Acasă Opinii AM Press : Am avut români ca Tusk, dar i-am împuşcat

AM Press : Am avut români ca Tusk, dar i-am împuşcat

34
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Încă sub emoţia reverenţei făcute limbii române şi românilor de polonezul Tusk, un rar politician al zilelor noastre, nobil, educat, inspirat, mi-am amintit în dimineaţa asta o întâmplare similară, în care un român face asta. Da, un român, chiar un mare patriot român, ucis mişeleşte lângă o pădure din Strejnic. Este vorba de Nicolae Iorga. Eram student când am citit asta. Marele nostru istoric, cărturar de elită, dar şi politician, mergea spre Stockholm parcă, pentru a ţine o conferinţă promisă. A plecat cu trenul de la Bucureşti şi până în Peninsula Scandinavă unde se găseşte Suedia, făcea o săptămână, dacă nu mai mult. Ei bine, în stilul cărturarului care n-are facultatea piederii vremii şi tăiatului frunzei la căini, s-a apucat să înveţe limba suedeză spre a ţine discursul de la Universitatea din Stockholm în limba ţării gazdă, o limbă germanică grea.

Se spune despre Iorga că ar fi ştiut 14 limbi, pe lângă limba maternă. Discutând cândva cu Valeriu Râpeanu, la mine la Sângeru, unde ca director al Editurii Eminescu venise pentru lansarea unei cărţi de poezie a mamei mele, Virginia Breslaşu, l-am întrebat – el era şi este specialist în Iorga, căruia i-a dedicat numeroase studii – dacă-i adevărat, dacă marele nostru cărturar chiar ştia atâtea limbi? Ştia şapte limbi fără cusur, mi-a răspuns nea Valerică, fiindcă aşa îl apelam. De aici încolo încep legendele, dar avea într-adevăr o uriaşă capacítate de a învăţa repede limbi străine, mi-a spus istoricul literar.

Nicolae Iorga şi-a ţinut, spre uluirea gazdelor, conferinţa de la Stockholm în limba lor, care-i un derivat al limbilor germanice.
Donald Tusk a citit, sub scenele bogatei istorii a românilor, pictate pe bolţile Ateneului, un dicurs perfect articulat, lipindu-i părţile cu materia sufletului şi harului intelectual, îmbinând reverenţa cu atenţionarea asupra pericolelor de a nu frânge democraţia (pilduitoare comparaţia cu imposibilitatea de a apăra patru lovituri de la 11 metri, pe care Duckadam a făcut-o posibilă), aşezând alături performanţa de spirit, amintindu-i pe George Enescu,Tzara, Cioran, Nichita Stănescu, şi performanţa sportivă a Nadiei Comăneci sau a Simonei Halep, toate spre a demonstra că Uniunea Europeană nu-i o utopie, iar România, cu zăcămintele ei de spirit, distinsă şi frumoasă ca Voroneţul, e aici la locul ei.

Cineva se întreabă dacă politicienii noştri, unii de faţă, alţii plecaţi cu alte treburi mai importante, au înţeles ceva din lecţia Tusk? Nu ştiu. Ceea ce ştiu e că istoria noastră n-a dus şi nu duce probabil lipsă de personalităţi, iar “darul polonez” a fost experimentat cândva, între cele două războaie, de un român, pe nume Nicolae Iorga, pe care românii, tot ei, l-au asasinat.
Plecăciune Pan Tusk, tu care vii dintr-o ţară nobilă şi tragică în lunga ei istorie, ţară în care eu am cunoscut iubirea poloneză, măreţia medievală a Cracoviei, Nocturnele lui Chopin, în grădina cu pomi şi pârâu de la Zelazowa Wolla şi încă multe altele pe care nu e loc să le istorisesc acum. Domnia ta, Pane, ai reuşit să transformi un eveniment sortit formalului şi uzanţelor care au prins pojghiţă de plictis, în miracol şi să-i pui aură.
Lucian Avramescu


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here