Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii Agrointeligenta : Buruieni nedorite pe pajiști.

Agrointeligenta : Buruieni nedorite pe pajiști.

176
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Lista oficială de la APIA cu plantele verificate la control

Buruieni care vă lasă fără subvenția de la APIA! Fermierii care au depus cerere unică pentru a încasa plăți directe trebuie să știe că în perioada următoare va fi extras eșantionul de control și inspectorii pot ajunge la ei în exploatație pentru verificări.

În cazul beneficiarilor care au cerut subvenție pentru pajiști, inspectorii APIA verifică starea suprafețelor și urmăresc dacă pe aceasta sunt prezente o serie de buruieni nedorite. Lista acestora, cu caracteristici și imagini pentru identificare fac obiectul unui Ghid de identificare a principalelor specii de buruieni ce constituie vegetație ”nedorită” pe pajiști (Anexă la Ghidul fermierului privind eco-condiționalitatea).

Iată lista buruienilor pe care APIA cere să nu fie prezente pe pajiștile care primesc subvenție:

1. Brusture, lipan (Arctium lappa)

Plantă bienală, dicotiledonată, din familia Asteraceae.

Rădăcina este pivotantă, cărnoasă, atingând 50-60 cm adâncime.

Tulpina se dezvoltă în al doilea an, fiind ramificată şi păroasă, cărnoasă, brunie la exterior şi albicioasă la interior, înaltă de până la 2 m.

Frunzele sunt pubescente pe partea inferioară, dispuse altern. Cele inferioare sunt foarte mari (70-80 cm), lung peţiolate, rotunjite la bază, cu marginea întreagă şi acoperă solul în primul an. Frunzele superioare sunt mai mici.

Florile sunt purpurii, dispuse în inflorescenţe (capitule) globuloase, înconjurate de bractee încovoiate la vârf, în formă de cârlig.

Brusturele constituie o problemă pe pajişti prin faptul că nu este consumat de animale şi împiedică dezvoltarea altor specii cu valoare furajeră, sufocând vegetaţia. Capitulele sale (ciulini) se agaţă foarte uşor de blana animalelor, de îmbrăcăminte, saci şi alte materiale textile, facilitând răspândirea plantei la distanţe mari. Depreciază calitatea lânii, creând probleme mari la prelucrarea acesteia.

Creşte în culturi, livezi, pe pajişti, pe marginea drumului, în toate zonele, de la câmpie până la munte, fiind rezistent la secetă şi temperaturi extreme.

Planta trebuie distrusă în faza de rozetă, înainte de a emite tulpini, prin stropire cu erbicide, sau cu sapa, prin tăiere sub colet pentru a nu regenera.

2. Scaiete, ciulin (Carduus nutans)

Plantă bienală, dicotiledonată, din familia Asteraceae.

Tulpina se dezvoltă în al doilea an (în verile calde, chiar din primul an). Este dreaptă, groasă, costată, cu ţepi, ramificată la vârf, înaltă de până la 1,5 m.

Frunzele sunt glabre, uneori dens păroase pe nervurile inferioare, cu margini adânc serate spre lobate; nervurile se extind spre margini ca spini; frunzele bazale, de culoare verde închis, sunt dispuse în rozetă, având 15 – 50 cm lungime şi 2-10 cm lăţime; frunzele din partea superioară a tulpinii sunt lanceolate, puternic lobate, având până la 25 cm lungime şi 10 cm lăţime, cu 3-5 spini de 2-5 mm pe marginea fiecărui lob.

Inflorescenţa este de tip capitul, solitar, de 3-6 cm în diametru, de formă sferic-turtită, adesea “aplecat” la maturitate, purtând flori la partea superioară şi câteva rânduri de bractee lanceolate la baza sa, terminate cu spini.

Florile propriu-zise sunt subţiri, tubulare, de culoare roz, roşcat sau purpuriu, frumos mirositoare. Perioada de înflorire: mai – august. Fructele sunt mici, cu un smoc de perişori de cca 2 cm lungime, uniţi la bază. Seminţele pot rămâne germinabile în sol peste 10 ani.

