Acasă Supliment Cultural Literatura Celebrarea Zilei de 15 Ianuarie: Ziua de naştere a Poetului naţional...

Celebrarea Zilei de 15 Ianuarie: Ziua de naştere a Poetului naţional Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    4
    Shares

La 15 Ianuarie 2016 îl celebrăm pe Poetul naţional, Mihai Eminescu, sub genericul „EMINESCU VOIEVODUL LIMBII ROMÂNE” la 166 de ani de la naşterea sa, la 15 Ianuarie 1850.
Tot la 15 ianuarie 2016 sărbătorim ZIUA CULTURII NAŢIONALE, proclamată la 16 noiembrie 2010, la propunerea semnatarului acestei lucrări, în anul 2007.

1869 1878 1885 1887
Vineri, 15 Ianuarie 2016, ora…., cu prilejul depuneri de jerbe de flori, organizată de Autorităţile Publice Clujene, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni Filiala Cluj, împreună cu Asociaţiile din antet, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă”, Şcoala “Horea”, Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea”, va celebra pe Poetul naţional Mihai Eminescu, Membru Post mortem al Academiei Române, la Statuia sa, din faţa Teatrului Naţional si a Operei Naţionale Române, Cluj-Napoca şi Ziua Culturii Naţionale.
Scolile prezente vor intona Imnul de Stat “Deşteaptă-te, Române”.
Elevi de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, sub conducerea Doamnei Prof. Simona Dobrescu – Director, vor recita versuri de Eminescu şi-i vor dedica un eseu.
Vom organiza Expoziţia închinată Poetului naţional Mihai Eminescu.
Domnul prof.univ.dr. Dumitru Protase – Membru de Onoare al Academiei Române, Preşedinte de Onoare al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Cluj- va vorbi despre semnificaţia Zilei Culturii Naţionale.
Dedicăm această celebrare, Proiectului „CLUJ-NAPOCA-2021. CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ”.
Opera sa ştiinţifică, filozofică etc. o putem cuprinde în capitolele: 1 Eminescu -literat de excepţie; 2 Eminescu- istoria şi conducerea ştiinţifică a societăţii româneşti; 3 Eminescu şi tineretul; 4 Eminescu – publicist- jurnalist; 5 Eminescu –personalitate europeană a vremii; 6 Aprecieri despre opera şi personalitatea Poetului naţional.

1. Eminescu literat de excepţie.

Despre limba română Eminescu a definit: „/…/ Vrednica limbă a strămoşilor noştri” ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 48).
În anul 2016, celebrăm 133 de ani de la lansarea poemei “DOINĂ”, de Mihai Eminescu, de către autor, în după amiaza zilei de 5 iunie 1883, la Iaşi. În Poemul „Doină” Mihai Eminescu îl preamăreşte pe Marele Domnitor Ştefan cel Mare „Atlet al Creştinismului”, atribuindu-i puteri Dumnezeieşti:
„Ştefane, Măria Ta,
…………………………
Doar s´a ´ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!”

În poema”Doină”,Eminescu, redactor şef ( sau redactor principal) la ziarul „Timpul”, prevesteşte Unirea cea Mare: „De la Nistru pân` la Tisa / Tot românul plânsu-mi-sa / Că nu mai poate străbate / De- atâta străinătate”.
Titu Maiorescu arăta că, pentru Eminescu, limba română este ” ca un fagure de miere şi într-un asemenea fagure aşează el scriitorii care au depus mărturie, prin succesul lor, la alcătuirea tradiţiei literaturii române, tradiţie pe care Eminescu a înţeles-o ca pe o necesitate a existenţei unei istorii, a unui popor, a istoriei sale…” .
În anul 1872, de asemenea, Titu Maiorescu arăta în studiul : „Direcţia nouă în poezia şi proza românească”: „De la domnia sa cunoaştem mai multe poezii /…/ care toate au /…/ şi farmecul limbajului (semnul celor aleşi) /…/”.
În ierarhia din 1872, anul proclamării „ direcţiei noi” în literatura noastră, criticul îl aşeza imediat după Alecsandri şi iar prevedea: „capodoperele eminesciene aveau să urmeze.”
În anul 1889, Titu Maiorescu scria despre Eminescu: „Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti”.
Nicolae Iorga spunea : „Eminescu este cel dintâi scriitor român care scrie către toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor”/…/ „Ce ne învaţă Eminescu! /…/ Ne învaţă să dirijăm politica culturii noastre. /…/ Comemorarea lui Eminescu /…/ devine un legământ sacru, pe care ni-l luăm noi românii de a face din opera lui, îndreptarul educaţiunii naţionale /…/”.
Se cuvine să menţionez că în anul 2005, am participat la Concursul interjudeţean de eseu „ Mihai Eminescu între mit şi demitizare” ediţia a V- a, 14 ianuarie 2005, organizat de Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte, Patrimoniu Cultural Naţional Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, la sediul Uniunii Scriitorilor, str. Universităţii nr. 1, Cluj-Napoca. Am prezentat lucrarea: „MIHAI EMINESCU VOIEVODUL LIMBII ROMÂNE, CONTEMPORANUL NOSTRU, LA 155 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA, LA 15 IANUARIE 1850” cu Motto: „ MUNCĂ, ECHITATE, ADEVĂR” :
Generaţiile posteminesciene, cu cât vor cunoaşte mai bine opera „ Domnului Eminescu”, cu atât mai mult îl vor înţelege, îl vor aprecia şi iubi pe marele „Dascăl” al nostru.
Prin tot ceea ce a scris şi a publicat, cât şi prin aprecierile marilor exegeţi, geniul lui Eminescu s-a confirmat. Unicitatea geniului său îi dă aura de legendă a literaturii române. Eminescu este acelaşi pentru toate generaţiile. Luceafărul poeziei româneşti străluceşte cu aceeaşi intensitate veşnic. Eminescu este marele maestru neîntrecut pentru urmaşii săi. Prin versul său pur este poetul absolut. Este gânditorul pătrunzător până la vârful rădăcinilor fenomenelor, al problemelor existenţei umane. Este poetul, scriitorul, jurnalistul, dar şi analistul atotcuprinzător.
Prin conţinutul strălucitor al operei sale, el atinge esenţa vieţii, a fenomenelor. Este unitatea, unicitatea, în diversitatea existenţială. El se constituie într-un slujitor perfect al neamului său, al umanităţii. Este recunoscut faptul că a pătruns total fenomenele contemporane, realităţile sociale, culturale, economice, politice, filosofice etc. El a diagnosticat societatea, dar a dat şi soluţia în toate domeniile evidenţiate mai sus. Prin toate acestea el este contemporanul nostru.
Poeziile, versurile şi proza lui sunt desăvârsite, prin şi pentru felul în care se referă la situaţii, idei ori simţăminte. Consistenţa operei sale este scânteietoare.
De aceea, Eminescu este voievodul limbii române, contemporanul nostru.
Mihai Eminescu este un mit şi nu poate fi demitizat, destituit, concediat.
Conceptul de POET s-a asociat mult prea strâns şi nedrept de restrictiv, de numele celui care a strălucit fără egal în toate genurile literare, dar şi în multe alte domenii, poate, în toate domeniile. Astfel, Eminescu a strălucit în egală măsură, în literatură, ştiinţă, cultură, filosofie, istorie, conducerea administraţiei publice, politică, ştiinţele economice, domeniul social ş.a. Aşadar, M. Eminescu aparţine literaturii, poeţilor, scriitorilor, dar nu numai, ci tuturor românilor, tuturor domeniilor de activitate, tuturor profesiilor, tuturor oamenilor din toate subsistemele societăţii româneşti, ale societăţii omeneşti, românilor de pretutindeni.

