yoko, mi-a oferit, cadou, la plecare, bluzonul lui alb-negru pe care il purta (putin cam mare la maneci).

Nu fara sa-mi spuna: „Tu iesi, vei avea nevoie de el. Afara e rece. Eu raman, si inca pentru multa vreme. Sa nu-ti faci griji, in celula am altele.”

L-am pastrat (in stare perfecta) si il port inca si astazi.

Poate ca daca n-as fi asistat, „din intamplare” la discutiile dintre  Yoko si G. B. (care primea lunar din exterior, cum am precizat,  pe contul lui carceral 4000$US), in care, cel din urma îi reprosa ex-legionarului (cu un puternic accent provençal): (…)„ Atunci, ai fost un idiot ca n-ai facut apel la „Paco occitanul” si n-ai decat sa te vaicaresti.  Ala da, soldat adevarat. (…) Nu tu, tu nu esti bun la nimic. (…).  El ti-ar fi rezolvat prolema si astazi erai linistit.  Ai fost un prost si inca se pare ca esti …..Jozef”. (…). Tu nu te desurci fara mine. (…) Trebuie sa taci (n.r. probabil in dosarul lui) in fata JI (Judecatorului de Instructie). Tebuie sa te protejezi. (…). Trebuie sa inveti sa supravietuiesti. (…). Stai aproape de mine”. (…). Langa mine,  nu ti se va intampla nimic.”, as fi fost mult mai „indulgent” cu Paco si as fi pus la indoiala culpabilitatea acestuia cu mai multa seriozitate.

Insa, avand in vedere profilul criminal al  lui G. B., fara sa fi fost un legionar, ca nationalist corsican raufactaor, sigur nu era un „copil de suflet” si avea multe puncte comune cu acesta. (Pentru aprofundarea problematicii a se vedea si articolul autorului „Erignac”: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-erignac.html).

In realitate, in mediul carceral, „ciminalii-sentimentalisti” ca Yoko nu risca nimic, fiind considerati niste infantini, imaturi, handicapati psihici, dezechilibrati, etc.

Din contra, pedofilii sau pedofilii „incestuosi” sau violatorii, au serioase probleme, pentru supravietuirea lor in conditii optime.

Comportamentul lui Yoko si G. B., intr-o situatie legata de un inculpat, J. Pinoncely,  intr-un dosar de „pedofilie incestuoasa” (in care acesta ar fi abuzat sexual sistematic de cei trei cpoii mici ai sai!), m-a facut sa am si mai putina incredere in nevinovatia lui Paco.

In primul rand „occitan” sau limba „Oc” este vorbita in regiunea Provence, sudul Frantei, exact unde traia Paco, iar G. B., in felul in care vorbea de el (cu puternicul sau accent de sud):„Paco occitanul”, era intr-un fel batjocoritor la adresa lui.

Era batjocoritor si cu mine.

G. B., care mi-a facut si el cadouri.

Intr-o zi cand ploua oferindu-mi (gratuit) o sapca si un pantalon de trening alb (pe care îi pastrez),  mi-a spus: ”Vezi ce inseamna sa fii prof.: sa n-ai nici cu ce sa te imbraci daca te ploua. De ce naiba ai venit la noi….(….). Esti nebun, Omule. Aici n-ai ce cauta.  Si oricum, stai pana cand vreau eu….. (…). Eu primesc 4.000$US lunar, nici n-am ce face cu ei. (….) Te si imbrac daca vrei. Iti dau si de mancare, eu oricum cantinez zilnic, adaicsa mananc gamela numai din exterior”.

Asa cum mi-a spus in gluma G. B., exact asa s-a si intamplat.

Era el, cel care lua deciziile.

Am plecat atunci cand vroia el, pentru ca altfel viata mea ar fi fost in pericol.

Din cauza lui Jöel Pinoncely.

Iar dupa un an de la plecarea mea si directorul centrului penitenciar s-a sinucis.

Jöel Pinoncely, era un semianalfabet care nici macar nu stia sa scrie.

Deci, era normal sa frecventeze cursurile scolii!

In schimb, era un tamplar desavarsit.

Avea o mana de aur.

In cele 37 de luni de detentie provizorie, incarcerat pentru viol incestuos asupra celor trei copii minori ai sai, era omul „la toate” in penitenciar.

Serviabil, serios si muncitor.

Avea si o pecula bunica!

Ajutandu-l la redactarea scrisorilor  lui, citindu-i corespondenta si facand investigatii (pe cont propriu) in exterior, am descoprit, ca omul era nevinovat, el fiind victima sotiei sale, care a vrut sa se debaraseze de el, din cauza unui amant, caruioa el, sotul îi statea in cale!

Desi modul operator era deci, de natura crapuloasa, acesta era un mod mult  mai „uman” decat cele utilizate de catre Yoko sau Paco.

Problema era, ca pana cand am reusit sa conving autoritatile judiciare  ca sa-l elibereze pe Jöel Pinoncely (evident si cu concursul avocatului acestuia), G. B. (sustinut si de catre Yoko, cu convingere!), mi-a interzis sa mai fac cursuri cu acesta, pentru ca ar fi un „jeg de pedofil care isi violoeaza copii si merita sa puterezeasca in parnaie”.

„Este ceva intolerabil”, chiar si in regim carcaral si „Nenorocitul nu merita sa fie educat. Oameni ca el ar trebui spanzurati.” (A se vedea si ciclul de articole al autorului: : “In umbra vietii” : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii.html)

Acest lucru insa, era imposibil.

Pentru ca, obligatia si datoria mea morala, era sa fac cursuri cu oricine, indiferent de motivul pentru care era incarcerat (cercetat sau condamnat), care isi dorea sa-si amelioreze cunostintele in specialitatea mea, avand ca scop sustinerea unui examen, pregatirea unei diplome (indiferent de nivel).