Creşte pe pajişti, terenuri nelucrate.

Este o buruiană periculoasă, agresivă, deoarece se dezvoltă rapid, sufocând vegetaţia. Planta trebuie distrusă în faza de rozetă, înainte de a emite tulpini, fie prin stropire cu erbicide, fie cu sapa, prin tăiere sub colet, pentru a nu regenera. Dacă au apărut inflorescenţele, acestea trebuie tăiate şi arse, după ce se usucă, întrucât seminţele (până la 120.000 pe plantă) se răspândesc uşor prin vânt la câţiva kilometri distanţă, datorită smocului de perişori (papus) care le însoţeşte.

3. Cucută (Conium maculatum)

Plantă perenă, dicotiledonată, din familia Apiaceae.

Rădăcina este pivotantă, albă, cărnoasă. Tulpina, de 1,5-2,5 m înălţime, este puternic ramificata, netedă, fistuloasă, fin striată, cu pete roşietice-brunii mai ales spre bază.

Frunzele sunt mari (50 cm lungime, 40 cm lăţime), păroase, de 2-4 ori penat sectate, asemănătoare cu cele de pătrunjel.

Frunzele şi rădăcina au un miros puternic, neplăcut, când sunt zdrobite. Florile sunt mici, albe, grupate în inflorescenţe de tip umbelă, cu diametrul de 10-15 cm.

Fructele sunt ovale, glabre, de cca 3-4 mm lungime.

Creşte în toată ţara, de la şes până la munte, fiind întâlnită în sărături, locuri ruderale, tufărişuri. Planta are miros de şoarece. Toate părţile plantei, în stare verde sau uscată, sunt toxice pentru animale şi om, având efect paralitic asupra sistemului nervos, putând cauza moartea, prin ingerare.

Planta trebuie distrusă cu sapa sau prin stropire cu erbicide.

4. Scaiul dracului, rostogol (Eryngium campestre)

Plantă erbacee, perenă, dicotiledonată, din familia Apiaceae.

Tulpina este aproape globulos ramificată şi albicioasă. Frunzele sunt rigide, sectate şi spinoase, alb-verzui.

Florile mici, albe, sunt grupate în inflorescenţe capituliforme, înconjurate de un involucru ţepos.
Fructele sunt mici, cu spinişori.

Creşte îndeosebi pe păşuni uscate.

Această buruiană nu este consumată de către animale. Mai mult, datorită ţepilor, animalele nu pot paşte nici iarba din imediata apropiere.

Planta trebuie distrusă cu sapa sau prin stropire cu erbicide.

Dacă plantele au ajuns la maturitate, trebuie arse, în acest fel distrugându-se şi seminţele.

5. Alior, laptele câinelui (Euphoria cyparissias)

Plantă erbacee, perenă, dicotiledonată, din familia Euphorbiaceae.

Tulpinile, înalte de până la 30 cm, sunt drepte, fără perişori, provenind dintrun rizom târâtor.

Frunzele sunt înguste, întregi, lipsite de peţiol, au culoare verde-închis şi lungimea de până la 3 cm.

Inflorescenţa este o umbelă, compusă din peste 10 flori cu pedicele lungi de peste 2 cm. Bracteele florilor, ca nişte petale (involucru), sunt de culoare verde gălbui, spre toamnă căpătând culoare roşietică.

Este răspândită pe pajiştile din zona de câmpie, până în etajul pădurilor de conifere.

Se înmulţeşte mai mult prin rizomi, seminţele fiind, în general, neviabile. Întreaga plantă este toxică, atât în stare verde, cât şi uscată.

Sucul lăptos (latex) conţinut în frunze şi tupini provoacă iritaţii grave la contactul cu pielea.
Cauzează inflamaţii, însoţite de purgaţii şi sângerări drastice dacă este consumată de animale.

Planta se distruge prin stropire cu erbicide sau cu sapa.

