Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Casa Albă, o țintă ratată. „Războiul sfânt” lui Zacarias Moussaoui. (La Maison...

Casa Albă, o țintă ratată. „Războiul sfânt” lui Zacarias Moussaoui. (La Maison Blanche, une cible manquée. La „guerre saint” de Zacarias Moussaoui)

603
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent

Franța (Le Parisien)

Anchetă realizată în Statele Unite ale Americii

In memoriam Carmen CSINTA (1954 – 2013)

În timpul investigaţiilor mele în SUA (legat de tematică acestui material), am contactat o serie de persoane şi personalităţi din diverse instituţii (publice, respectiv, private), trusturi de presă, etc., ale Administraţiei Americane, implicate direct sau indirect (mai mult sau mai puţin) în elucidarea atentatelor teroriste comise pe 11 septembrie 2001.  Consider de datoria mea să menţionez faptul că în acestă lucrare expun o părere strict personală, care, în mod evident, nu angajează sub nicio formă, nici responsabilitatea morală şi nici cea juridică a celor cu care am intrat în contact şi care mi-au furnizat documente sau informaţii inedite legate de Zac(h)arias Moussaoui.

Notă. Tematica acestui material face subiectul unei teze de doctorat aflată în fază de redactare (elaborare). În concluzie, orice informatie complementară (suplimentară) legată de aceasta este bine venită, dacă poate contribui la restabilirea adevărului istoric! 

Referinţe

Bilanţul terorismului şi antiterorismului american în ultimul deceniu şi jumatate! (Necenzurat)

Bilanţul unui deceniu de Terorism şi Antiterorism american! (Investigatie jurnalistică, Corespondenţă de la New York – 2011)

Allah(o)u Akbar (Thomas CSINTA – Necenzurat)

PREAMBUL

Considerat de către autoritătile judiciare americane un „angajat” moral în atacurile teroriste islamiste din 11 septembrie 2001  în SUA şi un „posibil” pilot-kamikaze al celui de-al 5-lea avion care urma  să efectueze o „aterizare forţată” pe Casă Albă, franco-algerianul Zac(h)arias Moussaoui (Zakariyyā Mūsawī, n.1968), este primul şi singurul condamnat în acest dosar de terorism organizat, de mare anvergură, fără precedent în istoria evenimentelor tragice americane. În ciuda faptului că pe 29 mai 2006, un mesaj a lui Oussama Ben (Bin) Laden, considerat autentic de către autorităţile americane, infirmă orice fel de implicare a acestuia în derularea evenimentelor.

Astfel, pe 3 mai 2006, după 7 zile de deliberare, Juriul Popular compus din cei 12 oameni furioşi” (jurati) ai District Court for the Eastern District of Virginia (Alexandria Division) de la Tribunalul de Stat (de Înaltă Instanţă) din Alexandria (Statul Virginia – SUA), îl gaseste vinovat pe Zacarias Moussaoui, dar „îl trece pe acesta la limită”  (matematic vorbind), pe lângă pedeapsa cu moartea, considerată, totusi, de către cei prezenţi în sală ca sancţiunea penală „cea mai adecvată şi satisfăcătoare” în cazul acestuia.

Mentionez aici faptul că, desi, într-un context legal, condamnarea lui Moussaoui la moarte, cel putin teoretic, era fost posibilă (pentru ca dacă acesta  „ar fi vorbit“,  după interpelarea lui „întâmplatoare” pe 16 august 2001 – datorita „unor neregularitati administrative” legate de viza sa de sedere în SUA), tragedia naţională americană din 11 septembrie putea fi evitată), el scapă de pedeapsa capitală, numai pentru că: juraţii nu au putut estima cu o unanimitate de voturi că ar trebui impusă sentinţa de condamnare la moarte a inculpatului”.   Ca urmare, pe 4 mai 2006, dupa 41 de ore de dezbatere contradictorie, Judecătoarea Leonie Brinkema condamnă oficial pe Zacarias Moussaoui la închisoare pe viaţă incompresibilă (adică, fără posibilitatea eliberării condiţionate sub control judiciar în timpul vieţii).

Fără a insista pe detaliile verdictului (Criminal N° 01-455 A, Hon. Leonie M. Brinkema), destul de complex, desfăşurat, decizia  este împărţită în 4 capete de acuzare (Counts/fiecare dintre ele scindată în 5 secţiuni) dintre care 3 sunt deosebit de grave: conspiraţie (complot, asociere de răufăcători) cu scopul comiterii de atacuri teroriste în interiorul frontierelor americane (pe teritoriul naţional); conspiraţie în vederea distrugerii de avioane (de linie) şi conspiraţie în vederea utilizării armelor de distrugere în masă.

Acesta a fost ci citit simultan de către Judecătoarea Leonie Brinkema în sala de audienţe şi de către purtătorul de cuvânt al Tribunalului din Alexandria, Edward Adams, aflat în exterior, în faţă camerelor de televiziune. Conform acestuia, Moussaoui, s-ar face indirect responsabil (vinovat) de catastrofa naţionala generată de catre cei 19 pirati ai aerului, care, pe 11 septembrie 2001, prin deturnarea celor 4 avioane comerciale (de linie) ale Companiilor Aeriene Americane de Aviaţie Civilă: AA (American Airlines) şi UA (United Airlines) către 4 obiective simbolice ale SUA: două către WTC-Manhattan, „Capitală financiară” a lumii (AA11, UA175 – Boeing 767-200ER, la orele: 08h46 şi 09h03), unul către Pentagon, „Capitală militară”, a lumii, sediul Departamentului American de Apărare Naţională (AA77 – Boeing 757, ora: 09h37) şi unul catre Casa Albă, „L’Ombelico del Mondo“ (Washington, UA93 – Boeing 757, ora: 10h03), vor ucide  2.977 de persoane si vor rănii  6.291:  Mohammed Atta (n.1968, Egipt/AA11), Fayez Banihammad (n.1077, Emiratele Arabe Unite/UA175), Ahmed al Ghamdi (n.1979, Arabia Saudită/UA175), Hamza al Ghamdi (n.1980, Arabia Saudită/UA175), Saeed al Ghamdi (n.1979, Arabia Saudită/UA93), Hani Hanjour (n.1972, Arabia Saudită/AA77), Hawaf al Hazmi (n.1976, Arabia Saudită/AA77), Salem al Hazmi (n.1981, Arabia Saudită/AA77), Ziad Jarrah (n.1975, Liban/UA93), Khalid al Mihdhar (n.1975, Arabia Saudită/AA77), Majed Moqed (n.1977, Arabia Saudită/AA77), Ahmed al Nami (n.1977, Arabia Saudită/UA93), Ahmed al Haznawi (n.1980, Arabia Saudită/UA93), Abdulaziz al Omari (n.1979, Arabia Saudită/AA11), Marwan al Shehhi (n.1978, Emiratele Arabe Unite/UA175), Mohand al Shehri (n.1979, Arabia Saudită/UA175), Wail al Shehri (n.1973, Arabia Saudită/AA11), Waleed al Shehri (n.1978, Arabia Saudită/AA11) si Satam al Suqami (n.1976, Arabia Saudită/AA11).Calm, în timpul citirii verdictului (într-o poziţie de rugăciune), după anunţarea sentinţei, Moussaoui declara „victorios”: „Domnul (Allah) îl salvează pe Bin Laden. Nu-l veţi prinde niciodată. (…). Blestemată să fie America.”, adăugând la ieşirea din sala de audienţe: „America tu ai pierdut. Eu am câştigat!”

Rămâne celebră şi replica lui Brinkema: „Cei care sunt în această sală, imediat, vor fi liberi să meargă unde vor, să respire aerul curat şi să profită de soare….ceea ce Zacarias Moussaoui nu va mai putea face niciodată”, cu „appendixul”: „A fi martir, înseamnă a putrezi puţin. Veţi muri gemând” (un citat din T. S. Eliot).

În sfârsit, desi pe 8 mai 2006, într-o scrisoare detaliată, adresată Judecătoarei Leonie Brinkema, „victoriosul” Zacarias Moussaoui, revine asupra depoziţiei (declaraţiei) sale şi se autodisculpă în legătură cu tot ceea ce Justiţia îi reproşează legat de atacurile teroriste, motiv pentru care în cursul lunii ianuarie 2008 avocaţii lui Zacarias Moussaoui au făcut apel la decizia condamnării (sentinţei) pronunţate de către Tribunalul Federal al Statului Virginia (Alexandria), pe 5 ianuarie 2010, Curtea Federală de Apel SUA i-a confirmat acestuia pedeapsa la închisoare pe viaţă incompresibilă, fără posibilitatea eliberării în timpul vieţii.

Astfel, sentinta ramâne definitiva.