2. Eminescu – Istoria şi Conducerea ştiinţifică a Societăţii Româneşti.

Opera sa publicistică, de 13.000 de pagini, reprezintă o excepţională lucrare privind conducerea ştiinţifică a Societăţii Româneşti.
Eminescu, un fin şi înţelept analist al Societăţii Româneşti din vremea sa, spunea: „România, de jumătate de secol aproape, ea a căutat a se apropia de civilizaţia apuseană, /…/”
Eminescu, prin scrierile sale, s-a preocupat de îmbunătăţirea conducerii Statului şi afirma: „Administraţiunea este Statul activ”.
Chiar în ultimul său articol, din anul 1883, scris în întâmpinarea noului an, sublinia necesitatea menţinerii aceleiaşi voinţe hotărâte pentru apărarea şi consolidarea statului român independent, pentru unirea românilor din toate provinciile româneşti. Pentru realizarea acestui deziderat naţional era necesar să se ţină seama de împrejurările concret-istorice, de situaţia internaţională în care, veşnic instabilul echilibru, genera conflictele dintre marile puteri, razboaiele de care era ameninţată omenirea, definite de poet, „ca un eveniment în constelaţia cerească.”
Eminescu despre organisme ale Statului arată: „Un Stat care cheltuieşte pentru pretinsele necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului, va ajunge pas cu pas la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat deasupra, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice. Un sistem de guvernământ se schimbă pentru a se realiza îmbunătăţiri. Când însă disproporţia între capitalul cheltuit şi binele realizat e atât de mare, sistemul caută să fie vicios, nepotrivit cu ţara şi cu stadiul de dezvoltare economică şi intelectuală a poporului. Sute de milioane s-au cheltuit de la începutul reformelor pentru a face din oameni fără nici o specialitate, fără talent şi fără învăţătură, bărbaţi de stat, pentru a-i face, prin haine doar, prezentabili înaintea lumii. /…/Şi-apoi ne plângem că lucrurile nu merg bine. Dar cum să meargă? Nu vedem pe prototipul acestei grozave suficienţe, pe /…/, care, -între noi vorbind- nu ştie a scrie gramatical, nici o limbă şi n-a învăţat niciodată ceva, perândând toate resorturile posibile?Nu-l vedem ba ministru de /…/, de /…/, de /…/; nepricepându-se la nici una şi încurcând iţele tuturor?”
Eminescu a militat pentru unitatea spirituală şi politică a românilor de pretutindeni, astfel: „/…/ la 15 august 1871, la întâlnirea tineretului studios, iniţiată de Eminescu şi de Slavici, de „România Jună” de la Viena, prima manifestare de acest fel din istoria neamului nostru ,ocazie cu care, în cupa de pe mormântul lui Ştefan cel Mare, s-a deşertat, simbolic, câte o pungă de pământ din toate tărâmurile româneşti”.
Eminescu era ferm convins de izbânda în viitorul patriei noastre: „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări trebuie să constituie centru de atenţie a întregului popor, pentru ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, închinările lui, oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvânt geniul să rămâie şi pe viitor, norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare”.
Pentru actualizare, menţionăm că, astăzi, românii şi minorităţile naţionale se bucură de toate drepturile prevăzute în Constituţie.
Eminescu se mândrea că era român.
La 15 aprilie 1878, Eminescu publica în Ziarul „Timpul”, articolul: „Mândria de a fi român”, „De când este suflet de român pe faţa pământului, românul a fost mândru de-a fi român, şi chiar atunci când lumea îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi privea mândru în jurul său”.
Pentru cetăţenii români de azi, Eminescu este exemplu de urmat prin afirmaţia sa istorică, adevărată: „ Poporul nostru, liniştit şi cu mult bun-simţ” . ( Mihai Eminescu. Scrieri Esenţiale. Publicistică. . Vol. 4, Ed. Fortuna 2003, pg. 436).
Credem că trebuie să luăm toţi aminte şi să evidenţiem, fiecare, acest adevăr!
În articolele sale Eminescu s-a ocupat aproape de toate problemele societăţii româneşti, din vremea sa. Eminescu îşi dorea ca interesul naţional să fie dominant:” /…/Dacă ne place uneori a cita pe unii din Domnii cei vechi nu zicem cu asta că vremea lor se mai poate întoarce. Nu”.
Pentru Eminescu legea supremă în politică, adică în ştiinţa şi arta conducerii oamenilor, a societăţii româneşti, în folos obştesc, era /…/ întărirea statului naţional:“/…/ toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării /…/ “.
Actualitatea Poetului Naţional o argumentăm cu citate, cu o anumită valabilitate şi azi, din Cartea, Statul 1. Funcţiile şi Misiunea sa. M.Eminescu. Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 1999. Antologie, prefaţă, note şi comentarii de Dimitrie Vatamaniuc, din care extragem: „Eminescu evocă frecvent domnia lui Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Matei Basarab, Ştefan cel Mare, nu ca o pledoarie pentru întoarcerea la trecut, cum susţin unii cercetători, ci ca o realitate istorică /…/ Domnitorul situat de Eminescu alături de marii săi înaintaşi este Alecsandru Ioan Cuza, care a înţeles să-şi execute prerogativele cu autoritate şi energie pentru înfăptuirea reformelor interne şi modernizarea României prin introducerea Instituţiilor din Ţările Apusene ( pg.7) Statul are în concepţia lui Eminescu două componente: Corpul Statului şi Sufletul Statului. Corpul Statului îl formează spaţiul geografic locuit de popor, cu istoria sa. În viziunea lui, Corpul Statului Român: era cel care se va înfăptui în 1918. Stă mărturie că prezintă ca părţi componente ale Statului Român: Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Dobrogea aflate, atunci, sub stăpânirea celor trei imperii vecine, ţarist, austro-ungar şi otoman. Sufletul îl formează poporul, cu clasele sociale, care îi conferă caracterul”. (pg.6) „ Eminescu consideră că sufletul poporului român îl constituie iubirea trecutului „(pg. 283): „Cucerirea” Moldovei şi Munteniei de români nu este o supunere a altor popoare, ci organizarea economică, socială şi politică, pe care o dau ţării lor în cursul vecurilor”. „ Eminescu critică folosirea instituţiilor statului pentru plasarea clientelei politice. ( pg. 263).
