Acasă Supliment Cultural Cultura Corespondenta din SUA de la Grid ...

Corespondenta din SUA de la Grid Modorcea : Mărgăritare de „Trei Parale”

225
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Festivalul „George Enescu” are o concurenţă serioasă, ca să nu zic redutabilă. Lăsând la o parte fondurile pe care le are, copleşitoare, festivaluri mult mai sărace, nesprijinite de stat, dar nici de o reclamă pe măsură, se constituie în adevărate valori naţionale şi internaţionale, cum a dovedit Festivalul „Micul Paris”, un ferment, o şcoală de învăţătură, care anul acesta a sucombat, din lipsă de fonduri, cum mi-a spus pianista Raluca Chifane, sufletul lui.

Iar o replică puternică la mamutul enescian vine din partea Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, care este un Festival profund naţional, axat pe muzica veche românească, aşa cum am arătat pe larg anterior, într-o serie de articole. Nu numai că naiul este un instrument vechi, dar este primordial, iar alături de orchestra „Barbu Lăutaru” din Chişinău, Gheorghe Zamfir ne-a oferit perle, cu adevărat o muzică arhaică, de la Doina de jale la Ciocârlia, de la piese din repertoriul lui Anton Pann la ample simfonii folclorice. Gheorghe Zamfir rămâne un astfel de model, care a ridicat folclorul la muzica cultă, iar de aici mai departe, spre Dumnezeire, rugăciunea jucând un rol esenţial în compoziţiile şi interpretările sale.

Pe drumul lui ar fi bine să meargă şi alţii. Şi cea mai chemată pare o formaţie de tineri surprinzătoare, numită „Trei Parale”. Sigur, este un nume cu parfum lăutăresc. Auzisem de ei, îi văzusem într-un spectacol de teatru şi la un vernisaj al sculptorului Marian Zidaru, dar recent i-am văzut desfăşurându-se plenar într-un concert oferit la Palatul Cotroceni, într-una din sălile Muzeului Naţional Cotroceni, în cadrul Festivalului de Muzică Veche, un festival aflat la a zecea ediţie, la care vom reveni, fiindcă are o pecete cu totul aparte, cu amprentă internaţională, care include formaţii străine specializate în muzică veche, dar şi formaţii româneşti, cum este această trupă „Trei Parale”, care nu este de trei parale, cum sună o vorbă a lui Creangă, rămasă în uz ca ceva depreciativ, fără valoare.

Festivalul “George Enescu” nu face aşa ceva, dimpotrivă, elimină tot ce este românesc, milioane de lei se duc numai la străini, pe slujirea şi reclama muzicii clasice, consacrate, care nu mai are nevoie de nici o carte de vizită. S-a transformat într-un festival cosmopolit, cu accente anti-naţionale. Amprenta naţională trebuie să fie vitală. Şi este hotărâtoare dacă România nu vrea să fie doar o ţară imitatoare. Şi ce este mai naţional decât muzica veche? Iar când izvoarele ei sunt puse în lumină, totul sună mai cult decât orice concert festivalier pe bază de şlagăre simfonice.

E suficient să aflaţi ce au avut în program tinerii de la „Trei Parale”, în număr de cinci: Florin Iordan (cobză, cimpoi), Daniel Pop (fluier, bendir, voce), Mihai Balabaş (vioară), Beatrice Iordan (cobză), Dinu Traian Petrescu (percuţie). Baza cântecelor provine din colecţia lui Anton Pann (1790 – 1854), numită „Spitalul Amorului”. Acest fantastic poet, folclorist, psaltist şi teoretician al muzicii bizantine s-a dovedit şi un neîntrecut compozitor şi rapsod, cânta la cobză, lăută, chitară şi pianoforte, cu o capacitate extraordinară de arhivar, adunând în cărţile sale muzica epocii, piese tradiţionale româneşti, dar şi ale altor popoare care trăiau aici, turci, evrei, greci sau ţigani. Opera lui Anton Pann, care ar merita să i se închine un festival, arată ce rol imens a avut muzica pe drumul românizării, fiind o adevărată comoară, ce arată fantastica bogăţie a folclorului românesc, o sursă mereu vie ce trebuie atent valorificată prin reconstituiri muzicale.

Un astfel de demers îl practică şi „Trei Parale”, fiindcă reconstituirii antonpanneşti îi adaugă şi propriile sondări, înregistrări ale unor bătrâni cântăreţi, scotocirea unor arhive precum cele lăsate de Constantin Brăiloiu sau Tiberiu Brediceanu.

Aşa sunt piesele provenite din Codex Moldavus sau din colecţia Speranţei Rădulescu (n. 1949), în special muzica veche din Moldova de Sus, precum fantastica Hora cu corzi încălecate şi Hora boierească a lui Neamţu de la Săveni, apoi Zalina, zalina, o piesă din folcorul oltenesc, dar şi un cântec evreiesc din Nordul Moldovei, piese aflate pe discurile Ethnophonie CD009 şi CD014.

