Acasă Supliment Cultural Arta After hours / Dupa ore – TNB = ARTA

After hours / Dupa ore – TNB = ARTA

267
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    10
    Shares

Nu a menționat mai nimeni cuvântul artă si asta de mult timp. Deocamdata. Teatrul, in acceptiunea in care astăzi este inteles, mai este foarte rar artă, din păcate. Dar, în schimb, s-a adaptat și acum te poate “îmbăta” mental cu absolut orice și mai ales oriunde, chiar si intr—un bar virtual, asta sub titulatura deloc pompoasa dar extrem de facila de “divertisment”.
„After Hours” nu este un spectacol in acceptiunea fireasca, clasica, este mai degraba un dialog al surzilor la inceput, o suita de monologuri spumoase, dar care nu se pretează sub nici o forma unei analize scrupuloase si asta din simplul motiv că nu acesta e scopul lui in sine, aparent analizand. Piesa iți transmite franc, direct, cinstit am putea spune, si asta inca de la început un motto straniu, intrucatva neoromantic: „Îmbătați-vă! Cu vin, cu poezie sau cu iubire, după cum ți-e firea” ideea fiind aceea de a umbla ttot timpul “ametiti” de ceva sau cineva.
Actor cunoscut al tinerei generaţii, Radu Iacoban a virat cu succes spre dramaturgie şi ocazional chiar spre regie, semnând mai multe spectacole în spațiul independent, dar și în teatre de stat, ultima sa premieră de la Teatrul Foarte Mic, Casa cu pisici, fiind o prezentă remarcata în cadrul programului Festivalului Național de Teatru din acest an.
Pornind de la un simplu banc, After Hours dezvoltă, cu vigoare crescanda, un dialog al superficialității umane absurde, care ne înconjoară din toate partile, si totul într-un discurs scenic spumos, efervescent, despre comunicare si /sau absența ei, despre singurătate si / sau refugiu. O poveste aparent simplă, dar extrem de frecventa, ssituatie care genereaza, care pune în lumină, si asta printre cascade de hohote de râs, probleme mai mici sau mai mari probleme de viață cotidiana reale si banale totodata.
Pe mica scena de la Sala Mică scenografia e clar minimalistă, dar este compensată de proiecții video cu texte sau imagini cu tentă evident ironică, mai mult sau mai putin descriptive, dar nu lipsite de har si chiar indispensabile uneori. Scenele se “joaca” pe două scaune “corporatiste” mobile, sugerand ideea de miscare, viata, scurgere ireversibila a timpului, scaune de birou de simplu contopist insa, pe care un corporatist și un hedonist prin excelență își vor povesti concepțiile despre viață, bani, femei, mașini, fără să realizeze că si destinele lor s-au încrucișat in mod oarecum ironic dar și dramatic in acelasi timp si asta inca de dinainte de a se fi întâlnit fizic. Temporal și simbolistic, „After Hours”, acest „după ore” care se vrea situat cumva dincolo de acele ace ale ceasornicului imuabil, este legat de un poem în proză marca Charles Baudelaire. Simbol și indicație simbolistica codificata în același timp si spatiu, un fel de pistol dintr-o ruleta ruseasca à la Cehov.

Hai, spune odata poezia aceea. Aia (neliterara dar uzuala forma artistica contemporana), cu „îmbătați-vă” cu sau de ceva, orice. În liceu, parca inca trăiam cu impresia că această poezie va rămâne un fel de secret, o declarație unica, intimă chiar, facută oarecum cadou in timpul orei de latină. Si asta până când a început si ea să circule, liber, sa hoinareasca haotic, fără pașaport, pe FaceBook-ul virtual, cam la fel ca si Nichita in prezent. insotit de un ingandurat dar cert Eliade, si asta ca să nu mai pomenim si de un Cioran sau chiar un Petre Țuțea.