In concluzie, G. B. (ceea ce  Yoko mi-a transmis personal!) pune la cale lichidarea mea, daca nu plec.

Din fericire pentru mine si din pacate pentru G. B. (spre marea sa dezamagire!), intre timp cursurile s-au terminat si  Ziua Nationala a Frantei (14 iulie), l-am sarbatorit (in viata) in parcul Cental din Annecy, pe malul lacului cu acelasi nume.

Jöel Pinoncely a fost si el eliberat cateva luni mai tarziu.

Evident, in primul rand, datorita interventiei si insistentelor mele!

Din contra, un alt dosar,  tot corectional ca si in cazul lui Jöel Pinoncely (agresiune sexuala incestuoasa), in care m-am implicat, in aceasi perioda, in ciuda rezultatelor pozitive pe care le-am obtinut, reusind eliberarea inculpatului, ulterior, s-a soldat cu o drama.

Un esec total pentru mine.

Este vorba de Erick Crouzet.

Acuzat pe nedrept de viol incestuos, de catre fiica concubinei sale, in varsta de 17,5 ani, acesta, neputand suporta, injustitia, se siuncide in cabana parintilor sai, la putin timp dupa punerea lui in liberate.

Dupa sarbatoarea Zilei Nationale din 14 iulie 1998, pe care am petrecut-o impreuna.

(A se vedea pentru detalii si articolul autorlui consacrat acestuia: „Evadare in infern”: http://necenzuratmm.ro/justitie/42513-evadare-in-infern.html)

In incheiere, daca in 1998, eram la inceputul cercetarilor mele legate de mediile infractional si carceral, deci eram mult mai sever cu „populaltiile” acestora, in plus,  fiind si „instruit” sa fac referire numai la cursul meu de specialitate (si sa nu pun intrebari indiscrete pentru ca ele pot fi jenante!), astazi,  peste un deceniu si jumatate sunt mult mai tolerant, cred ca datorita faptului ca in aceste  medii comportamental deviante, pe de o parte, intr-o masura oarecare m-am adaptat si am devenit mai fexibil, iar pe de alta parte, pentru ca am am avut ocazia sa asist si la realizari cu adevarat remarcabile, care merita respectul, intregii societati civile.

Nu pot spune insa, ca am devenit si mai disciplinat.

Ca regula generala, in mediul carceral, exista o mare neincredere in cei care te inconjoara, de unde si ideea preconceputa ca daca cineva se intereseaza prea mult de alticineva, acesta ar puta fi un „balance” (turnator, fie in contul Administratia Peniteciarelor, fie in contul Justitiei, respectiv, al Politiei sau  al Jandarmerie), iar in aceasta situatie,  acesta trebuie, cel putin marginalizat, izolat sau in cazuri mai grave, eliminat (in interior sau in exterior), daca este posibil, pe baza unui plan premeditat si meticulos conceput.

G.B. era ferm convins (cam dupa cca trei luni,trimestrul doi!) ca eu am fost adus special (sub acoperire) pentru a obtine informatii confidentiale de la detinutii „fragili”, dar comunicativi,  despre anumite dosare criminale care asteptau „solutii”.

Motiv pentru care, eu nu meritam sa traiesc!

Exista, in special in centre de maxima siguranta, multi condamnati la inchisoare pe viata (cu o perioada maxima de siguranta), irecuperabili sociali, care nu mai risca nimic si pentru bani sau droguri, executa orice comanda (singuri sau in complicitate), fara scurupule, oriunde in mediul carceral sau in exterior.

(A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat acestei problematici: „Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare” : http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42767-rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-inchisoare.html; „33 de ani de la abolirea Pedepsei Capitale„  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-33-de-ani-de-la-abolirea.html

In  sfarsit, exista prea multe coincidente, intre Yoko si Paco, pentru ca acesta din urma sa nu fi fost Francisco Benitez, iar aceasta conexiune nu as fi facut-o, daca nu  l-as fi cunoscut pe Yoko si n-as fi avut nicio legatura (tangenta) cu crima pasionala a acestuia.

In rest,  nici nu mai conteaza daca Yako a facut apel la Paco sau ca G. B. care (putea si el sa-l cunoasca!) îi reprosa ca nu l-a contactat.

Intrebarea este daca Paco ar fi fost capabil sa-l execute pe Freddy (eventual prin intermediul unui discipol fidel!) sau nu?

Pentru ca in cazul afirmativ, el pote fi autorul crimelor pe care justitia acum îi reproseaza, inclusiv, ucigsasul, sotiei si a fiicei sale.

In conformitate cu aceste coincidente, probabil ca Paco, ar fi fost somat de catre sotia sa (datorita infidelitatilor sale conjugale, cu care Allison  era la curent!) ca il va parasi, ceea legionarul-profesionist n-ar fi putut accepta, sub nicio forma, pentru ca el era atasat de sotie si familie.

Ca de altfel si de celelate femei (precum si familiilor acestora), care ar fi disparut „in calea” lui, in Provençal-ul („Occitanul”) francez.

Legionarul-Adjutant Sef, parea sa nu fi avut probleme cu copii femeilor iubite, ca dovada ca le-a adoptat si pe cele ale sotiei sale: Lydia si Roxanne.

In aceasta ipoteza, probabil ca ziua de 14 iulie (Ziua Nationala) nu a fost aleasa la intamplare, pentru punerea in aplicare, al planului sau diabolic, avand in vedere defilarea natinala, concentrarea Politiei si Jandarmeriei in zonele anexe acesteia, focul de artifici…

Cu noua sa Laguna Estate Break (spatioasa si incapatoare) cu geamuri fumurii, ar fi putut invita sotia si fiica (nu neaparat cu acordul ei, cum ea trebuia sa participe seara la selectia Miss Roussillon), „departe de lumea dezlantuita”, la un „picnic” indepartat (sub un pretext sau altul, care acum nici nu mai conteaza), unde sa le fi putut executa, fara mila, iar ulterior sa se fi debarasat de corpurile (cadavrele) lor, undeva pe „drumul oaselor”.

