Diaspora Romaneasca – IUBIREA: ROMÂNII EXPERIMENTEAZĂ ÎN UK

    435
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    • 5
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      5
      Shares

    Diaspora romaneasca_Iubirea, romanii experimenteaza in UK

    Mulți dintre românii care aterizează în UK sunt tineri care visează să-și construiască aici o nouă viață, o nouă carieră, o nouă… dragoste. Dar cum arată jumătatea din visele românilor? E blondă, brunetă, africană, evreică, musulmană sau asiatică?

    Din sondajul nostru reiese că românii sunt deschiși la provocări exotice. Bărbații trec foarte ușor peste bariera raselor și se declară deschiși și dezinhibați, acceptând o parteneră de orice naționalitate sau culoare. Româncele, în schimb, sunt mai tradiționale. Preferă europenii!

    Sunt și excepții. Crina, o tânără de 24 de ani, ne-a povestit că a venit în Londra pentru că visul ei este să se căsătorească cu un tânăr de culoare. Nu l-a găsit încă, dar nu se dă bătută!

    Există și un revers al medaliei, adică străini care preferă români. Mai bine spus, românce! Hanad este un tânăr pakistanez care ar face orice pentru a avea o prietenă româncă. Din disperare, s-a apucat să învețe limba română!

    Există și o poveste fericită de dragoste dintre un român și o pakistaneză musulmană. Din dragoste, românul nostru ar accepta să devină musulman. Poți să-l condamni?

     

    Contează culoarea pielii? Sau iubirea?

    Londra, un Babilon modern. Toate rasele, toate naționalitățile s-au adunat în această metropolă în speranța unei vieți mai bune, a unui viitor mai luminos și, uneori, a unui nou început romantic. Printre națiile lumii, noi, românii. Un popor încă inhibat, blocat în clișee religioase și rasiale. Cumva, este normal. Pe la noi, nu prea se perindă străinii. Nu suntem familiarizați cu diversitatea de rase și religii. Singurii străini „exotici” cu care am luat contact au fost studenții din Orientul Mijlociu. Și înainte de 89, și după! Mai toți s-au întors acasă cu o diplomă universitară și cu o soție româncă. Probabil, oferta diplomatică de studii făcută țărilor arabe era la pachet!

     

    Iubita filipineză l-a adus în Londra

    Este de înțeles, în acest context, reticența românilor față de străini. Se pare, însă, că cei mai tineri dintre noi nu au aceste „sechele”. Au crescut cu filmele hollywoodiene și au cunoscut lumea pe Facebook. Poate nu e neapărat un handicap social! În special, dacă ești un tânăr emigrant în Londra! Marius are 26 de ani și este proaspăt absolvent al unei facultăți de jurnalism. De mai bine de doi ani are o prietenă virtuală. De două săptămâni, prietena virtuală a devenit reală!

    „Am cunoscut-o pe un joc online. De fapt, am cunoscut mai multe persoane, dar cu ea am început să fac schimb de adrese de e-mail, ne-am împrietenit pe Facebook și, de fapt, nu ne-am gândit niciodată că ne vom întâlni în realitate. Poate de aceea îmi permiteam să-i spun tot ceea ce gândesc și ea, la fel. Mi-aș fi dorit să o întâlnesc încă de acum un an, dar am așteptat să termin facultatea. Oricum, nu aveam în plan să rămân în România, așa că am făcut pasul decisiv, după sărbători. Problema este că nu e ca în filme, adică nu am venit în Londra și ea m-a așteptat în pragul unei case cu masa pusă și patul făcut. Ne-am întâlnit de câteva ori, ne-am simțit bine, dar există o anumită reticență. Deja pentru mine a devenit prioritar să-mi găsesc un job, să-mi plătesc cazarea la timp și să am bani să-mi plătesc cafeaua când mă întâlnesc cu ea. Sincer să fiu este mai ușor să conversezi cu o fată pe internet. Odată ce ajungem în lume reală apare o anumită presiune!”, ne-a povestit Marius.