Eminescu era realist, optimist şi afirma : „ Veni-va vreme şi a dreptăţii celei drepte /…/ E pietroasă şi-ncovoiată calea dreptăţii, dar e sigură” (pg. 96) /…/ „Într-adevăr, s-ar putea zice că nu există în această ţară nici un fel de ordine în viaţa publică” (pg. 210). Eminescu, din nou, a dat soluţia. „ Dar pentru o asemenea înaintare regulată prin merit, prin ştiinţă, prin onestitate se cere muncă şi răbdare, iar cuconaşii nu iubesc munca şi sunt nerăbdători de-a parveni. Aceasta e adevărata corupţie: tendinţa de-a câştiga lesne şi fără muncă, tendinţa de-a se gera în om mare fără merit, aceasta e corupţia adevărată, ale cării urmări sunt ura şi invidia contra oricărui merit adevărat şi cocoţarea nulităţilor în acele locuri la care numai o înaltă inteligenţă sau un caracter extraordinar dau un drept”. ( pg. 199- 200).
Eminescu ne îndeamnă pe fiecare să fim optimişti: “ În găsirea dreptei cărări eşti nevoit să te reazimi încă pentru mult timp pe tine însuţi” ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 47)
Eminescu ne arată soluţia fundamentală veşnică: “Ideea unităţii morale a naţiunii noastre e ceea ce ne-a-nsufleţit”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 548). Şi spunem noi că, unitatea morală a naţiunii noastre trebuie să ne însufleţească mereu.
În cartea, „Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică”. Vol. 4, Ed. Fortuna, 2003, despre trecut, Poetul mai spune : “/…/ Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste şi sobre, iată ţinta la care se mărgineşte oricine din noi” (pg. 558-559). /…/ “Nu poate o naţie să fie pururea condusă de neadevăr şi de corupţie “ (pg. 563). Privind grija pentru neamul românesc, pentru naţiune, Eminescu arăta: “Nu se poate vorbi de sporirea avuţiei publice în acelaşi timp în care populaţia descreşte pe-un pământ roditor şi înzestrat cu toate de natură”. (pg. 563) . Valabil şi astăzi, Eminescu arăta: “ Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat” /…/ A făcut politică şi, prin politică, a devenit bogat “. (pg. 496).
O situaţie de atunci, valabilă şi azi: “E nenatural a admite ca oameni /…/, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi de omenie între ei”.
Cauza relelor ne-o arată, încă o dată, Eminescu: “Declasarea, nepotrivirea organizaţiei sociale cu starea economică şi cu stadiul de cultură al poporului. I se ia, i se tot ia, şi lui nu i se dă nimic în schimb. Pripa cu care s-au introdus reformele, netemeinicia lor, libertatea dată /…/ de-a trăi fără muncă, din exploatarea claselor producătoare, lefuri şi sinecure, întreprinderi fără capăt de lucrări costisitoare, fără nici un folos direct pentru mase, /…/ c-un cuvânt /…/ lipsa de solidaritate, /…/ lipsa de simţ istoric şi naţional ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinile ei oneste, /…/ să compromitem existenţa fizică şi morală /…/, iată ceea ce e neauzit şi neînţeles”. ( pg. 504).
Eminescu şi-a preţuit înaintaşii. El ştia că Herodot, părintele istoriei şi al geografiei, afirma în anul 514 î.H., despre strămoşii noştri că sunt: „cei mai viteji şi mai drepţi dintre Traci”. Nicoale Iorga spunea: „Ţara noastră suntem noi toţi; noi toţi şi ceva mai mulţi: toată datoria teribilă care vine de la cei care au întemeiat-o”.
Eminescu a definit eroismul românilor, prin următoarele: „ În firea mea a mai rămas un grăunte de optimism, desigur moştenit de la strămoşi, /…/, optimism însufleţit de paginile măreţe scrise cu sângele său de nobil popor românesc, mă îndeamnă să urc calvarul vieţii mai uşor” ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 568 – 569). “/…/ Statul român o fiinţă de sine stătătoare, un produs al istoriei unui vechi şi vrednic neam, o manifestare a geniului nostru popular” ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 471- 472).“/…/ Maiestatea poporului român, norodul, cum zicea Matei Basarab” (Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică, Vol. 4, Ed. Fortuna 2003, pg. 504).
Poetul Naţional a avut cele mai înalte reflecţii: „De ce Hristos e aşa de mare? Pentru că prin iubire el a făcut cearta între voinţe imposibilă. Când iubirea este, şi ea este numai când e reciprocă, şi reciprocă absolut va să zică universală. Când iubirea e, cearta e cu neputinţă, şi de e cu putinţă, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite şi mai adânci încă de cum fusese- nainte”.
Eminescu invocă Sfânta Treime , pe Isus Hristos – Crist, învingător prin adevăr şi iubire, reprezentant al Libertăţii. Îl alătură pe Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, învingător prin spada de flăcări, al dreptului, reprezentantul luptătorului de veacuri, al Eroului, al strămoşilor noştri. Exprimă acestea prin genialele cuvinte:„Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirii, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evangheliei ei”/…/ „Reprezentantul libertăţii, martirul omenirii lănţuite, Crist, /…/ Tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegaţia a legiuit mai nobil, tot ce pune pe om alături de om : Libertatea!”. „ /…/. ( Mihai Eminescu.Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 544- 547).
Isus Hristos Ştefan cel Mare
Prin acestea Poetul Naţional alătură pe luptătorul român, martirul, eroul, de Divinitate. Luptătorul, martirul, eroul, este simbolul strămoşului de la traci, geto-daci, este acela care şi-a sacrificat şi îşi sacrifică viaţa pentru Libertate, fiecare fiind apărătorul evangheliei ei. Şi acesta, de la Burebista, Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras- Diurpaneus, Dicomes, Decebal şi fratele său Diegis – moştenitor prezumtiv, Vezinaş, al doilea în rang după Decebal, Basarab I, Dragoş, Bogdan, Petru I, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Matei Basarab, Ştefan cel Mare- Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Baba Novac, Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alecsandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu-voievodul Limbii Române,Nicolae Iorga, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, toţi mari ctitori de neam şi ţară, ş.a.
Burebista Decebal Basarab I
Bogdan Petru I
Alexandru cel Bun Mircea cel Bătrân
Matei Basarab Mihai Viteazul

