Acasă Teatru Cronica teatrala Cand monologul devine arta – Fetita soldat

Cand monologul devine arta – Fetita soldat

743
2
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 18
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    18
    Shares

fs2

Un spectacol absolut extraordinar!

 

O nouă premieră a avut loc zilele acestea la Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti. Spectacolul de teatru „Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov, în regia tinerei Silvia Roman, un proiect care face parte din programul 9G la TNB, program care îşi propune să-i susţină pe tinerii artişti, o producție realizată in colaborare cu Centrul de Creație și Cercetare “Ion Sava”.

Mihaela Michailov, autoarea piesei, este un nume arhicunoscut în spațiul teatral contemporan, textele ei fiind montate și premiate cu diverse ocazii.

“Fetița soldat” este o poveste umana, universala, calda, universal valabila si mai ales vesnic contemporana oricarei generatii, indiferent cat de tehnica si tehnologica ar fi ea. Piesa in sine este una pentru toate vârstele și pentru toate timpurile si anotimpurile vietii, purtând in ea, senzational si gratios, parfumul unei copilării etern umane, in varianta ei cea mai inalta, varianta pozitiva.

Regizoarea Silvia Roman, aflata la primul ei spectacol, isi face un debut senzational pe scena TNB. Tanara regizoare care in 2015, și-a susținut licența la U.N.A.T.C. cu spectacolul “Woyzeck” de Büchner, a depus acum mult efort ca totul sa arate asa cum trebuie. Si rezultatul este absolut fascinant.

Un one woman show daca vreti cu două interpretări de exceptie: Silvana Mihai sau Cristina Juncu.

Silvana-Mihai_9989-1024x683

Personajul creat de Silvana Mihai este unul aparent puternic, interpretat fiind la limita superioara a sensibilitatii, el devine credibil pana la momentul in care se produce transpunerea, contopirea cu personajul adica, o fetita de doar 9 ani, Ami, o interpretare ce este condimentata din plin cu mult umor si cu o candoare atat de specifica varstei.

Actual ca mesaj și abordare spectacolul surprinde realismul psihologic ce poate atinge uneori profunzimi ale abisului dar asta doar intr-o interpretare bine conturata si profunda. Si aici meritul ii revine in totalitate tinerei actrite Silvana Mihai, actrita care reuseste practic o transpunere perfecta in pielea personajului.

Un spectacol care o are deci, ca piesa centrala, de baza, pe actrita Silvana Mihai, cea care, cu daruire, cu delicatețea specifica inocenței, ridică întrebări esentiale, uneori chiar existentiale, despre tot si despre toate, despre viață, moarte, societate, educație, toleranță, ambitie, vointa, chiar depasire a conditiei umane, asta din perspectiva profunda a incercarii de salvare a unei alte vieti, venita la o varsta atat de frageda si oarecum tragic definita, o transcendere a conditiei umane daca vreti.

Silvana-Mihai

Lumea este perceputa aparent copilareste, asa cum este ea văzută prin ochii unei fetițe de doar 9 ani, repetitia varstei copilului adancind reveria scenica si contribuind  din plin la crearea candorii și imprevizibilitătii, asta asa ca o trecere apoteotica de la joacă nevinovata la jocul serios, suprem, al vieții și al mortii, joc in care toti ne prindem in hora.

Pentru aceia dintre noi care au avut sansa sa aiba niste bunici extraordinari, aceasta piesa le va rascoli puternic amintirile si sigur ca, in final, le va smulge si o lacrima, acolo, undeva, la streasina ochiului, ascunsa si … mica sau mare si urmata apoi de altele. Si asta si dintr-o anumita cauza …

 

*

 

mariana_mihut2 Un adevarat regal teatral, un recital actoricesc pe fondul unui monolog veritabil si al unui pseudo-dialog extraordinar generat de vocea unei mari actrite a artei scenice romanesti, este vorba de Mariana Mihut (Bunica), cea care ii da, uneori, “replica” personajului micutei Ami.