Doar la ora 13h30 este el cel care o cauta pe Allison la sediul pregatirilor pentru Concursul Miss Roussillon.

Aceasta deplasare, poate in sudul Spaniei cu retur fie prin Spania sau prin Portugalia, ar putea explica cei 5.000 de km pe care acesta a efectuat cu noua sa masina, dupa ce a cumparat-o.

Expertizata din scoarta-n scoarta, Politia Stiintifica si Tehnica, nu a identicat nici o amprenta genetica de natura criminala, compatibila cu victimele.

Un fir de par, o zgarietura de unghii, etc. sunt, automat, excluse, pentru ca acestea nu dovedesc faptul ca in limuzina ar fi avut loc o crima sau ea ar fi transportat corpuri insangerate, cadavre, etc, doar, aceasta era o masina familiala.

In sfarsit, daca in asasinate, ar fi fost implicata masina sa veche (alba), pe care a vandut-o (cedat-o), politistii, conform documentelor de vanzare-cumparare ar fi gasit-o si ar fi putut supune unei expertize.

Chiar si in cazul, in care ea ar fi fost cedata (pe baza acelorasi formulare) pentru casare (distrugere), unui garaj auto.

Pana la casare (care poate dura si luni, in unele locuri!), masina putea fi gasita de catre politisti, iar Paco, tipicar, meticulos si disciplinat cum era, n-ar fi riscat.

Mai putin daca ar fi gasit un garaj care sa fi angajat sa-l caseze repede (nici nu conteaza motivul pe care l-ar fi invocat el)!

Dar daca Marie-Josée si Allison s-ar fi hotarat sa se razbune pe el si au disparut fara urma, intocmai din acest motiv?

Si aceasta ipoteza ridica semne de intrebare!

Intr-adevar,  Paco era apreciat si admirat de catre familia sotiei lui Marie-Josée, deci daca ele ar fi vrut sa dispara fara urma (ceea ce ar explica de ce ele doua femei si-au abandonat pasapoartele la domicilul familial!), n-ar fi avut niciun interes sa comunice cu fratele ei Eric, respectiv, sora ei, Edwige, Barbet.

Dar o disparitie premeditata necesita mijloace financiare importante (documente false, bilete de calatorie, eventual, chiar si operatii estetice simple, in anumite situatii, cand exista fotografii puse in circulatie ca mijloace de identificare), iar Marie-Josée era fara activitate lucrativa (la somaj) si Allison, si-a reziliat contractul sau de ucenicie la Coafura Cathy, pentru a se consacra Concursului Miss Roussillon.

Cu alte cuvinte, amandoua erau complet dependente financiar de Paco.

In sfarsit, modul in care acesta s-a sinucis, dovedeste, dupa parerea mea, taria sa de caracter, curajul sau de soldat, de mercenar, dar si necsitatea de a comite actul sinucigas, pentru a nu fi descoperit adevarul.

Probabil ca legionarul-Adjutant Sef, n-ar fi suportat sa faca dezvaluri in fata anchetatorilor (ceea ar fi fost inevitabal daca era in viata!) si nici schimbarea propriei sale imagini (dintr-un soldat profesionist, ireprosabil, intransigent, familist-onorabil, demn, etc., intr-un asasin cu sange rece!) atat in fata colegilor sai de Legiune cat si in fata intregii societati civile.

Deja in vizorul SRPJ Montpellier, precum si al Justitiei din Perpignan, pentru Paco nu mai era decat o chestiune de timp (ore, poate zile!) pana la acuzarea si inculparea lui, pentru restabilirea adevarului.

Ar fi fost un soc pentru el, o infrangere mult prea „agesiva”, brusca si directa, ceea ce, legionarul-profesionist, n-ar fi suportat.

Aruncandu-se, spectaculos, pe fereastra toaletei (si a salii de dus), cu cearceaful fixat de caloriferul din incapere si infasurat in jurul gatului (o adevarata inscenare, pentru autoritati si apropiatii victimelor!), imbracat in tinta sa de gala de legionar si cu fata acoperita partial, cu un fular negru, el a considerat ca onoarea lui este salvata, intr-un fel, avand in vedere faptul  ca in scrisoarea (de adio) si inregistrarea video lasate in camera lui, posteritatii, el si-a sustinut nevinovatia.

O nevinovatie, care nu a putut fi contestata, pentru ca (cel putin pana in prezent), nu exista nicio proba materiala directa si certa care sa-l acuze.

Si cu cat timpul trece, sansele descoperirii unei asemenea probe scad exponential.

In ceea ce-l priveste, el nu mai poate fi audiat, deci nici obligat sa recunoasca, ceea ce n-ar fi facut.

Sau, din contra, ceea ce ar fi facut, eventual….

Daca in conversatia dintre Yoko si G. B., in iarna anului 1998, era vorba de Francisco Benitez care purta pseudonimul Paco (ceea ce este mai mult decat sigur, datorita numeroaselor „coincidente”!), atunci cu certitudine, acesta poate fi un asasin, intr-adevar, recunoscut.

Si in acest caz, matematic vorbind, exista sigur o „vecinatate” (numit anturaj!) al acestuia, in care acest „amanunt” era cunoscut si care ar trebui identifica(a).

Daca ar fi posibil si n-ar fi „legea tacerii” care ar face legea.