     

    „Viața bate internetul”

    Același tânăr român recunoaște că e mult mai ușor să vorbești cu cineva pe internet decât în viața reală. „Parcă și limba engleză o știam mai bine pe internet. Când am întâlnit-o prima dată, în realitate, uitasem și limba română, și limba engleză. Brusc nu mai era aceeași persoană cu care eram atât de familiarizat și de intim. Nici eu nu mai eram băiatul degajat, plin de umor, de-a dreptul fermecător. Mă blocasem complet. Nu spun neapărat că a mers rău, doar că îmi imaginam cu totul altfel întâlnirile noastre de dragoste la Londra. Și nici dezamăgire nu e. Ar putea fi un fel de trezire la realitate. La această trezire a contribuit și faptul că m-am trezit singur în Londra, fără ajutorul părinților, a prietenilor și cu resurse financiare limitate. Până la urmă dragostea trece prin stomac, și când mergi la o întâlnire e absolut necesar să ai la tine măcar bani pentru o cafea, pentru că aici și cafeaua e scumpă”, mărturisește Marius.

     

    Prințul meu… negru!

    De obicei, fetele visează la un prinț pe un cal alb. Crina visează la un prinț negru pe un cal alb și asta nu e o figură de stil, o antiteză romantică remixată în culori londoneze. Pur și simplu își dorește un prieten, cel puțin prieten, de culoare. „Toți care aud asta îmi trântesc chestia aia obscenă cu faptul că sunt mai dotați. Și nu e vorba despre prieteni. Chiar și prietenele se comportă la fel. Până la urmă e o prostie. Nu vreau să intru în amănunte, dar nu are nicio legătură. Îmi plac negrii! Nu știu să vă explic de ce!”, ne-a spus Crina. Aceasta are, însă, o problemă. La fel ca și Cosmin, n-a îndrăznit să deschidă o conversație cu un presupus viitor prieten.

    „Pentru băieți este ușor să abordeze o fată. Dar cum aș putea eu să cunosc un băiat de culoare? Adică, îl văd pe stradă, mă duc la el și îi spun: salut, eu sunt Crina, îmi place de tine, ce mai faci?”, mărturisește Crina una dintre problemele cu care se confruntă în viața amoroasă londoneză.

     

    Dragoste nigeriană

    Ovidiu are 37 de ani și ne-a povestit experiența sa amoroasă cu o tânără din Nigeria. „S-a întâmplat anul trecut, la câteva săptămâni după ce am ajuns în Londra. Am cunoscut-o pe net și ne-am întâlnit prima dată la o plimbare. O chema Sarah și avea 33 de ani. Un singur lucru nu prea îmi plăcea, era mică de statură. Nici eu nu sunt înalt, dar ea îmi ajungea până la umăr. Dar nu asta era marea problemă. Făcea parte dintr-un cult religios foarte strict, de-a dreptul habotnic. Toată ziua îmi vorbea de Dumnezeu, cât e de mare, de bun și de drept. Îi intrase în cap ideea că trebuie să mă convertească, să mă aducă la calea cea dreaptă. Încercam mereu să aduc alte subiecte de conversație, dar inevitabil ajungeam la religie. Eu n-am nimic cu credincioșii, dar când ieși la o întâlnire cu o fată, nu poți să discuți numai despre religie. Pe de altă parte, îmi plăcea de ea și am îndurat multe astfel de conversații. Până la urmă am cedat nervos și i-am spus că, din punctul meu de vedere, relația asta în trei (eu, ea și Dumnezeu) nu prea merge. N-a schițat nici cel mai mic gest de supărare. A ținut doar să-mi ureze la sfârșit: Îți doresc tot binele și sper ca Dumnezeu să te îndrume spre calea cea bună! Cred că nu trebuie să mai spun că a fost o relație pur platonică!”

