Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 9 ianuarie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 9 ianuarie

90
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei

Greco-catolice
Sf. m. Polieuct

Romano-catolice
Fer. Alexia Le Clerc, călug.

Sfântul Mucenic Polieuct, pomenit în calendarul creştin ortodox la 9 ianuarie, era din cetatea Melitina din Armenia şi a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (249-251) şi Valerian (253-260).

În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, Sfântul Mucenic Polieuct, care trăia în spirit creştin dar încă nu se botezase, a ieşit în oraş şi în văzul mulţimii a rupt ordinul prin care se cerea autorităţilor ca toată lumea să fie silită să se închine zeilor, iar oamenii să fie îngroziţi cu chinuri de multe feluri. Apoi, ca şi cum mergea spre închinăciune, a mers către statuile zeilor, care erau duse prin cetate, şi apropiindu-se de ele, apuca câte un idol şi-l trântea la pământ, sfărâmându-i pe toţi ca pe nişte vase; aşa că a zdrobit atunci doisprezece astfel de zei.

“Fie voia lui Hristos, adevăratul Dumnezeu”, a spus mai înainte Sfântul Mucenic Polieuct; “iată, din ceasul acesta las toate cele deşarte ale lumii şi mărturisesc că sunt rob al lui Hristos, Căruia Îi voi sluji, precum Îi va plăcea. Deci, voi merge şi voi citi porunca cea împărătească, dată asupra creştinilor şi asupra Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)

Socrul său, care avea împuternicire de la împărat să-i pedepsească pe creştini, a încercat să-l convingă să renunţe la credinţa creştină. Dar nici acesta, nici Paulina, soţia lui Polieuct, nu l-au putut convinge. Rămânând neclintit în hotărârea sa Sfântul Polieuct a fost supus la chinuri şi în cele din urmă i s-a tăiat capul, botezându-se în propriul său sânge. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here