Desi prezenta doar cu vocea, Mariana Mihut da viata unui personaj cald, viu, profund uman, dotat cu niste replici senzationale, pline de umor si verva, replici anume croite pentru micuta Ami, fetita de doar 9 ani. Si are aceasta actrita in interpretarea personajului Bunica o voce calda, blanda si suava, asa cum ar trebui sa aiba mai toate bunicile din lume. Si unele bunici chiar o au. Si atunci nepotii lor, cei din sala adica, deveniti si ei personaje, nu se mai pot abtine si isi sterg si ei coltul pleoapei, asa discret, cu mana sau batista, ca si cum ar alunga o musculita invizibila care s-a asezat acolo, asta asa, ca sa nu se prinda lumea din jur.

 

*

646x404

Spectacolul se compune, se face si se desface, asemeni unui gigantic labirint, labirint aparent copilăresc, cu trasee intretesute fiind din mai toate amintirile unui copil despre bunica lui, de curand pierduta, bunica reprezentand exact elementul cheie sau daca vreti personajul central al acestui microcosmos al perioadei marilor intrebari si raspunsuri, cea care era, doar in aparenta insa, stăpâna tuturor lucrurilor, jocurilor și deținătoarea tuturor adevarurilor absolute, al micilor și marilor răspunsuri inspirate din acelasi univers, zeita atoatestiutoare a lumii copilariei, cea care cu blandete si rabdare ii explica candva copilei lumea, lumea ei adica, asa cum si ea, la randul ei o intelesese candva.

Copiii fericiti ii fac si pe copiii copiilor lor fericiti. Oare ceilalti, ceilalti de ce nu avut aceasta sansa? O alta zona de reflectie oferita si propusa indirect de aceasta piesa si totodata un subiect de adanca introspectie, cand profunda si existentiala, cand amara ca fierea.

Bunica din piesa este astfel zugravita in culori calde, culori izvorate din ochii copilului ce proiecteaza aceasta pictura in intreg universul ei existential. In ochii copilului ea apare ca fiind insasi personificarea copilăriei fericite, este insasi lumea, ca univers al copilariei, este speranta si viața insasi. De aceea ea, bunica, nu are voie să moara, sa dispară din acest plan fizic si sa treaca in eternitate, pentru ca, fara ea, lumea nu ar mai avea absolut nici un sens.

Aceasta situatie conflictuala, fiinta – nefiinta, este cea care practic genereaza motivatia care o va anima si determina pe micuța Ami sa lupte, in felul ei, pana la capat (daca exista vreunul), pentru viata bunicii ei dragi. In hotărarea ei, in dorinta ei de a-și salva bunica de la moarte, orice pret, orice sacrificiu, indiferent cat ar fi de mare, pare usor de acceptat, si de aceea ea isi petrece mai tot timpul scolind si antrenând, întru apărarea bunicii, o întreagă armată de soldăței de … 

Soldatei care stau, asemeni spectatorilor, si asculta tacuti ordinele venite din inima curata a unui suflet de copil. Si lumea astfel se schimba poate brusc poate nu, fie si pentru o clipa. Si asa e bine. Poate ca asta este schimbarea de care noi toti avem nevoie acum, candva, cand …

 

*

 

“Fetiţa soldat este o piesă despre politica afectelor. O piesă despre o fetiţă care-şi imaginează o întreagă lume, un complex de acţiuni de apărare pentru a-şi salva bunica. O piesă despre o materie care nu se învaţă la şcoală: empatia. O piesă despre ce vrem să ne facem atunci când o să fim mari. Sau despre ce n-am apucat să ne facem pentru că oamenii mari ne-au făcut ce-au vrut ei”, spune autoarea textului, Mihaela Michailov.

„O piesă despre bunicile şi bunicii care ne-au creat copilării solare, ajutându-ne să înţelegem ce-i cu lumea asta. O piesă despre copii care inventează cel mai tare joc de strategie: apărarea celor dragi. Pentru că solidaritatea şi iubirea pot schimba ceva. Şi pentru că neimaginată, schimbarea nu poate apărea. Fetiţa soldat este o piesă despre legături afective care nu se pierd niciodată”, adaugă autoarea, vadit si profund emotionata.

fs

Un spectacol absolut extraordinar!