Ar fi singura proba „directa” existenta (pana in prezent!), care ar putea fi acceptata de catre Jurisdictie si admisa ca proba materiala in dosarul lui Paco, evident, pe baza unei marturii a cel putin unuia dintre cei doi „protagonisti”.

Din pacate, niciunul dintre ei nu este de gasit.

Yoko, devenind pictor si-a schimbat sigur numele.

Pe de o parte, pentru ca la artisti se poarta (se practica), iar pe de alta parte, pentru ca avea tot interesul sa rupa cu trecutul sau criminal, care numai cinste nu-i facea, chiar daca este vorba de o crima pasionala.

G. B., daca mai traieste astazi, presupunand ca  nu a cazut la „datorie”  cu ocazia unori jafuri armate comise asupra furgoanelor blindate (specialitatea lui!), in ciuda varstei relativ inaintate (cca 68 de ani), poate fi un corsican nationalist, foarte periculos.

Si astazi inca îi aud vocea: „Profesore, nu se stie unde, nu se stie cand, nu se stie cine, …te poate executa. Sa nu uiti asta”.

Si chiar daca i-as gasi, nu este sigur deloc ca ar depune marturie in defavoarea lui Paco, care oricum nu mai este in viata.

Dar cine stie, au trecut 15 ani intre cele doua evenimente criminale istorice, comise de catre ex-legionarul Yoko si legionarul-Adjutant Sef Paco, deci nu se stie niciodata…

Poate cineva, undeva, candva, totusi, vorbeste!

In sfarsit, Yoko, nu este singul ex-legionar pe care il caut!

Am un „client”, mult mai vechi si el, fost legionar.

Este vorba de Lionel Collard, ex-parasutist in Legiunea Straina  in cadrul 4RE (Al 4-lea Regiment Strain) din Castelnaudary, ca si Arnaud Thévenin, complicele lui Yoko care a l-a asasinat cu sange rece, la comanda acestuia, pe Freddy Cavanna, respectiv, in 2REP (Al 2-lea Regiment Strain de Parasutism) din Calvi (Corsica).

Acesta a fost acuzat, inculpat si condamnat la inchisoare pe viata, in 1985, pentru ca ar fi condus Comando-ul care l-a executat pe Jacques Massié,  functionar de politie (ofiter)si Seful SAC[2]  (Serviciul de Actiune Civica) din Marsilia, cu intreaga sa familie, in 1981.

Acesta este singurul care ar putea restabili adevarul istoric, adica, daca sextuplul asasinat (Massié, sotia sa si copilul lor, cumnatul sau, precum si parintii sotiei) comis de catre Comando-ul sau, a fost sau nu de natura politica.

Cu alte cuvinte, ar fi fost vorba de o simpla razbunare personala din partea lui Jean-Joseph Maria (comanditarul), adjunctul lui Massié la SAC Marsila, cu care acesta era in conflict sau asasinatul a fost unul politic, comanditat de catre SAC.

Avand in vedere faptul ca,ceilalti doi superiori ai sai, implicati si ei  in acest dosar, Pierre Debizet, seful national al SAC si Jean-Joseph Maria (fost legionar si el, condamnat impreuna cu Collard tot la inchisoare pe viata, cu toate ca amandoi au negat orice  participare a lor la sextuplul asasinat !), au decedat in 1996. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici : http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42719-drama-de-la-douronne-in-cautarea-adevarului-istoric.html).

Din informatiile pe care le detin din mediul carceral francez, de la cei care l-au cunoscut pe Collard, astazi, sexagenar, poate ceva mai tanar decat nationalistul corsican  G. B.    (a se vedea pentru detalii si articolul autorului pe aceasta tematica : “In umbra vietii”  : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html), s-ar parea ca acesta dupa eliberarea lui din inchisoare, sa se fi „retras” si s-ar ascunde,  in Romania, sub o alta identitate (falsa), „convertindu-se” intr-un om de afaceri francez, respectabil, mai mult ca sigur, fara niciun trecut criminal.