Sigur, am mai admirat şi piese de o rară valoare, precum Când toca la Radu Vodă şi un teribil dans muntenesc din colecţia Francois Rujiţchi Musique Orientale, 1837. Aceste piese, cu excepţia Horei cu corzi încălecate, au fost interpretate vocal de Daniel Pop.

Dar de-a dreptul fenomenale sunt cântecele de lume, piesele din colecţia lui „Spitalul Amorului”, numită şi „Cântătorul dorului”, în care textul este la fel de important ca şi muzica. Cât de actuală este, de pildă, piesa Decât ruda şi vecinu, fiindcă versul se continuă cu „Mai bun e străinu, leliţă, leliţă”. Da, fiindcă străinul vede şi tace, pe când „Vecinu spune tot ce nu vede, leliţă, leliţă”. Sigur, azi zicem să moară capra vecinului! Iată că obiceiul românilor de a-şi face rău unii altora e vechi.

Şi Daniel Pop a mai cântat cu vocea sa lăutărească, unsuroasă, cântecele lui Anton Pann De când s-a dus neica-n cale, Nu mă pedepsi stăpână, Bat-o Sfântu de lupoaie, cu un ritm de bătută, care dă în sârbă, ca şi apogeul spectacolului, piesa Arză-l focu dascăl, în care cimpoiul se întrece cu vocea, într-un delir demenţial. Interpreţii au excelat în aceste piese întrucât atingeau extazul, prin starea de transă. Iar transa duce la revărsare, un fel de delir, atins şi prin cântecul evreiesc, dar mai ales printr-un bis, să-l numim Diririrap, întrucât Daniel Pop nu mai avea cuvinte, ci emitea un continuu „diririrap, darira, diriram, dramdiramdirap, dirihap, dirirop, drop, rop, hihihidirihop, diridai, diridai şi diridap”. Acest cântec mi-a amintit de celebrul Delirum al lui Gheorghe Zamfir, care însă îşi iese cu totul din cadrele tonale, ajungând la un fel de limbaj păsăresc, aşa cum Marin Constantin a reuşit într-unul din corurile sale madrigale să reprezinte bârfa la români!

De altfel, caracteristica muzicii vechi româneşti este dată de iureş, de acest caracter specific poporului român, pe care l-am numit iuţirea de sine, ca un cerc de foc, cum am arătat în analiza concertelor lui Gheorghe Zamfir, ce au culminat cu spectacolele sale date cu Orchestra Naţională de Folclor, pe care acum vrea s-o reînvie cu propria orchestră, pe care am văzut-o la Festivalul de Nai.

Acestui florilegiu antonpannesc trebuie să-i adăugăm şi piesa Ah! A mea iubită floare şi Geamparaua de la Dăeni din Manuscrisul lui George Ucenescu, elevul lui Anton Pann, care uzează de un vers devenit laitmotiv folcloric precum „Ochii tăi mă bagă-n boală”, preluat şi de Maria Tănase şi de alţi cântăreţi.

Muzica produsă de formaţia „Trei Parale” a creat un parfum de epocă, ne-a făcut să ne amintim de imaginile primelor fotografii realizate în Bucureşti de fotograful curţii imperiale de la Viena, Ludwig Angerer. O reînviere a atmosferei de mahala, care era demnitatea oraşului, nu avea conotaţie peiorativă ca azi. Mahalaua se identifica firesc cu viaţa oraşului, cu lumea hanurilor şi a pieţelor, a târgurilor şi obiceiurilor pitoreşti în care se amestecau tabieturile orientale, dar şi cele apusene, în special venite de la Paris. Atmosfera comunităţilor turceşti, greceşti, evreieşti sau ţigăneşti evocă o lume pestriţă, eterogenă, pe care muzica antonpannescă o face să reînvie.

Muzica veche de calitate are rolul de a purifica societatea, de a alunga răul şi mizeria din ea.

