Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Buna Ziua Iasi : Povestea incredibila a unui afacerist de...

Buna Ziua Iasi : Povestea incredibila a unui afacerist de succes! A fost arestat dupa o ancheta bomba a DIICOT Iasi!

759
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

 Sorin PAVELESCU
• Unul dintre cei mai discreti afaceristi din Iasi, un tanar care si-a castigat respectul in lumea buna, a ajuns in spatele gratiilor intr-un dosar de toata frumusetea • In aceasta noapte, toate rugaciunile lui din ultimele luni vor fi indeplinite • Judecatorii de la Tribunalul Iasi au respins cererea procurorilor de la DIICOT de prelungire a mandatului de arestare preventiva pentru Mihai Raba, patronul cofetariei Charlotte din Iasi • In mod surprinzator, procurorii nu au contestat decizia judecatorilor • Mai mult, pentru unul dintre acuzati procurorii au cerut sa fie lasat in libertateA crescut o afacere din nimic si a avut un succes pe care multi si l-au dorit. Este vorba despre Mihai Marius Raba, patronul cofetariei Charlotte din Iasi. Pe langa afacerea cu cofetaria, acesta a mai deschis cateva puncte de lucru ale unei case de amanet. Toate mergeau destul de bine in ultimii ani pana in momentul in care a inceput sa vanda produse furate de pe internet prin intermediul casei de amanet. S-a pastrat intr-o zona discreta, nu a iesit in evidenta cu nimic desi a inceput sa invarta sume importante de bani in ultima perioada. Apropiatii lui Marius Raba spun despre acesta ca este un tip muncitor, perseverent, care a ajuns in spatele gratiilor total nevinovat. A fost arestat preventiv pe data de 24 aprilie 2015, iar instanta de judecata i-a prelungit de mai multe ori mandatul de arestare.

A fost acuzat de comiterea unor infractiuni informatice. Saptamana trecuta, procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au cerut prelungirea mandatului de arestare preventiva pentru Marius Raba pentru inca 30 de zile. Judecatorii de la Tribunal au considerat ca nu se impune o astfel de prelungire a mandatului si au dispus lasarea in libertate a lui Mihai Raba. In seara asta, la ora 24:00, tanarul urmeaza sa fie eliberat din arestul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi (IPJ). Surpriza cu adevarat mare este aceea ca procurorii de la DIICOT nu au contestat decizia instantei de judecata de lasare in libertate a lui Raba. Alaturi de acesta urmeaza sa fie lasat in libertate in aceasta noapte si Eugen Bobarnat, un alt acuzat din dosar.

“Solutia data de Tribunalul Iasi este una corecta. Consideram ca acesti oameni nici nu trebuiau arestati. Am sustinut de la inceput ca nu sunt probe impotriva lor. Avem incredere in justitie, luptam pana la capat. Nu reiese de nicaieri ca cei doi clienti ai mei ar face parte dintr-un grup organizat. Temeiurile care au stat la baza arestarii preventive s-au modificat si decizia de punere in libertate este una cat se poate de fireasca”, a declarat ieri avocatul Adrian Fetcu, aparatorul lui Mihai Raba si al lui Mihai Sebastian Pavel.

Afacerea a explodat repede

In ceea ce-l priveste pe Mihai Pavel acesta este deja in libertate. In mod cu totul neasteptat, procurorii de la DIICOT au solicitat instantei de judecata inlocuirea arestului preventiv pentru Pavel. Astfel, acesta a fost pus deja in libertate inca din urma cu doua zile. In schimb, judecatorii au prelungit arestul preventiv pentru doi dintre membrii retelei, care au pus bazele acestei retele: Alexandru Stanescu si Gheorghe Adrian Bilea. Desi au inceput timid aceasta afacere, lucrurile au explodat rapid si banii au inceput sa curga. O parte dintre membrii retelei se ocupau de furtul datelor conturilor bancare ale clientilor unor banci din Italia, iar altii foloseau aceste date pentru a comanda diferite produse pe internet. Furau datele cardurilor printr-o metoda de tip phishing. Mai exact, tinerii reuseau sa obtina acele date private in momentul in care clientii se inregistrau pe diferite site-uri pentru a achizitiona produse. Clonau acele site-uri, iar datele de identificare ale utilizatorilor ajungeau la ei. De obtinerea acestor date se ocupa Alexandru Stefan Stanescu impreuna cu Gheorghe Adrian Balea. Ei furnizau datele catre alti membri ai retelei, printre care Mihai Marius Raba, Sebastian Mihai Pavel si Eugen Bobarnat.

Instanta de judecata i-a lasat in libertate pe cei despre care procurorii sustin ca se ocupau de comercializarea bunurilor furate. Dupa ce produsele ajungeau in Iasi, tinerii le vindeau la jumatate de pret pentru a scapa repede de ele. Evident, clientii erau tot mai multi pentru ca preturile erau foarte bune. Avand in vedere numarul mare de produse livrate prin aceste metode frauduloase, baietii au inceput sa-si inchirieze spatii pentru depozitare si sa le comercializeze inclusiv prin intermediul caselor de amanet. Cel mai repede se vindeau produsele electronice. Cei doi tineri care furau datele de card primeau un procent de 20 la suta din valoarea gasita pe card. Restul banilor obtinuti dupa ce erau vandute produsele erau impartiti intre ceilalti membri ai retelei. Reteaua si-a inceput activitatea in luna septembrie 2014, iar in ultima vreme comandau produse mai multe pe baza de comanda. Spre exemplu, un client care vedea un televizor pe internet oferea jumatate din pretul lui si in acelasi timp il obtinea. “Bunurile, fiind vandute la jumatate de pret fata de pretul din magazin, aveau o desfacere rapida. Vazand ca afacerea s-a extins rapid, membrii retelei au fost nevoiti sa faca fata unui volum din ce in ce mai mare de marfa care trebuia vandut”, au precizat anchetatorii.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here