Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura botosaneanul.ro – Proiect de la un PSD-ist :

botosaneanul.ro – Proiect de la un PSD-ist :

271
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Consiliul Local să cumpere 100 de bucăți din cartea scrisă de un consilier local PSD care deja a primit finanțare de la Consiliul Judeţean

Aleşii de la municipiu vor dezbate în şedinţa de astăzi mai multe proiecte de hotărâre privind achiziţionarea unor cărţi sau materiale cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Anului Centenar.

Vor să ia încă o carte

Unul dintre acestea este iniţiat de social-democratul Ioan Brânzei şi prevede alocarea unei sume de 3.300 de lei pentru cumpărarea a o sută de exemplare din cartea „Pagini din istoria României în context european”.

Fostul director de la defuncta SC Drumuri şi Poduri SA, societatea Consiliului Judeţean de la începutul anilor 2000, îşi justifică propunerea prin faptul că lucrarea ar fi editată în cadrul proiectului naţional Centenarul Marii Uniri din 1918.

„O istorie ce prezintă sacrificiul suprem al înaintaşilor noştri pe câmpul de luptă, sub conducerea marilor noştri voievozi şi domni şi desigur al armatei române, fără de care astăzi nu eram împreună pe acest pământ străbun românesc. Cred că utilitatea acesteia este în bibliotecile botoşănene şi mai ales în cele şcolare, fiind de folosinţă profesorilor şi elevilor”,

Ioan Brânzei, consilier local, în adresa trimisă primarului.

Iar autor este chiar consilier local şi coleg de partid cu iniţiatorul proiectului

Autor este Laurenţiu Maftei (foto în centru, în picioare), „distinsul coleg”, aşa cum îl numeşte Ioan Brânzei (foto în picioare, în stânga lui Laurențiu Maftei). Sunt colegi atât de Consiliu Local, cât şi de partid, ambii fiind membri ai PSD.

Laurenţiu Maftei, direct pe persoană fizică, a beneficiat de o finanţare de la Consiliul Judeţean pentru a scoate amintitul volum, lucru pe care chiar iniţiatorul hotărârii îl precizează în scrisoarea trimisă edilului şef.

7.009

lei a primit de la CJ Laurenţiu Maftei în cadrul programului de finanţări nerambursabile

„Menţionez că autorul nu are nici o pretenţie pecuniară, cartea fiind editată cu sprijinul financiar nerambursabil al Consiliului Judeţean Botoşani şi cheltuiala ar fi numai pentru obţinerea acesteia de la Editura Quadrat cu un cost estimativ de 31,5 lei”,

Ioan Brânzei, consilier local, în adresa trimisă primarului.

Cu alte cuvinte, se doreşte ca actualul Consiliu Local să cumpere o sută de cărţi scrise tocmai de un consilier local, volum care a văzut lumina tiparului pe banii Consiliului Judeţean.

 

Destin politic legat de Ovidiu Portariuc

 

Ca şi Ioan Brânzei, cel care a iniţiat proiectul, Laurențiu Maftei este pensionar, „de profesie tehnică” după cum este prezintat pe coperta cărţii, acolo unde  cititorii sunt informaţi că s-a născut în „anul de graţie 1948, la 17 iulie, dintr-o familie de răzeşi”.

„Este rezultatul unei străduinţe de patru ani a autorului, cu sprijinul financiar nerambursabil al Consiliului Judeţean Botoşani, în cinstea marelui eveniment al naţiei române, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri 1918 – 2018”,

se arată pe coperta cărţii.

Laurenţiu Maftei a fost pentru o perioadă din precedenta legislatură consilier la cabinetul primarului de atunci, Ovidiu Portariuc. Ulterior, a devenit consilier local tocmai după ce Ovidiu Portariuc a demisionat.

 

Autorul Maftei vine de pe … „Strada Mafteienilor”

În prezentarea făcută pe coperta 4 a cărţii, cititorilor li se aduce la cunoştinţă că Laurenţiu Maftei a crescut pe… „Strada Mafteienilor”. şi Asta datorită „seminţiei Mafteienilor ce vin din anul 1700, în acest ţinut românesc din lunca Prutului. Un loc care astăzi se numeşte «Strada Mafteienilor»”.

Născut în comunism, Laurenţiu Maftei şi-a trăit mai mult de jumătate de viaţă în regimul totalitar. Cum vede el în carte ce s-a întâmplat după?

„În cei 27 de ani de la Revoluţia din 1989, au fost lichidate de către guvernanţii capitalişti, circa 1.256 de întreprinderi, care aveau un număr mediu scriptic între 1.000 şi 10.000 de muncitori”.

Problema este că aceşti „capitalişti” care au lichidat fabricile au fost în perioada menţionată de obicei PSD-işti, partidul care a stat cel mai mult la putere după revoluţie, partid din care face parte şi distinsul autor.

 

De ce nu donează scriitorii cărţile?

Cumpărarea unor cărţi prin hotărâri ale Consiliului Local a devenit o modă la Botoşani. Deşi se susţine că autorii nu ar încasa vreun ban fiindcă ar fi achiziţionate direct de la edituri sau librării intervine firesc întrebarea: dacă scriitorii – profesionişti sau de ocazie – nu încasează vreun ban, de ce nu le donează ei direct municipalităţii şi trebuie totuşi să fie cumpărate pe banii cetăţenilor de la edituri sau librării? Mai ales că unii nici nu le-au scos pe banii lor, ci, de exemplu, din fondurile Consiliului Judeţean?

 

Autorul vede cartea ”ca un fel de manual de istorie”

 

Scriitorul social-democrat susține încă că și dacă ar dori nu ar putea să doneze respectivele cărți fiindcă tirajul inițial nu a fost unul foarte mare și s-a epuizat. Iar acum municipalitatea ar trebui să dea o nouă comandă la editură, aceasta să se adreseze tipografiei și să iasă pe piață o a doua ediție.

„Eu am făcut un proiect pe fonduri nerambursabile și s-a încheiat. Acolo nu ai voi să dai nici o carte în stânga, în dreapta, trebuie să justifici lista, sunt toate stabilite după norme exacte. Și o parte din cei care mă cunosc au fost la Biblioteca Județeană când am lansat cartea și câțiva iubitori de istorie, printre care și dl Brânzei s-au gândit: ce ar fi să dea și în școli aceste cărți fiindcă sunt ca un fel de manual de istorie, reprezintă istoria de la începuturi până în ziua de astăzi și este făcută în cinstea Unirii”,

Laurențiu Maftei, autor & consilier local.

Aceasta a subliniat că a muncit la volum timp de patru ani, că are aproape 500 de pagini și că nu va câștiga ceva de pe urma adoptării unei asemenea hotărâri.

Primarul Cătălin Flutur a evitat să inițieze el un asemenea proiect, întrebându-se și dacă respectivul consilier nu s-ar afla într-un conflict de interes?

Un PSD-ist pune Poliția pe mătușile care vând usturoi și pătrunjel în Piața Mare
Noul consilier local PSD a jurat cu un mesaj SURPRIZĂ al lui Flutur pentru Portariuc

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Destul de modest domnul consilier . Ar fi putut cere traducerea si tiparirea cartii in cel putin 30 de limbi , sau ca la angajarea unui bugetar acestuia sa i se puna intrebari despre cele scrise in carte .

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here