Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii covasnamedia.ro : Ursul, „tranșat” din nou pe masa mai marilor regiunii

covasnamedia.ro : Ursul, „tranșat” din nou pe masa mai marilor regiunii

599
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Reprezentanții județelor Brașov, Covasna, Harghita și Mureș vor să restabilească echilibrul pierdut

Urșii au fost din nou, marți, punctul principal de discuție într-o întâlnire a autorităților locale și județene, dar și a gestionarilor fondurilor de vânătoare din județele Brașov, Covasna, Harghita și Mureș. Evenimentul, care a avut loc la Consiliului Județean Brașov, a adunat laolaltă o serie de obiective și cerințe ale conducătorilor regiunii privitoare la problematica atacurilor provocate de urși. Acestea urmează să fie rediscutate într-un grup de lucru, din care să facă parte și reprezentați ai organizațiilor de protecția animalelor, și ulterior transmise către Ministerul Mediului și către Parlament.

Printre solicitările autorităților, propuneri care se doresc a fi soluții pentru „restabilirea echilibrului dintre om și urs”,  se numără realizarea unor studii care să prezinte, printre altele și cifre ale populației de urs care să fie cât mai aproape de adevăr, reintroducerea cotelor de vânătoare, pe lângă cele de intervenție, descentralizarea procedurii și plata mai rapidă a despăgubirilor. Mai mult decât atât, cei prezenți au vorbit și despre educarea populației în ceea ce privește reacția la întâlnirea cu ursul, dar și înființarea turismului de observare.

În urma dezbaterii s-a ajuns la concluzia că trebuie format un grup de lucru, din care să facă parte și reprezentanți ai ONG-urilor de protecția animalelor, dar și reprezentanții fondurilor de vânătoare și nu în ultimul rând liderii comunităților afectate de atacurile de urs.

Nu se dorește decimarea populației de urs, ci apărarea oamenilor

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, în calitate de reprezentant al județului unde numărul urșilor „a crescut de 3, 4 ori în ultimii ani”. Acesta a subliniat în repetate rânduri că discuțiile și acțiunile în jurul problematicii legate de urs nu au scop distrugerea speciei, ci restabilirea echilibrului care să permită un climat de siguranță și conviețuirea pașnică între om și animalul sălbatic.

„E foarte clar. Nu vrem decimarea efectivului de urși, ci vrem restabilirea echilibrului între om și urs. (…) Asta înseamnă foarte clar cotă de recoltare și în caz de nevoie, cotă de intervenție. Asta este foarte important! Vrem ca efectivul optim și cel real să fie prezentat în mod real pentru că s-a tergiversat această problematică de 5, 6 ani de zile. Conform specialiștilor, în anumite zone, mai ales în aceste patru județe din care ne-am adunat azi, efectivul real este chiar de trei ori mai mare decât cel optim. Asta, desigur, aduce foarte multe probleme. Am vrea o abordare cu totul diferită în ceea ce privește aprobarea cotelor de vânătoare. Să se aprobe cotele de vânătoare în funcție de efectivul real în județele României și în funcție de pagubele cauzate în mod real. În al patrulea rând, ne dorim despăgubire rapidă și reală pentru pagubele realizate de vânat. Desigur, s-a vorbit azi despre descentralizarea procedurii de despăgubire. (…) Să fie modificată legislația în acest sens”, a spus Tamás Sándor.

În județul Covasna atacurile urșilor cresc încontinuu din 2013

Din 2013 încoace, atacul urșilor  a crescut exponențial în județul Covasna, mai ales în ceea ce privește pagubele provocate la ovine, a mai spus în cadrul dezbaterii de marți, președintele Consiliului Județean Covasna. Potrivit unor date furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului, doar în august – septembrie 2018 au avut loc atacuri la 109 ovine, aproape jumătate cât au fost în tot anul 2017.

„Colegii noștri din județul Covasna, de la Mediu au făcut o statistică pe 5 ani care arată că exponențial s-au ridicat pagubele create de urs. (…) Cred că am ajuns la finalul răbdării. Cetățenii nu mai suportă acest lucru”, a punctat Tamás Sándor.

Primarul din Bodoc: „Am ajuns de râsul lumii”

Înainte de a prezenta, cu fotografii și date situația din comunitatea sa, primarul din Bodoc, prezent la întâlnire, a ținut să precizeze că e important ca întâlnirea de marți să se concretizeze cu rezultate, pentru că și până acum au avut loc astfel de discuții, iar, în ciuda acestora, situația de la fața locului continuă să fie periculoasă.

