Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura botosaneanul.ro : Oraşele din Botoşani unde primăria…

botosaneanul.ro : Oraşele din Botoşani unde primăria…

82
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Oraşele din Botoşani unde primăria NU va mai plăti factură la electricitate: Noi am scos toate avizele

Două oraşe din judeţul Botoşani se pregătesc să devină independente energetic.

Independenţă energetică

Două oraşe din judeţul Botoşani investesc masiv în independenţă energetică pentru a face economie la bugetul local. Primăriile din Săveni şi Darabani nu vor mai plăti facturi la curent pentru sediile administrative, şcoli, spitalele şi sediul poliţiei, după ce administraţiile locale au hotărât să investească în câmpuri cu panouri fotovoltaice la care să fie conectate toate instituţiile publice dar şi iluminatul stradal.

 ”Are multiple avantaje de la reducerea consumului de energie electrică şi până la  reducerea emisiilor de CO 2”, spune Liviu Hrimiuc primarul din Darabani.

Primăriile folosesc pentru aceste investiţii fie bani din bugetul local sau prin diferite parteneriate cu state din Europa.

 

”Este o investiţie de aproape 100.000 de euro”

 

Primul oraş care a accesat acest proiect este Săveniul. Are o populaţie de peste 7000 de locuitori şi în ultimul deceniu a cunoscut o dezvoltare constantă prin numeroase investiţii. Administraţia locală amenajează un parc fotovoltaic din bugetul local, cu aproximativ 100.000 de euro. Parcul fotovoltaic va fi amplasat pe un câmp de 70 de ari din afara oraşului.  Panourile vor fi apoi conectat la un set de aparatură ca va oferi gratuit energie electrică instituţiilor publice. Pe scurt, vor beneficia de curent gratuit, sediile administraţiei locale, spitalul din Săveni, şcolile, sediul Poliţiei dar şi alte instituţii publice. Totodată şi sistemul de iluminare publică va fi conectat la parcul de panouri fotovoltaice.

”Noi am scos toate avizele. Este o investiţie de aproape 100.000 de euro”, spune pentru Adevărul Relu Târzioru edilul din Săveni.

Cel mai probabil sistemul va fi funcţional în primăvara anului 2019.  Panouri fotovoltaice în cel mai nordic oraş din România Darabaniul este cel mai nordic oraş din România, aflat aproape de graniţă. Are peste 9800 de locuitori şi este o localitate săracă, unde investiţiile sunt mai mult decât necesare. Pentru a scăpa de costul cu facturile la electricitate, administraţia locală a decis să investească într-un parc fotovoltaic care să alimenteze instituţiile publice dar şi reţeaua de iluminat public, la fel ca în Săveni.

Amenajarea acestui parc fotovoltaic la ieşirea din oraş este finanţat prin programul de cooperare elveţiano-român, destinat oraşelor sărace. Proiectul costă 2.4 milioane de lei iar autorităţile spun că vor trece cât mai repede la implementarea lui.

”Proiectul presupune reducerea consumului anual de energie electrică, producerea de energie electrică din sursă regenerabilă, reducerea costurilor dar reducerea emisiilor de dioxid de carbon”, spune primarul din Darabani.

Investiţie pentru economie la buget

Cel mai important motiv pentru investiţiile în panourile fotovoltaice este reducerea facturilor la curent electric şi direcţionarea banilor către investiţii. Numai la Săveni, economia este de peste 18.000 de lei pe lună.

”Toţi aceşti bani vor putea fi refolosiţi la alte investiţii, de exemplu la reparat şcoli, grădiniţe, de făcut locuri de joacă”, spune Relu Târzioru.

La Darabani economiile deasemenea, spun reprezentanţii autorităţilor locale, vor fi folosite pentru investiţii. Săveniul şi Darabaniul vor fi în 2019 primele oraşe din judeţul Botoşani independente energetic.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here