Acasă Jurnalul Bucurestiului Stiri BotosaniNews : Un fost senator de Botoșani, lăsat fără pensia specială

BotosaniNews : Un fost senator de Botoșani, lăsat fără pensia specială

288
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

senatul romanieiUn fost senator de Botoșani a fost înștiințat printr-o adresă trimisă de Senat, că din luna iunie nu va mai primi pensia specială întrucât nu mai sunt fonduri pentru plata acestor drepturi acordate demnitarilor. Este vorba de Dumitru Codreanu, fost senator în perioada 2000-2004, care primea o indemnizație specială lunară netă de 1699 de lei pentru un mandat, în afara pensie primite de la stat.

În adresă se precizează că prin Legea 6 din 2017 a bugetului de stat pentrru 2017, fondurile aprobate Senatului pentru plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă foștilor demnitari ai statului sunt insuficiente, reprezentând circa 50% din fondurile necesare și că acest lucru se datorează și faptului că după încheierea mandatului din 2012-2016, numărul persoanelor care beneficiază de aceste drepturi s-a dublat, astfel că începând cu luna iunie a.c , Senatul se va afla în imposibilitatea efectuării plății indemnizațiilor foștilor demnitari.

Dumitru Codreanu

Dumitru Codreanu

Eu, ca și beneficiar al acestei indemnizații, în conformitate cu cele prevăzute în Legea unică a salarizării, mă așteptam ca acest cuantum pe care îl primim fiecare să se dubleze, că așa au zis„, a declarat Dumitrui Codreanu.

Senatul a solicitat fonduri suplimentare de la Ministerul Finanțelor pentru efectuarea acestor plăți. Aceste adrese au fost trimise de Senat tuturor foștilor senatori pensionari.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here