„Noi, cei care lucrăm în administrație, suntem răspunzători pentru cetățeni, pentru ei suntem și lucrăm. Dar ce spuneți dumneavoastră că eu în data de 13, luna asta, am depus o cerere către Minister să ne dea derogare pentru că ursul este în fiecare zi pe stradă, în curtea oamenilor, a omorât oi, capre, porci. Am aici (n.red. un document) semnat de 60 de persoane de pe strada respectivă, prin care oamenii spun că nu au curaj să lase copiii, să meargă cu autobuzul și așa mai departe. L-am rugat și pe prefectul nostru să intervină la București să rezolvăm problema cumva. Până în prezent dacă dumneavoastră ați primit un răspuns, așa și eu. Așa nu se mai poate! Eu sunt primar de 28 de ani, așa că am trăit multe. (…) Dacă ajungem acolo ca urșii să omoare oameni, copiii, ce o să spunem la oameni? Uitați aici, în ziarul de azi: în fața casei (n.red. ursul) a omorât 6 oi. În fața casei! Ce așteptăm? Așteptăm să facem studii și documente, că suntem obișnuiți cu birocrația și unii cred că și la vânătoare merge. (…) Am ajuns de râsul lumii, pe cuvântul meu. Primim multe șuturi de la Uniunea Europeană și noi stăm drepți în fața lor. Cât stăm și rezistăm?”, a încheiat primarul Fodor István luarea sa de cuvânt, nu înainte de a primi în schimbul acesteia un rând de aplauze furtunoase din partea celor prezenți.

Ca răspuns, președintele Consiliului Județean Harghita a ținut să sublinieze că directivele Uniunii Europene nu sunt vinovate pentru situația creată în județele cu probleme din cauza urșilor, ci legea din 2016, adoptată de Guvernul tehnocrat, când s-a interzis recoltatul urșilor, soluție care a dezechilibrat ecosistemul. Mai mult decât atât, Boboly Csaba a spus că UE a lăsat mână liberă autorităților din România să rezolve problema în cel mai bun mod posibil, însă reacțiile de la Guvern se lasă în continuare așteptate.

Primarul din Zagon: „Suntem atacați!”

Și primarul din comuna Zagon a luat cuvântul în dezbaterea de marți și a povestit celor prezenți întâmplarea trăită de el însuși, când s-a aflat față în față cu ursul.

„Imediat nu mai putem să ieșim pe străzi. (…) La ora 22:00 a sunat telefonul și spre norocul meu am luat mașina și m-am dus la firmă, în centrul comunei. Când să ies din mașină, chiar atunci ursul omora în grajd oile. (…) Noroc că am avut un par în mână și când a scos capul am putut să îi dau în cap. Puțin a amețit. Spre norocul meu, a dat peste mașină, nu peste mine. Nu e de râs!”, a spus Kis Josif.

Edilul covăsnean a ținut să sublinieze că prea puțin se vorbește despre atacul urșilor la stână.

„Nu se vorbește că la stânele montane imediat nu mai găsim salariați, oameni cine să păzească  animalele noastre. Sunt puși în pericol pe zi ce trece. În zonele noastre, începând din mai, până la sfârșitul lui septembrie, 80% din pășunile noastre sunt în munte. (…) Suntem atacați. (…) În fiecare dimineață aveți pagubă la gospodării. (…) Cu știrea noastră distrugem această frumusețe de țară. Ne place și ursul, dar nu se poate să nu mai putem ieși în stradă. E bătaie de joc!”, a mai completat Kis Josif.

Concluzia: după discuții, trebuie alte discuții

Dezbaterea, la care au luat cuvântul reprezentanți ai tuturor județelor prezente, s-a încheiat printr-o concluzie trasă de moderatorul evenimentului, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu. Acesta le-a propus celor prezenți să se înființeze un grup de lucru obiectiv, din care să facă parte persoane din toate domeniile care privesc animalele sălbatice.

„Eu vin cu o propunere în fața dumneavoastră pentru că nefiind o problemă zonală a județului Brașov, fiind o problemă regională și aici includem județele limitrofe Brașovului, să constituim un grup de lucru exact pe acest subiect, iar în acest grup de lucru să participe inclusiv cei de la ONG-uri, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai primarilor, să punem pe hârtie absolut tot, să venim cu propuneri de rezolvare a problemei. O să mai fie, cu acceptul dumneavoastră, întâlniri de genul acesta. (…) Nu ne-am adunat aici să discutăm despre decimarea populației de urs. Nu! Pe mine, în primul rând, ca om de administrație mă interesează să protejăm omul. Acum urșii atacă animalele, ne-am confruntat și cu atacuri la om. Lucru acesta nu mai trebuie să se întâmple, ci să luăm măsuri înainte”, a spus prefectul de Brașov , Marian Rasaliu.

În final, concluzia la care toți cei care au participat au aderat a fost aceea că problema urșilor este cât se poate de reală și că nu mai poate fi ascunsă „sub preș”, cum a spus Marian Rasaliu, dar și că trebuie redactată o Inițiativă Parlamentară, care să conțină toate soluțiile necesare restabilirii echilibrului dintre om și urs.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Daca ar fi stabilite niste baremuri mari , privind despagubirile pe care sa le plateasca fondurile de vanatoare , privind pagubele provocate de animalele salbatice , lucrurile ar fi rezolvate .
    De exemplu : pentru o persoana omorata sa plateasca familiei minim 500.000 de euro , pentru ranirea unei persoane despagubirea sa fie pana la 500.000 de euro functie de gravitatea ranilor provocate , etc .

Lasă un răspuns la Admin JB Renunțați la răspuns

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here