Acasă Colţul specialistului Sanatate Botosaneanul.ro : Maternitate pericol public ?

Botosaneanul.ro : Maternitate pericol public ?

64
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Botoșaniul, locul 3 pe țară la infecțiile nou-născuților 

Nici mai mult, nici mai puțin de 178 de pacienți s-au îmbolnăvit în spitalele din Botoșani într-un an și jumătate. Din nefericire, cele mai multe cazuri de infecții intraspitalicești s-au înregistrat pe secțiile de nou-născuți.

Pe locul 3 din România la infecțiile la nou-născuți

Conform unei statistici întocmite de Institutul Național de Sănătate Publică, în primul semestru al anului 2018 la Botoșani au fost raportate un număr de 50 de infecții. Dintre acestea, cele mai multe s-au consemnat pe secțiile de Chirurgie și de Nou-Născuți. De altfel, Botoșaniul este în top trei, după Timiș și Iași, în ceea ce privește infecțiile la nou-născuți. În primul trimestru al anului 2018, la nou-născuți au fost raportate 9 cazuri, în timp ce în 2017 au fost declarate 32 astfel de infecții, an în care Botoșaniul s-a situat pe locul al patrulea la nivel național în același nefericit clasament.

”Este acea idee la noi în România să ascundem infecțiile”

Carmen Zaboloteanu, șeful secției de Neonatologie, este de părere că Botoșaniul este fruntaș la acest capitol pentru că, pur și simplu, celelalte județe nu raportează toate cazurile.

„Noi raportăm, unele județe nu declară. Eu la copii nu mă risc. Respectăm foarte bine protocolul. Este acea idee la noi în România să ascundem infecțiile. Dacă ne uităm la nivel european suntem cu infecțiile nosocomiale uau, super bine, suntem mai bine decât Elveția, nu avem. Și e păcat. Eu prefer să știu: este sau nu este. În orice spital din lume sunt infecții legate de actul medical”,

Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.

infectii maternitatea botosani

Cum ar putea fi prevenite aceste infecții?

„Igiena mâinilor este foarte importantă. Avem lipite pe incubatoare niște steluțe, niște fețe vesele: «nu mă atinge dacă nu te-ai spălat pe mâini». Încercăm să inducem și la mămici să nu pună niciodată mâna pe copil fără să se spele pe mâini. Există dezinfectante în fiecare salon. Mergem la vizite cu dezinfectantul. Mâinile sunt principalul vector. Din punctul meu de vedere numărul nu este alarmant pentru că nu sunt bacterii multirezistente. Că există, nu este un semn bun”,

Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.

Medicii se feresc să raporteze

Totuși, cel puțin oficial, Botoșaniul pare să stea din ce în ce mai prost la infecțiile intraspitalicești din toate secțiile, nu doar din maternitate. Dacă în 2017 județul nostru s-a clasat pe locul 35, în primul semestru din 2018 era deja pe locul 28.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP), susțin însă că situația nu este una alarmantă la nivelul județului.

Ba mai mult decât atât, sunt de părere că nu ar trebui să ne sperie numărul mare de infecții raportate, ci din contră medicii ar trebui încurajați să declare aceste infecții și să acționeze corect în astfel de situații.

„Eu consider că suntem într-o limită a normalității. Predomină infecțiile digestive și dacă ne uităm pe secții observăm că cele mai multe sunt pe Secțiile de Chirurgie și de nou-născuți. S-ar explica prin faptul că nou-născuții și sugarii fac frecvent boli diareice acute din cauza nesterilizării corecte a instrumentarului și pe de altă parte mai există și posibilitatea de a lua microbi de la mamă. Deci mama poate să contamineze tetina respectivă și să transmită infecția copilului. Pe secția chirurgicală sigur că există risc. Dacă este un bolnav cu un microb, microbul acesta se poate transmite la un alt bolnav nu numai prin pansament, ci și prin aer”,

Cornel Saradan, medic în cadrul Direcției de Sănătate Publică

infectii maternitatea botosani 2

 

19.607 infecții spitalicești au fost raportate la nivel național în anul 2017.

A Descoperit Trucul Virtual Simplu Pentru Câștigul Banilor!
Infecțiile, ucigașul tăcut din spitale: Focar depistat la un bebeluș, după 22 de zile de spitalizare!
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here