Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii NecenZuratmm.ro : Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare !

NecenZuratmm.ro : Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare !

280
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Articol dedicat Profesorului si Cercetatorului Medievalist Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta!

In centrele de detentie (penitenciare) franceze (Mediul Carceral Francez: a se vedea si ciclul de articole al autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html), in special in cele pentru pedepse lungi si foarte lungi (de maxima siguranta!), fata de cele americane (in care se face mai mult sport), se studiaza serios si foarte serios!
In primul rand, pentru ca astfel, in aceste “lacasuri” blestemate, timpul se ”comprima”, contrar teoriei relativitatii!

Iar in al doilea rand, pentru ca studiul (“invatatura”!), in general, este considerat de catre legislatorul francez, dar si de catre criminalisti, psihilogi si sociologi primul “pas” catre o eventuala reinsertiune reusita in societate in cazul eliberarilor conditionate (sub control judiciar) ai celor care executa o pedeapsa de recluziune criminala (inchisoare) pe viata !


PREAMBUL

Cu 33 de ani in urma, François Mitterrand (1916 – 1995, Partidul Socialist), cel de-al patrulea Presedinte al Republicii Franceze (21 mai 1981-17 mai 1995) castiga alegerile prezidentiale (pe 10 mai 1981) in fata rivalului sau marele umanistVGE [(Valéry Giscard d’Estaing, nascut la Coblence (Germania) in 1926, absolvent al celor mai prestigioase scoli superioare franceze de inalte studii : Polytechinque (x) si Scoala Nationala de Administratie (ENA)], parintele constitutiei europene, cu un avantaj “confortabil“ : 51,76 % contra 48,24 % pentru acesta din urma !

Descendent al unei familii burgheze catolice si conservatoare, absolvent al celebrei scoli de inalte studii politice “Scoala libera de Stiinte Politice“ (Sciences Po) in 1937, inca din timpul campaniei sale electorale promite electoratului sau ca in cazul in care va fi ales Presedinte al Frantei, el va aboli pedeapsa capitala (pedeapsa cu moartea), in ciuda faptului ca pe atunci, cca 66,7% dintre francezi erau favorabili acestei pedepse ! (A se vedea si articolul autorului “Pedeapsa Capitala“ : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html respectiv, articolul legat de modul de executare a pedepsei capitale in Franta : “Ghilotina o masina democratica si umana de ucis“ : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/ghilotina-o-masina-de-ucis-democratica.html?q=Ghilotina).

Este Robert Badinter (Partidul Socialist, nascut in 1928 la Paris), profesor universitar (agrégé) de drept, avocat parizian, eseist si om politic franceez, fiul unui imigrant rus evreu, un prieten intim a lui Mitterrand, un abolitionist convins, un aparator benevol ai celor “inghesuiti” pe culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, care numit Ministrul Justitiei, adopta in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea.

Promulgata pe 9 octombrie 1981, conform acestei legi, toate sentintele de condamnare la pedeapsa capitala, incepand cu 1 noiembrie 1980, au fost comutate la recluziune criminala (inchisoare) pe viata.

Ulterior acestora s-a asociat si o perioada de siguranta (inainte de care condamnatul nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar) maxima de 25 de ani, care mai tarziu, printr-o ordonanta a guvernului a fost redusa la 22 de ani.

In acest context social-politic francez, Philippe Maurice[1], astazi, istoric medievalist[2] de reputatie mondiala, ultimul condamnat la moarte, devine, fara sa fi banuit pe atunci si fara sa fi dorit acest lucru, simbolul abolirii pedepsei capitale in Franta.

Si nu numai !

Ci si simbolul unei reinsertiuni de exceptie in societate, pe care Badinter vizitandu-l in detentie dupa condamnarea lui ramasa definitiva pe 19 martie 1981, l-a asigurat ca viata lui ar putea fi salvata !

Cu alte cuvinte, are toate sansele sa nu mai fie executat, in cazul in care Mitterrand castiga alegerile prezidentiale in mai 1981, pentru ca el va aboli pedeasa cu moartea.

Mentionez aici ca VGE desi n-a facut-o in timpul primului sau mandat, avand in vedere caracterul sau profund uman, este foarte probabil ca ar fi facut-o ulterior, daca ar fi fost reales Presedinte al Frantei.

In concluzie, mai mult ca sigur, cred ca indiferent cine ar fi fost ales Presedinte al Frantei pe 10 mai 1981, Philippe Maurice ar fi ramas in viata !

In schimb, daca moartea lui nu ar fi servit nimanui, viata lui a marcat si va marca in continuare istoria contemporana. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: “Padurea spanzuratilor“ http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html?q=Philippe+Maurice).

APROFUNDAREA DOSARULUI

Philippe Maurice, simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, a fost condamnat la moarte pe 28 octombrie 1980 pentru uciderea a doi politisti (Ruelle si Croux, pe 7 decembrie 1979) in timpul unui control de rutina in cadrul unui schimb de focuri intre el si autoritatile politienesti de ordine publica, dupa ce a fost surprins in parking-ul unui supermarket, sustragind un radio-casetofon dintr-un Peugeot 604, pe atunci o masina de lux!

Pe 25 mai 1981, la numai patru zile de la investitura sa in functia suprema a Statului, Mitterrand il gratiaza pe Philippe Maurice si conform legii Badinter, pedeapsa lui este comutatata la inchisoare pe viata.

Eliberat dupa 23 ani de detentie (1977 – 2000) in inchisorile franceze cele mai cunoscute si “celebre“ (printre care si “Fresnes“, respectiv “La Santé“ din regiunea pariziana) datorita unei performante intelectuale iesite din comun (“hors normes“), fara precedent in mediul carceral, scrie o carte “De la ura la Viata“[3], (ISBN-10: 2862748498 ; ISBN-13: 9782862748498) ale caror drepturi de autor cedeaza rudelor victimelor sale si carora le cere scuze in prealabil (simbolic !), in direct, prin intermediul celui mai mare canal national francez (si european !) de televiziune, TF1.

Gestul sau zguduie din temelii intreaga opinie publica franceza si internationala, atat pe cei abolitionisti, cat mai ales pe cei care sustin importanta si rolul mentinerii in vigoare a pedepsei capitale in lume.

In sfarsit, pentru a-l judeca, intr-un fel sau altul pe Philippe Maurice, consideram ca trebuie sa cunoastem contextul social-istoric in care s-a derulat activitatea criminala a acestuia !

In Franta anilor 60-70 are loc liberalizarea sexuala care simultan induce o “revolutie” sociala pe toate componentele sale intrinseci, ceea ce tineretul interpreteaza intr-o maniera usor deformata, avand ca rezultat o “anarhie”, un “haos” social juvenil.

Este momentul cand, societatile occidentale (de consum), incep sa “produca” primele “deseuri” umane in sensul ca ritmul economiei occidentale trece printr-o faza de incetinire si asistam asfel la o crestere exponentiala a somajului, considerat anterior un fenomen izolat! (In timpul mandatului sau prezidential VGE spunea ca daca Franta va avea 5oo.ooo de someri, va exploda! Ce sa mai spunem astazi cand are aproape 3.ooo.oooo si actualii responsabili politici, considera ca situatia nu este nici macar dramatica!).

Este perioada hiperurbanizarii si metropolizarii franceze!

Incepe reducerea semnificativa (considerabila) a decalajelor dintre orase si sate, precum si constructia unor cartiere populare gigant, cu cladiri-turnuri, de dimensiuni uriase pe locul mahalalelor metropolelor, care vor fi cunoscute ulterior sub numele de “banlieue” (regiune urbana metropolitana), efectele ei fiind surprinzatoare.