     

    Jean și iubita din Jamaica

    Jean este nonconformist. La 48 de ani a lăsat o viață de birou în România pentru o viață boemă în Anglia. I-a plăcut atât de mult să cânte la chitară încât a preferat să-și câștige existența cântând în metrourile din Londra și Paris. Așa a cunoscut-o pe Lucia, o fostă stewardesă născută în Jamaica. „De obicei cânt pe holurile din metrou în locurile amenajate, dar într-o seară mă plictisisem, mi-am luat chitara și am început să mă plimb cu metroul. Am nimerit într-un vagon cu mai mulți tineri care au început să cânte cu mine. A fost o distracție foarte frumoasă și cred că toată lumea s-a simțit bine. La una dintre stații, toți tinerii au coborât și au rămas doar 2-3 persoane în tot vagonul. Atunci a venit ea și mi-a pus în pălăria de artist o bancnotă de zece lire. Un astfel de gest nu are cum să nu-ți atragă atenția. I-am mulțumit și i-am spus că aș vrea să cheltuim împreună cele zece lire la o cafea”, ne-a povestit Jean începutul acestei neobișnuite prietenii.

    „A doua zi, mi-am mutat bagajele la ea acasă, într-un flat din Wembley Park. Mi-a spus că a fost stewardesă și mi-a arătat fotografiile din tinerețe. Nici acum nu arăta rău, dar în fotografii era de vis. Am locuit doi ani împreună și am vrut chiar să mă căsătoresc. După o perioadă, însă, a început să se simtă faptul că aparținem de două culturi diferite. Începuse să mă enerveze și să mă agaseze chiar și mâncarea pe care o gătea în fiecare zi. Sincer să fiu, nici eu nu sunt chiar un casnic. Prima ceartă serioasă am avut-o pentru că refuza să meargă cu mine în vacanță în România. Am mai avut și altele. Până la urmă mi-am reluat viața de burlac. M-am mai întâlnit sporadic cu ea, am avut chiar și tentative de a relua relația, dar nu a mai mers”, ne-a mărturisit Jean.

     

    Obsedat de negresele din metrou

    Cosmin n-a venit special pentru o fată în Anglia, dar și-ar dori în mod deosebit una! „Nu m-am simțit atras în mod special de femeile de culoare până ce nu am ajuns în Londra. Înainte de asta, am lucrat mai mulți ani în Italia. Și acolo erau, dar acolo erau și multe românce și multe italience, și nu mi-au atras atenția în mod deosebit. În Italia eram ospătar, în Londra sunt dulgher, lucrez în construcții și merg la serviciu cu metroul, mă întorc cu metroul. Așa am văzut multe fete care m-au atras. Nu știu de ce fetele de culoare care stau pe un scaun în metrou mi se par atrăgătoare. Nu am nicio deviație sexuală, nu-mi imaginez aventuri cu ele, doar că mă îndrăgostesc pentru câteva minute de fetele din metrou. Până ce coboară la prima stație! Mi-aș dori să încep să vorbesc cu ele, să fac cunoștință, dar asta e o problemă. Aici nu e ca acasă, nu poți să intri în vorbă cu cineva străin pentru că se uită ciudat la tine, te consideră nebun. Până la urmă, cred că am să-mi fac curaj să încep o conversație cu o negresă din metrou. Poate și ea se uită la mine și își dorește să mă cunoască!”, își face curaj Cosmin. Dincolo de obsesia cu metroul, acesta a recunoscut că, de când a ajuns în Londra, femeile de culoare i se par mai atractive decât… celelalte.

    –––––––––––––

    „Nu mă interesează culoarea pielii. Pentru mine nu există femei albe, negre, asiatice etc. Există doar femei frumoase și restul. Și nici restul nu e de neglijat dacă ești într-o dispoziție bună. Dar să fim serioși, dacă nu ești cu o româncă, degeaba! Numai româncele știu să se certe așa cum trebuie și restul, care nu e frumos să fie menționat într-un ziar.”

    Manuel 33 de ani

    –––––––––––––

    Reversul medaliei:

    fie ce-o fi, numai european să fie!

