Acasă Supliment Cultural Recenzii filme/carti Bârfa din high life

Bârfa din high life

142
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Din elita scriitoarelor engleze, cea mai citită este Jane Austen. La biblioteca Barnes & Noble din New York am dat peste zeci de ediții ale celor 6 romane scrise de ea. Însă sunt imposibil de parcurs, fiindcă n-au supape. Au o densitate narativă ca forța bârfei dintr-un sat sau dintr-o comunitate izolată. Este incredibil ce perfect a fotografiat Jane Austen (1775 – 1817) lumea în care și-a trăit scurta sa viață. Este un pionier al literaturii feminine. Tema abordată de ea cu persuasiune este dependența femeii de mariaj.

Ecranizarea din 1996 a romanului Emma, de pildă, este o mostră de observație a Bârfei în care trăia clasa avută. Emma, deși la doar 22 de ani, nu are ca țintă în viață decât să-și moșească prietenele, să le găsească perechea. Se ocupă intens de împerecherea tinerilor, e bolnavă să nimerească partenerul potrivit. E o goană, o adevărată vânătoare să-i găsească lui Hariett, una dintre prietene, bărbatul potrivit, pe care ea l-a ales. Când se întâmplă să nu se cadă zarurile așa cum le-a ticluit, Emma e tristă, plânge, devine ca o rană de nevindecat.

În acestă goană nebună după aleși, se petrec adevărate analize psihologice, o știință a observării, o întreagă literatură a detaliilor. Pentru Austen, prin Emma, ideea de mariaj devine un pretext pentru a defini societatea în care trăiește. Fiecare cuvânt rostit de un personaj este interpretat pe toate fețele. Din ceea ce spun, oamenii devin respectabili sau niște caricaturi. În vânătoarea după fuste sau fracuri, Emma definește o lume inconfundabilă, cum avea să se întâmple cu toată literatura feminină engleză.

Iar actrița Gwyneth Paltrow, aflată la primul ei rol important, de parcă și-ar pregăti drumul către Viola din Shakespeare in love (1998), joacă perfect acest rol al fetei inocente care se bagă în viața tuturor, dă verdicte, este ca un arhanghel care cântărește păcatele, vorbele de culise, fiecare gest pe care îl fac personajele. Ea pozează într-o zeiță a dreptății, până își frânge gâtul în realitate, căci viața nu este chiar așa cum își imaginează ea, ca în diagnosticele sale fără cusur, iar surprizele îi dau o lecție usturătoare. Deși foarte tânără, ea, datorită unei inteligenețe superioare și unei culturi de invidiat, este consierată liderul opiniilor, avocatul vieții de culise, al incredibilei plase erotice care se formează în zona tinerilor, care nu au decât un țel, o partidă potrivită. Bârfa este ca un laț. Sufocă această lume închisă și cel care nu are știința de a trăi în ea, sucombă. Bârfa te strivește, iar arta vieții este să supraviețuiești în acest infern.

Regizorul Douglas McGrath a ales și un spațiu foarte limitat, poate și din cauza devizului auster, de numai 6 mil. de dolari, redus la câteva interioare și la natură. Această economie dă densitate Bârfei, exact ca un tablou vast de epocă înghesuit într-o ramă mică. Să ne gândim cât de mici sunt tablourile lui Van Gogh, dar ce lume necuprinsă descriu ele!

Emma caută să-și mărite prietenele, să le găsească bărbatul potrivit, dar uită de sine atât de mult încât nici nu observă că prietenul ei din copilărie, Knightley, pe care îl prețuia cel mai mult, o iubește, a iubit-o dintotdeauna. Nici nu a băgat de seamă că zeii i-au ocrotit iubirea. N-a avut decepții, nu a suferit. Ce va fi mai departe, ce devine un persoanj ca Emma, putem deduce din Pride and Prejudice, capodopera lui Austen, roman conceput tot pe canavaua măritișului, a celor 5 fete Bennet, care își caută în disperare perechea. Sau ne-o putem închipui din stirpea mai largă a inspirației, din ceea ce este Emma lui Flaubert în Madame Bovary, ori Ana Karenina lui Tolstoi, unde găsim cele cele mai frumoase pagini despre relația în triunghi din istoria literaturii.

Dragostea, sub forma mariajului sau a relației în trunghi, a marcat istoria omenirii. Și e importantă dragostea juvenilă, cum sunt și eroii lui Shakespeare, ca Romeo și Julieta. Și Emma pare din acest aluat. De altfel, tinerețea învinge decepțiile. O dovedește și Harriet, care este respinsă în două rânduri de aleșii ei, dar acceptă până la urmă să fie aleasă de cine o dorește.