Astfel, in jurul marilor metropole se formeaza structuri tentaculare si sisteme urbane satelit, compacte, organic legate de metropola, cu un tesut de mare densitate urbana, precum si cu o mixitate sociala “exotica”, controland o populatie de cca 3-4 ori mai mare decit a metropolei insasi ! (In unele situatii chiar de 6-7 ori, cum ar fi : Paris, Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Toulouse, Nisa, etc.)

Cum aceste cartiere, initial, au fost destinate in special fortei de munca necalificate sau slab calificate “importate” din Magreb si fostele colonii franceze din Africa Neagra (Africa Subsahariana) pentru reconstructia Frantei, de-a lungul timpului, datorita cojuncturii social-economice mai sus amintite (dar si a hiperindustrializarii) ele se vor “degrada” (nu fizic ci social si moral), devenind cartiere sugrumate de somaj, de insecuritate, cu un inalt grad de infractionalitate, in care marea criminalitate (traficul de droguri, violul, bracajul, furturile de fot felul si chiar omuciderile) este la ordinea zilei! (Fenomenul nu trebuie generalizat la toate banlieue-rile marilor metropole ! Atat Parisul, cat si alte mari metropole ca N.Y-ul, Los Angeles, Londra, etc., poseda si banlieues sic, de lux !)

Intr-un asemenea cartier parizian s-au nascut si au crescut cu mama lor fratii Jean-Jacques si Philippe Maurice, intr-o familie monoparentala, dupa ce ea s-a despartit de tatal lor, politist, care initial s-a mutat la Montpellier, iar mai tarziu la Tours.

Daca lui Jean-Jacques sansa nu prea i-a suras, Philippe a fost sustinut moral si financiar de catre mama lui care in acest scop a creat o Asociatie de sprijin pentru Detinuti si familiile lor.

Nu trebuie neglijat nici sprijinul avocatilor sai notorii pe lânga autoritatile franceze (presedentie, guvern si ministere), cum ar fi Jean-Louis Pelletier, Roland Dumas (fost ministru de externe francez), Robert Badinter (fost ministru al justitiei franceze, Parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta) sau Henry Leclerc si nu in ultimul rând avocata stagiara care i-a introdus arma de foc in Inchisoarea “La Santé” cu complicitatea lui Jean-Jacques, pentru ca Philippe sa-si poata organiza propria sa evadare!

Cum fratii Maurice cât si mama lor aveau orientari politice de stanga sau chiar de extrema stanga, in general, orientari specifice celor care traiec in conditii sociale modeste, era “normal” ca responsabili de esecul lor sa fie mediul social defavorizat (efectul “banlieue”) in care au crescut, respectiv autoritatile politice si administrative care nu i-au ajutat si nu au manifestat suficient interes pentru ca ei sa se poata integra intr-o societate de consum expansionista in plina reforma, pe atunci greu controlabila!

Este interesant si credem ca merita sa subliniem faptul ca nici demersurile efectuate in favoarea lui Philippe Maurice si nici sustinerea lui morala nu ar fi fost posibile (inclusiv a sotiei sale cu care s-a casatorit in inchisoare), daca acest mod de gandire “necunoscut” dar si inacceptabil inca romanului, nu ar fi fost deja “familiar” autoritatilor franceze înca de acum 30 de ani !

Ca de-altfel si avocatiilor apararii, care toti, în frunte cu Robert Badinter erau abolitionisti convinsi si militau cu mult timp inainte pentru abolirea in Franta a Pedepsei Capitale si retragerea ghilotinei din jurisdictia franceza!

In plus, in anii ’80, Inchisoarea Saint Maur (Châteauroux), unde era incarcerat Philippe Maurice dupa comutarea pedepsei sale capitale la pedeapsa cu inchisoare pe viata, exista deja un serviciu care acorda ajutor detinutilor dornici sa studieze in invatamantul suprior.

Colegii Profesorului Emerit Bernard Chevalier, reputat istoric si specialist al Evului Mediu de la Universitatea François Rebelais din Tours (care a si initiat programul), erau cei care examineau studentii-detinuti in inchisoarea Saint Maur.

Sunt ei cei care au fost impresionati de nivelul de inteligenta iesita din comun (“hors normes”) a lui Philippe Maurice, ceea ce de-altfel a fost remarcat ceva mai devreme si de catre Robert Badinter, cand l-a vizitat pe acesta, imediat dupa condamnarea acestuia la moarte, in celula sa din Inchisoarea ” Rue de la la Santé”, asigurandu-l ca daca Mitterrand castiga alegerile prezidentiale, el va ramane in viata !

Esential este ca nimeni dintre cei care au stat de vorba cu Philippe Maurice nu s-au inselat !

Pe 18 octombrie 1989, cand Zidul de la Berlin era deja prabusit, cand in tarile blocului comunist s-au declansat tot felul de “revolutii”, mai mult sau mai putin stangace, mai mult sau mai putin credibile si “intelese”, cu mai multa sau mai putina varsare de sange, Philippe Maurice isi sustinea Diploma de Maîtrise (Diploma universitara romaneasca) intr-o tematica privind Evul Mediu (a se vedea notele de subsol !) la Yzeures-sur-Creuse, unde a fost transferat in fata Profesorilor Bernard Chevalier si Christine Deluz sub o escorta (cu catuse), demna de un presedinte de stat !

Din pacate, nu din consideratie pentru el, ci din desconsideratie, pentru pericolul pe care il reprezenta.
Si asta in ciuda faptului ca Philippe Maurice, nu mai prezenta niciun fel de pericol pentru nimeni !

Pentru ca, in afara de tematica diplomei sale de licenta, studiind latina, paleografia si dreptul dupa microfilmele care i-au fost puse la dispozitie de catre Universitatea Tours (comunitate urbana cca 350.000 loc., Departamentul Indre et Loire, Regiunea Centre) cu “bunavointa” APF (Administratia Penitenciarelor Franceze), era mult mai integrat in societatea civila franceza, incarcerat fiind, decat mii de oameni liberi, “onorabili”, pe care justitia franceza nu i-a prins inca cu “mata in sac”, dintr-un motiv sau altul !

Este mama lui cea care îi aducea cursurile universitare fotocopiate in inchisoare necesare pentru examene si matusa sa cea care îi depunea bani in contul lui pentru a putea “cantina” strictul necesar pentru igiena sa personala (hartie igienica, pasta de dinti, crema si aparat de ras, sapun, etc.), precum si pentru a plati ratele indemnizarii victimelor sale (de-altfel si astazi inca in “derulare”!) avand in vedere ca studiul l-a impiedicat sa desfasoara o activitate lucrativa in acest scop, oricum prost remunerata !

Transferat la Inchisoarea de la Caen (comunitate urbana cca 420.000 loc., Departamentul Calvados, Regiunea Basse Normandie) in 1990, “specializata” in “gazduirea” detinutilor “linistiti si cuminti”, in special ai delincventilor sexuali, pe 16 decembrie 1995, cand “lumea libera” se pregatea de sfintele sarbatori de Pasti, Philippe Maurice, incatusat sub escorta politieneasca este condus la Universitatea din Tours, unde in fata unui Juriu compus din profesori universitari (printre care Bernard Chevalier, Presedinte si Claude Gauvard, Profesor la Sorbona, membru) si in prezenta a peste 100 de persoane, dintre care cativa jurnalisti (care nu-l pot fotografia decat din spate !), isi sustine teza sa de doctorat cu titlul: “La Famille en Gévaudan au xve siècle, d’après les sources notariales (1380-1483)”, cu calificativul”très honorable” (foarte onorabil !), care va fi publicata ulterior cu o prefata a lui Robert Badinter.