De altfel, în „motiunea” expediata Judecătoarei Leonie Brinkema (în regim de urgenţă) Moussaoui, afirma că ar fi minţit pe tot parcursul procesului şi ca nu l-ar fi întâlnit niciodată pe Mohammed Atta care dirija acţiunile câtorva terorişti-kamikaze în atentatele teroriste islamiste din 11 septembrie. Acesta revine şi asupra depoziţiei sale conform căreia ar fi fost la curent cu pregătirea atacurilor teroriste cu avioane (de linie) şi neagă si faptul că şefii militari ai grupării Al Qaeda i-ar fi propus vreodată să piloteze vreun avion, chiar dacă în timpul „vizitei sale (de lucru)” la Kandahar (oraşul lui Alexandru cel Mare, fosta capitală imperială a Provinciei cu acelaşi nume din Afganistan) s-ar fi întlnit cu câţiva piraţi ai areului, fără să-i fi cunoscut însă şi fără să fi fost la curent cu intenţiile lor. După cum menţionează în moţiune, „totul n-ar fi decât o simplă invenţie” din partea lui, fără nicio baza reală (materială). Moussaoui, face cunoscut judecătoarei şi faptul că a fost „extrem de surprins că a scăpat cu viaţă” şi solicita acesteia un nou proces pentru că „şi-a dat seama că este posibil să aibă loc un proces echitabil chiar şi cu juraţi americani”. Într-un răspuns (relativ) scurt, Brinkema i-a explicat (politicos) lui Moussaoui, că legea federală nu permite unui condamnat (de către o  Curte federală) să revină asupra deciziei sale după pronunţarea sentinţei.

Însa, cu mult timp înainte să fi avut „dreptul” de a se exprima în faţa Tribunalului din Alexandria (Virginia, aproape de Washington), în Sala 701, unde cei 120 de juraţi „potenţiali” (aleşi dintre  500 de cetăţeni onorabili de pe listele electorale, care au fost convocaţi pentru a completa chestionarul prezentat în 49 de pagini) aşteptau ca Judecătoarea Leonie Brinkema să prezinte „faptele”, Moussaoui, ridicîndu-se în picioare şi îndreptându-se către avocaţii săi, urla ca o fiară: „Eu ştiu că deja sunt mort şi vreau să fiu ascultat. Aceşti oameni sunt americani, duşmani ai Islamului, ei nu mă reprezintă. Procesul acesta este un circ. Eu vreau să fiu judecat de acest tribunal nu ca francez dar ca musulman şi nu accept să fiu apărat de către reprezentanţii unei naţiuni de homosexuali! Eu sunt Al-Qaïda (Al Qaeda). Cel mai mare duşman al vostru pe care l-aţi avut vreodată! Blestemaţi să fiţi ! Blestemată să fie America voastră”!

Subliniez aici si faptul ca, cu ocazia primei sale aparitii în „public” pe 22 aprile 2005 (în faţa celor 18 juraţi, 10 bărbaţi şi 6 femei, 12 „titulari” şi 6 „rezerve” –  aleşi prin tragere la sorţi din cei 120 de „cetăţeni onorabili”), Moussaoui (dorind „sincer” să devină un martir al Islamului, în numele lui Allah) se autoacuza, recunoscând cele 6 capete de acuzare care îi erau reproşate şi îl încriminau (din care 4 erau sancţionate cu Pedeapsa Capitală):

  1. 1. Conspiraţie în vederea realizării (comiterii) unui act terorist internaţional (Conspiracy to Commit Acts of Terrorism Transcending Naţional Boundaries), pedepsită cu moartea.
  2. Conspiraţie în vederea realizării (comiterii) a unei piraterii aeriene (Conspiracy to Commit Aircraft Piracy), pedepsită cu moartea.
  3. Conspiraţie în vederea distrugerii de avioane (Conspiracy to Destroy Aircraft), pedepsită cu moartea.
  4. Conspiraţie în vederea utilizării armelor de distrugere în masă (Conspiracy to Use Weapons of Mass Destruction), pedepsită cu moartea.
  5. Conspiraţie în vederea uciderii (asasinării) salariaţilor Administraţiei Americane (Conspiracy to Murder United States Employees), pedepsită cu închisoare pe viaţă.
  6. Conspiraţie în vederea distrugerii de bunuri materiale (Conspiracy to Destroy Property), pedepsită cu închisoare pe viaţă.

În ciuda faptului că Zacarias Moussaoui îşi nega naţionalitatea (cetăţenia) sa franceză (de fapt, singura pe care o avea, fiind un imigrant de a 2 –a generaţie, născut în Franţa, de origine marocană), în ciuda insultelor adresate tribunalului şi indirect Judecătoarei Leonie Brinkema dar şi apărătorilor (avocaţilor) săi Gerald Zerkin, un renumit avocat aboliţionist (pe care îl considera membru al grupării rasiste KKK-Ku Klux Klan–având ca ideologie supremaţia rasei albe, fondata pe 24 decembrie 1865) şi Alan Yamamoto (de origine asiatică, pe care îl asocia cu Geisha Yamamoto–damă  de companie, dansatoare și interpretă de artă tradițională japoneză care si-a făcut apariţia încă din secolului XVIII),  purtătorul de cuvânt Denis Simonneau (adjunctul Ministrului Afacerilor Externe francez, astăzi Director for European and International Relations ENGIE-fosta GDFSUEZ, din 2009, respectiv, Vicepreședinte EuropaNova/din 2011), a asigurat-o pe mama acestuia, Aïcha el Wafi Moussaoui (atunci, în vârstă de 70 de ani, originară dintr-un sat sărac Azrou, din Munţiii Moyen Atlas şi căsătorită forţat timp de 14 ani, cu un conaţional-marocan, cu care va avea şi alţi copii în afară de Zacharias: Nadia, respectiv, Djamila, născute amândouă în Maroc şi decedate după numai 7 luni, respectiv, 2 zile, de la naştere şi pe Abd-Samad, născut în Franţa şi el ca şi Zacarias) că Guvernul Francez, nu-l va „abandona” pe fiul ei în „ghearele” Justiţiei Americane „injuste” (nedrepte), în ale cărora, fără dar şi poate, el risca pedeapsa cu moartea. În care condamnarea lui la pedeapsa capitală, era doar o „formalitate” juridică.

În fond, Ministerul Public se baza pe „autoacuzarea” lui Moussaoui, redactată de către autorităţile judiciare competente de pe lângă Parchetul din Alexandria (sub formă de procese verbale din timpul interogatoriilor), în care depoziţia agentului  Harry Samit (martor cheie) era capitală, având în vedere faptul că a fost el cel care pe 16 august 2001 l-ar fi arestat şi „i-ar fi smuls” acestuia primele mărturii  în care inculpatul şi-ar fi recunocut „vinovăţia”. Cu alte cuvinte, acesta n-ar fi negat că, în calitatea sa de membru „activ” al grupării teroriste Al Qaeda, ar fi fost la curent cu planul „atacului terorist” care urma să fie lansat pe 11 septembrie asupra „Jandarmilor lumii” (SUA). Că ar fi fost în contact cu Ramzi Ben Al-Shaiba, unul din organizatorii atentatelor şi că ar fi ştiut că Mohamed Atta va avea un rol important în desfăşurarea planului. În plus, acesta menţiona („fără să fi fost întrebat”, sic !) că el ar fi fost desemnat alături de Richard Colvin Reid (n.1973, cetăţean britanic, din tata jamaican şi mamă de nationalitate engleză, de confesiune sunită, supranumit „Shoe bomber“) să piloteze avionul (al 5-lea), care urma să se „înghesuie” pe „uşa principala” de acces în Casă Albă! Pseudonimul acestuia de Shoe Bomber vine de la atentatul terorist (avortat), care urma sa-l comită pe 22 decembrie 2001 asupra zborului 63AA (American Airlines, zborul n°063) cu un Boeing 767-300, pe ruta Paris-Miami (Florida), dismulând explozibilul în tălpile pantofilor săi. Ironia sorţii face că teroristul n-ar fi reuşit să aprindă fitilul explozibililului (cu bricheta pe care avut-o la dispoziţie), deci detonația (forma de transformare prin care ia naștere randamentul maxim al unei substanțe explozibile cu o ardere completă a produșilor rezultați și prin care se degajă cantitatea maximă de căldură și minimă de gaze toxicede) nu ar fi putut avea loc, iar vecinii astuia, împreună cu un însoţitor de bord, îl vor neutraliza.

Încarcerat la Închisoarea ADX Florence (United States Penitentiary Administrative Maximum Facility Florence–statul Colorado) si izolat de restul deţinuţilor (majoritatea condamnaţi tot pentru atentate şi acte de terorism), într-o celulă de 9m2 (23h00/24h00), unde a fost transferat pe 13 mai 2006 (după condamnarea lui pe 4 mai 2006) de la Închisoarea Religioasă Lawtey (Lawtey Correctional Institution din Florida, rezervată unor prizonieri „de excepţie “, alături de alţi islamişti fundamentalişti, extremişti, jihadişti, terorişti etc., reprezentând 28 de confesiuni diferite), din fundul celulei sale, astazi, Zacarias Moussaoui (cu Numărul Matricol 51427-054), îşi clamează nevinovăţia şi cere redeschidera dosarului său, după ce în timpul procesului, sfidând Curtea şi opinia publică s-a autoacuzat, blestemând America, în numele lui Allah! [Vezi pentru detalii cartile autorului: Investigaţii Jurnalistice în serial–„Allahu Akbar/Vol.1; „Împreuna contra pedepsei cu Moartea”/Vol.3  si  „În umbra vieţii”/Vol.4 ].Notă. În vara anului 2011 (cu ocazia împlinirii unui deceniu de la atacurile teroriste islamiste din 11 septembrie 2001), am făcut o serie investigaţii în SUA (legate de aceste evenimente) şi prin intermediul unor islamişti radicalizaţi, încarceraţi în închisorile franceze cu care am reuşit să comunic (sub o formă sau alta)  am putut intra în contact şi cu alţi islamişti extremişti americani, neimplicaţi în atentatele teroriste din 11 septembrie, care îl cunoşteau bine pe Zacarias Moussaoui. Aceştia ar fi dispus, într-adevar, de probe materiale fiabile  (documente scrise, audio şi video) care îl disculpau pe acesta, în cel puţin, în acele capete de acuzare, care ar fi putut face din el un martir al atentelor din 11 septembrie 2011 (adică, cel de-al 20-lea pirat al aerului). Dar, exact pentru acelea, el a fost condamnat, nu la moarte, dar la închisoare pe viaţă (incompresibilă).

