Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 5 februarie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 5 februarie

49
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Mc. Agata şi Teodula

Greco-catolice
Sf. m. Agata

Romano-catolice
Sf. Agata, fc. m.

Sfintele Mucenice Agata şi Teodula sunt pomenite în calendarul creştin ortodox la 5 februarie.

Sfânta Agata s-a născut în insula Sicilia, a trăit la mijlocul secolului al III-lea, fiind martoră a persecuţiilor ordonate de Deciu (249-251). Sfânta provenea dintr-o familie bogată şi nobilă, era creştină şi dorea să-şi închine viaţa lui Hristos.

A fost omorâtă în chinuri, din ordinul guvernatorului Quintian, în cetatea Catania, după ce a refuzat să fie coruptă spre păcat în casa unei femei bogate, Afrodisia. Aceasta avea cinci fete care trăiau în lux, petreceri şi desfrâu. Guvernatorul credea că o vor obişnui şi pe Agata cu o astfel de viaţă. Însă Agata ţinea mult la credinţa ei şi dorea mai degrabă să moară decât să se lepede de Hristos. De aceea, încercările Afrodisiei au fost zadarnice.

Convingându-se de acest lucru, Quintian a poruncit să fie supusă la torturi. Sfânta mucenică şi-a dat sufletul în temniţă, după multele chinuri pe care le-a îndurat.

Sfânta Teodula a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi a căzut victimă persecuţiilor ordonate de acesta împotriva creştinilor. A primit moarte martirică într-o cetate din Asia Mică. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here