Desi considerat “irecuperabil” la inceput, aflat in detentie de peste 20 de ani, nu peste mult timp, un comitet de sprijin compus din 150 de personalitati stiintifice, printre care si cativa istorici francezi de renume (Jaques Le Goff, Jean Favier), precum si Laureati ai Premilui Nobel, solicita eliberarea lui conditionata (sub control judiciar), in urma ofertei de munca (“vacataire” : cadru didactic, netitular, platit la ora) acordata de catre Departamentul de Arheologie a Universitatii Tours.

Astfel, pe 4 noiembrie 1999, fara preaviz, Philippe Maurice beneficiaza de un regim de semilibertate, lucrand in cursul zilei la Universitatea din Tours, iar noaptea revenind la inchisoarea din Tours.

In 2000, Elisabeth Guigou (Partidul Socialist), pe atunci Ministrul Justitiei, semneaza eliberarea sa conditionata sub control judiciar.

In ceea ce priveste trecutul sau, Philippe Maurice refuza sa-i fie rusine.

El nu s-a considerat niciodata si nici nu se considera un criminal “adevarat”.

Crimele de sange pe care le-a comis au avut loc intr-un anumit context social-istoric si nu erau premeditate !

Intr-un fel, cu “indulgenta”, ele pot fi considerate un accident : “Am deschis focul si am ucis fara sa fi vrut, din frica, pentru prima oara in viata mea” ! (“J’ouvris le feu et je tuai, sans le vouloir, par peur, pour la seule fois de ma vie”)

Ele au fost consecinta unui act necugetat, comis la repezeala de catre un tanar imatur, lipsit de aparare, care a ripostat cu o arma de foc pe care o avea in dotare, contra organelor politienesti pentru a-si salva viata, pentru a-si conserva libertarea : “Mai bine mor decat sa ma intorc in inchisoare” ! (“Plutôt mourir que d’y retourner !”)

Desi a facut simbolic, in realitate, Philippe Maurice nu are si nici nu va avea vreodata intentia, sa ceara scuze rudelor victimelor sale !

Gresala pe care a comis-o cu decenii in urma este ireparabila, iar cei pe care i-a ucis nu-i poate readuce la viata, sub nicio forma, niciodata!

Insa, efectuand cu demnitate integral pedeapsa sa impusa de catre legislator, el are dreptul sa se considere un reabilitat in fata societatii civile, careia îi serveste mult mai mult in libertate decat in inchisoare si asa cum l-a demonstrat ulterior, executia lui in 1980 ar fi fost o mare pierdere pentru istoria omenirii!

Acest punct de vedere este sustinut de toti cei care l-au cunoscut si il cunosc, incepand cu Robert Badinter care l-a “descoperit” si i-a salvat viata, respectiv, Bernard Chevalier cu colaboratorii sai care l-au “format”, continuand cu cei 150 de oameni de stiinta de reputatie mondiala care l-au “apreciat” solicitaand autoritatilor franceze gratierea lui.

In urma deciziei luate de catre Curtea cu Juriul Popular de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta, Camera Criminala) Paris pe 28 octombrie 1980 (Giresse, Presedinte ; Leclache, Judecator de Instructie si Savelli, Judecator), de a-l condamna la moarte pe Philippe Maurice, avocatii lui (Lemaître, SCP Philippe si Claire Waquet) au facut un recurs (N° 80-94525) in fata Curtii de Casatie (compus din magistratii : Mongin, Presedinte ; Braunschweig, Consilier raportor ; Clerget, Avocat general al acuzarii reprezentand Ministerul Public) invocand un viciu de procedura, care a fost judecat intr-o audienta publica pe 19 martie 1981, in pragul alegerilor prezidentiale franceze.

Avand in vedere gravitatea faptelor din dosarul de instructie a lui Philippe Maurice : uciderea a doi ploitisti (dintre care unul nici nu ar fi fost ucis de catre el, ci de catre M. Serge, prietenul lui, care moare in urma schimburilor de focuri cu politistii la locul evenimentului), precum si ranirea grava a unui gardian in timpul unei tentative de evadari din inchisoare in timpul instruirii dosarului sau (utilizand o arma de foc introdusa in penitenciar de catre avocata lui, cu complicitatea fratelui sau Jean-Jacques), respingerea recursului nu a fost decat o formalitatea pentru autoritatile judiciare.

Pentru ca niciodata in instoria jurisdictiei franceze un recurs la pedeapsa cu moartea nu a fost acceptat in cazul unor capete de acuzare care i-au fost reprosate lui Philippe Maurice : “asasinat, complicitate la asasinat, tentativa de asasinat contra agentilor fortelor publice in timpul exercitarii misiunilor lor, precum si infractiune la legislatia regimului armelor si munitiilor”.

In ceea ce priveste gratierea lui de catre Presedintele Republicii in exercitiu, se poate afirma acelasi lucru.

Sub nicio forma, VGE nu l-ar fi gratiat.

El nu l-a gratiat nici macar pe Christian Ranucci, un tanar tot in varsta de 24 de ani (ca si Philippe Maurice), care a fost ghilotinat pe 28 iulie 1976 la celebra inchisoare “Baumettes” din Marsilia, pentru sechestrarea si uciderea unui minor in 1974, care ulterior s-a dovedit ca ar fi fost o mare eroare judiciara (a se vedea si : http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.html?q=Ranucci).

In ceea ce il priveste pe Mitterrand, nici el nu ar putut face asa ceva, fara sa fi abolit in prealabil Pedeapsa Capitala !

Pentru ca o asemenea decizie ar fi fost incompatibila cu opinia publica (a societatii civile), pe de o parte si ar fi fost considerata “imorala” din partea unui Presedinte al Republicii Franceze.

In sfarsit, cert, fara sa fi fost condamnat la închisoare pe viata, Philippe Maurice, mai mult ca sigur, nu si-ar fi descoperit vocatia, n-ar fi studiat si nu ar fi putut ajunge un om de stiinta.

Consider totusi ca sacrificiul a fost mult prea mare, regretabil si greu pardonabil.

Acelasi “rezultat” l-ar fi putut obtine, probabil si fara comiterea crimelor de sânge, avînd în vedere faptul ca deja înaintea comiterii lor, justitia franceza îi “rezervase” suficienti ani de “studiu”, cam tot prin aceleasi “institutii renumite”, enumerate mai sus.

Pentru ca nimic, niciodata, sub nicio forma, indifirent de loc, de timp si de împrejurari nu poate justifica o crima de sânge.

Mentionam aici ca desi cazul lui Philippe Maurice este un unicat, cel putin pana in prezent, din intreaga istorie a universului carceral francez, nu sunt rare cazurile in care cei condamnati la pedepse lungi de inchisoare, in detentie isi descopera o vocatie sau realizeaza ceva deosebit, iest din comun.

Anul trecut, cinci detinuti de la Penitenciarul Valenciennes (Departamentul Nord), au reusit, in urma unei pregatiri atat teoretice, cat si practice sa treaca atestatia Frderatiei Franceze de Fotbal (FFF) pentru a deveni arbitri stagiari.

Dupa cum ne-a mentionat Jean-Paul Chapu, directorul unitatii carcerale, atat cursul de pregatire cat si examenul sunt un “unicat” absolut in mediul carceral.

Atat in Franta, cat si in lume.

Rezultatul este cu atat mai socant cu cat, in “libertate” reusita la un asemenea examen este in medie, de 46%, pe cand in mediul privat de libertate, dintre cei 6 care s-au inscris la cursuri, cinci au reusit la examenul de atestare.