În sfârşit, conform investigaţiilor mele, nu este vorba de a nega faptul că Zacarias Moussaoui s-ar fi interesat de fundamentalism, de islamismul extremist, de jihadism (si în particular, de terorism) sau că acesta n-ar fi fost un „duşman” al Americii (aşa cum pretindea la proces), dar de faptul că acesta din urmă nu a fost selecţionat din motive de „incompetenţă”, sic !) pentru îndeplinirea unori misiuni teroriste, deci inclusiv, în cele comise pe 11 septembrie, ceea ce din punct de vedere juridic conduce la o eroare judiciară. Cu alte cuvinte, ceea ce ar permite revizuirea procesului său după o eventuală anulare a sentinţei de către Curtea de Casaţie (Federală) a SUA.

REMEMBER COMENTARIUL AUTORULUI

Procesul lui Zacarias Moussaoui fiind primul proces (şi singurul până în prezent) consacrat atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 în SUA, după părerea mea, a fost din păcate, un proces, mai mult decât manipulat (fără niciun fel scrupule), prin intermediul mijloacelor mass-media (presă, Radio, Tv), respectiv, prin intermediul unor acţiuni comemorative (de anvergură) ale asociaţiei victimelor (mai mult sau mai puţin, cu sprijinul autorităţilor politice locale sau chiar şi centrale), etc., care au contribuit esenţial şi decisiv la rezultatul catastrofic al acestuia.Desigur, pe de o parte, aceştia, exprimau opinia publică, generală dezastruoasă, şi în special a celor implicaţi emoţional (dar mai puţin lezaţi), care au suferit (direct sau indirect) din cauza atacurilor teroriste fără să fi fost (fizic) răniţi, iar pe de altă parte, a celor (profund lezaţi), care au trăit dramaticele evenimentele, fie ca rude, fie ca prieteni sau apropiaţi ai victimelor acestora. Motiv pentru care acel „şarpe cu două capete înfometat” (Curtea cu Juraţi şi Judecătoarea Leonie M. Brinkema în fruntea ei) de către aceasta opine publică generală, „înscăunat” oficial la Procesul lui Moussaoui la Tribunalul din Alexandria, nici nu se interesa (cu adevărat), în mod deosebit, de acele detalii care i-ar fi fost favorabile inculpatului şi ar fi putut contribui la reducerea pedepsei.

Aşa cum Moussaoui a remarcat (corect), încă de la început, procesul lui „a fost un circ”, iar verdictul era cunoscut, cu mult timp înainte de debutul (deschiderea) acestuia, cu o oarecare precizie. Şarpele (cu cele 2 capete) trebuia, fie „să-l înghită” pe inculpat (adică, acesta să fie condamnat, fără niciun fel de remuşcări, la moarte, prin injecţie letală si executat fără milă), fie, în cazul cel mai rău, să-l rănească mortal, atât de grav, încât să nu mai prezinte niciun fel de pericol pentru societatea civilă (adică, să fie închis pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, într-un centru de detenţie de maximă siguranţă, unde, tot cu siguranţă, acesta să  poată „putrezi puţin”,  cu timpul, pentru ca  în sfârşit, mai târziu, să „poată muri gemând”). Cu alte cuvinte, dacă cele 6 capete de acuzare ale lui Moussaoui (dintre care 4 antrenau, automat, pedeapsa cu moartea, iar celelalte 2, închisoarea incompresibilă pe viaţă), ar fi fost considerate ca „eventualităţi” ale unui zar (teoretic, netrucat), iar evenimentele asociate acestora (la aruncarea lui), „echiprobabile”, şansa de supravieţuire al inculpatului, în contextul de mai sus, era de 1/3, în raport cu restul de 2/3, care implica cu „generozitate”, injecţia letală (după ani grei de detenţie în izolare-poate chiar peste un deceniu, datorită procedurilor judiciare lungi şi complexe în sistemul juridic american), „pretinsă” (solicitată) de către o „mare majoritate” a opiniei publice.

Spre „marea ei dezamăgire” însă, personal, eu nici nu ştiu ce să cred, despre ceea ce i-ar fi „convenit” mai mult lui Moussaoui. Probabil, o moarte (execuţie), dar rapidă, care l-ar fi îndepărtat de „l’Ombelico del Mondo” şi l-ar „apropiat” fără prea mare suferinţă de Allah (şi „cele 72 de virgine”), pentru că celelalte 2 sancţiuni penale avute în vedere de către „Şarpele cu 2 capete”, în mare, „converg” (cel puţin în sens slab, dacă nu tare) către acelaşi rezultat, având în vedere faptul că, condamnarea la moarte al lui Moussaoui, nu l-ar fi ferit pe acesta de o lungă suferinţă, motiv pentru care, aproape că putem vorbi de o „dublă condamnare”, al inculpatului, conform modelelor europene de justiţie, care (tot într-o „mare majoritate” de cazuri) nu practică sancţiunea penală de închisoarea pe viaţă incompresibilă (fără posibilitatea eliberării condiţionate în timpul vieţii).

După părerea mea, având în vedere „realitatea istorică” în acest dosar, o sancţiune penală „compatibilă” cu cele prevăzute în Codul Penal  francez, ar fi fost mai mult decât rezonabilă! De preferinţă, o condamnare cu „executare în termen” (până la maximum 30 de ani) sau chiar şi „închisoarea pe viaţă”, dar compresibilă, ambele, eventual cu perioade de siguranţă maxime asociate (20, respectiv, 22 de ani).

 În istoria criminală franceză (de exemplu), conform legislaţiei în vigoare, un condamnat la închisoare pe viaţă este condiţionabil sub control judiciar după 18 ani de recluziune criminală, dacă sancţiunii penale de închisoare pe viaţă nu a fost asociată şi o „perioadă de siguranţă” (maximum 22 de ani). În cazuri cu totul excepţionale, perioada maximă de siguranţă poate fi „extinsă” de la 22 de ani, până la 30 de ani (sancţiunea penală maximă în executare), atunci când este vorba de închisoare pe viaţă incompresibilă (Legea 94-89 din 1 februarie 1994, introdusă la iniţiativa Ministrului Justiţiei Pierre Méhaignerie/n.1939, în funcţie între 1993-1995). Aceste cazuri excepţionale sunt (în principiu): viol, urmat de totură, acte de barbarie şi crimă în cazul unui minor având mai puţin de 15 ani, respectiv,  asasinarea  în bandă organizată sau uciderea premeditată a unei autorităţi publice (poliţist, jandarm, magistrat, etc.) şi în cazul crimelor teroriste. În restul cazurilor, maximă de siguranţă prevăzută de lege este de 22 de ani.

Însă, în timpul ultimului deceniu (2007-2017), numai în 5 cazuri au fost pronunţate asemenea sancţiuni penale. [Vezi pentru detalii: „Whole Life Tariff” – Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol.4-7].

Este vorba de Pierre Bodein (n.1947,  cunoscut şi sub numele de „Pierrot le fou“, criminal în serie şi violator multirecidivist). Cazierul sau judiciar conţinând 7 condamnări (dintre care 3 de către o Curte cu Juraţi, pentru viol cu violenţă), după 1969 el trăieşte alternativ fie în închisoare, fie în spital psihiatric. După ce în 1994, pentru infracţiunile săvârşite, este condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (rejudecat în februarie 1996 şi sancţionat cu 28 de ani de închisoare, iar Curtea de Casaţie îi reduce pedeapsa la 20 de ani. Eliberat din penitenciar (sub control judiciar) pe 14 martie 2004, acesta va comite 3 violuri cu violenţă, urmate de crimă în Departamentul Bas Rhin, Alsacia, Regiunea administrativă Grand Est (Jean-Marie Kegelin/10 ani, fapte comise pe 18 iunie 2004 la Rhineau şi descoperite pe 29 iunie la Valff; Hedwige Vallée/38 de ani, fapte comise pe 21 iunie 2004 şi descoperite pe 22 iunie 2004 la Hindisheim; Julie Scharsch/14 ani, fapte comise pe 25 iunie 2004 la Schirmeck şi descoperite pe 3 iulie 2004 la Nothalten). Procesul său se va deschide la Strasbourg (Alsacia) pe 11 aprilie 2007, iar pe 4 iulie, Avocatul general al acuzării, în faţa Juriului Popular Bas Rhin, solicită contra acestuia închisoarea pe viaţă incompresibilă (cu perioada de siguranţă de 30 de ani). Este primul condamnat în Franţa la închisoare pe viaţă, reală (incompresibilă). Rejudecat în apel, pe 2 octombrie 2008, Juriul Popular de la Colmar (Departamentul Haut-Rhin, Alsacia) îi confirmă pedeapsa.

