Acasă Stiinta & Tehnica Economie HotNews.ro : Cel mai slab leu în raport cu euro.

HotNews.ro : Cel mai slab leu în raport cu euro.

67
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Moneda națională s-a depreciat miercuri cu un ban în fața principalelor monede

de DP
Cursul de schimb euro-leu
Foto: pxhere.com
Media calculată de BNR pentru tranzacțiile efectuate miercuri în piața valutară a fost de 4.67 lei/euro, 4.08 lei/dolarul SUA și respectiv 4.16 lei pentru un franc elvețian, cu un ban mai depreciat față de marți. Este cea mai slabă cotație a leulului în raport cu euro, de la începutul măsurătorilor în 2005 încoace.
Deprecierea vine într-un complicat context economic, dar reflectă și dezechilibre din piață. Miercuri, Statistica a publicat deficitul din comerțul exterior, datele după primele 11 luni fiind mai mare cu aproape 20%, depășind 15 miliarde de euro. Miercuri dimineața euro s-a întărit față de celelalte monede majore, dar a revenit apoi ușor în apropierea nivelurilor de deschidere. Analiștii din piață au anunțat în repetate rânduri că se așteaptă la o depreciere a monedei naționale.
Potrivit unui sondaj efectuat în rândul celor mai buni analiști financiari, membri ai Chartered Financial Analyst România (CFA), 83% dintre aceștia estimează un curs euro de 4.69 lei pentru luna mai 2019 și de 4.74 lei peste 12 luni, se arată într-un comunicat al CFA România, transmis vineri. De asemenea, inflația anticipată de aceștia pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) este de 4,23%, iar rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%.

Vezi aici mai multe detalii.

Segmentul scurt al curbei randamentelor implicite se găsește miercuri dimineața in apropierea facilitatii de depozit a BNR la 1.50% in timp ce segmentul maturităţilor 1M-3M a coborât cu 15 puncte de baza in zona 2.70% – 2.95%.
În dimineața de miercuri, piața secundara a titlurilor denominate în lei este liniștită, existând modeste presiuni de cumpărare pe segmentul maturităților lungi, investitorii digerând comentariile de la conferința de presa de ieri a guvernatorului BNR.
Preturile metalelor prețioase au scăzut și miercuri dimineața pe seama îmbunătățirii apetitului pentru risc al pieței odată cu creșterea speranțelor că SUA și China vor reuși să încheie un acord comercial. Aurul se tranzacționează la 1,280.00 dolari pe uncie, argintul este cotat peste 15.60 dolari pe uncie, platina s-a menținut la 820.00 dolari pe uncie iar paladiul a crescut la 1,335.00 dolari pe uncie.

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here