Proba “practica” a fost organizata in interiorul penitenciarului pe terenul de fotbal, de dimensiuni identice cu cele pe care se desfasoara competitiile, in prezenta jucatorilor profesionisti (benevoli) al echipei RC Lens, club profesionist de fotbal din Liga 1.

In urma acestui succes, Penitenciarul Valenciennes care “gazduieste” 350 de detinuti (barbati, femei si minori) au si luat o noua inititiva pentru organizarea unui nou curs la care au fost admisi in urma unei selectii severe, deja 18 detinuti (12 barbati, 4 femei si 2 minori).

In sfarsit, Directia Generala a Penitenciarelor are in vedere si propunerea unei legi, care sa fie dezbatuta in Parlament, conform careia, sportivii de performanta dupa incarcerarea lor sa poata participa la competitii sportive !

La fel si cei care in detentie au reusit sa atinga performente sportive de exceptie.

Mai mult, unii responsabili avanseaza chiar ideea ca celor care reusesc sa obtina rezultate de exceptie la competitiile nationale sau internationale ar trebui ca JAP (Judecatorul responsabil cu executia pedepsei) sa acorde chiar si o semilibertate, cel putin.

In cazurile grave, cand situatia o impune si JAP nu poate interveni, ar trebui sa existe posibilitatea de gratiere a celui care executa o pedeapsa privata de loibertate.

In afara de gratierea prezidentiala, daca aceasta din urma nu este posibilia, fie din motive “tehnice”, fie din “convingere” a Presedintelui.

Un alt exemplu ar fi cazul detinutilor israelieni din Inchisoarea de Maxima Securitate Megiddo (in nordul Israelului), in care sunt incarcerati 100 de prizonieri palestinieni, condamnati la munca silnica, nu departe de locul descris de Noul Testament, (Asezarea Armageddon, unde la sfarsitul lumii se vor aduna fortele ostile lui Dumnezeu, conform ideii Apocalipsului al Sfantului Jean), care fara sa fi fost “insarcinati” sa faca descoperiri stiintifice de catre conducerea inchisorii sau de autoritatile locale, in urma unor lucrari de amenajare si de marire al “spatiului lor vital” au descoperit mozaiguri crestine care dateaza din secolul III.

Conform specialistilor in materie de arheologie si istorie a artei dar in special, a echipei conduse de catre Profesorul Yotam Tepper, se pare ca descoperirea efectuata intamplator, in 2008, reprezinta fundatia unei Biserici Crestine, cea mai veche de pe teritoriul Pamantului Sfant, Israel.

Si chiar in intregul Orient Apropiat.

Ceea ce este exceptional in aceasta descoperire, sau cum mentiona Ariel Sharon fiind o “istorie incredibila” este faptul ca aceasta biserica dateaza chiar inainte ca Imparatul Constantin sa fi legalizat cristianismul (crestinismul) in Imperiul Bizantin !

Chiar si Vaticanul, foarte “prudent” in aprecieri a ramas “uimit” de acest “miracol” arheologic !

Asa cum mentiona Arhiepiscopul Pietro Sambi, emisarul Vaticanului la Jerusalem, descoperirea facuta ar putea “lega” mai mult Israelul de…crestinism !

Din grupul celor 50 de detinuti israelieni, adusi sa intareasca echipa deja existenta la fata locului, dupa luni de zile de sapaturi, doi criminali Ramil Razilo si Meimon Biton, care descoperind primele mozaiguri, au crezut ca au gasit ramasitele unui lacas sfant, caracteristic religiei mozaice, exact cum Cristofor Columb creda ca a ajuns in America.

Totusi, datorita “culturii” lor generale, deloc de neglijat, relativ repede, ei si-au dat seama ca este vorba de ceva deosebit, ceva neobisnuit, ceva ce nu au mai vazut si au alertat conducerea inchisorii.

In sfarsit, acum “batalia” are loc intre autoritatile locale care doresc ca asezarea sa devina, una turistica, deschisa publicului, precum si autoritatile ministerului de resort care administreaza inchisoarea, si in care deja in ultimele luni, “nefiind” facuta publica descoperirea, au fost adusi inca cateva sute de detinuti palestinieni, criminali.

In ceea ce îi priveste pe detinutii care au participat la aceasta descoperire istorica, ar trebui sa beneficieze de o reducere a pedepselor lor, cu atat mai mult cu cat, printre ei exista chiar si arhelogi cunoscuti si care, probabil, ar dori sa se reintegreze in societate, fiind pregatiti sa-si abandoneze “vocatiile” lor, actele teroriste, in schimbul serviciului care ar putea aduce stiintei in general si, arheologiei in particular.

Un alt “veteran” al gratiilor, care a facut inalte studii in mediul carceral este Lucien Leger.

Cel mai vechi detinut din Franta (si printre cei mai vechi din Europa), a “trecut” de ghilotina “la limita”.

El este condamnat la inchisoare pe viata, la varsta de 29 de ani (fara perioada de siguranta, care pe atunci inca nu exista in jurisdictia franceza !) pe 7 mai 1966 de catre Curtea Suprema de Justitie Versailles (Paris), pentru sechestrarea si uciderea unui copil de 11 ani, Luc Taron, pe 26 mai 1964.

Incarcerat la inchisoarea Bapaume (Pas de Calais), liberabil “teoretic” din 1979, Lucien Leger a facut de atunci, nu mai putin de 13 cereri de eliberare conditionata sub control judiciar (fata de numai trei facute de catre Philippe Maurice), solicitand si 3 gratii prezidentiale, insa, fara nici un succes !

In sfarsit, avandu-l avocat pe cunoscutul penalist Jean-Jacques de Felice, la ultima sa cerere de eliberare conditionata (a 14-a !) în august 2005, Curtea de Jurisdictie Regionala de Douai (Lille) a aprobat eliberarea lui pe 3 octombrie, la varsta de 68 de ani, dupa 41 de detentie (cea mai lunga detentie in Franta si a doua in Europa, dupa John Staffen, detinut timp de 55 da ani in Marea Britanie!).

Fostul “strangulator” (“Strangulatorul N°1”), cum a fost supranumit in perioada anchetei, poseda un dosar de analize psiho-sociologice si psihiatrice corespunzator, care sa-i permita o reinsertiune cu succes intr-o sociatate din care a lipsit, nu mai putin de 41 de ani !

In aceasta “misiune” a carei reusita urma sa fie de vazut, el ar fi trebuit sa fie supravegheat inca timp de 10 ani (conform legislatiei franceze !) de catre un JAP (Juge d’Application de Peine – Magistrat responsabil cu executia pedepselor), urmand sa locuiasca la un vechi prieten, la Laon (Departamentul Aisne, Regiunea Picardie) care timp de peste 20 de ani il vizita saptamanal in detentie.

Mentionam, ca Lucien Leger a obtinut diplome de inalte studiile in Drept si Filozofie, iar dupa eliberarea sa din penitenciar lucra ca benevol in cadrul serviciului de legislatie a organizatiei Crucii Rosii Franceze (Croix Rouge Français).

Primind vestea eliberarii, Jean-Jacques de Felice, avocatul lui Lucien Leger (care si-a inceput cariera sa de avocat cu cazul lui !), a declarat presei multumit :”Sanctiunea penala in Franta poseda o componenta represiva, izoland de societate persoana care ar putea aduce prejudicii la disfunctiunea ei. Ea poseda insa si o alta componenta, mai “umana” cea a insertiunii în societate. Astfel, magistratii au depasit climatul irational in Franta, în lupta cu criminalitatea, pentru a ajunge la o decizie corecta si rezonabila !”