Christian Beaulieu (n.1951, criminal în serie şi violator multirecidivist-pedofil), condamnat de mai multe ori pentru violuri comise asupra 6 copii în perioada 1982-1988 şi condamnat la închisoare pe viaţă incompresibilă (cu 30 de ani de perioadă de siguranţă) pe 7 decembrie 2007, pentru violul, uciderea prin sufocare al copilului Mathias Duchemin (în vârstă de 4 ani) şi îngroparea acestuia de viu, pe 6 mai 2006 la Moulins Engilbert (Departamentul Nièvre, Regiunea administrativă Bourgogne-Franche Comté). Însă, în Apel, pe 12 iunie 2008, pedeapsa acestuia este redusă de către Juriul Popular al Departamentului Cher, la 30 de ani de recluziune criminală (cu o perioadă de siguranţă de 20 de ani), datorită unor expertize psihiatrice care „ar fi atenuat responsabilitatea sa penală”.

Michel Fourniret (n.1942, cunoscut şi sub numele de „Pădurarul din Ardennes“, criminal în serie şi violator), arestat pe 26 iunie 2003, pentru violul şi uciderea, oficial, a cel puţin 7 persoane (conform unor surse judiciare: între 9 sau 13) condamnat la închisoare pe viaţă incompresibilă (cu o perioadă de siguranţă de 30 de ani), pe 28 mai 2008. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Pădurarul din Ardennes. Un monstru sacru”  – Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol.5]. Acesta nu a făcut apel (recurs) la această condamnare.Încarcerat prima dată pe 25 martie 1984 pentru o duzină de agresiuni sexuale şi violuri comise asupra minorilor în regiunea pariziană, el este condamnat pe 26 iunie 1987 de către Juriul Popular de la Evry (Departamentul Essonne, Regiunea pariziană) la 7 ani de închisoare (din care 5 ani cu executare în penitenciar) şi 3 ani de „probă” după eliberarea lui. Insă la puţin timp după punerea lui în libertate (în octombrie 1987), acesta se căsătoreşte cu Monique Olivier (pe care o cunoaşte în timpul detenţiei, prin corespondenţă) cu care va comite (în complicitate) o altă duzină de violuri şi asasinate. Arestat pe 26 iunie 2003, el este condamnat pe 28 mai 2008 la închisoare pe viaţă incompresibilă (reală-cu o perioadă de siguranţă de 30 de ani), în acelaşi dosar  (cu soţia sa), Monique Olivier (condamnată şi ea la închisoare pe viaţă incompresibilă, cu o perioadă de siguranţă de 28 de ani de recluziune criminală), de către Juriul Popular de la Tribunalul de Înaltă Instanţă din Charleville-Mézières (Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardenne), pentru 7 dintre victimele sale (reţinute prin rechizitoriul Ministertului Public), cu una având mai puţin de 15 ani).

Nicolas Blondiau (n.1986, ucigaş-pedofil) condamnat pe 17 decembrie 2013 de către Juriul Popular al Departamentului Gard (pedeapsa confirmată în Apel pe 30 ianuarie 2015 de către Juriul Popular al Departamentul Vauclause, Regiunea administrativă Provence-Alpes-Côte d’Azur) pentru răpirea, sechestrarea, violul şi uciderea prin sufocare, respectiv, cu 4 lovituri de cuţit (în inima) a fetiţei Océâne Luna (în vârstă de 8 ani) la Bellegarde (Departamentul Gard, Regiunea administrativă Occitanie).

Şi în sfârşit, de Yannick Luende Bothelo (n.1987, violator-ucigaş), condamnat pe 17 noiembrie 2016 la închisoare pe viaţă incompresibilă (cu 30 de ani de perioadă de siguranţă) de către Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlantique, pentru violul comis asupra adolescentei Marion Rousset (în vârstă de 14 ani) şi uciderea acesteia cu bestialitate şi barbarie (68 de lovituri de cuţit) pe 19 martie 2012, la Bouguenais (Departamentul Loire Atlantique, Regiunea administrativă Pays de la Loire). În acest dosar criminal de o rară cruzime, un Apel este în curs, intentat pe 22 noiembrie 2016 de către avocaţii apărării Olivier Renard şi Carole Le Roux, care consideră că discernământul clientului lor, Yannick Luende-Bothelo, „ar fi fost alterat în timpul actului criminal, datorită tulburărilor sale psihotice”.Din contră, închisoarea pe viaţă cu o PS (perioadă de siguranţă) excepţională cuprinsă între 23-30 de ani, a mai fost acordată şi altor criminali (respectiv, violatori), în afară de Monique Olivier, complicele lui Michel Fourniret, în perioada 1989-2015, printre care menţionăm pe: Denis Waxin (31 de ani, închisoare pe viaţă pe 31 mai 2002, cu  PS cu 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Pas de Calais, redus la 29 de ani în Apel de către Curtea cu Juraţi Nord în 2003, pentru violul şi uciderea mai multor copii, cel mai tânăr având 4 ani: pe 22 noiembrie 1985, viloează, sugrumă şi înjunghiază cu 2 lovituri de cuţit în inima pe Nathalie Hoareau/7 ani la Lille Métropole-Nord; pe 98 octombrie 1990, violează şi înjunghiază cu 14 lovituri de cuţit pe Cathy Monchaux/9 ani, la Wazemmes-Lile Métropole; pe 23 iulie 1992, o răpeşte pe Nadija Thebib/4 ani, o violează, o înjughiază şi o sufocă cu o pungă de plastic; în noiembrie 1993, violează un copil în vârstă de 7 ani, iar în decembrie la Lambersart-Lille Métropole, un băieţel de în vârstă de 10 ani; pe 6 ianuarie 1999, o răpeşte pe Wendy/6 ani, o violează într-o uzina dezafectată din Fives-Lille Métropole şi o ameninţă cu moartea în cazul în care vorbeşte cu cineva de cele întâmplate); Peter Frantz (39 de ani de naţionalitate germană, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Gironde, pe 15 ianuarie 1999, pentru violul şi asasinarea tinerei germane Lotta Heiter în vârstă de 9 ani, în 1994, aflată în vacanţă, în Franţa); Patrick Tissier (56 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Pyrénées Orientales, pe 30 ianuarie 1998, pentru răpirea, violarea şi uciderea pe 13 septembrie 1993 la ora 18h00, a Karinei Volkaert/8 ani, fetiţă lui Jocelyne Milluy, o prietenă mormonă, la Fitou, nu departe de Perpignan, Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea Languedoc Roussillon, sudul Franţei, corpul căreia aruncat într-un puţ în proximitatea unei case abandonate este descoperit cu 10 zile mai târziu şi agresarea sexuală a lui Marie-Françoise Pinson/18 ani la Bourges-Prefectura Departamentului Cher, pe 1 mai 1971, a lui Concetta Lemma/45 de ani, pe 6 augst 1993 la Perpignan, descoperit pe 16 septembrie 1996, respectiv, a lui Marie-Josée Gauze, pe 10 septembrie 1993 la Perpignan); Christian Van Geloven (49 de ani, de naţionalitate olandeză, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Pyrénées Orientales, pe 25 martie 1994, pentru violarea şi uciderea a doi copii în regiunea Perpignan, Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea Languedoc Roussillon: pe 19 octombrie 1991 la Elne, îi răpeşte pe Muriel Sanchez şi Ingrid Van de Portaele, în vârstă de 10 ani, iar într-o garsonieră din Collioure le torturează şi le violează, după care les sugrumă şi se debarasează de corpul lor peste 2 zile la o distanţă de cca 200km de Perpignan, într-o grotă din Larzac. Decedat pe 6 august 2011 de un cancer la Maison Centrale-Închisoare de maximă siguranţă de la Ensisheim în Alasacia); Didier Gentil (29 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 28 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Isère, pe 17 decembrie 1992, pentru violarea şi uciderea prin lovirea repetată cu o piatră a lui Céline Jourdan/7 ani, pe 26 iulie 1988, sub influenţa alcoolului, la La Motte-du-Căire/Departamentul Alpes-de-Haute-Provence); Gérard Lebourg (31 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Calvados, pe 20 mai 1992, pentru violarea şi uciderea lui Delphine Boulay/10 ani, în noaptea de 26-27 august 1988 la Villerville-Departamentul Calvados. Moare în închisoare în 1998); Thierry El Borgi şi Philippe Siauve, paraşutişti la BOMAP-Baza Aeriană 101 Toulouse-Francazal (21 şi 22 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Bas Rhin, pe 25 aprilie 1991, implicaţi în violul şi uciderea a patru persoane, dintre care una minoră: pe 30 mai 1989, la Toulouse, în compania lui Thierry Jaouen, violează, torturează şi o ucid pe Isabelle Rabou/23 de ani, după care îi abandonează corpul/cadavrul la Saint Lys; în noaptea de 12-13 iulie 1989, în compania lui Frank Feuerstein, violează şi sugrumă 2 tinere autostpiste, la Muret, pe Noria Boussedra/17 ani şi pe Luisa De Azevedo/12 ani, după care incinerează cadavrele acestora într-o zona afectată stocării ordurilor menajere; fiind daţi în urmărire generală, pe 17 iulie El Borgi et Siauve se vor refugia la Saint-Romain-de-Jalionas în Departamentul Isère, unde îl vor ucide pe Marcel Douzet/62 de ani, vânător-responsabil cu protecţia mediului, care îi recunoaşte. Condamnat la închisoare pe viaţă cu 15 ani de perioada de siguranţă, Thierry Jaouen, va beneficia de semi libertate în octombrie 2009; Frank Feuerstein, condamnat la închisoare pe viaţă cu o perioada de siguranţă de 13 ani, moare în februarie 2012); Pascal Le Gac (23 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, pe 28 noiembrie 1989, Curtea cu Juraţi/Juriul Popular al Departamentului Haute Savoie, pentru uciderea–prin lovituri repetate cu un obiect contondent/cu ocazia unui jaf, în martie 1988, a unei negociatoare de vinuri, Angeline Ducret, respeciv, pentru răpirea şi sechestrarea, pe 20 martie 1988, la Gaillard, al lui Hervé Tondu/20 de ani, băiatul fostului său angajator, pentru eliberarea căruia solicită 350.000Ffr/cca 70.000€ , pe care îl ucide cu 2 gloanţe în cap după încasarea banilor. Este primul condamnat la închisoare pe viaţă cu o perioada siguranţă de 30 de ani de. După anularea sentinţei de către Curtea de Casaţie, pedeapsa acestuia este redusă în Apel la Grenoble, în 1991, la o perioadă de siguranţă de 20 de ani. Evadat din centrul de semilibertate din Souffelweyersheim/Departamentul Bas Rhin, pe 15 ianuarie 2010 şi arestat în Germania, el se va sinucide, pe 21 ianuarie, în Centrul de Detenţie Provizorie din Offenburg/Landul Bade Wurtemberg, înainte de extrădarea lui în Franţa); Farid Tahir (25 de ani, de naţionalitate algeriană, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, Juriul Popular/Curtea cu Juraţi al Departamentului Haute Savoie, pe 18 uine 1991, pentru uciderea a două femei); Michel Sydor (66 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, pe 15 iunie 1995, Juriul Popular/Curtea cu Juraţi al Departamentului Haute Savoie, pentru violul, însoţit de tortură şi uciderea lui Jessica Blanc/7 ani, pe 26 iulie 1993 la Vacheresse, după ce deja în 1964 acesta a mai fost condamnat la închisoare pe viaţă de către Juriul Popular/Curtea cu Juraţi al Departamentului Pas de Calais pentru uciderea soţiei sale în 1961 la Lens, pedeapsă comutată la 20 de ani de recluziune criminală. Pretextând durei insuportabile din cauza artrozei şi de inima, Sydor va depune o cerere de suspendare de executare a pedepsei, respinsă în 2012. Moare pe 1 noiembrie 2014 la Maison Centrale-Închisoarea de Maximă Siguranţă, din Ensisheim-Departamentul Haut Rhin); Patrick Ghiliazza (34 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, pe 6 octombrie 2006, Juriul Popular/ Curtea cu Juraţi al Departamentului Indre et Loire, pentru violul şi uciderea cu lovituri de macetă a lui Jennifer Dion/15 ani, pe 25 noiembrie 2002, respectiv, pentru comiterea a alte 7 agresiuni sexuale sau violuri comise asupra unor persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 10-29 de ani, la Tours, în perioada 1997-2002); Abdallah Boumezaar (30 de ani, închisoare pe viaţă cu PS de 30 de ani, pe 20 februarie 2015, Juriul Popular/Curtea cu Juraţi al Departamentului Var, pentru uciderea (cu propria-i armă) pe 17 iunie 2012 a doi subofiţeri al Jandarmeriei Naţionale Audrey Bertaut/35 de ani şi Alicia Champion/28 de ani, care îl suspectau de un jaf la Collobrières).