Baba Novac Horea,Cloşca şi Crişan
Tudor Vladimirescu Avram Iancu
Alecsandru Ioan I Mihai Eminescu
Nicolae Iorga Grigore Vieru
Adrian Păunescu

Voievozii şi cărturarii merită să fie mereu în inimile şi pe buzele tuturor.
De aceea, despre monumente, statui, şi prin acestea Poetul este actual în articolul: “Monumente”, în care motivează necesitatea ridicării de monumente, problemă atât de mult discutată, la noi: “De la o vreme încoace publicul românesc a început a încuraja prin subscrieri ridicarea de monumente întru amintirea Voievozilor, care au asigurat existenţa sau au ridicat vaza ţărilor noastre, şi a acelor cărturari care, la începutul veacului nostru, au dat început mişcării intelectuale. Astfel, Mihai – Vodă cel Viteaz, care a realizat pentru câteva zile trecătoarea coroană a Daciei /…/, acel bun ostaş /…/ are astăzi statuia ecvestră în faţa Academiei din Bucureşti; statuia lui Ştefan cel Mare, asupra mărimii căreia abia arhivele din Venezia încep a ne lămuri şi care crease Moldovei un rol atât de strălucit pentru vremea sa, va avea statuia sa la Iaşi;” (M.Eminescu, Scrieri Esenţiale. Publicistică, vol. 4, Ed. Fortuna – 2003, pag. 279 -280).
De asemenea, Poetul naţional arăta: „Oare n-am uitat cumva că iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a ţărânei, ci a trecutului?” ( Statul 1. Funcţiile şi Misiunea sa. M. Eminescu. Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 1999. Antologie, prefaţă, note şi comentarii de Dimitrie Vatamaniuc, „Geniul neamului românesc”, pg. 134). Despre semnificaţia trecutului românilor, Mihai Eminescu spunea: “Trecutul nostru nu e decât înfricoşatul coif de aramă al creştinătăţii, al civilizaţiunii”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale.Vol. 5, Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 547).

Prin opera şi activitatea sa, el a reuşit să ridice nivelul moral al societăţii. Opera sa are valoare fundamentală şi aplicativă. Opera sa este monumentală.
Referindu-se la valorile trecutului şi la respectarea lor, Poetul naţional spunea: „/…/ s-au bucurat sufletul meu în adânc şi s-au uns cu untdelemnul veseliei băierile inimii mele”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Vol. 5 Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 34)
Eminescu definea : “Vorba nu e decât o unealtă pentru a exprima o gândire, un signal pe care-l dă unul pentru a trezi în capul celuilalt, identic, aceeaşi idee şi când suntem aspri, nu vorbele, ci adevărul ce voim a-l spune e aspru”. (Statul 1. Funcţiile şi Misiunea sa. M. Eminescu. Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 1999, pg. 70).

Dezvoltarea culturii depinde de dezvoltarea economică. Ne bazăm pe ideile lui Eminescu: “Calităţile morale ale unui popor atârnă – abstrăgând de climă şi de rasă- de la starea sa economică. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţumit, c-a avut ce-i trebuia. Deci condiţia civilizaţiei Statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine, fără ca să existe corelativul ei economic, e curat muncă zădarnică”. (M. Eminescu, Statul, I. Funcţiile şi misiunea sa, Ed. Saeculum I.O. , Bucureşti, 1999, pag. 40).
Analizând societatea din vremea sa, a determinat cauzele, soluţiile pentru efecte maxime, Poetul naţional arăta: “Materia vieţii de stat e munca, scopul muncii trai, averea, deci acestea sunt esenţiale. De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia. Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor”. (M. Eminescu, Statul, I. Funcţiile şi misiunea sa, Ed. Saeculum I.O. Bucureşti, 1999, articolul “Frază şi adevăr “, pag. 39).
Eminescu ne îndeamnă permanent: „ Ceea ce simţim cu toţii sunt relele reale care bântuie ţara /…/ şi pentru a căror înlăturare nu se cere dialectică şi oratorie, ci muncă, echitate, adevăr”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică. Vol. 4. Ed. Fortuna 2003, pg.566).
/…/ „Reţeta în contra sărăciei: fiecare să mişte numai din mâini, să producă obiecte de utilitate şi nu va exista sărăcie /…/ Un singur remediu există în adevăr în contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, cu tot exclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevărului; adevărul, acest corelat intelectual al muncii. Dar muncă, nu nimicuri, nu mânare de muşte la apă; şi adevăr, nu fraze lustruite şi negustorie de vorbe”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică. Vol. 4. Ed. Fortuna 2003, pg.511)
Acest remediu, aplicat cu toată rigoarea, se recomandă imperios şi pentru însănătoşirea societăţii româneşti din zilele noastre. “ Cu vorbe însă nu s-a făcut decând lumea nimic, decât negustorie de vorbe, nefolositoare nimănui, ci numai celui ce le debitează” ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică. Vol. 4 Ed. Fortuna 2003, pg.538)
„Singura cale a avuţiei e munca, singura a înălţării sociale, meritul. /…/ Corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică /…/. Cei ce nu pot să te ajungă, ai dori să te admire?”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Publicistică. Vol. 4 Ed. Fortuna 2003, pg. 567).
Prin acestea subliniem actualitatea lui Eminescu.
Privind ideea eradicării sărăciei din zilele noastre, menţionăm că, în anul 1995 Adunarea Generală a ONU a proclamat perioada 1997 – 2006, ca primul Deceniu al Naţiunilor Unite pentru Eradicarea Sărăciei, având ca temă : “Eradicarea sărăciei un imperativ etic, social, politic şi economic al umanităţii”, aceasta, după ce, la 22 Decembrie 1992, prin Rezoluţia 47/196, Adunarea Generală a ONU a decis ca la 17 Octombrie să se sărbătorească “Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei” .
Eminescu ne învaţă: “A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate /…/ ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea exclusivă şi istorică a neamului românesc “.(M. Eminescu, Statul, I. Funcţiile şi misiunea sa, Ed. Saeculum I.O. , Bucureşti, 1999, pag. 136).
Prin excelenţă, Eminescu dă viaţă spuselor, mereu actuale, ale lui Platon: “Un lucru ca să fie bine judecat, trebuie judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi”.
Eminescu spunea: “ A nu munci şi a nu avea – just. A nu munci şi a avea –superb! / A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil ! / A munci şi a avea – just”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Vol .5 Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003, pg. 539). Şi prin acestea Eminescu este actual.
Acestea se pot îndeplini azi, prin traducerea în viaţă a prevederilor din Constituţia României, privind nivelul de trai, articolul 47 (1) “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.
Menţionăm că deceniul 2005 -2014, a fost intitulat de către UNESCO şi ONU, drept „Deceniul Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă”.
Cu înalt respect menţionăm aici că toţi cei încadraţi în Autorităţile Statului ar trebui să se aplece asupra publicisticii eminesciene şi cu siguranţă le-ar fi de mare folos în conducerea comunităţii, a Instituţiei, a Societăţii Româneşti. Motivaţia constă în actualitatea publicisticii eminesciene în foarte mare măsură.
Eminescu spunea: „Politica de partid înceta să mai aibă acest caracter odată ce servea interesele generale ale poporului”.
POLITICA ESTE ŞTIINŢA ŞI ARTA CONDUCERII OAMENILOR ÎN FOLOS OBŞTESC. DE ASEMENEA, POLITICA ESTE EXPRESIA CONCENTRATĂ A ECONOMICULUI.