6. Feriga de câmp, țolul lupului (Pteridium aquilinum)

Plantă erbacee, perenă, din familia Polypodiaceae.

Tulpina este un rizom târâtor puternic, din care se dezvoltă numeroase rădăcini ce pot ajunge până la 1-5 m adâncime, conferind plantei rezistenţă deosebită la secetă sau temperaturi extreme.

Peţiolul frunzei (până la 1 m lungime) are perişori la bază şi prezintă un şănţuleţ pe toată lungimea sa. El susţine o frunză lată (0,5-1 m), triunghiulară, verde-închis, adesea în poziţie orizontală.

Aceasta este împărţită în 3 părţi, una terminală şi două opuse. Fiecare din aceste părţi are formă triunghiulară şi este compusă din numeroase foliole alungite, ascuţite la vârf, care, la rândul lor, sunt compuse din alte (sub)foliole apropiate, cu vârful rotunjit.

Frunzele tinere, crescute primăvara din rizomi, sunt curbate la vârf şi acoperite cu perişori gri-argintii.

Planta se înmulţeşte în principal pe cale vegetativă, prin rădăcinile crescute din rizomi, foarte puţin prin spori.

Sporangii (în care se formează sporii) sunt grupaţi în sori liniari, care formează o linie brună continuă pe faţa inferioară şi la marginea ultimelor diviziuni ale limbului. Ei nu sunt acoperiţi de induziu (mici aripioare), spre deosebire de alte specii de ferigi.

Planta conţine substanţe toxice în toate organele plantei, putând provoca moartea animalelor care o consumă.

Feriga de câmp creşte în colonii întinse la marginea pădurilor, prin poieni şi pajişti, în regiunea montană. Rizomii sunt rezistenţi la foc, prin urmare, arderea nu constituie un mijloc eficace de combatere a acestei buruieni. Planta trebuie distrusă fie prin stropire cu erbicide, fie periodic, cu sapa, pe măsură ce regenerează.

7. Măcrișul mărunt, măcrișul iepurelui (Rumex acetosella)

Plantă erbacee, perenă, dicotiledonată, din familia Polygonaceae.

Rădăcina este un rizom puternic, adânc, din care creşte o tulpină dreaptă, muchiată, de culoare roşiatică, cu şanţuri adânci, înaltă de până la 60 cm. Frunzele sunt lanceolate, alterne, cele inferioare lungi de 15-30 cm, late de 6- 10 cm, cu peţiol aripat, cele tulpinale lungi de 10-20 cm, late de 1,5-3 cm.

Frunzele au culoare verde-palid pe dos şi nervura mediană pronunţată.

Florile femele, de culoare roşie purpurie spre maro, sunt dispuse într-un panicul, în vârful tulpinii. Creşte pe pajiştile umede, din regiunea de câmpie, până în regiunea submontană, pe soluri sărace, nisipoase, moderat acide.

Planta conţine oxalaţi ce conferă toxicitate plantei dacă este consumată de animale în cantitate mare, concretizată prin manifestari nervoase, iritaţie gastro-intestinală şi tulburări renale.
Cabalinele sunt foarte sensibile, moartea putând surveni la 2-3 ore de la consumul unei cantităţi mari de măcriş.

Planta se combate prin stropire cu erbicide sau prin distrugerea periodică, a rizomului persistent, cu sapa.

8. Stirigoaie, steregoaie (Veratrum album)

Plantă perenă, monocotiledonată, din familia Liliaceae.

Prezintă un rizom cărnos şi rădăcini groase. Tulpina este cilindrică, fistuloasă, acoperită cu peri scurţi. Frunzele, în primii 2-3 ani, sunt dispuse bazal, sub formă de rozetă, apoi şi tulpinal.

