Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Buna Ziua Iasi : O golanie de 200 de milioane de euro…

Buna Ziua Iasi : O golanie de 200 de milioane de euro…

81
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O golanie de 200 de milioane de euro blocheaza cea mai aglomerata intersectie din oras. Nimeni nu va mai avea liniste in Iasi. Proiectul este ILEGAL

Victor Semionov si Martin Slabbert

• Pe terenul Teba Industry urmeaza sa fie construit proiectul rezidential Silk District • Au fost anuntate birouri cu o capacitate de 14.000 de angajati si 2.500 de apartamente • Pe strazile adiacente se va instaura haosul in trafic, fiind vorba de aparitia unui numar de macar 15.000 de masini • Toata prezentarea pompoasa de ieri nu este altceva decat un santaj ordinar la adresa Primariei • Reprezentantii Prime Kapital sunt optimisti ca vor obtine autorizatia de construire • Proiectul este blocat in instanta, iar Primaria Iasi revendica terenul • “Avizul de oportunitate este consultativ. Nu voi ceda nicio palma de pamant din patrimoniul municipiul Iasi daca o pot recupera. Poate sa-i apartina lui Prime Kapital, poate sa-i apartina si SUA. Daca putem sa o aducem la municipiul Iasi, vom munci pentru asta. Nu luam orice informatie de buna pana cand instanta nu se va pronunta”, a spus primarul Chirica • Procesul va fi judecat de catre magistratii Judecatoriei Iasi, pe data de 29 mai

Un proiect imobiliar de peste 200 de milioane de euro a fost prezentat ieri, oficial, de catre beneficiarul Prime Kapital. Pe amplasamentul de 10 hectare ce apartinea Teba Industry SRL, ar urma sa fie ridicat un complex rezidential, sub denumirea de Silk District. Oficialii sud-africani de la Prime Kapital au explicat ca primele lucrari ar urma sa fie pornite in primul trimestru al anului viitor si ca intreg ansamblul va trebui finalizat pana in 2024. Insa, sunt semne de intrebare privind legalitatea acestui proiect. Arhitectii care trebuiau sa elibereze avizul de oportunitate au respins proiectul de mai multe ori. Asta, pana acum doua saptamani. Atunci s-a profitat de absenta unor arhitecti si s-a votat in viteza.

Totodata, conform prezentarii Prime Kapital, Silk District va avea 100.000 metri patrati de birouri Clasa A, ce vor avea o capacitate de 14.000 de angajati. Se mai adauga si 2.500 de apartamente. La aceasta capacitate, se presupune ca in zona isi vor face aparitia cel putin 15.000 de masini.

Dezvoltatorii au precizat ca acestea vor fi adapostite in parcari subterane special amenajate. Chiar si asa, infrastructura rutiera de pe Calea Chisinaului nu va face fata numarului mare de autoturisme. In acest moment, traficul este deja sufocat de camioanele si tirurile care parcurg zilnic artera. Chiar si in aceste conditii, investitorii sunt optimisti, chiar daca Iasul se confrunta cu probleme grave de poluare.

Terenul este blocat de un litigiu

O alta problema evitata in prezentare de catre cei de la Prime Kapital face referire la un litigiu pornit de catre chiriasii care foloseau spatiile de la Teba Industry. Acestia vor sa anuleze contractul de vanzare-cumparare incheiat cu sud-africanii, invocand faptul ca Teba Industry nu a respectat planul de privatizare a fostei fabrici de matase “Victoria” si ca terenul trebuie sa ajunga in proprietatea municipalitatii. Procesul se va judeca pe data de 29 mai de catre magistratii de la Judecatoria Iasi. “Este absurd. Nu o sa comentez decizia administratiei locale. Avem drepturi complete. S-au investit sute de mii de euro pentru proiect. Facem asta cu un teren care nu ne apartine?”, a spus Mihai Vasilescu, partener Prime Kapital.

La prezentare a fost prezenta si Maggie Kitshoff, manager la Prime Kapital. Aceasta a precizat ca proiectul este original si ca nu va fi vandut dupa obtinerea autorizatiilor de construire. Si primarul Mihai Chirica a comentat oportunitatea acestui proiect imobiliar. Edilul a explicat ca se va lupta sa obtina cele 10 hectare de teren, doar daca instanta va dispune acest lucru.

