Acasă Opinii comisarul.ro : Citiți asta.

comisarul.ro : Citiți asta.

224
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ce fac pesediștii arată clar a subminare a economiei naționale și înaltă trădare.

Repetăm anii 1996 și 2008, adunați la un loc? Sunt sigur că ați observat cum tot mai mulți ne avertizează în privința intrării într-o criză economică similară celei din 2008-2011.

Este drept că multe măsuri repetă deciziile tâmpite din timpul guvernării tăriceanu, când s-a mers pe principiul „Mâncăm bine, înfundăm wc-ul si Dumnezeu cu mila”. Nimic in investiții, totul tocat în consum, mărit pensii, mărit salarii etc.

Totuși, ce fac pesedistii arată clar a subminare a economiei naționale și înaltă trădare, scrie Cristian Ganciu pe Romania Military.

Nu pot să nu mă gândesc că am mai trecut printr-o perioadă asemănătoare, înainte de alegerile din 1996.

In perioada aceea, industria producea masiv pe stoc, neavând piețe de desfacere. Nu se trecuse la restructurare și privatizări pentru ca, pe de-o parte, încă nu aveau bani să cumpere obiectivele industriale iar pe de alta, aveau nevoie de muncitori care sa-i voteze și nu de șomeri care sa-i înjure si să voteze cu opoziția.

In plus, cu economia aflată in proprietate de stat, aveau liber la devalizare. “Nu ne vindem Tara”, las c-au furat-o psd-iștii și au închis majoritatea industriei, prin faliment și vânzarea la fier vechi.

Au tocat rezerva valutară a României pe tot felul de importuri de produse de larg consum astfel că, la sfârșitul lui 1996, rezerva Romaniei mai numara 600 milioane dolari.

Ca să fie crima completă, înainte de a preda guvernarea, au mărit puternic salariile la MAI și MApN (cu 50-60%, nu mai rețin), știind bine că nu vor fi bani pentru plata lor.

Au pârjolit pământul, i-au pus bomba sub preș lui Emil Constantinescu și au plecat în opoziție.

Ce a urmat știm toți: aproape 4 ani de criză continuă, pană la limita intrării în incapacitate de plată și a războiului civil (mineriadele din 1999).

Din păcate, totul pare să ne ducă spre același scenariu.

Știu că vor pierde alegerile din 2020 asa că pârjolesc și dărâma tot, chiar cu riscul unor sancțiuni drastice din partea partenerilor noștri.

Cei care-i vor înlocui vor avea de muncit pe brânci să repare stricăciunile în timp ce pesedistii vor sta în opoziție și vor pune bete în roate.

Apoi, când, foarte probabil, ceilalți își vor rupe gatul (priveliștea opoziției nu mă incurajează deloc), pesedistii se vor întoarce ca niște boboci la guvernare, pe un program electoral indecent de populist, și se vor reapuca de furat.

Dar după 1996 a urmat fatidica guvernare a guvernului tăriceanu (susținut de psd), guvernare în care – folosind exact aceeași rețeta – dezastrul a fost amplificat. Si tăriceanu a folosit exact aceleași metode: risipirea banilor, inclusiv cei din marile privatizari, în consum, zero investiți, zero restructurare, devalizarea bugetului, prăbușirea leului în raport cu euro, creșterea inflației, evaporarea puterii de cumpărare.

Sub tăriceanu pensiile au fost peste noapte dublate, mai apoi s-a dorit același lucru cu salariile profesorilor și imediat bugetul pensiilor a intrat pentru prima dată după 1990 in deficit. De ținut minte că pană în 2008 acest buget era pe excedent.

Ce a urmat știm cu toții: după patru ani consecutivi (2005, 2006, 2007, 2008) de creștere economică, cea din 2008 fiind chiar record național cu + 8%, guvernarea tăriceanu a lăsat România pe un deficit bugetar, tot record, de 5,2% din PIB, trezoreria goala, aproape de intrarea în încetare de plați. A urmat apoi anul 2009 cu o scădere economică record, reducerea salariilor etc.

