Acasă Colţul specialistului Sanatate CARDURILE DE SANATATE SE ...

CARDURILE DE SANATATE SE VOR DISTRIBUI IN 2014

156
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Preşedintele CNAS, dr. Cristian Buşoi, a declarat luni că estimează ca prima parte a cardurilor de sănătate să fie distribuită către populaţie undeva la mijlocul anului viitor.

El estimează că au fost realizate peste 2,7 milioane de carduri,
ritmul fiind de 50.000 pe zi.
“Ultima estimare pe care am avut-o săptămâna trecută era de 2,5
milioane, probabil că acum suntem la peste 2,7 milioane, aşa ar fi normal.
Este un ritm de 50.000 pe zi. Nu suntem deloc în întârziere. Ceea ce este
important pentru noi este ca anul viitor acest proiect să intre în
aplicare. Cred că cel mai potrivit ar fi ca odată ce procedurile vor fi
încheiate, undeva la mijlocul anului viitor să distribuim prima parte de
carduri ,, a spus dr. Buşoi.
El a admis că s-ar putea constata la distribuţia cardurilor că o
parte dintre adresele care sunt în sistemul de evidenţă a populaţiei nu au
în spate neapărat şi o persoană care se va regăsi acolo şi care nu va putea
fi găsit: fie că şi-a schimbat domiciliul, fie că este plecată în
străinătate, în această situaţie existând posiblitatea ca o parte dintre
aceste carduri să se întoarcă la casă.
“Aşa cum am anunţat, din toamna anului viitor vrem să nu mai
plătim contravaloarea serviciilor medicale fără ca să se fi făcut dovada de
asigurat altfel decât prin intermediul cardului electronic”, a punctat
reprezentantul CNAS.

Cornelia Stanciu


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here