     

    Cazurile în care românii preferă o altă rasă sunt, totuși, excepții. În general, românii sunt tradiționali și vor ca partener de viață sau de ocazie un european sau, după caz, europeană. Conform declarațiilor, ar fi bine să fie compatriot, compatrioată. Dar dacă se întâmplă, românii nu se uită urât nici la alte nații, în special cele est-europene.

     

    „Femeia perfectă trebuie să fie albă la piele și blondă la păr. Celelalte nu mă interesează. Nu-mi plac negresele, indiencele, asiaticele. Nu zic că nu sunt frumoase, dar nu mă atrag. Nu pentru că nu m-aș înțelege cu ele. Sunt în Londra de zece ani și vorbesc limba engleză destul de bine. Nu e vorba nici de religie sau alte piedici. Doar că mie îmi plac blondele. Și o negresă își poate vopsi părul, dar arată ca dracu. Ați văzut vreo blondă negresă care să arate bine?”

    Constantin, 37 de ani

     

    „Nu sunt rasistă, dar nu m-aș vedea niciodată la braț cu un indian, african sau altă nație închisă la culoare. Poate să fie frumos, bogat, dotat etc. Nu m-aș simți bine. Au tot felul de obiceiuri, miroase ciudat. Nu m-aș putea obișnui cu asta și nici nu vreau. De altfel cred că este normal. Dacă ești albă, îți dorești un alb. Dacă ești neagră, îți dorești un negru. Perechile mixte arată aiurea!”

    Violeta, 30 de ani

     

    „Eu sunt crescut la țară și s-a întâmplat ca în satul meu să fie mulți țigani. Nu am nimic cu ei, le-am învățat și limba. Acum lucrez cu mulți indieni și pakistanezi și am observat că unele cuvinte din țigănească sunt la fel ca ale lor. Când am venit în Londra, eram necăsătorit și am cunoscut mai multe fete pakistaneze și indiene. Nu mi-au plăcut în mod deosebit. Drept să spun, prefer țigăncile; oricum, până la urmă tot cu o româncă m-am căsătorit. Ce vreau să spun este că românii trebuie să fie între ei. Am crescut la fel, trăim la fel și ne este mult mai ușor să trăim împreună.”

    George, 34 de ani

     

    „Nu pot să spun că nu întorc capul și după o negresă dacă arată bine, dar când fac asta, am grijă să nu mă vadă prietena mea. Am o relație stabilă de peste cinci ani și n-aș vrea să o stric pentru o aventură. Normal, prietena mea este româncă și am venit în Londra pentru ea. Ai grijă să scrii și asta pentru că o să cumpăr ziarul să-i arăt. Nu mă interesează nicio femeie, fie ea și fotomodel thailandez.”

    Dragoș, 33 de ani

    Visul lui Liviu:

    o dragoste ca în romanul lui Eliade

    Românii de vârsta a doua, cel puțin, își amintesc probabil de filmul românesc făcut în Epoca de Aur, „Buletin de București”. Experiența unui tânăr român ne amintește de acest film, în versiunea „Buletin de Londra”. Pare ciudat, dar românii pot fi o „partidă” bună tocmai pentru că sunt români, adică membri ai UE.