Lucien Leger moare la Laon, la inceputul lunii iulie 2008 (cadavrul lui nu a fost descoperit insa decat pe 18 iulie !) cu putin timp dupa ce a reusit sa dea in judecata Statul francez la CEDH (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) pentru eroarea judiciara comisa in dosarul lui. (A se vedea si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/12/thomas-csinta-eliberarea-celui-mai.html)

               COMENTARIUL AUTORULUI

In sfarsit, in cazuri izolate, cei norcosi, chiar inainte de abolirea Pedeapsei Capitale in Franta, acuzati de crime atroce de sange, “candidati” ptentiali la executia cu ghilotina, si-au putut vedea realizarea visului suprem : condamnarea lor la inchisoare pe viata.

Fara a polemica pe marginea diferitelor hotariri judecatoresti, de mare complexitate, care au permis in situatii de exceptie aceste decizii, este de remarcat faptul ca sansa de a scapa de ghilotina, intotdeauna, a fost interpretata de cei in cauza ca o victorie de necontestat impotriva justitiei franceze, considerata aleatorie, functionand inca la sfarsitul secolului trecut, dupa un modelul Inchizitiei.

Asa cum rezulta insa din cercetari aprofundate in domeniul reintegrabilitatii sociale, ulterior, aceste victorii la prima vedere, au transformat viata a numerosi detinuti in cosmar de-a lungul timpului, multi dintrei ei, fragili din punct de vedere psihologic punindu-si capat zilelor, “abandonand” astfel, ei insisi viata ! (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica : “Evadare in infern” :http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/02/evadare-in-infern-thomas-csinta.html?q=Evadare+in+infern)

Pentru ca a domina frica si slabiciunea nu din convingerea de a muri, ci din acea de a trai si, cu convingerea de a ramane inchis pe viata, chiar si pentru cei care poseda o stabilitate psihologica de exceptie, ramane un obstacol greu de trecut !

Un condamnat la inchisoare pe viata (sau o pedeapsa cu durata foarte lunga, de 25-30 de ani, sau mai multi!) isi pierde reperele sale sociale si devine o “fiara”!

Un institutionalizat!

Se dezumanizeaza si, reinsertiunea sa in societate, dupa o lunga absenta, ridica serioase probleme chiar si in cazul in care emotional reuseste sa se mentina normal si sa pastreze un contact permanent cu societatea si progresele acesteia.

Conform legislatiei franceze in vigoare in materie criminala, pedeapsa maxima este cea de inchisoare pe viata!

De regula, aceasta pedeapsa este insotita de o perioada numita de “siguranta”, inainte de efectuarea careia detinutul nu poate fi eliberat conditionat!

Durata maxima a acestei perioade de siguranta a fost de 25 de ani, dupa comutarea pedepsei capitale in pedepsa cu inchisoare pe viata (1981), dar ulterior, printr-o ordonanta ea a fost redusa la 22 de ani.

Totusi, in cazurile grave jurisdictia poate “viola” legal aceasta ordonanta si poate reconduce perioada de siguranta la maximum 30 (sau chiar mai mult, daca considerra necesar, cel putin teoretic !)

Aceleasi reguli se aplica si la pedepsele lungi a caror durata in Franta nu poate depasi 30 de ani !

In cazul in care nu se mentioneaza in hotarirea judecatoreasa, automatic, perioada de siguranta reprezinta jumatate din pedeapsa, adica, maximum 15 ani!

Regula este valabila si in cazul recluziunii criminale pe viata, adica tot 15 ani!
Astfel, doi detinuti condamnati la pedepse diferite, unul la inchisoare pe viata si altul la o recluziune criminala, maxima de 30 de ani, fara perioada de siguranta, vor fi conditionabili, teoretic, dupa 15 ani. (Mai putin, in cazul unei perioade maxime de siguranta de 22 ani, caz in care eliberarea conditionata poata fi solicitata dupa 18 ani de inchisoare).

Desi aparent, pedepsele nu par a fi diferite din acest punct de vedere, practic, exista totusi o mare deosebire intre ele, pentru ca, persoana condamnata la 30 de ani, fara fara perioada de siguranta, dupa 15 ani de detentie poate solicita eliberarea sa conditionata si daca sunt intrunite cele necesare (dosar psihiatric corespunzator, detentie ireprosabila, solide garantii de reinsertiune in societate, in libertate : loc de munca asigurat, locuinta asigurata, “garant”, etc !), JAP-ul, va aproba, chiar daca nu la prima, la a doua sau a treia cerere, eliberarea detinutului din penitenciar.

In cazul recluziunii criminale pe viata, detinutul chiar daca cere eliberara sa conditionata si, teoretic o poate face dupa 15 ani, practic, inainte de 20-25 de ani, acesta cerere nu va fi aprobata !

JAP-ul este mult mai sever si mult mai “atent” cu dosarul “candidatului”, la “capitolul” garantii privind reinsertiunea lui in societate, etc..

Apoi, in majoritatea cazurilor, intotdeauna, recluziunea criminala pe viata este insotita de o perioada de siguranta, care este de ordinul a 20-30 de ani.

Un caz tipic este si a lui Lucien Leger, care in 1979 ispasise cei 15 de ani de detentie (din 1964 !), insa de atunci a fost nevoit sa faca 13 cereri, toate esuate, de-altfel.

Cazul lui Philippe Maurice, este si el, similar.

El fiind primul caruia i-a fost comutata pedeapsa cu moartea la pedeapsa cu recluziune criminala pe viata, pe atunci, perioada de siguranta nu i-a fost fixata.

Astfel, dupa 15 ani, a facut 3 cerei, toate soldate cu esec si ca justitia sa-l “potoleasca”, printr-o “ordonanta de urgenta”, i-a “anexat”, ulterior, 22 de ani ca perioada de siguranta.

Daca datorita reusitei sale profesionale de exceptie, nu s-ar fi intervenit pe plan international (cerere de eliberare conditionata semnata de 150 de mari savanti, oameni de stiinta, laureati Nobel, etc), cu siguranta, celor 23 de ani de detentie pe care i-a executat, s-ar mai fi adaugat inca foarte multi ani !

Cat il priveste pe Patrick Dils, pentru un caz similar ca si Lucien Leger, dupa 15 ani era conditionabil.

Daca insa a fost eliberat relativ “rapid”, numai dupa 17 ani de recluziune criminala, este pentru ca testul ADN a dovedit nevinovatia lui, el neexistand in momentul condamnarii lui!

EPILOG

Cele cateva exemple enumerate in acest articol, pun in evidenta faptul ca intr-adevar, pedepsele lungi de inchisoare in anumite conditii, pot fi benefice incarceratului, daca el prezinta un potential intelectual ridicat, indiferent de nivelul sau de pregatire in momentul arestarii lui.

Si in special daca el doreste sa se reintegreze, ulterior, in societatea civila.

Cum insa, exceptia confirma regula, ar fi gresit sa tragem concluzia ca in general, pedepsele lungi de inchisoare servesc interesele detinutului sau a societatii civile. (a se vedea si articolul autorului:  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html)

Pentru ca Philippe Maurice, a fost, este si probabil va ramane o exceptie.

In rest, o pedeapsa privata de libertate este o pedeapsa “ratata” (“La peine de prison est une peine perdue” !) atat pentru cei care o acorda cat si pentru cel care o executa.


