Acasă Jurnalul Bucurestiului Reportaj Corespondenta din SUA : Miracolul banalităţii

Corespondenta din SUA : Miracolul banalităţii

76
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O plimbare acum, vara, prin Central Park, când sunt zile atât de frumoase, cu temperaturi în jur de 25 de grade C, cu o adevărată invazie de turişti, este un spectacol al surprizelor continui, pe care nu-l poti vedea pe Broadway sau in nici o manifestare organizata, fiindca aici totul este spontan si de o diversitate coplesitoare. La fiecare pas vezi cate un saxophonist, un baterist nebun sau un negru imbracat cu o tuba, care canta de mama focului. Cantecul si dansul, de cea mai buna calitate, este felul intai al distractiilor. De peste tot te atrage ritmul.

Si unde mai poti vedea sute de desenatori care fac pe toate aleile portrete amatorilor, ca si sute de pictori care isi vand tablourile naturaliste!? Dar la arcada unde serile se desfasoara formatii rock, R&B si altele, acum, la pranz, ce vezi? Doi oameni care joaca sah. Unul e negru, celalalt alb. Evident, albul joaca cu piesele albe. Si in jur chibitii fac pariuri, cine bate, albul sau negrul? Desigur, nu e nici o lupta segregationista, e un joc de sah si toata lumea se simte bine.

Si unde nu sunt jocuri? Peste tot terenuri de baseball, golf sau hokey pe iarba. In frumoasele poieni, unele largi cat un teren de fotbal, sute de oameni stau la picnic. Iar copiii au zeci de tiribombe amenajate pentru ei, in special pe locul unde iarna este patinoarul lui Trump. Dar cei mai multi se duc la Zoo, privesc animalele si dansul focilor, iar mai nou un urias Dinosaur Safari, care da din cap, casca gura, misca ochii.

Atractia mare este insa la Bethesda Terrace, o bijuterie arhitectonica, unde azi vad ceva cu adevarat nemaipomenit. Un negru imbracat in rosu, pe platoul din fata scarilor laterale, isi arata talentul in dans aerobic, antrenand multi tineri sa-l imite, iar alaturi, in spatiul de sub terasa (lower passage / pasajul inferior), ca un palat de clestar, din marmura si faianta pictata, luminat si ziua ca in povesti, doi artisti, el si ea, in costume tribale, pictati pe chip, cu clopotei la glezne si cu viori pe umeri, canta si danseaza un dans primitiv, scotand sunete care imita triburile salbatice. De fapt, el pare intruchiparea Raului care se exorcizeaza, fiindca ea, care e pictata ca o pasare foarte colorata, scoate niste sunete de fiara ranita si executa niste miscari inocente, clovnesti, amintind de Gelsomina lui Fellini.

Intrucat negrul de afara a atras multa lume, cei doi dansatori tribali au iesit din pestera lor, din pasajul terasei, si au dansat pe platotul din fata celebrei Fantani cu Ingerul Apelor, dand roata, in cercul magic de acolo, invocand zeii si cerul (“big heaven”), cu sunete foarte speciale, care produceau un ecou in natura. Apoi ei au revenit sub terasa, in locul unde aveau amuletele, o candela aprinsa si alte obiecte de cult. Fiindca unele cantece sunt abisale, creeaza o stare mistica, ba o polifonie care aminteste de Bach. Nu se trage oare muzica inalta, culta, din rasaduri folclorice?

Si s-a intamplat un miracol, oamenii care erau in spatiul negrului acrobat s-au deplasat si au venit in pasajul acoperit, sa vada spectacolul dat de cei doi dansatori tribali, spectacol numit de ei “tribal baroque”. Ce asociere! Si momentul culminant a fost cand o mireasa si mirele ei, cu tot alaiul, dupa ce au pozat la Fantana Ingerului, cum este obiceiul aici, au trecut prin pasajul inferior si au pus cate o moneda in cutia dansatorilor tribali.

Doua forme de dans, R&B, un ritm afro-american, si altul amintind de ritmurile bastinasilor indieni, au co-existat si au facut savoarea locului, uimind multimea. Pana si sirul de chinezi, care practica aici masajul stradal, au ramas perplecsi, uitand sa mai frece spatele si gaturile clientilor!

