Acasă Jurnalul Bucurestiului Mistere, ciudatenii, miracole cunoastelumea.ro : O nouă teorie despre Manuscrisul Voynich.

cunoastelumea.ro : O nouă teorie despre Manuscrisul Voynich.

227
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Textul a fost scris într-o limbă veche, acum dispărută, din care a evoluat şi limba română

Un cercetător britanic susţine că a descifrat manuscrisul medieval Voynich, pe care nenumăraţi criptografi, lingvişti şi academicieni au încercat să-l decodeze, scrie BBC.

Manuscrisul Voynich este un text scris de mână şi ilustrat, din secolul al XV-lea, potrivit datărilor cu carbon. Numele său provine de la cel al lui Wilfrid M. Voynich, un comerciant de cărţi şi anticar din Polonia, care a achiziţionat manuscrisul în anul 1912. Documentul este acum găzduit de Librăria Beinecke de la Universitatea Yale din Statele Unite.

Într-o lucrare publicată în Jurnalul de cercetare a limbilor romanice, cercetătorul Gerard Cheshire, asociat al Universităţii din Bristol, susţine că manuscrisul este un „compendiu de informaţii referitoare la remedii din plante, băi terapeutice şi informaţii astrologice“, care se axează pe sănătatea mintală şi fizică a femeilor, reproducţie şi educaţie parentală.

Cheshire spune că textul nu este codat, ci limba şi sistemul de scriere erau comune în momentul în care a fost creat, documentul fiind singurul text care a rămas dintr-o limbă proto-romanică.

Citeste mai mult: Adevărul


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here