_________________________

[1] Considerat unul dintre cele mai peromante unitati de lupta (armata) din lume, avand deviza „Patria noastra este Legiunea”, respectiv, „Legionar de o zi, legionar pentru totdeauna (pe viata)”, Legiunea Straina este un celebru Corp de Armata (terestra) de elita, francez, creat printr-o lege pe 8 martie 1831, promulgata de catre Regele Louis Philippe, la propunerea Generalului Jean-de-Dieu Soult, cu scopul de a permite strainilor sa se poata inrola, ca soldati,  in Armata franceza.  O parte a unitatilor sale, pana in 1962,  sfarsitul epocii colonniale  (Razboiul cu Algeria, 1954-1962), a facut parte din ce de-al 19-lea Corp de Armata, bazata in Africa (constituind Armata Africii).  Rezervata cu exceptie, numai barbatilor (la infintare), astazi, Legiunea Straina recruteza personal (cu Cascheta alba/Epoleti rosii si verzi/Centura albasta), cu varsta cuprinsa intre 17-40 de ani (fara derogari, cu rare exceptii), iar de-a lungul timpului peste 650.000 de soldati straini au luptat sub steagurile ei (majoritatea germani, si mult mai putin numerosi, italieni, belgieni, respectiv, francezi, spanioli,  elevetieni, etc., sau straini din tarile de est ale Europei) care s-au batut (au luptat) sub steagul Republicii Franceze  (din care cca 40.000 au cazut pe campul de lupta pentru Franta),  intr-o serie de razboaie de mare importanta pentru natiune si lume, printre care mentionam: Batalia de la Constantine (Algeria, 21 noiembrie 1836), Razboiul din Crimeea (4 oct. 1853-30 mart. 1856), Campania din Italia: Batalia de la Magenta, 4 iunie 1859), Expeditia din Mexic (6 dec. 1861-21 iunie  1867, Batalia de la Camerone: 30 aprilie 1863),  Razboiul franco german (prusian, 18 iulie 1870-27 ian. 1871), Tonkin (1883 – 1945), Sudanul francez (1892-1893), Dahomey (1892-1894), Nigeria (1894), Madagascar (1895-1905), Primul Razboi Mondial (28 iulie 1914-11 noiembrie 1918), Campania (Pacificarea) din Maroc (1904-1934), Siria (1921-1939), Al Doilea Razboi Mondial (1 sept. 1939-2 sept. 1945), precum si Razboaiele din Indochina (19 dec. 1946-21 iulie 1954), din  Algeria (1 noiembrie 1954-9 sept. 1962), din Golf (2 aug. 1990-28 feb. 1991), Afganistan (7 oct. 2001-), Mali (17 ia. 2012). Desi, este constituita, in principiu din regimente de Infantertie, asztazi, Legiunea Straina (cu Comandamentul la Aubagne, regiuna urbana a Marsiliei),  avand in componenta si unitati armate Blindate si Cavalerie, respectiv,  de Geniu in cadrul carora activeaza si unitatile speciale de parasutisti, numara cca 7.700 de legionari (400 de ofiteri, 1.700 de subofiteri si 5.600 de soldati-legionari), repartizati in 12 unitati de lupta, de cca 150 de nationalitati diferite. Centrul sau de recrutare este bazat la Fort de Nogent (regiunea urbana pariziana-Paris Vincennes), iar unitati ale sale de lupta sunt bazate in: Aubagne (1 RE-Primul Regiment Strain, cca 800 de oameni), Castelnaudary (Departamentul Aude, reiunea administrativa Languedoc-Roussillon, 4RE-Al Patrulea Regiment Strain, cca 600 de oameni), Carpiagne (Marsilia, 1REC-Primul Regiment Strain de Cavalerie, cca 1.000 de oameni), Laudun (Departamentul Gard, regiunea administrativa Languedoc-Roussillon, 1REG-Primul Regiment Strain de Geniu, cca 1.000 de oameni), Saint Christol (Departamentul Vaucluse, Regiuna administrativa PACA/Provence-Alpes-Cote d’Azur, 2REG-Al doilea Regiment Strain de Geniu, cca 900 de oameni), Nimes (Capitala departamentului Gard, Regiunea administrativa Languedoc-Roussilon, 2REI-Al Doilea Regiment de Infanterie, cca 1.300 de oameni), Calvi (Departamentul Corsica de Nord, Regiunea administrativa Corsica, 2REP-Al Doilea Regiment Strain de Parasutisti, cca 1.350 de oameni), Kourou (Departamentul-Regiune nemetropolitan(a) Guyana franceza, departament regiune peste mari-DOM in nordul Americii de Sud, la CNES-Centrul National de Studii Spatiale/ASE-Agentia Spatiala Europeana, cca 650 de oameni), Djibouti (Djibouti, Cornul Africii, 13DBLE-Al 13-lea Semi-Brigada a Legiunii Straine, pana in 2011, apoi la Abou Dhabi (Emiratele Arabe Unite, cca 750 de oameni) si Dzaoudzi (Mayotte, Dapartament-Regiune peste mari-DOM, in Arhipelagul Comore din Oceanul Indian, cca 250 de oameni). Primul contract semnat de catre candidat cu Legiunea Straina este de 5 ani (negociabil), dupa care acest contract poate fi prelungit permanent intre 6 luni si 5 ani. „Le Boudin” este marsul specific/tipic (oficial) al Legiunii Straine, cu o cadenta de 88 pasi/minut. In cadrul Legiunii  Straine distigem urmatoarele ierarhii (diferite esential de cele din corpurile armate obisnuite): Militari de rang (in primii 6 ani: Tanarul Legionar si Caporalul, incepand cu anul 3; intre 7-14 ani:   Caporal Sef, incepand cu anul 6); Subofiteri (in primii 6 ani: Sergent, incepand cu anul 4, daca  legionarul a trecut deja prin gradele de Caporal si Caporal Sef; intre 7-14 ani: Sergent Sef, dupa 3 ani de grade de Sergent, Adjutant, dupa 3 ani de grad de Sergent Sef, Adjutant Sef, dupa 4 ani de grad de Adjutant, Major-cel mai mare grad de subofiter, acesibil pe baza de concurs cu gradul de Adjutant Sef, dupa cel putin 14 ani de serviciu in Legiune): Ofiterii (cu grade militare identice Corpului de Armata Terestru).  In principiu, candidatii sunt ierarhizati deja (in grade de subofiteri sau ofiteri), dupa admitere, in functie de pregatirea lor scolara si profesionala initiala. Cca 10% dintre Ofiterii Legiunii Straine, au inceput ca legionari, trecand prin ierarhiile de militar de rang, respectiv, de subofiteri. Printre specialitatile cele mai cunoscute ale legionarilor mentionam: tragator de elita, pilote de tanc si tragator specialist cu tancul, pilot de vehicule blindate, parasutist, deminaj (deminare), tragator de(cu)  rachete cu raza medie de actiune, operator radio-grafist, etc. In ceea ce priveste salariul, legionarul, pana la gradul de Caporal inclus, este platit cu SMIC (salariul minim  pe economie: cca 1.445 euro brut, pentru 35 de ore de munca/ luna si 45 de zile concediu/an), adica timp de 2-4 ani, in principiu. Dar el poate ajunge si la 3 SMIC-uri in cadrul 13DBLE. In plus, gazduire (locatie-alimentatie-imbracaminte) gratuita pe toata aceasta periada. La acest salariu se adauga si primele de participare ale legionarului in misiuni incredintate Legiunii Straine. Acestea depind de dificultatea si complexitatea misiunii, de zona geografica de interventie, respectiv, de pericolul intampinat in cadrul interventiei (misiunii).  