În încheiere, chiar şi în cazul foarte controversat al militantului independetist corsican Yvan Colonna („Ciobanul din Cargèse”/n.1960), pentru asasinarea pe 6 februarie 1998 al Prefectului de Corsica, Claude Erignac (deci, în cazul unei crime  de natură politică), sancţiunea penală pronunţată, pe 20 iunie 2011, în cel de-al 3-lea proces (ultimul) de către Juriul Popular/Curtea cu Juraţi Specială de la Paris (compusă din 7 magisrati), a fost „numai” de „închisoare pe viaţă, fără nicio perioadă de siguranţă”, ccea ce, conform legii, ar permite, teoretic, liberarea condiţionată sub control judiciar al condamnatului, după 18 ani de recluziune criminală. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac” – Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol.6]. Menţionez aici faptul că în primele 2 procese, pe 13 decembrie 2017, respectiv, pe 27 martie 2009, Colonna a fost condamnat la închisoare pe viaţă cu o perioada maximă de siguranţă (de 22 de ani).

În ceea ce priveşte Curtea cu Jarati Specială, în Franţa, este cel mai sever „complet de judecată”, compusă din 7 magistraţi în Prima instanţa şi 9 în Apel, căruia Codul de Procedura Penal îi atribuie competenţă în infracţiuni criminale deosebit de grave (crime de drept comun comise de către militari, atunci când este vorba de divulgarea unor secrete de apărare naţională/art.698-7; trădare, spionaj sau orice crimă care aduce prejudicii apărării naţionale/art.702; atentate-terorism/art.706-16; trafic de stupefiante „dure”-de mare risc/art.706-27 şi următoarele; proliferarea armelor de distrugere în masă/art.706-167 şi următoarele). Începând cu 1 ianuarie 2012 orice decizie favorabilă acuzatului necesită 6 voturi/9 (conform art.359), iar pentru achitarea acestuia sunt necesare 4 voturi/9.

Revenind acum la Moussaoui, mulţi dintre cei care au fost implicaţi direct (sau indirect) în atentatele teroriste din 11 septembrie, susţin punctul meu de vedere. Kristin Breitweise, avocată (soţul căreia a murit în atentate), este convinsă că în dosarul Moussaoui există o serie de personaje „neidentificate” care ştiau mult mai mult despre acestea decât el şi care nu vor fi niciodată, nici cercetate penal şi nici pedepsite. Iar dacă ne „căţărăm” (fără să avem „rău de înălţime”) pe Scara Fahrenheit al lui Michael Moore, vom vedea că între „treptele 9-11”, vom găsi o serie de documente care pun serios la indoială versiunea oficială ale autorităţilor americane, legată de atacurile teroriste din 11/9. Punctul acestuia de vedere este împărtăşit şi de către Marilyn Rosenthal, care şi-a pierdut şi ea soţul în atentate şi care în ciuda faptului că a declarat că se simte „uşurată şi recunoscătoare Şarpelui” pentru decizia „corectă” pe care ar fi luat-o, este ferm convinsă că „procesul lui Moussaoui a fost o mascaradă, iar el un ţap ispăşitor, neavând (poate), din păcate, nimic de a face cu atentatele din 11 septembrie”!

Într-adevăr, Procesul lui Moussaoui a fost primul şi unicul proces în Statele Unite care a fost consacrat atentatelor din 11 septembrie 2001 (considerate actele teroriste cele mai sângeroase şi barbare din întreaga istorie a lor) iar acesta nici nu prea a lămurit contextul social-istoric „real” al acestor evenimente şi nici cauzele „reale” ale acestora. Din contra, a încercat să deturneze opinia publică către o „nesemnificativă” şi ipotetică „piesă de schimb”, într-un tot ipotetic act abominabil ,care nici măcar nu era evident că ar fi putut avea loc, sabotând astfel „cu succes” un alt proces, cel de restabilire al adevărului istoric.Într-un asemenea context, dupa citirea verdictlui, reacţiile celor care au asistat la proces sau au urmărit procesul prin intermediul presei şi a televiziunii au fost foarte variate (diverse). Pascal Clement (pe atunci, Ministrul Francez de Justiţiei), ia cunoştinţă de verdict şi transmite autorităţilor judiciare americane competente într-un document că Ambasada Franceză din Washington oferă protecţie consulară lui Zacarias Moussaoui, remarcând şi faptul că ar fi „îndeplinite” toate condiţiile pentru extrădarea lui către (în) Franţa. Ceea ce, evident, asa cum am aratat este lipsit de „consistenta”. De altfel, în acest document, fostul Ministru francez al Justiţiei, face apel la Convenţia de la Strasbourg din 21 martie 1983 referitor la transferul condamnaţilor în alte ţări decât cele de origine, în cele de origine, pentru executarea pedepsei la care aceştia au fost condamnaţi în străinătate, numai ca în cazul lui Moussaoui, aceasta nu este aplicabila, cel putin în forma redactata de catre Justitia americana.

