Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 31 ianuarie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 31 ianuarie

127
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Mc. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Greco-catolice
Sf. m. Chir şi Ioan, doctori fără plată; Sf. Ioan Bosco

Romano-catolice
Ss. Ioan Bosco, pr.; Marcela, văduvă

Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 31 ianuarie.

Sfântul Chir era din Alexandria şi a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Era medic, renumit pentru marele său dar de a vindeca bolile atât cele văzute, ale trupului, cât şi cele ale sufletului.

Celor suferinzi le spunea să se ferească de păcate, căci ele se fac cauze ale bolilor trupeşti; iar boala sufletului este mai grea decât toate bolile trupului, şi când se boleşte cu păcatele, de multe ori se întâmplă că şi trupul cade în boală mai grea, dându-i Dumnezeu pedeapsă pentru acestea.

Ajungând în Arabia, din cauza persecuţiilor anticreştine, Sfântul Chir s-a dedicat vieţii monahale. Acolo a ajuns mult mai cunoscut, mulţime mare de oameni venind la el şi botezându-se în cele din urmă, pentru faptul că luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni, şi acum nu cu doctorii şi cu ierburi, ci cu rugăciuni şi cu cuvântul tămăduia suferinţele oamenilor.

Sfântul Ioan, originar din Edesa, Siria, auzind de faima Sfântului Chir, a plecat din cetate şi a devenit ucenicul “doctorului fără de arginţi”. Mergeau împreună în sate şi oraşe propovăduind Evanghelia şi vindecându-i pe bolnavi, fără să ceară plată pentru ostenelile lor.

Atunci când o femeie creştină, Anastasia, a fost prinsă de autorităţi, împreună cu cele trei fiice ale ei, şi silită să se lepede de credinţa creştină, Chir şi Ioan au mers în temniţă pentru a le încuraja pe mărturisitoare.

Au fost ei înşişi arestaţi şi duşi în faţa autorităţilor. Au fost cu toţii condamnaţi şi au primit mucenicia prin tăierea capetelor. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here