3. Eminescu şi tineretul.

Fundamentale sunt ideile eminesciene despre tineri: “Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica (ştiinţa şi arta conducerii societăţii româneşti – n.n.) ce se face azi în România /…/ adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ( este că – n.n.) ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni /…/”.
Eminescu ţinea atât de mult la această idee încât spunea “/…/ sufletul meu ţine ca la el însuşi”.
Cu o operă excepţională, atotcuprinzătoare, totuşi, Eminescu se caracteriza: „ /…/ deşi nu tocmai vorbăreţ de felul meu”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Vol 5 Corespondenţă. Ed. Fortuna 2003 pg. 31)
Suntem motivaţi să actualizăm această celebrare, urmând ceea ce spunea Mihai Eminescu: „/…/ Însă generaţiunea ce creşte (generaţia tânără de azi-n.n.) are şi ea datorii de împlinit, precum le are fiecare generaţiune, ce se înţelege pe sine însăşi, şi e lesne de presupus că membrii ei, îndată ce au cunoscut răul, au cugetat şi la remedii contra lui”/…./ „O întrunire /…/ar putea să constituie şi altceva decât numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru şi că, cu o ocaziune atât de favorabilă în felul său, am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ni le impune cu atâta necesitate. Viitorul însă e continuarea, în cazul cel mai bun, rectificarea trecutului” /…./ „Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste şi sobre, iată ţinta la care se mărgineşte oricine din noi”. ( Mihai Eminescu. Scrieri esenţiale. Vol. 5 Corespondenţă. Ed. Fortuna, 2003)
Menţionăm pentru actualizarea acestei măreţe celebrări: elevii şi studenţii noştri obţin cele mai bune rezultate la Olimpiadele Internaţionale, ocupând, an de an, locurile I, II şi III în lume. Este o realizare excepţională a Şcolii româneşti de la toate nivelurile, a dascălilor noştri, a părinţilor acestor elevi şi studenţi, a Autorităţilor, a societăţii civile, a opiniei publice Româneşti.
Considerăm ca o fundamentală necesitate aplicarea Pactului Naţional pentru Educaţie, elaborat la începutul anului 2008, care cuprinde îndatoriri pentru Autorităţi, conducerile de şcoli, pentru dascăli, dar şi pentru elevi şi studenţi, pentru părinţii acestora. Elaborarea Statutului elevului şi studentului reprezintă o excepţională necesitate actuală. Conferinţa rectorilor Universităţilor din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi etc. a hotărât îmbunătăţirea şi aplicarea Pactului din anul 2008.
Propunem aplicarea proiectului: “RESPECT TOTAL ÎN ŞCOLI, ÎN COMUNITATE, ÎN ÎNTREAGA SOCIETATE ROMÂNEASCĂ”, lansat de noi, la 21 septembrie 2008, de Ziua Internaţională a Păcii, în Catedrala Ortodoxă din oraşul Huedin, judeţul Cluj, în organizarea noastră, a Primăriei Huedin şi a Protopopiatului Ortodox, Huedin.

4. Eminescu – publicist – jurnalist.

În opera jurnalistică eminesciană descoperim analize, direcţii şi atitudini, de o similitudine aproape perfectă cu ceea ce ar putea scrie Eminescu, dacă ar trăi, despre societatea românească contemporană. “Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc, decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa tradiţiile sale istorice, astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremurilor “.
PUBLICISTICA LUI EMINESCU SE RIDICĂ LA NIVELUL POEZIEI LUI EMINESCU. Eminescu este geniul poeziei, dar şi al publicisticii româneşti. Argumentul este dat de vasta sa operă. Folosirea poeziei, dar şi a publicisticii eminesciene, în şcolile de toate nivelurile şi în viaţa societăţii româneşti reprezintă probleme de actualitate, de permanenţă spirituală şi morală românească.
În revista „România Mare” numerele din 21 şi 28 decembrie 2007, se publică aspecte deosebite din şi despre opera Poetului nostru naţional, din care, de asemenea, arătăm: ”/…/Nicolae Iorga nota în Revista „Sămănătorul”, din 16 iulie 1903, că prin cele 13.000 de pagini de presă descoperim „ un nou Eminescu”. Publicaţiile „Curierul de Iaşi” şi „Timpul” sunt edificatoare, privind activitatea sa gazetărească de actualitate şi azi, fapt care determină cunoaşterea în integralitatea ei pentru o fructificare selectivă. Poetul exprima cu respect sentimentele sale de înaltă apreciere faţă de înaintaşi. Considera cinstea, corectitudinea şi adevărul drept noţiuni sacre. A fost exigent faţă de personajele negative de pe eşichierul politic, considerând că în conducerea societăţii trebuie oameni ai faptei, şi nu ai vorbelor deşarte, care nu trebuie să se abată de la problemele de fond ale poporului român. Ei trebuie să caute cauzele răului, să le înlăture şi să aplice soluţiile cele mai eficiente/…/”.
Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independenţă, a proclamării şi a recunoaşterii Independenţei.
Sunt de deosebită actualitate cele scrise de Poet privind necesitatea îmbunătăţirilor în domeniul Administrativ al Statului, după câştigarea Independenţei de Stat: „ /…/Independenţa /…/nu este un „copil găsit” fără căpătâi şi fără antecedente, ci un prinţ, care dormea, cu sceptrul şi coroana alături”. /…/ „Toate atributele unei neatârnări reale s-au câştigat de către Vodă –Cuza, exceptând firma acestei realităţi”. /…/ „Guvernele care au venit în urma anului 1866 n-au prea avut altceva de câştigat decât firma, decât recunoaşterea unei neatârnări ce existase totdeauna”. /…/ „ Nu este nici o îndoială că cumpărătura firmei a costat mult mai mult decât realitatea neatârnării noastre, care nu ne-a costat nimic pe noi, dar cu atât mai mult pe strămoşi”. /…/ „ Cea dintâi grijă prin urmare a statului independent este ca, lăsând d-o parte orice frază, să caute a aduce cât mai degrabă îmbunătăţiri în administraţie”. ( Mihai Eminescu. Scrieri Esenţiale. Publicistică. . Vol. 4 Ed. Fortuna 2003, pg. 418-419 / pg. 422 / pg.423-424 / pg. 425 / pg. 407-408 )
5. Eminescu personalitate europeană a vremii.

