Acasă Stiinta & Tehnica Economie curierul.ro : A crescut numărul firmelor cu capital străin

curierul.ro : A crescut numărul firmelor cu capital străin

94
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut, în primul trimestru din 2019, cu 9,1%, compa­rativ cu perioada simi­lară a anului anterior, la 1.496 de unităţi, con­form datelor centrali­za­te de Oficiul Naţio­nal al Registrului Co­mer­ţului (ONRC).

Cele 1.496 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 3,941 milioane dolari, în creştere cu 127,3% faţă de perioada ianuarie – martie 2018. Potrivit ONRC, în intervalul 1991 – 2018, au fost înfiinţate 221.334 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 63,117 miliarde de dolari. La 31 martie 2019, în România se înregistrau 222.830 de firme cu capital străin, dintre care cele mai multe, respectiv 47.709, cu capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 13,011 miliarde de dolari, în 5.302 firme. În top 50 ţări de rezidenţă ale investitorilor în societăţi cu participare străină la capitalul social se aflau, în martie, 20 de state din afara Europei, primele trei dintre acestea fiind: SUA (7.720 societăţi, cu un capital social subscris de 1,12 miliarde dolari), Turcia (15.524 societăţi, cu un capital de 730,8 milioane dolari) şi China (12.645 societăţi cu un capital de 406,3 milioane dolari).

Ierarhia companiilor străine din România

De asemenea, ierarhia cuprinde companii din Insulele Virgine Britanice (392 societăţi, cu un capital de 404,545 milioane dolari), Japonia (370 societăţi, cu un capital de 322,21 milioane dolari), Coreea de Sud (257 societăţi cu un capital de 255,4 milioane dolari), Insulele Bermude (17 societăţi cu un capital de 164 milioane dolari), Liban (4.204 societăţi cu un capital de 163,7 milioane dolari), Canada (2.020 societăţi cu un capital de 145 milioane dolari), Insulele Marshall (33 societăţi, cu un capital de 53.6 milioane dolari), Seychelles (52 de societăţi cu un capital de 52,18 milioane dolari) şi Belize (45 de societăţi cu un capital de 50,78 milioane dolari). Conform datelor oficiale, în acelaşi clasament se mai găsesc ţări ca: Republica Arabă Siria (6.143 societăţi cu un capital de 49,58 milioane dolari), Australia (803 societăţi cu un capital de 47,6 milioane dolari), Egipt (1.834 societăţi, cu un capital de 43,42 milioane dolari), Emiratele Arabe Unite (394 societăţi, cu un capital social de 41,17 milioane dolari), Insulele Virgine Americane (187 societăţi, 36,29 milioane dolari), Arabia Saudită (209 societăţi cu un capital de 31,97 milioane dolari), Iordania (3.427 societăţi cu un capital de 29,38 milioane dolari) şi Irak (6.054 societăţi, cu un capital de 22,6 milioane dolari).
  M.S.

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here