După ce recită poemul, Cătălin Babliuc nu uită să menționeze clișeul cu „secolul vitezei”, precum și celelalte boli de care mai suferă lumea în care trăim. Una dintre ele este și aceasta. Arta comercializată de rețelele de socializare, de tot felul de revistuțe online, blog-uri. Arta care ți se dezvăluie în fața ochilor atât cât dai un scroll cu mouse-ul. Dar scopul spectacolului nu este acela de a face morală, de a judeca și de a pune etichete. Povestea prinde contur și substanță în ritmul în care se dezvăluie intimitățile, principiile și fobiile personajelor.
Într-o noapte, doi bărbați se întâlnesc, aparent intamplator (gen Singuri in noapte) într-un bar, cum altfel decat american. Si beau, si beau, si glumesc, si povestesc, … si unul il studiaza pe celalalt care deja face acelasi lucru dar mult mai subtil. O întâlnire aparent ca oricare alta, între doi oameni care tot aparent par ca nu au absolut nimic în comun. Până când aburii alcoolului si curajul dat de volumul ingerat, ca si disperarea launtrica îi împinge spre mărturisiri complete si … confruntarea, dezastrul, isi fac brusc aparitia. Spectrul geloziei, al unor planuri morbide ascunse adanc, al unui adulter clar, urmat de o depresie crunta, mahmura, rece. Şi inca o răsturnare de situaţie … exact la fel ca în viață! Cei doi nu îşi sunt total străini, iar întâlnirea lor a fost premeditată clar de unul dintre ei.
Din distribuţia spectacolului fac parte nume deja sonore ale noii generații, actori care au lucrat în teatre importante cu regizori de renume: Cătălin Babliuc (poate fi văzut în spectacolele lui Andrei Şerban de la “Bulandra”: Omul cel bun din Seciuan și Carousel), Conrad Mericoffer (joacă în spectacolul Hoți, la TNB, în regia lui Radu Afrim şi a câștigat Premiul de debut la Gala UNITER 2011, pentru rolul din Livada de vișini, în regia lui Felix Alexa), Anghel Damian (foarte prezent în teatrul independent, joacă, de asemenea,  la Teatrul de Comedie în Tartuffe, regia László Bocsárdi).
Radu Iacoban, deși se folosește de clișee, fie că le ironizează sau le urcă pe piedestal, de data asta pare să ofere o altă perspectivă asupra inca unei tipologii contemporane, aceea a corporatistului care nu are timp sa-si traiasca viata decat in fantasme. Pus în oglinda cu un hedonist, un om al dictonului carpe diem și un boem nu lipsit de opiumul pe care ti-l ofera viata, acest personaj interpretat de Anghel Damian/ Conrad Mericoffer (Anghel Damian în varianta văzută de mine) este aparent si indiscutabil umanizat, este învestit inca si cu principii morale “aparent sanatoase” și, din acest punct de vedere, apare ca fiind superior celuilalt. Dar textul nu exploatează și nici nu adâncește acest substrat conflictual. Povestea curge lent mai departe, se aprinde in final la propriu, iar micile victorii ale unuia sau celuilalt alterneaza deopotriva, si asta de la prima pana la ultima secventa, intr-o desfasurare naucitoare de pasiuni, trairi, sentimente, actiune nefinalizata de altfel la un moment dat, apare aparent si o răsturnare de situație care implică, evident, o femeie mai mult decat infidelă, dar la fel de fidela ca si cele doua personajele in desfasurare. Structura dramatică se rezuma dar nu oferă neapărat dramatism sau suspans, ci e mai degrabă o însăilare de momente și replici comice, uneori taioase, durerooase pentru un eventual “corporatist” ratacit prin sala, replici pe care in mod cert nu le auzi zilnic la televizor, dar le auzi pe stradă, la muncă, in autobuz, si care pe scenă funcționează excelent tocmai pentru că sunt expuse în toată simplitatea și aparenta lor stupiditate. Scenele care ar putea fi monotone sunt salvate și transformate în momente de stand-up comedy de Cătălin Babliuc care nu ratează sa adauge fieccarei replici o tenta nelipsita de umor. Anghel Damian echilibrează balanța și creează un personaj timid și rezervat, dar invaluit intr-un anumit șarm si el voit deghizat si aparent stângaci exprimat.
“Comunicăm din ce în ce mai “sărac” și ne folosim de aceleași “cârje” verbale, nu pentru a accepta prezenţa celuilalt, ci, mai degrabă, pentru a ne confirma nouă înșine că avem întodeauna dreptate. Am devenit egoişti și am uitat cum e să-l ascultam cu adevărat pe celălalt, care nu intamplator traieste exact aceeasi drama. De foarte multe ori intri într-un bar și observi că oamenii de la masă se agață de un pahar cu alcool, privesc în gol și nu (mai) comunică decat cu celularul. Avem trasee paralele și ne este frică să ieșim din “citadelele” ego-ului nostru devenit intre timp rege. Am devenit mai “singuri”, mai egoisti, mai … .
After Hours este un discurs al absurdului și totodata un comic trist, sau comic şi absurd, ambele la fel de triste, care vorbeşte in special cu si despre singurătate, chiar despre singuratatea in doi, inadaptabiltate socială şi incapacități emoționale caracteristici ale vietii moderne contemporane. Intr-o lume artificiala este dificil sa te integrezi, iar cand nu poti o iei razna. Cam asta ar fi ideea centrala a piesei.
Si asa, un banal text, in interpretarea celor doi prinde viiata si devine intr-un final … arta! Iar tu spectatorule realizezi brusc ca ai vazut ceva despre care vei putea vorbi lejer, la un pahar de … cu ceilalti. Te umanizezi si te indrepti.

Punctul de pornire este în aparenta inceputul unui banal banc: “Doi tipi intră într-un bar … si …”.  Cei doi “dulăi protagoniști” pun la bătaie într-un “no man’s land al necomunicării”, argumentele arhicunoscute ale unei discuții dezvoltate la un pahar de vorbă: politică, bani, femei, mașini, literatură” – Radu Iacoban.

Programul 9G la TNB este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural Ești București 2015.


Raspandeste cu incredere
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    10
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here