    „Când eram adolescent, am citit Maitreyi, romanul lui Mircea Eliade. Mi-a marcat profund tinerețea și, de atunci, am rămas cu un ideal de frumusețe și senzualitate feminină. Când am ajuns în Londra, toate indiencele tinere mi se păreau duplicate ale personajului feminin din opera lui Eliade. Nu chiar toate, dar destule cât să mă facă să nu regret că am ajuns în Londra. Am cunoscut mulți români care urăsc Londra și unul dintre motive ar fi că sunt mulți indieni: vânzători indieni, șoferi de autobuz indieni, patroni indieni etc. Dar mie chiar de asta îmi place Londra și n-am făcut din asta un secret. Toți prietenii mei de aici știu că îmi plac indienii, de fapt, indiencele. Acum două luni, un prieten m-a întrebat dacă nu vreau să cunosc o indiancă. Prima dată am crezut că e o farsă și inițial nici n-am vrut să-i trimit o fotografie cu mine, așa cum îmi ceruse cu motivația că trebuie să mă vadă fata. Dar pentru că tot insista, i-am spus să intre pe Facebook și să ia de acolo una, dacă vrea. După câteva zile am primit, tot pe Facebook, o cerere de prietenie de la o… tânără. Avea mai multe fotografii în contul de Facebook, singură, cu prietene, cu familia. Încă mai credeam că e o farsă. Până la urmă cât de greu poate fi să faci un cont de Facebook cu un nume fictiv și să postezi niște fotografii?”, povestește Liviu.

     

    Prima întâlnire

    „După câteva zile de tatonare, mi-am dat seama că toată treaba pare să fie reală, deși nu înțelegeam de ce o tânără studentă indiancă vrea să se întâlnească cu mine. Am înțeles mai târziu, dar nu a mai contat. Deja trăiam în altă lume. Totuși, mi s-a părut ciudat că la prima întâlnire, într-o cafenea din Est Ham, nu m-am întâlnit doar cu ea, așa cum mă gândeam, ci și cu fratele ei. M-am gândit că așa e la ei, nu iese o fată singură, chiar și studentă și emancipată. Nu vă gândiți că era în costum tradițional, cu bulină pe frunte și plină de voaluri. Era îmbrăcată normal, ca o tânără europeană. Mă simțeam incomod din cauza fratelui, deși era un tânăr simpatic și vesel… făcea mereu glume și era primul care râdea de acestea. Am încercat și eu să fiu volubil, dar nu cred că am reușit. În schimb, am reluat conversațiile cu ea pe internet și până la urmă mi-a spus adevărul”, mărturisește Liviu.

     

    „Nu vrei să ne căsătorim?”

    „În primul rând, indianca mea nu este indiancă, ci pakistaneză. În al doilea rând face parte dintr-o familie de musulmani. Dar ce e mai important, dacă nu se căsătorește cu un european dintr-un stat membru al UE, riscă să plece acasă. Prima mea întrebare prostească a fost dacă trebuie să fiu și eu musulman. Mi-a spus că nu asta este important, pentru că va fi o căsătorie de fațadă, dar asta doar dacă vreau să o ajut. Cam asta e povestea și cred că mă înțelegeți de ce nu pot să dau mai multe detalii. În ceea ce privește ajutorul, i-am spus că mă gândesc și nici acum nu pot să dau alt răspuns”, și-a încheiat povestea Liviu.

    –––––––––––––

    Eu „iubește” româncele!

    Diaspora romaneasca_Iubirea, romanii experimenteaza in UK_Hanad

    Din dragoste de românce, Hannad Ahmad s-a apucat, la modul serios, de studiul limbii române. Hannad este pakistanez, are 25 de ani și este student la o facultate de economie în Londra. În paralel, face și delivery pizza ca să se poată întrețină. Pe Facebook are multe prietene românce, dar niciuna în realitate.

    „Româncele sunt cele mai frumoase și cele mai inteligente femei din lume. Visul meu este să am o soție româncă. Am încercat să mă împrietenesc cu românce, dar multe dintre ele mi-au spus că sunt țigan. Eu nu sunt țigan, sunt pakistanez. Chiar nu știu cum să fac să am o prietenă din România. Dacă trebuie, mă fac și creștin. Pentru mine nu contează. Cea mai importantă religie este iubirea!”

    A declarat cu mâna pe inimă romanticul Hannad

    (Acesta ne-a rugat chiar să-i publicăm datele de contact, dar pentru că este vorba de un reportaj, și nu de o rubrică de matrimoniale, cu mare părere de rău a trebuit să-l refuzăm. Sperăm, însă, pentru binele lui, că va găsi cândva o româncă inimoasă care să nu-l refuze!)