Rudolph Giuliani (n.1944, om politic republican, Preşedinte-Director General al Giuliani Partners, LLC/fondat în 2002), fost Primar General al Metropolei New York (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 2001, inclusiv în timpul atacurilor teroriste islamiste de la New York), s-a declarat „decepţionat de verdictul pronunţat de către Juriu şi considera că nu prea are motive să fie „mândru” de sistemul juridic american”, fiind convins că Moussaoui, contrar aşteptărilor, ar putea deveni un simbol al Justiţiei americane.

Din contră, George W. Bush, fără să-şi fi exprimat decepţia, cu câteva minute după pronunţarea sentinţei, remarca: „Răul nu va avea ultimul cuvânt. Cauza noastră este justă şi rezultatul cert. Procesul lui Zacarias Moussaoui este doar începutul succesului noastru împotriva terorismului!”.

În ceea ce îl priveşte pe Paul McNully, Secretarul de Stat la Departamentul Justiţiei  era mai moderat: „Juriul s-a exprimat şi noi respectăm decizia sa”,  precizând că Moussaoui urmează să fie transferat la Închisoarea de Înalta (Maximă) Securitate (Siguranţă) din Florence (Colorado, vestul SUA) supranumită şi „Alcatrazul Munţilor Stâncoşi” unde urmează să fie menţinut în izolare până la sfârşitul zilelor sale (ceea ce a şi avut loc pe 13 mai 2006 cu n° Matricol 51427-054).

This artist’s rendition shows Zacarias Moussaoui shouting “you’ll never get my blood” as he is being escorted out of the courtroom by a marshal 03 April 2006 in Bryan US District Court in Alexandria, VA. A jury ruled 03 April 2006 that Al-Qaeda conspirator Zacarias Moussaoui is eligible for the death penalty, taking his trial into a new phase to decide whether he should be executed. AFP PHOTO/Art LIEN

Pentru familiile victimelor era sfârşitul unui calvar dar şi a unui coşmar care dura de ani de zile. Unii s-au arătat „mulţumiţi” de verdict, alţii reclamau pedeapsa cu moartea. Pentru Abraham Scott, care şi-a pierdut soţia în atentatul de la Pentagon, Carrie Lemack, mama căreia se afla la bordul unui avion care a lovit din plin unul din turnurile World Trade Center, respectiv, Rosemary Dillard, care îşi perduse soţul, ideea că Moussaoui „va putrezi” în închisoare părea mai „excitantă” decît execuţia lui. Lorie Van Auken, care şi-a pierdut soţul în atentate, fiind şi mai „înţelegătoare” (tolerantă), considera că Pedeapsa Capitală ar trebui „rezervată” cel mult, numai celor care, ei înşişi, comanditează sau comit crime oribile. Dar lui Moussaoui nu i se poate reproşa aşa ceva. Don Goodrich (Preşedintele Asociaţiei Victimelor Atentatelor de la 11 Septembrie 2001), ca şi Charles Wolf (a cărui soţie a decedat şi ea în atentate), admit că „soluţia” găsită de către Juriu este o soluţie „convenabilă”, o soluţie de compromis între pedeapsa cu moartea şi o detenţie de o durata mai scurtă, având în vedere zonele „sumbre” ale Dosarului. În schimb, David Beamber, tatăl unui pasager al zborului United 93 care s-a prăbuşit în Pennsylvania a fost foarte nemulţumit, neavând şansa să-şi vadă nici fiul sărbătorind cei 33 de ani ai săi şi nici pe Moussaoui executat. În egală măsură, la Londra, rudele şi apropiaţii victimelor atentatelor de la 11 septembrie ar fi, fiind ceva mai „modeşti” ar fi „simţit” momentul răzbunării, printre care şi Betty Hilton, al cărei ginere Robin Larkie a fost victima atacurilor de la World Trade Center.

Wiliam Boyvers, cercetător ştiinţific la Universitatea din Albany (Statul New York) a realizat un studiu aprofundat pe 353 de cazuri de condamnări la moarte, estimând că în acestea, deliberările erau mult mai lungi decât în cazul procesului lui Moussaoui (în care verdictul a fost dat după 41 de ore). În majoritatea dosarelor criminale (în care faptele reproşate inculpatului păreau, cel puţin la prima vedere, „evidente”), într-adevâr, Juriul Popular ajungea la decizia de condamnare la moarte în primele 4 ore, însă nu puţine au fost cazurile în care decizia finală a fost luată numai după câteva zile, sau chiar într-o săptămâna, (şi chiar la Tribunal Federal din Alexandria), cum s-a întâmplat şi in cazul lui Moussaoui. Numai că acesta nu a fost condamnat la moarte,  aşa cum ar fi dorit opinia publică şi evident, Puterea Politică. Aşa cum a subliniat David Bruck: „Nu există nici o explicaţie”. Poate că „au fost neînţelegri între juraţi” sau din contră, poate că aceştia “au fost mult prea metodici (meticuloşi) “!  Juraţii (care posedă în general un nivel ridicat de pregătire şcolară), înainte de a anunţa verdictul, trebuie să completeze un formular complex (cu 42 de pagini – 49 cu toate anexele), certificând astfel că au analizat cu atenţie (în cele mai mici detalii) toate elementele dosarului, atât documentele acuzatoare cât şi cele favoarabile inculpatului.

În Dosarul Moussaoui, Acuzarea prezenta 10 circumstanţe agravante iar Apărarea,  23 de circumstanţe atenuante. Pentru fiecare, juriul trebuia să indice poziţiile membrilor săi faţă de fiecare circumstanţă, atât cele agravante cât şi cele atenuante. Pentru condamnarea la moarte al lui Zacharias Moussaoui, toţi membri juriului trebuiau să ia aceaşi decizie. Judecătoarea le-a atras însă atenţia că în absenţa unanimităţii, pedeapsa capitală va fi automat comutată la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, ceea ce s-a şi întâmplat. Evident, cum Şarpele nu avea decât două capete. Iată, deci, de unde „provine” de fapt condamnarea la închisoarea pe viaţă (incompresibilă) a lui Zacharias Moussaoui.

Merită să remarcăm şi faptul că fiecare din cele 6 eventualităţi corespunzătoare celor 6 feţe ale zarului erau convergente (în sens tare) către aceaşi aserţiune: „Deci aţi fost implicat în atentate”. Desigur, din ceea ce ştim noi astăzi (în prezent), este sigur că Zacarias Moussaoui ar fi fost fost un simpatizant al Djihadului (Jihadului) islamist. Este cert şi faptul că şi-a dorit să devină pilot. Este posibil să fi ştiut ceva şi de atentate, dar este „foarte puţin probabil” ca acesta să fi cunoscut detalii (amănunte), capitale, care divulgate, ulterior (după arestarea lui) să fi putut schimba cursul istoriei! Şi la fel de „foarte puţin probabil” să fi fost ales „în calitate” de cel de-al 20-lea pirat-kamikaze (ca „piesă de schimb”), care ar fi trebuit să aterizeze „fortat” pe Casă Albă, aşa cum am menţionat mai sus. Din contră, nu există nicio dovadă „directă” a faptului că acesta ar fi fost implicat direct sau indirect în atentatele din 11 septembrie 2001 şi nici că ar fi fost un islamist-radicalizat, un posibil potenţial jihadist-kamikaze, care ar fi vrut să atenteze la siguranţa naţională a „L’Ombelico del Mondo” (SUA).

Fidel” lui Allah, în particular şi Islamului în general (care nu instigă nici mai mult şi nici mai puţin la crimă decât Creştinismul), schizofrenic, paranoiac, megaloman, dar mai ales naiv, era ferm convins că (auto)acuzându-se, va fi condamnat fără dar şi poate la moarte, devenind astfel un „Martir-Sfânt”, un simbol al luptei Islamului, în războiul contra „Jandarmilor Lumii” care „taie şi spânzură după voia lor în lumea largă, în special, în cea musulmană”! Este convingerea mea ferma, personala.

A courtroom drawing shows Judge Leonie Brinkema (R) and Al-Qaeda plotter Zacarias Moussaoui (L) in Bryan US District Court 04 May 2006 in Alexandria, Virginia. Judge Brinkema told Moussaoui Thursday he will die “with a whimper” as she formally sentenced the Al-Qaeda plotter to life in prison with no possibility of release one day after the jury spared Moussaoui from execution. AFP PHOTO/COURTROOM DRAWING BY ART LIEN

Din fericire însă, el nu a fost convingător, iar Juriul Popular a înţeles mesajul său (stupid), salvându-i capul (viaţa). Un gest nobil, uman, din partea celor care s-ar fi îndoit (cel puţin conform deciziei luate) de veridicitatea celor 6 capete de acuzare, „înscrise” ca „eventualităţi” pe feţele „trucate” ale zarului aflat la dispoziţia Şarpelui, adică, al Juriului Popular şi a Judecătoarei Brinkema. N-ar fi exclus nici faptul că la sfârşitul procesului, Moussaoui, văzând că zarul trucat „ricoşează” către „pedeapsa de închisoarea pe viaţă”, ar fi încercat să-şi modifice depoziţia,  în ideea că, poate, această pedeapsă  ar putea fi „cotată” (de către Allah şi de către Islamismul fundamentalist, extremist, radical, etc.), ceva „mai prost” decât cea de “condamnare la moarte” !