Astazi, in principiu, avand in vedere concurenta, varsta media a candidatului admis este de 23 de ani, aflat intr-o stare fizica si mentala exceptionala, de preferinta, un sportiv desavarsit (cel putin 4 tractiuni la bara, 40 de flotari, respectiv, abdomene, catarare  pe coarda de 5 cu sau fara picioare, de preferinta, inot cu viteza pe o distanta 50m, etc.), cu un dosar medical vid (gol, fara antecedente medicale grave). Legiunea Straina recruteaza anual cca 1.000 de  legionari dintr-un numar de candidati „admisdibili” care variaza 8-10.000. Conditia fizica de exceptie este o conditie necesara, dar nu si suficienta. Candidatul va fi supus si unori  teste psihotehnice, la care reusita necesita si o pregatire metodica de evaluare a logicii umane, dar si unui interviu de „motivatie” si de „securitate”. Posturi de informare sunt disponibile la: Lille (Nord), Nantes (Nord-Vest), Strasbourg (Nord-Est), Bordeaux-Toulouse (Sud-Vest),  Lyon (Centru), Marsilia-Nice-Perpignan (Sud). Astazi, cca 1/3 dintre recruti provin din Europa Occidentala (inclusiv, Franta), 1/3 din Europa de Est si cca 1/3 din restul lumii (cca 10% din America Latina, 10% din Asia,  10% din Magreb, iar restul din Africa, Orientul Mijlociu, etc.). In sfarsit, din 1831, de cand exista Legiunea Straina, recrutul se angajeaza in acest Corp de Armata, sub o identitate declarata (numai care va fi cunoscuta de catre toti legionarii), adica o alta identitate decat cea reala. In schimb,  serviciul de recrutare al Legiunii  Straine, verifica scrupulos identitatea reala al candidatului, cazierul sau judicar, precum si intregul sau parcurs civil, inainte de a semna contractul de angajare cu acesta. Datorita numarului foarte mare de candidati 8-10/ loc, candidatii cu cazier judiciar, fosti delincventi (in tarile lor de origine), aflati in urmarire generala, etc., nu mai sunt acceptati. Este probabil si motivul pentru care, caa 80-85%, din noua generatie de candidati se angajeaza sub identitatea lor reala.
[2] SAC-Seviciul de Actiune Civica, organism “independent” de Partidul Gaulle-ist, in legalitate intre 1960-1981 creat sub forma unei asociatii conform legii specifice ONG-urilor din 1901 in serviciul Generalului Charles de Gaulle si apoi “succesiunilor” gaulle-iste, a fost considerat si ca o “Politie paralela”, initiata in serviciul Generalului dupa intoarcerea sa “la putere” in 1958, de catre o “Garda de fidel” si “devotati inconditional” gaulle-ismului. SAC-ul conceput si organizat conform ideologiei gaulle-iste avea ca “obiect de activitate” (principalul scop !) mobilizarea poporului francez contra comunismumlui! Printre membri sai fondatori se disting Jacques Foccart,  adevaratul sau patron si confident al Generalui, Pierre Debizet, un erou, un vetren al “Frantei Libere” (ramura Libération du Nord si BCRA), Christian Fouchet, Charles Pasqua si prietenul sau Etienne Leandri,  ex-colaborator notoriu al Gestapo-ului, reconvertit in traficul de droguri si protejat de catre CIA pentru activitatile sale anti-comuniste. Oficial, SAC-ul a fost infiintat pe 4 ianuarie (dupa sarbatorile anului nou) in 1960, data inregistrarii lui la Prefectura Parisului cu scopul de a-l sustine inconditional pe Generalul de Gaulles si ideologia gaulle-ista ! In principiu, SAC-ul recruta militanti gaulle-isti dar si “altii” care puteau servi gaulle-ismului cum ar fi Jo Attia si Christian David (supranumit “Le Beau Serge”), borfasi ai epocii, pentru simplul motiv ca ei ar fi servit Rezistentei intre 1940-1944. In timpul razboiului de independenta a Algeriei, multi membri SAC favorabili Algeriei franceze, demisioneaza in blocIn particular, Pierre Debizet isi lasa locul de sef al SAC-ului, lui Paul Comti, o garda de corp al generalului. Odata cu demisia celor fideli lui De Gaulle si miscarii gaulle-iste, SAC-ul incepe sa recruteze indivizi din ce in ce mai putin seriosi, mai mult dubiosi, iar “incidentele”, la inceput politice, iar ulterior chiar si de drept comun, care nu mai reprezentau miscarea gaulle-ista incep sa succede in lant. Astfel, in 1965 SAC-ul este banuit de a fi participat la rapirea si sechestrarea sefului opozitiei marocane Mehdi Ben Barka. De-altfel, Jacqueline Hémard si Ali Bourequat, membri ai Retelei Voltaire acuzau SAC-ul ca ar fi fost finantat de catre traficul de stupefiante din Maroc. In 1968, membri ai SAC-ului deghizati in angajati ai serviciului de urgenta spitalicesc si ai salvarii ataca manifestantii pe care îi imbarca in ambulenta si îi zdrobesc in bataie la cartierului lor gneral din strada Solférino, preparand simultan o contra-manifestatie in favoarea lui De Gaulle. Este tot SAC-ul care dupa alegerile din 1968 a lichidat din casele de tineret (Maisons des Jeunes) diverse asociatii cum au fost Maoiste, Katangais. Ulterior, SAC-ul a creat grupul  “l’UNI” contra “subversiunilor de stanga” in mediul universitar. Debizat a ajutat sindicatul studentilor in toate demersurile pe care acesta l-a facut pe langa guvern pentru ameliorarea conditiilor socio-economice ai studentilor si pentru revalorizarea lor pe plan social. In 1968, cu ocazia manifestatiilor in mai, Foccart aduce inapoi pe Debizet in fruntea SAC-ului. El decide inlocuirea cartii de membru al SAC-ului, care semana mai mult cu un «Police Card» si solicita noilor aderenti (dar si celor vechi, teoretic !) extrase din cazierul lor judiciar. In anii 70, Patrice Chairoff publica in Libération un plan detaliat al SAC-ului, atribuit lui Gérard Kappé, din Marsilia, un om de incredere si fidel lui Charles Pasqua, privind distribuirea locurilor in stadioane al sustinatorilor partidelor de stanga cu scopul de a-i putea « supraveghea » pe acestia si eventul sa-i provoace « la nevoie » sub un pretext sau altul, int-un timp cand conflictul dintre partidele de orientare de dreapa si de stanga isi atinge apogeul. In repetate randuri se produc incidente sangeroase sodate cu victime ! Rolul principal, dar necunoscut al SAC-ului in realitate, este supravegherea Partidului Gaulle-ist. Responsabilul departamental (judetean in Romania) al SAC-ului este membru al comitetului UNR (Union pour la Nouvelle République), apoi UDR (Union pour la Démocratie et la République) si in sfarsit RPR (Rassemblement pour la République), care ulterior intra in coalitia de dreapta UMP (Union pour la Majorité Présidentielle) ! Prin aceasta “filiera” in general, Jacques Foccart este informat direct de catre sefii departamentali ai SAC-ului care transmite lui Debizet toate informatiile despre unii «posibil alesi ai natiunii» compromisi dar si “incomozi” ai opozitiei care vor fi indepartati de la candidaturile lor chiar inainte ca justitia se se autosesiseze. Din documentele furnizate de Daniele Ganser si publicate inca 2005, reiese ca si Jacques Chirac ar fi fost presedinte de drept al Sac-ului in 1975. Datorita epuratiilor efectuate in particular in anii 1968-1969, dar in general pana in 1981, numerosi membri ai SAC-ului, conform unor informatii care ne furnizeaza François Audigier, au fost tarati in fata tribunalelor, acuzati si condamnati pentru : vatamari corporale grave voluntare, port ilegal de arme, agresiuni armate, escrocherii, fals si uz de fals, falsificare de bani, proxenetism, santaj, incendii voluntare, racket, trafic de droguri, hold-upuri, abus de incredere, atentate, furturi si comercializare de obiecte furate, asociere de reufacatori in banda organizata, degradare de vehicule, utilizare de cecuri falsificate, ultraj si tot felul de talharii. Multi dintre membri SAC-ului spre sfarsitul existentei sale figureaza chiar si in fisierele marelui banditism (“Le grand banditism”) si al organizatiile de exrema dreapta. La inceputul anilor 80, datorita unor conflicte de interese si lupta pentru putere care apar intre membrii si conducatorii locali, departamentali, in cadrul SAC-ului, Pierre Debizet este alertat de fidelii sai si incearca sa ia niste masuri drastice pentru a putea tine sub control situatia. Insa, este deja tarziu, pentru ca in 1981 la Marsilia are loc celebra drama (sextuplu asasinat) de la Auriol (Douronne), un masacru comis de catre menbri ai SAC-ului departamental Bouche de Rhône. In lupta pentru putere, Inspectorul de Politie Jacques Massié responabilul local al SAC-ului este asasinat cu bestialitate, in noaptea de 18 catre 19 iulie la Auriol (aria metropolitana a Marsiliei) de catre membri ai acestuia cu intreaga sa familie, sotia, Marie-Dominique cu parintii ei Maurice si Emanuelle Jaqueme si, baietelul sau Alexandre, precum si cumnatul lui Georges Ferarini, cadavrele lor fiind ingropate intr-o zona dezafectata ! (cum credem ca s-a procedat si cu Agnès Le Roux, in “Procesul Secolului. O noua pista dupa 30 de ani!” in Dosarul Agnelet-Agnes le Roux. (A se vedea pentru dtalii si articolul autorului consacrat acestui dosar criminal de exceptie: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/thomas-csinta-ziarul-politia-capitalei_9580.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/procesul-secolului-dosarul-agnelet-le.html).  Deghizat in asasinat politic si comandidat de catre adjunctul sau la SAC, Jean-Joseph Maria, comando-ul a fost condus de Lionel Collard, fost parasutist in Legiunea Straina, avand alaturi alti patru fideli lui Maria, invatatorul model, Jean-Bruno Finochietti si functionarii de la Posta, Ange Poletti, Didier Campana si Jean-Francois Massoni. Desi nu trebuia executat decat Jacques Massié, restul familiei a fost lichidat pentru a nu lasa martori in urma. Maria si Collard, arestati si condamnati, au negat intotdeauna implicarea lor in acest masacru.  Ulterior s-a aflat ca Inspectorul de Politie Jacques Massié era implicat in deturnari de fonduri, dar si intr-o serie de afaceri dubioase care il dezonorau atat ca politist cat si ca responsabil departamental al SAC-ului local! In urma cestui masacru si Michel Debizet a fost cercetat de catre justitie insa fara urmari penale. Dupa castigarea alegerilor in mai 1981 de care Mitterrand, o comisie parlamentara (majoritate de stanga) solicita dizolvarea SAC-ului. Astfel, ordonanta de urgenta a scoaterii in afara legii a SAC-ului ajunge in Parlament, iar in 1982 este votata lichidarea lui, definitiv, ca organizatie/miscare gaulle-ista. Insa, imediat dupa dizolvarea lui apar si “succesorii” lui cum se intampla in general. ”Iar ursul isi schimba parul dar naravul ba”. Noul Ministru de Interne de atunci Charles Pasqua infinteaza SDL-ul (Solidarité et Défense des Libertés) care intruneste membri ai RPR, UDF si vechii gaulle-isti de la SAC, insa si unele miscari “foarte” de dreapa (vezi “extrema dreapta”!), cum ar fi  PFN (Parti des Forces Nouvelles).  Acest prim nou “descendent” al SAC-ului n-a prea avut o existenta “fericita”! In urma artentatului din strada Marbœuf la Paris 1982 comis de catre Carlos in cadrul celui de-al doilea val de atentate siriano-iraniene : leader Béchir Gemayel si Ambasada Franceza la Beyrouth, Liceul Carnot, Ambasada Israelului, Bulevard St Michel, Pub St Germain, Capitole Paris-Toulouse si Strada Rosiers, miscarea Pasqua precipita organizarea unei manifestatii unde militantii CNIP (Centre National des Indépendantes et Paysans) si PFN se “disting” din pacate in rau, ceea ce conduce rapid la dizolvarea DDL-ului. Trebuie sa mentionam si faptul putin cunoscut ca Charles Pasqua a fost exclus din SAC la ordnul lui Jacques Foccart la inceputul anului 1969 pentru ca a incercat sa preia controlul cu ocazia evenimentelor din mai 1968. O alta organizatie gaulle-ista cunoscuta descendenta al SAC-ului, „MIL” (Mouvement Initiative et Liberté) al carui sediu se afla la Levallois-Perret (aria metropolitana pariziana-coroana mica) care utiliza ca simbol “Crucea Lorraine” pe afise are ca presedinte intre 1981-1986 pe Jacques Rougeot. “Decendenta” tot al SAC-ului era si cea fondata de Michel Debizet dupa alegerile prezidentiale din 1981, chiar inainte de dizolvarea lui, dar o structura creata pe “scheletul” solid al „UNI” pentru a permite celor vechi membri “intrati” ulterior in viata profesionala sa fie “aproape” de mediul universitar. In sfarsit, „Le SACHET” si el o miscare gaulle-ista inlocuieste in mod secret SAC-ul, creat din fonduri oculte ale statului („La caisse noire” de l’état !), din care cativa politisti de elita, gaulle-isti convinsi, mari patrioti, fideli generalului si gaulle-ismului se constituie ulterior in mod secret intr-un grup,  „Les loups des Mers” care traiesc azi in exclusivitate in D(R)OM-TOM (“Départements et Téritoires d’Outre Mer”) franceze. Ei nu au fost identificati  niciodata !
 