    –––––––––––––

    Ce spune Biserica Ortodoxă românească

    despre căsătoriile mixte

     

    Bise­rica noastră poate îngădui căsătoriile mixte, cu condiția însă de a se respecta prevederile ei canonice și regulamentare.

    „Regula­mentul pentru relațiile bisericești ale clerului ortodox român cu crești­nii eterodocși”, din anul 1881, a prevăzut posibilitatea binecuvântării unor asemenea căsătorii mixte de către Biserica Ortodoxă. Invocându-se obiceiul și vechea practică canonică a Bisericii noastre, articolul IV din respectivul regulament prevedea: „Căsătoriile mixte, între persoane ortodoxe cu persoane eterodoxe, sau de alt rit creștinesc, se binecuvântează de Biserica Ortodoxă, păzindu-se uzul de până acum, ca acei copii ce se vor naște din aceste căsătorii să devină membri ai Bisericii Or­todoxe.”

    Articolul 47 din Regulamentul de procedură al instanțelor discipli­nare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, în vigoare, a reafir­mat posibilitatea binecuvântării căsătoriilor mixte sub aceeași rezervă a încreștinării soțului eterodox, a creșterii copiilor rezultați dintr-o ase­menea căsătorie în spiritul învățăturii ortodoxe și, implicit, a aprobării prealabile a episcopului eparhiot. De aceea, în situația în care preoților Bisericii noastre li se prezintă asemenea cazuri, „ei sunt datori să ceară în prealabil aprobare de la Chiriarhul respectiv”.

    În concluzie, în conformitate cu doctrina și practica canonică orto­doxă, trebuie reținute următoarele aspecte:

    • căsătoriile interconfesionale și interreligioase sunt interzise;
    • în cazul în care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba cununiei trebuie oficiată în biserica ortodoxă de către preotul ortodox;
    • copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie trebuie botezați și edu­cați în credința ortodoxă.

    În baza dispoziției canoanelor 10 Laodiceea și 23 Ioan Postitorul, nu este admisă căsătoria unui creștin ortodox cu o persoană de altă credință.

    Canoanele 31 Laodiceea și 14 IV ecumenic îngăduie căsătoria între un creștin ortodox și o persoană eterodoxă, cu condiția însă ca soțul eterodox să tăgăduiască solemn – cu prilejul contractării căsă­toriei – că va trece la ortodoxie.

    (sursa www.crestinortodox.ro)

    Mii de români,

    singuri în metropola londoneză

    Indiferent de gusturile fiecăruia, cei mai mulți români spun că au probleme atunci când vine vorba să-și găsească o pereche, nu neapărat ideală, în Londra. Acasă exista un cerc larg de prieteni mixt și șanse mult mai mari să te întâlnești cu cineva care să-ți placă. Aici, însă, prietenii sunt înlocuiți cu colegii de serviciu sau colegii de locuință.

    Rămâne doar varianta rețelelor de socializare, rețele care „bubuie” de prietenii și declarații de dragoste. Din păcate, toate sunt virtuale și nu pot înlocui relațiile umane, naturale. Este foarte posibil ca doi oameni, un băiat și o fată care ar putea forma o pereche, să stea unul lângă altul pe scaunele unui metrou sau a unei săli de așteptare. Șansele să socializeze sunt, însă, aproape nule pentru că ambii stau cu telefonul în față, cu ochii pe mesajele sau fotografiile postate pe Facebook. Dacă ar lăsa telefoanele și ar încerca să discute cu cel de alături, ar fi mult mai simplu pentru ei.

    Singurele locuri în care se face pauză de Facebook sunt restaurantele sau puburile. Aici, însă, e o problemă de gusturi. „Am mers de câteva ori la un restaurant românesc și am plecat amețită de manele și plină de coji de semințe. Și, de atunci, m-am lecuit”, spune o tânără supărată pe comportamentul unor compatrioți. Nu e exclus, totuși, ca în acest mediu „ostil” să se înfiripeze relații romantice, doar că sondajul nostru nu a fost atât de larg și de profesionist încât să găsim un asemenea exemplu.

