Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii B1.ro : Rezultatul controversatei licitaţii…

B1.ro : Rezultatul controversatei licitaţii…

217
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Rezultatul controversatei licitaţii de 1,6 miliarde de euro pentru corvete, ţinut secret de autortităţi: Interesul lui Dragnea şi lobby-ul agresiv făcut de olandezi

În ciuda faptului că Ministerul Apărării a deschis, în sfârşit, vineri, plicurile cu ofertele celor trei concurenţi pentru contractul uriaş de 1,6 miliarde de euro privind construcţia de corvete şi modernizarea fregatelor.

Mizele acestei licitaţii sunt extrem de ridicate pentru el concurând trei firme importante Damen (Olanda), Fincantieri (Italia) și Naval Grup (Franța).

Surse citate de Newsweek susţin că Liviu Dragnea manifestă un interes ridicat pentru această licitaţie, iar în mai multe instituţii ale statului se duce un lobby pentru compania olandeză.

Damen este reprezentată de Gheorghe Mușat, fost securist şi turnător la Securitate conform Newsweek, şi un personaj cu legături cu apropriaţii lui Dragnea.

Compania olandeză se află abia pe locul al doilea privind valoarea ofertelor făcute după deschiderea plicurilor cu ofertele financiare ale celor trei companii de către comisia de licitaţii din cadrul Ministerului Apărării.

Astfel, ordinea prețurilor este următoarea: Fincantieri a oferit 1,34 miliarde de euro, Damen – 1,255 miliarde de euro și Naval Grup – 1,2 miliarde de euro.

Dacă se merge pe varianta cea mai profitabilă pentru statul român atunci francezii de la Naval ar fi câştigătorii. Astfel, Damen care a investit într-un lobby puternic şi care este şi favorita lui Dragnea ar pierde licitaţia.

În ciuda acestor oferte, ministrul Apărării, Mihai Fifor, nu a răspuns nimic concret când a fost vorba despre această licitaţie.

“Sperăm ca până în data de 15 noiembrie să putem să facem anunțul referitor la finalizarea acestei proceduri”, afirma Fifor, conform Evz.

Semi-oficial, surse care preferă să rămână anonime au declarat pentru Newsweek România că, într-adevăr, licitația pentru corvete și fregate a fost finalizată, dar cu toate acestea nu a fost anunţat niciun rezultat.

În acest context, amintim că Damen este implicată într-un uriaş scandal de corupţie după ce a făcut afaceri în mai multe state cu intermediari controversaţi care acum sunt acuzaţi de dare de mită.

Aceste informaţii apar într-un studiu NRC şi al grupului de jurnalişti de investigaţii “Lighthouse Reports” privind activitatea Damen. Acestea vizează utilizarea intermediarilor şi plăţile efectuate în Sierra Leone, Ghana, Togo, Libia, Brazilia şi Chile.

Într-un răspuns privind investigaţia, Procuratura arată că Damen este suspectă că “activ, prin intermediari, a dat mită către oficiali din mai multe Guverne străine pentru a obţine diverse decizii”.

Olandezii de la Damen sunt cei care controlează şantierul naval de la Mangalia, cu toate că acţionariatul majoritar este deţinut de statul român. La doar câteva luni după ce au preluat managementul șantierului naval de la Mangalia, olandezii de la grupul Damen au numit la conducere două nume cu greutate din serviciile de informații românești. Este vorba despre Dorin Grosu, vicepreşedintele noii companii Damen Shipyards Mangalia, fost şef al Doi şi-un Sfert şi ofiţer de informaţii al Armatei, și consultantul Dan Dumitru, fost general SIE.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here