Actualmente, după cum am văzut, Zacarias Moussaoui, este „departe de lumea dezlănţuită” într-o „fortăreaţă” din Munţii Stâncoşi americani, ADX Florence (unde a fost transferat la recomandarea Departamentului de Justiţie al Statului Colorado de la închisoarea religioasă Lawtey/Lawtey Correctional Institution din Florida, „lăcaşul său de cult” până la proces). Fiind singurul centru de detenţie de această natură (cu un procent de recidivă  de cca 47%), încă două noi centre similare îşi aşteaptă dechiderea porţilor, altor islamişti extremişti, intergişti, jihadişti, etc., convinşi că „terorismul şi atentatele sunt o condiţie sine qua non (necesară şi suficientă) pentru schimbarea lumii” (pentru instaurarea unei noi ordini mondiale).

Contrar acestora, el considera ca ar fi fost sanctionat mult prea sever de catre Justitia mericana, motiv pentru care, asa cum am mentionat, din fundul celulei sale de 9m2 (într-o izolara totală, neavând dreptul la vizită  şi dispunând doar de un televizor alb-negru cu o diagonală de 13 inci, care nu difuzează decât programme socio-educative)  în spatele unui grilaj care seamănă mai mult cu uşile cuştilor „personalităţilor” din Grădinile Zoo, Moussaoui „trezit”, din păcate, tardiv, la realitate, abandonat de către Allah şi „discioplii acestuia”, Moussaoui îşi clamează nevinovăţia şi cere redeschiderea (revizuirea) procesului său. [Vezi pentru detalii articolul autorului : „Revizuirea condamnărilor penale în Jurisdicţia franceză” – Investigaţii  Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol. 4]. Şi asta pentru că aşa cum judecătoarea Leonie Brinkema l-a făcut să înţeleagă: „A fi martir, înseamă a putrezi puţin cu timpul“. Sau în cel mai rău caz, transferul lui într-o închisoare (Maison Centrale) din Franţa, „visul” său suprem şi ai avocaţilor săi (ccea ce ar fi deja o victorie), dar aşa cum am explicat, acest  lucru nu pare a fi posibil, datorită incompatibilităţii sancţiunii penale de închisoare pe viaţă incompresibilă în cadrul celor două sisteme judiciare, cel american şi cel francez.

În ceea ce priveşte adevărul despre rolul pe care el ar fi jucat în atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, nici nu este important, pentru că el nu ar fi decât un adevăr, mai mult decât „relativ” pe Scara Fehrenheit (Fahrenheit 9/11-Michael Francis Moore/n.1954) şi aşa cum „rezultă” din Principiul lui Camus (Albert Camus/1913-1960, Premiul Nobel 1957), „unul misterios şi uşor de pierdut, care trebuie recucerit mereu“, compatibil, de altfel, cu cel al lui Pablo Neruda (1904-1973, Premiul Nobel 1971), conform căruia, „adevărul este că nu există adevăr”, cel putin în ceea ce priveşte atacurile teroriste islamiste din 11 septembrie 2001. În sfârşit, poate nici nu contează adevărul „absolut”. Contează ceea ce credem noi despre acel adevăr (unul misterios şi uşor de pierdut) care trebuie „resusciat” (reactualizat) mereu.

NOTA AUTORULUI

Aşa cum am menţionat, în cursul lunii ianuarie 2008 avocaţii lui Zacharias Moussaoui au făcut apel la decizia condamnării (sentinţei) pronunţate de către Tribunalul Statului Virginia (din Alexandria), însă pe 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Americană (Federală) i-a confirmat acestuia pedeapsa la închisoare pe viaţă „reală”, incompresibilă (fara posibilitatea eliberarii acestuia in timpul vietii).

Din informaţiile neoficiale pe care le deţin (apropiate dosarului), un avocat francez (al cărui nume nu-l pot menţiona din motive de securitate), sprijinit şi de către autorităţile franceze ar fi început în 2011 un demers prin care să solicite autorităţilor judiciare americane din Colorado, transferul lui Zacharias Moussaoui într-o închisoare de maximă siguranţă (Maison Centrale), în Franţa, foarte probabil, la celebrul Centru Penitenciar Baumettes (Marsilia, sectorul 9) sau la celebra Închisoarea Fresnes (regiunea urbană pariziană), care împreună cu cele de la Fleury-Mérogis şi La Santé (Paris, sectorul 14) sunt cele mai renumite din regiune. [Vezi pentru detalii: Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii. Corespondenţă din Mediul Carceral Francez.”/Vol. 4-7 ].

Acest lucru insă, eu nu cred că va fi posibil în cazul în care sentinţa de condamnare a lui Moussaoui rămâne cea de închisoare pe viaţă incompresibilă, în interpretarea legislaţiei americane.

Subliniez aici faptul că, nici fostul Preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy (n.1954, în funcţie între 2007-2012) cel care a contribuit şi la eliberarea pe 2 iulie 2008 a lui Íngrid Betancourt Pulecio (n.1961, Om politic francez de origine columbiană, candidată la alegerile prezidenţiale columbiene din 2002), cu încă 14 ostatici deţinuţi de către FARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene, organizaţie comunistă de ideologie marxist-bolivaristă, fondată în 1964), răpiţi şi  sechestraţi pe 23 februarie 2002, respectiv, la eliberarea în 2012 a lui Florence Cassez (n.1974/French woman convicted in Mexico of belonging to the kidnapping gang Los Zodiacos-The Zodiacs), un prieten fidel al „Jandarmilor Lumii” nu a reusit sa faca „pasi importanti” în dosarul de transfer al lui Moussaoui. [Vezi pentru detalii: Esta libre pero no es inocente” – Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol. 5].

Însă, cazul lui Moussaoui, nu este unic.

În momentul de faţă, autorităţile franceze sunt în negocieri cu diferite administraţii străine pentru repatrierea din străinătate a 21 de deţinuţi francezi, în centrele naţionale de detenţie, iar în acest deceniu numărul celor repatriaţi a fost de 67.

În cazul în care transferul lui Zacharias Moussaoui într-un Penitenciar (Maison Centrale – Închisoare de Maximă Siguranţă) în Franţa ar fi acceptat de către autorităţile americane, conform Codului Penal de Procedură francez el ar putea fi liberabil în funcţie de perioada de siguranţă, cu care ar fi „omologată” sentinţa (lui) de închisoare pe viaţă incompresibilă alTribunalului din Alexandria (în orice caz, nu mai mult de 30 de ani, cât prevede CPP francez). În acest context, este foarte probabil că Zacharias Moussaoui ar putea fi eliberat condiţionat sub control judiciar, cel mai devreme în anul acesta (2019), după 18 ani de recluziune criminală (sau ar putea fi graţiat de către Preşedintele Franţei) „în timp util”, astfel încât să poată încă profita de libertatea atât de preţioasă. În cazul cei mai rău, după 30 de ani de recluziune criminală, adică, în 2031, la vârsta de 63 de ani!

Numai că această Convenţie de la Strasbourg (din 21 martie 1983) privind transferul deţinuţilor prevede faptul că cel condamnat trebuie să-şi execute pedeapsa integral în ţara sa de origine în aceleaşi condiţii, ca în ţara în care a fost condamnat. Ceea ce nu în toate cazurile este posibil, având în vedere diferenţele considerabile care există între codurile penale al ţărilor semnatare. Din păcate însă, Convenţia de la Strasbourg (de transfer privind deţinuţii) ridică aceaşi problemă şi în cazul lui Zacharias Moussaoui ca şi în cazul lui Florence Cassez, care a fost condamnată la 60 de recluziune criminală în Mexic, iar în Franţa, pedeapsa maximă în executare este numai de 30 de ani. În concluzie, transferul ei către (în) Franţa conform Convenţiei, nu ar fi fost posibil. [Vezi pentru detalii articoilul autorului: Esta libre pero no es inocente”, Investigaţii Jurnalistice în serial – „În umbra vieţii”/Vol. 5].

În cazul lui Zacarias Moussaoui (acesta fiind condamnat la închisoare pe viaţă incompresibilă (pedeapsă existentă şi în Franţa), singură problemă care există este că în Franţa, perioada mexima de siguranţă este de 22 de ani, iar în cazuri cu totul excepţionale (crime abominabile, macabre, asasinarea de poliţişti, jandarmi, atentate la siguranţa naţională, spionaj, terorism, etc.) ea poate ajunge la 30 de ani (perioadă maximă de condamnare în executare). Cu alte cuvinte, în Franţa, nu există închisoare pe viaţă incompresibilă, fără posibilitatea eliberării condamnatului în timpul vieţii (pedeapsa la care a fost condamnat Moussaoui), ca în legislaţia americană.

Nici măcar teoretic!