    Și după epuizarea tuturor posibilităților, mai rămâne o ultimă și disperată soluție: anunțul la rubrica de matrimoniale! Asta e ca un fel de predare a armelor: „Am făcut tot posibilul, n-am reușit. Rămâne să hotărască destinul!”

     

    Opinia specialistului:

    „Londra, capitala singurătății!”

    Dincolo de abordarea mai mult sau mai puțin spectaculoasă a acestui subiect privind „iubirea la români”, există un alt aspect mai trist și mai serios care trebuie luat în considerare. Mulți dintre compatrioții noștri sunt sau, cel puțin, se simt singuri în Londra, în străinătate.

    Ceea ce ați citit în acest reportaj, ca și declarații ale experiențelor românilor din Londra, reprezintă doar partea „declarativă”. În paralel, au fost mulți intervievați care au refuzat să își facă cunoscută experiența socială în Londra tocmai din motivul că aceasta nu există. Mulți români nu au viață socială, nu au niciun fel de relații, fie ele sociale sau amoroase. Sunt singuri într-una dintre cele mai mari metropole din lume. Nu știm cât îi consolează pe acești români singuratici faptul că nu e vina lor. De fapt asta se întâmplă cu toți imigranții care ajung aici. Ne confirmă și ne explică aceste lucruri un specialist, un psiholog român care lucrează în Londra și se confruntă zilnic cu aceste probleme.

    –––––––––––––

    „Problema singurătății cu care se confruntă românii în Londra este, de fapt, un epidemic pentru majoritatea locuitorilor acestei metropole, care conduce la instalarea depresiei, anxietății sau declanșarea altor boli nervoase, Londra fiind declarată capitala singurătății.”

    Mihaela Zdrali, psiholog

    –––––––––––––

    „Izolarea se instalează treptat…”

    „Pentru români, procesul de adaptare la viața în Londra (sau în întreg Regatul Marii Britanii) este destul de complicat, deoarece diferențele de cultură, educație, morală, religie sunt mari… ba chiar se poate vorbi de incompatibilitate. Integrarea în societatea londoneză, deschiderea către nou necesită o stare de spirit necondiționată de starea materială sau statutul social al individului. În caz contrar, intervine izolarea și existența într-un cerc social restrâns și în mediul cunoscut, adică printre alți români.

    Izolarea se instalează treptat, după o perioadă în care românii sunt preocupați de alte aspecte ale vieții lor, precum găsirea unui loc de muncă, reglementările statutului în Anglia, locuința, învățarea limbii etc. Ulterior apare acel sentiment datorat lipsei unei persoane dragi cu care să poți împărtăși trăirile emoționale și sentimentele cele mai intime. Românii fac multe sacrificii personale pentru un trai mai bun, o stare financiară mai stabilă, fără să-și dea seama că neglijează aspectele de suflet și trăirile sentimentale. De asemenea, în acele momente intervine și elementul de comparație între familiarul trecut din România cu un sentiment de identitate bine format, cu memorii și amintiri, cu familia, prieteni și cunoscuți. Pe când formarea unei noi constelații sociale, în special o relație romantică, solicită, într-un mod stresant, sistemul intern de valori, atitudini și conduite de viață și, ca urmare, apare gândirea negativă către sine (nimeni nu mă place, nu sunt frumos, nu am bani destui, nu mă înțelege nimeni etc). Și depresia, anxietatea sau chiar și alte boli nervoase sunt consecințele unui sistem afectiv și psihic epuizat de aceste conflicte psihologice între dorința unei relații intime și inabilitatea de a găsi un mod constructiv, creativ și spontan de a căuta un partener de viață”, după cum afirmă Mihaela Zdrali, psiholog.

    Autor reportaj: Gelu Irimia


    Raspandeste cu incredere
    • 5
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      5
      Shares

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here