“Intr-o maniera foarte corecta si legala (legat de eliberarea avizului de oprtunitate- n.r.). Nu exista niciun motiv de suspiciune rezonabila prin care sa oprim aceasta investitie. Avizul de oportunitate nu se refera la un aspect juridic, ci la un aspect de modelare arhitecturala a unei zone, ceea ce pentru noi inseamna aceeasi munca, facuta de catre altii. Arhitectii care se prezinta au ocazia sa-si exprime un punct de vedere. Avizul de oportunitate este consultativ. Insa, nu voi ceda nicio palma de pamant din patrimoniul municipiul Iasi daca o pot recupera. Poate sa-i apartina lui Prime Kapital, poate sa-i apartina si SUA. Daca putem sa o aducem la municipiul Iasi, vom munci pentru asta. Nu luam orice informatie de buna pana cand instanta nu se va pronunta”, a spus primarul Chirica

Citeste si: Exclusiv! Tupeu de borfas! Motelul Bucium functioneaza fara autorizatie de patru ani. Vasile Puscasu: “Ma luati la intrebari pe mine?” – FOTO, VIDEO

Avocat: “Cumperi cu 400.000 de dolari si vinzi cu 30 de milioane?”

Avocatul Dragomir Tomaseschi, cel care a atacat vanzarea efectuata de catre Teba Industry, a explicat ca poate fi vorba de o escrocherie cu bunurile Statului. Acesta incearca sa demonstreze ca cei de la Teba nu au respectat promisiunile din cadrul privatizarii si ca terenul de 10 hectare nu putea fi tranzactionat. “Din cate stiu, cartea funciara este blocata la Cadastru. Nu stiu ce s-a intamplat. Eu contest valabilitatea acestui certificat de atestare. Este inadmisibil ca Statul sa piarda acest teren. Invoc faptul ca s-a platit un pret redus la privatizare, de 400.000 de dolari. Teba s-a angajat sa ofere locuri de munca, sa investeasca in utilaje. Acest lucru nu s-a intamplat. Dupa aceasta privatizare, muncitorii au fost concediati. Acum au ajuns ca baietii astia sa vanda terenul cu totul cu 30 de milioane de euro. Sa se faca o afacere cinstita, cum s-a facut la Palas. Terenul este al Primariei si Palas plateste pentru el”, a explicat Tomaseschi.

Santaj la Primarie?

Tot ce s-a intamplat ieri, cu prezentarea festiva a unui proiect ilegal, nu a fost altceva decat un santaj ordinar la adresa municipalitatii. Cei de la Prime Kapital isi inchipuie ca pot santaja Primaria sa obtina avizele necesare doar pentru ca au iesit public si au aratat, vezi, Doamne, ce proiect frumos au pregatit ei. In realitate, acest proiect nu este altceva decat un adevarat dezastru din punct de vedere urbanistic. Tot spatiul verde din zona va fi distrus, circulatia in zona Teba Industries va fi blocata (deja in aceasta zona circulatia se desfasoara cu greutate in anumite intervale orare), iar toate firmele de pe platforma TEBA, la care lucreaza acum peste 1.000 de oameni, vor fi nevoite sa-si concedieze angajatii.

Citeste si: Scandal urias la Primaria Iasi. Zeci de persoane au fost de fata. Primarul a ramas inmarmurit

Cine sunt actorii

Teba Industry este o companie din industria textila din România. Grupul de firme Teba Industry a luat nastere ca urmare a unei investitii realizate în România de Cross Venture, companie detinuta de Colombo Group din Elvetia. În anul 1999, compania a cumparat un pachet de 98,13 la suta din capitalul social al SC Teba SA Arad, care producea tesaturi din bumbac.

În luna martie a anului 2000, grupul a preluat 51 la suta din capitalul social al SC Tomiris SA Iasi, care producea tesaturi din matase si fire tip matase. La momentul preluarii celor doua unitati, compania avea în subordine 6.000 de salariati. În anul 2008, compania a închis fabrica din Arad, unde lucrau 900 de oameni, si a relocat activitatea la Iasi. Teba Industry detine si trei unitati de productie în Republica Moldova. In ceea ce priveste Prime Kapital, a fost fondata de catre Martin Slabbert si Victor Semionov. In portofoliul firmei se afla si complexul Era. Se presupune extinderea obiectivului si infiintarea Mall Moldova.

In mai multe editii ale cotidianului BZI, s-a aratat ca pasarela care face legatura cu complexul pune in pericol viata soferilor. Viciile in executarea lucrarilor descoperite in urma controalelor efectuate inca din 2015 s-au tot agravat intre timp, iar stalpii de sustinere ai podului au inregistrat o deplasare de peste 40 de centimetri fata de pozitia initiala.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here