 

Pentru aceia dintre noi care nu au avut insa sansa sa aiba niste bunici extraordinari care sa le lumineze universul copilariei, aceasta piesa le va rascoli doar amintirile si sigur le va smulge si o lacrima de … deznadejde insotita poate si de un gand – intrebare retorica, aparent meschin la prima vedere, concretizat intr-un mai mult decat firesc:  “de ce eu?”. Si asta dintr-o anumita cauza, deocamdata nelamurita si neelucidata … Dar poate ca, undeva, candva, …

 

*

FETIȚA SOLDAT, de Mihaela Michailov
AMI: SILVANA MIHAI / CRISTINA JUNCU
Vocea bunicii – înregistrare audio: MARIANA MIHUȚ
Regie: SILVIA ROMAN
Scenografie: BIANCA VEȘTEMAN și SABINA VEȘTEMAN
Asistent scenografie: GRIGORE PUȘCARIU
Muzică originală si montaj audio: BOGDAN BALEA
Filmare si montaj video: ADI BULBOACĂ
Sunet: DANIEL OCTAVIAN NAE
Lumini: CRISTIAN CIOPATĂ


Raspandeste cu incredere
  • 18
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    18
    Shares

2 COMENTARII

  1. Am fost duminică să văd “Soldățica” Mihaelei Michailov și mi-a plăcut teribil felul în care Silvia Roman a transpus monologul soldățelei Ami într-un solilocviu perspectival.

    Am văzut o poveste de înțelepțire – atât pentru cei pe care vicisitudinile sorții îi obligă să poarte, prematur, armură, cât și pentru cei care o poartă de prea mult timp ca să nu fi ajuns să o confunde ei înșiși cu o a doua piele – o supradermă dacă vreți…

    Am avut privilegiul să asist, spuneam, la un spectacol relevant, antrenant – “fresh”, adică… proaspăt – obiectiv și, totodată, mișcător – doar atât cât să nu devină vetust, supus demonetizării inexorabile prin conexiunile automate, ce fac trimitere la tărâmurile minunate ale Alicei, în mintea spectatorului.

    Monologul Soldățelei, în interpretarea credibilă a Silvanei “Tomboy”(?) Mihai, mi s-a părut o invitație adresată tuturor copiilor – nu doar celor aflați înaintea “resurecției mutilante a trupului pre-adolescentin” – care se trezesc, irevocabil, deși întotdeauna prematur, în pragul ușii de evacuare din Țara Minunilor, să ia exemplul crabului cel mic, care este nevoit să își schimbe costumul de baie de prea multe ori până când ajunge să i se potrivească noii sale măsuri de adult, ca să nu regrete ulterior lipsa pericolelor incitante ale tinereții…

    Aș spune mai multe, dar aș risca să devin pedant, plictisitor, și mai bătrânicios decât bunica lui Ami… în fine, tot ceea ce nu este acest spectacol.

  2. în ciuda riscurilor asumate anterior, voi mai încerca, totuși, încă o dată…

    Soldățica Tomboy

    Ami a făcut consiliu de familie: un solilocviu
    Perspectival asupra vicisitudinilor vieții, care-i
    Obligă pe camarazii ei să poarte, prematur,
    Armură.

    Ami 2 ia cuvântul: “Bunica spune…”
    Se oprește. “Bunica spune că
    Ar fi bine să luăm exemplul
    Crabului cel mic, și să ne

    Schimbăm costumul de baie,
    de fiecare dată când suntem
    apăsați de GRIJILE plafonului
    de sticlă al mării de smarald…”

    “Iar dacă simțim că ne vine ca
    turnat, să nu-l lăsăm să se
    transforme-ntr-o nouă piele –

    o supradermă de crocodil
    corporatist, sau de
    subalternă broască țestoasă –

    Să îl schimbăm din nou, deși
    ne vine ca turnat, căci prea
    curând această nouă piele se va
    transforma-ntr-o cămașă de forță.”

    Soldățeii de plumb au tăcut
    Asfixiați sub valuri de plastic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here