Nu de departe se auzeau rasete si aplauze, desigur, de la spectacolul Much Ado about Nothing, care se joaca pe scena lui Public Theater, fiindca Festivalul Shakespeare este in plina desfasurare, seara de seara, e mereu viu si tine toata vara. Ca sa obtii un bilet aici trebuie sa stai cateva zile la cozi interminabile. Fiindca si aceste spectacole sunt free. Vara, aici, totul este free. Marii actori, vedetele hollywoodiene, isi ofera harul gratuit publicului. Aceste daruri fac parte din marele fenomen caritabil al artei, care se manifesta in special vara. Nu voi uita niciodata spectacolul The Merchand of Venice, cu Al Pacino in rolul lui Shylock.

Nu mai spun de frumuestea peisajului montan, stancos, al parcului, coplesit de arbori batrani, dar ocrotiti si ingrijiti, de altfel, natura este absolut mareata, lasata sa-si manifeste toata calitatea sa entropica, adica arata bogata in verdeata, invadatoare, ca in salbaticie. Unii cred ca am inventat Civitas Innocentiae, dar natua ei este aici, cel putin “Gradina lui Shakespeare” arata ca un paradis, ca o terasa in scara, plina de flori exotice, avand in centrul vederii un adevarat arbore al vietii. Paradisul este aici ceva aievea. E un loc creat de Dumnezeu si de Om. De aceea, in acest loc exista un permanent pelerinaj, care duce din varful Castelului Belvedere, aflat la nivelul zgarie-norilor din jurul parcului, si pana la lacul testoaselor, unde poti admira de pe un pod spectacolul sutelor de broaste testoase, dar si al cormoranilor care vaneaza pesti!

In alte parti, te intampina invazia de turisti care ocupa toate barcile de pe lacurile de agrement… De altfel, tot Central Park este conceput ca un paradis, omul participand cu inventica lui la maretia naturii, care, dincolo de Jacqueline Kennedy Reservoir, are un aspect de natura inca virgina, fiind foarte potrivit pentru amatorii de excursii montane. Si la orice pas, pe orice alee, se petrece ceva nou, o atractie continua. Nu exista sa nu vezi dive, din cartile de moda, care sa nu faca fotografii cu pozarii lor, inarmati cu reflectoare si alte scule de controlat lumina. In jurul fantanii, trei negrese de o frumusete rara, cu niste fete de copil, imbracate in costme de cabaret verzi, dansau pe marginea fantanii, iar un fotograf se tinea dupa ele si le spunea ce alte miscari sa mai faca. Cica sunt din Kenya. Mi-ar fi placut sa fie din Himba, tribul din nordul Namibiei, unde se gasesc cele mai frumoase femei de culoare din lume. Ele dansau, radeau, se distrau. Inocente pana la Dumnezeu, ca perlele negre. Pana si oamenii din barcile de pe lac le priveau siderati.

La statuile de pe Aleea scriitorilor, dominate de statuia in picioare a lui Shakespeare, stand cu fata spre Columbus, toata lumea se pozeaza, iar statuia Alice in Tara Minunilor este incalecata, ca de obicei, de copiii. De altfel, pentru copii sunt zeci de locuri de atractie, cum este si Conservatory, un lac unde ei se pot juca cu corabiile electrice. Pe lac sunt nelipsitele rate, fiindca aici troneaza Hans-Christian Andersen, cu ratusca sa rautacioasa alaturi.

Si daca se nimereste sa fie acolo si celebrul ciobanesc care se da pe snowboard-ul cu rotile mai ceva ca un tanar bine antrenat, esti total prizonier, nu mai pleci. Acum am avut sansa sa vad alta trasnaie a stapanului sau, un barbat masiv, puternic: ii arunca un bat in lac si cainele plonja in apa, facand niste salturi de atlet. Desi asa ceva este interzis, se lasa cu amenda, el avea voie, fiindca era un ales, ce facea cainele negru, nu vezi nici la circ. Iar malul apei era plin de spectatorii, care aplaudau in delir performanta cainelui zburator. Care, dupa ce prindea batul, il aduce pe mal stapanului, care il mangaia si-i dadea dintr-o punga rasplata mult dorita, o bomboana, iar cainele, fericit, se scutura de apa care ii facea parul sa fie si mai stralucitor in bataia soarelui, care se pregatea sa dispara dupa un zgarie-nor.