Tinerii de la „Trei Parale” trebuie să se îndrepte spre muzica cultă. Pericolul în care ei se află a fost anunţat de o piesă oferită la bis, un fel de manea, cel puţin prin text, care ne vorbea despre ce bine e să halim şi să bem, când ai şi o puicuţă alături, pe o duci pe „motoret” să o plimbi prin Cişmigiu! Au uitat că erau la Festivalul de Muzică Veche, unde se cântă de regulă Bach şi Telemann, Haydn şi Purcell, şi că ne aflam într-o sală dintr-un vestit palat, care aminteşte de vremurile bune ale ţării, când Nihil sine Deo! Dacă vreun bulibaşă îi plăteşte bine, nu doar cu trei parale, sigur tinerii vor cânta şi manele. Ei trebuie să ajungă să cânte Corelli, Vivaldi sau Schubert. Aşa cum a ajuns Zamfir şi a cucerit lumea cântând piese clasice sau revoluţionând sunetul prin concerte de nai şi orgă. Spre acest ideal trebuie să meargă şi aceşti tineri, care pot uşor cădea în compromis. Am văzut în repertoriul lor numele Tiberiu Alexandru, asociat cu George Ucenescu, dar îi avertizez pe aceşti tineri că el este asociat cu Theodor Carţiş (Electrecord) şi Marcel Cellier (Elveţia), aflaţi pe lista celor care l-au escrocat pe Gheorghe Zamfir, care l-au prăduit de milioane de dolari. Lecţia lui Zamfir e bine s-o cunoască şi „Trei Parale”, şi se pare că Florin Iordan are antene atente, fiind etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Compromisul a îngropat multe talente în România. „Trei parale” să se ferească. Am citit că se află pe banda sonoră a unor filme ca Chira Chiralina de Dan Piţa şi Aferim de Radu Jude, filme care, în această toamnă, de când mă aflu în ţară, nu sunt pe piaţa românească! Poate o să le văd în America. Îmi imaginez ce au putut să facă regizorii respectivi, cel puţin pentru Dan Piţa subiectul este o obsesie veche, şi sper că acum a fost bine împlinită.

Iată fapte onorante pentru „Trei parale”. S-o ţină pe acest drum, altfel e păcat, fiindcă sunt înzestraţi şi ar putea să reprezinte sunetul pur, fiindcă hrana lor este muzica simplă, directă, pe bază de melodie, voce şi instrumente simple, foarte simple şi vechi, preistorice, aş spune, dacă mă gândesc la fluier. Şi fluierele (cinci) pe care le mânuieşte remarcabil Daniel Pop pot fi socotite fraţii naiului, amintindu-mi de cele cinci naiuri create în 1968 de Zamfir, soprano, alto, tenor, bariton şi bas. Fluierelor li se adaugă drâmba, un alt instrument primar, ca şi bendir-ul, un fel de tamburină, instrument foarte răspândit la turci şi în ţările musulmane, dar şi în Africa, având origini în vechiul Egipt şi Mesopotamia, categoric un instrument preistoric, ca şi daira, apoi cobza, de diferite mărimi, precum o soră a ei, numită de turci baglama.

Sunt instrumente cu rol acompaniator, necesare atunci când spectacolul implică şi dansul (cum dansa o fetiţă în sală, plină de supleţe şi nebunie), dar în cazul de faţă în prim-plan se află vocea umană şi fluierul. Singurul instrument evoluat este vioara, însă şi ea este folosită cu virtuţi lăutăreşti. Formaţia „Trei Parale” are toate datele de a fi o formaţie de muzică veche pe fond folcloric românesc. Iar la noi, în ţările române, un astfel de fond este chiar sufletul muzicii naţionale. Nu mai spun de faptul că azi, muzica de acest gen sună foarte modern, avangardist, poarte oricând să concureze orice inovaţie din muzică cultă. Muzica pe baza textelor şi melodiilor culese şi tipărite de Anton Pann este ca muzica negro spiritual pentru afro-americani. Are acelaşi parfum de autentic, de vechi, şi în acelaşi timp de insolit şi nonconformism. Pe lângă puritatea şi originalitatea ei, muzica simfonică a unor Mahler, Bruckner, Şostakovici, ca să nu mai vorbim de Schönberg sau Stockhausen, pare total dizarmonică, efect al unor defecţiuni tehnice, ce emit stridenţe greu suportabile. Atonalismul are un rol important în muzică, dar el se reduce la un plan experimental. Muzica începe acolo unde se termină experimentul. Iar muzica populară românească este eternă datorită forţei ei cantabile şi mesajelor profund omeneşti. Ea face mereu revoluţie în muzică, fiindcă este inepuizabilă şi nu are frontiere. Pe când atonalismul şi serialismul au. Desigur, este loc şi pentru o astfel de muzică, dar nu numai pentru ea. Fiindcă există şi muzica creată de Gheorghe Zamfir, pe care organizatorii Festivalului „Enescu” nu o cunosc sau o ignoră.

Şi, iată, există şi muzica veche promovată de aceşti tineri de la „Trei Parale”, care au toate şansele să fie pe scena Festivalului enescian, în secţiunea „Concerte de la miezul nopţii”, dacă organizatorii vor lăsa deoparte atitudinea de slugi ai străinilor şi vor ciuli urechile şi în ograda noastră, să audă ce nu au mai auzit. Nici ei, nici străinii.

 

Grid Modorcea


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here