POST SCRIPTUM

Initiat de catre Profesorul Robert Badinter (PS), fost Ministru al Justitiei in timpul primului mandat a lui François Mitterrand (1981-1988), parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta si sustinut de cateva zeci de organizatii neguvernamentale dar si cateva guvernamentale, Institutul de Sondaj BVA (Franta), in colaborare cu cercetatori de la Universitatea Paris VIII, a pus la punct un chestionar de “consultare” a mediului carceral, precum si a magistraturii (Sindicatul Magistraturii-SM, de stanga) sau a avocatilor (Sindicatul Avocatilor Francezi-SAF), respectiv, Consiliul National al Barourilor (CNB), precum si a Ligii Drepturilor Omunlui (LDH), pentru imbunatatirea conditiilor de viata ai celor care se afla incarcerati in inchisori vechi, demne de evul mediu (care desi in numar limitat, exista inca !), in ciuda faptului ca in majoritatea cazurilor conditiile de detentie in Franta sunt destul de decente.
Chestionarul, urmeaza sa fie distribuit, printr-un Mediator al Republicii, Jean-Paul Delevoye, celor 64.584 de detinuti francezi (pe 1 mai 2011), un record absolut din intreaga istorie a universului carceral francez, pentru un parc penitenciar de 56.150 de locuri, (extins pana in 2018 la 70.000 de locuri), care pana pe 31 iulie vor trebui sa se “exprime” prin intermediul lui!

El urmeaza insa sa fie studiat si analizat si de catre cei 8.500 de magistrati, cei 45.000 de avocati, cei peste 23.000 de angajati ai administratiei penitenciare, cei 25.000 de angajati externi (colaboratori) care intervin in activitatile desfasurate in penitenciare (medici, profesori, psihologi, psihiatrii, preoti, asistenti sociali, reprezentanti ai firmelor care poseda contracte cu mediul carceral, etc.) si in sfarsit de cele aproape 64.000 de familii ai celor incarcerati, in total aproape un sfert de milion de persoane !

Recentul record de 64.250 de detinuti incarcerati a fost atins tot in timpul mandatului lui Sarkozy pe 1 iulie 2008, cu doua saptamani inainte de ziua nationala a Frantei, cand un numar important de detinuti, in special cei condamnati la pedepse mici, respectiv, cei care au executat aproape intreaga lor pedeapsa (pana la eliberarea lor conditionata), au fost gratiati de catre Presedinte.

In sfarsit, in ciuda faptului ca numarul de detinuti a crescut cu timpul, datorita constructiei de noi centre penitenciare, conditiile de trai in mediul carceral s-au ameliorat sensibil, cum rata de suprapopulare era de 126% in 2009, iar la inceputul acestui ani ea a scazut la 113%.

Cele 12 pagini ale chestionarului sunt impartite in 5 capitole mari, fiecare continand cate 18 fise tematice, cu cate 36 de intrebari, tip QCM (Intrebari cu Raspunsuri Multiple) referitor la conditiile de detentie dar si la modul in care delincventul “la sfarsit de drum”, viitorul “om nou”, este pregatit pentru a se integra intr-o societate din care a lipsit multi ani.

Asa cum a subliniat Jérôme Sainte-Marie, presedintele BVA, nu este vorba de un sondaj ci de o “consultare” a populatiei carcerale, pentru imbunatatirea conditiilor de detentie in general, precum si pentru o mai buna pregatire a detinutilor pentru “a trai in libertate”.

Pentru OIP (Observatorul International al Inchisorilor), precum si pentru Asociatia Emmaüs, asa cum preciza Patrick Marest, delegatul national al OIP, “gestul” Ministrului de Interne, care si-a da acordul pentru acest studiu, este de “laudat” si el reprezinta un progres important in domeniu !

Atat Profesorul R. Badinter cat si cat J. P. Delevoye, care personal s-a deplasat la inchisoarea de maxima securitate din Poissy, (Yvelines, Paris – Coroana mare) spera ca “celebrul” chestionar sa fie completat de cel putin 30-50% dintre cei carora le-a fost adresat, ceea ce ar fi un “scor bun” mai ales in preajma alegerilor presidentiale !

Cu atat mai mult cu cat intre 6-20 iunie a.c., peste 100 de delegati vor vizita cele 95 de centre de detentie si vor sta de vorba direct sau indirect cu cca 40-50.000 de detinuti, mai ales in acele inchisori unde carentele sunt importante.

Cu aceasta ocazie, atat Profesorul R. Badinter cat si CGT (Confederatia Generala a Sindicatelor franceze), spera ca cei “mai putin stiutori de carte” sa fie ajutati, pentru derularea programului in conditii optime, atat de catre lucratorii interni (invatatorul, gardienii, asistentii sociali, personal medical, etc.) cat si de catre cei externi (profesori, pedagogi, psihologi, etc)!

In incheiere, semnalam ca, in ciuda cresterii semnificative ai celor incarcerati, conform unui sondaj CSA al Institutului pentru Justitie, cca 71,7% dintre francezi considera ca justitia este prea laxista in Franta !

O mare majoritate dintre ei (peste 67%) considera ca recidivistii sunt repusi in libertate cu mult prea mare usurinta si sunt contra (peste 57% dintre ei) reducerii automatice ale pedepselor.

Ei solicita in egala masura (peste 65% dintre ei) modernizarea psihiatriei criminale precum si intarirea drepturilor victimelor.

In principiu, punctul de plecare al acestui sondaj este Laetitia Perrais, o tanara de 18 ani, disparuta la Pornic (“Bretania istorica”, Departamentul Loire Atlantique, Regiunea Pays de la Loire), marti seara la orele 22h30, pe 18 ianuarie 2011, care a fost sustinut de catre 315.000 semnatari.

Ea nu a mai fost vazuta dupa ce a parasit locul ei de munca, restaurantul Bernerie-en-Retz.

Tony Meilhon[4], considerat principalul suspect in privinta disparitiei lui Laetitia, condamnat de 13 ori, dintre care de doua ori pentru crime violente si o data pentru viol, conform semnatarilor petitiei, nu trebuia sa fie in libertate la varsta de 31 de ani, in momentul disparitiei ei.

In prezent, proiectul de lege propus de catre fostul Ministru de Interne Brice Hortefeux pe 18 septembrie 2010, privind suprimarea Juriului Popular in Dosarele Criminale si inlocuirea lui cu un Complet de Judecata compus din cinci magistrati (trei magistrati in Dosarele Corectionale) este dezbatut in Senat.

Cei care il sustin, justifica prin faptul ca in majoritatea cazurilor Juriul Popular, datorita componentelor sale “subiective” si “umane” care il caracterizeaza, este relativ usor “manipulabil” de catre aparare, deci este mult prea indulgent cu cel care este judecat, mmotiv pentru care acesta beneficieza de o pedepsa mai putin “severa” decat cea care ar fi pronuntata de catre un Complet de Judecata compus din magistrati impartiali, “insensibili” si obiectivi !  (A se vedea si articolele autorului pe aceasta tematica : http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42600-o-posibila-reforma-a-justitiei-franceze-o-reforma-fara-forma-si-fara-fond.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42484-sacalii.html; http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42514-justitia-romana-incotro-catre-modelul-inchizitorial-incizitoriu-al-justitiei-franceze.html)  

 