Si acest joc e posibil, fiindca aici cainii sunt animalele cele mai iubite. Pe cei care viziteaza New York-ul, ii invit sa ajunga intr-o dimineata in Central Park, sa vada o minune, ceva ce nu se mai poate vedea pe pamant: mii de caini, adusi de stapanii lor, sa-si faca toaleta. Sunt peste tot, ocupa poienele, aleiele, dealurile si vaile. E o lume ca in povestile animate. Imaginea suprema a ludicului. Toti alearga, se joaca, sunt fericiti.

Si in aceasta zi pe care mi-e imposibil s-o descriu, fiindca este plina de ceea ce Mircea Eliade numea miracolul banalitatii (in orice lucru banal exista un miracol, dar trecem pe langa el nepasatori, fara sa-l observam), am participat la Christie’s la o licitatie de bauturi rare, vin, cogniac si whisky. Eu nu m-am atins decat de Dom Pérignon (Rose Gold), o savoare. Nu vreau sa va trezesc nici o pofta, nici sa va indispun, fiindca o sticla de Scotch Macallan se dadea cu 11 000 de dolari, iar una de Armand de Brignac brut cu 19 000 de dolari (desi casa o estimase la 40 de mii), dar aici este tara bogatiei in revarsare si in fiecare zi este sarbatoare.

Oricum, eu cand pasesc in Central Park, pasesc in Civitas Innocentiae si ma astept sa fiu cuprins in lantul inocentei, al zecilor de intamplari marunte, dar de o mare puritate. Pentru mine raiul seamana cu ce vad aici. Cu varful in Shakespeare Garden. Aici intra numai cei inocenti sau pe cale de a-si pierde pacatele. E o lume fara griji. Oamenii si-au lasat grijile la intrare. Chiar si grijile religioase, fiindca trebuie sa spun ca in Civitas Innocentiae aka Central Park nu exista nici o biserica, nici un loc de rugaciune, fiindca Dumnezeu este peste tot, in fiecare fir de iarba, ca la inceputul facerii, cand inca nu aparusera religiile cu infinita lor povara de osanale si bocete ale aceluiasi scenariu repetitiv, care i-a indepartat pe multi de biserici si temple. Credinta e in alta parte. De aceea, nici Iisus nu mai sta in cladiri de lemn si piatra, ci in afara. Il poti intalni pe orice banca din Central Park. Totul e sa-l vezi. Sa vezi miracolul de langa tine.

Dar cred ca nimeni nu e preocupat de asa ceva. Aici oamenii sunt ca si copiii, care n-au nici o notiune religioasa, precum Pruncul cu floarea al lui Leonardo. Copiii nu au nici o deprindere a trairii, de aceea sunt fericiti. Dau din maini, din picioare, vad o pasare si vor si ei sa zboare. Miscarea e sfantul imn al vietii, bucuria ca ni s-a dat sa fim si sa simtim. Exact ca in Eden, cand nu aparuse inca pacatul.

Insa dupa chipul oamenilor care trec pe langa mine, imi dau seama ca nimeni nu se gandeste la ce ma gandesc eu. Toti se bucura de soare, de aer, de jocuri. Aici traiesc in utopia lui carpe diem. Nici hrana nu e o problema. Este hrana peste tot. Peste tot vezi tarabe ambulante, restaurante, braserii pline de lume. Si camionete care vin sa le aprovizioneze cu mancare adusa din afara parcului. Caci hrana se produce in afara raiului. Acolo unde sunt zgarie-norii, unde sunt bratele exploatarii omului de catre om.

Dar asta-i alta poveste, pentru alt reportaj. Sa ramanem la mirajul banalului, care este atat de mare incat abia astepti o noua zi sa revii, unde vei vedea intotdeauna ceva nou, uimindu-te mereu cat de mare este imaginatia omului, care se simte inspirat atunci cand este liber, cand i se creeaza conditii ideale sa se distreze de placere.

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here