Mari cercetători ştiinţifici au publicat în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, nr. din 23 noiembrie- 5 decembrie 2007, idei de deosebită însemnătate, din care extragem: „/…/Titu Maiorescu este primul care vorbeşte despre personalitatea europeană a lui Eminescu”. În studiul „Eminescu şi poeziile lui” el spune: „Cultura lui (Eminescu- n.n.) individualizată stă la nivelul culturii europene de azi”. „Însuşi Eminescu afirmă că Europa nu poate fi decât un organism /…/care este modelul unităţii şi dezvoltării organice. Ideea este prezentă în întreaga sa publicistică. E o dovadă că fiind un mare poet şi publicist român, Eminescu este un spirit european perfect integrat în concertul marilor culturi occidentale”.
În Ziarul „Timpul” din 11 aprilie 1880, Eminescu vorbeşte chiar de „O patrie comună” (europeană). /…/Opiniile sale privind acumulările de cultură din Europa civilizată le găsim sintetizate în articolul „În unire e tăria”, în care susţine necesitatea imperioasă a unei Ligi Spirituale Europene, a unei noi alianţe a popoarelor prin cultură. Eminescu era o conştiinţă vie a neamului românesc şi a bătrânului continent, un vizionar al destinului acestui conglomerat de etnii, politici şi culturi care este Europa. Pentru Eminescu Europa unită era „o necesitate şi o datorie”. „E o necesitate această Europă şi din punct de vedere moral, (deci, nu numai material)/…/”.

6. Aprecieri despre opera şi personalitatea Poetului naţional.

Eminescu a fost deosebit de apreciat, la începutul creaţiei sale, de către Societatea Literară „Junimea”.
„Eminescu este Sfântul preacurat al ghiersului românesc”, spunea însuşi iconoclastul Tudor Arghezi. Metafora aceasta a fost înţeleasă de unii la propriu şi a fost urmată chiar de sugestii de sanctificare.
Şi bine ar fi să se şi realizeze.
„E cel dintâi român a cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până la glezne în pâmăntul strămoşesc”. (Octavian Goga)
„Toţi românii anonimi care de-a lungul secolelor noastre primordiale au creat în limba românească, au colaborat la poezia lui Eminescu”. (Lucian Blaga)
„Întreaga poezie a lui Eminescu este străbătută, ca şi viaţa lui, de durerea unei iubiri cu neputinţă”. (Petru Creţia)
„ A fost dat neamului nostru să ivească în lume o frunte genială de prin luncile Ipoteştilor, un om al zodiilor şi al presimţirilor astrale, vizionar şi profet, făuritor de limbă şi măiestru glas al poeziei”. (Eugen Barbu)
Tudor Arghezi l-a numit „Beethoven al graiului”, iar George Enescu spunea că: „…nu ai dreptul să adaugi o muzică ale cărei aripi să nu poată zbura prin spaţiul culmilor unde trăieşte această poezie”.
Ciprian Porumbescu a realizat prima lucrare muzicală pe versurile lui Eminescu „ Înger de pază”.
Marin Sorescu reuşeşte să-l definească pe Eminescu în toată măreţia lui, atribuind numele poetului la tot ce există în România, în poezia „ Trebuia să poarte un nume”./…/ „Dacă s-ar putea închipui şi un obiect pe masa tăcerii lui Brâncuşi, un obiect care să fie în acelaşi timp şi ou şi pasăre măiastră şi cocoş, năzdrăvan şi coloana-furcă de tors infinitul- acest obiect n-ar putea fi decât o carte: Poesii de Mihai Eminescu”.
„Pentru cunoscătorii mai de aproape ai mersului vieţii lui Eminescu, el apărea în zorile tinereţii ca predestinat a deveni cel mai adânc şi cel mai larg exponent al sufletului românesc”.(Ion Scurtu- istoric)
„În veci va fi Luceafărul de seară / Tremurător: visând cum se poartă/ Să-nveţe a muri. / Şi să nu moară” (Carolina Ilica)
„Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, aşa cum au făcut unii din emulii săi de mai târziu .I-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei”(Tudor Vianu)
„Eminescu reprezintă ceva unic în dezvoltarea literaturii noastre şi oricărei alte literaturi”.( Nicolae Iorga)
„Si dacă vor fi fericiţi vreodată românii, să cugete la suferinţele lui Eminescu din care s-a plămădit izbânda geniului latin”. (Emil Isac)
„Între poeţii români, Mihai Eminescu ţine locul celui mai din frunte. Peste capul lui n-a crescut încă nici un cântăreţ român, nici până la el şi nici după el, până azi”. ( Ion Agârbiceanu)
„Eterna stalacmită din stea stalactitară, / statura ta ne adună sub cer şi peste ţară,/ Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi ere, / Uşor e ca o moarte şi greu ca o- nviere.” Bartolomeu Valeriu Anania.
„Românii nu vor pieri! Românii nu pot pieri! Ei sunt cea mai veche naţiune în Europa care şi-a păstrat neclintit naţionalitatea ei şi o existenţă politică. O mână providenţială a priveghiat asupră-i şi a scăpat-o din toate primejdiile.
Nu ziceţi, suntem slabi! Când Dumnezeu dă o misiune, dă şi puterea de-a o împlini. Nu ziceţi, suntem puţini! Ei erau numai doisprezece acei Apostoli care reformară lumea. Dar ei au izbutit căci aveau în inimile lor pe HRISTOS, adică dragostea şi jertfirea”. Nicolae Bălceascu (1847)
Ibrăileanu scria despre Eminescu: „El este atât de mare faţă de predecesorii săi, încât nici nu e cazul să vorbim de evoluţie, ci de salt /…/ El /…/ a creat atât de enorm de mult”.
„Eminescu şi-a dat cea mai mare parte din viaţă şi cea mai bună parte din sufletul lui ca să cunoască până în cele mai mici amănunte viaţa poporului român şi rostul neamului românesc în lumea aceasta, iar silinţele lui n-au rămas zadarnice”. (Ioan Slavici.)
Omul Eminescu se ridică la valoarea operei sale. El este un erou al românilor. Este un iubitor al oamenilor, al naţiunii, deci este un bun naţionalist. El este un mare iubitor al părinţilor săi, al înaintaşilor, al trecutului. Aşadar, este un patriot în înţelesul bun al cuvântului. De altfel, patrie vine de la „pater, patres”- părinte, părinţi, bunici, ş.a.m.d. Aceasta înseamnă a fi patriot.
Poetul Naţional Mihai Eminescu spunea: „Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul, în modul de a fi al popoarelor lor, pentru a produce ceva permanent”.
În încheiere arătăm:„Moralitatea e pentru suflete identică cu sănătatea pentru trup”. (M. Eminescu)