Fatal pare doar faptul că toată această lume de high life nu are decât o preocupare, cine cu cine, care cu care se potrivește (în funcție de bani, de venit, desigur). Mariajul devine ținta tuturor discuțiilor și acțiunilor. Nu altceva se petrece și într-un serial de epocă apropiată ca Poldark, o ecranizare a romanului lui Winston Graham, sau, și mai departe, în serialul The Tudors, unde însăși istoria Angliei pare dependentă de sex, de căsătorie, ba dependența lui Henric al VIII-lea de Anne Boleyn răstoarnă total raportul față de supuși (decapitările lui Thomas Morus și John Fischer), dar mai ales față de papalitate, marcând o ruptură ce dă naștere anglicanismului, în care regele se consideră Papă!

Iar la Jane Austen, mai ales în romanul Emma, regină devine Bârfa, bârfa nobilimii engleze, care respectă un cod al epocii, un cod moral incredibil de puternic, care își va pune amprenta pe toată literatura engleză, care reflectă o istorie sui-generis, inconfundabilă. Clasa avută engleză este cel mai prețios reper în istoria umanității. Pecetea ei este absolută. Nici un alt popor, nici o altă istorie nu este atât de bine definită. Istoria Angliei, ca și literatura pe care a generat-o, nu are concurență.

Ca nicăieri se adeverește ceea ce spunea Truman Capote: „Toată literatura este o bârfă”. Poate ni se pare exagerat, cum, toată? Da, deși literatura lui Dostoievski sau Cehov nu ne pare a fi o bârfă. Dar este, extrem de bine mascată, rafinat de bine acoperită de o viziune robustă despre lume. Boala de a vorbi, de a filosofa a personajelor este o bârfă. Un geniu știe să ridice bârfa de pe uliță la mari întrebări filosofice, la scandalul de idei, așa cum l-a practicat fără cusur Iisus Hristos, prin învățătura sa, care a dat naștere celei mai puternice realități a bârfei religioase – biserica.

Însă toate cărțile nu sunt decât defulări ale Bârfelor la care nu ai acces. Ceea ce nu poate face în viață, scriitorul transpune în literatură. Dacă ne gândim că viața unui sat înseamnă bârfa lui – aceasta este literatura vie a unui sat, bârfa! -, nu vom mai vedea în bârfă un cusur, un fapt condamnabil, ci suportul existenței, care s-a perpetuat de la epoca primitivă la viața de azi, conturându-se într-un cod moral.

De fapt, există o explicație, bârfa ar fi ceea ce însemană libertatea sau libertinajul față de codul moral rigid al epocii, față de ceea ce nu este permis la biserică. Ea este ca un suflu nou, aduce un aer proaspăt, îmbunătățește codul moral, verifică ceea ce este rezistent și duce mai departe principiile morale. A încălca codul moral înseamnă un progres atunci când noul este încorporat în vechi.

Așa se întâmplă și în filmul Mona Lisa Smile (2003), în regia lui Mike Newell, când noul adus de o profesoară de istoria artei, Katherine Watson (Julia Roberts), la faimosul Wellesley College, un colegiu de fete din Noua Anglie, rigid, tradițional, foarte englezit, ca în romanele lui Charlotte Brontë, are impactul unei bombe, căci dinamitează bârfa studentelor, dar și convențiile folsilizante ale școlii, este ca un fel de blow up, ca o lovitură de grație dată codului învechi de educație, în care un inel de logodnă era mai prețuit decât absolvirea facultății. Katherine, cu zâmbetul ei misterios, comparată cu Mona Lisa, le învață pe studente să nu se pregătească să devină bune gospodine, ci să gândească liber, cu propriul lor cap, să iasă din șabloane. Nu altceva se întâmplă și în Never Let Me Go, o altă poveste senzațională ce dezvoltă aceleași coordonate dintre învechit (un internat britanic foarte cazon) și noul propulsat de evadarea prin iubire (aici, două fete iubesc același băiat). Conflictul între nou și vechi (rigid, învechit) este, în toate aceste povești, formidabil. Noul clatină din țâțâni convențiile, întreținute de bârfă. Este ca o voce din înalt care clatină amvoanele. Bârfa, ceea ce este mai bun în ea, tezaurul ei de informații, nu trebuie respins, ci asimilat, astfel ea devine fluentul, uleiul care unge Marele Mecanism al istoriei și-l face să funcționeze.

Grid Modorcea, Dr. în arte


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here