________________________________

[1]Nascut pe 15 iunie 1956 la Paris, Philippe Maurice, studiaza in intregime in regim de detentie (ca detinut condamnat la inchisoare pe viata !), inca de la inceput, dupa incarcerarea sa in Inchisoarea Saint-Maur (Châteauroux), obtinand Licenta (Bac+ 3 ani) in istorie in 1987 (Saint-Maur, Paris), iar pe 18 octombrie isi sustine Diploma de Maîtrise (Bac+4 ani, echivalent cu Diploma Universitara in Romania) cu o tematica despre Evul Mediu (la Yzeures sur Creuse, Tours), pentru ca in decembrie 1995, sa-si sustina o Teza de Doctorat avand ca subiect « La famille au Gévaudan à la fin du Moyen Âge » la Universitatea din Tours. In toamna anului 1999 este plasat in regim de semi-libertate, pentru ca in 2000, in urma unei petitii semnate de catre 150 de oameni de stiinta, printre care si numerosi laureati al Premiului Nobel sau Membrii al Academiei Franceze, beneficiaza de libertate conditionata (sub control judiciar). Profesor si Director de Stdudii si Cercetari la EHESS (Scoala Superiora de Inalte Studii in Stiinte Sociale, invatamant superior elitist cu statut de « Grand Etablissement » fondat prin decret in 1975, cunoscuta pana atunci ca EPHE –Scoala Practica de Inalte Studii, Membra a “Paris Universitas“), isi desfasoara activitatea in domeniul : “Familiei, Religiei si Puterii Politice in Evul mediu“. Printre domeniile de cercetare ale EHESS sunt stiintele socio-umane (istoria, arheologia, antropologia, geografia, demografia, statistica, filosofia, sociologia, psihologia, stiintele economice, lingvistica, dreptul) dar si altele ca amenajarea teritoriala, medicina sau artele. Dupa noul model de invatamant superior LMD (Licenta-Masterat-Doctorat), EHESS scolariaza studenti (2.800/an) numai in Master (2.600/an) si Doctorat (200/an), in majoritatea cazurilor in colaborare cu cele mai elitiste si reputate “Grandes Ecoles“ franceze : ENS (Scoala Normala Superioara), X (Ecole Polytechnique), Ponts (ParisTech), Télécom Paris. EHESS elibereaza si o diploma specifica care permite accesul la concursurile nationale de “Capes“ (Titularizare in invatamantul mediu), “Agrégation“ (Titularizare in invatamandul mediu si primul ciclu universiar, respectiv, “Classes Prépas –Scoli pregatitoare pentru concursurile de admitere in Scolile Superioare de Inalte Studii“), respectiv, pentru concursul de admitere la celebra scoala de inalte studii administrative ENA (Scoala Nationala de Administratie) sau ENM (Scoala Nationala de Magistratura). Intre 1999-2000 pe cand beneficia de regimul de semilibertate, lucra ca asistent de cercetari la ADEAUT (Asociatia pentru Dezvoltarea Studiilor de Arheologie Urbana) la Tours. Intre 2000-2001, ca titular al unei burse de cercetare lucreaza CESR (Centrul de Studii Superioare al Renasterii) din Tours cu detasare la IRHT (Institutul de Cercetare si de Istorie a Textelor) Paris. Intre 2002-2006, este titularizat cu CDI (Contract de Munca pe Perioada Nedeterminata) in calitate de cadru superior de categoria a 8-a la CIRAD (Centrul de Cooperare Internationala de Cercetari Agronomice si de Dezvoltare) cu detasare ca cercetator stiintific la CRH (Centrul de Cercetari Istorice) in cadrul EHESS-CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica). Incepand cu 2002 conduce si seminarul de Paleografie Medievala la EHESS in cadrul disciplinei GAHOM (Grupul de Antropologie Istorica din Occidentul Medieval). Din 2004 codirijeaza la EHESS cu Abel Lamauvinière (si Dominique Donadieu-Rigault din 2007) seminarul : “Familia, Religia si Puterea in Evul Mediu“. Cercetarile sale sunt orientate catre structurile familiale, transmiterea patrimoniului, familia si mediile sociale, familia si puterea, precum si ritualurile funerare la Gévaudan din Evul Medi (secolele XIII-XV). Din 2007 este si membru asociat al echipei 6 de la FRAMESPA (Franta Meridionala si Spania-Istoria Societatilor Evului Mediu in Epoca Contemporana) a Universitatii Toulouse-Le Mirail. El pregateste in prezent un dictionar de prosopografie medievala din Gévaudan cu cca 10.000 de termeni


[2]Lucrari ale lui Philippe Maurice

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/265.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/92.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/59.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/43.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/233.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/41.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/39.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/298.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/42.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/104.pdf

http://www.lozere-histoire-genealogie.com/Travaux/Download/64.pdf


[3]Lucrare de exceptie (a se vedea si articolul de recenzie a cartii : “De la Haine a la vie“:http://www.edux.ro/data/articol/articol.php?id=154), remarcabila atat prin fidelitatea descrierii universului carceral francez (“kafkaian“) din ultimele doua decenii ale secolului trecut cat si prin modul în care autorul ridica si abordeaza problema delincventei juvenile în contextul derapajelor sociale de dimensiune, caracteristice societatii franceze din anii ‘70. Prin superpozitia a doua puncte de vedere diametral opuse, cel subiectiv, al unui exponent de frunte al marii criminalitati juvenile (grand banditisme) si cel obiectiv, al unui actual reputat om de stiinta în plina maturitate fizica si stiintifica, autorul descrie cu fidelitate debutul sau infractional, apogeul lui, precum si lungul drum anevoios, cu toate dificultatile sale, pe care l-a strabatut pana la reusita sa de exceptie pe plan profesional, care i-a adus, in sfarsit, eliberarea sa (sub control judiciar) din mediul carceral (Inchisoarea Tours) în 2000. In timpul celor 23 de ani de detentie prin inchisorile: La Santé, Fresnes, Saint-Maur, Fleury-Merogis, Besançon, Caen, Tours, etc., Philippe Maurice, a fost un “reformator“ si rebel, un aparator al drepturilor fundamentale ale omului, in general si ai celor din mediul carceral, in particular. “Un om revoltat“ contra sistemului judiciar si a regimului de detentie, contra violarii codului muncii prestate de catre detinuti, contribuind astfel, considerabil, la ameliorarea conditiilor de munca si trai ai celor privati de libertate, la respectarea drepturilor lor, precum si la revalorizarea lor in fata societatii civile. In esec solar pe vrema debutului sau in crima organizata (Scoala profesionala de Ajutor de Contabil, abandonata !) la mijlocul deceniului opt al secolului trecut, inainte de a fi eliberat din inchisoare (sub control judiciar), el reuseste performanta de a obtine un post de Cercetator Stiintific la Universitatea Tours, pentru ca ulterior sa fie numit Profesor-Director de Cercetare la prestigioasa EHESS (Scoala de Inalte Studii in Stiinte Sociale). Victima a unei dezmembrari familiale (tatal, fost ofiter de Politie, un om sever si dur de care mama sa se desparte cu putin timp dupa nasterea lui !), el considera ca esecul sau scolar, ca de-altfel si “alunecarea“ lui in structurile tentaculare ale crimei organizate (alaturi de fratele sau mai mare Jean-Jeacques, un “mentor“) este rezultatul naivitatii lui juvenile, al hazardului, dar si a conjuncturii social-economice caracteritice acelei perioade, in general si in Parisul “extra-muroas“ (regiunea urbana pariziana – “la Banlieu parisien“), in particular, unde se muta cu mama lui si Jean-Jacques, din Parisul “intra-muros“ dupa separarea parintilor. Fara a minimiza faptele, fara a-si nega vinovatia, el se considera într-un fel, pe buna dreptate, o victima a societatii de consum, punînd accentul pe faptul ca responsabilitatea pentru esecul lui revine în primul rând ei, pentru ca nu a facut “eforturi“ suficiente în acele timpuri “giscardiene“ pentru integrarea lui si ai celor ca el in societate, originari din mediile sociale defavorizate ale cartierelor gigant din marile banlieu-ri (cartiere periferice) pariziene, precum si din cele de provincie ale altor metropole franceze : Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Toulouse, Nisa, etc., care se confrunteau cu aceleasi probleme ! Pornind de la propria sa experienta, de-a lungul întregii sale lucrari, el atrage atentia în mod deosebit (în scop educativ !) asupra faptului ca binele si raul (co)exista simultan si ca ceea ce le separa este foarte “fragil“ atat in fapte cat si in interpretari, motiv pentru care de multe ori, “ratacirea“ pe un drum aflat la “periferia“ legilor poate duce în afara lor, la o marginalizare, de unde cale de întoarcere nu mai exista ! Din acel moment toate actele si manifestarile celui in cauza conduc (cu rare exceptii !) catre un esec sigur care este inevitabil si nu poate fi decît regretabil, cum “jocul“ delincventei este un “joc“ foarte periculos si dificil de delimitat in majoritatea cazurilor! El este, in principiu, un joc de noroc, datorita imprevizibilului care nu poate fi nici eliminat si nici controlat atunci cand el intervine ! In ceea ce priveste soarta celor doi frati Jean-Jeacques si Philippe Maurice, este interesant faptul ca cei doi desi au fost “parteneri“ la inceput in “marea criminalitate“ (crima organizata : bracaje de banca si furgoane blindate, jaf armat, evadari, etc.), ulterior, Philippe va comite crime de sange, in timp ce Jean-Jacques se va limita numai la talharia de “la drumul mare“, in ceea ce era deja “consacrat“ in momentul debutului lui Philippe. Dubla ironie a sortii face ca el sa se sinucida la Inchisoarea din Caen in urma arestarii si incarcerarii sale in 1997 (fara ca sa existe dovezi certe in privinta culpabilitatii sale !), la numai cateva sute de metri de Centrul de detentie in care “traia“ pe atunci Philippe, condamnat la inchisoare pe viata ! În sfârsit, cartea este o pledoarie pentru abolirea Pedepsei Capitale (pedeapsa cu moartea) in lume, precum si a Pedepsei cu Inchisoarea pe Viata, chiar si în cazurile in care exista certitudine, argumentand ca acestea nu servesc nici cauza detinutului si nici cauza societatii, având în vedere faptul ca reintegrabilitatea sociala este întotdeauna posibila, cel putin în cazul persoanelor echilibrate din punct de vedere emotional si psihic ! Din contra, pedepsele lungi de inchisoare, dezumanizeaza detinutul in mediul carceral, il degradeaza fizic si moral, motiv pentru care in majoritatea cazurilor reinsertiunea lui in societate esueaza. 