Aceleași metode, aceiași oameni. Practic, România a pierdut zeci și zeci de miliarde de euro și ani de zile de dezvoltare, puterea de cumpărare a fost nimicita și, de fiecare dată, după plecarea de la putere a psd/tariceanu, abia, abia ieșim dintr-o crunta convalescentă, abia ne punem pe picioare și aceste organizații teroriste ajung din nou la putere, distrug din nou economia și frânează dramatic orice urma de dezvoltare.

In tot acest timp România pierde bani, oamenii își pierd dreptul la o viata decenta, “ei” ne fura din nou agoniseala, ne bagă din nou în recesiune…

Odată poate fi considerata prostie, neștiința, ghinion, a doua oară este foarte clar că avem în fată un model economic aplicat de distrugere economică a Tării. Iar noi stam și facem proteste pe Facebook, de parcă ăstora chiar le-ar păsa.

De ce fac asta?! Răspunsul cel mai simplu ar fi că asta-i misiunea lor, asta le cer adevărații lor stăpâni: să tină România pe loc, sa-i saboteze economia, sa-i încetinească cât mai mult dezvoltarea. Nu cred că mai exista măcar un singur roman care să nu priceapă ca psd/alde este de fapt o guvernare a unei puteri străine, o guvernare menită să saboteze cu toată puterea întreaga Românie.

Teoria conspirației?! Hai să fim serioși, coincidentele sunt lucru rar în natură, iar aplicarea aceluiași program de distrugere economică în două perioade diferite, de către exact aceiași oameni, nu-i coincidență ci un plan bine pus la punct.

Aduceți-vă aminte: la preluarea guvernării, sfârșitul lui 2016, Romania era exportator net de energie electrica, prețul era decent. Vine un dobitoc de ministru din guvernul Grindeanu și anunță apocaliptic că nu mai avem rezerve de cărbune decât pentru o zi două. Deși aveam pentru o săptămâna. De atunci prețul energiei a explodat și astăzi, la doi ani de guvernare psd/alde, am ajuns importatori neți de energie electrica la niște preturi astronomice.

In iarna 2016/2017 Bulgaria ne cere disperată să o ajutam cu energie electrică, era într-o situație foarte grea. Bucureștiul refuză, dar în același timp exportă către Ungaria.

Ar trebui să spunem pe șleau că SUNTEM TINTA UNEI OPERATIUNI SPECIFICE RAZBOIULUI HIBRID și să înghiontim instituțiile statului să-și facă treaba pentru care sunt plătite.

Este incredibil cum demolează ăștia economia și statul iar structurile de forță nu schițează niciun gest.

Citește și:

VIDEO Arătați acest filmuleț copiilor și nepoților voștri! Urmașii ideologici ai acestui monstru conduc astăzi România!

Liviu Avram / Fraudă la contabilitate. Autor, Liviu Dragnea.

Uite cine reprezintă România luni, la Viena. Una dintre ele a fost cu Neacșu la nunta băiatului lui Dragnea!

VIDEO Europa Liberă a intrat în pâine! Excepțional acest material cu Victor Rebengiuc și Marius Manole despre România în care trăiesc

populare
astăzi

1 Explodează NUCLEARA? Dragnea, CCR și Toader au luat ȚEAPĂ? Această procuroare ar putea face ISTORIE!

2 HOPA! A venit omul cu COAIE la USR! Andrei Caramitru, noi atacuri fără menajamente la PSD și vuvuzelele Propag…

3 Liviu Avram / Fraudă la contabilitate. Autor, Liviu Dragnea.

4 Liviu Avram, reacție-ȘOC după mesajul lui Andrei Caramitru pentru PSD! „E bine că cineva le sădește asta în mi…

5 CUTREMUR în PSD! Dragnea declanșează atacul la Firea! O lasă fără viceprimar și fără majoritate!


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here