Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 12 februarie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 12 februarie

94
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Ier. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, şi Antonie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mucenic Hristea
Duminica a 34-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 34 dR. Sf. aep. Meletie al Antiohiei

Romano-catolice
Duminica a 6-a de peste an
Ss. Martiri din Abitina

Sfântul Ierarh Meletie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 februarie, era originar din Armenia. A trăit în timpul împăraţilor Constanţiu (337-361) şi Teodosie cel Mare (379-395).

La început a fost hirotonit episcop în Sevastia din Armenia, nu după mult timp, a fost însă mutat episcop al Veriei, în Siria. Arhiepiscop al Antiohiei a ajuns în timpul luptelor dintre ortodocşi şi arieni, după ce scaunul Antiohiei fusese ocupat de un şir întreg de episcopi arieni.

Susţinător al dogmelor dreptei credinţe în faţa ereziei ariene (Arie, preot în Alexandria care a trăit între anii 256-336, a iniţiat una dintre cele mai grave erezii din istoria Bisericii, prin care susţinea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, lovind prin aceasta temelia Bisericii Creştine care este Hristos Dumnezeu), Sfântul Meletie a ocupat scaunul arhiepiscopal din Antiohia (întronizat în anul 360) cu intermitenţe, prigonit de împăraţii apostaţi şi arieni care au ocupat tronul imperial în acea vreme.

A participat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol, din 381, unde se arată un înfocat apărător al ortodoxiei, sfârşindu-şi viaţa chiar în timpul lucrărilor acestui sinod (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”). AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here