La aceasta Celebrare considerăm necesar să adoptăm şi să înaintăm la Autorităţi următoarele propuneri
1 Reintroducerea în Programa (Curricula) şcolară, la toate nivelurile, a operelor lui M. Eminescu, I.L. Caragiale, a tuturor marilor noştri clasici.
În şcoli trebuie argumentate epitetele: „Poet nepereche, cel mai mare poet, personalitate completă a culturii româneşti” etc.
Aşa cum este cunoscută activitatea poetică a lui M.Eminescu, tot aşa trebuie să fie cunoscută şi activitatea sa culturală, politico – socială, istorică, economică, publicistică.
Jurnalistul M. Eminescu era cel puţin la fel de profund, ca şi poetul Eminescu, prin modul în care analiza societatea românească a vremii lui şi dădea şi soluţii, apărând ca un luptător neostenit pentru neam şi ţară .
2. Mărirea numărului de ore de Istorie şi de Limba Română, chiar şi numai cu câte o oră pe săptămână.
3.Considerăm că Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România, Universităţile, marii noştri eminescologi, literații, mass-media ș. a. trebuie să dea răspunsuri românilor despre adevărul privind opera și sfârşitul celui mai mare geniu român, Poetul naţional, Mihai Eminescu.
4. Chemăm societatea românească să celebreze, în fiecare an, Ziua de 15 Ianuarie și cu noua sa semnificație , Ziua Culturii Nationale, legiferată la 16 noiembrie 2010, la propunera noastră.
5. Chemăm, de asemenea, societatea românească să celebreze, în fiecare an, Ziua de 31 August, Ziua Limbii Române !
6. Să dăm curs Apelului pe care îl face UNESCO statelor membre şi societăţii civile de a se celebra, în fiecare an, Ziua Mondială a Diversităţii Culturale pentru Dialog şi Dezvoltare, la 21 Mai, de asemenea, Ziua de 5 Octombrie, Ziua Mondială a Educatorului, ambele stabilite de UNESCO şi proclamate de Adunarea Generală a ONU.
7. Celebrarea momentelor noastre de istorie şi a personalităţilor care le-au marcat, aşa cum noi o facem, de 19 ani, conform Planului de Acţiune pe anul 2016, anexat. Menţionăm că şi O.N.U. munceşte tot pe baza Planului de Acţiune.
8. Organizarea de manifestări pentru fructificarea operei sale stiințifice, de actualitate: filosofică, filologică, stiințifică, istorică, astronomică, de conducere și administrație publică, politică economică, civică, socială, de stiințele naturii, cum ar fi chimia, anatomia și fiziologia, fizica, matematica etc., cuprinderea, în mai mare măsură, în viața societății, în diferitele domenii, abordare valabilă în prezent și în viitor, pentru dezvoltarea limbii române, a culturii naționale, pentru integrarea în U.E., pentru o colaborare mai eficientă, în cadrul celor 28 națiuni ale U.E., ale celor 192 națiuni ale O.N.U., ale tuturor națiunilor lumii !
9. Să ne aducem permanent contribuția la asigurarea identității naționale, la realizarea interesului național!
10. Să-l respectăm veșnic pe Mihai Eminescu, geniul poporului român!

Invităm: Instituţiile Statului, Bisericile, Şcolile, Firmele, Mass-media, Asociaţiile, Sindicatele să participe la această celebrare şi să depună coroane de flori.
Eminescu – un “Crist al poeziei româneşti”, reprezentat prin opera şi activitatea sa .

