Acasă Informatii Informatii Politie/Procuratura Cuget Liber : Misterul celor mai sângeroase crime din Constanţa. Asasinii...

Cuget Liber : Misterul celor mai sângeroase crime din Constanţa. Asasinii nu au fost aflaţi niciodată

459
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Crime dintre cele mai înfiorătoare au avut loc, de-a lungul timpului, la Constanţa. Şi sunt destule cazuri în care lipsa de probe – mai ales că în trecut anchetatorii nu aveau la dispoziţie tehnica de acum, testările ADN, prelevarea de amprente etc! – a făcut ca ucigaşii să nu fie găsiţi niciodată. Iar anii au trecut, crimele s-au prescris, dosarele au fost clasate, iar peste ele s-a aşternut uitarea…

Una dintre crimele care a îngrozit Constanţa a avut loc cu puţin timp înainte de Revoluţia din 1989. Într-o dimineaţă de noiembrie, un localnic din Agigea a făcut o descoperire macabră, sub podul din localitate. Poliţiştii judiciari îşi amintesc că bărbatul încă tremura când le-a povestit cum a văzut un trunchi de corp omenesc, aflat deja în putrefacţie. Cadavrul nu mai avea cap, mâini şi nici picioare. Tot ce au putut oamenii legii să stabilească a fost faptul că trupul neînsufleţit aparţinea unei femei şi că, cel mai probabil, a murit prin înjunghiere. După câteva zile, au fost găsite şi picioarele victimei, unul în zona Spitalului Militar Constanţa, iar celălalt în parcul Tăbăcărie.

Mai departe, însă, investigaţiile desfăşurate au rămas fără rezultat. Poliţiştii nu au reuşit să afle nici măcar identitatea femeii ucise. Iar având în vedere că după aproximativ o lună a avut loc Revoluţia, ancheta a fost considerabil îngreunată, iar cum numărul dispăruţilor, în aceea perioadă, era ridicat, nu s-a reuşit să se stabilească cine era femeia ce a avut un sfârşit dintre cele mai macabre şi nici criminalul acesteia nu a fost prins.

Între timp, crima s-a prescris, astfel că şi dosarul a fost închis, iar căutările oprite. Iar această crimă a rămas una dintre enigmele sângeroase ale Constanţei, de care-şi mai aduc aminte, din când în când, doar anchetatorii astăzi ieşiţi la pensie…

Cuplu omorât în bătaie pentru averea de aur

Alte două crime cu numeroase semne de întrebare, cărora poliţiştii şi procurorii nu au reuşit să le găsească răspunsurile au avut loc în 1995. Victime au fost soţii Ştefan şi Victoria Dănceanu, care locuiau într-un imobil destul de modest de pe strada Răscoala din 1907, din centrul municipiului Constanţa. În vara lui 1995 mai mulţi indivizi au intrat în casă peste cuplul de vârstnici. Bătrânii au fost bătuţi cu bestialitate, iar casa răvăşită. Bărbatul a fost găsit mort atunci când au ajuns oamenii legii, iar femeia a mai rezistat până la spital, unde a stat câteva zile în comă, înainte de a muri. Pentru că fiica celor doi, cât şi fratele bărbatului – despre care oamenii legii spun că a fost proprietarul unei bijuterii din centrul Constanţei – erau plecaţi de ceva vreme în America, iar bătrânii nu mai aveau alte rude apropiate, poliţiştii nu au putut stabili cu exactitate ce s-a furat din locuinţa celor doi. Se bănuieşte, însă, că criminalii au furat numeroase bijuterii de aur. De asemenea, făptaşii nu au fost găsiţi, crimele s-au prescris, iar dosarul a fost închis.

Crimă accidentală, între poliţişti

O altă faptă a cărui autor nu a mai fost tras la răspundere, deşi a fost identificat de oamenii legii, a avut loc în anul următor, 1996. În acest caz, spun poliţiştii judiciarişti, victima şi făptaşul erau poliţişti, iar incidentul sângeros a fost o glumă sfârşită tragic. Astfel, în octombrie 1996, Laurenţiu Pavel, un subofiţer de 26 de ani de la Combaterea Crimei Organizate Constanţa, era la sala de sport a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, unde se antrena. În momentul în care în sală a intrat un coleg, Gabriel Iulian Bobi, subofiţerul a vrut să facă o glumă şi a luat din geanta sa pistolul Makarov de 9 mm şi l-a îndreptat spre acesta. Ce s-a întâmplat mai departe nu se ştie, cert este că arma s-a descărcat, iar Bobi a fost împuşcat în umăr. Laurenţiu Pavel a cerut ajutor medicilor de la Ambulanţă, dar colegul său a murit pe drumul spre spital, din cauza hemoragiei puternice.

După cele întâmplate, deşi era vorba despre un accident nefericit, poliţistul urma să fie tras la răspundere, motiv pentru care, spun foştii săi colegi, a fugit peste hotare. A fost condamnat în lipsă la mai mulţi ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi dezertare, dar nu a mai fost găsit. Şi în acest caz, între timp, căutările au fost oprite, după clasarea dosarului.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here