Acasă presa straina-informatii externe Deutsche Bank – nicio soluţie la orizont ?

Deutsche Bank – nicio soluţie la orizont ?

77
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Este posibil ca principala instituţie de credit din Germania să fi realizat un câştig anul trecut, pentru prima dată din 2014. Dar concurenţa din SUA i-a luat-o cu mult înainte. Cum vor evolua lucrurile în continuare?

În faţa acestor cifre, viitorul Deutsche Bank pare deosebit de sumbru. Bănci mari din SUA cum ar fi Citigroup, Wells Fargo, Bank of America, Goldman Sachs şi JP Morgan au putut prezenta în această săptămână profituri de aproape 110 miliarde de dolari, realizate în 2018. Numai liderul branşei, JP Morgan, şi-a majorat câştigul cu mai bine de o treime, ajungând la 31 de miliarde de dolari (27 de miliarde de euro). Spre comparaţie, valoarea de piaţă a Deutsche Bank abia însumează 15 miliarde de euro.

O ameliorare a situaţiei nu se arată la orizont. Analiştii aşteaptă ca profitul pe care cea mai mare bancă germană îl va prezenta peste două săptămâni, la şedinţa de bilanţ, să se ridice la numai 400 de milioane de euro. JP Morgan câştigă aceşti bani în numai cinci zile lucrătoare.

Perspective nefavorabile

Circumstanţele nu sunt favorabile pentru Deutsche Bank. Concurenţa americană a avut în ultima vreme dificultăţi majore în comerţul cu titluri de valoare, monede şi materii prime. În aceste domenii, în care şi Deutsche Bank realizează profit, afacerile au mers foarte prost în ultimul trimestru al anului trecut, la un nivel comparabil cu cel înregistrat în timpul crizei financiare.

Dar în ciuda acestor cifre şi a devalorizării acţiunilor sale, care s-au prăbuşit de la 100 de euro în 2006 la mai puţin de 10 euro în 2018, Deutsche Bank se numără între cele mai mari instituţii bancare din Europa. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Deutsche Bank, Christian Sewing, a declarat recent că instituţia pe care o conduce dispune de rezerve însemnate şi menţine costurile sub control. În plus, riscurile de piaţă şi de credit se află la un nivel foarte coborât. Banca a reuşit în ultimul an să reducă simţitor şi riscurile de ordin juridic. Acesta este un domeniu în care Deutsche Bank a pierdut miliarde, din cauza încălcării unor norme şi a amenzilor şi despăgubirilor rezultate din asta.

Conducerea băncii se declară optimistă

“Vrem să spulberăm cât mai rapid orice bănuieli în contextul Panama Papers”, a declarat Sewing şi a subliniat că nu există nici indicii cu privire la acţiuni incorecte ale instituţiei pe care o conduce în cazul Danske Bank, în care este vorba, ca şi în cazul Panama Papers, despre prezumtivă spălare de bani.

Deutsche Bank - Christian Sewing (picture-alliance/dpa/A. Dedert) Un optimist: Christian Seving, şeful Deutsche Bank

“Suntem de departe cea mai mare bancă din cea mai puternică economie a Europei. Ne numărăm între primele patru bănci relevante pentru sistem la nivel mondial”, a anunţat cu mândrie Sewing, trecând sub tăcere faptul că “relevanţa pentru sistem” nu este nici pe departe un criteriu de calitate. Mai degrabă poate fi interpretat ca o ameninţare: banca este prea mare pentru a putea fi lăsată să eşueze (too big to fail).

Valoarea acţiunilor creşte din cauza unor speculaţii de fuziune

Sewing nu s-a referit însă la speculaţiile privind o apropiată fuziune a Deutsche Bank cu Commerzbank, chiar dacă acestea au fost realimentate miercuri (16.01.2019). La bursa din Germania cele două bănci au stat în lumina reflectoarelor, deoarece ziarul “Handelsblatt” a relatat că guvernul de la Berlin, care deţine în continuare, ca o consecinţă a crizei financiare, 15 la sută din acţiunile Commerzbank, ar pregăti în culise o fuziune a celor două bănci.

Valoarea acţiunilor a început să crească razant în cursul după-amiezii, după ce postul tv Bloomberg a informat că Banca Centrală Europeană şi instituţia de supraveghere bancară BaFin din Germania ar favoriza fuziunea cu un institut de credit european. În consecinţă, acţiunile Deutsche Bank s-au scumpit cu 8,4 la sută şi cele ale Commerzbank cu 7,4 procente.

Dar în spatele acestor creşteri se află mai degrabă speranţa într-un câştig rapid, fiindcă depunătorii nu cred că o astfel de fuziune ar avea sens pe termen lung. “În principiu suntem de părere că o fuziune a Deutsche Bank şi Commerzbank nu este în prezent nici necesară şi nici nu are sens”, a declarat pentru “Handelsblatt” un mare acţionar. După această declaraţie, valoarea acţiunilor a început cu promptitudine din nou să scadă în cursul zilei de joi.

Sindicatele sunt sceptice

Nici sindicatele nu cred că are sens o fuziune între principalele două bănci din Germania. Acestea se tem de o masivă reducere a locurilor de muncă şi nu anticipează o întărire a modelelor de afaceri. “Ambele instituţii au problemele lor proprii, foarte diverse”, a afirmat Stephan Szukalski, şeful sindicatului DBV. Iar aceste probleme nu pot fi rezolvate printr-o fuziune. O asemenea măsură mai degrabă le potenţează, consideră liderul sindical. “O astfel de entitate ar avea de soluţionat vreme de mulţi ani propriile probleme, cu rezultat incert. Aceasta ar fi cea mai nefavorabilă soluţie pentru angajaţi, pentru clienţi, pentru acţionari şi chiar, în cele din urmă, pentru plătitorii de impozite”, a conchis Szukalski.

Dat fiind că evoluţiile de pe pieţele financiare fac să crească puternic din decembrie costurile refinanţărilor pentru bănci şi concurenţa din SUA pare de-a dreptul zdrobitoare, experţii sunt de părere, bazându-se pe informaţii din interior, că la Deutsche Bank “trebuie să se petreacă ceva în următoarele 12 luni.” Ce? Aceasta rămâne de văzut.

  • Autor Klaus Ulrich

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here