ZIUA CULTURII NAŢIONALE se cuvine să fie sărbătorită în toată ţara, cât şi de către toţi românii de pretutindeni.
Acad.prof.univ.dr. Ioan –Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca, în lucrarea “Eminescu şi Transilvania” sau Elogiul Culturii Naţionale Româneşti, Cluj-Napoca, 2014 arată: “/…/Cel mai valoros tezaur al culturii naţionale româneşti – limba noastră comună – limba Română”.
Este demnă de menţionat afirmaţia lui George Bariţiu : “/… Limba e averea, proprietatea sfântă a unei naţiuni”. În “Discursul din Catedrala Blajului” , la 2/14 mai 1848, îndemna pe contemporani: “Să nu ne vindem ţara şi limba, căci pierzându-se odată, nu se mai pot câştiga /…/ ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi /…/ aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s-au luptat străbuni noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre /…/”.
Considerăm necesar a fi organizate activităţi într-o diversitate de forme, la toate nivelurile, naţional, judeţean şi comunal, de asemenea, în Instituţiile şi Institutele din domeniu. Să se analizaze starea culturii şi să se stabilească Planul de Acţiune, de dezvoltare a culturii, a patrimoniului cultural naţional, pentru următorii ani.
Acest Plan trebuie să conţină şi măsurile de renovare, conservare, întreţinere a monumentelor istorice, a muzeelor etc.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, al Academiei Române – Institutul de Lingvistică Bucureşti, Editura Academiei Române, 1975, pg.217, arată: „Cultura este totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii social-istorice, precum şi a instituţiilor necesare pentru crearea şi comunicarea acestor valori; faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoştinţe universale multe şi temeinice.”
Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, pg.321, – Ediţia a II-a , Bucureşti – Chişinău, Editura Litera – Internaţional, despre Cultură arată că reprezintă „ Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; ansamblul aspectelor intelectuale ale unei civilizaţii”.
Noi considerăm că, în prezent şi în viitor este necesară dezvoltarea Culturii la care să participe toate Forurile în domeniu, începând cu Academia Română, Biserica, Ministerele şi toate Forurile de cultură din România. Pentru aceasta propunem înfiinţatrea în România a Consiliului Coordonator Naţional pentru Cultură, sub egida Academiei Române.
Ziua Culturii Naţionale a României este sărbătorită în multe ţări şi prin activităţile Institutului Cultural Român, a Secţiilor sale, din ţările respective, în cadrul cărora trebuie să se cuprindă realizările tuturor ramurilor Culturii.
Propunem permanentizarea activităţilor cultural-educative, patriotice şi prin următoarele activităţi:
– Celebrarea Zilei Culturii Naţionale- 15 Ianuarie, în fiecare an;
– Celebrarea Zilei Mondiale a Diversităţii Culturale pentru Dialog şi Dezvoltare, la 21 Mai, în
fiecare an, Zi propusă de UNESCO şi aprobată de ONU;
– Celebrarea Zilei de 21 Septembrie- Ziua Internaţională a Păcii. Se va păstra Minutul de Linişte şi se va trage Clopotul Păcii, în fiecare Biserică, la ora 12.00 a zilei, la propunerea Secretarului General al ONU;
– Celebrarea Zilei de 5 Octombrie- Ziua Mondială a Educatorului, de asemenea, propusă de UNESCO şi aprobată de ONU.
– Celebrarea Zilei de 30 Decembrie – Ziua Republicii, ca formă de guvernământ a Statului Român.
La toate aceste activităţi, după caz, se va analiza stadiul de dezvoltare a culturii si educaţiei şi se vor întocmi noi Planuri de Acţiune, pe anul următor, pentru îmbunătăţirea activităţii acestor domenii.
De cultură se preocupă Statul, Academia Română, Biserica şi Şcoala, cărturarii, specialiştii în domeniu, care au un rol deosebit în promovarea şi dezvoltarea conceptului de cultură.
Cultura trebuie să militeze pentru susţinerea identităţii noastre naţionale, folosirea corectă a limbii române şi realizarea intereselor noastre naţionale, cum ar fi folosirea bogăţiilor solului şi subsolului în beneficiul românilor şi a României.
Propunem să nu se evite a se folosi concepte ca „ patriotism” şi „ viitor glorios” ! Aceste concepte le-a folosit, mai înainte, WINSTON CHURCHILL, în Discursul „Înainte, Europa ! ”, rostit la 19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich: „/…/ De ce nu ar exista o grupare europeană care ar da un sens mai larg noţiunilor de patriotism ”/…/ „şi nu ar ajuta la modelarea unui viitor glorios pentru umanitate ?”
Platon spunea: “Educaţia e cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul”.
Deceniul 2005-2014 a fost intitulat de către UNESCO şi ONU drept “Deceniul Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă”.
Seneca spunea:” Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă”.
Cultura şi educaţia, cum şi ştiinţa, sunt foarte necesare românilor azi şi în viitor! De aceea, am propus ca domeniile Cercetarea Ştiinţifică şi Cultura să fie declarate domenii prioritare, alături de Educaţie şi Sănătate.
Propunem reconstituirea şi îngrijirea permanentă a vetrei sacre a Daciei lui Decebal de la Sarmizegetusa şi amenajarea drumului de acces pentru autovehicule şi turişti.

Despre Ştiinţă, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, al Academiei Române – Institutul de Lingvistică Bucureşti, Editura Academiei Române, 1975, pg.931, arată că reprezintă„Ansamblul sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă şi subiectivă; ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii . Om de ştiinţă – savant, învăţat”.
Despre Ştiinţă, Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, pg.1464, – Ediţia a II-a , Bucureşti – Chişinău, Editura Litera – Internaţional, arată că este „Ansamblu sistematic de cunoştinţe despre realitatea obiectivă şi subiectivă”.
Despre Cercetarea Ştiinţifică, Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, pg.224, – Ediţia a II-a , Bucureşti – Chişinău, Editura Litera – Internaţional, arată : „Investigaţie pentru descoperirea de noi cunoştinţe: cele mai frumoase rezultate ale cercetărilor experimentale de ştiinţă naturală”.
Considerăm necesară dezvoltarea cercetării fundamentale şi a cercetării aplicative în România. Pentru înfăptuirea acestui înalt deziderat trebuie să fie implicate toate Forurile ştiinţifice, începând cu Academia Română, cu toate Institutele sale în domeniu, Biserica, Ministerele şi toate celelalte Foruri din Ţară. Pentru aceasta propunem înfiinţarea în România a Consiliului Coordonator Naţional pentru Ştiinţă, sub egida Academiei Române.
Scânteile gândurilor noastre se vor contopi pentru dezvoltarea tuturor ramurilor Culturiişi Ştiinţei, de importanţă fundamentală pentru români şi România.
Felicităm pe toţi făuritorii Culturii şi Ştiinţei Naţionale!
Felicităm conducerea Statului nostru pentru că a aprobat, ca Ziua de 15 Ianuarie să fie declarată drept ZIUA CULTURII NAŢIONALE, la propunerea pornită din Cluj-Napoca!

Col.(rtr.) ing.,ec. Nicolae C. Grosu –
preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni –Filiala Cluj, al Asociaţiei şi al Fundaţiei, din antet, posesor al EMBLEMEI DE MERIT “ REZERVA OŞTIRII ROMÂNE” ,clasa a II-a cu ATESTAT CONFERITĂ DE CĂTRE MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, Membru de Onoare al Asociaţiei Naţionale CULTUL EROILOR”“REGINA MARIA”,şi al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, cu Diplome de Onoare, conferite de către A.N.C.M.R.R.”Al.I.Cuza”, de către Instituţia Prefectului, Judeţul Cluj, Diplomă de Aleasă Cinstire conferită de către Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, CRUCEA TRANSILVANĂ conferită de către Mitropolitul Clujului… CRUCEA ARHIEPISCOPALĂ conferită de către Arhiepiscopul Alba Iuliei, Diploma “Aportul Civic”, conferită de către Consiliul Civic Local Cluj-Napoca, membru al A.G.I.R. şi al A.G.E.R.


Raspandeste cu incredere
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    4
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here