 

[4]Eliberat din penitenciar pe 24 februarie 2010, el este interpelat joi, pe 20 ianuarie 2011, de catre GIGN (Grupul de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale), la bordul unui Peugeot 106 alb, furat. Fara un loc de munca stabil, descris ca individ inarmat si “periculos“, (avand in posesie o caraina 22), el este imediat suspectat ca ar fi rapit-o pe Laetitia (originara dintr-o familie defavorizata cu Franck Perrais tatal biologic si plasata in familia adoptiva a lui Gilles si Michèle Patron de la varsta de 10 ani), pe care ar fi cunoscut-o cu cca doua saptamani in urma, conform celor declarate de catre Magistratul Florence Lecoq. Conform PV (Procesului Verbal) a lui Tony Meilhon la sediul Jandarmeriei din Angers (Capitala Departamentului Maine et Loire, Regiunea Pays de la Loire), in noaptea de joi catre vineri, 20-21 ianuarie, el ar fi lovit motoreta lui Laetitia din neatentie, pe care a accidentat-o mortal, dupa care i-a aruncat corpul neinsufletit in Loire (Loara). Nascut in 1979 in urma unui viol comis asupra mamei sale, Tony este cel de-al patrulea copil intr-o familie cu cinci copii, ai caror parinti divorteaza pe cand el avea 6 ani pentru motivul ca tatal lui ar fi fost violent si alcolic. Neintelegandu-se cu tatal sau vitreg, incepand de la varsta de 14 ani, el ajunge “un copil al strazii“, pentru ca ulterior sa fie plasat intr-o familie adoptiva. De foarte tanar abandoneaza scoala profesionala de zugrav, iar la 16 ani este arestat si condamnat la inchisoare pentru prima oara, pentru furturi de masini. In zilele de 4-5 iulie 1997, la numai 17 ani, el comite un viol. Condamnat pentru acesta in 2001 la 5 ani de inchisoare (din care un an cu suspendare), el este trecut in FIJAIS (Fisierul Judiciar National Automatizat al Autorilor de Infractiuni Sexuale). Eliberat la varsta de 23 de ani el, la foarte scurt timp, el comite trei bracaje intr-o singura zi, facand doi raniti, pentru suma de 60 de euro, pentru care el va fi condamnat la 6 ani de recluziune criminala. In timpul detentiei sale el devine tatal unui copil, astazi in varsta de 6 ani. Intre doua condamnari succesive, el incearca tot felul de munci : agent de securitate, angajat a unei intreprinderi de curatatorie de vehicule, etc. Conform unor documente a caror fiabilitate nu poate fi pusa la indoiala, pare ca ar fi fost angajat si in Legiunea Straina pe care o abandoneaza dupa o luna de pregatire (instructie). Conform raportului psihologic stabilit in 2002 in urma bracajelor comise, rezulta ca Tony Meilhon, inainte de toate era “politoxocoman“, consumand heroina, cocaina, canabis si ecstasy, cu tendinte “psihopatice“, de “impulsivitate“ si intoleranta la frustrari, care poate trece cu usurinta la un act criminal violent sau de viol. Rugat sa faca un desen care il reprezinta, Tony care nu prezinta “nicio anomalie mentala“, conform raportului, a desenat un tip musculos si puternic gen “Rambo“. Dupa eliberarea lui din penitenciar in februarie anul trecut, Tony si-a ales un domiciliu (numai postal !) la Centrul de Actiune Sociala din Nantes (Capitala Departamentului Loire Atlantique, Capitala Regiunii Pays de la Loire). Considerat “fara domiciliu fix“ (stabil) si condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare intr-un alt act criminal (ultraj la magistrat), el era cautat de catre autoritatile politienesti din Nantes inca din toamna anului 2010 si trecut in fisierul FPR (Fisierul National al Persoanelor Cautate) incepand cu 4 ianuarie 2011. Sambata pe 22 ianuarie, conform Procurorului Republicii Xavier Ronsin, Tony este inculpat de catre Judecatorul de Instructie Pierre-François Martinot, de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Nantes pentru viol (la care ulterior s-a renuntat !) si rapire a unei persoane avand ca urmare decesul ei, in stare de recidiva. Incarcerat la Inchisoarea din Rennes (Capitala Departamentului Ile et Vilaine, Capitala Regiunii Bretania), pe 14 februarie si 30 martie 2011, Tony Meilhon comite doua tentative de sinucidere (prin absorbtia unei mari doze de medicamente) pentru a denunta conditiile indecente de detentie si continutul insufient in calorii a “gamelei“. 

 

Articolul complet cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.com/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.html

A se vedea si articolele autorului

http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42413-condamnat-la-inchisoare-pe-viata.html

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html

http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html

http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42690-detinut-de-profesie.html

http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42536-esta-libre-pero-no-es-inocente.html

http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42513-evadare-in-infern.htmlhttp://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41340-un-fiasco-juridic-franco-roman-fara-precedent-cine-sunt-vinovatii.html

http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html

http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html

http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42451-repararea-detentiei-provizorii-in-jurisdictia-franceza.html


Raspandeste cu incredere
  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here