Acasă Supliment Cultural Cenaclul literar "Marin Preda" Cenaclul Literar : Q.E. D. – Autor Dana ...

Cenaclul Literar : Q.E. D. – Autor Dana Oprita

286
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Hotărît lucru – oricît ar fi el de primordial, elementul apă îmi repugnă. Apă în aer, apă pe pămînt, apă în noi. E deja prea mult pentru un singur suflet. Şi trist pe deasupra.

Cu adevărat nu se întîmplă nimic : ploaie, mare, lacrimi și cite altele.. Doar degetele unui copil ce scrijelesc nisipul, încercînd să fabrice eternele castele, poduri şi cozonaci, aceleaşi construcţii din copilăria noastră şi a copiilor lor. Departe, un zgomot amplificat de rafalele vîntului. Îmi scarpină oasele fosforescente. Le încurcă, scoţînd la lumină secole de amintiri de care, fireşte, nimeni nu are nevoie.

Din nou la marea asta mare. Mi se pare un miracol nemeritat. Chiar dacă sau tocmai fiindcă nu-l înţeleg. Şi nici măcar nu am aruncat vreo monedă la plecare, ca în superstiţia legată de Fontana di Trevi din Roma cea de toate zilele. Mi se pare un veac de cînd m-am îndreptat spre alte zări, acum o lună. Mi se pare că am îmbătrînit, că lucrurile se precipită, că lumea s-a micşorat şi va dispărea în curînd, că distanţele s-au înmulţit şi aşteptările s-au înecat la malul oricărei speranţe.

Dinastia apei. Sub semnul ei, o vară întreagă mi-a spus poveşti. Fantastic de reale. Nimeni nu ştie. Nimeni nu crede. Soarele e pe cale să-şi încheie şi el conturile. Cel puțin cu sezonul din urmă. Plouă mărunt. În rafale. Plouă. Ca şi cum altceva mai bun nu ar avea ce să se întîmple. Marea îşi plimbă şi ea valurile din larg spre ţărm şi înapoi, într-o enormă plictiseală. Din cînd în cînd, îşi îndreaptă spinarea şi trece drept marea moartă. O iubesc. Cel puţin două vieţi am stat lipit cu urechea de pămînt s-o ascult. Cel puţin cîteva secole am privit-o, am respirat în acelaşi timp cu ea. Cînd stai multă vreme lîngă cineva, îi deprinzi nu doar gesturile, dar începi să-i împrumuţi mirosul trupului, îi porţi numele, te confunzi cu acel altcineva care devine tu însuţi. Lumea întoarce capul şi cheamă, dar nici măcar tu nu mai eşti sigur cine trebuie să răspundă.

S-a întîmplat într-o miercuri. Fără veste, soarele s-a pornit să strălucească în alt fel. Începe disputa dintre anotimpuri. Fiecare se crede stăpîn, fiecare ar vrea să renunţe la a plăti vama, fiecare ar vrea să nu mai treacă nici o vamă, să rămînă pe loc. Pînă şi ele, anotimpurile, se complac în confuzie. Se amestecă, pînă la contopire. Un nesfîrşit tărîm hibrid. Cam asta ne este dat să trăim. Adevărul este că nu avem nici un drept să ne revoltăm, noi, care nu sîntem în stare să facem ordine nici măcar în propria noastră existenţă. În propria noastră confuzie. Nimic nu mai este normal. Nici măcar termenul nu mai ştie nimeni să-l definească. Normal. Ce vrea să spună asta ?! Normal, în comparaţie cu ce ?! Mărindu-se, anormalul a devenit el termen de referinţă. Nefirescul, construind cazemate din firesc. Acesta este normalul în care trebuie să supravieţuim. În care sîntem nevoiţi să visăm. Să iubim. Ce să visăm !? Ce să iubim !? Surogate. Înlocuitori. Erzaţ. Asta sîntem. Noi şi tot ce e în noi. Organe şi simţuri.

Nu-mi mai văd umbra. Asta mă înspăimîntă puţin. Nu ştiu dacă apa mi-a furat-o. Nu ştiu dacă pe ea trebuie s-o fac vinovată. M-am tot obişnuit să o culpabilizez doar pe ea. În sfîrşit, am devenit şi eu un om normal. Caut vina în ceilalţi, eu sînt inocenţa întruchipată. Adevărul este că acum de-abia îmi dau seama că nimic, dar absolut nimic, nu se repetă, că tot ce nu ai făcut, din indiferent ce motive, a rămas pe veci nefăcut, că toate cuvintele pe care le-ai amînat, aşa au rămas şi aşa mai departe. Și, de fapt, totul se repetă, doar că noi nu sîntem în stare să înțelegem, să ne învățăm lecțiile de viață, altfel date mură în gură. Mai ales timpul se încurcă atît de rău în secole, încît, atunci cînd îl strigi şi te crezi aproape de el, te-ai şi trezit bătrîn, abandonat de toţi, închis în propriile capcane. M-am ocolit, pînă cînd n-am mai ştiut unde să mă caut. Şi nici nu ştiu ce aştept, de fapt. Regrete ? Compasiune ? Ce fac eu aici !? Nimic mai mult, decît ar face alţii aflaţi în situaţia mea. Adică ce ai putea să faci altceva, aşa, cu burta umflată de sete, nemîncare şi plictis, cum sînt eu acum, cu trupul tatuat de transpiraţie si de lacrimi, înconjurat ce-i drept de apă-ocean, de valuri şi de năluci, pe o plajă aruncată cine ştie cum sub trupul meu greoi, diform şi urît mirositor. Nici sirenele nu se apropie din pricina asta. Un beau petit monstre, cum îmi spun ei. Voi. Pînă şi spaimele m-au părăsit. Au sărit în apă. Le văd înotînd spre un ţărm mai primitor. Inexistent. Ştiu eu bine ce zic. Iluzia – e cel mai frumos adevăr. Visul – cea mai palpabilă realitate.

Încă o zi se va încheia. Nu ştiu a cîta. De fapt, nu ştiu cîte au mai rămas. Nu cred că prea multe, dar asta nu este în puterea mea să ştiu. Oricum, eu cred că mi-am făcut bine lecțiile, iar planeta asta a fost o bună gazdă. E vremea să mă întorc la ale mele. Îmi revin în memorie tot felul de amintiri. Dragi. Ele, slava Domnului, nu ne părăsesc niciodată. Nici aşteptarea nu mai e o tocmai o aşteptare. Nici somnul. Nici nu ştiu dacă eu însumi mai sînt. Poate doar umbra mea, după

care mă uit cu disperare. Ba chiar cu indiferenţă. Altceva nu contează. Altceva nu există.

QUOD ERAT DEMONSTRANDUUUUUUUUUM.

 

Dana OPRIȚĂ


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here