NOTA AUTORULUI
 
In 1998, cand l-am cunoscut pe G. B., un corsican nationalist si raufacator „profesionist”, acesta avea in jur de 52 de ani si peste  doua decenii, a petrectut deja in mediul carceral. Dar numai in arest preventiv, fara ca vreodata sa fi fost condamnat. Specializat in jafuri armate in banda organizata (in special, bracaje de banca si furgoane blindate, transportatoare de fonduri in numerar), G. B. era cercetat penal in 5 dosare criminale de jafuri armate, diferite (juedate de catre  Curte cu Jurati: 3 Magistrati si 6 Jurati alesi de pe listele electorale in Prima instanta, respectiv, 9 Jurati in Apel)  si era incarcerat deja, de 50 de luni. Din cele discutate cu el (la inceput), am inteles ca, sigur in cele 4/5 doare, probele sunt insuficiente pentru a-l condamna, deci mai mult ca sigur, va fi achitat (fiind asigurat de catre avocatul sau!) In cel de-al 5-lea dosar (in care „lovitura” ar fi fost de cca 1 Milion de euro), el si avocatul sau, apreciau ca G. B. are avea un procent de cca 25% ca sa fie condamnat, ceea ce un bon avocat penalist, specializat in marea criminalitate (organizata), l-ar fi putut „demola” cu usurinta. In aceasta ordine de idei, din punctul de vedere al Justitiei, in ciuda celor doua decenii petrecute in mediul carceral (in arest preventiv), G. B. avea un Cazier Judicar vid (gol), atat Bultenilu B3 cat si chiar Buletinul B2. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului „Cazierul Judiciar in Juridictia franceza. Buletinele B3 si B2”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/08/cazierul-judiciar-francez.html).  Acest „amanunt”, pune in evidenta, meticulozitatea si scrupulozitatea cu care o crima „perfecta”, este planificata de catre un profesionist, ceea ce putea fi caracteristic si lui Paco, in cazul in care el ar fi responsabil de seria de asasinate din sudul Frantei, de care este banuit. Merita sa mentionez aici si faptul ca, nu rare sunt cazurile in care fosti legionari, ulterior (dupa eliberarea lor din Legiunea Straina) au aderat la grupuri infractionale de natura criminala, fie de natura crapuloasa, fi de natura terorista, intrand astfel in istorie. (Jean-Joseph Maria, Lionel Collard, etc. si alti membri SAC, Jozef Michalek, Arnaud Thévenin, Ben Mohamed, respectiv, Francisco Benitez, fiind numai cativa, cei care apar in acest articol). In sfarsit, ceea ce s-a intamplat, G. B., dupa plecarea mea, nu mai stiu, insa in ciuda amenintarilor sale, as vrea sa-l revad. Cred ca îi datorez o explicatie, ceea ce atunci, in acel context social era imposibil de facut. N-ar fi exclus ca J.-C. S., sa fi pastrat legatura cu ei, atat cy Yoko cat si cu G. B., ca su cu mine de altfel, ceea ce imi da o speranta. O speranta care moare ultima….

 

NOTA

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/08/thomas-csinta-legio-patria-nostra.html


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here