În plus, atunci când Curtea cu Juraţi (Juriul Popular) decide ca PS (Perioada de Siguranţă) să fie de 30 de ani (conform art.221-3,4) din CPF, TAP (Tribunalul Responsabil cu Executarea şi Amenajarea Pedepselor) nu poate reduce (sau să suspende) această pedeapsă, decât după ce condamnatul a fost încarcerat o perioadă de cel puţin 20 de ani, iar această decizie nu poate fi pronunţată decât după realizarea unei expertize de către un colegiu de 3 medici, înscrişi pe lista experţilor agreaţi de către Curtea de Casaţie, care trebuie să se pronunţe asupra stării de „periculozitate” (şi implicit, de recidivă), a condamnatului. Prin derogare, conform dispoziţiilor aliniatului 3 din art.732 al CPPF, TAP se poate pronunţa asupra MA (Măsurilor de Asistenţă) şi CJ (Control Judiciar) fără nicio limitare în timp.

Conform primului aliniat al art.720-1-1 din CPPF, mai puţin în cazul în care există un risc ridicat de recidivă, suspendarea PS poate fi ordonată, indiferent de natura pedepsei sau de durata ei, pentru o perioada nedeterminată, în cazul în care condamnatul este atins de o patologie în care este angajat pronosticul său vital sau starea lui de sănătate este incompatibilă (pe termen lung) cu încarcerarea, mai puţin în cazul spitalizării persoanelor internate în instituţii de sănătate specializate pentru bolnavi cu tulburări psihice grave. În concluzie, dupa parerea mea, transferul lui Moussaoui din SUA în Franţa, ridică probleme legate de „incompatibilitate carcerală”.

Fără să mai adăugăm şi faptul că odată acesta transferat în Franţa, poate fi graţiat de către Preşedintele Republicii sau conform CPP francez, acestuia i se poate revizui condamnarea, având în vedere probele materiale (menţionate mai sus) care fie îl disculpă în privinţa „responsabilităţii” sale privind atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, fie pune serios la îndoială vinovăţia acestuia. Ceea ce ar putea periclita relatiile diplomatice bilaterlale franco–americane, chiar daca în aparenta (si teoretic) cei 2 presedinti, Emmanul Macron (n. 1977) si Trump (n.1946), alesi amândoi la presedintia Frantei, respectiv, a SUA în 2017, mai mult s-ar întelege decat s-ar detesta.

Nu putem încheia acest material fără să menţionăm şi faptul, că în 2015, Moussaoui ar fi declarat sub prestare de jurământ (conform informatiilor mele) că Guvernul Saudian (din Arabia Saudită) ar fi participat la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, împreună cu organizaţia teroristă Al Qaeda şi cu prinţii saudieni ar fi fost printre donatori (sponsori): Turki ben Fayçal Al Saoud (n.1945, „Saudi statesman and diplomat, member of the House of Saud, he currently serves as the chairman of King Faisal Foundation’s Center for Research and Islamic Studies, fost Ambasador în SUA/2005-2007, fost director al General Intelligence Presidency/1979-2001), Bandar ben Sultan (n.1949,member of the House of Saud and was Saudi Arabia’s ambassador to the United States/1983-2005, secretary general of the National Security Council/2005-2015, and was director general of the Saudi Intelligence Agency/2012-2014”) şi Al-Waleed ben Talal (n.1955, „Saudi businessman, investor and philanthropist and a member of the Saudi royal family”.In March 2016 Forbes listed Al-Waleed as the 41st richest man in the world, with an estimated net worth of $17.3 billion”.After the September 11 attacks, al-Waleed gave a cheque for $10 million to New York City Mayor Rudy Giuliani, despite Saudi opposition. In a written statement after his donation, he said: “At times like this, we must address some of the issues that led to such a criminal attack. I believe the government of the United States of America should re-examine its policies in the Middle East and adopt a more balanced stance toward the Palestinian cause.”)

Dar principalul „contribuabil” ar fi fost cel de-al 7-lea Monarh de la întemeierea regatului şi Prim-Ministrul Salmane ben Abdelaziz Al Saoud (n.1935, „King and Prime Minister of Saudi Arabia”/din 23 ianuarie 2015, „Custodian of the Two Holy Mosques, and head of the House of Saud” Custode al locurilor sfinte ale islamului de la Mecca și Medina), Viceguvernator (1954-1955), iar ulterior, Guvernator (1963-2011) al Provinciei Riyad, respectiv Prinţ Moştenitor si Vice-Prim-Ministru (2012-2015).

La această declaraţie al lui Moussaoui, Arabia Saudită a reacţionat cu violenţă: „„Moussaoui este un criminal „deranjat” care nu aduce niciun fel de probe materiale fiabile. În 2004, Comisia 11 Septembrie a disculpat Arabia Saudită de orice fel de responsabilitate””.

Chiar dacă dintre cei 19 piraţi ai aerului, 15 ar fi fost saudieni: Ahmed al Ghamdi (UA175), Hamza al Ghamdi (UA175), Saeed al Ghamdi (UA93), Hani Hanjour (AA77), Hawaf al Hazmi (AA77), Salem al Hazmi (AA77), Khalid al Mihdhar (AA77), Majed Moqed (AA77), Ahmed al Nămi (UA93), Ahmed al Haznawi (UA93), Abdulaziz al Omari (AA11), , Mohand al Shehri (UA175), Wail al Shehri (AA11), Waleed al Shehri (AA11), Satam al Suqami (AA11).

Cu alte cuvinte, ca şi cum atacurile teroriste din 11 septembrie ar fi fost lansate de către Arabia Saudită contra SUA, pe teritoriul lor naţional!

 POST SCRIPTUM

Investigaţiile noastre recente converg către conjectura că Zacarias Moussaoui („sclavul lui Allah”) ar fi fost în legătură şi cu mişcările salafist-jihadiste din Toulouse prin intermediul lui Xavier Tchilao Djaffo (n.1971, cu tatăl beninez/din Republica Benin, fosta Dahomey din vestul Africii şi mama franceză), un important responsabil al mişcării islamist-teroriste Al Qaeda, purtător de cuvânt al lui Bin Laden, ucis de către Armata Rusă în Cecenia pe 12 aprilie 2000 (după ce în februarie ar fi fost rănit grav la un picior), fiind astfel singurul francez care figurează pe site-ul reţelei Al Qeda printre „sfinţii” morţi pentru Islam.

Catolic, originar din Montpellier (Departamentul Hérault), Djaffo va studia la Liceul Mermoz (Bac F3–în Geniu Electrotehnic), iar mai târziu (între 1990-1992) la Colegiul Tehnic Arago din Perpignan (Departamentul Gard), obtinând un BTS (Brevet de Tehnician Superior– diploma de Şcoală Postliceală tehnico-comercială) –   unde ar fi studiat şi fraţii Moussaoui – iar  anul următor, în 1993, va pleca în Marea Britanie pentru a studia comerţul Internaţional la Londra, unde se va converti la Islam şi va frecvenţa aceaşi moschee din Finsbury Park ca şi Moussaoui, devenind unul dintre „cadrele brigăzii musulmane internaţionale Ansaar”. Este tot el care l-ar fi adus pe Zacarias Moussaoui la Londra la începutul anilor 90 si care va concepe şi pune la punct reţeaua informatică de legătură şi de propagandă a lui Bin Laden în Cecenia. Corespondent de război al site-urilor islamiste Qoqaz şi al editurilor Azzam la Londra finanţate de către Bin Laden, Djaffo este cel care va asigura şi cronica cotidiană legată de atacurile (armate ale) mujahedinilor contra Armatei Ruse.

Inima lui s-ar fi deschis către islam, în timpul doctoratului său în Comerţul Internaţional”, conform unui elogiu funerar al unui site american islamist.

Conform declaraţiei lui Aïcha, mama lui Mossaoui, Xavier Djaffo ar fi fost un prieten „foarte apropiat” al lui Zacarias, iar începând din 1994 el este deja Masood El Bénin (nume lui de mujahedin) şi va lupta pe o serie de fronturi cecene contra Armatei Ruse. Este însărcinat de către Şeicul Abu Amar, şeful mujahedinilor străini (muhajiruni),  cu filmările luptelor cecenilor contra ruşilor şi difuzarea imaginilor pe Internet. [Vezi pentru detalii sectiunile: „Drama teroristă de la Toulouse”; De ce Mohamed Merah trebuia executat?”; Şirurile lui Merah; Debutul terorismului modern, contemporan – Investigaţii Jurnalistice în serial – „Allahu Akbar”/Vol. 1 si 2]

SURSA: Investigaţie jurnalistică

Casa Albă, o țintă ratată. „Războiul sfânt” lui Zacarias Moussaoui. (La Maison Blanche, une cible manquée. La „guerre saint” de Zacarias Moussaoui)

BIBLIOGRAFIE

A se vedea şi lucrările autorului:

 

Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra.

Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.

Metagalaxia eurojihadistă. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicați în atacurile teroriste contemporane din spațiul francofon european! (Partea I)

Metagalaxia eurojihadistă. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicați în atacurile teroriste contemporane din spațiul francofon european! (Partea II)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here