Frunzele bazale sunt mari (lungi de 30 cm, late de 15 cm), eliptice, cu nervuri arcuate, fin pubescente pe faţa ventrală, cu marginea întreagă şi cu teaca alungită, tubulară. Frunzele tulpinale sunt sesile şi descresc în mărime de la bază spre vârf. După 2-3 ani, se dezvoltă o tulpină floriferă înaltă de 0,5-1,75 m, dreaptă, striată, cu flori alb-verzui, dispuse sub formă de raceme bogate în vârful tulpinilor.

Creşte frecvent pe păşunile, fâneţele, poienile umede din zona de deal şi de munte. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Întreaga plantă (dar în special rizomii şi lăstarii tineri) conţine numeroşi glucoalcaloizi toxici pentru animale şi om.

Consumarea de către animale a plantei verzi sau sub formă de fân provoacă intoxicaţii grave cu manifestări digestive, renale, respiratorii, locomotoriinervoase.

Planta se distruge prin stropire cu erbicide sau cu sapa.

9. Dracilă, holeră, scai tătăresc (Xanthium spinosum)

Plantă erbacee, anuală, din famila Asteraceae.

Tulpinile sunt drepte, ramificate, ajungând până la 1 m înălţime.

Frunzele, de culoare verde închis pe partea superioară şi cu un puf gri pe partea inferioară, sunt lanceolate, au 3-8 cm lungime şi 0,5-2,5 cm lăţime. Nervura mediană este proeminentă.

Frunzele sunt întregi sau împărţite în 3-5 lobi neuniformi.

Planta posedă spini galbeni, trifurcaţi, lungi de 1-3 cm, situaţi la baza frunzelor şi la ramificaţiile tulpinii.

Prezintă flori mici, de culoare verde, neaspectuoase.

Înfloreşte pe tot parcursul verii, până toamna.

Fructele au 8-10 mm lungime, conţin 2 seminţe şi sunt acoperite cu spini îndoiţi sub formă de cârlig, care se agaţă de blana animalelor, hainele oamenilor şi alte materiale textile, facilitând răspândirea seminţelor la distanţe mari.

Buruiana constituie o problemă pe pajişti şi în culturile agricole datorită spinilor foarte ascuţiţi cât şi ciulinilor agăţători ce îngreunează tunsul oilor şi depreciază calitatea lânii.

Plantele tinere sunt otrăvitoare pentru animale, în special cai şi porci. De asemenea, pot provoca dermatite de contact la unele persoane.

Se combate prin stropire cu erbicide, sau prin tăiere cu sapa, după care trebuie arsă, pentru distrugerea spinilor şi a fructelor, respectiv a seminţelor.

10. Cornac, cornuți, scaietele popii (Xanthium strumarium)

Plantă anuală, dicotiledonată, din familia Asteraceae.

Tulpina este viguroasă, ramificată, cu peri denşi, însă lipsită de spini, având o înalţime de 50-120 cm.

Frunzele sunt de tip palmat. Cele inferioare sunt cordate-trunghiulare, neregulat lobate-dantelate (zimţate), cu peri deşi şi scurţi pe partea inferioară; frunzele superioare sunt lanceolate.

Este o plantă monoică: florile mascule sunt sferice, verzui, amplasate la capătul lăstarilor, cele femele sunt solitare sau mai multe în axila frunzei, după fecundare având formă de arici. Calatidiile femeieşti (fructele) sunt asemănătoare cu ale holerei (X. spinosum). Au cca 8-20 mm lungime, au formă ovoidă, terminate cu două ciocuri, fiind acoperite cu spini cu vârful îndoit. Creşte în culturi, pe pajişti, pe marginea drumurilor, în zone cu veri calde.

Buruiana constituie o problemă pe pajişti prin faptul că plantele tinere sunt toxice pentru taurine, cai şi porci, iar fructele se agaţă uşor de blana animalelor, îndeosebi a oilor (răspândindu-se pe această cale) şi creează probleme la prelucrarea lânii, depreciindu-i calitatea.

Se combate prin stropire cu erbicide, sau prin tăiere cu sapa, după care trebuie arsă, pentru distrugerea fructelor şi seminţelor.


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here